Dreptul comertului international

DREPTUL

COMERTULUI

INTERNATIONAL

1. NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

IZVOARELE INTERNE SI INTERNATIONALE

PRINCIPIILE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

ACTELE SI FAPTELE DE COMERT INTERNATIONAL

5. PARTICIPANTII LA ACTIVITATEA COMERCIALA INTERNATIONALA

TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNATIONALE (inclusiv aspecte ce tin de executarea si garantarea obligatiilor contractuale)

CLAUZELE SPECIFICE CCI, CONTRACTELE DE VANZARE INTERNATIONALA DE MARFURI DIN PERSPECTIVA CONVENTIEI DE DREPT COMERCIAL INTERNATIONAL DE LA VIENA PRIVIND VANZAREA DE MARFURI INTERNATIONALA

ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL

1. NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Din aceasta definitie reiese cu usurinta obiectul DCI: raporturile juridice ce au in acelasi timp caracter comercial si international.

In ceea ce priveste comercialitatea unui raport juridic, aceasta se va stabili in functie de sistemul de drept aplicabil raportului juridic astfel cum este acest sistem de drept determinat de normele de drept international privat, respectiv de normele conflictuale ale LEX FORI (legii tarii forului).

exemplu: Avem o societate X cu sediul in Bucuresti, cu nationalitate romana care incheie un contract de vanzare de marfuri cu o societate Y cu sediul in Amsterdam, deci cu nationalitate olandeza.

In acest caz avem un conflict de legi intre legea romana si legea olandeza. Acest conflict este rezolvat de normele conflictuale.

Fiecare tara are cel putin o lege care contine norme conflictuale.

In Romania, aceasta este Legea 105/1992.

Majoritatea sistemelor de drept utilizeaza in determinarea comercialitatii unui raport juridic, una din cele 2 conceptii de baza din materie:

• conceptia obiectiva
• conceptia subiectiva

Conform conceptiei obiective, sunt comerciale toate actele juridice si faptele juridice stabilite ca atare de lege, indiferent de calitatea persoanei ce le savarseste.

Conform conceptiei subiective, sunt comerciale toate actele juridice si faptele juridice savarsite de o persoana ce are calitatea de comerciant, calitate ce se dobandeste, de regula, prin inscrierea intr-un registru national.

In ceea ce priveste internationalitatea unui raport juridic comercial, se impun urmatoarele precizari:

Exista raporturi juridice ce au legatura cu strainatatea, insa ele se pastreaza in cadrul intern national al unui stat.

De exemplu: activitatea de prestari servicii destinate exportului.

Acesti prestatori de servicii transforma, modifica bunuri ce urmeaza a fi exportate de beneficiarul acestor servicii.

Aceste contracte de prestari servicii nu intereseaza comertul international, deoarece nu contin elemente caracterizante sub aspectul internationalitatii lor.

exemplu: Contractul de LOHN - in cadrul caruia una din partile contractante se obliga sa furnizeze exclusiv manopera. Acesta nu este un contract comercial de drept international.

CRITERIILE DE DETERMINARE A INTERNATIONALITATII

Cele mai multe CCI contin fie in structura lor (subiectul si obiectul acestora), fie prin circumstantele de care se leaga nasterea, modificarea sau stingerea raportului juridic, elemente caracterizante pentru a determina internationalitatea acestora.

Majoritatea sistemelor de drept national utilizeaza pentru determinarea internationalitatii unui raport juridic sau contract, urmatoarele criterii:

un criteriu subiectiv conform caruia contractul va fi international daca partile contractante au domiciliul sau sediul social situate in state diferite in momentul incheierii contractului;

un criteriu obiectiv conform caruia va fi international acel contract al carui obiect, bun, serviciu sau marfa ce face obiectul contractului, tranziteaza cel putin o frontiera de stat in cursul executarii contractului.

Legea 105/1992 adauga la criteriul subiectiv, resedinta pentru persoanele fizice si fondul de comert pentru persoanele juridice in functie de care se va determina internationalitatea contractelor comerciale.

exemplu: Si la nivelul UE putem vorbi de frontierele statelor si internationalitate intre statele membre UE.

2. IZVOARELE INTERNE SI INTERNATIONALE ALE D.C.I.

IZVOARELE INTERNE

Principala problema ce se ridica ori de cate ori analizam un contract, este acea lege aplicabila acelui contract.

