FORTA JURIDICA A ACTELOR ADMINISTRATIVE Actul administrativ l-am definit ca forma juridica principala de activitate a administratiei publice

FORTA JURIDICA A ACTELOR ADMINISTRATIVE

Actul administrativ l-am definit ca forma juridica principala de activitate a administratiei publice.

Prin aceasta formulare, am plasat actul administrativ in categoria actelor juridice, el fiind deci un tip de act juridic.

Specific actelor juridice este faptul ca ele reprezinta manifestari de vointa facute cu scopul de a modifica realitatea juridica existenta, acest lucru realizandu-se prin nasterea, modificarea sau stingerea de efecte juridice.

Problema fortei juridice a actelor administrative mai este analizata in doctrina si sub titulatura eficienta actelor administrative.

Ceea ce fundamenteaza forta juridica a efectelor pe care le produc actele administrative este prezumtia ca ele au fost emise cu respectarea tuturor conditiilor impuse de lege, in acceptiunea lato sensu, pentru emiterea lui si care imbraca trei forme:

prezumtia de legalitate, prin care este subinteleasa conditia actului administrativ de a corespunde Constitutiei, legii si actelor juridice emise in baza legii. Este o prezumtie relativa, o prezumtie iuris tantum, care se afla la baza regimului juridic al actului administrativ, caracterul ei relativ rezultand din faptul ca ea poate fi rasturnata in cazul in care actul administrativ a fost atacat in fata instantelor de contencios administrativ iar acestea constata nelegalitatea lui.

Astfel, intr-o valoroasa lucrare se arata ca “principiul legalitatii administratiei este considerat ca pilon esential al statului de drept si, impreuna cu separarea structurala a puterii statale in trei puteri, trebuie sa garanteze libertatea cetateanului impotriva impunerii fara limite a executivului”.

Prezumtia de legalitate, in doctrina, indica fundamentul si justificarea obligatiei de supunere imediata actelor administrative in statul de drept.

prezumtia de autenticitate, care evoca acea trasatura a actului care prezuma conditia actului administrativ de a fi emis de organul mentionat prin forma sa exterioara, si anume stampila, antet, semnaturi etc.

prezumtia de veridicitate, potrivit careia actul administrativ este prezumat a corespunde adevarului.

Din aceste trei prezumtii care fundamenteaza forta efectelor unui act administrativ, desprindem concluzia ca actul respectiv se impune subiectelor de drept care sunt in egala masura obligate sa-1 respecte sau sa-1 execute.

Cum s-a subliniat de mai multe ori in literatura de specialitate, cele doua categorii de obligatii nu se confunda, distinctia dintre ele fiind atrasa de consecintele juridice si de subiectele de drept care cad sub incidenta lor.

Obligatia de respectare este o obligatie de a nu face si ea vizeaza orice subiect de drept, nu doar pe cel sau cei care sunt insarcinati cu punerea in executare a actului respectiv, sfera acestora fiind astfel mai mare decat a celor care au misiunea executarii actului.

Obligatia de executare este o obligatie de a face si priveste exclusiv acele subiecte de drept care au obligatia punerii in executare a actului administrativ.

Forta juridica a actului administrativ este conditionata de mai multe elemente:

locul organului emitent in sistemul organelor administratiei publice;

natura organului emitent, din punct de vedere al caracterului si competentei sale materiale si teritoriale;

categoria de act, respectiv un act cu caracter individual sau cu caracter normativ.

Ca o consecinta a fortei juridice a actelor administrative si ca o particularitate a acestora, in acelasi timp, regasim regula executarii din oficiu a actelor, cunoscuta si sub denumirea de principiul executio ex officio.

Pentru a se putea face apel la forta de constrangere a statului, trebuie ca un act juridic sa fie executoriu, ceea ce impune investirea lui cu forta juridica executorie.

In cazul actelor administrative o asemenea operatiune nu se mai impune, pentru ca actul insusi este titlul executoriu.

Aceasta inseamna ca se poate trece la executarea actului administrativ direct in baza lui, fara a mai fi necesara investirea lui cu forta juridica executorie, actul insusi fiind un titlu executoriu.

Regula executarii din oficiu deosebeste astfel actele civile, care pentru a fi executate au nevoie de un titlu executor, de cele administrative. Atunci cand obligatia rezultata din act nu e indeplinita de buna voie, cel indreptatit a pretinde executarea acelei obligatii poate cere interventia fortei de constrangere a statului direct in baza actului respectiv, fara a fi nevoie de investirea actului cu titlu executor.