Izvoarele dreptului comunitar
In regula generala, se disting doua categorii esentiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare si izvoare secundare. in prima categorie - izvoare primara - sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar constituite de:
- Tratatele de instituire a celor trei Comunitati europene;
- cele doua tratate bugetare asupra carora ne vom referi;
- deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor;
- Actul unic european si Tratatul de fuziune din 1967;
- decizia si Actul privind alegerile directe in Parlamentul european (1976);
- deciziile si tratatele de aderare;
- Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunitatilor europene privind Groenlanda (17 martie 1984);
- Tratatul de
- Tratatul de
- Tratatul de
Unele dintre aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe. Ele fac parte integranta din aceste acte, asa cum se precizeaza in chiar cuprinsul lor (art. 311 CE, art. 84 CECO, art. 207 Euratom).
Pe de alta parte, faptul ca, de regula, in partea de inceput a tratatelor comunitare sunt prevazute dispozitii generale introductive care sunt dezvoltate ulterior, nu justifica interpretarea ca ele ar fi lipsite de efecte juridice, asa cum s-a incercat sa se argumenteze in legatura, de exemplu, cu prevederile art. 3, li. f), C,E [g], care precizeaza ca urmarirea obiectivelor pe care acest Tratat le stabileste este indispensabila pentru realizarea sarcinilor comunitare; instituind un sistem asigurand nedistorsionarea concurentei, art. 3, li. f) [g] pretinde a fortiori ca nu trebuie sa fie eliminata concurenta.
Toate actele comunitare mentionate pot fi socotite ca un adevarat "corpus' constitutional, ele avand prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate. Astfel, o Directiva a Consiliului (Nr.75/117) prin care guvernele italian si francez au fost obligate sa puna capat discriminarii intre resortisantii aceluiasi stat membru pana la o alta data decat aceea stabilita prin Tratate, nu afecteaza efectul direct al art. 119 [141} si termenul stabilit in Tratatul CE ori in Tratatul de aderare.
in literatura juridica s-a aratat ca scopurile integratoare ale Tratatului originar CEE au fost facilitate de caracterul de "self-executing'' al Tratatului, aceasta insemnand ca, in baza ratificarii, el a devenit lege in cadrul statelor membre si trebuie sa fie aplicat in mod direct de catre tribunalele nationale, neimpunandu-se vreo conditie, ca in cazul unui tratat "non-self-executing" (care numai creeaza obligatii de natura contractuala ce se impun semnatarilor din dreptul international), pentru ca Tratatul sa fie incorporat in dreptul national al statelor membre prin legislatia de implementare spre a avea efect la nivel intern, daca se are in vedere doctrina monista preponderenta (cu situatia speciala a Marii Britanii unde este acceptat sistemul dualist, al existentei sistemului de drept international separat de dreptul national, fiind .necesara transformarea normelor inter-nationale in norme interne printr-o lege speciala - ca in cazul Tratatelor comunitare -European Comunities Act, 1972). S-a mai precizat ca Tratatul, dobandind caracterul de "self-executing' din forma sa legislativa si din conturarea sa constitutionala, punerea sa in aplicare a fost incredintata in primul rand institutiilor comunitare in temeiul art. 4 [7], iar drepturile si obligatiile pe care el le stabileste nu exista pur si simplu intre statele membre pe o baza internationala reciproca, ci pe baza unui set complex de relatii intre statele membre, cetatenii lor si institutiile comunitare.
intrucat prin Tratatele incheiate nu s-a prevazut si posibilitatea elaborarii de noi dispozitii legislative prin crearea unei structuri cu functiuni legislative bine determinate in acest scop, totusi, statele membre au capacitatea de a incheia conventii intre ele. Astfel, conform art. 293 CE, statele membre, in masura in care este necesar, se pot angaja in negocieri in scopul de a asigura in beneficiul resortisantilor lor:
- protectia persoanelor si satisfacerea si protectia drepturilor in aceleasi conditii ca in cazul drepturilor acordate de fiecare stat propriilor sai resortisanti;
- eliminarea dublei impuneri in cadrul Comunitatii;
- recunoasterea reciproca a societatilor comerciale si firmelor in intelesul par. 2 al art. 48, pastrarea personalitatii juridice in cazul transferului sediului lor dintr-o tara in alta si posibilitatea fuziunii intre societati si firme carmuite de legile diferitelor tari;
- simplificarea formalitatilor reglementand recunoasterea reciproca si executarea hotararilor curtilor ori tribunalelor si a sentintelor arbitrale.
Dependent sau nu de
art. 220 [293], au fost adoptate mai multe asemenea conventii, precum:
Conventia din 1968 privind recunoasterea reciproca a
societatilor, Conventia de
Pe de alta parte, in cazul in care o materie nu este reglementata prin legislatia fundamentala, statele membre au inlaturat aceasta lacuna, creand noi reguli originale pe calea conventiilor sau pregatind asemenea reguli, precum in domeniile energiei, proprietatii industriale, falimentului (proiectul de Conventie privind falimentul, lichidarea, aranjamentele, concordatul si alte proceduri similare, stabilit de Consiliu in 1995, dar care, totusi, nu a fost semnat niciodata de vreunul dintre statele membre; un regulament - 1346/2000 - adoptat de Consiliu la 29 mai 2000 privind procedurile de insolvabilitate retine elementele esentiale ale acestui proiect1). in asemenea situatii se poate recurge si la art. 308 CE prin care se dispune ca, daca actiunea Comunitatii s-ar dovedi necesara spre a se atinge, in cursul functionarii pietei comune, unul dintre obiectivele Comunitatii si Tratatul nu a prevazut competentele necesare, Consiliul, actionand unanim la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, va lua masurile necesare.
Cea de-a doua categorie - izvoarele secundare - cuprinde, in mod obisnuit, actele adoptate de institutiile comunitare in scopul aplicarii prevederilor Tratatului: regulamente, directive, decizii. Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezolutii sau recomandari care sunt folosite de regula in dreptul international . Termenul "act comunitar' inseamna orice instrument legislativ sau administrativ adoptat de autoritatile administrative, astfel ca actul denumit "comfort letter" adoptat de Comisie potrivit dreptului comunitar al concurentei este la fel de valid precum un regulament de baza3. Avand caracter derivat, dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar, ale carui izvoare le-am mentionat. in caz contrar, el va fi lipsit de efecte juridice, in acelasi timp, dreptul secundar trebuie sa fie conform obiectivelor fundamentale, generale, ale Comunitatilor si obiectivelor cu caracter mai specific, care sunt infaptuite prin intermediul diverselor politici comunitare si, chiar daca Tratatul nu enunta expres obiective specifice ale unei anumite activitati, aceste obiective pot fi normal deduse prin interpretare. Nu mai putin, ele trebuie sa fie conform principiilor generale ale dreptului . comunitar, care inseamna, spre exemplu, ca aplicarile diferentiate trebuie sa respecte principiul nediscriminarii, inclusiv atunci cand regulile de aplicare acorda unui stat membru o perioada mare de implementare, precum si prohibitiile specifice enuntata' de Tratat in diverse domenii (art. 9, 48, 52 si 59 CE [23. 39, 43,'49]) .
0 categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar care pot fi considerate ca izvoare tertiare poate include acele regulamente, directive si decizii care dobandesc forta juridica din regulile de drept comunitar secundar. Este cazul, de exemplu, al regimului juridic al acestor acte atunci cand reguli fundamentale de drept comunitar sunt anulate sau retrase. Urmeaza, deci, ca toate referirile la aceste reguli sa fie interpretate ca fiind, facute la noua legislatie (evident, daca a fost adoptata).
Dar, alte reguli, apreciate a fi pseudo-legislatie, nu pot avea forta juridica obligatorie, desi nu se poate tagadui importanta lor practica, ca in cazul notelor explicative publicate de Comisie privind Tariful vamal comun al Comunitatilor europene sau al unor comunicari.
3.1. Consideratii generale
Recurgerea la principiile generale ale dreptului ca izvoare juridice se impune in mod deosebit datorita caracterului de noutate a dreptului comunitar care se afla inca in etapa consolidarii sale, spre deosebire de ordinea interna a fiecarui stat care cunoaste o lunga perioada in care ea s-a sedimentat.
