Virusul ingalbenirii moderate a sfeclei

Beet mild yellowing virus, BMYV - Virusul ingalbenirii moderate a sfeclei, Polerovirus, Luteoviridae, este sinonim cu Turnip mild yellows virus, strans inrudit serologic cu Beet western yellow virus (Duffus si Russell, 1975) si aparand adesea impreuna cu Beet yellows closterovirus, (Pop, 2009, TVV, II, 574). Cea mai buna metoda pentru a distinge acest virus de Beet yellows Closterovirus, este testul ELISA cu anticorpi policlonali. A fost descris prima data la Beta vulgaris in Anglia de Russell (1958, Ann. appl. Biol. 46, 393), in prezent, fiind mult raspandit atat in Anglia cat si in tarile din Europa continentala. Astfel, in fosta R.D. Germana, 63 % din plantele de sfecla ingalbenite s-au dovedit infectate cu acest virus, iar in 17,6 % BMYV s-a gasit impreuna cu Beet yellows Closterovirus (Hartleb si Bauer, 1977), scaderile de productie ale plantelor infectate fiind apreciate la 18,8 %. Virusul produce simptome persistente de ingalbenire si ingrosare a frunzelor batrane si unele inrosiri ale frunzelor mature la anumite specii de buruieni. Astfel, la plantele de sfecla (Beta spp.) infectate natural, boala apare toamna si se caracterizeaza printr-o ingalbenire aurie a frunzelor batrane, care devin mai groase si casante. În conditii de infectii naturale, virusul produce, ingalbenire aurie si unele inrosiri pe frunzele batrane la Capsella bursa-pastoris, Senecio vulgaris si Veronica spp. si ingalbenirea aurie a frunzelor mature la Lamium amplexicaule si Stellaria media. Datorita transformarilor biochimice care au loc in tesuturi, frunzele ingalbenite sunt mai atacate de ciupercile Alternaria si Erysiphe. În conditii experimentale, susceptibile la acest virus s-au dovedit Beta macrocarpa, B. patellaris, B. vulgaris, Capsella bursa-pastoris, Crambe abyssinica, Cucumis sativus, Gomphrena globosa, Montia perfoliata, Physalis floridana, Senecio vulgaris, Sinapis alba, Spinacia oleracea, Stelaria media, Tetragonia expansa, Viola cornuta si Zinnia elegans. În experimentari, se folosesc plantele de Beta vulgaris, Capsella bursa-pastoris, Spinacia oleracea, Montia perfoliata si Senecio vulgaris, care reactioneaza prin ingalbenirea, ingrosarea si, unele, prin inrosirea frunzelor batrane. Virionii se gasesc in tesuturile floemice din frunze si radacini, iar in celulele infectate nu se observa incluziuni caracteristice. Virusul nu a putut fi transmis prin inoculare de suc. Transmiterea are loc prin afidele Myzus persicae, M. (Sciamyzus) ascalonicus, M. (Nectarosiphon) certus, Macrosiphum euphorbiae, Acyrthosiphon (Aulacorthum) solani, Myzus (Phorodon) humuli si Brachycaudus helichrysi. Mecanismul transmiterii este de tip persistent, caracterizandu-se printr-o perioada de latenta scurta si o persisteta indelungata a virusului in vectori.

Virusul este retinut la naparlire, nu se multiplica in vectori si nu este transmis congenital la urmasi. De la un an la altul, se pastreaza in butasii de sfecla infectati in primul an si in afidele care ierneaza anholociclic pe acestia, precum si in buruienile gazda Capsella bursa-pastoris, Lamium amplexicaule, Stellaria media s.a. (Karl s.a., 1981, Arch. Phytopathol. u. Pflanzenschutz Berlin 17, 167). Sucul foliar contine putini virioni, inactivarea termica are loc la 65ºC, iar longevitatea in vitro este de 16 zile. La purificare se recomanda metodele lui Govier (1985, Ann. appl. Biol. 107, 439) si Kühne s.a. (1983, Arch. Phytopathol. u. Pflanzenschutz, Berlin 19, 73-75), virusul are proprietati antigenice bune, insa obtinerea lui in cantitatile necesare imunizarii animalelor este dificila, gasindu-se in plante in concentratie scazuta. Virionii sunt izometrici, avand 26 nm in diametru, probabil, profil unghiular si aranjamentul capsomerelor neevident (Kühne s.a., 1983, l.c.). La ultracentrifugare, virusul se sedimenteaza sub forma unui singur component, iar genomul consta din ARN monocatenar (Veidt s.a., 1988, Nucleic  Acids Res. 16, 9917). Pentru reducerea pagubelor se recomanda: amplasarea culturilor de sfecla industrala si a celor de butasi pentru samanta la distanta cat mai mare de culturile semincere; insamantarea sfeclei cat mai timpuriu posibil si asigurarea densitatii maxime; mentinerea culturilor libere de buruienile, care formeaza surse de infectie si gazde pentru afidele vectoare; combaterea chimica a vectorilor pe suprafete cat mai mari din cadrul aceleiasi zone, prin aplicarea acestei masuri, in fosta R.D. Germana, atacul reducandu-se cu 35 %, productia de radacini a sporit cu 27 q/ha, iar cea de zahar cu 5,84 q/ha; obtinerea si cultivarea soiurilor rezistente. Experientele efectuate au aratat ca este posibila obtinerea de soiuri tolerante la virusul ingalbenirii moderate si la ciupercile slab virulente (Alternaria, Erysiphe), un exemplu in acest sens fiind soiul Muris Vanguard, omologat in Marea Britanie.