PARCUL NATURAL PUTNA - VRANCEA

PARCUL NATURAL PUTNA - VRANCEA

Argumenente pentru infiintarea Parcului Natural Putna-Vrancea

Infiintarea unui Parc Natural in judetul Vrancea se inscrie in eforturile Romaniei de proteja o suprafata cat mai mare din habitatele si speciile de interes conservativ, asumate prin transpunerea Directivei Habitate si Pasari din Uniunea Europeana dar si prin legislatia interna. Desi aparent propunerea vine dintr-o zona in care nu se poate vorbi de traditii in conservarea naturii, o privire mai atenta ne arata o preocupare deosebita pentru conservarea diversitatii biologice, materializata prin declararea si managementul efectiv al unor arii protejate pe suprafete mari comparativ cu alte zone.

Vrancea se caracterizeaza in prezent prin existenta unor habitate forestiere extrem de compacte, inaccesibile, habitate ideale pentru carnivorele mari. Vrancea reprezinta al doilea areal din tara ca densitate a carnivorelor mari (lup, ras, urs). Aceste specii, de interes prioritar pentru Uniunea Europeana sunt subiectul unui ambitios proiect de conservare in situ finantat de prin programul LIFE Nature.

Teoretic doar existenta acestui nucleu foarte important pentru cele trei specii ar trebui sa conduca la declararea unui arii protejate mari de tip parc natural sau national, insa printre argumente ar putea fi amintit si acela ca un asemenea parc ar proteja mentinerea integralitatii a 14 habitate de interes comunitar (din care unul prioritar pentru conservare) si a unor specii din care putem sa amintim printre multe altele capra neagra, vidra, pisica salbatica, papucul doamnei, tisa.

La aceste argumente de ordin biologic, se poate adauga faptul ca arealul Gresu-Tulnici este unul in care traditiile mestesugaresti si obiceiurile locale au fost pastrate si in timpurile moderne. Un asemenea parc ar ajuta la deschiderea zonei catre un turism controlat, axat si pe exploatarea patrimoniului cultural.

Un alt argument in sprijinul infiintarii acestui parc natural ar putea fi lipsa unor asemenea arii protejate in zona muntilor flisului carpatic, un areal distinct din punct de vedere floristic si faunistic care ar merita cel putin aceeasi atentie ca si zonele alpine sau calcaroase declarate arii protejate.

Nu in ultimul rand putem aduce ca argument dorinta institutiilor locale, secondate de foruri stiintifice importante, de a pastra patrimoniul biologic si cultural al zonei, dorinta materializata prin proiecte de conservare importante, finantate din fonduri internationale sau interne.

Denumire si suprafata

Deoarece arealul la care facem referire, nu acopera in totalitate unitatea majora de relief Muntii Vrancei, luand in considerare criteriul reprezentativitatii in contextul complexului de factori si elemente geografice, propunem denumirea Parcul Natural Putna - Vrancea.

Suprafata Parcului Natural Putna-Vrancea este de 38204 hectare, reprezentand 41,32 % din suprafata montana a judetului.

Pozitia geografica

Geologia

Parcul Natural Putna-Vrancea, ca parte a Muntilor Vrancei, reprezinta din punct de vedere geologic rezultatul orogenezei alpine, cu relevarea in peisajul actual a intensitatilor diferite in spatiu si timp a manifestarilor ei. Ca parte integranta a Carpatilor Orientali, Muntii Vrancei si implicit arealul Parcului Natural apartin unitatii de flis, cu subunitatile sale. In baza cuverturii sedimentare sunt stratele mai vechi care apartin flisului cretacic, in timp ce in partea superioara se remarca formatiunile mai tinere ale flisului paleogen.

Raporturile tectonice dintre cele doua subunitati ale flisului sunt “anormale” in sensul ca unitatea mediana este deversata catre est, sariata, peste unitatea marginala. Aceasta din urma, care reprezinta un mare anticlinoriu, apare sub forma de semifereastra tectonica, deschisa prin eroziune si denudatie de Putna si afluentii sai. Flisul cretacic se defineste prin unitatea superioara, adica Panza mediana a gresiei de Tarcau, separata de autohton prin sariaj.

O trasatura caracteristica a acestui spatiu este aceea a inversiunilor de relief rezultate din pozitia stratelor cu duritati diferite in complexele tectonice ale cutelor : culmi pe sinclinale si vai pe anticlinale.

Formatiunile flisului cretacic si paleogen, ce participa la alcatuirea geologica a Parcului Natural Putna-Vrancea, prezinta o mare eterogenitate petrografica si structurala, elemente care, dublate de miscari tectonice pozitive sau negative, definesc un spatiu complex atat in ansamblu cat si in aspectele sale de amanunt. Predominante sunt rocile sedimentare, detritice si cele de precipitare chimica (gips si sare), iar local apar piroclastite. Substratul este dominat de numeroase tipuri de gresii cele mai frecvente fiind cele de Kliwa si Tarcau, dar si gresii calcaroase, gresii curbicorticale, gresii glauconitice sau micacee, dispuse in pachete de grosimi variabile, cutate si adesea flexurate ori faliate. In general, rocile apartinand flisului se caracterizeaza printr-o duritate si rezistenta la eroziune mai mare, date de coeziunea ridicata a agregatelor minerale. Rocile cu aceste trasaturi alcatuiesc faciesuri grezoase calcaroase, micacee, silicioase, intercalate sau in alternanta cu calcare marnocalcare si sisturi marnoase. Acestora li se adauga cuartite si marnocalcare bituminoase, conglomerate, radiolarite verzi, conglomerate cu elemente verzi, dispuse in strate compacte. Alaturi de aceste formatiuni dure - care dau si formele de relief cele mai semete – apar si roci moi, friabile, cu cimentare slaba si proprietati de clivaj, reprezentate prin sisturi disodilice si menilite, marne bituminoase, formatiuni salifere si gipsuri. Zona flisului carpatic corespunde regiunii montane a bazinului Putnei si se integreaza ariei flisului Carpatilor Orientali a carui dispunere a inceput la sfarsitul Jurasicului si a continuat pana in Miocenul Inferior. In cadrul acestei zone au fost diferentiate dupa criterii stratigrafice, tectonice si de litofacies subzona flisului intern si subzona flisului extern. In teritoriul studiat se intalnesc numai formatiuni ale flisului extern, depuse in intervalul Cretacic Inferior - Miocen. Acestea sunt dispuse in panze de sariaj suprapuse si cutate ce formeaza doua mari entitati tectonice: Panza de Tarcau si Panza de Vrancea.

Datorita extinderii deosebite si complexitatii stratigrafice, Panza de Tarcau este considerata cea mai importanta unitate tectonica din cuprinsul flisului extern. Spre est ea este sariata peste unitatea de Vrancea, pe care in unele sectoare o acopera in intregime. In zona muntilor Vrancei, latimea sariajului este de aproximativ 40 km. Fruntea acestei panze (medio - marginale) poate fi urmarita continuu de la est de Muntele Musat pana la sud de Muntele Goru, unde isi schimba directia spre rasarit. Din punct de vedere stratigrafic, Unitatea de Tarcau este constituita dintr-o succesiune de depozite cretacice, paleogene si restrans miocene.

