Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
Conditiile de validitate ale contractului de mandat

Conditiile de validitate ale contractului de mandat




CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE MANDAT

SECTIUNEA 1

CONSIMTAMANTUL PARTILOR. FORMA SI DOVADA MANDATULUI

Contractul de mandat ia nastere prin simplul consimtamant al partilor, care trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de dreptul comun in materie.

Mandatul este, deci, un contract consensual. Aceasta rezulta atat din dispozitiile art. 1532, cat mai ales din cele ale art. 1532 C. civ., potrivit caruia "mandatul poate fi expres sau tacit, iar acceptarea lui de catre mandatar poate fi si ea tacita, rezultand din executarea contractului". De vreme ce conferirea si acceptarea lui pot rezulta din elementele de fapt din care se poate deduce neindoielnic intentia partilor de a da sau accepta insarcinarea, inseamna ca, in principiu, mandatul nu este supus nici unei reguli de forma[1].



Chiar daca, in principiu, pentru formarea lui valabila nu este necesara forma scrisa, in practica, mandatul este constatat de obicei printr-un inscris numit "procura" sau "imputernicire".

Termenul "procura" are un dublu inteles. In sensul folosit in alineatul precedent, ca instrumentum , procura este " inscrisul doveditor al mandatului"[2].

Intr-o a doua acceptiune, ca negotium procura este actul juridic unilateral supus comunicarii prin care mandantul imputerniceste pe mandatar sa incheie, in numele sau, unul sau mai multe acte juridice cu terte persoane.

In doctrina se arata ca procura nu se confunda cu mandatul, ea fiind un act juridic distinct[3]. Prin manifestarea unilaterala a vointei sale, mandantul stabileste prin procura, dupa aprecierea sa, intinderea si continutul imputernicirilor mandatarului. Procura determina limitele in care mandatarul il poate angaja pe mandant in raporturile cu tertii cu care contracteaza.

Contractul de mandat reglementeaza raporturile interne dintre mandant si mandatar. Procura exprima "oferta de mandat"[4] a mandantului, prin ea se determina actele juridice ce urmeaza sa fie indeplinite de mandatar in numele mandantului. In acest fel, procura stabileste intinderea raporturilor juridice externe care - datorita participarii mandatarului - se pot forma intre mandant si persoanele cu care mandatarul va contracta .

Asadar, procura nu se emite pentru a determina raporturile dintre mandant si mandatar, ci pentru a fi prezentata diverselor persoane cu care mandatarul savarseste acte juridice, astfel incat acestea sa fie in masura sa verifice intinderea imputernicirilor sale.

Procura este un act juridic unilateral; ea este, insa, emisa in legatura cu raporturi contractuale stabilite anterior intre cel care da procura si cel care o primeste. Cum am vazut, aceste raporturi deriva de obicei din contractul de mandat, dar ele isi pot avea izvorul si intr-un contract de munca sau de societate.

Astfel, procura data juristului unei unitati pentru un proces isi are temeiul in contractul sau de munca Tocmai aceste contracte, iar nu procurile, determina drepturile si obligatiile reciproce ale emitentului procurii si ale procuratorului (cuantumul remuneratiei mandatarului, actele pe care trebuie el sa le indeplineasca, etc.). De exemplu, obligatiile de serviciu ale unui jurisconsult nu se marginesc numai la pledoariile in fata justitiei sau organelor de arbitraj, desi in procura care i se da se vorbeste, de obicei, numai despre aceste activitati.

Sa vedem, in cele ce urmeaza, cum se face dovada calitatii de reprezentant in cazul reprezentarii judiciare.

Prin reprezentare judiciara se intelege " indeplinirea actelor procesuale ale titularului dreptului litigios, parte in proces, de catre o alta persoana - reprezentantul - care participa la raporturile procesuale in locul titularului" .

Cu rare exceptii[7], partea in proces, persoana fizica sau persoana juridica, nu este obligata sa stea in procesul civil personal, ci poate sta printr-un reprezentant conventional . Aceasta facultate este consacrata de art. 67 alin. 1 C. proc. civ., care arata ca "partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar".

Reprezentarea judiciara conventionala in cazul persoanelor fizice ia nastere prin acordul partilor, in baza unui contract de mandat, reglementat, in principiu, de dispozitiile art. 1532 - 1559 C. civ si normele de procedura specificate de art. 67 - 73 C. proc. civ. .

Din dispozitiile Codului de procedura civila (art. 67, art. 68 si art. 70) rezulta ca persoana fizica poate fi reprezentata in instanta printr-un mandatar avocat sau printr-o persoana care nu are aceasta calitate.

Potrivit art. 68 alin. 1 C. proc. civ. mandatarul care nu e avocat isi justifica calitatea de reprezentant printr-o procura care trebuie facuta, din punct de vedere al formei, prin inscris sub semnatura legalizata.

Acelasi text prevede ca avocatul s-ar legitima tot printr-o procura, semnatura fiind certificata potrivit legii avocatilor. Legea privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat contine dispozitii in sensul ca avocatul are dreptul sa reprezinte pe baza unui contract de asistenta juridica, incheiat in forma scrisa, intre avocat si client ori mandatarul acestuia. Contractul prevede in mod expres intinderea puterilor pe care clientul le confera avocatului, iar in baza acestuia avocatul se legitimeaza prin imputernicirea avocatiala. Deosebirea intre cele doua texte este numai una terminologica.

In prezent, pentru procura data avocatului se foloseste in mod curent denumirea de "imputernicire".

In acest sens, in doctrina s-au facut cateva precizari in legatura cu o speta[10] din practica judiciara in care instanta de fond a considerat ca imputernicire eliberata de barou avocatului pentru a asigura asistenta juridica a reclamantului nu constituie o procura in sensul art. 68 C. proc. civ., respingand cu aceasta motivare actiunea introdusa.

Fata de aceasta solutie, s-a aratat ca cerinta legii era intru totul realizata, imputernicirea eliberata avocatului reprezentand tocmai procura de reprezentare cu semnatura certificata la care se refera Codul de procedura civila.

Tot in sensul ca imputernicirea in cauza constituie procura autentica se poate invoca si o alta sustinere facuta in doctrina : ". avocatii au calitatea de a reprezenta pe oricine, reprezentarea juridica fiind un act al activitatii lor profesionale.Legea cere ca in cazurile cand cererea in justitie este facuta prin mandatar, acesta sa alature procura in original ori in copie legalizata. Mandatarul avocat va depune imputernicirea baroului[11].

In concluzie, instanta de fond nu a procedat corect atunci cand a considerat ca, in afara imputernicirii ce se afla la dosar, mai era necesara si o alta procura autentica data de catre parte avocatului.

Reprezentarea judiciara conventionala a persoanelor juridice se realizeaza, de regula, prin jurisconsult. Desi, in principiu, persoana juridica poate participa la activitatea procesuala personal, prin organele sale de conducere, in majoritatea cazurilor se acorda preferinta reprezentarii calificate, prin jurisconsult.

Jurisconsultul este o persoana incadrata in munca, raporturile dintre el si persoana juridica fiind raporturi juridice de munca. Raporturile dintre jurisconsult ca reprezentant al persoanei juridice si instanta ori partea potrivnica sunt raporturi procesuale, fiind supuse regulilor de drept procesual civil, din materia reprezentarii judiciare[12]

In fata instantei, jurisconsultul isi justifica calitatea de reprezentant printr-o delegatie[13], semnata de seful oficiului juridic sau de conducatorul juridice.

In legatura cu forma mandatului civil, literatura de specialitate si practica judiciara au relevat cateva reguli importante, pornind de la textele cuprinse in Codul civil si de la ratiunea edictarii lor.

Desi, in principiu, mandatul este un contract consensual, atunci cand, insa, actul juridic la care mandatarul participa in numele mandantului urmeaza sa fie incheiat in forma solemna ( de regula, autentica ), procura trebuie sa indeplineasca si ea aceleasi cerinte de forma. Este vorba, deci, de o simetrie formal juridica, deoarece mandatul formeaza un tot indivizibil cu actul in vederea caruia a fost dat . Astfel, de exemplu, mandatarul imputernicit sa cumpere sau sa schimbe un teren (art. 46 si 51 din L. nr. 18/1991) ori sa incheie un contract de donatie (art. 813 C. civ.) sau sa constituie ipoteca (art. 1772 C. civ.) etc., trebuie sa infatiseze o procura (sau un contract de mandat) in forma autentica.

In legatura cu aceasta regula s-a argumentat[15] ca autenticitatea actului este edictata, in principiu, de legiuitor pentru salvgardarea unui interes general ori pentru ocrotirea partilor impotriva unui consimtamant usuratic la un act de insemnatate deosebita. Or, acest scop urmarit de lege poate fi realizat pe deplin numai daca autorul actului indeplineste aceleasi cerinte de forma si atunci cand intelege sa savarseasca actul prin procurator.

In literatura de specialitate si in practica judiciara se considera ca mandatarul trebuie sa fie imputernicit prin procura autentica numai in cazul in care legea prevede o asemenea forma pentru validitatea actului juridic ce urmeaza sa fie incheiat prin mandatar, nu insa si atunci cand acest act urmeaza sa fie incheiat in forma autentica prin vointa partilor, fara ca legea sa prevada o atare cerinta . Insa, potrivit art. 58 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, "partile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procura speciala autentica", fara a distinge dupa cum forma autentica a actului ce urmeaza a fi incheiat prin mandatar este ceruta de lege sau este hotarata numai de catre parti, pentru proba contractului.

