Deosebiri intre concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata - Deosebiri privind latura obiectiva a infractiunii

Deosebiri intre concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata - Deosebiri privind latura obiectiva a infractiunii

Deosebiri privind subiectii infractiunii

1. Participatia penala. Asa cum s-a aratat deja legatura in persona dintre faptele concurente si cele continuate constituie un element de asemanare intre ele. Daca unitatea de subiect activ creeaza legaturi, participatia poate genera diferente. Prin participatie penala sau pluralitate ocazionala se intelege acea situatie in care la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala au contribuit mai multe persoane decat era necesar potrivit naturii acelei fapte. Participatia presupune, asadar, o pluralitate de faptuitori.[1]

In literatura de specialitate s-a aratat ca atat faptele concurente, cat si cele continuate, pot fi savarsite de catre acelasi subiect activ, indiferent de calitatea pe care acesta o are: autor, coautor, instigator sau complice.[2] Dar, in cazul infractiunii unice si a concursului de infractiuni, daca la fapta unica sau la una dintre faptele concurente a participat si o alta persoana, aceasta va raspunde numai pentru fapta efectiv savarsita. Daca, insa, ea a participat la un act repetat din structura unei infractiuni continuate, cunoscand ca actul este parte integranta a unei astfel de infractiuni, va raspunde pentru participatie la infractiunea continuata si nu doar pentru fapta efectiv savarsita.[3]

In sens contrar s-a sustinut ca disocierea rezultatului partial (care face parte din ansamblul de rezultate) si a actiunii-inactiunii (componenta a pluralitatii) este posibila la infractiunea continuata si are sensul de a limita raspunderea participantului doar in legatura cu fapta savarsita.[4]

2. Unitatea sau pluralitatea subiectilor pasivi. In doctrina nu exista un punct de vedere unitar cu privire la unitatea sau pluralitatea subiectilor pasivi in cazul infractiunilor contra patrimoniului. Deoarece problema a fost analizata deja, pentru detalii a se vedea Sectiunea I, §2, punctul 2.2.

Deosebiri privind latura obiectiva a infractiunii

1. Unitatea si pluralitatea de acte materiale. Asa cum s-a sratat deja, infractiunea continuata si concursul de infractiuni se caracterizeaza printr-o pluralitate de fapte materiale.[5] Ori chiar notiunea de infractiune unica sugereaza alcatuirea sa dintr-o singura actiune sau inactiune ca element material al laturii sale obiective. Rezulta, asadar, deosebirea dintre faptele concurente si cele continuate, pe de o parte, si infractiunea simpla, de cealalta parte, atunci cand luam drept criteriu numarul actelor materiale care alcatuiesc latura obiectiva a infractiunii.

Dar in doctrina si practica judiciara, nu de putine ori, s-a aratat ca infractiunea unica nu exclude posibilitatea unor acte materiale multiple. Pentru a exista unitate naturala de infractiune va trebui sa fie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:[6] a) rezolutia infractionala unica, prin care faptuitorul urmareste realizarea continutului unei singure infractiuni; b) o activitate fizica unica, chiar daca se realizeaza prin mai multe acte materiale. Unitatea actelor materiale este data de intervalul foarte scurt dintre ele si de comiterea lor in acelasi loc; c) o singura atingere adusa normei penale si, deci, realizarea continutului unei singure infractiuni. Dimpotriva, pentru infractiunea continuata trebuie sa existe mai multe activitati distincte in spatiu si timp. Astfel, s-a considerat ca exista tentativa la infractiunea unica de furt, fapta de a introduce mana de mai multe ori in buzunarul victimei, in aceeasi unitate comerciala, pentru a-i sustrage banii, fara a reusi, insa, acest lucru. Va exista o infractiune continuata de furt atunci cand faptuitorul, nereusind sa sustraga banii in prima unitate comerciala, urmareste victima intr-o alta unitate comerciala si reuseste acolo sa finalizeze furtul.[7]