S-ar putea distinge trei categorii de principii:
- principii juridice obligatorii care sunt o mostenire juridica ce este comuna vestului Europei ca o forma a dreptului natural; ele sunt mai greu de definit, dar daca sunt incorporate in reglementarile comunitare, caracterul lor obligatoriu este de netagaduit;
- reguli de reglementare comune legislatiei statelor membre, cu sau fara elemente de echitate si impartialitate; ele isi au originea in apropierea sistemelor lor juridice, produsa de-a lungul anilor si in nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal (o astfel de situatie este, in fapt, o conditie a dobandirii calitatii de membru al Uniunii europene);
- reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridica nationala; ele sunt o creatie a institutiilor comunitare (inclusiv a Curtii de justitie) ca urmare a interpretarilor si motivarilor legale, care sunt repetabile, pot lua conturul unor principii generale.
In aprecierea importantei si eficientei acestor principii, trebuie observat ca prima categorie de principii este prioritara, daca tratatele comunitare nu cuprind prevederi exprese in sensul dorit. Oricum, un asemenea principiu se regaseste in reguli de reglementare comune, distinctia fata de acestea nu mai poate fi deosebit de clara,
Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresa in tratatele comunitare. Astfel, in ce priveste raspunderea contractuala a institutiilor si angajatilor Comunitatii in executarea obligatiilor, conform art. 288 alin. 2 CE, Comunitatea va compensa orice dauna cauzata in acest mod, potrivit principiilor generale comune legislatiilor statelor membre4, care includ atat principiile juridice obligatorii, cat si regulile de reglementare comune legislatiilor. Relativ la alegerile pentru Parlamentul european, art. 190 CE prevede ca acesta urmeaza sa elaboreze o propunere pentru alegeri prin vot universal direct potrivit cu o procedura uniforma in toate statele membre sau conform unor principii comune tuturor statelor membre. Tot astfel, atunci cand se stabileste competenta Curtii de justitie prin art.173 [230] alin. (2) CE, se face referire la actiuni introduse pe temeiul incalcarii unei reguli de drept privitoare la aplicarea Tratatului, notiunea de "reguli de drept' putand sa includa si principiile generale ale dreptului, asa cum au fost formulate mai sus.
S-a subliniat ca, intrucat Tratatul nu cuprinde nici o regula in mod expres si specific care sa carmuiasca consecintele incalcarii dreptu-lui comunitar de catre statele membre, incumba Curtii, in realizarea sarcinii ce ii este atribuita prin art. 164 [220 alin. 2] CE, de a asigura ca, in interpretarea si aplicarea Tratatului, legea este respectata, de a decide asupra unei astfel de probleme potrivit metodelor de interpretare general acceptate, in special prin referire la principiile fundamentale ale sistemului juridic comunitar si, daca este necesar, la principiile general comune sistemelor juridice ale statelor membre.
Daca in tratatele comunitare nu se face referire expresa la principii de drept obligatorii, ele se vor putea aplica fara retinere atunci cand nu sunt in contradictie cu vreo prevedere a Tratatelor.
Daca exista, insa, divergente, vor fi aplicabile prevederile cuprinse in Tratate. Atunci cand nici o prevedere contrara nu este cuprinsa in Tratate, evident, se vor aplica principiile generale ca parte a ordinii juridice comunitare. Astfel vor fi inlaturate lacunele din dreptul comunitar. Aceeasi evidenta o vor avea si referirile din Tratate privind aplicarea regulilor comune sau regulilor de drept.
Principiile general obligatorii trebuie sa fie general acceptate in ordinea juridica nationala a statelor membre in scopul de a constitui principii generale de drept comunitar. Nu este necesar, insa, ca ele sa fie expres enuntate, ci numai sa fie acceptate chiar in diverse forme, precum in cazul incorporarii in legea fundamentala nationala, in legi ordinare, in practica jurisdictionala etc. Desigur, un principiu care este propriu unui sistem national de drept si, deci, nu are extensiunea necesara, astfel incat sa se regaseasca sub o forma sau alta in sistemele din alte state membre, nu va putea fi invocat in fata Curtii de justitie ca fiind un principiu de drept comunitar.
Daca un principiu de drept obligatoriu trebuie sa indeplineasca o conditie de generalitate prin raportare la statele membre, o regula de reglementare comuna nu trebuie ca, in mod necesar, sa priveasca toate statele, fiind suficient ca ea sa fie intalnita doar in cateva dintre ele, unde exista un interes deosebit in rezolvarea unor situatii bine definite. Pera cantrano, daca solutiile oferite, spre exemplu, de doua sisteme sunt vadit diferite, fara vreo posibilitate de apropiere, nu mai intra in discutie o reglementare comuna.
Principiile generale de drept pot fi invocate atunci cand organele comunitare de jurisdictie vor face un control de legalitate a actelor emise de institutiile comunitare. In cazurile de competenta instantelor comunitare s-a facut referire la o serie de astfel de principii.
3.2. Protectia drepturilor fundamentale ale omului
In fata
Curtii de justitie au fost puse in discutie probleme privind
protectia drepturilor fundamentale ale omului in legatura cu
care nici unul dintre tratatele comunitare de baza adoptate nu a cuprins
prevederi exprese sau cu caracter general. Numai TMs. prevede in art. 6 ca
Uniunea Europeana se intemeiaza pe principiile libertatii,
democratiei, respectarii drepturilor omului si
libertatilor fundamentale (subl. ns.), precum si al statului
de drept, principii care sunt comune statelor membre, si respecta
drepturile fundamentale asa cum sunt ele garantate prin Conventia
europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale semnata
Prin TA au fost introduse in TMs.
noi dispozitii in aceasta materie - art. F1, devenit art. 7 si
modificat prin Tratatul de
Aceasta problema a fost amplificata in lumina regulilor mai stricte prevazute in legislatia Germaniei privind protectia drepturilor omului. Astfel, in unele cazuri aflate atat in fata Curtii de justitie, cat si in fata tribunalelor nationale germane s-a pretins ca unele acte comunitare erau nule avand in vedere prevederile lor fundamentale care incalcau Legea fundamentala germana. Curtea de justitie a precizat, insa, ca validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi apreciata numai in lumina dreptului comunitar si ea nu poate fi pusa in discutie prin afirmatiile ca masurile contravin, fie drepturilor fundamentale asa cum sunt formulate de constitutia acelui stat, fie principiilor sale constitutionale. Respectarea acestor drepturi formeaza o parte integranta a principiilor generale de drept protejate de Curtea de justitie. Pana in 1974, Curtea de justitie a evitat sa faca referire la vreun instrument international pentru protectia drepturilor fundamentale ale omului.
Insa, incepand
din acest an, ea a admis ca tratatele internationale privind
drepturile omului pot sa ofere orientari care sa fie urmate in
cadrul dreptului comunitar, recunoscand, astfel, Conventia de
Se face numai o
trimitere la ea in Declaratia privind viitorul Uniunii adoptata de
comun acord de Conferinta reprezentantilor guvernelor statelor membre
intrunita pentru modificarea Tratatelor (TMs., CE, Euratom si CECO)
si a unor acte conexe (ce a dus la adoptarea Tratatului de
Nu s-a putut stabili o demarcatie neta intre drepturile fundamentale ale omului si alte principii de drept. Ele pot fi aplicate pana la confuziune. O serie de astfel de principii au fost recunoscute de Curtea de justitie, dar ele pot intra si in categoria drepturilor omului. Astfel, s-a acceptat dreptul fundamental la inviolabilitatea domiciliului ca un principiu comun tuturor sistemelor juridice ale statelor membre, dar protectia activitatilor private ale oricarei persoane, fizice sau juridice, trebuie sa fie recunoscuta si ca un principiu general de drept comunitar, deoarece in toate aceste sisteme orice interventie din partea autoritatilor publice trebuie sa aiba o baza legala si sa fie justificata pe motivele stabilite prin lege si, in consecinta, sistemele in cauza prevad, desi in forme diferite, protectia contra interventiei arbitrare si disproportionate.
