Tendinte si noutati in fotbalul modern

CAPITOLUL I - INTRODUCERE

I.1. SCURTA PREZENTARE

Nu este nici o exagerare atunci cand se afirma sa fotbalul a devenit cel mai popular si cel mai raspandit dintre toate sporturile practicate in lumea intreaga. Iar constatarea ca din Alaska si pana in Noua Zeelanda, din Japonia si pana in Tara de foc milioane de oameni sunt captivati de acest sport nu este departe de adevar.

Raspandirea si popularitatea fotbalului -nemai-intalnite la nici un alt sportiv cunoscut astazi pe mapamond - rezida, fara indoiala, in irezistibila atractivitate a lui. Fiindca, tocmai aceasta activitate i-a conferit forta necesara spre a rezista eroziunii vremii. Iar perseverenta si traditionala circumspectie a legislatorilor sai i-au conservat nealterata esenta, l-au propulsat din generatii in generatii si l-au vehiculat dintr-o tara in alta, dintr-o regiune in alta, dintr-un continent in alt continent. Astfel incat, astazi, nu exista loc pe globul terestru in care fotbalul sa nu fie invatat, cunoscut si practicat cu pasiune.

In fond, unde se afla izvorul atractiei neobisnuite a fotbalului? In ce rezida entuziasmul atat de mare al copiilor fata de "balonul" rotund? Cum se declanseaza magnetismul deosebit care-l atrage pe trecatorul intamplator si-l tintuieste in fata jocului rudimentar, dezordonat si galagios de pe meridian? De unde izvoraste pasiunea omului aflat in orele sale de odihna pe pajiste, in poieni, pe plaja pentru sfera de piele, cauciuc sau plastic? Ce forta aduna, suflete de mii de spectatori in tribunele stadioanelor si milioanelor de telespectatori in fata micilor ecrane?

Daca vom reflecta cu toata profunzimea si seriozitatea vom ajunge, in mod cert, la concluzia ca aceasta atractie neobisnuita a fotbalului rezida in farmecul sau deosebit: el are un scop imediat - marcarea de goluri si altul mediat - apropierea victoriei; nu este un sport periculos, indiferent de ardoarea cu care este jucat, daca cei care-l practica sunt animati de spiritul de "fair-play"; este un sport - cu precadere - variat, rareori o faza asemanandu-se cu alta; este accesibil, practicarea lui de catre masele largi de oameni fiind posibila, fara amenajari si instalatii speciale. In ultima instanta, atractia neobisnuita a fotbalului rezida, in mod esential, in simplitatea sa desavarsita. Tocmai aceasta simplitate confera actului fotbalistic o larga accesibilitate fie ca este practicat, fie ca este contemplat. Cel mai rudimentar jucator este atras cu o forta neintalnita de mirajul mingii, doreste, sa intre in posesia acestui obiect sferic care, in miscarea lui eterna, deseori traiectorii nebanuite, sa-l stapaneasca cat mai mult si cat mai bine si sa-si finalizeze efortul - oricat de minim - pe  care-l face pentru aceasta. La randul sau, cel mai neinitiat spectator are o deosebita satisfactie atunci cand, pierdut in multime, cauta prilejul sa-si manifeste personalitatea erijandu-se in cel mai infailibil expert; perorand excesiv daca este contrazis chiar fara a fi fortat sa abdice de la parerile sale absolute, indiferent de contraargumentele ce i se aduc.

Si daca unul din motivele care-i determina atractivitatea este tocmai simplitatea lui, nu este mai putin adevarat ca aceasta simplitate isi gaseste fundamentul, in primul rand, in codul sau de reguli care, asa cum - nu fara temei - se afirma in lumea fotbalului, constituie o capodopera de simplitate. Fiindca, mai intai, cele 17 legi sunt de o concizie neintalnita, ele ocupand nu mai mult de cateva pagini ale unei carti obisnuite. Apoi, datorita faptului ca exprimarea acestor reguli s-a facut cu o precizie apropiata de perfectiune. In fine, prin concizie si precizie, reguli de joc au dobandit claritatea necesara intelegrii cat mai depline a literei si a spiritului lor pe intregul mapamond. Reunind toate aceste calitati regulile de joc se releva ca un  ansamblu coerent si suplu de natura sa favorizeze inepuizabila gama de combinatii inedite care se intretesc joc de joc, pe dreptunghiul de gazon, conferind accesibilitatea, atractivitate si farmec jocului.