Un alt criteriu oferit de doctrina pentru a diferentia unitatea naturala de infractiune fata de cea legala este pluralitatea externa si multiplicitatea interna a infractiunii.[8] In continutul oricarei infractiuni intra elementul material, adica actiunea sau inactiunea, rezultatul ce decurge din aceasta actiune sau inactiune, precum si vinovatia, toate acestea aflandu-se intr-o stransa interdependenta si constituind unitatea infractiunii savarsite. Daca infractorul realizeaza acest continut o singura data va exista unitate infractionala, iar daca el realizeaza continutul aceleiasi infractiuni, cu toate cele trei elemente ale sale, de doua sau mai multe ori, ne gasim in fata unei pluralitati de infractiuni. Uneori, continutul infractiunii se caracterizeaza printr-o diversificare a elementelor sale, fara sa fie afectata unitatea lui: o pluralitate de actiuni, o pluralitate de rezultate sau forme de vinovatie diferite. Multiplicitatea interna rezulta din divizarea fireasca si necesara a actiunii constitutive intr-o succesiune de acte componente, iar elementele care imprima caracterul de unitate sunt: integrarea intr-un mod natural a actelor savarsite intr-o singura actiune constitutiva si realizarea unui rezultat integral unic. Astfel, s-a considerat ca exista o unitate naturala de infractiune in cazul celui care intra intr-o incapere pentru a fura mai multe bunuri, iar pentru aceasta realizeaza acte succesive de luare a bunurilor[9]; in cazul in care s-au aplicat mai multe lovituri sau acte de violenta cu aceeasi ocazie; in cazul in care inculpatul a sustras mai multi saci in care a ascuns mai multe paini; in cazul in care inculpatul a incarcat lemne intr-un sac pe care l-a aruncat peste gard, repetand operatia de mai multe ori.[10]

Cu alte cuvinte, dar in acelasi sens, infractiunea continuata este alcatuita dintr-o multitudine de acte materiale, fiecare dintre ele consumandu-se, in forma simpla a infractiunii al carei continut il realizeaza, chiar la momentul savarsirii lor. Faza executarii se prelungeste, insa, cu fiecare noua repetare a actiunilor de acelasi fel, astfel incat activitatea infractionala, desi consumata in forma ei simpla de la prima actiune, se epuizeaza abia cand a avut loc ultima actiune.[11] In cazul unitatii naturale de infractiune, activitatea faptuitorului se divide intr-o succesiune fireasca si naturala de acte materiale. Fiecare act, privit izolat, nu intruneste caracteristicile unei infractiuni, ci doar toate actele impreuna dau nastere unui singur rezultat, specific unei singure infractiuni.[12]

2. Continutul infractional omogen si eterogen. Una din conditiile concursului de infractiuni este savarsirea a doua sau mai multe infractiuni, fara sa aiba relevanta natura faptelor componente. Daca faptele sunt de aceeasi natura vorbim de un concurs omogen (de exemplu, doua sau mai multe fapte de furt, doua sau mai multe fapte de inselaciune etc.), iar daca ele sunt de natura diferita se va retine un concurs eterogen (de exemplu, un concurs format din infractiunile de ultraj, vatamare corporala si furt).

Nu acelasi lucru se poate spune despre infractiunea continuata. In acest sens, art. 41 alin. 2 C. pen. dispune ca fiecare fapta trebuie sa indeplineasca conditiile aceleiasi infractiuni. Prin urmare, fiecare actiune componenta trebuie sa aiba aceeasi natura, deci sa intruneasca elementul obiectiv ce constituie continutul eceleiasi infractiuni. [13]

In doctrina s-a afirmat ca textul legii se refera nu la actiunea sau inactiunea considerata in sensul ei strict, ca simplu element material al unei infractiuni, ci in sensul ei larg, ca intregita cu celelalte elemente constitutive ale unei infractiuni.[14] Astfel, in practica judiciara s-a decis ca infractiunea continuata nu este conditionata de omogenitatea faptelor componente, fiind doar necesar ca deosebirile de ordin material dintre acestea sa nu afecteze unitatea de incadrare juridica a lor, iar deosebirile sa fie compatibile cu existenta unei hotarari infractionale unice.[15]

Infractiunea continuata, sub aspectul materialitatii faptelor, se aseamana cu concursul omogen de infractiuni. Ceea ce le deosebeste este rezolutia infractionala unica pentru faptele continuate, in opozitie cu savarsirea faptelor concurente in baza unor hotarari delictuoase distincte pentru fiecare dintre ele. Regula care se desprinde din cele mentionate mai sus este aceea ca un ansamblu de fapte penale constituie un concurs de infractiuni, atragand regulile privitoare la acesta, numai in masura in care legea nu a alcatuit din pluralitatea de fapte materiale comise, avand semnificatie juridica proprie, o unitate infractionala, pe cale de dispozitie speciala.[16]

3. Deosebiri privind angajarea raspunderii penale. De regula angajarea raspunderii penale genereaza asemanari intre faptele concurente si cele continuate deoarece, pe de o parte, cel putin doua fapte materiale trebuie sa indeplineasca conditiile de angajare a raspunderii penale, indiferent de categoria din care fac parte, iar pe de alta parte, este posibil ca unele actiuni-inactiuni sa primeasca o cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei sau a raspunderii penale, pe cand celelalte sa poata angaja raspunderea penala in continuare.