Panza de Vrancea este cunoscuta si sub denumirile de 'unitatea externa' (Bancila), 'unitatea marginala' (I. Dumitrescu), 'unitatea submarginala' (Th. Joja). Aceasta este situata la extremitatea estica a flisului extern, intrand in contact cu zona de molasa neogena. Ea are un caracter discontinuu datorita patrunderii spre est a Panzei de Tarcau, iar aparitiile sale au fost numite in literatura geologica 'semisfere tectonice'. In arealul bazinului hidrografic al Putnei 'semifereastra Vrancea' afloreaza de sub Panza de Tarcau in M. Coza (intre vaile Putnei si Narujei). Ea prezinta o lungime de 23 km si latimi de 18-20 km (V. Mutihac, L. Ionesii, 1974). Unitatea de Vrancea este alcatuita dintr-o succesiune de depozite acumulate in Cretacic - Miocen.

Relieful

Relieful major O parte a literaturii geografice consemneaza ca principale subunitati de relief ale sectorului Carpatilor de Curbura caruia i se suprapune si Parcul Natural Putna-Vrancea: Muntii Lacauti-Goru, Muntii Coza, Muntii Lepsei, Muntii Zboina Neagra (D. Balteanu, Ioana Stefanescu, 1987).

Fara a desconsidera afirmatia anterior mentionata, subscriem insa punctului de vedere ce diferentiaza trei ramuri principale care imprima structura majora a reliefului (Roman, 1989): creasta vestica, creasta mediana si bordura montana.

Ramura vestica, sau aliniamentul crestei apusene, reprezinta un sir de masive inalte si greoaie unite prin inseuari largi, constituind de fapt-intre Musat si Lujeru - un sector al crestei principale a Carpatilor Orientali. Creasta apuseana include altitudinile maxime, culminand cu 1785 de metri in Vf. Goru, situat in extremitatea sudica. Din acest varf, catre nord se succed: Lacauti (1777 m), Muntele Arisoaia (1628 m), Mt. Lujeru (1517 m), Baba (1544 m),. Stogu (Vf. Astagul Mare –1526 m), Musat (1502 m) si Vf. Lepsei (1390 m). Jumatatea sudica a acestui aliniament concentreaza cele mai mari altitudini din Parcul National Muntii Vrancei si altitudinea maxima din intregul flanc de rasarit al Curburii.

In cadrul aliniamentului crestei vestice se remarca in nord nodul orohidrografic Musat-Lepsa – Timla din care, radiar se despart vaile Oituz (spre nord – nord-vest), Casinul (spre nord), Ojdula (spre vest), Ghelinta (spre vest), Lepsa (spre est), si Paraul Marului (catre sud-est) si interfluviile dintre ele. In sudul aliniamentului se afla un alt nod orohidrografic, Arisoaia-Lacauti, din care se desprind radiar rauri ce apartin mai multor bazine hidrografice mari si cumpenele de ape dintre aceste. Catre nord se orienteaza Putna, separata la est prin Culmea Arisoaia – Piscu cu Paltini – Dealu Negru de Bazinul hidrografic al Narujei (afluent al Zabalei); spre sud Culmea Dobroslavu – Muntele Goru ce reprezinta cumpana de ape dintre Zabala si Basca (respectiv dintre bazinele Putna si Buzau. La vest de Arisoaia-Lacauti isi are obarsia Basca Mare (bazinul Buzau) iar spre nord vest se orienteaza paraiele tributare bazinului Olt. In Pasul Stanisoara, din creasta apuseana se orintaza catre est o culme secundara ce marcheaza inaltimile Clabuc, Zboina Vede si Zboina Neagra pe care se inscrie si un sector de limita a Parcului.

Creasta mediana se aliniaza pe aceeasi directie cu creasta apuseana (nord-est . sud -vest, cu 5-7 km mai la est, paralel cu aceasta, pe cca. 40 de km. lungime. Legatura intre cele doua aliniamente majore se realizeaza prin Saua Poienita (1408 m) din extremitatea sudica a crestei mediene. Creasta mediana se individualizeaza pe aliniamentul Tisaru Mic (1263 m) - Tisaru Mare (1285 m) – Dealul Crucilor (1273 m) – Condratu (1455 m) – Zburatura (1590 m). Nodul hidrografic cel mai important se individualizeaza in capatul ei sudic, in aria Muntelui Paisele (1521 m). Creasta mediana are deasemeni o culme secundara, prelungita catre est, dar separata printr-o inseuare adanca. Culmea secundara, reprezentata prin aliniamentul Dealul Negru - Dealul Tichertu, se racordeaza la creasta mediana prin Saua Tisitei (1319 m).

Bordura montana, cea mai estica ramura a structurii majore a reliefului Parcului Natural Putna-Vrancea, marcheaza clar in peisaj, printr-o treapta de apoximativ 300 de metri diferenta de nivel, contactul cu unitatea depresionara de la est. Aceasta taie perpendicular ultimul aliniament de culmi, diferentiind doua sectoare: primul desfasurat intre capatul extrem estic al culmii secundare a ramurii apusene (Muntele Zboina Neagra – 1350 m), prin Vf. Tiua Golasa (1071 m) si Vf. Fantana lui Bucur, pana in albia Putnei si cel de-al doilea din albia Putnei, prin Piscul Vasui (1207 m) si Zimcea (1369 m), pe Culmea Muntisoarele. Aceasta sectiune a bordurii montane coincide in cea mai mare parte cu limita rasariteana a Parcului. Infatisarea structurii morfohidrologice a reliefului Parcului Natural Putna-Vrancea, este intregita de definirea pe cursul superior al Putnei a doua bazinete depresionare tectono erozive: Gresu si Lepsa, acesta din urma inchis spre aval de creasta semeata a Pietrei Ciutei. Ele au rezultat ca urmare a eroziunii laterale exercitate de reteaua hidrografica (bazinetul Lepsa), sau datorita distrugerii versantilor prin alunecari si degradari (bazinetul Gresu) (H. Grumazescu, Ioana Stefanescu, 1970).

In structura celor trei ramuri principale cu prelungirile lor secundare, nu se inscrie Masivul Coza (1626 m.) cu o pozitie central sudica si tratat ca individualitate. Muntele Coza se extinde la nord de Zboina Frumoasa si este delimitat de raurile Putna (la nord), Zabala (la sud-vest) si Naruja (la sud-est). Corespunde din punct de vedere geologic 'semiferestrei de Vrancea' in constitutia careia sunt incluse gresii, argile nisipoase, marno-calcare etc

Alcatuirea geologica si evolutia ulterioara a regiunii, ce au condus la conturarea semiferestrei tectonice, reflectate in caracterele actuale ale reliefului, sunt elementele care individualizeaza Parcul Natural Putna-Vrancea.

Relieful minor Diversele tipuri si forme de relief din cuprinsul Parcului sunt rezultatul actiunii in timp a factorilor morfogenetici interni si externi, intre care un rol esential l-au avut tectonica, structura si alcatuirea pedografica (agentii interni).

In functie de factorul dominant care a contribuit la aparitia diferitelor forme de relief distingem majoritatea tipurilor genetice de relief.

Elementele cantitative si calitative ale reliefului si rolul lor in starea mediului.