De asemenea, a fost
afirmat dreptul de a forma sindicate, nici un fel de
restrictii in interesul securitatii si sigurantei
publice, altele decat cele care sunt necesare pentru protejarea acelor interese
intr-o societate democratica, neputand sa afecteze drepturile
asigurate prin Conventia europeana a drepturilor omului din 1950, de
Curtea a mai statuat in sensul ca atunci cand un stat membru invoca dispozitiile combinate ale art. 56 si art. 66 [46 si 55] din Tratat pentru a justifica, prin ratiuni de ordine publica, de securitate publica ori sanatate publica, o reglementare care este de natura sa impiedice exercitarea liberei prestari a serviciilor, aceasta justificare, prevazuta de dreptul comunitar, trebuie sa fie interpretata in lumina principiilor generale de drept si, in special, a drepturilor fundamentale. Reglementarea respectiva nu va putea, astfel, sa beneficieze de exceptiile prevazute in acele dispozitii decat daca ea este conforma drepturilor fundamentale a caror respectare o asigura Curtea.
Principiul democratiei a fost luat in considerare atunci cand s-a decis ca trebuie sa fie satisfacuta cerinta consultarii Parlamentului, impusa de art. 43 [37] alin. (2) CE, ca un mijloc prin care acesta ia parte la procesul legislativ comunitar si ca un factor esential in echilibrul institutional urmarit de Tratat, fiind astfel reflectata necesitatea participarii cetatenilor la exercitarea puterii prin intermediul adunarii reprezentative. Neobservarea unei astfel de formalitati esentiale va putea sa atraga nulitatea eventualei masuri luate de organul in cauza (in speta, Consiliul).
O aplicatie a principiului democratiei in planul legislatiei comunitare a fost con-sacrata prin modificarile introduse de TMs. in Tratatul CE (noua Parte a doua intitulata "Cetatenia Uniunii'). Instituindu-se cetatenia Uniunii pentru orice persoana care are nationalitatea unui stat membru (ea completand, dar neinlocuind cetatenia nationala), cetatenii in cauza beneficiaza, potrivit art. 8 [17} CE, de drepturi si accepta obligatiile prevazute prin Tratat. Unul dintre aceste drepturi astfel asigurate, este dreptul oricarui cetatean care isi are resedinta intr-un stat membru de a alege si de a fi ales in alegerile locale din acest stat, chiar daca nu este resortisantul sau, in aceleasi conditii ca resortisantii acestui stat. Acest drept urmeaza sa fie exercitat, conform art. 8 B [19] par. 1, sub rezerva modalitatilor ce trebuie hotarate de catre Consiliu, care va statua in unanimitate la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului. Aceste modalitati pot sa includa dispozitii derogatorii cand probleme specifice unui stat membru justifica acest lucru. In acest sens a fost adoptata Directiva Nr. 94/80 din 19 decembrie 1994.
Sub rezerva art. 138 [190} par. 4 si a dispozitiilor de aplicare a sa, dreptul de a alege si de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul european va putea fi exercitat in conditii identice celor de mai sus, modalitatile de exercitare urmand sa fie hotarate de catre Consiliu (art. 8 [17] par. 2).
In legatura cu dreptul la respectarea vietii private, care este cuprins in art. 8 al Conventiei europene asupra drepturilor omului si care deriva din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, Curtea a precizat ca acesta este unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridica comunitara, el incluzand in special, dreptul persoanei de a se pastra secreta starea sa de sanatate. Asupra acestor drepturi astfel protejate pot fi impuse restrictii cu conditia ca ele in fapt sa corespunda obiectivelor de interes public general si sa nu constituie cu privire la scopul urmarit, o interferenta disproportionata si intolerabila prin care se incalca insasi esenta dreptului protejat. Drepturile fundamentale care sunt o parte a principiilor generale ale dreptului comunitar - a mai aratat Curtea - nu sunt absolute, ci trebuie sa fie avute in vedere in relatie cu functia lor sociala si, in consecinta, exercitarea dreptului de proprietate si a libertatii de a desfasura un comert sau o profesie poate fi restrans, in special in con-textul unei organizari comune a pietii, cu conditia ca aceste restrangeri in fapt sa corespunda obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate si sa nu constituie in relatie cu scopul urmarit o interferenta disproportionata si intolerabila, care sa afecteze substanta drepturilor astfel garantate.
3.3. Principiul respectarii dreptului la aparare
Un alt principiu care trebuie sa fie observat in procesul aplicarii dreptului comunitar este principiul dreptului la aparare sub multiplele sale aspecte. Astfel, sub aspectul dreptului de a fi audiat, trebuie subliniat ca respectarea principiului se impune atat in privinta audierii in procedurile in care pot fi impuse sanctiuni, chiar in procedurile administrative, cat si in problema audierii martorilor asupra unor probleme determinate, cand aceasta a fost ceruta. in prima situatie, masura impusa cu ignorarea principiului, poate fi anulata sau atenuata precum in cauzele privind personalul Comunitatii si concurenta (art. 85-86 [81-82] CE), in acest din urma caz observarea principiului cerand ca intre-prinderilor in cauza sa li se permita posibilitatea de a-si face cunoscute punctele lor de vedere asupra adevarului si relevantei faptelor si imprejurarilor invocate si asupra documentelor folosite de Comisie in sprijinul afirmatiei ei, ca exista o incalcare a legii. In a doua situatie, nu trebuie refuzata cererea de audiere a martorilor care au fost solicitati sau sa fie impiedicata asistarea la audierea lor.
S-a mai decis in sensul ca trebuie sa fie anulata, pentru incalcarea principiului audi alteram partem, o decizie a Comisiei bazata pe rezultatul unei anchete rezumata intr-un raport al unei vizite de inspectie prin care se refuza definitiv punerea in sarcina FEOGA a unor cheltuieli facute de un stat membru, cand raportul in cauza a ajuns la autoritatile statului membru respectiv (care nu a avut cunostinta de raport inainte de a fi distribuit) numai dupa ce decizia contestata a fost adoptata, astfel incat statul membru nu a avut posibilitatea de a discuta rezultatul investigarii inainte de decizia finala.
In conexiune cu dreptul de a fi audiat se afla si dreptul de a obtine informatii, de exemplu despre documente care determina Comisia sa hotarasca asupra faptului daca un acord a incalcat art. 85 [81], cu respectarea confidentialitatii in cazul secretului profesional, fata de tertii interesati.
Sub un alt aspect, dreptul la aparare trebuie sa fie asigurat si in privinta dreptului de asistenta din partea autoritatilor nationale si a dreptului de asistenta si reprezentare legala in legatura cu care exista privilegiul profesional legal. Acest privilegiu se intemeiaza pe eliminarea riscului ca scrisorile ce emana de la persoanele care au nevoie de un sprijin juridic de la un jurist sa nu fie urmarite si folosite impotriva lor cat timp se afla in mainile acestuia, iar daca se afla si in mainile acelor persoane, numai daca sunt indeplinite conditiile in sensul ca privilegiul nu se extinde dincolo de corespondenta privind dreptul de aparare al clientului si ca el sa se limiteze la corespondenta cu juristi independenti.
Nu mai putin, principiul dreptului la aparare trebuie sa calauzeasca procedura in fata organelor comunitare de justitie.
3.4. Principiul autoritatii de lucru judecat
Principiul autoritatii de lucru judecat - un principiu larg acceptat - inseamna ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data - non bis in idem. In practica, insa, daca o sanctiune este aplicata de doua ori pentru acelasi act, intr-o procedura diferita, dar potrivit unor reguli avand in intregime scopuri diferite, se considera ca principiul este respectat.
Intrebarea care s-a formulat pentru darea unei hotarari preliminare in sensul daca
pot sa fie acceptate doua proceduri paralele, una a Comunitatii si alta nationala, astfel ca sa se impuna o dubla sanctiune in materie de carteluri, a primit raspuns pozitiv.