In inimile oamenilor, aceasta disciplina sportiva a ridicat si continua sa ridice tot mai multe altare, dedicate mai micilor zei locali ca si Jupiterilor uriasi ai fotbalului mondial. Pe plan national sau intercontinental, echipele inclestate in lupta apriga pentru intaietate fac sa sufere in tribune, la radio sau in fata "micului ecran", legiuni nesfarsie de drept - credinciosi la fiecare pasa gresita, la orice sut ratat si mai ales, la o infrangere de proportii. Concomitent, alte mii de cahorte exulta pentru orice faza reusita, pentru golul inscris, pentru victoria obtinuta de echipa lor favorita. Deci, in timpul ce unii spectatori se prabusesc in prapastia deznadejdii, o alta tabara se inalta pe culmile frenetice ale succesului, pentru ca acest joc sportiv a fost, este si va fi totdeauna sinonim cu entuziasmul maselor.

Istoria fotbalului este incununata de o galerie de idoli, de personalitati care prin talentul si stradania lor ne-au incitat sa admiram si sa respectam diversitatea formelor de manifestare a potentialului creativ pe care-l poarta natura omeneasca. Lor li se datoreaza in cea mai mare masura statutul socio-cultural al sportivului, caci fiinta umana manifesta o permanenta atractie si admiratie pentru "omul-model". Lucrarea de fata continua si aprofundeze seria unor preocupari de privire la activitatea tehnico-tactica a atacantilor in sistemele de joc in fotbalul modern. Pe parcursul temei si fac permanent referiri la elementele ce compun activitatea tehnico-tactica, iar subiecul este tratat in raport cu realitatile concrete ale fotbalului nostru. Am raportat analiza la stadiul actual al fotbalului international. Jocul marilor echipe si jucatori, experienta marilor antrenori ne-au furnizat modele comparative si obiective spre care tindem.

Asa a venit timpul acestei lucrari, rod al pasiunii pentru o idee, care, in fond, nu isi propune sa fie altceva decat o modesta contributie la efortul general dirijat spre o cat mai deplina cunoastere si intelegere a tot ceea ce tine de fenomenul fotbalistic.

I.2. TENDINTE SI NOUTATI IN FOTBALUL MODERN

De-a lungul celor peste o suta de ani ai istoriei sale moderne fotbalul si tehnica sa s-au dezvoltat pe seama urmatoarelor conditii: competitionalizarea crescanda a jocului; amelioriza-rea regulilor de joc; lupta tactica dintre atac si aparare; dezvoltarea pregatirii fizice in antrenamente si jocuri; evolutia tacticii si a sistemelor de joc; perfectionarea metodelor de antrenament; imbunatatirea materialelor de joc si antrenament; modele noi create de marii jucatori pe plan tehnic. In anumite perioade insa, doar unele dintre ele au dus la accelerari ale perfectiunii tehnice. Acest lucru s-a petrecut avand succesiv, o mereu alta conditie ca si cauza a expansiunii sale. Caracteristicile actuale ale tehnicii provin deci in covarsitoare masura din cresterea rolului competitiilor, din miza pe care el o implica, din efectele sociale ce le produc victoria sau infrangerea. Din competitionalizarea interna sau internationala decurge normal si tendinta tot mai crescuta de victorie, ce la randul ei mareste considerabil dinamismul jocului, precum si cantitatea de efort fizic. Aptitudinile fizice s-au contopit cu deprinderile tehnice. Dezvoltarea tehnicii in prezent indica cu probabilitate, formarea la jucatori a unor capacitati tehnico-fizico-psihotactice, ce contopind cei patru factori, permit exprimarea unei actiuni care desi tehnice, realizandu-se cu mingea, au un ridicat grad de incarcatura fizica, psihica si tactica. Evolutia sistemelor de joc, care in prezent sunt caracterizate printr-o mare varietate, prin dinamism, interferenta a zonelor si functiilor, adecvare la adversar si la situatie, a creat cadrul favorabil unor achizitii noi ale tehnicii de joc. Caracterul polivalent al tehnicii este format si se manifesta mai evident in sistemele ce se bazeaza pe o larga interferenta a functiilor, in care jucatorii actioneaza frecvent in zone invecinate, indeplinind alternativ actiuni de atac, recuperare si aparare.