Bazinul montan al raului Putna se circumscrie uneia dintre cele mai zbuciumate regiuni ale lantului carpatic, in care variatele forme de relief, materializate in succesiuni de inaltimi si vai adanci, pe care Putna si afluentii sai le-au taiat, dau regiunii un aspect de imens amfiteatru cu inclinare generala de la vest la est. Marea diversitate a conditiilor de relief din bazinul montan al raului Putna, este evidentiata, printre altele, cu ajutorul unor elemente de ordin cantitativ si calitativ ale caror valori oscileaza de la o zona la alta.

Aceste elemente calitative si cantitative ale reliefului au un rol hotarator in ceea ce priveste influenta asupra starii mediului. Astfel, componentele biotice ale ecosistemelor, particularitatile climatice, caracteristicile hidrologice, depind, in mare parte, de aceste elemente cantitative si calitative ale reliefului. Tot acestea au jucat un rol hotarator, ca factori de favorabilitate a mediului, pentru insertiile antropice din acest spatiu.

Altitudinea reliefului in relatie directa cu elementele climatice, are un rol limitativ in etajarea formatiunilor vegetale caracteristice acestui sector de bazin. Regiunea, asa cum am mai spus, are forma unui amfiteatru care se desfasoara de la o linie de maxima altitudine in vest, catre o zona mai joasa in est, reprezentata prin contactul cu Depresiunea Vrancei. In ansamblu, urmarind configuratia unor curbe de nivel pe harta morfologica a regiunii pot fi deosebite trei siruri de inaltimi care pastreaza o directie generala de la NV la SV .

Primul sir de inaltimi (care este si cel mai inalt) provine din fragmentarea platformei de eroziune de 1700 m si este situata in vestul regiunii.

A doua treapta hipsometrica, preponderenta, in bazinul montan al raului Putna, este cea provenita din fragmentarea platformei de eroziune de 1500 m, care formeaza o centura lata de pana la 12 km: Muntele Condratu (1491 m), Arisoaia (1517 m), Paisele (l530 m). Aceasta treapta hipsometrica este caracteristica etajului de vegetatie nemoral, reprezentat in mare parte de paduri de amestec, si este situata in partea centrala a Muntilor Vrancei.

In partea sudica si marginea estica a sectorului studiat se evidentiaza o treapta hipsometrica provenita din fragmentarea platformei de eroziune de 1300 m. fiind reprezentata de masive cu inaltimi ce oscileaza intre 1250 si 1380 m:

Ultima treapta hipsometrica este reprezentata din masive muntoase provenite din fragmentarea platformei de eroziune de 1100 m, alcatuind rama estica a regiunii. Acest flanc rasaritean este prelung (12-18 km).

Altitudinile depresiunii scad din amonte catre aval, respectiv de la 720 m, in zona satului Gresu, la 550 m, in zona satului Lepsa. Depresiunea se prelungeste si pe cursul superior al paraului Lepsa.

Fragmentarea reliefului Invelisul vegetal suporta indirect influenta fragmentarii reliefului prin modificarea conditiilor microclimatice, a frecventei si expunerii versantilor, care influenteaza repartitia diferitelor asociatii vegetale. In acelasi timp, datorita culoarelor de vale, dezvoltate pe diferite directii, sunt influentate si perioadele de producere a diferitelor fenofaze. Pe ansamblul bazinului montan, valorile acestui indice scad de la vest catre est, o data cu reducerea altitudinii. In consecinta, adancimile maxime ale fragmentarii se inregistreaza in zonele unde vaile principale (Putna, Tisita, Coza) sunt puternic incrustate in masa montana, diferenta de nivel dintre talveg ii culmile interfluviale fiind in medie de 500-600 m.

Fragmentarea majora a reliefului, determinata de vaile principale, are o orientare generala vest- est. Acest fapt face ca masele de aer venite din vest sa patrunda cu usurinta in interiorul regiunii, ducand astfel la aparitia unor topoclimate specifice, caracteristice regiunii, care explica existenta multor specii de plante endemice

Declivitatea constituie un parametru morfometric care ilustreaza gradul de inclinare a versantilor, interfluviilor si patului albiilor.

Fiind unul dintre factorii potentiali de care depinde geneza, dinamica si evolutia numeroaselor procese geomorfologice, panta constituie o reflectare veridica a specificului conditiilor in care se desfasoara modelarea reliefului, in stransa legatura cu factorii de ordin climatic, hidrologic, pedologie, geologic, litologic, antropic etc. Declivitatea se constituie si ca un indice morfometric limitativ pentru repartitia vegetatiei si impreuna cu expunerea versantilor joaca un rol hotarator in dispunerea plantelor heliofile si ombrofile in bazinul Putnei.

In arealul Parcului Natural Putna- Vrancea cele mai mari valori ale declivitatii sunt intalnite acolo unde vaile au fost sculptate in formatiuni grezoase (in masivele Coza si Zboina Frumoasa), valoarea acestora fiind cuprinsa intre 35° si 45°.

Expunerea de bazin este dominant estica, majoritatea afluentilor directi ai Putnei creand aceasta directie. Ponderea expozitiei estice in bazinul montan al raului Putna atinge valoarea de 25,5%. Expunerea de versant este mai diversificata, dar se constata cu usurinta ca ponderea cea mai mare o prezinta versantii insoriti, semiinsoriti, suprainsoriti (45,7%).

In zonele cu roci predominant argiloase sau marnoase sunt larg raspandite alunecarile de teren - 'fugituri' sau 'pornituri' - cum le numesc localnicii. Ele se intalnesc frecvent in bazinetele depresionare Gresu si Lepsa, pe versantii acestora care au fost in totalitate despaduriti. Tot datorita unor procese de deplasare in masa, a luat nastere depresiunea intramontana Gresu. Aceasta s-a format in urma declansarii a doua pornituri de teren: una pe dreapta Putnei (Fugitura), alta pe versantul stang, pe povarnisurile Pietrei Albe si Piscul Gresului (H. Grumazescu, L Stefanescu, 1970).

Elemente de ordin hidrogeologic si hidrologic

Cacteristicile elementelor de ordin hidrogeologic si hidrologic ale Parcului Natural Putna-Vrancea sunt rezultatul unui complex de conditii climatice definite la randul lor de, latitudine, de altitutudine si de .pozitia in raport cu sistemul orohidrografic al Carpatilor. Rezultatul interactiunilor in timp a acestor factori este definirea unei retele hidrografice complexe in care principalul colector il reprezinta Putna.

Adunate in manunchi de pe versantul de miazanoapte al Muntelui Arisoaia (1556m.), apele Putnei se orienteaza catre nord, definindu-se pe acest prim sector ca vale longitudinala. De la confluenta cu paraul Valea Marului, cursul Putnei se abate catre est, transversal in succesiunea formatiunilor geokogice. Pe acest sector raul este flancat de versanti cu panta mare si altitudini de 1000-1200 m., energia de relief fiind adesea de 300-350m. In partea nordica a bazinetului depresionar Lepsa, apelor Putnei li se adauga dinspre stanga, Paraul Lepsa. Imediat in aval de punctul de strapungere a Pietrei Ciutei, care inchide catre rasarit bazinetul depresionar Lepsa - datorat actiunii erozionale in faciesul petrografic din roci mai putin dure – Putna prmeste dinspre dreapta unul dintre afluentii importanti: Tisita. Din acest punct pana in localitatea Tulnici, Putna sculpteaza un veritabil defileu, admirabil din punct de vedere peisagistic. Defileul este taiat intre culmile Cozei (Geamana si Porcu) pe dreapta si ale Mociarului si Omagului (dinspre Tiua Spana), pe stanga. La limita rasariteana a Parcului, Putna primeste aportul Paraului Coza, care aduce dinspre munte apele paraielor Alunu, Mioarele si Dumbravanu.