Astfel cum am indicat, norma conflictuala este cea care stabileste legea aplicabila contractului, lege ce va fi in majoritatea cazurilor o lege interna nationala. Aceasta, deoarece nu exista suficiente reglementari internationale de uniformizare a dreptului aplicabil contractului cu excluderea conflictului de legi.

IZVOARELE INTERNATIONALE

Principalele izvoare internationale sunt reprezentate de conventii (multilaterale, bilaterale, regionale, mondiale), concept de gen, ce include ca specii: -  conventiile

tratatele

acordurile

cartelele, etc.

Prin aceste conventii internationale, se urmareste fie uniformizarea dreptului internatinal privat, fie crearea unui drept substantial uniform.

exemplu: 1. Conventia privind arbitrajul comercial international de la Geneva (1961), ratificata si de Romania in 1963;

2. Conventia privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine -New York 1958, ratificata de Romania in 1961;

3. Conventia privind vanzarea internationala de marfuri - Viena 1980

4. Conventia privind prescriptia extinctiva in materia vanzarilor internationale de marfuri - New York 1963.

Directivele europene si regulamentele europene. Ca stat membru UE, Romania are obligatia de a respecta legislatia europeana primara si pe cea secundara.

Legislatia europeana primara are in vedere tratatele de constituire a comunitatilor europene si ale UE.

Legislatia europeana secundara cuprinde in principal directivele si regulamentele.

Directivele europene au o aplicare indirecta in legislatia statelor membre ce au obligatia de a transpune prevederile Directivei intr-un anumit termen (indicat in Directiva sau in legislatia interna).

Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie a stabilit ca, ori de cate ori un stat membru nu transpune sau transpune intr-o maniera necorespunzatoare o directiva sau prevederi ale unei directive in legislatia sa, resortisanate ori un stat membru nu transpune sau transpune intr-o maniera necorespunzatoare o directiva sau prevederi ale unei directive in legislatia sa, resortisantii acelui stat au dreptul de a invoca prevederile Directivei in mod direct atat in fata instantelor si autoritatilor nationale, cat si in fata celor europene.

Regulamentele europene se aplica in mod direct statelor membre. Cu toate acestea, in majoritatea cazurilor, statele membre prefera sa transpuna aceste regulamente in legislatia nationala, fiind foarte rare cazurile in care se recurge la varianta mixta, transpunere a aspectelor esentiale, generale ale unui regulament si trimitere la prevederile Regulamentului pentru aspectele specifice ale acestuia.

Jurisprudenta Europeana reprezinta izvor de drept pentru instantele romanesti si pentru toti resortisantilor statului roman.

Uzantele comerciale internationale. Uzantele, uzurile, obiceiul, cutuma reprezinta reguli de conduita nascute din practica sociala folosite vreme indelungata si respectate intocmai ca o norma juridica obligatorie.

Cea mai importanta clasificare a uzantelor este realizata in functie de forta acestora: uzante normative si uzante interpretative (conventionale).

Uzantele normative isi trag forta din chiar prevederile legii ce face trimitere la ele si la aplicarea lor.

Uzantele conventionale isi trag forta din vointa partilor contractante si se aplica numai daca exista prevedere expresa in acest sens in contractul partilor.

Aplicarea si cunoasterea uzantelor comerciale a inregistrat dificultati practice astfel incat Camera de Comert Internationala de la Paris, institutie privata a codificat si a uniformizat uzantele comerciale internationale.

Codificarea si uniformizarea uzantelor comerciale internationale nu le transforma in uzante normative, ele urmand sa se aplice numai in temeiul vointei partilor.

Astfel, Conventia Comerciala de la Paris a elaborat normele INCOTERMS 2000 in materia vanzarilor internationale de marfuri, publicatii privind INCASSO-ul privind acreditivul documentar, privind garantiile contractuale, privind garanvind acreditivul documentar, privind garantiile contractuale, privind garantiile la cerere, precum si clauzele model, cum sunt cele privind HARD-SHIP-ul si forta majora.

exemplu: societatea X - Bucuresti - nationalitate romana - antreprenor incheie un contract de antrepriza cu societatea Y - Amsterdam - nationalitate olandeza - beneficiar, cu privire la constructia unui complex rezidential. Se trimite la banca o scrisoare de garantie de buna executie.