In ansamblul evolutiei factorilor de joc, a jocului insusi, in cadrului permanentelor schimbari de orientare si accent, tactica a prezentat pe rand factor-efect, efect al pregatirii fizice si tehnice. Intr-o corelatie stransa cu pregatirea fizica si tehnica, exprimata in joc intr-un "amestec" indivizibil, tactica s-a dezvoltat prin acesti factori, dezvoltandu-i, si, in acelasi timp, s-a dezvoltat prin propriile ei acumulari si inovatii.

Aparitia jocului supraorganizat a avut loc datorita dezvoltarii la jucatori si echipe a capacitatii de autoconducere, de manevrabilitate ridicata a actiunilor tehnico-tactice si aceste atribute au fost la randul lor permise de evolutia unor factori interni si externi ai jocului, dintre care in primul rand se poate mentiona perfectionarea tehnica in conditii de viteza, forta si disputa cu adversarul, perfectionarea gandirii tactice, inmultirea si cresterea rolului competitiilor, sporirea cunostintelor jucatorilor despre fotbal si tactica, ridicarea maiestriei antrenorilor si ameliorarea metodicilor de antrenament. Organizarea jocului este determinata de existenta unei idei si mentalitatea despre fotbal, de o atitudine specifica fata de victorii si infrangere, de resursele si forta psihologica a jucatorilor, cu alte cuvinte, de conceptia sociala si fotbalistica a factorilor de conducere, a tehnicilor si judecatorilor. Sensul tactic al organizarii jocului, orientarea si eficinenta acestuia sunt date de nivelul calitativ al conducerii clubului, al conducerii tehnice si celui a jucatorilor.

Daca pana nu demult relatiile de natura tactica erau exprimate prin actiuni concrete si directe, ca pasa, combinatia, schema, ajutorul reciproc, actualmente ele, pastrandu-si insemnatatea, primesc noi adaugiri. Este vorba de acele relatii, realizate si aduse recent in fotbal, ca anticiparea intuitiei partenerului cu mingea, dirijarea de catre posesorul mingii a coechipierului liber, sprijinul individual si colectiv al fazei active, demarcajul fals, suplinirea sarcinilor unui partener angajat intr-o actiune in afara zonei sale, replierea prompta a atacantilor dupa epuizarea atacului, atragerea adversarului in zonele de joc laterale. Acest tip de relatii tactice, de natura in mare masura psihica,a aparut ca rezultat al organizarii superioare a echipelor, al imbogatirii mijloacelor de exprimare tehnico-tactica in atac si aparare ca maririi vitezei de joc, interferentei posturilor, al aparitiei sarcinilor duble, al gandirii tactice in continua afirmare.

Trasaturile jocului modern si in special viteza actiunilor, marcajul apropiat, gruparile si aglomerarile, combativitatea crescuta, fac ca limitele evidente pana nu de mult, ale celor doua faze clasice, fundamentale sa se estompeze. Astazi - si probabil in viitorul apropiat tot mai mult - dinamismul jocului face ca trecerile din aparare in atac sa aiba loc mai des, mai rapid si mai neasteptat decat inainte, ceea ce obliga jucatorii la prompte comutari defensive si ofensive. Atacul, apararea si recuperarea sunt astazi cele trei faze sau, poate mai adecvat, cele trei momente fundamentale ale jocului.

Dezvoltarea fotbalului din ultimile decenii impune tot mai mult o serioasa programare in joc a elementelor de exprimare tactica si conceptionala, disciplina tactica se refera si cuprinde si sfera relatiilor de joc, in cele trei faze fundamentale ale acestuia. In acest caz disciplina tactica cere o relationare activa si continua a fiecarui jucator cu partenerii sai, faza de faza, pe toata durata partidei. Cere exactitate in realizarea dublajului, sprijinului, suplinirii, replierii, marcajului, presingului, sustinerii, demarcajului, paselor, interferentei zonelor.