Cat priveste regimul hidrologic in arealul Parcului Natural Putna- Vrancea, el se manifesta prin variatia sezoniera a principalilor parametrii. Cea mai mare parte a scurgerii are loc la sfarsitul primaverii (cea. 44%) si in prima parte a verii (30%), cand se produc cresteri substantiale de debite lichide, provocand insemnate viituri. Durata acestora, precum si volumul debitelor tranzitate sunt proportionale cu marimea bazinelor individuale, cu suprafata impadurita si panta.

In sezonul de iarna, scurgerile lichide pe reteaua de albii sunt minime (de pana la 29%) si pe alocuri nule, datorita stocarii apei in formatiuni de gheata ce pot forma adesea poduri extinse.

Debitul mediu anual al raului Putna, masurat la postul hidrometric Tulnici, este de 4,581 m³/s (1955-1990).

Fluctuatiile resurselor de apa ale raurilor se desfasoara intre doua momente extreme, reprezentate prin viituri si secete. Considerate riscuri naturale sau hazarde, in functie de efectul lor, aceste fenomene pot denumi dezastre sau catastrofe care provoaca dezechilibre mai mari sau mai mici in funtionalitatea sistemelor geografice. Temperatura apei raului Putna (masurata la statia hidrologica Tulnici) inregistreaza un maxim in luna iulie si un minim in luna ianuarie, temperatura medie anuala fiind de 7,1°C.

Clima

Clima, cel mai dinamic component al cadrului natural, detine un rol determinant asupra proceselor si fenomenelor ce duc la modificarea calitatii mediului. Situarea arealului studiat in zona de Curbura a Carpatilor Orientali, precum si marea diversitate a conditiilor fizico-geografice care-l caracterizeaza, imprima climatului sau o serie de particularitati.

Sumele medii anuale ale radiatiei globale cresc de la mai putin de 110 kcal/cm in extremitatea apuseana la 110-120 kcal/cm la contactul cu Subcarpatii (conform hartii 'Radiatiei globale, sume medii anuale', O. Neacsa, C. Popovici, 1967). In arealul Muntilor Vrancei, durata de stralucire a Soarelui creste o data cu scaderea altitudinii, de la 1700 ore in sectorul inalt, pana la 2000 in extremitatea estica. Durata redusa, se datoreaza frecventei mari a zilelor cu ceata, cu cer noros si acoperit.

Regimul temperaturilor Temperatura aerului este un factor climatic deosebit de important pentru ecosistemele din bazinul montan al raului Putna, avand un rol limitativ pentru elementele biotice ale acestora. Analiza temperaturilor din bazinul montan al Putnei s-a facut cu ajutorul datelor de la statiile meteorologice Lacauti si Tulnici, urmarite pe intervalul 1961-1990 si 1990-1996. Observatii asupra distributiei spatiale si temporale s-au facut prin analiza curbei hipsometrice si a graficului cu temperaturi medii lunare multianuale.

La altitudinea de 1777 m (statia meteorologica Lacauti), temperatura medie multianuala este de 1,2°C, constatandu-se ca gradientul termic este proportional si aici si ca se reflecta si in distributia etajelor de vegetatie. Mediile lunii cele mai calde, iulie, oscileaza intre 14 si 16°C la periferia muntilor si 10°C. La altitudini mai mari de 1500 m. In luna ianuarie, temperaturile medii coboara de la -2°C pana la mai putin de -6°C pe culmile cele mai inalte.

In bazinul montan al raului Putna, un rol aparte il joaca inversiunile termice. Acestea apar frecvent in anotimpul rece, in lungul vailor adanci sau in depresiunea intramontana Gresu-Lepsa.

Asa se explica dezvoltarea unora dintre elementele mediteraneene ale vegetatiei pe versanti si niciodata pe fundul depresiunilor sau al vailor, in multe zone, inversiunile termice sunt secondate de inversiuni ale vegetatiei.

Regimul precipitatiilor Regimul precipitatiilor se constituie ca unul dintre cei mai importanti factori ai potentialului climatic. In bazinul montan al raului Putna, acest parametru climatic comporta o serie de particularitati generale, in principal, de circulatia maselor de aer, altitudine, configuratia reliefului si gradul de acoperire cu vegetatie. Desfasurarea Muntilor Vrancei pe o diferenta de altitudine mai mare de 1000 m si dispunerea reliefului in trepte, sub forma de amfiteatru, au impus, ca si in cazul celorlalti parametrii climatici, o zonalitate pe verticala. Reprezentativa este diferenta de precipitatii inregistrate la cele doua statii meteorologice din perimetrul studiat: Lacauti, cu peste 800 mm/an si Tulnici, cu aproximativ 600 mm/an.

Nebulozitatea prezinta valori maxime la nivelul culmilor montane (6,7 zecimi la Lacauti). La altitudinea statiei meteorologice Tulnici, se resimte efectul foehnului, nebulozitatea medie actuala fiind numai de 5,8 zecimi. In cursul anului, cel mai ridicat grad de acoperire cu nori caracterizeaza lunile de iarna si de primavara, acesta fiind de 6,8-7,2 zecimi Ia nivelul culmilor inalte.

Regimul eolian In regiunea montana, la nivelul culmilor, predomina circulatia dinspre nord-vest si vest, cu frecvente aproximativ egale: 26% si respectiv 25,5%. Celelalte directii detin ponderi mai mici, de 10%, cu exceptia vanturilor din est care depasesc cu putin acest prag (10,2%). Calmul atmosferic detine aici doar 9,1%. In ceea ce priveste viteza de circulatie a maselor de aer, cele mai mari valori medii anuale se inregistreaza la nivelul culmilor montane (8 m/s), in timp ce in locurile adapostite sau joase deplasarea este mult mai lenta (2,5 m/s - Tulnici).

Intensitatea vantului prezinta diferentieri de la o luna la alta. In regiunea montana masele de aer se deplaseaza cu viteze maxime, indeosebi in lunile de iarna (10 m/s la Lacauti; 3,2-3,3 m/s la Tulnici), in timp ce vara, miscarea lor este mult mai inceata (6,3-7,1 m/s la la Lacauti; 2,0-2,4 m/s la Tulnici).

O particularitate importanta a regimului eolian din bazinul montan Putna o constituie prezenta vantului local de tip foehn ce confera un caracter mai bland iernilor din zonele de la baza muntelui. Foehnul ce afecteaza Muntii Vrancei se formeaza la interferenta circulatiilor de vest si nord-vest in arcul Carpatilor.

Prin forma sa concreta concava fata de directia de deplasare a acestor mase de aer, Carpatii Curburii creeaza conditii favorabile ascensiunii fortate pe pantele interne a aerului umed si racoros, patrunderea intr-o 'palnie' si deversarii divergente a acestuia pe pantele interne, cu caracteristici modificate: cald si uscat. Coborarea nu este libera, ci fortata, datorita unei 'depresiuni de cavitate' ce se formeaza sub creasta, pe panta adapostita, ca efect dinamic al circulatiei aerului peste o coama muntoasa (I. N. Bordei, 1988).