. Astfel, s-a aratat ca posibilitatea sanctiunilor concurente nu inseamna in mod necesar ca posibilitatea a doua proceduri paralele urmarind scopuri diferite este inacceptabila. Acceptabilitatea unei proceduri duale de acest fel reiese din sistemul special de impartire a jurisdictiei intre Comunitate si statele membre cu privire la carteluri. Daca, totusi, posibilitatea a doua proceduri care sa fie urmate separat ar duce la impunerea de sanctiuni consecutive, o cerinta generala de justitie naturala, precum cea prevazuta la sfarsitul par. 2 at art. 90 CECO, reclama ca orice decizie anterioara sanctionatoare sa fie luata in calcul in determinarea oricarei sanctiuni care urmeaza sa fie impusa. In orice caz, in masura in care nu a fost elaborat vreun regulament potrivit art. 87 [83] alin. (2) li. e) CE, nici un mijloc de evitare a unei astfel de posibilitati nu urmeaza a fi aflat in principiile generale de drept comunitar.
Rezulta din acest caz ca este necesar ca faptele incriminate sa se fi produs pe teritoriul comunitar si procedurile respective sa fie introduse in fata instantelor aflate in cadrul acestuia.
Principiul certitudinii juridice, care este un principiu fundamental al oricarui sistem juridic, are un rol important in dreptul comunitar. Potrivit lui, aplicarea legii la o situatie specifica trebuie sa fie previzibila. Principiul poate fi descris ca obligatia ce revine autoritatilor publice de a asigura ca legea sa fie usor de stabilit de catre aceia carora li se aplica si ca acestia sa poata, nu fara temei, sa prevada existenta ei, ca si modul in care ea va fi aplicata si interpretata.
In multe situatii organele comunitare de justitie au facut referire la acest principiu, modelul de inspiratie fiind cel german.
In concret, s-a considerat ca, de exemplu, in materie de concurenta faptul ca un acord, o decizie sau o practica concertata poate intra in sfera art. 85 [81] alin. 1, nu este suficient pentru o imediata apreciere in sensul interzicerii ei si al nulitatii ei automate, potrivit art. 85 alin. 2. "O astfel de concluzie ar fi contrara principiului certitudinii juridice, care, cum a mai considerat Curtea in hotararea sa in 6 aprilie 1962, este o regula de drept care trebuie sa fie sustinuta in aplicarea Tratatului, deoarece ea (concluzia - n. ns.) ar avea efectul de a interzice si a face imediat nule unele acorduri, chiar inainte sa se constate daca art. 85 [81] ca un intreg, este aplicabil acelor acorduri.
In aceeasi materie, in legatura cu aplicarea Regulamentului Nr. 17 din 6 februarie 1962 - primul regulament de aplicare a art. 85 [81] si 86 [82] ale Tratatului - s-a decis ca "ar fi contrar principiului general al certitudinii juridice de a deduce ca, deoarece acordurile notificate nu sunt in ultima instanta valabile in masura in care Comisia nu a luat nici o decizie asupra lor conform art. 85 [81] alin. (3), ele nu ar fi complet eficace. Desi faptul ca astfel de acorduri sunt pe deplin valabile poate sa dea nastere unor dezavantaje practice, dificultatile care s-ar putea ivi din incertitudinea in relatia juridica bazata pe acordul notificat ar fi inca mai daunatoare'.
Dar s-a considerat ca nu se incalca acest principiu atunci cand Comisia adopta o decizie in domeniul concurentei dand aceeasi interpretare unui regulament privind exceptarile de grup precum aceea stabilita intr-o comunicare care a fost publicata in acelasi moment ca al regulamentului si al carei inteles si domeniu de aplicare ea le-a explicat intr-o scrisoare trimisa intreprinderilor in cauza anterior acelei decizii.
Principiul ca o masura nu poate fi modificata o data ce ea a fost adoptata de autoritatile competente constituie - a aratat Curtea5 - un factor esential care contribuie la certitudinea juridica si la stabilitatea situatiilor juridice in ordinea juridica comunitara, atat pentru institutiile comunitare, cat si pentru persoanele a caror situatie juridica si de fapt este afectata printr-o decizie adoptata de aceste institutii. Numai respectarea riguroasa si absoluta a acestui principiu poate sa garanteze ca, ulterior adoptarii sale, o masura poate fi modificata numai in conformitate cu regulile privind competenta si procedura si, in consecinta, ca masura notificata si publicata constituie o copie exacta a masurii adoptate, reflectand astfel cu fidelitate intentia autoritatii competente.
In domeniul aplicarii art. 119 [141] CE, Curtea s-a pronuntat in sensul ca importante consideratii de certitudine juridica afectand toate interesele implicate, atat publice cat si private, fac, in principiu, imposibila redeschiderea problemei platii pentru trecut, efectul direct al art. 119 [141], neputand sa fie invocat in scopul sustinerii reclamatiilor privind perioadele de plata anterioare datei hotararii Curtii, cu exceptia acelor lucratori care au introdus deja actiuni ori au facut o cerere echivalenta.
Caracterul obligatoriu al acestui principiu a fost, insa, atenuat in conceptia Curtii, (care il priveste mai curand ca un scop dezirabil, potrivit precizarilor sale in sensul ca atat timp cat Comisia nu a luat o decizie asupra noilor acorduri notificate, acestea pot fi puse in aplicare pe riscul partilor, de unde rezulta ca notificarea facuta conform art. 14 alin. (1) din Regulamentul mentionat nu are efect suspensiv, iar protectia certitudinii juridice nu ar fi aplicabila acestor acorduri incheiate dupa intrarea in vigoare a Regulamentului.
Domeniile in care este necesar ca principiul certitudinii juridice sa se impuna cu deosebire, privesc termenele si durata prescriptiei, protectia drepturilor dobandite, neretroactivitatea si imediata aplicare a legii, legitima aparare tata de masurile legislative, folosirea unei limbi inteligibile, ca si aplicarea principiului "patere legem quam tapse fecistr, care inseamna ca fiecare autoritate trebuie sa se supuna propriilor sale reguli (a se arata clar regulile in masura in care au fost elaborate).
Acest principiu considerat ca derivand din natura dreptului comunitar presupune, in primul rand, excluderea discriminarii, adica un tratament egal al partilor in situatii identice si comparabile. El este prevazut, prin aplicatii, in chiar textele tratatelor comunitare. Astfel, art. 141 CE interzice discriminarea intre sexe prin aplicarea principiului ca femeile si barbatii trebuie sa primeasca plata egala pentru munca egala, iar art. 12 CE interzice expres discriminarea pe motive de nationalitate (par. 1), Consiliul putand sa adopte conform procedurii prevazute de art. 251 CE reguli in scopul interzicerii unei astfel de discriminari (par. 2) si, conform art. 13 CE, sub rezerva dispozitiilor Tratatului si, in limitele competentelor conferite de acesta Comunitatii, sa ia masuri corespunzatoare, statuand in unanimitate pe baza unei propuneri din partea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, pentru combaterea discriminarii bazate pe sex, origine etnica ori rasiala, religie ori credinta, handicap, varsta sau orientarea sexuala4. Art. 40 [34] alin. (3) fraza a doua CE exclude orice discriminare intre producatori si consumatori in cadrul Comunitatii in organizarea comuna a pietelor agricole.
Alte dispozitii interzic discriminarea in materia liberei circulatii a marfurilor, persoanelor si capitalului. In practica s-a statuat ca posibilele divergente intre legislatiile nationale, pot crea obstacole la libera circulatie a produselor, dar acestea trebuie acceptate numai in masura in care sunt recunoscute a fi necesare in scopul satisfacerii cerintelor obligatorii privind, in special, eficacitatea supravegherii fiscale, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si apararea consumatorului, adica trebuie sa existe un interes general. Discriminarea trebuie sa fie justificata suficient si obiectiv, si nu arbitrar. Pe de alta parte, diferentele in situatie, care sunt datorate fenomenelor naturale nu pot sa fie descrise ca fiind discriminare in intelesul Tratatului. "Aceasta din urma priveste doar diferentele in tratament care apar in activitatea umana si, in special, din masurile luate de autoritatile publice, ca discriminare. Comunitatea nu are nici o obligatie de a lua masuri de inlaturare a diferente-lor care sunt consecinta inegalitatilor naturale'.