La nivelul continentului american, s-a adoptat definitia DCI exterior -RAFTD, corespondentul INCOTERMS.

Uzantele normative au rolul de a completa, de a suplini sau de a inlatura prevederile legii, in timp ce uzantele convetionale au rolul de a completa si de a preciza continutul contractelor.

Uzantele normative nu se aplica, doar daca exista prevedere expresa in contractul partilor in sensul inlaturarii acestora.

exemplu: Clauza FOB INCOTERMS 2000

Clauza FAS INCOTERMS 2000

3. PRINCIPIILE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL

Principalele principii ale DCI sunt:

1. P. libertatii comertului

2. P. concurentei loiale

3. P. libertatii de vointa a partilor

4. P. bunei credinte

5. P. egalitatii juridice a partilor

2. Principiul concurentei loiale

In baza acestui principiu se urmaresc elaborarea si aplicarea unor asemenea reglementari in activitatea comerciala internationala care sa garanteze competitia onesta intre participantii la schimburile internationale si sa sanctioneze actele si faptele contrare uzantelor cinstite.

Prin Conventia de la Paris (1833), s-a creat Uniunea de la Paris privind concurenta neloiala; conventie revizuita la Washington (1911), forma ratificata si in Romania (1924), revizuita la Barcelona (1958) si la Stockholm (1977).

Uniunea de la Paris are in vedere protectia resortisantilor[1] statelor membre ale Uniunii de la Paris.

In temeiul Conventiei de la Paris, statele membre au obligatia sa garanteze resortisantilor lor protectie efectiva impotriva concurentei neloiale.

3. Principiul libertatii de vointa a partilor contractante

Acest principiu este redimensionat prin posibilitatea partii contractante de a alege legea aplicabila contractului, precum si regulile de procedura ce vor fi utilizate in solutionarea eventualelor litigii ce se vor naste din executarea sau neexecutarea contractului incheiat.

4. Principiul bunei credinte

Si in aceasta materie, buna credinta a partilor contractante se prezuma insa spre deosebire de regulile din dreptul comercial intern, exista situatii in care reaua credinta a partilor contractante nu trebuie dovedita, ea fiind prezumata.

Astfel, se considera ca manifestare a bunei credinte depunerea tuturor diligentelor pentru reducerea prejudiciilor suferite de catre partea in privinta careia contractul nu a fost executat corespunzator sau nu a fost executat deloc.

Daca aceasta parte contractanta nu depune toate eforturile pentru reducerea prejudiciului sau se presupune reaua sa credinta, aspect foarte important in special in privinta cuantumului despagubirilor ce vor putea fi solicitate, despagubiri al caror cuantum va suferi semnificative reduceri.

4. ACTELE SI FAPTELE DE COMERT INTERNATIONAL

Calificarea actelor, faptelor si operatiunilor ca fiind fapte de comert internationale, este realizata de LEX CAUSE stabilite de normele conflictuale.

Relatiile de cooperare tehnico-economico-stiintifica ce fac obiectul DCI imbraca forma contractelor de cooperare incheiate intre persoane fizice si juridice din tari diferite, precum si forma constituirii societatilor comerciale cu capital strain.

In ceea ce priveste contractele de cooperare, avem in vedere contractele cadru incheiate intre partile contractante pentru stabilirea principiilor, regulilor generale de colaborare in baza carora se vor incheia ulterior contracte particulare specifice privind prestarea de servicii, transferul de informatii, vanzarea de marfuri, etc.

Intreprinderea nu este neaparat o entitate, o persoana juridica.

5. PARTICIPANTII LA ACTIVITATEA COMERCIALA INTERNATIONALA

La activitatea comerciala internationala participa persoane fizice si persoane juridice. Specific acestei materii este aspectul ce tine de desfasurarea acestei activitati economice de catre persoane fizice si juridice straine.

De asemenea, exista entitati, persoane juridice specifice comertului international: - Grupul European de Interes Economic

Societatea Cooperatista Europeana

Societatea Anonima Europeana

Societatea Privata Europeana (in proiect).

PERSOANELE JURIDICE STAINE. Criteriul clasic traditional utilizat pentru clasificarea unei persoane fizice, ca fiind persoana fizica straina, era acela al domiciliului sau resedintei persoanei fizice situata intr-un alt stat.

