Formele concursului de infractiuni

Formele concursului de infractiuni

Sectiunea 1 Notiuni preliminare

In afara conditiilor generale prezentate in capitolul anterior -necesare pentru insasi existenta concursului - infractiunile care includ in structura acestei forme a pluralitatii infractionale prezinta o serie de particularitati referitoare la modalitatea, locul timpul savarsirii lor, la forma de vinovatie care le caracterizeaza sau la alte corelatii existente intre ele.

In functie de aceste caracteristici ale infractiunilor concurente, in doctrina au fost formulate mai multe criterii de delimitare a formelor concursului de infractiuni, unele dintre acestea dobandind chiar o consacrare legislativa.

Codul penal in vigoare reglementeaza concursul de infractiuni sub aspectul a doua forme principale - concursul real (art. 33 lit. a) si, respectiv, concursul ideal (art. 33 lit. b) . Asa cum rezulta din chiar definitiile legale, deosebirea esentiala intre aceste doua forme ale concursului consta in modul specific in care se constituie.

Astfel, concursul real ia nastere ca urmare a comiterii mai multor actiuni sau inactiuni ce realizeaza fiecare in parte continutul unei infractiuni, in vreme ce concursul ideal rezulta in urma savarsirii unei singure actiuni sau inactiuni care insa, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, realizeaza elementele constitutive ale mai multor infractiuni.

Desi notiunile de "concurs real" si respectiv "concurs ideal" nu sunt utilizate de legiuitor, ele s-au incetatenit in doctrina, fiind necesare pentru a diferentia si sub aspect terminologic cele doua forme. Referindu-se la aceste denumiri, unii autori au aratat ca, daca notiunea de "concurs real" corespunde situatiei juridice la care se refera, in schimb, aceea de "concurs ideal" nu reflecta

adevaratul continut al formei pe care o individualizeaza, dat fiind ca si in acest caz suntem in prezenta unei pluralitati reale si nu doar aparente, asa cum ar sugera denumirea in cauza. [1] Se considera ca aceasta din urma notiune este o reminiscenta a conceptiei potrivit careia concursul ideal nu ar fi decat in aparenta o forma a pluralitatii, in realitate fiind vorba de o unitate infractionala.Din aceste considerente s-a propus inlocuirea denumirilor mentionate mai sus cu cele de "concurs prin mai multe actiuni" in cazul concursului real si respectiv "concurs printr-o singura actiune" in privinta concursului ideal , terminologie utilizata si de alti autori concomitent cu cea traditionala.

Alti autori[4] isi exprima rezerva in legatura cu capacitatea acestei terminologii de a reflecta mai fidel realitatea la care se refera. Se are in vedere in acest context in special notiunea de "concurs printr-o singura actiune" utilizata pentru a desemna concursul ideal. La o prima analiza ea pare conforma cu dispozitia inscrisa in art. 33 lit. b care, referindu-se la "o actiune sau inactiune" exprima fara echivoc ideea unicitatii. Totusi, in conditiile in care legiuitorul nostru este inconsecvent in folosirea notiunilor de "infractiune", "actiune", "act", autorul pune intrebarea daca in cazul concursului ideal avem intotdeauna "o singura actiune"? in marea majoritate a cazurilor raspunsul este afirmativ, dar pot fi identificate si situatii in care unicitatea "actiunii", in sensul dat de legiuitor, poate fi discutata. Asa de

pilda, fapta inculpatului care, in baza unei rezolutii infractionale unice, intretine in mod repetat raporturi sexuale cu fiica sa folosind constrangerea, intruneste elementele constitutive a doua infractiuni - viol si incest - ambele in forma continuata si aflate in concurs ideal. [5]

Nu se poate contesta faptul ca suntem in prezenta mai multor "actiuni", concluzie desprinsa chiar din textul art. 41 alin. 2 Cod penal, potrivit careia "infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni".

Tot astfel, se poate imagina situatia in care una sau chiar ambele infractiuni aflate in concurs ideal sunt infractiuni de obicei, caz in care avem mai multe actiuni care se vor subsuma aceleiasi / acelorasi infractiuni. Spre exemplu, fapta persoanei care in mod repetat pune locuinta sa la dispozitia altor persoane in schimbul unei sume de bani, stiind ca acestea vor practica acolo prostitutia si jocul de noroc, constituie atat infractiunea de proxenetism cat si cea de joc de noroc, in modalitatea incriminata de art. 330 alin 2 Cod penal, in concurs ideal.