Cu actiune in Muntii Vrancei se mai inscrie si 'Vantul mare', care se resimte din directia vest sau sud-vest, primavara, toamna si iarna (N. St. Mihailescu si colaboratorii, 1970).

Datorita factorilor si determinantilor ecologici directi sau indirecti, anumite areale sunt caracterizate de existenta unor microclimate specifice, ceea ce confera vegetatiei si lumii animale caracteristici diferite.

Invelisul edafic

Tipuri genetice de sol In Muntii Vrancei, cele mai raspandite soluri sunt cele din clasa brun-acide. Solurile brun-acide acopera suprafete intinse in bazinul montan, dar sunt intalnite si in sectorul subcarpatic, la inaltimi mai mari de 700 m.

Materialul parental pe care s-au format solurile brun-acide provine din alterarea rocilor ce intra in constitutia litologica a zonei carpatice (flis-sistos-grezos, flis-grezos, flis-grezos-calcaros, gresii etc.). Vegetatia naturala sub care s-au format aceste soluri este dominata la altitudini mai joase de paduri de fag in amestec cu conifere, in timp ce la mari inaltimi predomina molidisurile.

Cu caracter insular, la cele mai mari altitudini apar soluri brun-acide de pajisti cu podzoluri, iar pe alocuri, se intalnesc soluri brun-acide umbrice. Clasa spodosolurilor (care include soluri brune feriluviaie si podzoluri) este intalnita cu caracter dominant la inaltimi de peste 1400 m. Ele ocupa suprafete intinse in zonele cu inclinare slaba: masivele Lacauti-Goru, Zboina Frumoasa. Pe alocuri, apar in asociatie cu podzoluri si cu litosoluri.

Podzolurile ocupa areale foarte importante in masivul Lacauti-Goru, la peste 1600 m, unde apar in asociatie cu soluri brune feriiluviale si cu litosoluri. Frecvent, in aceste areale apar si soluri scheletice pe stancarii.

Podzolurile s-au format in conditii climatice si litologice asemanatoare celor in care au evoluat solurile brune feriiluviale. In ceea ce priveste vegetatia naturala, ea este constituita cu precadere din pajisti si tufarisuri.

Principala folosinta a acestor soluri o constituie pajistile. Pentru mentinerea productivitatii sporite, ele necesita lucrari de prevenire a eroziunii, intrucat se caracterizeaza printr-un indice mare de erodabilitate.

Umbrisolurile sunt reprezentate in bazinul montan al raului Putna prin soluri negre-acide care ocupa un areal mai bine individualizat pe culmea prelunga a Laposului.

Solurile negre-acide au o valoare productiva mijlocie spre ridicata, ele oferind conditii propice dezvoltarii padurilor (in special de fag si de conifere) si pajistilor.

Flora, fauna si vegetatia

Plantele, dintre toate componentele biotice ale mediului inconjurator sunt cele mai in masura sa reflecte conditiile de mediu dintr-un anumit spatiu. In ceea ce priveste compozitia floristica, cerintele ecologice ale speciilor dominante, care definesc tipul de vegetatie, indica caracterele ecologice de baza, respectiv cantitatea de caldura si de apa disponibile intr-un ciclu anual si care situeaza unitatea respectiva intr-o anumita zona sau etaj de vegetatie

Succesiunea etajelor de vegetatie Date fiind altitudinea si conditiile climatice, vegetatia caracteristica arealului Parcului Natural Muntil Vrancei este cea de padure (suprafata ei fiind discontinua datorita defrisarilor masive efectuate in perioada interbelica) si de pajisti montane secundare. Astfel, in acest spatiu intalnim trei etaje de vegetatie: etajul nemoral, reprezentat prin subetajul fagetelor montane si subetajul padurilor amestecate de rasinoase si fag, urmat de etajul boreal, format din molidisuri pure sau in amestec cu alte conifere. Ultimul etaj, cel subalpin, este prezent in sectorul montan doar intr-un areal restrans (Varful Goru).

Etajul nemoral , caracterizat mai ales prin paduri de foioase mezofile de tip central-european, cuprinde arealele montane situate la altitudini mai mici decat limita inferioara a etajului boreal. Aceasta limita superioara se situeaza pe linia ce desparte molidisurile pure in masive neintrerupte, de padurile amestecate de rasinoase si fag sau paduri pure de fag. In Muntii Vrancei limita superioara a acestui etaj este situata la aproximativ 1400 m.

Subetajul padurilor de fag Limita superioara a fagetelor pure se ridica pana la 1200-1300 m, in functie de expunerea versantilor. Astfel de formatiuni vegetale sunt intalnite pe versantii sudici ai muntilor Zboina Neagra, Coza, Tisaru, pe versantii estici si sudici ai culmilor Pietrele si Mioarelor, pe valea Tisitei, valea Cozei, etc.

In aceste areale, fagetele ocupa toate formele de relief cu exceptia firului vailor. In acest subetaj pot cobori si molidisurile sau padurile de amestec, aceste situatii intalnindu-se in zonele cu frecvente inversiuni termice (depresiunea Gresu-Lepsa, vai adanci). Vegetatia lemnoasa este formata din fag (Fagus sylvatica), ca specie dominanta, precum si din alte specii de foioase (Quercus petraea), carpenul (Carpinus betulus), paltinul de munte (Acer plantanoides), jugastrul (Acer campestre), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus montana), mesteacan (Betula pendula) etc. In stratul arbustiv intalnim: lemnul raios (Euvomimus europaea), alunul (Corylus avellana), cornul (Cornus mas), sangerul (Cornus sangvinea), murul (Rubus hirtus). Stratul ierbaceu este alcatuit din cateva specii destul de diferite ecologic. Prima grupa de plante este alcatuita din plante vernale: vioreaua (Scilla bifolia), brebenei (Corydalis cava), ceapa ciorii, ghiocelul (Galanthus nivalis). A doua grupa de plante este formata din specii de rogozuri (Carex pilosa, Carex silvatica, Carex digitata) si ciperacee (Luzula nemoralis). Gramineele se constituie intr-o alta grupa formata din firuta de padure (Poa nemoralis), paiusul (Festuca silvatica), golomatul (Dactylus polygama), etc. Cel mai reprezentativ grup de plante este reprezentat de asa-numita flora de mull (numita uneori si flora nemorala). 'Mull-ul', fiind o forma de humus rezultat prin descompunerea completa a litierei din padurile nemorale, permite dezvoltarea unor grupari de plante specifice solurilor neutre: vinarifa (Asperula ordorata), oitele, pastita (Anemone nemorosa, Anemone ranuculoides), coltisorul (Dentaria glandulosa), cucuta de padure (Galium schultensii), etc.Plantele cataratoare sunt reprezentate prin iedera (Hedera helix) si carpin (Clemantis vitalba).

Subetajul padurilor de amestec Acest subetaj este o grupare vegetala prin care se face trecerea de la padurile de foioase la padurile de conifere.

In bazinul montan al raului Putna, limita inferioara a acestui subetaj este situata la o altitudine de aproximativ 1200 m, iar limita superioara este intalnita la o altitudine de aproximativ 1400-1500 m Acest subetaj este intalnit in lungul vailor principale (Putna, Coza, Lepsa, Tisita) pana aproape de izvoare. De asemenea, padurile de amestec acopera toata partea central-estica a bazinului (masivele: Tisaru, Coza, Zburatura, Condratu, Arisoaia), partea nordica a bazinului (reprezentata prin masivele muntoase Macradeu, Zboina Neagra).