Conceptul de discriminare nu acopera (ea fiind interzisa prin art, 7, ulterior art. 6 [12] CE) acele situatii in care tratamentul inegal al nationalilor diferitelor state este datorat diferentelor intre legislatiile statelor membre. El ar deveni aplicabil numai daca acest tratament poate sa fie imputat unui subiect de drept - institutii comunitare, state, organele lor, intreprinderi etc. In masura in care aceste diferente afecteaza toate persoanele supuse lor, potrivit unui criteriu obiectiv si fara a avea in vedere nationalitatea lor, astfel ca, spre exemplu, nu se pot aduce obiectii privind taxele diferite pe venit stabilite potrivit legilor nationale.
Tot astfel, s-a apreciat ca acordarea dreptului exclusiv de a transmite semnale de televiziune nu constituie o incalcare a obligatiei de nediscriminare mentionata, dar discriminarea din partea intreprinderilor care beneficiaza de astfel de drepturi exclusive fata de nationalii statelor membre pe motiv de nationalitate este incompatibila cu prevederile art.'7 (ulterior art. 6 [12])
Principiul nediscriminarii se aplica tuturor relatiilor juridice care pot fi statornicite in cadrul teritoriului comunitar in virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde isi produc efectele. O regula de procedura civila interna a unui stat membru cerand nationalilor si persoanelor juridice dintr-un alt stat membru, chiar nerezidente, de a furniza o garantie pentru cheltuieli cand ele doresc sa introduca proceduri legale, contra unui national al primului stat mentionat ori unei companii stabilita aici - a aratat Curtea de justitie3 - intra in domeniul de aplicare a Tratatului CE, in intelesul primului paragraf al art. 6 [12] al acestuia, si este supusa principiului general al nediscriminarii de domeniul acestui articol, in masura in care ea are un efect, chiar daca indirect, asupra comertului cu marfuri si servicii intre statele membre, care este susceptibil sa se produca in special daca garantia pentru cheltuieli este ceruta cand sunt introduse proceduri in vederea obtinerii platii pentru furnizarea de marfuri. Primul paragraf al art. 6 [12] impiedica un stat membru sa ceara unei-persoane juridice stabilite intr-un alt stat membru, care a introdus inaintea unuia dintre tribunalele sale proprii o actiune contra unuia dintre proprii sai nationali sau unei companii stabilite pe propriul sau teritoriu, sa depuna o garantie pentru cheltuielile acelor proceduri cand nici o astfel de cerinta nu poate fi impusa persoanelor juridice stabilite in cel dintai stat mentionat si daca actiunea este privitoare la libertatile fundamentale garantate de dreptul comunitar.
In aceeasi directie s-a mai statuat ca dreptul comunitar impiedica un stat membru sa solicite nationalilor altor state membre, autorizati sa-si aiba resedinta pe teritoriul lui prezentarea unui permis de sedere emis de autoritatile nationale, in scopul de a primi o alocatie de crestere a copiilor, in timp ce propriilor resortisanti ai statului membru le este pretins sa fie rezidenti in mod permanent sau obisnuit in acest stat. Asa fiind, in scopul acordarii beneficiului in cauza, posedarea unui permis de sedere nu poate fi constitutiv de drept la beneficiu cand, in scopul recunoasterii dreptului de sedere, el are numai forta dedarativa si probanta.
Poate exista,
insa, si o discriminare inversa, in sensul ca un
stat comunitar acorda un statut privilegiat, mai favorabil
resortisantilor altor state comunitare decat propriilor sai
resortisanti si, in consecinta, un tratament
discriminatoriu fata de acestia din urma. Curtea de Justitie
nu a obiectat asupra acestei categorii de discriminari, dar nu a exclus
si posibilitatea interzicerii acestora. Astfel, s-a decis ca regulile
Tratatului nu ar putea sa fie pe deplin infaptuite daca statul
membru ar fi in pozitia de a refuza sa acorde beneficiul prevederilor
dreptului comunitar acelora dintre resortisantii sai care au profitat
de facilitatile existente in materie de libertate de circulatie
si de stabili-re si care au dobandit, in virtutea unor asemenea
facilitati, calificarile comerciale avute in vedere de Directiva
Nr. 64/427 din 7 iulie
Inainte de a fi incorporat in alin. (3) din art.3 B [5] CE, acest principiu a fost deja recunoscut prin jurisprudenta. El este afirmat in diverse sisteme juridice, cu deosebire in cel german. El presupune ca legalitatea regulilor comunitare sa fie supusa conditiei ca mijloacele folosite sa fie corespunzatoare obiectivului legitim urmarit de aceste reguli si nu trebuie sa depaseasca, sa mearga mai departe decat este necesar sa il atinga si, cand exista o posibilitate de alegere intre masuri corespunzatoare, in principiu, trebuie sa fie aleasa cea mai putin oneroasa1. Totusi, s-a accentuat ca, intr-un domeniu in care organele legislative comunitare au o larga libertate de actiune care corespunde responsabilitatilor politice ce le revin prin Tratat, numai daca masura este necorespunzatoare avand in vedere obiectivul care ii este cerut institutiei competente sa il urmareasca, legalitatea ei este afectata.
In concret, anterior acestei incorporari in art. 3 B [5] CE mentionat, principiul in cauza a cunoscut aplicatii in materie de agricultura - organizarea comuna de piata (art. 34 par. 2) - si de concurenta - exceptari de la interdictie a acordurilor (art. 81 par. 3) si ajutoare de stat compatibile cu piata comuna (art. 87 par. 2 si 3).
Potrivit acestui principiu, mijloacele folosite de autoritati trebuie sa fie proportionale cu scopul lor. Unul din domeniile in care principiul se impune este cel al aplicarii unor masuri administrative sau penale. In acest sens s-a stabilit ca orice asemenea masura care depaseste ceea ce este strict necesar pentru scopul de a da posibilitatea statului membru importator de a obtine in mod rezonabil informatii complete si exacte asupra circulatiei marfurilor care apartin cadrului specific al masurilor de politica comerciala trebuie sa fie privita ca o masura avand efect echivalent unei restrictii cantitative interzisa de Tratat. Importatorului in cauza i s-a cerut sa declare orice altceva, cu privire la originea marfii, decat cunostea el sau la care se astepta in mod rezonabil sa cunoasca, putand ca, prin omisiunea sau neclaritatea declaratiei sale sa fie atrase penalizari disproportionate fata de natura contraventiei de un caracter pur administrativ.
In materie de concurenta - in contextul aplicarii art. 3 din Regulamentul nr. 17 - s-a stabilit semnificatia principiului in sensul ca obligatiile impuse intreprinderilor in scopul de a pune capat incalcarilor dreptului concurentei nu trebuie sa depaseasca ceea ce este corespunzator si necesar spre a se atinge obiectivul pretins, si anume restabilirea respectarii regulilor incalcate.
Din 7 febr. 1979,
in ECR, 1979, 399 - a fost vorba de un rezident olandez, care a lucrat in
activitatea de instalatii in Belgia, ca angajat, apoi ca sef intr-o
afacere independenta si care a cerut autoritatilor olandeze
o autorizare de a realiza acelasi gen de afaceri in tara sa de
origine, fapt ce a fost refuzat. In mod asemanator s-a rezolvat
plangerea unui medic olandez, care a obtinut in Belgia o diploma
mentionata in art. 3 al Directivei Nr. 75/362 din 16 iunie
Cand legislatia comunitara face o distinctie intre o obligatie primara, a carei indeplinire este necesara in scopul atingerii obiectivului cerut, si o obligatie secundara, in mod esential de natura administrativa, nu se poate, fara ca sa se incalce principiul proportionalitatii, sa se penalizeze neindeplinirea obligatiei secundare la fel de sever precum neindeplinirea obligatiei primare.
In mod asemanator, s-a precizat ca, in absenta unor reguli comune privind vanzarea si cumpararea unor produse, obstacolele la libera circulatie a marfurilor in cadru comunitar rezultand din disparitatile dintre legislatiile nationale trebuie sa fie acceptate in masura in care astfel de reguli, aplicabile produselor nationale ori importate, fara distinctie, pot fi recunoscute ca fiind necesare in scopul satisfacerii cerintelor obligatorii privind protectia consumatorilor, dar, in acelasi timp, ele trebuie sa fie proportionale cu scopul avut in vedere.