In viitor, jucatorii nu vor acorda prioritate vreunuia din factorii antrenamentului, ci vor insuma, intr-o sinteza perfecta, pregatirea fizica si tehnica individuala, gandirea tactica si potentialul volitiv, devorand cu nesat si cunostintele teoretice. In acest fel, fotbalul de maine va rudita imaginea apollinica a filozofiei antice, care nu se dadeau in laturi de a cobora in arene, spre a oferi intregii lumi un exemplu stralucit a ceea ce inseamna puterile templului si subtilitatile spiritului.

. O asemenea imagine o dorim familiara maine pe perimetrul noii Romanii, care, si prin aceasta coordonata a fotbalului, trebuie sa se integreze in circuitul sportiv al globului, ca indrazneata deschizatoare de drumuri si demna realizatoare de frumos.

I.3. MOTIVUL ALEGERII TEMEI

Ceea ce caracterizeaza la ora actuala faza de atac este marea sa diversitate conceptionala. Daca inainte, in WM si apoi in primii ani ai "1-4-2-4"-ului, echipele, indiferent de particularitatile concrete de joc, se asezau si actionau aproape asemanator in toate partile, data fiind fixivitatea posturilor, zonelor si atributiilor tactice ale acestora, astazi - si fenomenul a inceput imediat dupa 1960 - ofensiva se desfasoara dupa conceptii, sisteme, strategii si mijloace particulare fiecarei scoli de fotbal, fiecarei tari si, in ultimul timp tendinta accentuandu-se, chiar fiecarei dintre echipele de o anumita personalitate. La aceasta particularizare a formelor de atac a contribuit necesitatea de a se gasi mijloace noi si inedite de desfacere a aparatorilor tot mai organizate, cautare ce a dezvoltat tehnica de atac, angajamentul fizic, solutiile tactice si strategice. Insasi definitia atacului s-a transformat. Daca pana nu demult atacul incepea "atunci cand o echipa intra in posesia mingii", astazi aceasta delimitare nu mai corespunde intru totul realitatii. Astazi, conform dinamicii si organizarii jocului, care muta mingea rapid de la o echipa la alta, care cere ca, faza de faza, jucatorii sa fie pregatiti si pentru atac si pentru aparare, ofensiva constituie o stare permanenta.

In ceea ce priveste tehnica de atac, se constata o simplificare a ei, o rationalizare a procedurilor de transmitere, conducere, depasire si manevrare. Tehnica ofensiva se indreapta spre formele ei strict utile si necesare, cu eliminarea tuturor elementelor care complica si intarzie atacul. Aceasta si pentru ca presingul continuu pe care il suporta atacantii elimina timpul necesar unor manevre suplimentare, fortandu-i la executii de prudenta si siguranta. Ii, de asemenea, pentru ca orice manevra "in plus" repliaza rapid aparatorii, inchizand culoare "desfacute" la un moment dat, tehnica de atac are astazi o asemenea tactica si strategie, incat o fac inseparabila de acest factor, aservita in totalitatea tacticii.

Scoli de fotbal si echipe evidentiaza o diversitate mare de atitudini ofensive, de conceptii specifice privitoare la faza de atac. Conceptii diferite, deteminate de anumite paricularitati nationale, organizatorice, psihice sau metodologice care, perfectionate, au dus la obtinerea unor succese superioare ale echipelor respective. Fiecare dintre ele, fiindca au valorificat optim particularitati specifice, au asigurat o eficacitate sporita in competitii de mare solicitare.