Cu toate acestea, in doctrina s-a remarcat ca angajarea raspunderii penale poate provoca si deosebiri intre concursul de infractiuni si infractiunea continuata. Astfel, pentru una din infractiunile concurente s-ar putea aplica art. 18¹ C. pen., pe cand in situatia infractiunii continuate se au in vedere toate actiunile comise pentru a se decide daca este sau nu aplicabil acest text de lege.[17] Asadar gradul de pericol social al unei infractiuni continuate nu se poate disocia pentru fiecare fapta componenta, situatie normala daca avem in vedere rezolutia infractionala unica si rezultatul global pe care faptuitorul si l-a reprezentat in mintea sa inainte de inceperea activitatii infractionale, si pe care l-a urmarit prin comiterea tuturor actelor materiale.[18]

4. Infractiuni care nu pot fi savarsite in mod continuat. Analiza acestor infractiuni se dovedeste a fi deosebit de utila in contextul demersurilor privind delimitarea concursului real omogen fata de infractiunea continuata, caci existenta unor infractiuni care nu sunt susceptibile de a fi savarsite in mod continuat indica, fara a mai fi necesara recurgerea la alte criterii, faptul ca ne aflam in prezenta concursului de infractiuni.[19]

a) Intrucat art. 41 alin. 2 C. pen., definind elementul subiectiv al infractiunii continuate, se refera la unitatea de rezolutie ce sta la baza tuturor actiunilor-inactiunilor, se impune concluzia ca fiecare dintre acestea trebuie comise cu intentie. Pe cale de consecinta, daca se comit mai multe fapte din culpa, la diferite intervale de timp, ele vor constitui infractiuni distincte aflate in concurs.[20]

In literatura de specialitate s-a sustinut si opinia potrivit careia este posibila savarsirea infractiunii continuate din culpa. Autorul da ca exemplu infractiunea de neglijenta in serviciu savarsita de catre un gestionar, la aceeasi unitate si intr-o perioada mai indelungata de timp, prin acte repetate comise fara intentie. Faptuitorul, pentru fiecare act in parte, spera in mod usuratic ca actul nu isi va produce efectele negative, sau nici macar nu prevede rezultatul negativ, desi ar fi putut sau ar fi trebuit sa il prevada.[21]

Alti autori citeza opinia exprimata anterior, fara sa isi mentioneze pozitia fata de ea.[22]

b) Infractiunile al caror obiect material nu poate fi divizat, de exemplu, cele de omor. Infractiunile de omor nu sunt susceptibile de a fi comise in mod continuat atunci cand sunt indreptate impotriva unor subiecti pasivi diferiti, intrucat sunt infractiuni contra persoanei. In situatia in care actiunile vizeaza aceeasi persoana, daca victima decedeaza dupa prima incercare, repetarea actiunii nu mai este posibila. Daca victima a supravietuit iar faptuitorul, in baza aceleiasi rezolutii, a repetat actiunea, reusind in final sa o ucida, tentativa va fi absorbita in forma consumata si, deci, nu va exista infractiune continuata. In ipoteza in care, dupa savarsirea tentativei, infractorul abandoneaza rezolutia initiala, iar apoi isi reia activitatea in baza unei noi hotarari, se impune retinerea unui concurs de infractiuni. Exista, totusi, posibilitatea unei tentative la infractiunea de omor savarsita in forma continuata in cazul in care faptuitorul, in baza aceleiasi rezolutii, incearca de mai multe ori sa suprime viata victimei, fara a reusi acest lucru.[23]

c) Posibilitatea comiterii in mod continuat a infractiunilor de obicei este disputata in literatura de specialitate. Majoritatea autorilor considera ca, data fiind natura acestor fapte, ele sunt incompatibile cu forma continuata. Exista si opinia potrivit careia infractiunea de obicei poate fi savarsita in mod continuat. Se arata ca infractiunea de obicei, odata realizata, se poate repeta in baza aceleiasi rezolutii. Se mai argumenteaza si prin ideea ca, din ansamblul actelor ce constituie infractiunea de obicei, se pot contura grupe de actiuni, care sa aiba semnificatia unui act material component al structurii infractiunii continuate, grupe ce pot fi savarsite la diferite intervale de timp si in baza aceleiasi rezolutii.[24]

5. Aspecte care privesc rezultatul infractiunilor. Esential pentru structura infractiunii continuate este insumarea tuturor rezultatelor actiunilor-inactiunilor componente intr-un rezultat global, unic si unitar, a carui gravitate este mai mare decat a oricaruia dintre rezultatele componente. Gravitatea rezultatului global creste odata cu numarul faptelor componente, de aceea el apare ca un rezultat progresiv. Rezultatele componente nu pot fi despartite unele de altele, rezultatul global fiind cel care intereseaza la infractiunea continuata, caci raportul de cauzalitate se stabileste intre ansamblul actiunilor-inactiunilor care o compun si suma rezultatelor materiale pe care acestea le-au produs.[25]