Daca formalitatea (fie si autentificarea) este prevazuta de lege nu pentru validitatea actului, ci numai in scopul opozabilitatii fata de terti (de ex., acceptarea cesiunii de creanta - art. 1393 alin. 2 C. civ.) procura nu este supusa aceleiasi formalitati, caci actul (cesiunea) este valabil, independent de opozabilitatea lui fata de terti[17]. Se excepteaza cazurile in care legea prevede expres pentru efectuarea prin mandatar a unui act necesar in vederea opozabilitatii, cerinta procurii autentice. De exemplu, mandatarul imputernicit sa inscrie sau sa radieze o ipoteca in evidentele de publicitate imobiliara trebuie sa infatiseze o procura autentica (art. 1781 si 1788 C. civ.; art.21 - 22 si 27 din Legea cadastrului si publicitatii imobiliare nr. 7/1996).

Desigur partile pot oricand sa incheie un contract de mandat in forma autentica, chiar atunci cand legea nu cere, pentru indeplinirea prin mandatar a actului juridic, forma solemna.

Pe de alta parte, pentru unele operatii juridice legea prevede necesitatea unei procuri autentice, indiferent de forma actului juridic ce urmeaza sa fie incheiat de catre mandatar, in numele mandantului[18]. Astfel sumele consemnate la CEC se restituie la cererea titularilor, care pot dispune de acestea personal sau prin imputernicit (art. 17 din Statutul CEC, aprobat prin Decr. nr. 371/1958). Imputernicirea se da de catre titularul libretului nominativ prin procura autentica sau sub semnatura privata vizata de organele competente, daca nu exista clauza de imputernicire.

In toate cazurile, pentru securitatea depunerilor la CEC, imputernicirea trebuie sa fie conferita in scris si vizata de organul competent, chiar daca valoarea ar fi sub 250 lei, in aceasta materie, datorita normelor speciale, dovada cu martori a imputernicirii nefiind admisibila. Sa precizam ca si clauza de imputernicire in libretul CEC este tot o procura (act unilateral), care are la baza raporturile de mandat dintre titularul de libret si imputernicitul sau, si serveste in raport cu unitatea CEC (depozitarul) pentru dovada puterilor conferite mandatarului de a ridica suma de bani.

Cand mandatul este un contract consensual, consimtamantul partilor poate fi dat in mod expres dar si in mod tacit (art. 1533 Cod civil). Mandatul tacit rezulta din acele imprejurari de fapt care fac neindoielnica intentia partilor. Oferta de mandat special, in orice caz, trebuie sa fie expresa. In schimb, acceptarea ofertei de mandat poate fi tacita, inclusiv in cazul mandatului special sau autentic rezultand din executarea lui din partea mandatarului[19].

O prezumtie de mandat tacit este inscrisa in art. 1517 C. civ. privitor la indatoririle asociatilor in cazul societatii civile, in sensul ca se prezuma ca asociatii si-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. De asemenea, mandatul este prezumat tacit si in raporturile dintre soti, atunci cand unul dintre ei administreaza singur bunurile comune sau instraineaza bunuri mobile comune. Legea prezuma ca fiecare sot, exercitand aceste drepturi, actioneaza atat in nume propriu cat si ca reprezentant al celuilalt sot. Prin efectul reprezentarii, actul juridic incheiat de catre un singur sot, in conditiile art. 35 alin. 2 C. fam., este opozabil celuilalt sot, care, mai mult, devine parte in acel act . "Dreptul de reprezentare pe care il au sotii in mod reciproc izvoraste dintr-un mandat tacit, pe care legea presupune ca ei si l-au dat unul altuia pentru actele de administrare si de folosinta pentru toate bunurile, precum si de dispozitie privind bunurile mobile comune. Asadar, dreptul de reprezentare are un caracter conventional. Legea prezuma numai existenta mandatului reciproc intre soti" . Fiind vorba de un mandat, se vor aplica regulile de drept comun din materia mandatului, in masura in care sunt compatibile cu dispozitiile Codului familiei.

Mandatul tacit nu trebuie sa fie confundat cu mandatul aparent. La mandatul tacit vointa mandantului de a fi reprezentat exista; la mandatul aparent lipseste aceasta vointa, totusi tertii contracteaza cu credinta scuzabila si legitima ca mandatarul aparent are putere de reprezentare.

Actele incheiate de catre tertii de buna-credinta cu un mandatar aparent sunt valabile, intrucat tertii au avut convingerea, lipsita de orice indoiala si de orice culpa, ca persoana cu care trateaza a primit imputernicire din partea mandantului de a incheia acte juridice; cum s-a spus, "credinta legitima valoreaza titlu"[22].

Aceasta solutie se justifica pe consideratiuni de echitate si utilitate sociala: ocrotirea bunei-credinte, necesitatea asigurarii stabilitatii si securitatii circuitului civil, puterea creatoare de drept a aparentei.

In legatura cu situatiile in care un act juridic incheiat fara imputernicire (deci de un falsus procurator) poate fi opus mandantului, intr-o opinie[23] exprimata in doctrina se face deosebirea intre mandatul aparent si mandatul aparent stricto sensu.

Astfel, se arata ca problema mandatului aparent stricto senso nu este reglementata in Codul Civil, prevederile art. 1554, 1557, 1558 C. civ. referindu-se la situatii care nu sunt identice cu cea mentionata mai sus, ci sunt oarecum vecine. Astfel, in caz de revocare a mandatului, daca aceasta nu a fost adusa la cunostinta tertului, actele incheiate de mandatar cu acest tert - chiar dupa revocare - raman valabile, iar mandatarul revocat va raspunde fata de mandant. La fel este situatia actelor incheiate de catre mandatar cu tertii de buna-credinta dupa moartea mandantului, atat timp cat nu cunoaste moartea acestuia. Ipotezele vizate se refera la cazuri in care intre mandant si mandatar a existat un contract de mandat. Aceste situatii ivite in practica se rezolva prin validarea actelor incheiate cu tertii de buna credinta.

Mandatul aparent rezulta dintr-o situatie aparenta cand intre mandant si mandatarul aparent nu exista si nu a existat un contract de mandat.

Consideram aceasta distinctie nesemnificativa, intrucat, pe de o parte, actul juridic este incheiat fara imputernicire, indiferent ca mandatul a incetat prin revocare sau din alte cauze, ori nici nu a existat in realitate. Pe de alta parte, conditiile si efectele cu privire la raspunderea civila sunt aceleasi in toate cazurile.

Eficacitatea reprezentarii aparente, respectiv opozabilitatea fata de "mandant" a actelor juridice incheiate de catre mandatarul aparent cu tertii de buna-credinta constituie o aplicatie a teoriei aparentei in drept.

In domeniul raporturilor juridice civile "aparenta rezida intr-o stare de fapt necorespunzatoare unei stari de drept, careia ordinea juridica ii atribuie totusi efecte de drept spre a ocroti pe tertii care, cu buna-credinta si fara a li se putea imputa vreo culpa, s-au increzut in ea, fiind victimele unei erori comune si invincibile" .

Din aceasta definitie rezulta ca teoria aparentei se fundamenteaza pe doua elemente esentiale, si anume: buna-credinta a tertului care a incheiat actul cu titularul aparent si existenta unei erori comune, constand in convingerea general admisa si formata ca titularul aparent este insusi titularul adevarat al dreptului .

Sa vedem cum se regasesc aceste elemente in materia care ne intereseaza.

Pentru ca aparenta sa-si produca efectele in cazul mandatului, in doctrina s-a admis ca este suficienta credinta legitima a tertului in regularitatea operatiunii indeplinite de catre mandatarul aparent. Cu alte cuvinte, se cere numai eroarea individuala a tertului, iar nu eroarea comuna si invincibila care trebuie sa existe in toate celelalte situatii de aparenta.

In sustinerea acestei teze s-au invocat urmatoarele considerente[26]:

In toate cazurile in care tertul trateaza direct cu persoana titulara aparenta a dreptului, si nu prin intermediul unui mandatar, titularul aparent este total strain de adevaratul titular al dreptului. Pentru ca acesta din urma sa fie obligat sa respecte un act incheiat fara participarea si fara initiativa sa, trebuie ca situatia aparenta sa fie veridica, adica sa fie considerata ca atare de toata lumea.

Cand e vorba, insa, de un mandatar aparent cu care tertul de buna -credinta trateaza, acest tert crede ca mandatarul il angajeaza pe mandant. Credinta sa in existenta si intinderea puterilor mandatarului este legitima. Se intelege ca aceasta credinta a tertului trebuie sa fie lipsita de orice culpa a acestuia. In cazul unui conflict intre tertul de buna-credinta si mandant, dreptul tertului va fi aparat, iar nu al mandantului. Aceasta solutie are la baza ideea de risc, in sensul ca mandantul s-a expus la un risc prin faptul ca a conferit sau numai s-ar parea ca a conferit puterile unui mandatar care nu merita increderea sa. In materia mandatului, deci, teoria aparentei se sprijina pe ideea de risc, pe cand in toate celelalte materii (proprietate etc.) aparenta trebuie sa aiba ca fundament eroarea comuna. Proba erorii se face prin orice mijloc de probatiune, chiar si prin prezumtii. Ea cade in sarcina celui care intelege sa se prevaleze de situatia aparenta.

Pot beneficia de teoria aparentei numai tertii de buna-credinta, intrucat ei au crezut in realitatea puterilor mandatarului. Ca in toate materiile in care buna-credinta isi produce efecte, aceasta se prezuma.

Buna-credinta a tertului trebuie sa existe in momentul incheierii actului de catre mandatarul aparent.

Prezumtia bunei-credinte poate fi si in aceasta materie combatuta prin proba contrarie. Daca se va dovedi ca tertul a avut cunostinta de situatia adevarata, el nu mai poate sa beneficieze de teoria aparentei.

Raspunderea civila in materia mandatului aparent trebuie examinata in raport cu fiecare dintre cele trei persoane aflate in conflict de interese: mandantul, mandatarul si tertul care a tratat cu mandatarul. Se pune problema care dintre acestia poarta raspunderea pentru un act incheiat fara drept de catre mandatarul aparent ?