Conceptiile ofensive eficace sunt acelea care dezvolta particular si prioritar anumiti factori, pe baza carora se exprima. Englezii si-au construit conceptia de atac pe baza capacitatii lor traditionale de angajament fizic si psihic, organizat si disciplinat intr-un sistem specific. Vest-germanii, pe baza unei pregatiri fizice ridicate, a unei tehnici esentializate, a unei riguroase organizari a jocului. Romanii pe baza tuturor calitatilor fizice, tehnice si tactice posibile in aceasta faza a dezvoltarii jocului. Oricum insa in toate cazurile particulare, factorii care determina calitatea si formele concrete ale unei conceptii ofensive sunt dati de gradul dezvoltarii capacitatilor fizice, al nivelului pregatirii tehnice, de priceperile tactice, de continutul pregatirii pihologice, din care se remarca in special atitudinea jucatorilor fata de joc si de pregatirea pentru joc. Si fara indoiala, acesti factori directi, care apartin jucatorilor, sunt la randul lor determinati de calitatea procesului de antrenament, de maiestria antrenorilor, de nivelul valoric al conducerilor de echipe, de atitudinea acestora fata de jocul de fotbal.

Atacantii au avut un rol important in cadrul echipei indiferent de sistemele abordate de antrenorul echipei. Atacantii din fotbalul actual participa si la faza defensiva a jocului. Marturii pentru aceste afirmatii stau recuperarile realizate in faza defensiva salvand echipa de la primirea unor goluri decisive. Datorita particularitatilor tactice, tehnice, fizice, psihice am hotarat sa abordez activitatea atacantilor in demersurile acestei lucrari, un post din ce in ce mai important in cadrul actului tactic.

I.4. SCOPUL URMARIT SI IPOTEZA LUCRARII

In aceasta lucrare, mi-am propus sa scot in evidenta unul din aspectele cele mai importante ale jocului atacantilor si anume aspectul tehnico-tactic, cel mai important segment al jocului pe postul urmarit.

Importanta acestui aspect este demonstrata de faptul ca in teren, in timpul activitatii, jucatorii se manifesta si se exprima prin actiuni tehnico-tactice, acestea fiind cele care prin numarul lor, prin eficienta si promptitudinea lor ne dau "modelul" comform caruia ne vom pregatii si actiona in viitor. Acesta este principalul scop pentru care am ales acest subiect, deosebit de important, pentru a oferii tuturor celor interesati, un model, un ideal in ceea ce priveste continutul tehnico-tactic al activitatii in teren a jucatorului pe postul de atacant.

Ca ipoteza am ales-o pe aceea conform careia am urmarit sa reiasa in evidenta profilul atacantului actual, adica cu cat nivelul, la care s-au realizat obsevatiile si inregistrarile, este mai ridicat, iar numarul lor este corespunzator, cu atat va fi mai elocvent, mai clar actualul continut tehnico-tactic al activitatii in teren a jucatorului pe postul urmarit pe timpul inregistrarilor. Reduse la esenta, observatiile asupra jucatorilor de la cele mai inalte nivele si anume Campionatul National, meciurile reprezentativei Romaniei si Cupei Europene ne ofera modelul tehnico-tactic.

Bineinteles notiunea de "model" trebuie inteleasa ca atare adica, aceasta lucrare chiar daca sub acest aspect incearca sa ofere o viziune eficienta, pentru cunoasterea modelului in complexitatea sa, este necesara studierea acestui sistem de la aparitia sa si implicit evolutia acestuia, precum si tot ceea ce este legat actualmente de jocul atacantilor.

De asemenea, un punct final nu va putea fi pus niciodata datorita evolutiei fenomenului si implicit a naturii umane, acea dorinta de nou si mai bun transpusa si fotbalului se da a evolutiei continua, modifica substantial uneori si cele mai intime caracteristici ale jocului.

CAPITOLUL II - INTREAGA ACTIVITATE A ATACANTILOR IN JOCUL DE FOTBAL

II.1. EVOLUTIA SISTEMELOR DE JOC IN JOCUL DE FOTBAL

Din anul in care fotbalul s-a despartit de rugbi, devenind un sport de sine statator (1863), a inceput sa se defineasca si lupta pe baze tot mai organizate intre "atacul" unei echipe si "apararea" celeilalte.

Pe masura ce atacul isi marea puterea de strapungere, apararea cauta sa-si intareasca rezistenta dispozitivului, luand neintarziate masuri de contracarare a noilor formule ofensive. Din aceasta permanenta intrecere intre forta de patrundere a atacului si puterea de rezistenta a apararii s-au cristalizat o serie de metode si variante care au imbogatit permanent continutul tactic al acestui joc.

