Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » geografie
Prognoza modului de organizare a sistemelor teritoriale

Prognoza modului de organizare a sistemelor teritoriale


Prognoza modului de organizare a sistemelor teritoriale

Actiunea de organizare viitoare a sistemelor teritoriale in viziunea dezvoltarii durabile presupune descifrarea tendintelor si selectarea componentelor esentiale, care in anumite conditii de interventie externa, de dirijare si dimensionare a fluxurilor interne ar putea genera sisteme teritoriale calitativ superioare. Aceste sisteme cu structurile lor trebuie sa permita obtinerea unei eficiente economico-sociale maxime, de lunga durata, in conditiile unor interventii care sa nu perturbe legitatile lor fundamentale de functionare.

Printre elementele definitorii ce pot contribui la elaborarea unor strategii de dezvoltare si a unor modele de organizare viitoare a sistemelor teritoriale, consideram ca sunt importante convergenta componentelor si factorilor cu obiectivele dorite, concordanta dintre potentialul de productie si tipul de exploatare, maximizarea limitata (Fig.57). Aplicarea lor, cu unele mici nuante este aceeasi la toate nivelele de scara.



A. Convergenta pozitiei unui component sau a actiunii unui factor cu intentia dezvoltarii viitoare. In raport cu necesitatea de organizare, intr-un anumit mod, a sistemului teritorial, trebuie clasificate componentele si factorii implicati in aceasta actiune. Necesitatea de organizare presupune orientarea interventiei in asa fel, incat geosistemul sa ofere o anumita cantitate de masa, energie si informatii solicitate de comunitatile umane pe termen lung. Uneori interventia este de natura a nu avea consecinte conforme cu evolutia normala a sistemului teritorial; nu numai ca ii accelereaza ritmul de evolutie, dar ii modifica structura in anumite proportii. Pentru a nu interveni oricand si oricum este necesara o ordonare fireasca componentelor in raport cu intentia factorului de decizie.

In acest context se pot deosebi urmatoarele categorii de componente: generale (cadru), de favorabilitate, restrictive si de presiune. Componentele generale reprezinta acele elemente, care se refera la conditiile nationale sau generale in care se situeaza sistemul, precum si la politicile de dezvoltare sectoriala si regionala. Se au in vedere atat componente naturale, precum circulatia generala a atmosferei, similaritatea conditiilor introduse de apartenenta la acelasi mare ansamblu fizico-geografic, cat si cele de natura antropica. Componentele de favorabilitate cuprind grupul celor care converg prin evolutie si structura cu intentia organizarii viitoare. Acestea constituie osatura pe care se construieste noua configuratie a sistemului teritorial si se proiecteaza evolutia lui viitoare. Componentele restrictive se refera la setul de elemente ce se opun tipului de organizare preconizat, insa au un rol important in controlul evolutiei ulterioare. De regula aceste componente apartin conditiilor naturale, ce pot fi restrictive pentru o anumita perioada de dezvoltare a societatii umane, dar care ulterior pot sa-si piarda caracterul de frana intr-o evolutie prognozata. Componentele de presiune se constituie in acele componente care prin volumul, tipul si dinamica lor permanenta tind sa modifice comportamentul celorlalte. Printre aceste componente se detaseaza populatia si activitatile umane. Prima, prin procese de concentrare, datorita cresterii demografice exercita o continua presiune asupra spatiului, necesitand tot mai multe resurse. Activitatile umane reprezinta unul dintre factorii cei mai dinamici, care se bazeaza pe existenta unor procese de transformare calitativa a unor resurse, dar si printr-o concentrare spatiala a acestora. Tipurile de activitati umane, gradul de distributie teritoriala si tendintele manifestate isi pun amprenta asupra logicii de constructie a noului model de organizare a sistemului teritorial.

In mod similar acestei structurari a componentelor, la nivelul actiunilor privind organizarea efectiva a sistemelor teritoriale se disting patru actiuni tipice pentru asigurarea dezvoltarii durabile a acestora: eliminarea, conservarea, corectarea si crearea de noi structuri.

Eliminarea unor componente, relatii sau structuri, care constituie o frana in evolutia prognozata, atenuarea sau neutralizarea unor componente restrictive reprezinta o conditie esentiala in procesul de dezvoltare durabila. Aceasta actiune are la baza o analiza complexa, pentru a nu se elimina relatii sau componente, care intr-o etapa viitoare ar putea sustine proiectul, desi in prezent sunt contrare viziunii prospective. Conservarea componentelor esentiale si a relatiilor de baza constituie conditia stabilitatii sistemului in perioada urmatoare. Depistarea corecta a acestora, mentinerea sau accentuarea rolului lor, faciliteaza consolidarea structurilor principale ale viitoarelor sisteme teritoriale.