Este posibil ca mandantul sa fie in culpa atunci cand el a contribuit la crearea starii de aparenta sau a avut o atitudine pasiva fata de calitatea falsa ce si-a atribuit-o mandatarul si despre care a aflat in timp util. De asemenea, mandantul poate fi responsabil de depasirea limitelor mandatului daca din circumstantele cauzei si din comportarea sa rezulta ca tertul a putut crede ca mandatarul detine puteri mai intinse decat i s-au dat in realitate .

Intr-o teorie[28] afirmata in literatura juridica s-a propus fundamentarea eficacitatii mandatului aparent pe principiul raspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. civ). Astfel, s-a aratat ca mandantul este tinut sa recunoasca actul incheiat de mandatarul aparent numai in masura in care in sarcina sa se poate retine o culpa; in lipsa unei culpe imputabile mandantului, angajarea sa ar fi excesiva.

Impartasim o alta teorie sustinuta in doctrina, in sensul ca mandantul este tinut sa recunoasca actul incheiat de catre mandatarul aparent independent de orice culpa din partea sa.

Pe de o parte, aceasta solutie ii fereste pe tertii de buna-credinta de situatii inechitabile, care s-ar putea crea prin anularea actului juridic din motive neimputabile lor.

Pe de alta parte, in domeniul mandatului aparent esentialul nu consta in existenta sau inexistenta unei culpe in sarcina mandantului. Elementul esential este credinta legitima a tertului care contracteaza cu mandatarul aparent. Daca aceasta conditie exista, nu mai prezinta vreun interes faptul daca mandantul este sau nu in culpa .

Mandatarul aparent este in culpa atunci cand a depasit puterile sale, folosindu-se de mijloace frauduloase.

Aici trebuie sa relevam cateva idei exprimate in doctrina[31] in legatura cu actul juridic pe care il produce mandatarul aparent in momentul tratativelor cu tertul de buna credinta.

Credinta legitima a tertului este elementul psihologic al aparentei ; actul juridic prezentat de mandatarul aparent constituie un element material al aparentei.

Tertul este pus in fata unei situatii exterioare care se intemeiaza pe un act juridic a carui validitate este imaginara. El crede in existenta reala a actului juridic prezentat de mandatarul aparent si incheie propriul sau act in temeiul acestei convingeri.

In literatura[32] s-a decis ca nu toate actele juridice trebuie luate in considerare la aprecierea aparentei. Este necesar un minim de aparenta obiectiva care poate sa explice eroarea tertului de buna-credinta.

Aparenta rezida fie in consimtamantul emis, fie in titlul produs de mandatarul aparent.

Consimtamantul mandantului, care creeaza situatia aparenta, ar putea sa fie viciat sau sa nu existe. De exemplu, consimtamantul este viciat in cazul cand mandantul a semnat in alb o procura, de care ulterior mandatarul a abuzat, atribuindu-si imputerniciri pe care mandantul nu a consimtit sa i le acorde.

Cat priveste titlul in baza caruia mandatarul aparent a tratat cu tertul de buna-credinta, acesta trebuie sa aiba toate trasaturile unui titlu regulat intocmit, adica sa contina toate mentiunile necesare pentru a crea aparenta de titlu adevarat. Acolo unde legea prevede existenta procurii in forma autentica, mandatarul aparent trebuie sa prezinte o astfel de procura.

In fine, este posibil ca si tertul care a incheiat actul cu mandatarul aparent sa fie in culpa, daca a omis sa faca o verificare a puterilor pretinsului mandatar, deci o imprudenta sau neglijenta. In acest caz, insa, el nu mai poate beneficia de teoria aparentei.

In doctrina[33] se arata ca tertul trebuie sa fie strain de orice culpa in incheierea actului cu mandatarul aparent, cu alte cuvinte nu este suficient ca tertul sa fi crezut in realitatea puterilor mandatarului, dar trebuie ca el sa nu fie in culpa la incheierea actului, eroarea sa trebuind sa fie scuzabila. Tertul trebuie sa se informeze si sa-si ia in prealabil toate masurile de precautie normale, conforme cu prudenta si diligenta. In caz contrar, lipsa de diligenta inlatura buna credinta a tertului.

In general, raspunderea mandantului se alatura aceleia a mandatarului fata de tertul de buna-credinta, fiindca mandantul ramane raspunzator de alegerea ce a facut-o in persoana imputernicitului sau si de increderea ce i-a acordat-o. Este just ca el sa suporte consecintele daunatoare ale acestei situatii pe care el insusi a creat-o.

Abuzul de putere comis de falsul mandatar nu este opozabil tertului aflat in eroare legitima, care a fost inselat fara a exista vreo culpa din partea sa. Eroarea scuzabila cea mai frecventa este aceea a tertului care a continuat sa acorde incredere unui mandat a carui existenta anterioara era certa si a carui incetare prin revocare sau in alt mod el nu a cunoscut-o. In raporturile dintre mandatarul aparent si tert nu are nici o importanta sau relevanta faptul daca mandatarul aparent a fost de buna sau de rea-credinta.

Se mai poate da ca exemplu[34] de mandat aparent ipoteza salariatului care desfasoara o activitate curenta de incheiere de acte juridice pe seama comitentului. In acest caz existenta imputernicirii se prezuma, iar actul juridic facut de catre salariat este valabil chiar daca el nu avea imputernicirea sa faca, afara numai daca cealalta parte (tertul) a cunoscut sau trebuia sa cunoasca lipsa imputernicirii. Desi ipoteza s-ar incadra in teoria mandatului aparent, in literatura se exprima rezerva ca ea vine in coliziune cu principiul prepuseniei. Se stie ca prepusul angajeaza pe comitent numai in limitele atributiilor sale de serviciu, pe care, daca le-a depasit, comitentul (care prin ipoteza are aici rolul de mandant) nu mai poate fi raspunzator de actele prepusului sau. In raport cu unitatea, actele incheiate de prepus prin depasirea atributiilor sale legale nu sunt opozabile unitatii si nici nu pot fi validate ca legale .

In practica s-a pus problema daca mandatul aparent si cel tacit sunt compatibile cu regulile mandatului in materia instrainarilor pentru care forma autentica este ceruta ad validitatem.

Intr-o speta invocandu-se ca sotia vanzatorului (intre timp decedata) a avut un mandat expres pentru vanzare, la data de 24 ianuarie 1968, a unei case si a 800 m.p. teren, in temeiul caruia a incheiat actul autentic notarial de instrainare, s-a cerut constatarea vanzarii-cumpararii ca act perfect si pentru diferenta de 1200 m.p. teren, incorporata indivizibil corpului imobiliar vandut prin act autentic. S-a motivat ca a existat vointa mandantului de a fi reprezentat in instrainarea acestui teren, dedusa din imprejurarea ca la data incheierii actului de vanzare, terenul fiind scos din circuitul civil (era inglobat in patrimoniul unui CAP, dar, ulterior a fost restituit vanzatorului in baza L. nr. 18/1991), instrainarea in forma autentica era imposibila. In schimb, intre parti s-a incheiat in forma autentica un act de imprumut simulatoriu prin aceea ca reclamantii cumparatori ar fi fost imprumutati cu suma reprezentand pretul vanzarii, "restituita" in mai multe rate, direct vanzatorului mandant (paratul din proces). Actiunea a fost respinsa cu motivarea ca pretentia din petitul actiunii in constatarea vanzarii, ca act perfect, este nefondata, cata vreme instrainarea, avand ca obiect un bun ce nu era in circuitul civil, era nula absolut (nulitatea absoluta era data si de vanzarea lucrului altuia in cunostinta de cauza) . Motivarea admite, totusi, ca in masura in care terenul in litigiu a fost restituit vanzatorului in baza L. nr. 18/1991, actul, nul ca vanzare-cumparare perfecta, dar executat in prestatiile sale reciproce, poate fi interpretat ca o promisiune de vanzare, ceea ce impune o actiune aparte, diferita insa de actiunea care a fost promovata in speta.



Sub aspectul care ne intereseaza aici, admitand, ipotetic ca terenul din litigiu s-ar fi aflat in 1968 in patrimoniul paratului din proces, inca erau incidente dispozitiile art. 11 din Decr. nr. 144/1958, potrivit carora validitatea vanzarii terenului era dublu conditionata de existenta autorizatiei administrative si a actului autentic. Prin urmare, in absenta procurii in forma autentica, mandatul tacit era inconsistent, iar vanzarea nula absolut. Cel mult, putea fi incidenta ideea de mandat aparent, dar in acest caz era necesar ca vointa mandantului sa lipseasca, ceea ce, in speta, dimpotriva, a fost afirmata.

Dovada mandatului. Intrucat acceptarea mandatului poate fi dovedita (indiferent de valoare si chiar daca, sub sanctiunea nulitatii, procura trebuie sa fie autentica) prin executarea lui de catre mandatar (art. 1533 alin. 2 C. civ.), problema se pune mai ales, in legatura oferta de mandat si a acceptarii mandatului neexecutat[38].