Sistemul de joc reprezita norma generala de organizare si coordonare a actiunilor intregului efectiv de jucatori care participa in concurs sub denumirea de echipa.

Avand o prima grija de a indica dispozitivului (asezarea pe teren), cu respectarea posturilor si fixarea compartimentelor respective, accentul principal al sistemului, cade insa pe organizarea si coordonarea actiunilor de atac si de aparare, conform unor reguli si principii cat mai precise, fixate in cadrul unei conceptii de joc.

Organizarea si coordonarea se realizeaza prin stabilirea prealabila a unor sarcini si principii de circulatie si de actiune, repartizate pe compartimente si pe jucatori. De asemenea, se prestabilesc principiile de colaborare intre compartimente, ajungandu-se astfel ca echipa sa actioneze unitar, tocmai datorita sistemului adoptat. In cadrul sistemului de joc sportivii aplica actiunile individuale, combinatiile schemele si circulatiile tactice.

Sistemul sau planul tactic de baza este deci aplicabil in linii generale, el formand un simplu cadru, inlauntrul caruia pot lua nastere cele mai variate combinatii tactice, cerute de fiecare partida in parte si chiar de anumite faze ale ei.

Dupa definitia sistemului vom analiza modul in care s-au adoptat diverse formule de joc in decursul a 137 de ani de existenta a fotbalului organizat(1863-2000).

In urmatoarele prezentari as dori sa scot in evidenta evolutia atacului de evolutia sistemelor de joc.

Influentat si de caracterul de sport pur individualist, apare primul sistem de joc in Anglia.

- 9 atacanti

- 1 portar

- 1 fundas

Acest prim sistem statueaza repartizarea fortelor din cadrul unei echipe in doua categorii, in raport cu sarcinile pe care le au jucatorii respectivi - atacantii sau aparatorii - si astfel apare prim asezare si repartizare a fortelor. Asezarea inegala a creat un dezechilibru simetric intre jucatori cu sarcini opuse din cele doua echipe adverse. In cadrul acestui prim sistem de joc se evidentiaza bagajul tehnic sarac al jucatorilor, lipsa celor mai elementare forme de joc colectiv, ceea ce conducea la usurarea considerabila a sarcinii aparatorilor mai ales ca in sprijinul lor era si regula de ofsaid cu trei adversari.

- 1 portar

- 1 aparator

- 1 mijlocas

- 8 atacanti

Unii analisti considera ca scotienii au folosit sistemul cu 8 jucatori in atac sau in sistemul in "T".

Odata cu trecerea timpului s-au dezvoltat si cunostintele tehnice ale jucatorilor, conceptia lor tactica a inceput sa se schimbe, sa evolueze spre forme mai rationale de joc, ceea ce a avut drept consecinta acoperirea mai judicioasa si mai proportionala a terenului de joc pentru ca un singur portar si un singur fundas nu puteau stavili jocul din ce in ce mai combativ al inaintasilor, care in plus erau si superiori numeric, englezii retrag in spatele atacantilor inca doi jucatori si-i aseaza intre linia celor sapte inaintasi si linia celor doi aparatori denumindu-i half-back (jumatate-fundas).

- 1 portar

- 1 fundas

- 2 mijlocasi

- 7 atacanti

In aceasta perioada, de imbunatatire a sistemului de joc incep sa se ocupe si jucatorii faimoasei echipe scotiene Queen's Park din Glasgow, care pe la inceputul anului 1870, aplica un sistem de joc ce constituie, cel putin, premisele aparitiei jocului combinativ. Aceasta echipa e unui alt inaintas, realizand asezarea 1 - 2 - 2 - 6 cu care se situeaza inaintea englezilor si care devine celebru sub denumirea de sistemul scotian.