Nu s-a considerat ca o incalcare de catre Comisie a principiului proportionalitatii alegerea sanctiunii de retragere a ajutorului acordat, dintre sanctiunile prevazute de art. 44 (1) din Regulamentul Nr. 4028/86 privind masurile comunitare de perfectionare si adaptare a structurilor din sectorul pescuitului si acvaculturii, intreprinderile , beneficiare declarand in cererile lor pentru plata ajutorului o suma nereflectand adevarata pozitie si neindeplinindu-se conditiile impuse primitorului de ajutor financiar.
Acest principiu, consacrat de Tratat si promovat, de asemenea, de Curtea de justitie, denumit si principiul solidantatii, este prevazut la art. 10 CE, care dispune ca statele membre vor lua toate masurile corespunzatoare, indiferent ca sunt generale sau speciale, de a asigura indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea intreprinsa de institutiile Comunitatii si ca ele faciliteaza acesteia indeplinirea misiunilor ei. Ele se vor abtine de la orice masura care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului.
Principiul in cauza a fost cel mai clar exprimat intr-o cauza in care Curtea a considerat ca, prin ruperea legaturii dintre avantaje si obligatiile ce rezulta din calitatea de membru CE, un stat membru a primejduit egalitatea dintre statele membre si cetatenii lor si nu a respectat solidaritatea care era ceruta statelor membre.
In analiza acestui principiu, considerat si el ca derivand din natura dreptului comunitar, se poate constata ca sunt dispuse trei obligatii in sarcina statelor membre, doua pozitive si una negativa. Obligatiile pozitive nu au o forma concreta, ci mai curand, una generala. O forma concreta a lor va putea fi dobandita, cu toate acestea, in conjunctie cu obligatiile si obiectivele specificate oriunde in Tratat ori care se intemeiaza pe acesta.
Prima obligatie pozitiva este precizata in partea l a art. 10 alin. (1), in sarcina statelor membre, in sensul de a lua toate masurile corespunzatoare, indiferent ca sunt generale sau speciale, spre a asigura indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea intreprinsa de institutiile Comunitatii.
In mod concret, o astfel de obligatie a fost dedusa din art. 10 alin. (1), spre exemplu, de Curtea de justitie, pe seama judecatorului national, astfel incat sistemul juridic al unui stat membru sa asigure protectia juridica pe care persoanele o obtin din efectul direct al dreptului comunitar. Ca atare, revine acestui sistem juridic rolul de a desemna tribunalele care sunt competente si de a determina conditiile procedurale care carmuiesc actiunile juridice destinate sa salvgardeze drepturile pe care subiectii le dobandesc din efectul direct al dreptului comunitar, fiind inteles ca astfel de conditii nu pot sa fie mai putin favorabile decat cele pentru actiuni similare de natura nationala, interna, si ca sub nici o imprejurare ele nu pot sa fie astfel adaptate incat sa se faca imposibila, in practica, exercitarea drepturilor pe care tribunalele sunt obligate sa le protejeze.
O obligatie
speciala de actiune si de abtinere a fost impusa, de
asemenea, statelor membre, in materie de pescuit intr-o situatie in care
Comisia, in scopul de a satisface nevoile urgente de conservare a resurselor
piscicole, a supus Consiliului propuneri care, desi nu au fost adoptate de
acesta, reprezinta, totusi, punctul de plecare pentru actiunea
comunitara concertata. Astfel, in acea situatie
caracterizata prin inactiunea Consiliului si prin
mentinerea, in principiu, a masurilor de conservare in vigoare la
expirarea perioadei stabilite in art. 102 al Actului de aderare a Marii
Britanii, Decizia din 25 iunie
Tot astfel, s-a decis ca, in timp ce un stat membru poate sa invoce absoluta imposibilitate de implementare a unei decizii in mod corespunzator, el va trebui in orice caz sa prezinte problemele legate de aceasta implementare, la timpul potrivit, institutiei corespunzatoare pentru luarea in considerare, astfel ca, in asemenea cazuri, institutia si statele membre trebuie, in virtutea regulii ce impune statelor membre si institutiilor comunitare o obligatie de cooperare sincera, care isi are fundamentul in special in art. 5 [10], sa actioneze impreuna cu buna credinta in scopul depasirii dificultatilor pentru realizarea deplina a dispozitiilor Tratatului.
Cea de-a doua obligatie pozitiva - prevazuta in partea a doua din alin. (1) al art. 10 - privind facilitarea realizarii sarcinilor comunitare ar putea avea in vedere, de exemplu, indatorirea statelor membre de a furniza Comisiei informatiile cerute spre a se verifica daca masurile pe care ele le-au luat sunt conform dreptului comunitar, adica legislatiei primare sau secundare.
Cea de-a treia obligatie - negativa - inseamna, potrivit art. 10 alin. (2), ca statele membre trebuie sa se abtina de la orice masura care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare. Aceste obiective sunt prevazute la art. 2 CE, dar, acest articol contine si mijloacele de realizare a obiectivelor, prin care, la randul lor, se face trimitere la activitatile implicate in acest proces, mentionate la art. 3 si 4.
In acest sens s-a decis ca, desi este adevarat ca regulile privind concurenta stabilite in art. 85 [81] par. 1, privesc conduita intreprinderilor si nu legislatia nationala, statele membre nu sunt cu nimic mai putin obligate, conform alin. (2) al art. 5 [10], de a nu se abate, prin intermediul legislatiei nationale, de la deplina si uniforma aplicare a dreptului comunitar sau de la eficacitatea masurilor de aplicare a lui. De asemenea, ele nici nu pot sa introduca, nici sa mentina in vigoare masuri, chiar de natura legislativa, care pot face fara efect regulile de concurenta aplicabile intreprinderilor.
In domeniul relatiilor externe Comunitatea are capacitatea de a stabili relatii contractuale cu terte tari, fara a deosebi in legatura cu obiectivele definite de Tratat. Aceasta concluzie - a aratat Curtea - se poate deduce nu numai din prevederile exprese ale acestuia, ci si din alte prevederi ale sale si din masurile adoptate, in cadrul acelor prevederi, de institutiile comunitare. insa, de fiecare data cand Comunitatea, in vederea aplicarii unei politici comune prevazute de Tratat, stabileste reguli comune indiferent de forma lor, statele membre nu mai au dreptul ca, actionand individual sau chiar colectiv, sa-si asume obligatii cu tarile terte care afecteaza acele reguli ori modifica domeniul lor de aplicare. Astfel, in privinta negocierilor, statele membre sunt obligate permanent sa actioneze impreuna in interesele si in numele Comunitatii potrivit obligatiilor prevazute la art. 5 [10} din Tratat.
Curtea de justitie are competenta, in virtutea art. 164 [220] CE, de a examina, la sesizarea unei instante nationale, faptul daca invocarea de catre institutiile comunitare a Protocolului privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene pentru a refuza co-operarea cu instantele nationale ce actioneaza pentru sanctionarea nerespectarilor unei reglementari comunitare, este justificata in privinta necesitatii de a evita obstacolele la functionarea si independenta Comunitatilor europene. Institutiile comunitare sunt tinute, asadar, de o obligatie de cooperare loiala in temeiul art. 5 [10 din Tratat.