Din aceste motive se apreciaza ca, in conditiile utilizarii de catre legiuitor a notiunii de "actiune" atat in definitia infractiunii continuate cat si in definitia concursului ideal, denumirea de "concurs printr-o singura actiune" nu este cu nimic mai potrivita decat aceea de "concurs ideal", consacrata deja in doctrina.

In literatura de specialitate a fost sustinuta si opinia potrivit careia distinctia intre concursul ideal si concursul real nu are relevanta sub aspectul periculozitatii sociale a infractorului, deoarece nu numarul actiunilor ce stau la baza infractiunilor comise trebuie luate in considerare, ci intregul complex de fapte,

care se rasfrange asupra infractorului. in consecinta, gradul de pericol social ar diferi ca intensitate in functie de existenta sau inexistenta unei legaturi intre fapte si deci acesta ar trebui sa fie criteriul de delimitare a formelor concursului. [6]

Doctrina evidentiaza si alte criterii care pot sta la baza delimitarii formelor concursului de infractiuni.

Astfel, dupa natura infractiunilor, concursul este omogen atunci cand in structura sa intra infractiuni de acelasi fel si eterogen atunci cand este format din infractiuni de natura diferita. Se considera de catre unii autori ca importanta acestei clasificari

rezida in aceea ca savarsirea mai multor fapte de aceeasi natura denota o perseverenta si deci un pericol social sporit al faptuitorului. [7]Tot in functie de natura faptelor concurente, in sistemele de drept care cunosc o diviziune bi sau tripartita a infractiunilor, se vorbeste despre concurs general sau comun, in situatia in care natura juridica a infractiunilor concurente este indiferenta si despre concurs special sau relativ cand vin in concurs infractiuni din aceeasi clasa sau din clase expres prevazute de lege. Dupa elementul subiectiv putem avea concurs de fapte intentionate si concurs de fapte din culpa.

Dupa elementul material putem avea concurs de fapte comisive si concurs de fapte omisive.

Aceste ultime doua criterii sunt general lipsite de implicatii practice si, in plus, nu ofera baza unei diviziuni complete, lasand in afara clasificarii situatiile in care in structura concursului se includ atat fapte intentionate cat si fapte din culpa, respectiv fapte omisive si fapte comisive.

Dupa momentul judecarii infractiunilor concurente exista concurs simultan cand inculpatul este judecat concomitent pentru toate infractiunile si concurs retrospectiv cand, dupa o condamnare pentru o infractiune, se descopera ca faptuitorul mai savarsise una sau mai multe infractiuni inainte de condamnare.

Concluzia care se impune este necesitatea abordarii institutiei sub aspectul celor doua forme principale - concursul real si concursul ideal - cu posibilitatea utilizarii unor criterii complementare de clasificare acolo unde cerintele de ordin practic reclama acest lucru.

Sectiunea 2 Concursul real de infractiuni

Concursul real este definit in doctrina ca fiind situatia in care o persoana savarseste mai multe infractiuni prin actiuni diferite, inainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna din ele. [9] Potrivit altor autori, exista concurs real atunci cand aceeasi persoana a savarsit, in baza unor forme de vinovatie sau rezolutii separate si prin actiuni sau inactiuni distincte, doua sau mai multe infractiuni, inainte de a fi definitiv condamnata pentru vreuna din ele, precum si atunci cand una dintre infractiuni a fost comisa pentru savarsirea sau ascunderea altei infractiuni.

Aceasta din urma definitie are meritul de a completa definitia cuprinsa in art. 33 lit. a Cod penal prin evidentierea trasaturii care particularizeaza concursul real si il delimiteaza atat fata de concursul ideal cat si fata de formele unitatii de infractiune - existenta mai multor actiuni sau inactiuni comise in baza unor rezolutii infractionale sau forme de vinovatie distincte.

In doctrina se sustine ca in cazul concursului real exista intotdeauna egalitate intre numarul actiunilor sau inactiunilor comise si numarul infractiunilor concurente, fiecare actiune intrunind elementele constitutive ale unei infractiuni. [11] Utilizarea de catre legiuitor a notiunilor de "actiune" atat in definitia infractiunii continuate cat si in cea a concursului de infractiuni poate crea insa confuzii in privinta corespondentei intre numarul

actiunilor si cel al infractiunilor comise, atunci cand in structura concursului real se includ mai multe infractiuni in forma continuata.