- 1 portar

- o linie de fund formata din 2 jucatori

- o linie formata din 2 jucatori la mijlocul terenului

- o linie de atac formata din 6 jucatori

In deceniul urmator (1880-1890) englezii cauta o solutie pentru a gasi un sistem mai eficient ca si cel scotian. Se gaseste o masura foarte simpla si anume retragerea unui alt inaintas si asezarea lui pe linia a celor doi mijlocasi. Aceasta asezare intra in istorie sub denumirea sistemului in piramida sau triunghiul, cunoscut si sub numele de sistem clasic de joc. Jocul linie de atac era adaptat rolului creator al centrului inaintas care, de mai multe ori, ocupa o pozitie mai retrasa fata de ceilalti jucatori din aceasta linie.

S-a vazut insa ca toti cei cinci atacanti plasati in linie erau paralizati de indata ce apararea adversara deposeda pe unul din ei. S-a recurs atunci la o noua asezare a liniei de atac cu aripile mai avansate, iar interii si centrul inaintas ramasi in urma.

Aceasta asezare a purtat numele de "V" si a fost utilizata multa vreme.

Interii si centrul inaintas retrasi lansau lung una din extreme care fugea inainte. Un al doilea procedeu era ca indata ce inaintasul central intra in posesia mingii sa alerge cu ea pana in dreptul fundasilor adversi si cand acestia luau pozitia in scara, sa dea printre ei o pasa unuia dintre interi care tasnea spre poarta.

Jocul evoluat cu pase scurte al scotienilor a dus la sezarea in "W" a liniei de atac in care interii veneau si in aparare. Formand celebrul lor triunghi, scotienii inaintau in aceasta forma schimband mingea intre ei pana gaseau un coechipier demarcat, in pozitia de a suta la poarta.

Nu trebuie confundat "W"-ul scotian cu sistemul "W" care stabilea la inceput anumite principii si sarcini pentru fiecare compartiment al echipei.

Timp de sapte ani International Board a discutat masurile necesare pentru a scoate fotbalul din impasul in care-l tintuia vechea lege a ofsaidului. In 1925 solutia salvatoare a fost gasita: regula ofsaidului a fost schimbata cu doi jucatori necesari pentru ca atacantul sa aiba intre el si poarta, pentru a nu fi in ofsaid, si nu trei jucatori.

Aceasta regula le-a ingreunat sarcinile aparatorilor. Atacantii se puteau apropia mai usor de linia portii adverse deoarece cel putin teoretic toata linia ofensiva a echipei se putea plasa inaintea singurului jucator aflat in aparare. In aceasta conditie, numai o schimbare de plasament a jucatorilor nu putea rezolva situatia, ci era necesara si schimbarea sarcinilor acestora.

Cautarea unei solutii de concentrare a impetuozitatii inaintarii a durat cinci ani. Abia in 1930, herbert Chapman antrenorul lui Arsenal Londra, a elaborat sistemul clasic "WM" bazat pe principiul "intai sa impiedicam adversarul sa marcheze apoi sa ne ocupam de atacul nostru". Acest principiu a dus la noua asezare a jucatorilor pe teren si la o alta distribuire de sarcini.

- 1 protar

- o linie de 3 fundasi

- o linie de 2 mijlocasi

- o linie de atac: 2 extrema; 1 atacant central; 2 interi  mai retrasi

Linia de atac: doua extreme(11,7) care aveau urmatoarele sarcini in posesia balonului: - se indreptau de pe linia de margine spre poarta, incercand sa inscrie direct sau odata ajunsi in fata ultimului aparator si daca nu puteau suta la poarta executau centrare. Atunci cand o aripa are mingea, cealalta extrema urmeaza sa paraseasca tusa, indreptandu-se catre zona de realizare si inaintand pe aceeasi linie cu coechipierul sau avand grija sa evite pozitia de ofsaid.

Un atacant central - joaca mai mult cu aripile, le trimite acestora mingea, urmand cu ele sa vina pana in zona de finalizare. Daca intra in posesia balonului in faza de finalizare incearca sa inscrie prin actiune personala. In aparare se retrage pana la linia de centru in terenul propriu.

Doi interi mai retrasi; ei au un rol ofensiv dar si defensiv. Stapanirea si organizarea jocului la mijlocul terenului se realizeaza prin sincronizarea miscarilor interilor cu acelea a mijlocasilor. Se creaza interul ratacitor care asigura legatura dintre atac si aparare, sustinand atacul din postura unui centru inaintas.