4. Jurisprudenta Curtilor comunitare de justitie
In general
jurisprudenta nu este acceptata ca izvor de drept in sistemul juridic
continental. Hotararile judecatoresti nu sunt obligatorii
pentru cazurile ce ar surveni in viitor. In principiu, ele nu au efecte erga
omnes. Cu toate acestea, se considera ca fiecare aplicare a
dreptului necesita interpretare, care inseamna ca, intr-un fel
sau altul, regulile sunt perfectionate si suplimentate, astfel
ca sunt impuse noi reguli, care, desi teoretic ele obliga numai
partile in litigiu, in practica au o valabilitate generala
de lege, intrucat justitia nu se va guverna ea insasi daca
nu sunt prezente motive ratio-nale. Interpretarea dreptului ar urma
sa fie cu atat mai necesara cu cat legea este mai generala
si lacunele mai prezente. In acelasi sens, se considera ca
jurisprudenta Curtii este un izvor esential de drept intrucat in
numeroase probleme Curtea de Justitie completeaza si
precizeaza dispozitiile Tratatului, concomitent cu asigurarea
respectarii lor. S-a mai aratat ca Tratatul de
In concret, in unele domenii ale dreptului comunitar jurisprudenta Curtii a putut fi considerata ca un important izvor de drept, avand in vedere lipsa reglementarii sau reglementarea lacunara, precum in materia concurentei relativ la validitatea noilor acorduri incheiate dupa intrarea in vigoare a Regulamentului Nr. 17/62. Astfel, Curtea de justitie s-a pronuntat in sensul ca "deoarece Regulamentul presupune ca atat timp cat Comisia nu a luat o decizie, acordul poate sa fie implementat pe riscul propriu al partilor, urmeaza ca notificarea conform art. 4 alin. (1) din Regulament nu are efect suspensiv'. Tot astfel, relativ la art. 30 [28] CE, mentionat deja, prin care se interzic restrictiile cantitative la importuri, precum si orice masuri cu efect echivalent, Curtea a ex-tiris semnificatia acestei dispozitii dand interpretarea in sensul ca sub incidenta ei se afla nu numai masurile discriminatorii, ci si toate masurile comerciale care pot sa afecteze direct sau indirect, real sau potential comertul intracomunitar. In legatura cu art. 114 [141] privind obligatia statelor membre de a asigura ca barbatii si femeile sa primeasca plata egala la munca egala, Curtea a apreciat ca dispozitia respectiva nu poate fi privita ca numai impunand obligatii statelor membre, ci si in sensul de a conferi un drept persoanelor afectate, care poate fi invocat in mod direct in fata tribunalelor nationale, indiferent daca un stat membru nu a luat masurile prevazute de Tratat.
In alte cazuri Curtea face referire in mod expres la propriile hotarari anterioare pentru fundamentarea noilor hofarari. In alte situatii ea a decis, insa, ca nu este obli gata de hotararile sale precedente si ca tribunalele nationale sunt indreptatite sa ceara o noua hotarare preliminara daca ele nu vor sa urmeze o decizie data asupra unei probleme asemanatoare intr-o cauza anterioara, aceste tribunale fiind libere sa foloseasca hotararile preliminare fara consultarea Curtii, chiar daca ele sunt tribunale de ultima instanta si care sunt obligate in mod normal sa ceara darea unei hotarari preliminare asupra tuturor problemelor de drept comunitarr.
Mai mentionam ca o serie de concepte de drept comunitar precum "efectul direct', "prioritatea dreptului comunitar', "autonomia' ori "suprematia dreptului comunitar', "aplicabilitatea directa', sunt opera Curtii de justitie sau au fost perfectionate de catre aceasta si, strans legate de aceste concepte, Curtea a recunoscut si dezvoltat principiile generale de drept comunitar, realizand un act creativ de legislatie judiciara, unele dintre ele aflandu-se incluse in tratatele comunitare (principiul solidaritatii si principiul nediscriminarii pe motiv de nationalitate), iar altele fiind preluate din traditiile juridice nationale ale statelor membre si adaptate complexului comunitar (principiul egalitatii ca principiu general, drepturile fundamentale ale omului, principiul proportionalitatii'),
5. Cutuma
Pana in
prezent cutuma nu a fost luata in considerare ca un posibil izvor de drept
comunitar. Spre exemplu, nu a fost acceptat ca fiind o cutuma faptul ca
un stat nu si-a indeplinit obligatia impusa, de a realiza un
rezultat determinat in cadrul unei perioade fixe de timp, iar institutiile
comune nu au reactionat suficient de energic contra acestei
inactiuni. Cu alte cuvinte, conduita neglijenta nu poate sa fie
insusita ca o practica obisnuita, iar faptul contrar,
ca s-a aplicat o linie de conduita anume intr-o perioada de timp
data, nu indrituieste la pastrarea ei. Este necesar, deci,
sa fie inde-plinita, pe langa conditia unei practici
indelungate, relativ continua si repetata, si conditia
unei convingeri ca este exprimata o regula de conduita cu
putere juridica obligatorie - opiniojuris sive necesitatis. Astfel,
s-a considerat ca practica Parlamentului, fara aprobarea
statelor membre de a tine pana la jumatate din sesiunile sale
6. Dreptul international
Deoarece o mare parte din regulile de drept international nu au o natura obligatorie, ele sunt aplicate ca reguli de drept cutumiar sau ca principii generale de drept. Curtea de Justitie a aplicat dreptul international ca izvor al dreptului comunitar, in materie vamala, desi nu era obligata, intrucat nu este stricto sensu parte a ordinii juridice comunitare. In acest sens, interpretarea regulilor de clasificare aplicabile Tarifului vamal comun poate sa fie bazata pe principiile ce fundamenteaza acordurile incheiate de comunitate in cadrul GATT. Ca atare, aceste principii concureaza la interpretarea dreptului comunitar.
In mod asemanator, au fost avute in vedere activitatile din cadrul unor organisme internationale, precum Codex Alimentarius Commitee (din cadrul FAO) si Organizatia Mondiala a Sanatatii, atunci cand Curtea de Justitie a hotarat cu privire la impunerea de catre un stat membru a unor restrictii cantitative la import pentru motivul ca marfurile in cauza ar constitui un risc pentru sanatatea publica.
Alteori, Curtea a facut numai trimitere la principiile dreptului international.
In alte ipoteze distincte, spre a se aplica jurisdictia Comunitatii in materie de concurenta, s-a avut in vedere principiul teritorialitatii ca un principiu universal recunoscut in dreptul international public, factorul decisiv fiind mai curand locul unde acordul, decizia sau practicile concertate sunt aplicate, decat locul unde sunt elaborate (adoptate - n. ns.). In acelasi context s-a subliniat ca este fara importanta daca producatorii au recurs la filiale, agenti secundari ori sucursale in cadrul Comunitatii in scopul de a face afacerile lor cu cumparatorii de aici. Concomitent, s-a afirmat necesitatea aplicarii principiului de drept international public al neinterventiei atunci cand nu exista nici un conflict privind exercitarea jurisdictiei nationale concurente, intrucat nu exista nici o contradictie intre conduita ceruta unei intreprinderi dintr-o tara membra, operand in piata comuna prin regulile de concurenta comunitare, si aceea ceruta de legislatia unui stat ne-membru care autorizeaza cartelurile de export, dar nu pretinde sa fie incheiate.
In privinta drepturilor si, obligatiilor ce decurg din acordurile (tratatele) incheiate intre statele membre si statele terte, inainte de 1 ianuarie 1958 sau, pentru noii membri, inainte de data aderarii lor, art. 307 aln. (1) CE dispune ca ele nu vor fi afectate de prevederile Tratatului CE, aceasta inseamna ca este exclusa considerarea tratatelor in cauza ca facand parte din ordinea juridica a Comunitatilor, dar ele pot afecta dreptul comunitar. De aceea, acelasi art. 307, la alin. (2), prevede ca in masura in care astfel de acorduri nu sunt compatibile cu Tratatul, statele membre in cauza vor lua toate masurile corespunzatoare spre a elimina incompatibilitatile stabilite.
Rezulta ca, pera contrario, acordurile internationale incheiate de Comunitati, ulterior, in numele lor propriu, se integreaza, ca orice act al acestora in ordinea juridica respectiva a Comunitatilor, dar fara a fi supuse acesteia in ansamblul ei. Dar tratatele comunitare, in special Euratom (art. 103), si practica - Regulamentul Nr. 954/79 din 15 mai 1979 al Consiliului, privind ratificarea de catre statele membre a Conventiei Natiunilor Unite asupra unui Cod de conduita a conferintelor maritime - comporta garantii contra unor eventuale incompatibilitati. Curtea de justitie, subliniind ca un acord incheiat de Consiliu conform cu prevederile Tratatului, constituie, in masura in care priveste Comunitatea, un act al institutiilor comunitare si ca dispozitiile lui sunt parte integranta a dreptului comunitar, s-a pronuntat prin urmare in sensul ca, daca un regulament comunitar, ce suspenda aplicarea unui acord de cooperare, ar urma sa fie declarat ne-valabil in virtutea naturii sale contrare dreptului international cutumiar, concesiile acordate prin prevederile acestui acord ar ramane aplicabile in dreptul comunitar pana ce Comunitatea a pus capat acordului in conformitate cu regulile pertinente de drept international.