Daca mandatul este expres si legea speciala nu prevede altfel, dovada se face dupa regulile dreptului comun, atat intre parti cat si de catre tertul care contracteaza cu mandatarul (nu si de alti terti, pentru care mandatul este un simplu fapt juridic, putand fi dovedit prin orice mijloc de proba) deoarece validitatea contractului pe care il incheie depinde de existenta mandatului formand un tot unitar cu acesta. Prin urmare daca actul in vederea caruia s-a dat mandatul expres are o valoare mai mare de 250 de lei sau cerinta formei scrise este prevazuta de lege indiferent de valoare (de exemplu depozit voluntar - art. 1597 C. civ.), dovada se va face prin inscris[39], fiind aplicabile si dispozitiile privitoare la existenta unui inceput de dovada scrisa (art. 1197 C. civ.) si la imposibilitatea, materiala sau morala de procurare a unei dovezi scrise (art. 1198 C. civ.), sau la interdictia dovedirii prin martori impotriva ori peste cuprinsul inscrisului (art. 1991 alin. 2 C. civ.). Precizam, insa, ca formalitatea prevazuta de art. 1180 Cod civil ("bun si aprobat pentru") nu trebuie sa fie indeplinita intrucat mandatul nu are ca obiect plata unei sume de bani sau o catime oarecare de lucruri, (ci incheierea de acte juridice). Daca mandatul este remunerat, atunci el este un contract sinalagmatic si trebuie sa fie redactat in atatea exemplare cate persoane participa la el, conform art. 1179 C. Civ. ; regula multiplului exemplar nu se impune, insa, in privinta procurii, care nu cuprinde o conventie sinalagmatica, ci constata numai (instrumentum) oferta de mandat.

Alta este situatia in ipoteza mandatului tacit, admis de legiuitorul nostru dupa modelul Codului Civil italian (atunci in vigoare). Deoarece atat conferirea cat si acceptarea mandatului tacit poate rezulta din imprejurari de fapt care fac neindoielnica intentia partilor, dovada acestor fapte se poate face - atat de catre parti cat si de tertul care contracteaza cu mandatarul sau de alti terti - prin orice mijloc de proba admis de lege, indiferent de valoarea actului incheiat sau care urmeaza a fi incheiat de catre mandatar. Cerinta dovezii scrise ar contraveni notiunii de mandat tacit, caci mandatul scris este, prin definitie, expres ; or, potrivit Codului Civil, mandatul poate fi si tacit ( de exemplu, primirea de catre o persoana a buteliei de aragaz in vederea reincarcarii la unitatea specializata) . Prin urmare, in ipoteza mandatului tacit, Codul Civil deroga de la regula simetriei formelor; mandatul poate fi tacit, in schimb, pentru actul ce se incheie de catre mandatar cu tertul, ad probationem se cere forma scrisa.

Nu este ingradit in alegerea mijloacelor de proba nici tertul care invoca un mandat aparent, deoarece el are de dovedit numai imprejurarile de fapt care au creat aparenta existentei mandatului; or, este de principiu ca faptele pot fi dovedite prin orice mijloace de proba .

Sarcina probei incumba aceluia care invoca reprezentarea conventionala, caci, de regula, persoana care incheie un act juridic face aceasta in nume propriu si intelege sa-i suporte personal efectele. Reprezentarea constituie o exceptie de la principiul caracterului personal al stipulatiilor cuprinse in actele juridice si, ca orice exceptie, se impune a fi interpretata restrictiv; este firesc, deci, ca cine invoca existenta ei trebuie s-o dovedeasca, de altminteri, in conformitate cu regula de baza privitoare la sarcina probei inscrisa in art. 1169 C. Civ.

Daca incheierea contractului de mandat nu poate fi dovedita, raporturile dintre parti urmeaza a fi solutionate potrivit regulilor gestiunii de afaceri sau imbogatirii fara justa cauza.

Sectiunea 2

CAPACITATEA PARTILOR

1. Capacitatea mandantului.

Codul Civil nu contine vreo dispozitie speciala referitoare la capacitate. In consecinta, se aplica regulile generale privitoare la capacitatea de a contracta. Este evident ca mandantul trebuie sa aiba atat capacitatea de folosinta, cat si capacitatea de exercitiu, pentru a se putea obliga   atat fata de mandatar, cat si fata de persoana cu care mandatarul trebuie sa incheie acte juridice in numele si pe socoteala sa . Consecinta principiului expus este ca minorul cu capacitate de exercitiu restransa va putea fi mandant numai cu incuviintarea legala: a parintilor sau, dupa caz, a tutorelui sau si, in plus, atunci cand incheie mandat pentru indeplinirea unor acte de dispozitie, cu incuviintarea autoritatii tutelare (art 9 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, art. 129 din Codul Familiei) .

Acela care incheie mandat isi exprima vointa de a face un act juridic si insarcineaza pe mandatar sa-l savarseasca in numele sau; el trebuie, deci, sa aiba capacitatea de a face acel act. Capacitatea mandantului depinde, prin urmare, de natura actului care trebuie sa fie incheiat prin mandatar (act de conservare, de administrare sau de dispozitie).

In literatura de specialitate[46] se sustine ca, daca mandantul se obliga sa plateasca o remuneratie mandatarului, el trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu (respectiv, minorul cu capacitate de exercitiu restransa sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru acte de dispozitie), chiar daca actul care urmeaza a fi incheiat prin mandatar este un act de conservare sau de administrare.

Intr-o alta opinie[47] pe care o consideram intemeiata, se exprima rezerve fata de aceasta sustinere, intrucat capacitatea ceruta mandantului se apreciaza nu in functie de natura mandatului (cu titlu oneros sau cu titlu gratuit), ci de natura actului care urmeaza sa fie incheiat prin mandatar. Daca acesta poate fi cu titlu oneros- fara a deveni, prin aceasta, un act de dispozitie (de exemplu, contractul de antrepriza in vederea repararii acoperisului unei case ramane un act de administrare chiar daca reparatia se face cu titlu oneros, si, in consecinta, nu necesita autorizatia autoritatii tutelare prevazuta pentru actele de dispozitie) - atunci si mandatul poate avea acest caracter (desigur, sub rezerva leziunii, daca minorul a incheiat mandatul fara incuviintarea ocrotitorului legal, art. 25 Decr. nr. 32/1954).

Cu precizarea pe are am facut-o, in sensul ca natura actului juridic stipulat in contractul de mandat determina capacitatea mandantului, nu se cere insa o capacitate speciala pentru a incheia un astfel de contract. Mandantul trebuie doar sa aiba capacitatea de a se obliga, deoarece, chiar daca actul juridic proiectat nu se incheie, el poate totusi ramane obligat fata de mandatar (art. 1548 C. civ.).

In sistemul nostru de drept, capacitatea este regula, iar incapacitatea este exceptia (art. 6 din Decretul nr. 31/1954).

Ca orice exceptie, textele privitoare la incapacitate trebuie interpretate si aplicate restrictiv. Astfel, minorul care a implinit 16 ani si a incheiat contractul de munca fara sa aiba nevoie de incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui sau (art. 10, Decretul nr. 31/1954), are si deplina capacitate de a da mandat in legatura cu exercitarea drepturilor decurgand din contractul de munca[48].

In fine, sa spunem ca reprezentarea prin mandat a persoanelor juridice implica respectarea, inainte de toate, a specialitatii capacitatii lor de folosinta (art. 34 din Decretul nr. 31/1954)[49].

2. Capacitatea mandatarului.

Mandatarului i se cere, in toate cazurile, sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Numai trimisul (curierul), care este un simplu mesager (nuncius), iar nu reprezentant, poate fi o persoana chiar lipsita de capacitatea de exercitiu, caci transmite doar declaratia de vointa a persoanei care l-a trimis, fiind suficient sa aiba discernamantul strict necesar pentru activitatea sa .

In schimb mandatarul, care este un reprezentant, trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, caci in actele pe care le incheie in numele mandantului trebuie sa exprime un consimtamant valabil, lipsa consimta-mantului sau viciile de vointa fiind apreciate nu numai in persoana mandantului, dar si in aceea a mandatarului . Desi mandatarul incheie actul juridic in numele si pe seama mandantului, actul de vointa necesar pentru savarsirea operatiei apartine mandatarului care manifesta o certa initiativa ; ca atare, el trebuie sa fie pe deplin capabil. Aceasta solutie rezulta, per a contrario, si din art. 1552 pct. 3 C. civ., care prevede ca mandatul se stinge prin punerea sub interdictie a mandatarului . Daca mandatul incheiat cu un capabil de a contracta inceteaza datorita incapacitatii ulterioare a mandatarului, un contract de mandat incheiat cu un mandatar incapabil sau cu capacitate de exercitiu restransa nu poate fi recunoscut valabil.

Potrivit unei alte pareri exprimate in doctrina, este suficient ca mandatarul sa aiba discernamant, caci actul pe care il incheie produce efecte numai fata de cel reprezentat[54]. Impartasim prima opinie examinata, pentru motivele expuse mai sus.

Chiar daca am recunoaste ca valabil un contract incheiat cu un mandatar incapabil, acesta ar raspunde fata de mandant sau terti numai dupa regulile generale relative la obligatiile incapabililor (in limitele imbogatirii, art. 1098 si 1164 C. civ.) .

Atunci cand calitatea de mandatar o are o persoana juridica, aceasta isi poate asuma numai sarcina indeplinirii unor acte care se circumscriu specialitatii capacitatii sale de folosinta .

Pentru exercitarea prin reprezentare a anumitor drepturi legea instituie unele ingradiri, in sensul ca numai anumite persoane au indrituirea de a figura ca mandatari in raporturile de reprezentare respective.

Astfel, in fata instantelor de judecata partile in litigiu nu pot pune concluzii decat printr-un mandatar care are calitatea de avocat , afara numai daca reprezentantul este doctor sau licentiat in drept si reprezinta pe sot ori rude pana la al patrulea grad inclusiv (art. 68 alin. 4, 5 si 6 Cod de procedura civila). Ingradirea este edictata de legiuitor, pe de o parte, pentru a asigura partilor in litigiu o aparare calificata, iar pe de alta parte, pentru a ocroti exercitarea profesiunii de avocat si a impiedica avocatura clandestina.