Principalele elemente ale subetajului de amestec au fost mentionate in descrierea subetajului padurilor de foioase.

Dintre arbori, cele trei specii principale: fagul (Fagus sylvatica), bradul (Abies alba), molidul (Picea abies), intra in alcatuirea tuturor padurilor. Alaturi de ele, in rare exemplare se pot gasi paltinul si ulmul de munte, scorusul, frasinul si chiar teiul pucios (Tilia cordata). In bazinul montan al raului Putna, o densitate mare in cadrul padurilor de amestec o prezinta mesteacanul (Betula alba). Mestecanisurile se gasesc pe stancarii dar si pe soluri brune, unde invadeaza parchetele exploatate la ras. In aceste zone, mestecanisurile au rol de formatii pioniere, pe stancarii, grohotisuri sau pe versantii abrupti, cu roca la suprafata, dar cu conditii favorabile de umiditate. Pinul silvestru (Pinus silvestris) ocupa in Muntii Vrancei areale compacte de dimensiuni variate sau poate fi gasit in amestec cu alte specii. S. Pascovschi (1959), explica mentinerea pinului silvestru in acest areal, prin conditiile dificile (soluri sarace, formate pe roci silicioase, care intra in componenta gresiei de Kliwa), pe care pinul silvestru poate rezista concurentei speciilor mai exigente. Astfel, in multe areale, pinul populeaza singur pantele sudice, mai uscate, si dispare complet pe cele nordice, ocupate de molid, brad si fag. La aceasta raspandire a contribuit si omul, prin actiunea de distrugere a padurilor, care favorizeaza instalarea speciilor de prima impadurire. E. Constantin si E. Parvu (1959) considerau ca in conditiile Muntilor Vrancei 'proprietatea pinului de a deveni specie pioniera se amplifica la maxim, iar natura solului ii permite pe alocuri, sa mentina un timp indelungat stapanirea terenului odata cucerit'.

Din cercetarile efectuate s-au identificat doua tipuri de baza, dintre care primul este dominant: pinet cu Vaccinium myrtillus si Calluna vulgaris (afin si iarba neagra); pinet cu stancarie de gresie, tip de arboret cu rol aproape exclusiv de protectie a solului, productivitatea lui fiind redusa. astfel de areale in care pinul este specia dominanta sunt intalnite pe valea Putnei, imediat la intrarea in spatiul montan, pe interfluviul dintre Naruja si Coza, sub varful Seciului, la obarsia Putnei, etc.

In Muntii Vrancei, arealul tisei (Taxus bacata), coincide cu arealul ocupat de padurile de amestec. Astazi, palcuri de tisa se mai gasesc la obarsia paraului Lepsa si restrans in bazinul paraului Tisita. inainte de despaduririle masive de la inceputul secolului, tisa ocupa suprafete mult mai extinse, fapt confirmat si de fitonomele care provin de la acest arbore: muntele Tisaru Mare, paraul Tisita Aurie, Tisita Mica, varful Altarul Tisitei.

Din categoria arborilor care sunt intalniti frecvent in subetajul padurilor de amestec, face parte si arinul alb (Alnus incana), arbore ce este frecvent intalnit in lungul cursurilor de apa si pe alunecari recente de teren. Ocupa suprafete mici, in conditii stationare diferite: prundisuri, soluri brune de lunca pe aluviuni recente etc.

Aceste formatiuni vegetale in care aninul alb este dominant, patrund in fasii inguste si in etajul padurilor de conifere.

Stratul muscinal si ierbaceu este bine dezvoltat, dar poate lipsi in padurile foarte umbroase. In functie de caracterele stratului de arbori, pot exista trei mari comunitati: cu flora de 'mull', cu flora acidofila, cu afin. Cele mai multe areale sunt caracterizate din punct de vedere al stratului ierbaceu de comunitatile cu flora de 'mull', dezvoltata sub un amestec de brad cu fag. Speciile predominante in aceasta comunitate floristica sunt intra macrisul iepuresc (Oxalis acetosella), vinarita, leurda, coltisorul, trepadatoarea, laptele cainelui, afinul, horsti (Luzula nemorosa), murul (Rubus hirtus), paiusul de padure (Festuca silvatica), etc. A treia categorie de paduri formate din amestecul dintre conifere si foioase are in stratul ierbaceu ca specie dominanta afinul (Vaccinium myrtillus) insotit de macris iepuresc si muschi.

Etajul boreal (al molidisurilor) cuprinde fasia altitudinala situata imediat sub etajul subalpin si se caracterizeaza prin paduri de conifere boreale (molid).

In Muntii Vrancei, etajul boreal are limita inferioara situata la o altitudine aproximativa de 1400-1500 m., limita superioara gasindu-se la o altitudine de aproximativ 1750 m. Paduri de molid in arealele compacte acopera masivele muntoase de pe creasta apuseana a bazinului montan (Goru, Lacauti, Baba, Musat). In bazinul montan al raului Putna, putem vorbi de limita naturala a padurii de molid numai in cazul masivelor Lacauti (1777 m) si Goru (1758 m), unde apar raristi de limita, iar in Goru si exemplare dese de jneapan. In restul masivelor limita superioara a padurilor de conifere a fost coborata fortat prin defrisarile efectuate pentru a mari suprafetele pasunilor secundare. Elementul dominant al etajului il constituie molidul (Picea abies). Destul de rar se intalneste scorusul (Sorbus aucuparia), paltinul (Acer pseudoplantatus), aninul alb (Alnus incana).

Arbustii din acest etaj sunt reprezentati prin soc (Sambucus racemosa), coacaz de munte (Ribes alpinum), iar dintre subarbusti amintim afinul.

Plantele ierboase mai des intalnite sunt macrisul iepuresc, degetarutul (Soldanella montana), perisorul (Pyrola uniflora), ferigile (Athyrium filix-femina).

Etajul subalpin cuprinde vegetatia culmilor alpine intre limita inferioara a etajului alpin si limita superioara a padurii incheiate de molid. Limita superioara a padurii de molid coincide cu arealele unde exemplarele de molid au o inaltime de minim 8 m, iar consistenta padurii este de minim 0,6. Nu este considerata limita superioara naturala a etajului boreal limita de astazi a padurii de conifere care a fost coborata antropic.

In spatiul Parcului Natural Putna- Vrancea, etajul subalpin este intalnit doar in varful masivului Goru (l785 m) si in varful masivului Lacauti (1777 m), unde exemplarele de molid prezinta caractere de nanism.

Principalele elemente caracteristice etajului subalpin sunt tufisurile de jneapan (Pinus mugo), ienuparul pitic (Junipeus sp.), aninul de munte (Alnus viridis) si smirdarul (Rhododendron myrtifollium). La acestia se mai adauga unii arbusti: afinul si merisorul.

Elementele componente ale pajistilor sunt in special gramineele: parusca (Festuca supina), iarba vantului (Agrostius rupestris), firuta (Poa media), etc. Alaturi de jnepenisuri, o raspandire larga o are si ienuparul (pe varful Lacauti). Jneapanul apare in prezent doar pe varful Goru (1785 m), in celelalte masive nefiind dovedita existenta lui nici in trecut, cu toate ca ar fi existat conditii pentru existenta jnepenilor si in alte masive montane. O vegetatie aparte este si cea a pajistilor xerofile, termofile, situate pe coastele abrupte, dar insorite, in special pe 'polite' sau 'brane'.