Concursul real se mai numeste si concurs material[12], ori concurs prin mai multe actiuni sau inactiuni.

Infractiunile in cadrul concursului real apar, de regula, in mod succesiv, intre ele intercalandu-se perioade de timp diferite (de exemplu infractorul savarseste un furt iar dupa mai multe luni o talharie) . Nu este exclusa nici posibilitatea ca infractiunile, desi generate de actiuni sau inactiuni diferite, sa apara simultan (de exemplu situatia in care o persoana loveste si insulta in acelasi timp) , aceasta reprezentand totusi exceptia de la regula savarsirii in mod succesiv a faptelor.

Infractiunile savarsite de o persoana pot fi de aceeasi natura si concursul devine omogen (furt - furt), sau de natura diferita, caz in care concursul este eterogen (furt - fals intelectual).

Infractiunile ce constituie un concurs real de infractiuni se savarsesc de obicei in locuri diferite, nefiind exclusa si posibilitatea savarsirii lor in acelasi loc.

Modul specific de constituire a concursului real ofera posibilitatea ca unele infractiuni sa apara in forma consumata, altele a tentativei sau sub forma unor acte diferite de participatie raportate la fapte distincte.

De principiu, infractiunile, in cazul concursului real, pot fi comise cu orice forma de vinovatie. [13]

Dupa cum exista ori nu o legatura intre infractiunile concurente, concursul real de infractiuni se prezinta sub doua modalitati si anume: concurs real simplu si concurs real cu conexitate.Concursul real simplu se caracterizeaza prin aceea ca intre infractiunile in concurs nu exista o legatura obiectiva, pe cand concursul real cu conexitate presupune existenta anumitor legaturi, conexiuni intre infractiunile concurente comise de aceeasi persoana.

Conexitatea poate fi cronologica, daca infractiunile sunt savarsite cu aceeasi ocazie sau succesiv; etiologica, daca o infractiune constituie cauza savarsirii altei infractiuni; teleologica, daca o infractiune constituie mijlocul pentru comiterea altei infractiuni scop; consecventionala, cand o infractiune a fost comisa pentru a ascunde o alta infractiune; accidentala, cand o infractiune este intamplator legata de o alta infractiune. [14]

Dintre formele posibile de conexitate ce pot exista intre infractiunile aflate in concurs, in legea penala au fost retinute doar doua: conexitatea etiologica si conexitatea consecventiala.

Conexitatea etiologica presupune o legatura mijloc - scop intre infractiunile comise, adica o infractiune este comisa pentru a inlesni savarsirea altei infractiuni. Atat infractiunea mijloc, cat si infractiunea scop sunt comise cu intentie, iar hotararea de a fi savarsite este anterioara comiterii ambelor infractiuni. [15]

Spre exemplu: pentru a inlesni delapidarea, functionarul falsifica evidentele de la intrarea bunurilor din gestiune. [16]

Conexitatea consecventiala presupune o legatura de la cauza la efect sau de la antecedenta la consecinta[17] intre infractiunile aflate in concurs, adica se comite o infractiune pentru a acoperi savarsirea altei infractiuni. Spre exemplu: pentru a acoperi savarsirea unui omor, se ucide martorul.

Infractiunea efect, in aceasta conexitate consecventiala, este comisa intotdeauna cu intentie, iar infractiunea cauza poate fi savarsita atat cu intentie cat si din culpa. Hotararea de a savarsi infractiunea efect este luata dupa comiterea infractiunii cauza. Spre exemplu: pentru a impiedica descoperirea unei ucideri din culpa comisa intr-un accident de circulatie, conducatorul auto paraseste locul accidentului.

