Delimitarea contractului de mandat

DELIMITAREA CONTRACTULUI DE MANDAT

FATA DE ALTE CONTRACTE ASEMANATOARE

Prin faptul ca mandatul poate fi remunerat, el se aseamana cu contractul de munca si cu contractul de antrepriza.

Pe de alta parte, atat in cadrul contractului de mandat, cat si in cadrul contractului de munca sau de antrepriza, o parte se obliga sa indeplineasca anumite acte pentru cealalta parte contractanta.

Totusi, intre mandat si contractele amintite exista deosebiri semnificative.

SECTIUNEA 1

CONTRACTUL DE MANDAT SI CONTRACTUL DE MUNCA

a. Potrivit art. 10 din Codul muncii[1], contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.

Caracteristica principala a raportului juridic de munca o constituie subordonarea, dupa ce s-a incheiat contractul individual de munca, a persoanei incadrate in munca fata de unitatea la care este angajata.

Pe baza contractului de mandat, insa, mandatarul se obliga numai sa efectueze toate actele necesare realizarii scopului mandatului, pastrandu-si libertatea de actiune fata de mandant, in conducerea afacerii cu care a fost insarcinat[2].

b. In baza contractului de munca, cel care angajeaza trebuie sa asigure toate conditiile necesare pentru ca salariatul sa poata respecta regimul de munca. In executarea contractului de mandat, de cele mai multe ori, mandatarul isi asigura singur conditiile necesare desfasurarii activitatii sale, mandantul avand numai obligatia de a suporta cheltuielile aferente.

c. Mandatul este, in principiu, gratuit. Dimpotriva, in contractul de munca, plata salariului este, intotdeauna, si fara exceptii, obligatorie.

d. In temeiul mandatului, mandatarul poate savarsi numai acte juridice. Obiectul normal al activitatii persoanei angajate printr-un contract de munca, il constituie actele materiale; savarsirea de acte juridice este sarcina organelor unitatii si a unor imputerniciti speciali (de exemplu, jurisconsulti ).

e. Mandatarul reprezinta pe mandant; angajatul, in cadrul unui contract de munca, nu are, de regula, asemenea puteri.

Nimic nu se opune, insa, ca salariatul sa primeasca imputernicire de reprezentare din partea unitatii (de exemplu, pentru achizitionarea de bunuri), in care caz va avea calitatea de mandatar, cel putin in raporturile dintre el si tertul contractant, precum si intre acesta din urma si mandant, chiar daca in raporturile dintre mandant si salariatul lui (mandatar), datorita raporturilor de munca, regulile mandatului vor fi inlocuite - partial - cu regulile aplicabile raportului de munca (obligativitatea acceptarii si executarii mandatului, raspunderea mandatarului fata de mandant potrivit regulilor din dreptul muncii - raspundere materiala, iar nu potrivit dreptului civil etc.) .

Datorita acestor particularitati, intr-o alta opinie exprimata in doctrina s-a sustinut ca imputernicirea de reprezentare data salariatului constituie un act unilateral de drept al muncii[4].

Astfel, se arata ca imputernicirea de reprezentare la care ne referim nu poate constitui un contract civil (un mandat), de vreme ce reprezentantul este incadrat in munca la unitatea reprezentata.

Potrivit dreptului civil, partile sunt libere sa incheie contractul sau nu, iar "mandatarul poate renunta la mandat, notificand mandantului renuntarea sa" (art. 1556 alin. 1 C. civ.).

Or, salariatul caruia unitatea ii da o imputernicire de reprezentare nu poate nici sa refuze executarea sarcinilor derivand din aceasta, si nici nu poate "sa renunte" la obligatiile ce decurg din imputernicirea primita, invocand art. 1556 alin. 1 C. civ. Pentru salariat, imputernicirea de reprezentare pe care o examinam, are caracterul unui act unilateral - de drept al muncii - prin care unitatea ii da o dispozitie a carei indeplinire este obligatorie, in cadrul executarii contractului de munca.