Corectarea unor tendinte divergente sau contradictorii ale unor structuri rebele, care ar putea diminua sansele obtinerii unei eficiente dorite are la origine semnele dezorganizarii progresive a sistemului. Aceasta actiune se impune dupa un timp de trecere de la evolutia normala la cea dirijata, fiind determinata de aparitia unor abateri de la proiectul initial.

Crearea de noi structuri este o conditie in realizarea modelului de evolutie a sistemului teritorial si aceasta impune realizarea a tot ce nu exista in etapa de pornire, dar ceea ce este indispensabil unei armonizari viitoare a relatiilor dintre componente pentru obtinerea unei dezvoltari durabile.

B. Concordanta dintre potentialul de productie al spatiului si tipul de exploatare preconizat. Evaluarea corecta a ceea ce ar putea deveni excedentar intr-o etapa viitoare, prin actiuni concrete de modificare si creare de noi structuri, reprezinta un aspect de mare insemnatate pentru perspectiva evolutiei sistemului teritorial. Optimizarea acestei relatii se poate face pe baza unor simulari repetate in laborator, care sa porneasca de la ideea unei stabilitati maxime in timp a acestei relatii de echivalenta. Existenta unei neconcordante intre cele doua laturi poate duce la epuizarea prematura a resurselor, la investitii nerentabile sau poate fi daunatoare prin efectele contrare pe care le provoaca.

Daca in sistemele teritoriale foarte slab antropizate aceasta concordanta este realizata in timp istoric, fiind local perturbata de manifestari neprevazute ale unor fenomene naturale, in sistemele profund antropizate, aceasta relatie, prin disparitia sau diminuarea uneia dintre componente, este esential diferita. Daca in sistemele naturale potentialul ecologic si tipul de exploatare biologica se baza pe sinergia verticala dintre componentele mediului abiotic si biotic, in sistemele puternic antropizate este vorba de greutatea acordata optimizarii relatiilor pe orizontala. Astfel, in cazul unor concentrari urbane, acestea se caracterizeaza printr-o mare capacitate de exploatare a resurselor locale, de aceea echilibrarea sa cu un potential adecvat, cantitativ si calitativ, se face prin fluxuri spatiale, convergente, de masa, energie si informatii. Daca in cazul oraselor mici cu functii banale, aceste fluxuri se distribuie predominant in jurul lor, in cazul marilor orase, fluxurile au un caracter tot mai difuz, datorita multiplicarii relatiilor de cooperare si de competitie.

C. Maximizarea limitata. Aceasta are in vedere un anumit tip de interventie, ce actioneaza selectiv asupra unor relatii si componente, incat ulterior unul din subsisteme sau totalitatea lor sa permita obtinerea unei eficiente economico-sociale maxime si, mai ales, de durata. Realizarea acestui deziderat presupune doua aspecte esentiale:

a. depistarea si stimularea factorului determinant (sau a setului de factori). In general, se cunoaste ca fizionomia unui spatiu si potentialul sau economic sunt consecintele unor relatii foarte complexe intre toate componentele. Dar dintre acestea, de regula, se impun cateva, care se afla la originea tuturor modificarilor. Depistarea si actiunea asupra lor, avand in vedere efectele in lant pe care le genereaza, impun dimensionarea interventiei si limitarea ei doar la nivelul punctelor nodale in ansamblul relatiilor;

b. asigurarea controlului. Evolutia controlata a sistemului reprezinta un element de mare perspectiva pentru cercetarea de profil. Se porneste de la ideea ca oricat de atenta ar fi efectuata analiza inainte de interventie este necesara o supraveghere permanenta a modului de evolutie a relatiilor, pentru ca unele dintre acestea manifesta, in timp, tendinte contrare sau devieri in raport cu obiectivul preconizat. In acest sens interventiile constiente, repetate, au rolul de reglator, limitand transformarea abaterilor izolate in forme acute, care sa puna in pericol integritatea intregului geosistem si realizarea obiectivului de dezvoltare durabila. Controlul trebuie sa vegheze la respectarea restrictiilor ecologice ale mediului, dar si a celor impuse de necesitatea respectarii unei anumite traiectorii de evolutie. Prin folosirea restrictiilor se poate asigura controlul intregului sistem teritorial, cu conditia unor simulari prealabile in laborator si ale unei urmariri atente a reactiilor sistemului fata de modificarea fiecarei restrictii.

Evident ca pe baza datelor furnizate de aceasta proiectare in perspectiva a sistemului teritorial se poate ajunge la elaborarea unui model general de evolutie. Acest model poate fi particularizat in raport de conditiile concrete in care exista sistemul teritorial actual, de caracteristicile acestuia si de optiunea comunitatii, care urmeaza a beneficia de schimbarile preconizate.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.