Prin retinerea numai a celor doua forme ale conexitatii, legiuitorul roman a statornicit, de altfel, existenta concursului de infractiuni si in cazul unor legaturi foarte stranse intre respectivele infractiuni. [18] Precizarea este necesara pentru a evita reiterarea discutiilor nascute in doctrina penala, ca si solutiile contradictorii din practica judiciara de sub imperiul Codului penal anterior, dupa care, prin comiterea unei infractiuni pentru a inlesni savarsirea altei infractiuni, nu se realizeaza un concurs de infractiuni, ci o singura infractiune si anume infractiunea scop. Se sustinea ca infractiunea mijloc nu ar avea autonomie, ci ar fi absorbita in infractiunea scop. O astfel de sustinere a fost de la

inceput combatura in literatura juridica[20], ea apare ca artificiala, absorbtia functionand in toate cazurile de infractiuni complexe legal constituite in directia actiunii scop, singura directie logica de

constituire pe acest tip de legatura a unor unitati legale de infractiuni. [21]

Sectiunea 3 Concursul ideal (formal) de infractiuni

Exista concurs ideal de infractiuni ori de cate ori prin actiunea sau inactiunea savarsita de o persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, se gasesc realizate elementele constitutive a doua sau mai multe infractiuni. Concursul ideal este reglementat in art. 33 lit. b Cod penal.

Ceea ce caracterizeaza si diferentiaza concursul ideal de concursul real este faptul ca in cazul concursului ideal, cele doua sau mai multe infractiuni care il compun se realizeaza prin savarsirea unei actiuni sau inactiuni unice care, conjugata cu diverse imprejurari in care are loc si cu diferite consecinte pe care le produce, constituie elementele caracteristice obiective si subiective ale mai multor infractiuni.

Infractiunile savarsite in concurs ideal pot fi de aceeasi natura, caz in care concursul este omogen ori de natura diferita, caz in care concursul este eterogen.

De cele mai multe ori infractiunile savarsite in concurs ideal sunt de natura diferita. Un astfel de exemplu este atunci cand prin nerespectarea regulilor de circulatie se realizeaza distrugerea din culpa a autovehiculului si vatamarea grava a integritatii corporale a unei persoane.Dupa cum aratam mai sus, ceea ce particularizeaza concursul ideal de concursul real de infractiuni este imprejurarea ca primul se savarseste printr-o singura actiune sau inactiune in continutul careia sunt comprimate elementele materiale a doua sau mai multor infractiuni. Daca activitatea ilicita a faptuitorului corespunde elementelor constitutive a doua infractiuni, el va raspunde pentru ambele infractiuni, la fel ca in situatia in care ar fi savarsit doua actiuni sau inactiuni ilicite.

Exista concurs ideal de infractiuni in cazul in care cineva, tragand intentionat un foc de arma, ucide o persoana si distruge un obiect de valoare. in acest caz se realizeaza continutul a doua fapte penale prin savarsirea unei singure actiuni: infractiunea de omor si infractiunea de distrugere.

O alta caracteristica a concursului ideal este aceea ca existenta sa nu este legata numai de infractiunile intentionate, textul de lege care il reglementeaza fiind aplicabil si infractiunilor comise din culpa. Astfel, in practica judiciara s-a retinut concurs ideal de infractiuni daca prin nerespectarea din culpa a dispozitiilor legale privind protectia muncii in conditiile in care aceasta se constituie ca infractiune se produce si moartea victimei.

Sub un alt aspect, merita relevat faptul ca, in cazul concursului ideal, daca dispare actiunea sau inactiunea, implicit nu mai exista nici o infractiune, pe cand in cazul concursului real de infractiuni, daca s-ar inlatura actiunea sau inactiunea uneia dintre infractiunile concurente, celelalte infractiuni ar continua sa existe. [22]

Sintetizand, putem spune ca ceea ce diferentiaza cele doua modalitati ale concursului de infractiuni este pluralitatea actiunilor sau inactiunilor in cazul concursului real si unicitatea actiunii sau inactiunii in cazul concursului ideal. Ori de cate ori este vorba de doua sau mai multe actiuni sau inactiuni distincte, concursul este real si, dimpotriva, ori de cate ori pluralitatea de infractiuni se constituie prin savarsirea unei actiuni sau inactiuni unice -conjugata insa cu o multitudine de imprejurari si rezultate -concursul este ideal. [23]

Interesul deosebirii concursului ideal de cel real nu se manifesta sub aspectul aplicarii pedepsei, tratamentul juridic fiind acelasi, ci al competentei si autoritatii lucrului judecat. Infractiunile ce intra in compunerea concursului ideal fiind indivizibile trebuie urmarite deodata, iar instanta competenta sa le judece este aceea in a carei competenta revine infractiunea cea mai grava.