Mai mult, Comunitatea europeana trebuie sa respecte dreptul international in exercitarea competentelor sale, fiind necesar, asadar, sa se conformeze regulilor cutumiare internationale cand adopta un regulament ce suspenda concesiile acordate de sau in virtutea unui acord care a fost incheiat cu o tara ne-membra, de unde rezulta ca dreptul international cutumiar privind incetarea si suspendarea tratatelor in virtutea unei schimbari fundamentale a imprejurarilor este obligatoriu pentru institutiile comunitare si constituie parte a ordinii juridice comunitare.
In rest, pentru orice alte tratate care nu implica aspecte comunitare nu pot surveni discutii.
In privinta unor acorduri internationale multilaterale2 la care statele comunitare erau deja participante - precum GATT - problema a fost reglementata intr-un context mai larg, considerandu-se ca obligatiile potrivit acestui acord au fost in general, transferate Comunitatii, care inlocuieste, astfel, statele membre incat ea este obligata prin acel acord.
7. Dreptul national
Uneori, dreptul national poate constitui izvor al dreptului comunitar prin referiri fie exprese, fie implicite.
Referirile exprese sunt, evident, prevazute in chiar actele comunitare. Mentionam, cu titlu de exemplu, art. 48 CE, care priveste constituirea societatilor si firmelor in conformitate cu legea statului membru, art. 256 CE, privind executarea unei decizii, a Consiliului sau a Comisiei, impunand obligatii pecuniare, executare care trebuie sa fie carmuita de regulile de procedura civila in vigoare in statul pe teritoriul caruia ea este realizata ori art. 288 alin. (1) CE, privind raspunderea contractuala a Comunitatii care urmeaza a fi carmuita de legea aplicabila contractului in cauza, fiind, evident, implicate legi nationale diferite, in functie de statele in discutie.
Referirile implicite sunt facute in special de curtile comunitare de justitie in cazurile ce le sunt deduse. Ele au aplicat notiuni juridice din dreptul national. in acest sens s-a sstinut ca sistemul juridic national din fiecare stat membru, urmeaza, in absenta unor reguli comunitare, sa desemneze tribunalele avand competenta si sa determine conditiile procedurale care sa carmuiasca actiunile in procesele destinate sa asigure protectia (drepturilor pe care cetatenii le au ca rezultat al efectului direct al dreptului comunitar, fiind inteles ca astfel de conditii nu pot sa fie mai putin favrabile decat cele privitoare la actiuni similare de natura interna (principiul echivalentei) si sa nu faca virtual imposibila ori excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de dreptul comunitar (principiul |eficacitatii). Fiind stabilite, de exemplu, termene de prescriptie rezonabile, este posibil, in practica, sa se exercite drepturile pe care tribunalele nationale sunt obligate sa le protejeze. S-a mai evidentiat ca un stat membru are obligatia de a repara daunele cauzate unei persoane prin refuzul de a emite o licenta de export in incalcarea art. 34 [29] CE cand regula de drept comunitar incalcata este destinata sa confere drepturi persoanelor, incalcarea este destul de serioasa si exista o legatura cauzala directa intre incalcare si dauna suferita de persoane.
Sub aceasta rezerva, statul trebuie sa repare consecintele pierderii sau daunei cauzate prin incalcarea dreptului comunitar ce ii poate fi atribuita, in conformitate cu dreptul intern privind raspunderea, dar conditiile stabilite prin legile interne aplicabile nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele privind reclamatiuni interne similare ori sa fie redactate in asa fel incat in practica sa faca imposibila sau excesiv de dificila obtinerea reparatiunii.
Tot astfel, nimic nu impiedica tribunalele nationale, din punct de vedere al dreptului comunitar, de a tine seama, potrivit dreptului lor national, de faptul ca, spre exemplu, era posibil pentru taxele necuvenit percepute sa fie incorporate in preturile intreprinderii raspunzatoare pentru taxasi sa fie trecute asupra cumparatorilor.
Cu toate acestea, legea nationala nu se aplica discretionar. Astfel, procedurile nationale care sunt mai putin favorabile, asa cum s-a aratat, nu pot fi aplicate.
S-a pus intrebarea daca intr-o cauza in care sunt implicate numai persoane, litigiul fiind de competenta unui tribunal al unui stat membru, si survenind o controversa in legatura cu compatibilitatea cu dreptul comunitar a legislatiei unui alt stat membru decat cel unde este situat tribunalul respectiv, ar exista, in cadrul ordinii juridice comunitare, un principiu general care pretinde sau permite tribunalelor nationale - inaintea carora a fost introdusa actiunea si unde au aparut probleme de interpretare a dreptului comunitar implicand prevederi nationale, care pot apartine altor sisteme juridice decat cel al tribunalului in discutie - sa fie introduse in acea cauza autoritatile altui stat membru, a carui legislatie este evocata. Curtea s-a pronuntat ca, in absenta prevederilor de drept comunitar, aceasta posibilitate depinde atat de legislatia acestui din urma stat, cat si de principiile dreptului international.
Pe de alta
parte, unele concepte juridice comunitare au o sfera de aplicare proprie,
care nu face necesara recurgerea la concepte juridice din dreptul
national, care, nu de putine ori, pot fi diferite de la un stat la
altul sau au elemente specifice care nu fac posibila uniformizarea. Este
cazul, spre exemplu, al notiunii de "mijloace de productie' (capital
goods), care apare in art. 17 al celei de-a doua Directive, din 11 aprilie
Fiind vorba de o actiune de natura fiscala, stabilirea de termene de prescriptie este o aplicare a principiului fundamental al certitudinii juridice prezentat mai sus, protejand atat pe platitor, cat si administratia.
Tot astfel, "intreprinderi publice' inseamna orice intreprindere asupra careia autoritatile publice pot exercita direct sau indirect o influenta dominanta in virtutea dreptului lor de proprietate asupra ei, a participarii lor financiare in cadrul ei ori a regulilor care o guverneaza, asa cum se precizeaza in Directiva Comisiei Nr. 80/723, privind transparenta relatiilor financiare intre statele membre si intreprinderile publica.
Rezulta ca, in aceste situatii, dreptul intern, national, nu va putea sa fie aplicat cand exista in cadrul dispozitiilor tratatelor comunitare concepte care sunt esentiale in realizarea scopului pentru care ele au fost stabilite, in toate celelalte cazuri Curtile comunitare avand latitudinea de a utiliza sau nu dreptul national. Dar, ordinea juridica comunitara nu vizeaza, in principiu, sa defineasca conceptele pe baza unuia sau mai multor sisteme juridice nationale, afara daca exista prevedere expresa in acest sens. Atunci cand dreptul comunitar va fi hotarat prin compararea diferitelor reguli nationale, se va (utiliza, evident, dreptul national. Dar s-a afirmat ca dreptul comunitar nu poate fi invocat pentru scopuri abuzive sau frauduloase. In consecinta, a subliniat Curtea de justitie, dreptul comunitar nu impiedica aplicarea de catre tribunalele nationale a unei prevederi de drept national in scopul de a aprecia daca un drept ce se naste dintr-o prevedere de drept comunitar este exercitat abuziv. Totusi, aplicarea unei astfel de reguli (nationale nu trebuie sa prejudicieze efectul deplin si aplicarea uniforma a dreptului comunitar in statele membre si, in special, nu este posibil pentru un tribunal national, cand evalueaza exercitarea dreptului ce se naste dintr-o prevedere de drept comunitar, sa modifice scopul acestei prevederi ori sa compromita obiectivele urmarite de el.
Bibliografie:
Walter Cairns, Introducere in legislatia Uniunii Europene, Ed. Universal Dalsi,Bucuresti, 2001
Octavian Manolache, Drept comunitar, ed. a 3-a,Ed.AllBeck,Bucuresti,2001
Viorel Marcu. Drept institutional comunitar,ed.a 2-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,2001
Jean Boulois, Droit Institutionnel de l'Union européenne, Ed. Montchrestien, Paris, 1997
Fabian Gyula, Curte de Justitie Europeana, instanta de judecata supranationala, Ed.Rosetti, Bucuresti
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