Acest criteriu isi mentine actualitatea in privinta persoanelor fizice ce provin din state terte.

Un alt criteriu introdus in Romania de Legea 507/2002 preluat de Legea 300/2004 (ambele legi fiind in prezent abrogare) si de OUG 44/2008 este criteriul cetateniei, in privinta persoanelor fizice, cetateni ai statelor membre ale UE si ale spatiului economic european care pot desfasura activitati economice pe teritoriul Romaniei in toate domeniile, ocupatiile, meseriile si profesiile permise de legea romana.

Elvetia nu face parte din UE si nici din spatiul economic european.

Desfasurarea activitatii economice pe teritoriul Romaniei de catre persoanele fizice romane, din state membre UE sau din spatiul economic european se realizeaza in baza principiului libertatii prestarilor de servicii, a principiului dreptului de stabilire si a principiului recunoasterii mutuale a calificarilor profesionale obtinerii in state membre de origine.

exemblu: Creditorii personali se pot indrepta numai impotriva patrimoniului personal al debitorului. Creditorii comerciali se pot indrepta mai intai impotriva patrimoniului de afectiune si apoi asupra celui personal.

Capacitatea unei persoane fizice straine de a desfasura activitatea economica pe teritoriul Romaniei este supusa legii sale nationale, ca un aspect ce tine de capacitatea de folosinta a persoanei.

Calitatea de comerciant a unei persoane fizice straine este un aspect ce tine de conditiile strainului supus legii tarii in care isi desfasoara activitatea economica.

Persoanele fizice straine pot desfasura activitatea economica in Romania in una din formele prevazuta de legea romana:

• persoana autorizata
• intreprindere individuala
• intreprindere familiala (asociatiile familiale nu mai reprezinta forme de desfasurare a activitatii economice in Romania)

Persoana fizica autorizata reprezinta principala forma de desfasurare a unei activitati economice in mod independent de catre o persoana fizica.

Persoana fizica autorizata, care are calitatea de comerciant, nu poate angaja cu contract de munca alte persoane fizice; ea raspunde pentru obligatiile prin exercitarea activitatii economice cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost constituit si suplimentar cu intregul sau patrimoniu si poate fi supusa procedurii insolventei.

Desfasurarea activitatii economice de catre persoane fizice ca intreprinzator titular al unei intreprinderi individuale. Intreprinderea individuala nu este persoana juridica, este constituita de o sigura persoana fizica, care poate angaja cu contract de munca alte persoane fizice, iar calitatea de comerciant nu apartine intreprinderii individuale, ci persoanei fizice titulare intreprinderii individuale.

Pentru obligatiile asumate, titularul intreprinderii individuale raspunde cu patrimoniul de afectiune daca a fost constituit, si in completare, cu intregul sau patrimoniu.

Procedura insolventei va fi aplicata nu intreprinderii individuale, ci persoanei fizice titulare intreprinderii individuale.

Singura diferenta este daca poate sau nu angaja alte persoane fizice.

Desfasurarea activitatii economice de catre persoane fizice ca membru al unei intreprinderi familiale. Intreprinderea familiala poate fi constituita din cel putin 2 membri ai unei familii (ex: sot, sotie, copii, rude si afini pana la gradul IV inclusiv), ce au implinit varsta de 16 ani la data autorizarii intreprinderii familiale.

Intreprinderea familiala se constituie in baza acordului de constituire incheiat in forma scrisa, forma ceruta pentru validitatea acestuia.

Elementele acordului de constituire se refera la numele si prenumele partilor, reprezentantul intreprinderii familiale, cotele parti cuvenite membrilor din veniturile nete ale intreprinderii familiale, raporturile dintre membri, conditiile de retragere ale acestora, sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute ale acordului.

Calitatea de comerciant apartine fiecarui membru al intreprinderii familiale si in aceasta calitate, oricare dintre acestia pot fi supusi procedurii insolventei.

Interesele intreprinderii familiale sunt gestionate de catre reprezentantul acesteia, desemnat prin procura speciala, semnata de toti membrii intreprinderii familiale.

Intreprinderea familiala nu are personalitate juridica pentru obligatiile nascute din desfasurarea activitatii economice. Membrii intreprinderii familiare raspund solidar si indivizibil cu patrimoniul de afectiune, daca acesta a fost constituit, si in completare cu propriul lor patrimoniu corespunzator cotei parti de participare la pierderile si veniturile intreprinderii familiale.

