Puterea obligatorie a contractului

Sectiunea 1. Obligativitatea contractului fata de parti

Contractul individual de munca este obligatoriu pentru cele doua parti ale sale - angajator (patron) - angajat (salariat) in virtutea principiului inscris in art. 969 din Codul civil potrivit caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".

Asa fiind, partile nu se pot sustrage de la obligativitatea contractului legal incheiat, ci ele trebuie sa-si execute intocmai obligatiile lor: salariatul sa presteze munca, angajatorul, in principal, sa plateasca aceasta munca.

In virtutea obligativitatii mentionate, oricare dintre parti, ca titulara a drepturilor dobandite prin contract, este indreptatita sa pretinda satisfacerea acestor drepturi[1].

In acest sens art. 8 alin. (l) din Codul muncii prevede ca, "relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte".

Sectiunea 2. Importanta obligativitatii contractului individual de munca

Obligativitatea contractului prezinta o deosebita insemnatate, nu numai pentru raporturile dintre cele doua parti, dar si pentru certitudinea si eficienta raporturilor juridice, in general.

Ea decurge nu doar din vointele individuale ale partilor contractante, ci constituie un adevarat imperativ social; dispozitiile legale impun respectarea stricta a contractelor incheiate iar societatea, in intregul sau, presupune o anumita securitate si ordine juridica.

Executarea contractului individual de munca, de la incheierea si pana la incetarea sa, pune in joc un ansamblu complex de reguli juridice. Relatia de munca este caracterizata de mecanismul contractual, de schimbul sinalagmatic de prestatii reciproce dintre contractanti: interdependenta obligatiei salariatului de a presta munca si cea a angajatorului de a o remunera.

Aceasta simetrie contractuala nu este apta, prin ea insasi, sa explice ansamblul regulilor aplicabile relatiei de munca. Dispozitiile legale incadreaza campul contractual intr-un statut al salariatului, care pune accentul pe subordonarea acestuia, dar, totodata, si pe protectia drepturilor si libertatilor sale.

Relatia de munca insa, nu poate fi limitata sub acest aspect patrimonial al salariului contra muncii prestate. Munca nu este pur si simplu o marfa, ci ea constituie rezultatul activitatii salariatului, al afirmarii energiei sale fizice si mentale. Protectia persoanei sale depaseste campul contractual si, in baza legislatiei muncii, justifica existenta unei incadrari a contractului prin referire la ordinea publica.

Subliniem ca in prezenta sectiune vom aborda doar anumite aspecte privind executarea contractului individual de munca; cele privind timpul de munca si de odihna, salarizarea, raspunderea juridica, vor fi analizate pe larg in capitolele distincte.