Flora Parcului Natural Putna-Vrancea (Pteridophyta si Spermatophyta)

Conditiile fito-istorice ale Muntilor Vrancei, determinate de pozitia geografica, structura geologica, clima temperata cu particularitatile ei locale complexitatea geomorfologica etajata, favorizeaza dezvoltarea unei flore bogate si diversificate, din pacate prea putin studiate.

Lista floristica, alcatuita pe baza datelor publicate, cuprinde 636 de specii fanerogame. Aceasta lista, evident incompleta, ofera totusi o privire de ansamblu asupra spectrului bioogeografic, in care domina clar elementele eurasiatice, circumpolare si alpine, insa consideram inoportuna prezentarea sa in aceasta lucrare.

Din punct de vedere conservativ amintim speciile aflate pe lista rosie a plantelor vasculare: papucul doamnei (Cypipedrium calceolus), jneapanul (Pinus mugo), arborele de tisa (Taxus baccata), bulbucii de munte (Trollius europaeus), floarea de colt (Leontopodium alpinum) precum si existenta a numeroase specii endemice.

Habitate protejate de importanta comunitara

In cuprinsul Parcului Natural Putna-Vrancea se intalnesc suprafete foarte mare de habitate protejate la nivelul Uniunii Europene, habitate care, in cazul in care indeplinesc criteriile de reprezentativitate din Directiva Habitate vor fi declarate ca arii de conservare speciala. In urma cercetarilor de teren s-au identificat pana in prezent 14 tipuri de habitate, din care unul este prioritar pentru conservare. Cele mai mari suprafete le ocupa padurile de tip Luzulo-Fagetum si paduri de tip Asperulo-Fagetum.

In arealul Parcului Natural Putna-Vranceaau fost identificate urmatoarele habitate protejate de importanta comunitara, pe care le vom enumera fara a insista in prezentarea lor amanuntita:

Rauri alpine si bancurile din lungul acestora cu vegetatia ierbacee

Rauri alpine si vegetatia lor lemnoasa cu Myricaria germanica

Cursuri de apa din zona de campie pani in zona montana cu vegetatie de Ranunculion fluitantis si Callitricho-Batrachion

Rauri cu bancuri maloase cu vegetatie de Chenopodium rubri si Bidention

Pajisti uscate

Pajisti alpine si boreale

Tufarisuri cu Pinus mugo si Rhododendron hirsutum (Mugo-Rhododendrum hirsuti) –

Pajisti boreale si alpine pe substrat silicios

Pajisti cu Nardus bogate in specii, pe substraturile silicioase ale zonelor montane

Fanete montane

Grohotisuri stancoase ale etajului montan (Androsacetalia alpinae si Galeopsida ladani)

Paduri de tip Luzulo-Fagetum

Paduri de tip Asperulo-Fagetum

Paduri acidofile cu Picea din etajele alpine montane

Rezervatii naturale din Parcul Natural Putna-Vrancea

Declarate arii protejate inca din anul 1973, habitatele naturale cuprinse astazi in lista ariilor protejate din judetul Vrancea, detin o biodiversitate ridicata si sunt regasite, in cea mai mare parte, in anexele Directivei Habitate.

Studiile realizate pe teritoriul acestor arii protejate indica faptul ca prezenta numeroaselor specii de flora si fauna de interes comunitar nu este intamplatoare, aceasta datorandu-se in primul rand mozaicului de biotopuri intalnite in zona de curbura a Carpatilor. In perimetrul Parcului Natural Putna-Vrancea se afla 6 arii protejate (conform Legii nr.5/2000): Muntele Goru, Padurea Lepsa-Zboina, Valea Tisitei, Cascada Putnei, Stamtura Coza si Groapa cu Pini, dar prin constituirea Parcului Natural se va realiza o zonare care va asigura o buna conectivitate si cu ariile protejate situale la limita: Lacul Negru, Padurea Verdele, Cascada Misina, Rapa Rosie. Suprafetele acestor arii protejate sunt rezultatul aplicarii prevederilor Legii 5/2000, care au redus cu peste 4000 ha suprafata celor cinci arii protejate din interiorul parcului natural.

Zonele de conservare speciala ale Parcului Natural Putna-Vrancea

Pe baza evaluarii complexe a potentialului ecologic si a perspectivelor din punct de vedere conservativ au fost identificate  in cadrul Parcului Natural Putna-Vrancea urmatoarele zone de conservare speciala: Muntele Ciuta, Padurea Lepsa-Zboina, Paraul Stramba, Cheile Tisitei, Paraului Bahneanu, Muntele Condratu, Muntele Goru, Zona Lacauti-Izvoarele Putnei, Cascada Putnei, Stramtura Coza si Groapa cu Pini

Aspecte socio - economice din Parcul Natural Putna-Vrancea

Istoricul popularii vestului judetului Vrancea Vecinatatile Parcului Natural Putna-Vrancea au fost locuite inca din neolitic, dovada fiind reprezentata de urmele descoperite in localitatea Barsesti si in comuna Soveja (asezare din neoliticul tarziu). De altfel, in comuna Barsesti s-a dezvoltat cea mai veche comunitate neolitica de pe teritoriul tarii noastre (cultura Cris-Starcevo) care cuprinde ceramica cu ornamente liniare, incizari, lame de obsidiana. Neoliticul se mentine in acest spatiu prin cultura Cucuteni. Continuitatea locuirii este sustinuta prin existenta de marturii arheologice si in epoca fierului (perioada Hallstatt – la Barsesti), cand populatia se grupa pe vai, utiliza focul si confectiona unelte. Elementul etnic autohton a fost factorul de baza in perpetuarea popularii si in progresul social de-a lungul istoriei acestui teritoriu.

Evolutia satelor vrancene nu a fost permanent ascendenta, in timp istoric, datorita conditiilor politice, a alunecarilor de teren si a productivitati reduse a terenurilor, unele disparand.

Proprietatea terenurilor a cunoscut si ea o evolutie specifica. In prima faza a existat o proprietate devalmasa, a obstii; ulterior, terenurile au fost impartite intre razesi, de multe ori dupa spite de neam (A.V. Sava, 1931), trecandu-se astfel catre o devalmasie pe sate si apoi spre proprietatea individuala. Acest fenomen de trecere de la forma colectiva la cea individuala de gestionare a terenurilor a fost accelerata si de interesul sporit al firmelor de exploatare si prelucrare a lemnului pentru acapararea acestor proprietati.

Pastoritul, activitate de mare traditie, a constituit principala cale de umanizare a spatiului montan in vestul judetului Vrancea. El a imprimat in aceasta zona pe o perioada foarte indelungata o anumita structura de gestionare a terenurilor, precum si un anumit mod de organizare a vetrei satului (I. Bacanaru, 1968).