Persoana fizica autorizata titularul intreprinderii individuale si membrii intreprinderii familiale trebuie sa aiba sediul pe teritoriul Romaniei.

Toate celelalte obligatii specifice comerciantilor, cunoscute din materia dreptului comercial roman, se aplica persoanei fizice autorizate titularul intreprinderii individuale si membrul intreprinderii familiale.

16 NOIEMBRIE 2008

Partea de teoria CCI[2] cu accent pe clauzele specifice CCI de adaptare si de mentinere a valorii contractelor.

PERSOANELE JURIDICE CU CAPITAL STRAIN, sunt societatile, sucursalele si filialele constituite pe teritoriul Romaniei cu capital integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau persoane juridice romane, indiferent ca acestea s-au constituit ca atare de la inceput sau elementul strain a intervenit ulterior prin dobandire de parti sociale si de actiuni in cadrul capitalului social existent sau prin majorarea acestuia, fie prin dobandirea de obligatiuni emise de societatea comerciala.

Societatea comerciala cu capital strain se distinge de celelalte societati doar prin elementul de extraneitate continut: capitalul detinut de persoanele fizice sau persoanele juridice straine in intregime sau in parte.

Societatile comerciale cu capital strain se pot constitui in oricare din formele reglementate de Legea 31/1990. Acestea sunt persoane juridice romane, avand in vedere ca potrivit legii romane stabilim nationalitatea unei societati comerciale in functie de sediul social (persoanele juridice ce au sediul social in Romania sunt persoane juridice romane).

Natinalitatea unei societati comerciale este cea care determina legea aplicabila Statutului Organic al societatii.

Statutul Organic al societatii are in vedere ansamblul de aspecte care tin de constituirea, functionarea, modificarea, dizolvarea si lichidarea societatii. Legea ce guverneaza statutul organic este legea tarii respective.

Este posibil ca o societate sa-si modifice nationalitatea prin modificarea sediului social, in sensul mutarii acestuia dintr-un stat in altul. Acest lucru este posibil cu respectarea cumulativa a prevederilor legale stabilite in aceasta directie de legile ambelor state aflate in discutie: statul sediului social actual al societatii si statul sediului social viitor sau preconizat al societatii.

Numai in cazul societatii europene, autoritatile publice au dreptul de a face opozitie la schimbul sediului social al societatii europene pentru motive ce tin de ordinea publica.

La nici o alta societatea comerciala, institutiile publice nu au aceasta posibilitate.

Filialele si sucursalele societatilor comerciale

Societatile straine, cu nationalitatea altui stat pot infiinta sucursale si filiale pe teritoriul altor state, inclusiv pe teritoriul Romaniei. Desi, nu exista conventii internationale avand ca obiect recunoasterea internationala a personalitatii juridice a societatii comerciale, la nivel mondial si desi la nivel european (in acest ultim caz, avand drept baza prevederi ale Tratatului de la Roma) se recunoaste personalitatea juridica a unei societati comerciale daca aceasta a fost legal constituita, conform cu legile tarii in care si-a stabilit sediul societatii.

Astfel, societatea comerciala va putea infiinta sucursale si filiale pe teritoriul altor state, daca:

1. Legea ce guverneaza statutul organic al societatii comerciale permite infiintarea de sucursale si filiale pe teritoriul altui stat;

2. In actul constitutiv al societatii comerciale exista prevedere expresa in sensul posibilitatii infiintarii sucursalelor si filialelor pe teritoriul altui stat.

Sucursalele si filialele vor fi infiintate si vor functiona cu respectarea legilor tarii pe teritoriul caruia se constituie.

Exista posibilitatea ca societatile comerciale sa-si desfasoare activitatea pe teritoriul altor state si in mod direct in temeiul libertatii prestarilor de servicii fara infiintarea de sucursale si filiale. Acesta posibilitate teoretica o regasim in practica numai in cazul societatii europene anonime.

Exista societati speciale: - banci

societati de asigurari

societati de investitii, in cazul carora infiintarea de sucursale pe teritoriul altor state este supusa unui regim special.

