Asemanari privind latura subiectiva si formele faptelor penale

Asemanari privind latura subiectiva si formele faptelor penale

1. Mobilul si scopul. Latura subiectiva a infractiunii cuprinde mai multe elemente: vinovatie, mobil si scop. Dintre toate acestea doar mobilul si scopul prezinta asemanari intre unitatea (naturala sau legala) si pluralitatea de fapte penale.

Mobilul este motivul infractiunii, de aceea a fost numit si cauza interna a actului de conduita.[1] La infractiunea continuata mobilul este acelasi pentru toate faptele componente, fiind dat de rezolutia infractionala unica. Schimbarea afectelor in continuitatea infractionala (gelozia, ura, lacomia, razbunarea etc.) nu schimba caracterul unitar al pluralitatii infractionale, daca rezolutia nu este autonoma pentru fiecare fapta componenta.[2] Si infractiunile concurente pot fi legate intre ele prin unitatea de mobil, desi nu este o regula obligatorie. Un astfel de exemplu il reprezinta infractiunile de aceeasi natura, dar savarsite in baza unor rezolutii diferite (concursul omogen), ori chiar a unor infractiuni de natura diferita, daca ele sunt savarsite avand la baza acelasi mobil.[3]

Prin scopul infractiunii se intelege rezultatul dorit de faptuitor in urma savarsirii faptei penale. Daca in cazul infractiunii continuate autorul urmareste un rezultat global, caci in prezenta unor scopuri diferite cu greu s-ar putea retine o rezolutie infractionala unica. in cazul concursului de infractiuni scopul este, de regula, plural, fiind dat de rezultatul fiecarei infractiuni. Totusi, exista posibilitatea unui scop unic, atat in situatia unui concurs omogen, cand rezultatele vizate sunt de aceeasi natura, identice, cat si in cazul unui concurs eterogen.[4] De exemplu, autorul comite mai multe infractiuni – rapirea unei persoane, furtul unui autoturism pentru a-si asigura retragerea si lipsirea de libertate a acelei persoane – in scopul unic de viol.

2. Tentativa si faptul consumat. Infractiunea are o structura complexa, care cuprinde acte preparatorii, tentativa, acte de executare, faptul consumat, urmarile infractiunii si epuizarea ei. Pentru lucrarea de fata prezinta interes tentativa si faptul consumat. Forma consumata exista atunci cand se realizeaza in intregime continutul infractiunii (pentru infractiunile formale sau de pericol) sau se produce rezultatul specific (pentru infractiunile de rezultat). Tentativa presupune punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fost intrerupta de o alta persoana sau care nu si-a produs rezultatul. Exista tentativa si in cazul in care consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca, in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

Se poate stabili o paralela intre concursul de infractiuni, infractiunea unica si cea continuata in sensul ca toate acestea pot fi savarsite atat sub forma tentativei pedepsibile, cat si sub forma faptului consumat, astfel incat sa angajeze raspunderea penala a faptuitorului.[5]

Tentativa nu altereaza unitatea de incadrare juridica a infractiunii continuate. Daca, insa, dupa comiterea tentativei faptuitorul continua activitatea infractionala in realizarea aceleiasi rezolutii, ajungand la consumarea infractiunii, nu va raspunde pentru un concurs format din tentativa si fapta consumata, ci pentru o singura infractiune – fapta consumata – in care se absorb activitatile anterioare. De asemenea, tentativa nu poate fi element al concursului de infractiuni, dar nici al unitatii infractionale, daca autorul se desisteaza sau impiedica producerea rezultatului inainte de a fi descoperita fapta sau de a fi impiedicata de o cauza independenta de vointa faptuitorului (conform art. 22 C. pen.), afara de cazul in care faptele comise pana la momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului constituie o infractiune autonoma (art. 22 alin. 2 C. pen.).[6]

Asemanari procesuale

Problema aspectelor procesuale poate fi analizata din mai multe puncte de vedere, astfel:

a) Hotararea instantei de judecata cu privire la infractiunea unica, faptele concurente sau continuate se bucura de autoritate de lucru judecat sub trei aspecte: existenta faptelor, caracterul penal sau nepenal al acestora si identitatea autorului lor. In cazul in care dupa pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive se descopera si alte fapte care formeaza structura aceleiasi infractiuni continuate sau aceluiasi concurs de infractiuni, instantele au posibilitatea de a le judeca din nou in raport de intregul ansamblu infractional, caci autoritatea de lucru judecat se refera doar la faptele existente si descoperite, fara a certifica inexistenta altora.[7] De altfel, art. 355 C. proc. pen. dispune ca instanta sesizata cu judecarea unor acte materiale nou descoperite va reuni cauza cu aceea in care s-a dat hotarare definitiva, va pronunta o noua hotarare in raport cu toate actele materiale care intra in structura infractiunii continuate sau concursului si va desfiinta hotararea anterioara.[8] Prevederi similare se regasesc si in art. 36 si 43 ale Codului penal. In caz de infractiune continuata, desi din punct de vedere al calificarii juridice avem o singura infractiune, nu se poate spune ca prin noua judecata s-ar incalca principiul procesual non bis in idem, deoarece prin aceasta noua judecata nu se urmareste pedepsirea faptei pentru a doua oara, ci stabilirea unei pedepse corespunzatoare intregului continut al infractiunii continuate savarsite.[9]

b) Sub aspectul competentei teritoriale a instantelor de judecata, pentru toate categoriile de fapte este competenta instanta care a fost mai intai sesizata. Aceasta poate fi instanta din orice loc in care s-a produs una din faptele penale sau unul din rezultate. De asemenea, daca competenta dupa natura faptelor sau calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta revine instantei superioare in grad, iar daca una dintre instante este civila si cealalta militara, competenta revine instantei militare, insa numai pentru faptele savarsite exclusiv de cadre militare. Daca cel condamnat se afla in stare de detinere, este competenta instanta in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere. Daca cel condamnat se afla in stare de executare prin munca a pedepsei inchisorii, competenta este instanta in a carei raza teritoriala se afla locul de prestare a muncii.[10]

c) Toate cele trei categorii de fapte supuse analizei in aceasta lucrare sunt susceptibile de schimbarea incadrarii juridice. Se are in vedere o asemenea situatie pe parcursul urmaririi penale sau al judecatii, si mai putin dupa ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti.[11]

d) E posibil ca, dupa pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare, faptuitorul sa fie condamnat – fara ca instanta sa aiba cunostinta despre primul proces – pentru alte actiuni sau inactiuni care fac parte dintr-un concurs de infractiuni sau o infractiune continuata anterioare. Daca la punerea in executare sau in cursul executarii se constata o astfel de situatie trebuie sa se procedeze la modificarea pedepsei pronuntate si sa se stabileasca o pedeapsa corespunzatoare, tinand seama de intregul fenomen infractional. Deci, se vor putea produce schimbari in executarea hotararilor judecatoresti pentru toate cele trei categorii de fapte. Dincolo de aceasta trasatura comuna regula prezinta diferentieri, caci pentru concurs pedepsele se contopesc conform art. 36 C. pen., pentru infractiunea continuata conform art. 43 C. pen. si 449 C. proc. pen., iar pentru infractiunea unica nu se realizeaza o contopire a pedepselor, fiind posibil, totusi, sa se constate ca actiunea unica este, de fapt, element constitutiv al unei infractiuni continuate sau al unui concurs de infractiuni.[12]