O alta limitare este prevazuta in materia dreptului de proprietate industriala. Potrivit art. 14 alin. 3 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, "depunerea cererii de brevet poate fi facuta de persoana indreptatita la eliberarea brevetului, personal sau prin mandatar autorizat cu domiciliul sau sediul in Romania". In sensul legii, prin "mandatar autorizat" se intelege consilierul in proprietate intelectuala, respectiv absolventul unei institutii superioare de invatamant tehnic sau juridic, cu o vechime de minim 5 ani, fara antecedente penale, cu o buna reputatie profesionala, declarat "reusit" la examenul OSIM, inscris pe lista consilierilor in proprietate intelectuala ce se intocmeste de catre OSIM, dupa ce in prealabil, s-a inregistrat cu o adeverinta, eliberata de OSIM, si la Primaria Municipiului Bucuresti sectia financiara.

Sectiunea 3

OBIECTUL SI INTINDEREA MANDATULUI

Obiectul mandatului trebuie sa fie determinat (art. 948 pct. 3 C. civ), posibil si licit (art. 948 pct. 4 C. civ.), ca la orice contract.

Un mandat care ar cuprinde insarcinarea mandatarului de a savarsi o operatie care prin natura ei este imposibil de realizat, ar fi nul. Este cazul, de pilda, al persoanei juridice care isi asuma, in calitate de mandatar, obligatia indeplinirii unor acte care exced sfera activitatii sale, determinata prin actul prin care a fost infiintata.

De asemenea, ar fi nul mandatul incheiat pentru savarsirea unor acte ilicite, iar mandatarul nu ar putea invoca calitatea sa spre a se pune la adapost de consecintele faptelor ilicite savarsite de el .

In toate cazurile, mandatul poate avea ca principal obiect numai incheierea de acte juridice de catre mandatar , actele materiale putand avea numai caracter accesoriu (de exemplu preluarea bunului mobil ce urmeaza sa fie vandut). In practica judiciara, primirea buteliilor de aragaz in scopul reincarcarii a fost corect calificata mandat, daca primitorul urma sa contracteze cu prestatorul de asemenea servicii, "lucrarea" nefiind executata de el; in acest din urma caz ar fi fost vorba de un contract de antrepriza.

Actele juridice cu caracter strict personal (testamentul, casatoria, adoptia, recunoasterea maternitatii si paternitatii) nu pot fi facute prin mandatar, intrucat natura acestor acte este incompatibila cu ideea de reprezentare. Sub acest aspect, s-a afirmat ca mandatul isi afla principalul camp de aplicare in domeniul raporturilor juridice civile patrimoniale.

Mandatul civil are ca obiect incheierea de acte juridice civile; mandatul comercial are ca obiect incheierea actelor juridice care potrivit C. com, sunt fapte de comert pentru mandant . Conform art. 374 C. com, mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandatului.

Legea nr. 51/1995 reglementeaza in art. 3 modalitatile de realizarea activitatii avocatului :

q       consultatii si cereri cu caracter juridic, asistenta si reprezentare juridica in fata organelor de jurisdictie, de urmarire penala si de notariat;

q       apararea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice in raporturile cu autoritatile publice, institutiile si orice persoana romana sau straina;

q       redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor;

q       orice alte mijloace si cai proprii exercitarii dreptului de aparare, in conditiile legii.

Pornind de la aceasta dispozitie a legii, in doctrina s-a decis ca avocatul are practic doua functii, de asistenta si de reprezentare. "In exercitarea dreptului sau de a asista si de a reprezenta persoanele fizice sau persoanele juridice in fata tuturor instantelor, autoritatilor si institutiilor, precum si a altor persoane fizice sau persoane juridice, avocatul este indrituit sa foloseasca oricare dintre mijloacele enumerate mai sus" .

Recent, s-a pus problema naturii juridice a inscrisurilor certificate de avocat[63], conform art. 3 din Legea nr. 51/1995.

Pentru a inlatura orice echivoc, subliniem ca obiectul mandatului consta in indeplinirea de catre mandatar, pe socoteala si in numele mandantului, a unor acte juridice. Acesta este si obiectul mandatului conferit unui avocat, respectiv reprezentarea unei persoane de catre alta. In cele ce urmeaza vom avea in vedere actele juridice (inscrisurile) redactate de catre avocat, ca unul dintre mijloacele pe care acesta le poate folosi pentru indeplinirea mandatului cu care a fost insarcinat.

Notiunea de "act juridic" este intrebuintata in art.3 din Legea nr 51/1995 in sensul de instrumentum probationis. Avocatul poate intocmi inscrisuri constatatoare a unor operatiuni juridice, avand aptitudinea de a confirma, numele, prenumele, domiciliul si starea civila a partilor persoane fizice sau denumirea, sediul, nationalitatea si contul bancar al persoanei juridice, drepturile subiective si obligatiile corelative care s-au nascut prin manifestarea de vointa a partilor, precum si timpul precis cand a avut loc aceasta manifestare de vointa sau timpul precis al intocmirii inscrisului respectiv .

Actele juridice intocmite de avocat , conform art. 3, pot fi orice fel de acte, cu exceptia celor pentru care forma autentica este ceruta de lege ad validitatem, situatie in care avocatul poate doar sa redacteze actul juridic, dar acesta, ulterior va trebui autentificat de notarul public, pentru a fi valabil .

Notarul nu ar putea, insa, autentifica un act prezentat de avocat in lipsa partilor, chiar daca acesta a fost redactat de avocat si semnat de parti in prezenta acestuia, care atesta identitatea partilor si autenticitatea semnaturilor, deoarece, in cazul actelor pentru care forma autentica este ceruta ad validitatem, luarea consimtamantului partilor contractante este atribuita exclusiv notarului public (art. 65 lit. a din L. nr. 36/1995), iar pentru formarea valabila a actului este necesara identificarea partilor si semnarea actului in fata notarului.

Cu exceptia acestor acte juridice, avocatul poate sa intocmeasca diferite categorii de acte. De exemplu, poate redacta, la cererea partilor, inscrisuri preconstituite, in vederea dovedirii operatiilor juridice la care ele participa. Dintr-un alt punct de vedere, avocatul poate redacta si certifica identitatea partilor si autenticitatea semnaturii acestora, in cazul unor inscrisuri primordiale, recognitive sau confirmative, daca in privinta acestor acte simpla manifestare de vointa a partilor este in masura sa produca efecte juridice[66].

Se pune intrebarea care este forta probanta a actelor juridice redactate si atestate de avocat, conform art. 3 din Legea nr. 51/1995.

S-a decis ca aceste acte juridice sunt acte sub semnatura privata; atestarea data de avocat nu le transforma in acte autentice, avocatul nefiind un functionar public, abilitat sa autentifice acte juridice.

Totusi, in ceea ce priveste forta probanta, se exprima parerea ca ele au o putere doveditoare distincta, care le situeaza intre inscrisurile autentice si cele sub semnatura privata. Astfel, daca avocatul are posibilitatea redactarii unui act juridic putand sa ateste, deci sa confirme cu privire la acel act identitatea partilor, continutul si data actului respectiv, se considera ca, in legatura cu identitatea partilor, continutul actului si data acestuia, actul are forta probanta a inscrisurilor autentice. Intr-adevar, in ceea ce priveste forma si provenienta, actul redactat de avocat face dovada deplina prin el insusi la fel ca si inscrisul autentic. In general, nu se poate pune sub semnul indoielii semnatura avocatului, care este intotdeauna insotita de stampila cabinetului individual sau de parafa, redactarea actului juridic, respectiv de catre avocatul a carui semnatura si stampila certifica actul, provenienta actului de la persoanele care figureaza in el deoarece avocatul are posibilitatea confirmarii identitatii partilor. Cel care va contesta actul redactat de avocat ori calitatile enumerate mai sus, trebuie sa faca dovada neregularitatii actului, proband ca s-a comis un fals, avand la indemana, pentru a dovedi falsul, procedura inscrierii in fals.

Cat priveste forta probanta a continutului actului juridic redactat de avocat, acesta fiind opera lui, toate mentiunile ce reprezinta constatari personale ale avocatului facute cu propriile simturi (de exemplu, in cazul unui contract de vanzare-cumparare a unui bun mobil, cand pretul se achita in fata avocatului si bunul este predat, de asemenea, in fata avocatului) fac dovada deplina, ele neputand fi combatute decat prin procedura inscrierii in fals. Numai mentiunile ce privesc declaratiile partilor, facute in fata avocatului, dar a caror veridicitate nu poate fi verificata de el, fac dovada pana la proba contrarie (de exemplu, in cazul unui contract de vanzare-cumparare, partile declara in fata avocatului ca pretul s-a platit iar bunul s-a predat, dar avocatul nu are posibilitatea verificarii veridicitatii celor declarate de parti).

Conform art. 3 din Legea nr. 51/1995, avocatul are posibilitatea de a confirma si data actului juridic redactat, astfel incat, cand procedeaza la redactarea unui act juridic intotdeauna acesta va fi datat de catre avocat si in consecinta, data face dovada deplina, pana la inscrierea in fals. Insa avocatul are posibilitatea sa procedeze la darea de data certa unor inscrisuri sub semnatura privata care, daca la cererea partilor sunt trecute intr-un inscris care este certificat de avocat conform art. 3 din Legea 51/1995, vor primi data actului juridic redactat la avocat.

In concluzie[67], inscrisurile certificate de avocat, conform art. 3, constituie o categorie sui generis de inscrisuri si anume: daca din punct de vedere al efectelor juridice ele se situeaza pe acelasi plan cu inscrisurile sub semnatura privata, sub aspectul fortei probante ele se afla intr-o pozitie similara actelor autentice, insa numai cu referire la identitatea partilor, continutul actului si data acestuia.

In ceea ce priveste intinderea, art. 1535 C. civ. dispune ca mandatul poate fi special sau general. Mandatul este special cand se da pentru o singura operatie juridica (de exemplu, cumpararea unui imobil) sau pentru anumite operatii determinate (cum ar fi procura data unui avocat pentru sustinerea oricaror procese ale mandantului). Mandatul este general atunci cand mandatarul primeste imputernicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului .

Pentru actele de dispozitie (inclusiv participarea la o licitatie in numele si pe seama mandatarului[69], ipotecarea unui imobil etc.) se cere un mandat special (art. 1536 alin. 2 C. civ.). Si acceptarea sau renuntarea la o succesiune, fiind acte ce trec peste administratia ordinara, pot fi facute numai printr-un mandatar imputernicit special . Specializarea nu trebuie dusa la extrem; mandatul va fi cu suficienta special daca va indica natura operatiei juridice si obiectul ei . Mandatul prin care mandatarul este insarcinat sa contracteze un imprumut in numele si pentru mandant, nu inceteaza de a fi un mandat special chiar daca in el nu se specifica numele creditorului si cifra imprumutului, caci legea necerand asemenea conditii pentru existenta mandatului special, este suficienta indicarea actului de dispozitie pe care mandatarul poate sa-l faca .

Actele de conservare sau de administrare pot fi incheiate de mandatar pe baza unui mandat general. Intentarea unui proces referitor la folosinta unei locuinte, fie ca se cere evacuarea, fie ca se pretinde o suma de bani cu titlu de chirie sau de daune, reprezinta un act de administrare. Prin urmare, pentru pornirea unui atare proces nu este necesara o procura speciala, mandatarul legitimandu-si calitatea procesuala prin prezentarea unei procuri generale de administrare .

Mandatul general nu trebuie insa confundat cu mandatul "conceput in termeni generali", despre care se vorbeste in art. 1536 C. civ. si care poate fi numit si mandat "conceput in termeni vagi"[74]. Un mandat prin care mandatarul este imputernicit sa faca toate actele de conservare, administrare si dispozitie cu privire la toate bunurile mandantului, este un mandat general, iar nu "in termeni generali", imprecisi, pentru ca limitele imputernicirii sunt precis determinate, in termeni fara echivoc. Dimpotriva mandatul in baza caruia mandatarul este abilitat sa se ocupe de "gestiunea" unui bun determinat constituie un mandat special, dar este "conceput in termeni generali", vagi deoarece nu se poate sti daca mandantul a inteles sa-i acorde mandatarului imputernicirea de a savarsi atat acte de conservare si administrare cat si acte de dispozitie.

In privinta mandatului "conceput in termeni generali" regula este ca in baza lui mandatarul poate face numai acte de conservare si de administrare nu insa si acte de dispozitie. Inseamna[75] ca puterile conferite mandatarului sunt supuse unei interpretari restrictive, ceea ce se explica prin grija legiuitorului fata de interesele mandantului, care ar putea fi pagubit din cauza redactarii echivoce a procurii.



De aceea, in cazul mandatului civil se pretinde ca imputernicirea sa precizeze riguros puterile mandatarului.

Mandatul comercial poate fi si el general, adica pentru toate afacerile mandantului, sau special pentru o anumita afacere a acestuia, dar limitele puterilor mandatarului nu sunt tot atat de stricte ca in cazul mandatului civil. Intr-adevar, mandatul comercial confera mandatarului o mai mare libertate de actiune si independenta, reclamate de exigentele activitatii comerciale[76].

Astfel, potrivit art. 375 alin. 3 C. com., mandatul special dat pentru o anumita afacere cuprinde imputernicirea si pentru toate actele necesare executarii ei, chiar cand nu ar fi precizate in mod expres.

Apoi, un mandat comercial general confera mandatarului puteri mai mari decat un mandat civil de acelasi fel. Intr-adevar, in cazul mandatului comercial, mandatarul, care se confunda cu un prepus al comerciantului, poate indeplini toate operatiunile necesare comertului . In acest sens, reglementand mandatul tacit al prepusului, art. 395 C. com. prevede ca "fata de cel de-al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteste general si cuprinde toate actele necesare exercitiului comertului pentru care este dat". In cazul mandatului civil general mandatarul nu poate face decat acte de simpla administrare (art. 1536 C. civ.).

Trebuie aratat, insa, ca oricat de generali ar fi termenii in care a fost conceput mandatul comercial, el nu se intinde si la afacerile care nu sunt comerciale pentru mandant, afara de cazul cand s-a stipulat contrariul (art. 375 C. Com.).

In toate cazurile, mandatarul nu poate face nimic afara din limitele mandatului sau (art. 1537 C. civ.). Fie ca este special sau general, mandatarul trebuie sa se incadreze in limitele imputernicirii primite. De exemplu, mandatul special dat pentru vanzarea unor bunuri nu poate servi pentru vanzarea altora; iar mandatul general circumscris la anumite acte de administrare nu indreptateste la savarsirea altora[78]. Si mandatarul avocat nu poate actiona decat in limitele contractului incheiat cu clientul sau, cu exceptia cazurilor prevazute de lege (art. 7 din Statut). Spre deosebire de modelul sau francez, art. 1537 C. civ. precizeaza, insa ca facultatea de a face o tranzactie cuprinde si pe aceea de a face un compromis, cu toate ca in primul caz (tranzactie), concesiile au consecinte cunoscute, iar in cel de al doilea consecintele sunt imprevizibile .

Procura sub semnatura legalizata in baza careia isi justifica calitatea procesuala mandatarul neavocat, este o procura speciala, deoarece, cat priveste continutul sau, trebuie sa fie o procura ad litem, adica "pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata sau de reprezentare in judecata" (art. 68 alin. 1 C. proc. civ.). Potrivit art. 67 alin. 2 C. proc. civ., "mandatarul cu procura generala poate sa reprezinte in judecata pe mandant numai daca acest drept i-a fost dat anume, aceasta insemnand, de regula, ca in cuprinsul contractului este necesara si obligatorie inserarea consimtamantului mandantului de a fi reprezentat in judecata de mandatar"[80]. Daca, insa cel care a dat procura generala nu are domiciliul si nici resedinta in tara, sau daca procura este data unui prepus, dreptul de reprezentare in judecata se presupune dat (art. 67 alin. 3 C. proc. civ.).

Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o aratare in aceasta privinta. El poate fi insa restrans numai la anumite acte sau pentru anumita instanta (art. 68 alin. 3 C. proc. civ.).

Procura data cu mentiunea generala de reprezentare nu este insa suficienta pentru indeplinirea acelor acte procesuale care contin elemente de dispozitie, cum sunt: renuntarea[81], achiesarea, tranzactia, inscrierea in fals. Pentru a se putea face asemenea acte este nevoie de o procura speciala, cu aratarea expresa ca este data si pentru indeplinirea acestor acte (art. 69 alin. 1 C. proc. civ.).

Asa fiind, instanta nu poate lua act de tranzactia incheiata intre parti pe baza procurii generale de reprezentare in justitie data de reclamanta, decat cu incalcarea art. 69 alin. 1 C. de proc. civ.[82]. Dar tranzactia consimtita de insasi partea interesata poate fi prezentata in instanta de mandatarul ei cu procura generala, acesta putand cere si pronuntarea unei hotarari de expedient, caci actul de dispozitie a fost savarsit de titularul dreptului dedus judecatii .

Intr-o decizie[84] a instantei supreme se apreciaza ca si chemarea in judecata reprezinta un act de dispozitie, pentru care este nevoie de o procura speciala, cu motivarea ca art. 68 alin. 1 C. proc. civ. ar distinge intre exercitiul dreptului de chemare in judecata si reprezentarea in judecata. Numai ca in doctrina , in mod intemeiat, se exprima rezerve fata de aceasta sustinere, intrucat textul legii prevede ca atat chemarea in judecata, cat si reprezentarea in judecata se fac prin inscris sub semnatura legalizata, deci nu printr-o procura speciala.

In ceea ce-l priveste pe mandatarul avocat, in baza contractului de asistenta juridica el este imputernicit sa efectueze - in lipsa unor prevederi contrare - orice act specific profesiei pe care il considera necesar pentru realizarea intereselor clientului (art. 25 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 si art. 93 din Statut).

Cat priveste actele procesuale de dispozitie, art. 69, alin. 1, C. proc. civ., nu face distinctie intre mandatarul avocat si mandatarul care nu are aceasta calitate, astfel ca in jurisprudenta mai veche se decisese ca pentru astfel de acte si avocatul are nevoie de o procura speciala[86]. Se considera ca in prezent o asemenea procura speciala nu mai este necesara daca in contractul de asistenta juridica se mentioneaza in mod expres dreptul avocatului de a face astfel de acte.

Art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 143/1995 dispune ca jurisconsultul este obligat sa sustina interesele persoanei juridice in instanta, sa exercite, daca este cazul, caile de atac legale si sa ia orice alte masuri necesare apararii intereselor legale ale unitatilor in cadrul carora functioneaza.

Astfel cum aratam, jurisconsultul isi justifica, in fata instantei, calitatea de reprezentant prin delegatie. Aceasta nu este, insa, suficienta pentru anumite acte procesuale, aratate limitativ de art. 7 alin. 1: pornirea actiunilor, fixarea pretentiilor, renuntarea la pretentii, actiune sau cai de atac, precum si darea raspunsurilor la interogator . Aceste acte procesuale pot fi facute de jurisconsult numai in baza unei delegatii speciale.

Astfel, s-a decis ca in lipsa unei abilitari scrise din partea conducatorului unitatii, instanta nu poate lua act de restrangerea pretentiilor[90].

Din dispozitiile art. 7 rezulta ca pentru introducerea cailor de atac nu este necesara o delegatie speciala, un atare act constituind exercitarea obligatiei generale, impuse oficiilor juridice de a reprezenta interesele unitatilor in fata instantelor, o masura normala in cadrul unui litigiu declansat.

Sectiunea 4

ACTUL CU SINE INSUSI SI DUBLA REPREZENTARE. MANDATUL

IN INTERES COMUN

Actul cu sine insusi si dubla reprezentare sunt cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea comuna de "autocontract", intrucat contractul este incheiat "pentru doua parti diferite de vointa unei persoane, care actioneaza intr-o dubla calitate"[91].