In ceea ce priveste societatile comerciale speciale provenite din statele membre ale UE si ale spatiului economic european, acestea pot desfasura activitate pe teritoriul altor state, fie direct in temeiul prestarii serviciilor, fie prin infiintarea de sucursale in temeiul principiului libertatii dreptului de stabilire.

In acest ultim caz, societatea comerciala speciala are obligatia de a notifica autoritatile de supraveghere competente din statul membru de origine cu privire la intentia de a deschide o sucursala pe teritoriul unui alt stat membru.

Autoritatea de supraveghere competenta primind notificarea si documentele aferente, va analiza indeplinirea conditiilor legale si va transmite documentele si notificarea autoritatii competente din statul membru gazda. Netrimiterea notificarii si a documentelor echivaleaza cu refuzul autoritatii de supraveghere privind infiintarea unei sucursale pe teritoriul unui alt stat membru.

In ceea ce priveste societatile comerciale provenite din state diferite terte, legea impune obligatia acestora de a obtine direct de la autoritatea de supraveghere din statul membru gazda a aprobarii prealabile a constituirii si functionarii sucursalei pe teritoriul unui anumit stat.

"Autoritatile de supraveghere competente" sunt:

in domeniul bancilor (a institutiilor de credit): Banca Centrala a fiecarui stat membru (ex: in RO - BNR)

in domeniul societatilor de asigurare: Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA)

in domeniul investitiilor: Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM)

BNR, in momentul autorizarii de infiintare unei banci verifica situatia actionarilor, in sensul unei bune reputatii sociale, provenienta fondurilor, marimea si constanta lor. Se mai pun in problema si capitalul social, autorizatia de functinare de la Registrul Comertului.

In momentul retragerii autorizatiei de functionare, aceasta banca este obligata sa se dizolve, sa se lichideze si sa se radieze de la Registrul Comertului.

Bancile pot desfasura o activitate mixta, in sensul ca pot avea o activitate de asigurari, dar numai strict legate de operatiunile pe care le efectueaza.

ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNATIONAL

Prorogarea conventionala a competentei de solutionare a litigiilor comerciale, sustragerea acestora de sub competenta generala a instantelor judecatoresti statale reprezinta esenta arbitrajului comercial.

Litigiile, in general, sunt solusunt solutionate in instantele de judecata.

Exista foarte multe avantaje - cum ar fi: mari specialisti ai dreptului pe care ii poti alege ca si arbitri, confidentialitatea cazului tau, nu se depaseste 1 an de zile decat cu acordul partilor.

Curtea de argitraj Paris - taxele de arbitraj sunt mai mari.

Pentru a beneficia de rezolvarea litigiului la Curtea de Arbitraj, in contractul incheiat trebuie sa se stipuleze: "Potrivit prezentului contract, orice litigiu ce se va naste prin executarea sau neexecutarea prezentului contract, se va solutiona la Curtea de Arbitraj X, conform regulilor de procedura a acestei curti."

clauza compromisorie - cand este inclusa in contractul incheiat

compromis - cand deja litigiul exista si convine ambelor parti solutionarea aceasta.

Clasificare arbitrajului se realizeaza in functie de urmatoarele criterii:

1. D.p.d.v. organizatoric:

ad-hoc(ocazional)

institutionalizat

Arbitrajul ad-hoc a reprezentat o lunga perioada de timp regula; in cazul acestui tip de arbitraj, partile aflate in litigiu desemnau persoanele ce urmau sa solutioneze litigiul, locul desfasurarii arbitrajului, si regulile de procedura aplicabile acestuia.

De regula, arbitrajul ad-hoc nu are nici o legatura cu o institutie de arbitraj.

In cazul arbitrajului institutionalizat, exista structuri organizatorice si administrative de specialitate, preexistente.

Tribunalele arbitrale functioneaza in cadrul unor institutii numite Curti de Arbitraj.

2. In functie de modalitatea de solutionare a litigiilor:

in drept

in echitate

In cazul arbitrajului in drept, arbitrii solu, arbitrii solutioneaza litigii prin aplicarea stricta a prevederilor legale.

Solutionarea in echitate a unui litigiu presupune aplicarea principiilor echitatii si a principiilor fundamentale ale dreptului ( care sunt norme de ordine publica).

Partile aflate in litigiu decid solutionarea in echitate a acestuia.