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, regimul de proprietate s-a modificat spectaculos, datorita cresterii interesului unor societati forestiere („Tisita”, „Carpati”, „Forestiera Romana” etc.) pentru padurile din acest spatiu. Astfel, acestea au cumparat la preturi derizorii padurile vrancenilor, exploatand salbatic fondul forestier autohton. Pentru sustinerea activitatilor de exploatare si prelucrare a lemnului au fost realizate drumuri forestiere si cai ferate forestiere, numarul joagarelor actionate hidraulic crescand semnificativ. De asemenea la Soveja a fost realizat un combinat de prelucrare primara a lemnului de catre firma Carpati. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, activitatea necontrolata a societatilor forestiere, care era concentrata in bazinele Susitei, Putnei, Tisitei, Zabalei si apoi Narujei, coroborata cu incendierile de paduri efectuate anterior actiunii acestor societati, a determinat scaderea ponderii padurilor din suprafata. In anii `20 pe circa 15 000 ha de teren despadurit nu ramasese nici macar un arbore, cea mai mare parte a acestora fiind incadrate in categoria degradat.

In ultimii 50 de ani, in vestul judetului Vrancea se observa o scadere continua a numarului de locuitori care afecteaza deopotriva localitatile mari si mici. Cauzele aparitiei acestui fenomen sunt lipsa de atractivitate datorata conditiilor naturale nefavorabile si lipsa investitiilor pentru revitalizarea acestui spatiu.

De asemenea, in ultimii ani s-au reorganizat obstile, care detin atat suprafete forestiere, cat si terenuri agricole.

Aspecte demografice

Dinamica populatiei Parcul Natural Putna-Vrancea se caracterizeaza prin existenta unei populatii reduse numeric (circa 1500 locuitori), care se afla intr-o scadere evidenta in ultimii 50 de ani. De altfel, in afara localitatii Tulnici, situata la limita externa a arealului, populatia inregistreaza scaderi de pana la 70 % in perioada 1966-2002 pe fondul cresterii semnificative a sporului migratoriu spre mediul urban si extern si, a scaderii sporului natural, datorita reducerii natalitatii.

Din analiza datelor statistice la nivelul localitatilor situate in interiorul sau in imediata apropiere a Parcului Natural Putna-Vrancea se observa in general o tendinta de scadere a numarului de locuitori in localitatile mici si o usoara tendinta de crestere in localitatile cu un numar mai mare de locuitori. De altfel, comunele in care se incadreaza localitatile din Parcul Natural Putna-Vrancea sunt incadrate, din punct de vedere al evolutiei populatiei in categoria spatiilor cu depopulari de 0-20 % (Barsesti, Tulnici) si de peste 20 % (Vrancioaia) in perioada 1966-2002 (Tabelul nr.7). Scaderea numarului populatiei in perioada 1968-2000 evidentiaza tendinta de depopulare a vestului judetului Vrancea determinata de diversitatea redusa a resurselor naturale, productivitatea slaba a terenurilor, dimensiunea ridicata a riscurilor naturale, izolarea fata de centrele urbane si accesul limitat la o serie de servicii (alimentare centralizata cu apa potabila, canalizare, asistenta medicala, educatie, mijloace mass-media etc.).

Tabel - Dinamica populatiei in satele din interiorul si proximitatea Parcului Natural Putna-Vrancea

localitati situate in apropierea Parcului Natural Putna-Vrancea

Valoarea sporului natural pentru anul 2000 variaza intre –0,28 ‰ in comuna Barsesti si 3,4 ‰ in comuna Vrancioaia, ceea ce demonstreaza fragilitatea situatiei demografice din acest spatiu, in conditiile in care migratia spre alte zone este un fenomen caracteristic. De altfel, dinamica acestui indicator este puternic descrescatoare, diferentele fata de anul 1970 fiind de sub -10 ‰

Repartitia teritoriala Densitatea populatiei inregistreaza in Parcul Natural Putna-Vrancea valori mai ridicate in lungul drumurilor importante si la limita dintre spatiul carpatic si cel subcarpatic. Astfel, in localitatile Coza si Tulnici, densitatea populatiei este de peste 1000 locuitori / km², iar in localitatile Gresu si Lepsa este sub 100 locuitori / km².

La nivelul comunelor componente, valorile sunt foarte reduse in cazul comunei Tulnici (16,5 locuitori/km²) si mai ridicate in comunele Barsesti (68,7 locuitori/km²) si Vrancioaia (78,2 locuitori/km²), care au o mare parte din teritoriu in spatiul subcarpatic.

Valorile medii inferioare ale densitatii populatiei sunt determinate de caracteristicile cadrului natural (ponderea ridicata a versantilor cu pante mari, suprafata mare a padurilor, frecventa si intensitatea ridicata a riscurilor naturale, in special a celor geomorfologice - alunecari de teren, torentialitate - si geologice - cutremure de pamant -, diversitatea redusa resurselor naturale, productivitatea redusa a terenurilor) care reprezinta principalul factor restrictiv al raspandirii populatiei in vestul judetului Vrancea.

Tipuri de asezari umane

Structural, domina localitatile situate in lungul cailor de comunicatie si a cursurilor de apa, cu caracter liniar si cu o slaba extindere pe versanti. In cazul localitatilor Coza si Tulnici (adunate), situate la limita arealului analizat, se observa o tendinta de risipire pe versanti.

Modul de utilizare a terenurilor In anul 2001, cea mai ridicata pondere a terenurilor din Parcul Natural Putna-Vrancea era reprezentata de fondul forestier, care ocupa 80 % din suprafata totala.

Trebuie precizat faptul ca exploatarea intensiva a lemnului realizata la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea a dus la despaduriri masive, ajungandu-se ca ponderea padurilor sa atinga valori extrem de reduse. Astfel, M.G. Georgescu indica in anul 1937 valori ale ponderii suprafetei forestiere in bazinul Tisitei de 5 %, iar in bazinul Vaii Coza de 19 %.

Turismul

Turismul reprezinta o activitate economica alternativa de dezvoltare a Parcului Natural Putna-Vrancea, care se bazeaza nu numai pe un potential natural ridicat, dar si pe o infrastructura in formare. Potentialul natural este dat de varietatea reliefului montan, de climatul favorabil, de peisajul carpatic si subcarpatic in care domina zonele impadurite etc. Potentialul natural ridicat este completat de existenta unor elemente culturale de interes pe plan local, judetean si chiar national. Astfel, in majoritatea comunelor se gasesc biserici care dateaza din secolele al XVII-lea, al XVIII-lea si al XIX-lea (Vrancioaia (secolul al XVIII-lea)).

In localitatile in care cresterea ovinelor sau silvicultura sunt bine dezvoltate, activitatile traditionale sunt bine reprezentate, fiind un potential factor de atractie a unor fluxuri turistice importante. Astfel pentru recunoscute ca centre de prelucrare artistica a lemnului (crestaturile din lemn) localitatile Tulnici, Coza, iar ca centre de cusaturi si tesaturi populare localitatile Vrancioaia, Barsesti.

Obiceiurile populare pot reprezenta un factor de atractie al turistilor, izolarea ridicata a acestei zone permitand mentinerea acestora.

Din punct de vedere al infrastruturii, comuna Tulnici detine suprematia in Parcul Natural Putna-Vrancea, situandu-se pe locul al doilea dupa numarul locurilor de cazare dupa Soveja. In comuna Tulnici exista peste 500 locuri de cazare distribuite in tabere scolare, cabane si pensiuni..

Dezvoltarea puternica a infrastructurii turistice se observa in localitatea Lepsa, acolo unde suprafetele construite au crescut semnificativ in ultimii ani.