O atare operatie exista in ipoteza in care aceeasi persoana incheie un contract, pe de o parte, ca reprezentant al unei alte persoane, iar pe de alta parte, pentru sine, precum si in cazul cand aceeasi persoana apare ca reprezentant al ambelor parti contractante (asa-numita dubla reprezentare). Mandatarul care cumpara pentru sine un bun cu vanzarea caruia a fost insarcinat de mandant sau persoana care incheie un contract de locatiune ca mandatar atat al locatorului, cat si al locatarului savarseste un asa-zis autocontract.

Din punct de vedere tehnico- juridic, o astfel de operatiune nu este de neconceput, deoarece acelasi individ poate actiona, pe taram juridic, in mai multe calitati, exprimand interesele unor persoane diferite, susceptibile de a figura ca parti intr-un contract. Posibilitatea intrunirii de catre aceeasi persoana a mai multor calitati juridice este atestata de art. 1201 Cod civil, care, enumerand printre elementele constitutive ale autoritatii lucrului judecat identitatea de persoane lucrand in aceeasi calitatea, admite implicit ca aceeasi persoana poate avea calitati multiple in cadrul raporturilor juridice .

In practica, insa, autocontractul prezinta riscul vatamarii intereselor mandantului, in cazul in care mandatarul incheie actul juridic care formeaza obiectul mandatului cu sine insusi, sau al unuia dintre mandanti, daca actul juridic urmeaza sa fie incheiat cu o terta persoana pe care tot el o reprezinta .

Pe langa riscul semnalat autocontractul prezinta si unele dificultati de ordin probator. Exteriorizarea vointei, conditie indispensabila pentru formarea oricarui act juridic, se poate realiza in genere fara echivoc in cazul contractelor obisnuite, pentru ca se incheie intre doua sau mai multe persoane fizice distincte are isi comunica reciproc consimtamantul. In cazul contractului cu sine insusi, aceeasi persoana fizica figureaza in act pentru doua parti diferite, astfel ca este necesar ca autorul lui sa-si materializeze distinct si explicit vointa exprimata in dubla sa calitate. Altfel nu se poate sti daca, intr-adevar, contractul s-a incheiat sau nu si, evident, nici nu poate fi probat .

Codul civil nu cuprinde o interdictie de principiu a contractului cu sine insusi. O regula speciala de interdictie este prevazuta in art. 1308 pct. 2, C. civ., care dispune ca mandatarii nu se pot face adjudecatari, nici direct, nici prin persoane interpuse, ai averii ce sunt insarcinati sa vanda; solutia este valabila, pentru identitate de motive, nu numai in cazul vanzarilor la licitatie publica, ci si in cazul vanzarilor voluntare . Actul incheiat in dispretul acestei prohibitii este anulabil la cererea mandantului.

In literatura de specialitate s-au formulat, insa, unele concluzii generale cu privire la tratamentul juridic al autocontractului in dreptul nostru.

S-a decis ca, din moment ce autocontractul nu este minat de un viciu de structura, ci este primejdios numai prin conflictul de interese pe care il poate prilejui, inseamna ca el trebuie considerat valabil ori de cate ori lezarea intereselor mandantului (in cazul contractului cu sine insusi), respectiv mandantilor (in cazul dublei reprezentari) este cu desavarsire exclusa". Acest pericol nu exista daca mandantul, respectiv mandantii, fiind in cunostinta de cauza, convin sa dea imputernicire mandatarului in acest sens ori daca clauzele actului sunt astfel precizate, incat este exclusa vatamarea intereselor mandantului (mandantilor)" .

In cazul in care mandatarul a ascuns mandantului ca el personal este cocontractant sau mandatar al celeilalte parti contractante, se considera ca actul este anulabil pentru dol prin reticenta sau, mai larg pentru violarea de catre mandatar a obligatiei de loialitate fata de mandant .

Contractul cu sine insusi cunoaste o reglementare expresa in materie comerciala. Astfel, art. 411 C. com. prevede posibilitatea pentru comisionar sa devina vanzator sau cumparator al marfii primite in comision, "daca odata cu avizul despre executarea comisionului, comitentul nu numeste ca vanzator sau cumparator pe un tert. Asadar, comisionarul poate fi contrapartist, in lipsa de stipulatie contrara"[98].

Actul cu sine insusi si dubla reprezentare nu trebuie sa fie confundate cu mandatul in interes comun (procuratio in rem suam).

De regula, contractul de mandat se incheie in interesul exclusiv al mandantului, indiferent de recompensarea sau nu a mandatarului. Cum s-a aratat in doctrina, "convenind asupra unei remuneratii, partile nu au inteles sa deplaseze centrul de gravitate al combinatiei; personalitatea mandantului o domina pe cea a mandatarului. Operatiunea a fost initiata pentru el si produce efecte in patrimoniul lui" .

"Conventia partilor poate insa deroga de la regula interesului preponderent(prioritar) al mandantului, putand face sa prevaleze si pe cel al mandatarului. In cazul mandatului in interes comun, mandatarul este cointeresat - alaturi de mandant- in incheierea actului juridic care formeaza obiectul mandatului (de exemplu, este si el coproprietar al bunului ce urmeaza sa fie vandut sau - fiind creditorul mandantului - urmeaza sa-si satisfaca creanta din pretul obtinut in urma vanzarii bunului).

Mandatul in interes comun este frecvent valorificat in materie comerciala, in situatii ca:

q       mandatul lichidatorului unei societati in nume colectiv in care este el insusi asociat;

q       mandatul dat de asigurat asiguratorului pentru a conduce procesul in locul sau; insarcinarea data corespondentului unui cotidian de a cauta, in schimbul unui comision, clienti care sa-si faca publicitate in paginile ziarului;

q       contractul comercial de agent.

Subliniem ca mandatul in interes comun nu se confunda cu mandatul remunerat; in acest din urma caz, interesul mandatarului rezida in contractul de mandat care il indreptateste la plata, chiar daca operatiunea juridica in vederea careia a fost dat mandatul nu a putut fi realizata ( art. 1548 C. civ.). In cazul mandatului in interes comun, mandatarul este cointeresat in incheierea actului care formeaza obiectul mandatului. Agentul comercial se straduieste sa atraga o clientela pentru a putea vinde marfurile incredintate prin contract; mandantul sau are acelasi interes, caci cifra de vanzari este de clientela atrasa[100].



Si in jurisprudenta s-a statuat ca "mandatul poate fi dat in forma scrisa sau chiar verbala, ori in mod tacit" (T. S., s. civ., dec. nr. 1841/1971, in Ioan G. Mihuta, "Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-1975", p. 141).

S. Ghimpu, S.Grossu, op. cit., p. 327.

In acest sens, D. Cosma, op. cit., p. 88; S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 327-328.

Fr. Deak, op. cit, p. 270.

S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 327.

D. Cosma, op. cit., p. 80.

In cazul persoanelor fizice, reprezentarea nu este, de regula, posibila in cazurile prevazute de art. 218 (raspunsul la interogatoriu) si de art. 614 ( judecata in fata instantelor de fond a cererilor de divort ). In aceasta ultima ipoteza, partile se vor putea infatisa prin mandatar, numai daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este impiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie sau are resedinta in strainatate. (V. M. Ciobanu, "Tratat teoretic si practic de procedura civila", vol. I, Ed. National, 1997, p. 337, nota nr. 140).

Asadar, prin "reprezentare judiciara" nu vom intelege reprezentarea legala a persoanelor fizice care, fiind lipsite de capacitate de exercitiu, nu pot sta personal in proces si nici reprezentarea legala a persoanelor juridice in activitatea procesuala, care se realizeaza prin organele lor. La fel, nu vom avea in vedere acea specie de reprezentare in care imputernicirea este acordata de instanta judecatoreasca, adica reprezentarea judiciara stricto sensu.

CSJ, s. civ., dec. nr. 415/1992, in Dreptul, nr. 2, 1993, p. 67.

T. Sibiu, dec. civ., nr. 448/1995, cu nota B. Diamant si V. Luncean, in Dreptul nr. 8, 1996, p. 77.

I. Stoenescu, A. Hilsenrad, "Procesul civil", Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1957, p. 92-98.

V. M. Ciobanu, op. cit., p. 354, nota nr. 159. Aceasta interpretare ni se pare consecventa cu opinia exprimata mai sus, dupa care imputernicirea de reprezentare data de conducatorul unitatii unei persoane incadrate in munca ar constitui un mandat.

"Delegatia" este tot o procura. Fata de aceasta denumire, in doctrina se exprima, insa, rezerva ca poate crea confuzii, intrucat notiunea de "delegatie" are o alta acceptiune, atat in dreptul civil (art. 1132-1133 C. Civ.), cat si in dreptul muncii. In acest sens: Fr. Deak, op. cit., p. 270, nota nr. 11; R. Rosca, op. cit., p.13, nota nr. 3.

In acest sens: Fr. Deak, op. cit., p. 270; S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p.326; D. Cosma, op. cit., p.88, C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 618; I. Zinveliu, "Contracte civile", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 332.

S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 326; Doru Cosma, op.cit., p.88.

T.S., s. civ., dec. nr. 1841/1971, in I.G. Mihuta, "Repertoriu.", 1969-1975, p. 141; Fr. Deak, op.cit., p. 89.

Fr. Deak, op.cit., p. 271, nota nr. 15; Doru Cosma, op. cit., p. 89.

A se vedea pentru aceste aspecte Fr. Deak, op. cit., p. 271.

"Atat darea, cat si primirea mandatului pot fi exprese sau tacite, in cea de a doua modalitate primirea trebuind sa rezulte din executarea de catre mandatar a insarcinarii". (C.S.J., s. civ., dec. civ. nr. 335/1991, in Dreptul nr. 1, 1992, p. 106).