Fata de aceasta calificare in literatura juridica se exprima rezerva ca solutioneaza problema numai partial (in privinta procurii), dar nu si in privinta efectelor mandatului (in legatura cu raporturile dintre tertul contractant si mandant ori mandatar). De altfel, chiar si in privinta procurii se pot ivi probleme pentru care legislatia muncii nu ofera solutii ( de exemplu, interpretarea clauzelor neclare)[5]

Impartasim prima opinie examinata, bazandu-ne si pe faptul ca, in practica judiciara s-a admis ca este mandat delegatia data de o unitate unei persoane fizice care nu este salariatul ei[6].

Or, in cazul imputernicirii de reprezentare la care ne-am referit mai sus, numai imprejurarea ca salariatul se afla in raporturi de munca cu unitatea de la care a primit delegatia determina ca, in aceste raporturi, aplicarea regulilor mandatului sa fie inlaturata de aplicarea regulilor prevazute de legislatia muncii. Este o valorificare a principiului dupa care dispozitiile speciale (de dreptul muncii) se aplica cu prioritate fata de dreptul comun (regulile mandatului civil). In fine, sa mai retinem ca, in situatia salariatului care desfasoara o activitate curenta de incheiere de acte juridice pe seama comitentului (de exemplu, casierul care incaseaza banii pentru primarie), existenta imputernicirii se prezuma, cu consecinta validitatii si opozabilitatii actului incheiat fata de comitent (mandant) - daca nu se dovedeste ca persoana care a contractat cu salariatul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca lipsa imputernicirii (revocarea mandatului, desfacerea contractului de munca etc.) .

SECTIUNEA 2

CONTRACTUL DE MANDAT SI CONTRACTUL DE ANTREPRIZA

Contractul de antrepriza este acel contract prin care una dintre parti, numita antreprenor, se obliga fata de cealalta parte, numita client, sa execute, pe riscul sau, o anumita lucrare, in schimbul unei remuneratii (pret), care se stabileste in raport cu rezultatul lucrarii.

In principal, criteriile propuse de autori pentru a deosebi mandatul de antrepriza sunt urmatoarele :

a. Mandatul are ca obiect incheierea de catre mandatar de acte juridice cu terte persoane pe seama mandantului pe care, de regula, il reprezinta; antrepriza are ca obiect o lucrare (prestatii materiale sau intelectuale) efectuate de antreprenor pentru client, antreprenorul neavand putere de reprezentare[8]. Din aceasta cauza contractele incheiate de antreprenor cu tertii, in afara cazurilor prevazute de lege , nu produc efecte fata de client.

Dar, ca si salariatul care primeste mandat de reprezentare din partea unitatii, antreprenorul poate fi imputernicit sa incheie anumite acte juridice in numele clientului, pe baza unui contract de mandat separat (de exemplu, sa obtina avize sau autorizatii din partea organelor competente)[10].

b. Antrepriza presupune o oarecare subordonare[11] fata de cel in folosul caruia se executa lucrarea, pe cand mandatarul ramane liber, in limitele contractului, sa conduca cum crede de cuviinta afacerea ce i s-a incredintat .

c) Mandatarul lucreaza pe seama mandantului, in timp ce antreprenorul lucreaza pentru client pe propriul sau risc (art. 1.479 C civ.)[13].

Mandatarul care s-a conformat instructiunilor mandantului si dispozitiilor legale are dreptul la restituirea cheltuielilor facute si la despagubire pentru pagubele suferite din pricina executarii mandatului, precum si la plata onorariului, daca a fost stipulat, chiar daca nu a izbutit sa realizeze insarcinarea primita. Antreprenorul, insa, are dreptul la pretul stipulat numai daca a realizat, in conditii satisfacatoare, lucrarea pentru care a fost angajat.

Interesul distinctiei intre mandat si antrepriza se invedereaza pentru anumite profesii, mai cu seama cea de avocat.

Ca regula generala, avocatul insarcinat cu reprezentarea unei parti in instanta este un adevarat mandatar al clientului sau[14].

Insa, daca avocatul da consultatii juridice sau acorda numai asistenta juridica[15] (art. 3 din L. nr. 51/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare), fara puteri de reprezentare, este admis ca el are - in raporturile civile - calitatea de antreprenor, iar nu de mandatar, pentru lucrari intelectuale .

In materie penala distinctia poate sa nu prezinte importanta (de exemplu, pentru aplicarea art. 254 si 256 C. pen). Astfel, intr-o decizie din practica judiciara, avocatul este considerat mandatar, indiferent ca are puteri de reprezentare sau numai de asistare[17].