3. In functie de competenta arbitrajului, exista:

general

specializat

Arbitrajul general este intalnit si specific:

Curtii de Arbitraj Comercial International Bucuresti

Curtii de Arbitraj Comercial de la Paris, Geneva, Zurich, etc

In cazul acestor curti de arbitraj, competenta lor generala consta in posibilitatea de solutionare a oricaror tipuri de litigii comerciale.

Competenta specializata a arbitrajului se concretizeaza prin dreptul unor curti de arbitraj de a solutiona numai anumite tipuri de litigii comerciale.

exemplu: Curtea de Arbitraj Maritima de la Londra si de la Moscova.

Caracterele arbitrajului

Comparatia dintre instantele de judecata si arbitraj evidentiaza diferentele dintre acestea, diferente ce se constituie in caractere ale arbitrajului.

1. Caracterul NESTATAL al arbitrajului. Spre deosebire de instantele judecatoresti ce sunt investite cu drepturi si obligatii de a distribui justitia de catre stat in temeiul suveranitatii acestuia, arbitrajul are dreptul de a solutiona un litigiu prin Conventia partilor contractante realizandu-se prin intermediul unor institutii private.

Dreptul arbitrilor de a statua in drept izvoraste din contractul partilor si din lege.

In acelasi timp, spre deosebire de judecatori, arbitrii nu beneficiaza de imperium (nu au dreptul de a aplica masuri de constrangere a partii recalcitrante, aceasta lipsa de plenapotestas - putere deplina de a solu - putere deplina de a solutiona).

Acest lucru prezinta importanta in special in ceea ce priveste solutionarea unor capete de cerere ale cererii de arbitrare ce au ca obiect obligatia de a face. (exista conceptia conform careia, printr-o hotarare arbitrala nu se poate dispune obligarea unei parti la a face sau a nu face un anumit lucru).

Prin urmare, arbitrajul ramane dependent de instantele de judecata in ceea ce priveste aplicarea masurilor de coercitiune apelandu-se la instantele de judecata ori de cate ori sunt necesare aceste masuri.

2. Caracterul VOLUNTAR al arbitrajului. In fata instantelor de judecata, partile se pot prezenta fara indeplinirea unei conditii prealabile, respectiv fara a fi nevoie de acceptul prealabil al partii adverse.

Arbitrarea unui litigiu nu este posibila decat in conditiile existentei vointei partilor in aceasta directie, vointa concretizata in Conventia de arbitraj si, prin exceptie, prin acceptarea unei cereri de arbitrare, acceptare data in fata tribunalului arbitral si consemnata in incheiere de asistentul arbitral.

3. Caracterul SPECIALIZAT al arbitrajului.  Instantele judecatoresti statale au competenta de a solutiona toate tipurile de litigii comerciale. Arbitrajul nu poate solutiona decat anumite tipuri de litigii comerciale, astfel incat el nu poate solutiona cauze privind insolventa comerciantilor, sau privind societatile comerciale. (de exemplu, litigii intre asociati).

4. Caracterul VREMELNIC al arbitrajului.  Instantele judecatoresti statale au existenta permanenta, in timp ce tribunalele arbitrale chiar daca sunt constituite in cadrul institutionalizat au o existenta vremelnica; ele se constituie pentru un anumit litigiu si dupa solutionarea acestuia se desfiinteaza.

Investirea instantelor arbitrale

Instanta de arbitraj este investita cu solutionarea litigiului de catre partile contractante prin Conventia de Arbitraj.

Conventia de Arbitraj este acea conventie prin care partile stabilesc solutionarea litigiilor dintre ele de catre persoane anume investite cu excluderea competentei instantelor de judecata.

Conventia de Abitraj este notiune de gen ce include 2 specii (tipuri):

clauza compromisorie

compromisul

Clauza compromisorie reprezinta acel acord prin care partile contractante stabilesc ca orice litigiu eventual si viitor ce se va naste din derularea contractului sa fie solutionat prin intermediul arbitrajului.

Caracterul viitor, posibil al litigiului ce face obiectul clauzei compromisorii este elementul definitoriu ce diferentiaza clauza compromisorie, de compromis.

Compromisul este acel acord prin care partile contractante stabilesc faptul ca un litigiu deja existent va fi solutionat prin intermediul arbitrajului.

In ambele situatii, conventia de arbitraj reprezinta un contract.

Clauza compromisorie este un contract in contract, este un act juridic accesoriu, insa aceasta accesorialitate este dublata de independenta sa juridica in sensul mentinerii valabilitatii acestuia chiar daca contractul principal in care este inclusa va fi lovit de nulitate sau reziliat.

Prin exceptie, conventia de arbitraj, sub forma clauzei compromisorii, va fi lovita de nulitate in acelasi fel ca si contractul principal atunci cand clauzele de nulitate ale acestora sunt comune (de exemplu, capacitatea partilor).

In ceea ce privesc conditiile de fond ale conventiei de arbitraj sunt cele prevazute de art.948 C.civ. -  consimtamant

capacitate

obiect

cauza.

Insa in privinta capacitatii si consimtamantul, Conventia de arbitraj exista conditii speciale stipulate; astfel, pentru a inchide in mod valabil o conventie de arbitraj este solicitata capacitatea deplina de exercitiu, nu numai capacitatea de a sta in instanta, considerandu-se ca toate persoanele, inclusiv persoanele juridice de drept public pot incheia in mod valabil conventii de arbitraj (art.21 din Conventia privind Arbitrajul Comercial International de la Geneva 1961).

Nu pot face obiectul unor conventii de arbitraj decat litigiile ce privesc drepturi asupra carora partile pot sa dispuna.

Aceste ultime 2 aspecte tin de problematica arbitrabilitatii unui litigiu:

arbitrabilitate subiectiva = capacitatea partilor de a incheia in mod valabil o conventie de arbitraj (in caz contrar, litigiul fiind inarbitrabil);

arbitrabilitate obiectiva = litigiul are ca obiect drepturile asupra caror partile pot sa dispuna in caz contrar litigiul va fi inarbitrabil);

Sub aspectul conditiilor de forma, conventia de arbitraj trebuie sa fie incheiata in forma scrisa pentru valabilitatea sa (inscris unic sau mai multe inscrisuri).

In cazul compromisului, aceasta trebuie sa indice si litigiul supus arbitrarii, iar in cazul arbitrajului ad-hoc, conventia de arbitraj trebuie sa indice modalitatea de desemnare a arbitrilor, locul desfasurarii arbitrajului si regulile de procedura aplicabile.

Efectele conventiei de arbitraj

Conventia de arbitraj produce 2 efecte principale:

1. Un efect intre parti de natura contractuala ce consta in obligatia acestora de a supune litigiul dintre ele spre solutionare instantei arbitrale si de a respecta sentinta arbitrala pronuntata de Tribunalul Arbitral; fiind un contract conventia de arbitraj, produce efecte doar intre partile contractante.

Relativitatea acestora avand consecinte pe plan procesual.

2. Efect de natura procesuala ce consta in excluderea instantelor de judecata statale de a solutiona litigiul ce face obiectul conventiei de arbitraj si investirea instantelor de arbitraj.

In situatia in care desi exista conventiei de arbitraj, una din partile contractante sesizeaza instantele de judecata cu solutionarea acelui litigiu, problema existentei conventiei de arbitraj, a necompetentei generale a instantelor judecatoresti de a solutiona acel litigiu reprezinta o exceptie relativa ce poate fi invocata numai de catre partile contractante pana la primul termen de infatisare (=termenul la care partile pot pune concluzii).

Instantele de judecata nu pot invoca din oficiu aceaste exceptii, existenta conventiei de arbitraj, rolul sau activ putandu-se exercita numai in ceea ce priveste exceptiile de ordine publica, absolute, in caz contrar se incalca principiul disponibilitatii.

Daca paratul isi intemeiaza apararile pe fond fara nici un fel de referire la conventia de arbitraj, litigiul va fi solutionat de instantele judecatoresti desi a existat o conventie de arbitraj, conventie care devine astfel caduca.

S-au discutat toate subiectele la lectiile de sinteza mai putin cele cu referire la:

TEORIA CONTRACTELOR COMERCIALE INTERNATIONALE (inclusiv aspecte ce tin de executarea si garantarea obligatiilor contractuale)

CLAUZELE SPECIFICE CCI, CONTRACTELE DE VANZARE INTERNATIONALA DE MARFURI DIN PERSPECTIVA CONVENTIEI DE DREPT COMERCIAL INTERNATIONAL DE LA VIENA PRIVIND VANZAREA DE MARFURI INTERNATIONA

Formele de desfasurare economice - s-a schimbat.