Concursul de infractiuni este format din acte singulare repetate, separate, distincte si independente, care determina mai multe rezultate infractionale, precum si continuturile juridice ale mai multor infractiuni. Afirmatia este valabila si pentru concursul ideal, pentru care fapta unica nu este de natura sa inlature caracterul real al concursului, intrucat ea produce mai multe rezultate specifice unor infractiuni distincte. In ceea ce priveste concursul omogen, acesta presupune doar o asemanare a naturii faptelor, dar exista pluralitatea de rezolutie infractionala.[26]

Infractiunea unica nu ridica probleme sub aspectul rezultatului. Aceasta va produce un singur rezultat, sau mai multe daca avem o infractiune cu modalitati alternative, rezultat prevazut in norma de incriminare. Discutii pot aparea, insa, in cazul unitatii naturale colective. Fiecare act in parte se inscrie intr-un raport cauzal, in cadrul caruia produce, cu necesitate, un anumit rezultat. Din aceasta cauza actele multiple apar ca dand nastere unor rezultate multiple. Dar specific acestor acte si rezultate este faptul ca, fiecare in parte, nu reprezinta continutul infractiunii vizate, ci doar impreuna, insumate se realizeaza atat elementul material al acelei infractiuni, cat si rezultatul sau specific prevazut in norma de incriminare. Afirmatia ramane valabila indiferent daca vorbim de o infractiune cu modalitate unica de realizare sau cu continuturi alternative.[27]

6. Consumarea si tentativa infractiunii unice. Infractiunea simpla se consuma odata cu producerea rezultatului, si nu in momentul terminarii actiunii, pentru infractiunile de rezultat, iar pentru cele de pericol sau formale la data terminarii actiunii specifice. Asadar, infractiunea nu cunoaste si un moment al epuizarii. Tentativa este posibila, afara de infractiunile de executare prompta (cum ar fi insulta) si cele din culpa, si priveste, desigur, un singur continut infractional.

Doua probleme apar in cazul unitatii naturale colective.[28] Prima ipoteza este cea in care fiecare dintre actele componente a produs si un rezultat partial, la care urmau sa se aditioneze toate celelalte fractiuni de rezultat ce ar fi fost produse de celelalte acte componente, dar nerealizate din cauza intreruperii executarii, fapt care a facut ca rezultatul final, integral, sa nu se produca. Ne vom gasi in fata unei tentative a infractiunii integrale sau in fata unei infractiuni consumate, realizata prin actele finalizate pana la momentul intreruperii executarii? Solutia este data prin raportare la rezultatul infractiunii tip pentru care se urmareste angajarea raspunderii penale. Daca actele partiale finalizate au generat rezultatul infractiunii tip, doar ca el se regaseste la scara mai redusa decat daca ar fi fost insumat cu toate actele componente urmarite de faptuitor, atunci exista doar o diferenta cantitativa intre rezultatul partial si cel integral, iar nu una de incadrare juridica, prin urmare se va retine infractiunea tip consumata. Alta este situatia in care actele finalizate nu au produs inca nici un rezultat specific infractiunii tip, caz in care se va retine tentativa la infractiunea integrala. In acest sens s-a decis ca nu exista infractiunea de furt consumat, ci numai tentativa la aceasta infractiune, in cazul in care inculpatul a fost surprins intr-o tarla in timp ce rupea stiuleti de porumb de pe coceni, pe care ii arunca pe jos cu intentia de a ii lua ulterior, fapt care nu a mai avut loc.[29] Daca, insa, infractiunea are continuturi alternative, iar faptuitorul a urmarit savarsirea a doua sau mai multe astfel de continuturi dar a realizat numai unul dintre ele, el va raspunde pentru infractiunea consumata, caci este suficienta realizarea unei modalitati pentru consumarea acestui tip de infractiune.

A doua ipoteza este cea in care, dupa o incercare nereusita de a comite o infractiune – deci dupa savarsirea unei tentative pedepsibile – faptuitorul reuseste, in cele din urma, sa consume infractiunea, ca efect al unor noi acte de executare. Tentativa urmeaza a fi considerata ca o unitate infractionala separata in concurs cu infractiunea consumata, sau infractiunea consumata va absorbi tentativa? Absorbtia tentativei are loc atunci cand, intre savarsirea ei si consumarea infractiunii se evidentiaza o continuitate, consumarea aparand ca ducerea mai departe, finalizarea aceleiasi actiuni, conceputa si realizata ca o singura activitate, chiar daca in cursul ei s-au ivit intreruperi temporale si modificari spatiale. In schimb, atunci cand faptuitorul care a comis tentativa a abandonat actiunea inceputa si, dupa un interval oarecare de timp, sub impulsul unei noi rezolutii infractionale, a reluat intreaga activitate de la inceput, ducand-o de asta data pana la sfarsit, pana la consumarea infractiunii, se va retine un concurs intre o tentativa si o infractiune consumata.