Dan Chirica, "Efectele juridice ale antecontractului de vanzare-cumparare imobiliara, incheiat in calitate de promitent-vanzator sau de promitent - cumparator de un singur sot, fara consimtamantul expres al celuilalt sot", in Dreptul nr. 5-6, 1993, p. 59.

I. P. Filipescu, "Tratat de dreptul familiei", Ed. ALL, Bucuresti, 1998, p. 139.

D. Gherasim, "Buna-credinta in raporturile juridice civile", Ed. Academiei, Bucuresti, 1981, p. 206.

In acest sens, D. Gherasim, op. cit.,   p. 218.

A se vedea D. Cosma, op.cit., p. 90.

Pentru aceste aspecte D. Gherasim, op. cit., p. 210.

A se vedea pe larg D. Gherasim, op. cit., p. 213-214.



D Gherasim, op. cit., p. 219.

In acest sens, D. Cosma, op. cit., p. 90-91.

A se vedea D. Gherasim, op. cit., p. 210.

Pentru aceste aspecte D. Gherasim, op. cit., p. 210.

In acest sens, D. Gherasim, op. cit., p. 210.

D. Gherasim, op. cit., p. 211.

D. Gherasim, op. cit., p. 214.

D. Gherasim, op. cit., p. 219.

D. Gherasim, op. cit., p. 219.

C. Apel Suceava, s. civ. dec. nr. 712/1996, in "Dreptul", nr. 7 , 1997, p. 85.

Fr. Deak, op.cit., p. 43.

A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 272-273.

In practica judiciara s-a stabilit ca, desi mandatul ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor, el este ingradit, asupra probei, la existenta unui inscris, atunci cand actul pe care trebuie sa-l faca mandatarul este si el supus aceleiasi ingradiri. (Trib. Capitalei s. civ., dec. nr. 1201/1995, in S. Ghimpu si S. Grossu, op. cit., p. 326). Cerinta dovezii scrise vizeaza numai existenta mandatului (procura). Intinderea imputernicirii fiind o chestiune de fapt poate fi dovedita liber inclusiv prin prezumtii (Cas. III, 1909, in C. Hamangiu, C. civ. adnotat, vol. IV, p. 10, nr. 26).

Pentru aceste aspecte S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 326.

In acest sens, dec. publicate in C. Hamangiu, C. civ.adnotat, p. 9-10, nr. 15, 25, 31, 39.

C.S.J., s. civ., dec. nr. 335/1991, in deciziile C.S.J. 1990-1992, p. 62-64.

In acest sens, D. Cosma, op. cit., p. 100.

S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 329.

S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 329; nota nr. 10, D. Cosma, op. cit., p. 82.

R. Sanilevici, "Drept Civil. Contrate", Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi, 1982, p. 210; J. Manoliu, St. Rauschi, "Drept Civil, Contracte", vol. II, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi, 1985, p. 5.

Fr. Deak, op. cit., p. 273, nota nr. 27.

S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 329.

D. Cosma, op. cit., p. 82.

In acest sens, Fr. Deak, op. cit., p. 274; D. Cosma, op. cit., p. 95, I. Zinveliu, op. cit., p. 331.

Fr. Deak, op. cit., p. 274; D. Cosma, op. cit., p. 95.

Pentru aceste aspecte D. Cosma, op. cit., p. 94.

In acest sens, I. Zinveliu, op. cit., p. 331.

A se vedea pe larg D. Cosma, op. cit., p. 96.

Fr. Deak, op. cit., p. 274.

S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 331, nota nr. 13.

Daca mandatarul este avocat stagiar, el poate pune concluzii numai la judecatorii (art. 19 din L. nr. 51/1995 si art. 63 din Statutul profesiei de avocat).

S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 331.

Fr. Deak, op. cit., p. 274; S. Ghimpu, S. Grossu, op. cit., p. 330; I. Zinveliu, op. cit., p. 332; D. Cosma, op. cit., p. 86.

C.S.J., s. civ., dec. nr. 335/1991, cit. supra.

Fr. Deak, St. Carpenaru, "Contracte civile si comerciale", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993, p. 409.

V. M. Ciobanu, op. cit., p. 81.

V. Pasca, D. Lamasanu, "Inscrisurile certificate de avocat si valoarea lor juridica", in Dreptul nr. 4/1999, p. 71-78.

V. Pasca, D. Lamasanu, op. cit., p. 72.

Conform art. 44 alin. 1 din L. nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, "inscrisurile pentru care legea prevede forma autentica vor fi redactate numai de notarii publici, de avocatul partilor interesate sau de consilierul ori de reprezentantul legal al persoanei juridice".

V. Pasca, D. Lamasanu, op. cit., p.74.

V. Pasca, D. Lamasanu, op. cit., p. 78.

Fr. Deak, op. cit., p. 275; C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 618-619.

Cas. II, dec. nr. 286/1903, in C. Hamangiu, C. civ. adnotat, p. 13, nr. 2.

Fr. Deak, op. cit., p. 275, nota nr. 34.

C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 619.

Cas I, dec. nr. 28/1903 in C. Hamangiu, C. civ. adnotat, p. 13, nr. 1.

T. jud. Galati, dec. civ. nr. 111/1972, in "Repertoriu.", 1969-1975, p. 196.

D. Cosma, op. cit., p. 81.

Fr. Deak, op. cit., p. 275.

N. Grecu, "Criterii de delimitare a contractelor civile de cele comerciale", in "Dreptul" nr. 5/1996, p. 44.

C.A.S., cas. nr. 542/1939, in V. Patulea, C. Turianu, op. cit. p. 89.

In exemplul dat, deosebirea intre mandatul special si cel general se face atat dupa criteriul actelor juridice, la care ne-am referit mai sus, cat si dupa sfera bunurilor la care se refera reprezentarea. In acest sens, D. Cosma, op. cit., p. 81

Fr. Deak, op. cit. , p. 275.

CSJ., s. civ., dec. nr. 415/1992, in "Dreptul", nr. 2/1993, p. 67.

CSJ, s. civ., dec. nr. 17/1998, in "Dreptul", nr. 9/1998, p. 142.

T.S, s. civ., dec. nr. 566/1989, in "Doctrina si jurisprudenta Romaniei", 1989-1994, p. 784.

CAS II, dec. nr. 4/1925, in C. Hamangiu, C. civ. adnotat, p. 14, nr. 10; CAS I, dec. nr. 44/1888, Idem, p. 15-16, nr. 4.

CSJ, s. civ., dec. nr. 415/1992, cit. supra.

V. M. Ciobanu, op. cit., p. 338-339, nota nr. 146.

"Renuntarea la drepturile deduse judecatii se poate face numai in temeiul unei procuri speciale, mandatul de reprezentare judiciara dat pentru prestarea serviciului avocatial neputand-o suplini. Prin urmare, instanta nu poate lua act de renuntarea la un capat al actiunii in lipsa unei atare procuri." (T.S., s. civ. dec. nr. 1936/1978 in R.R.D. nr. 3/1979, p. 70)

V. M. Ciobanu, op. cit., p. 340.

T.S., s. civ., dec. nr. 2080/1978, in R.R.D. nr.5/1979, p. 5.

V. M. Ciobanu, op. cit., p. 345.

In acest sens, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 345, nota nr. 16.

A se vedea D. Cosma, op. cit., p. 83.

Pentru aceste aspecte D. Cosma, op. cit., p. 84.

Fr. Deak, op. cit., p. 276.

D. Cosma, op. cit., p. 84.

D. Cosma, op. cit., p. 85.

Fr. Deak, op. cit., p. 276.

D. Cosma, op. cit., p. 84-85; Fr. Deak, op. cit., p. 276.

Cas. dec. nr. 1185/1926, in V. Patulea, C. Turianu, "Drept comercial. Practica judiciara adnotata", Ed. All Beck, Iasi, 1999.

M. D. Bocsan, "Mandatul in interes comun", in "Dreptul" nr. 12, 1999, p. 64.

M. D. Bocsan, op. cit., p. 66.







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 Folosirea altor instrumente de evaluare (investigatia, proiectul, protofoliul)
 PROIECT DIDACTIC - Cunoasterea numarului cinci
 Proiect iluminat electric si instalatii
 Organizarea si conducerea procesului tehnologic proiectat

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma Facultatea de Textile Pielarie - Tehnologia confectiilor din piele si inlocuitori - PROIECTAREA CONSTRUCTIV TEHNOLOGICA A UNUI PR

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta educatie fizica si sport - studiu asupra imbunataȚirii motricitaȚii in lectia de educatie fizica la clasele a v-a de la &
 Lucrare de licenta - cercetare si analiza financiara asupra deseurilor de ambalaje la sc.ambalaje sa
 LUCRARE DE LICENTA MANAGEMENT CRESTEREA VANZARILOR PRIN METODA IMBUNATATIRII SERVICIILOR CATRE CLIENTI

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 ATESTAT LA INFORMATICA - Baza de date relationala aplicata intr-o biblioteca scolara
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 GENERATOR DE TESTE GRILA - Proiect atestat Visual FOX PRO
 Proiect atestat - comercializarea produselor turistice balneare in statiunea sangeorz - bai

Actele jurisdictionale / administrative-jurisdictionale
Competenta a Curtii Europene de Justitie
PRINCIPIUL SUPREMATIEI DIN PERSPECTIVA INSTANTELOR NATIONALE
Interpretarea legii civile
Calitatile personale ale anchetatorului din punct de vedere psihologic
DREPTUL EUROPEAN AL MUNCII SI DREPTUL SOCIAL COMUNITAR. DELIMITARI CONCEPTUALE
Garantiile obligatiilor
NOTIUNEA SI CLASIFICARE ACTELOR JURIDICE CIVILE



Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu