Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice


Acasa » referate » Istorie
BISERICA SI REVOLUTIA FRANCEZA

BISERICA SI REVOLUTIA FRANCEZA




BISERICA SI REVOLUTIA FRANCEZA

Introducere

In cele doua secole de domnie si guvernare a dinastiei de Bourbon (1589-1789), societatea franceza a dat apartenenta unei evolutii lente, in care initiativele de reforma s-au confruntat cu puternice tendinte de aparare a privilegiilor. Vechiul Regim a fost cuprins in ultimele sale decenii de o criza complexa: economica, sociala, financiara, administrativa si morala. Considerata in istorie ca o manifestare atipica, revolutia se declanseaza cand toate tentativele de reformare sunt epuizate. Amploarea crizei si ineficienta reformelor au determinat ca Revolutia Franceza sa fie necesara, inevitabila si la fel de complexa.




Premisele izbucnirii revolutiei

In cursul secolului XVII, Franta a inregistrat, ca si intreaga Europea, o importanta crestere demografica (de la 14-22 milioane locuitori spre 23-28 milioane locuitori), chiar daca s-a situat sub media europeana a acelor vremuri.

Taranimea a continuat sa reprezinte 85% din populatie si, desi cea mai mare parte a ei era libera, lipsa pamantului si dependenta fata de nobilul proprietar, de Biserica si de Stat ii impovarau viata. Principalul impozit era la taille perceput in principal de la tarani pentru ca nobilii nu plateau impozite ei fiind scutiti de orice taxe,un alt impozit era la capitation (impozitul pe cap de locuitor) si la vingteme (5% din toate veniturile).Biserica nu le platea deloc,iar nobilii nu plateau la taille.

Monarhia insa nu primea niciodata destuii bani din impozite pentru a-si putea acoperi cheltuielile, asa incat trebuia sa faca adesea imprumuturi. Productia agricola a fost insa intr-o crestere continua, nu intotdeauna datorita unor tehnologii noi sau de uneltele folosite. Industria a excelat cu deosebire in domeniul textil, fiind puternic sustinuta de constructia de drumuri.

Din Evul Mediu, societatea franceza si-a pastrat structurile traditionale: regele in fruntea ierarhiei, urmat de cele doua stari privilegiate – clerul si nobilimea – si starea a III-a, alcatuita din burghezie, taranime, muncitorii din manufacturi, etc. Originea celor trei ordine dateaza din Evul Mediu, cand s-a ivit deosebirea intre cei care se roaga – oratores, cei care se lupta – bellatores, cei care muncesc pentru a asigura traiul celorlalti – laboratores.

Starea I Clerul

Clerul insuma circa 130 000 de persoane, se proclama el insusi cea mai inalta treapta a Regatului. Din aceasta multitudine a clericilor circa 60000 erau membrii ai ordinelor monahale, restul de 70000 erau clerici seculari si lucrau in parohii. Clerul se bucura de insemnate privilegii politice, fiscale si juridice. Membrii clerului superior, episcopii si abatii se recrutau din randuri familiilor nobiliare pentru a putea astfel profita de imensa bogatie a bisericii.

Averea bisericii provenea din pamantul pe care il detinea si din dijme .Daca ar fi sa facem o estimare a avutiei bisericii aceasta ajungea la circa 10% din terenul Frantei. Pe langa aceasta posesiune de terenuri biserica mai percepea si dijma care varia in functie de provincie. Scopul pentru care se percepea dijma era acela de a asigura intretinerea preotului si localului bisericii ca si ajutorarea saracilor dar o mare parte ajungea la episcopi si abati. Un alt privilegiu era scutirea de impozite Adunarea Clerului a convenit cu regele sa plateasca o suma cu titlu de „don gratuit ” adica un dar gratuit care nu ajungea niciodata la 5% din venitul preotilor. Catolicismul era religie de stat , functiile bisericii se extindeau mult dincolo de practicarea religiei,aveau largi atributii de cenzori,se ocupau de saraci de spitale si de scoli si tineau locul oficiilor moderne de stare civila notand toate nasterile si toate decesele. Biserica mai avea si un rol de informare astfel guvernul i-si facea cunoscuta politica.

Starea a II-a Nobilimea

Nobilimea putea fi de sange sau de spada, in secolele XVI-XVIII s-a format nobilimea judiciara, a magistratilor, care cumparau acest titlu si intrau in randurile nobilimii de roba. Instantele judiciare supreme, care se numeau parlamente, constituiau un monopol al acestor aristocratii de functionari. Profitand ca in Franta Vechiului Regim legile intrau in vigoare abia dupa ce erau inregistrate in condica Parlamentului din Paris, nobilimea judiciara respingea sistematic reformele, devenind garantul mentinerii privilegiilor. Populatia Frantei in preajma revolutiei numara aprox. 25 milioane locuitori, dintre care 350 000 erau nobili, dar cu structura foarte eterogena.

Nobilimea de curte, cca. 4 000 de persoane, locuia la Versailles si forma anturajul regelui. Traia in mare lux, din pensiile si ajutoarele acordate din bugetul statului, din soldele militare sau din veniturile slujbelor indeplinite la curte. Totusi marea nobilime era partial ruinata. Risipa, luxul si viata de la curte implicau cheltuieli mult mai mari decat veniturile, iar majoritatea domeniilor au fost amanetate sau vandute. Cu totul alta era situatia nobilimii provinciale, ruinata si ducand o viata modesta pe domeniile ei. Principala sursa de venituri consta in perceperea drepturilor feudale de la tarani, chiar daca valoarea lor scazuse foarte mult in secolul XVIII. Nobilii se bucurau si de privilegii, erau scutiti de serviciul militar,de gabelle si corvee ( munca obligatorie pentru intretinerea drumurilor).[7]

Starea a III-a

Cuprindea burghezia alcatuita din 2 milioane de bancheri, industriasi, negustori si liber-profesionisti (avocati, medici, notari).Burghezia detinea cam un sfert din pamantul din Franta. Taranimea, care numara 20 milioane de agricultori, forma cea mai mare parte a starii a treia. Tot in aceasta categorie sociala se mai gaseau 2 milioane de muncitori, mestesugar, mici comercianti, ucenici si calfe care locuiau la orase si alcatuiau o forta sociala exploziva. Toti taranii erau obligati sa plateasca dijma bisericii ,impozite statului si drepturi feudale seniorului lor .

Teoretic, regele detinea puterea in mod absolut. Statul era domeniul sau, pe care l-a primit mostenire de la antecesori si pe care-l guverna dupa bunul sau plac. Regele declara razboi si incheia pace, numea in toate functiile militare si civile, putea incarcera orice persoana printr-o simpla „Lettre de cachet” (ordin scris, sigilat cu pecetea sa). In fapt, autoritatea regala era mult slabita de modul haotic in care functionau principalele institutii ale statului.

Centralizarea coexista cu o multime de privilegii si autonomii. Justitia, spre exemplu, era exercitata concomitent de functionarii regali, de seniorii care au mostenit dreptul de a face dreptate pe proprietatile lor si de tribunalele ecleziastice. Vamile interne stanjeneau comertul, impozitele erau repartizate inegal.

Criza monarhiei absolutiste franceze a inceput dupa 1715, anul mortii lui Ludovic al XIV-lea. Finantele erau secatuite de desele razboaie, iar populatia vlaguita si profund nemultumita. Regele Ludovic al XV-lea a antrenat tara intr0o serie de razboaie inutile avand ca rezultat scaderea prestigiului Frantei si o criza financiara care va dainui pana la revolutie. Politica falimentara a lui Ludovic al XV-lea a fost ilustrata de incheierea umilitoarei paci din 1763, cand Franta pierdea in favoarea Angliei teritorii precum Canada, Louisiana si India. In schimb, monarhia franceza a sprijinit lupta de eliberare a coloniilor engleze din America de Nord, dar cu pretul adancirii crizei finantelor publice.[9]

Regele Ludovic al XVI-lea (1774-1792) a esuat in toate incercarile de a reforma finantele tarii. Rand pe rand ministrii Turgot, Necker si Calonne care au incercat sa legifereze impozitarea nobilimii au fost demisi la presiunile privilegiatilor. Se produce asa-numita „revolta a nobilimii”, prin care s-a respins orice incercare de reformare a institutiilor aristocratice. La fel ca si in Anglia, cauza imediata a declansarii revolutiei a fost criza financiara si impotrivirea la reforme a categoriilor privilegiate. In plan intelectual circulau idei noi, promovate de filosofii epocii „luminilor”, care criticau absolutismul monarhic si sustineau un regim al libertatii si egalitatii. Reprezentantii de seama ai iluminismului au fost Voltaire,Montesquiau si Rousseau acestia au scris despre problemele la ordinea zilei si au atacat prejudecatile si superstitiile pe care le observau in jurul lor .Acesti scriitori pledau pentru pentru libertate – a presei ,a cuvantului,a cometului,impotriva arestarii abuzive –decat pentru egalitate,desi doreau egalitate in fata legii. Principalele tinte ale atacului lor erau biserica si guvernarea despotica. Nu acceptau interpretarea literara a Bibliei si respingeau tot ceea ce nu putea fi explicat prin ratiune –miracolele ,de exemplu ca superstitii. Condamnau biserica pentru ca era bogata,corupta si intoleranta astfel iluministii au preluat exclamatia lui Voltaire Ecrasez l iname.

Drumul de la monarhia absolutista la republica

Interesata sa rezolve criza si sa salveze statutul, monarhia a gasit de cuviinta sa convoace un organism reprezentativ (care nu mai fusese convocat din 1614), din care faceau parte si neprivilegiatii – Adunarea Starilor Generale (5 mai 1789).[12]

Restabilirea Adunarii Starilor Generale a declansat in Franta o efervescenta sociala si politica fara precedent: regele solicitase alcatuirea unor caiete de doleante, care ingaduiau nobilimii, clerului si starii a III-a, sa-si formuleze revendicarile sub forma unor cereri adresate suveranului. Cele mai multe solicitau desfiintarea absolutismului, o reforma completa a fiscalitatii si justitiei, constituirea unei adunari reprezentative care sa decida asupra legilor si impozitelor, introducerea unei constitutii.

REVOLUTIA POLITICA (mai-iulie 1789). Inca de la inceput s-a vazut limpede ca regele nu dorea reforma sau constitutie, asa cum cerusera insistent „caietele de doleante”. Obiectivul sau, urmarit asiduu de mai multa vreme, era doar acoperirea deficitul bugetar printr-o politica de impozite acceptata de toate trei starile si mentinerea absolutismului.

Drumul de la vechea adunare medievala la Adunarea Nationala Constituanta moderna a fost deschis de diferendul dintre rege si reprezentantii starii a III-a: sa se voteze pe stari (ar fi fost in avantajul privilegiatilor) sau individual (evident, in favoarea majoritatii neprivilegiate). Delegatii starii a III-a, la propunerea abatelui Sieyès, considerand ca reprezinta 96% din natiune, s-au proclamat Adunare Constituanta (17 iunie 1789), iar membrii ei au jurat sa ramana uniti pana ce vor da Frantei o constitutie.[13] Ludovic XVI a acceptat inevitabilul si a invitat deputatii celorlalte ordine sa i se alature. Adunarea, cuprinzandu-i acum pe toti membri Starilor Generale, s-a proclamat Adunare Nationala Constituanta (9 iulie 1789). Monarhia absolutista a sucombat. Suveranitatea nationala inlocuieste suveranul de drept divin. Guvernarea Frantei se va face in baza unui contract incheiat intre suveran si natiune. In acest stadiu, se poate vorbi de o monarhie moderata, dupa model englez.

Regele, rau sfatuit, concentreaza trupe in jurul Parisului. Acest fapt provoaca revolta maselor populare. Parizienii se inarmeaza si alcatuiesc Garda Nationala condusa de marchizul La Fayette. Se instituie o municipalitate revolutionara in frunte cu savantul Bailley. La 14 iulie 1789 e atacata si cucerita Bastilia, simbolul absolutismului monarhic.[14]

REVOLUTIA SOCIALA (iulie-august 1789). Actiunile antiabsolutiste de la Paris si din marile orase au creat un precedent pe care lumea rurala il va urma fara ezitare. Recoltele proaste, cu consecinta lor imediata – cresterea pretului painii si somajul lucratorilor cu ziua – au creat inca din primavara anului 1789 conditiile unei mari rascoale taranesti.



La sate se dorea impartirea echitabila a granelor, evident, in detrimentul celora care detineau prea mult (seniorii laici si ecleziastici, dar si proprietari din randul burgheziei) si stergerea impozitelor catre stat, precum si a obligatiilor feudale. Acest program a fost dezvoltat in vara anului 1789, cand in cursul unor rascoale au fost distruse arhive care consemnau datorii si au fost atacate si incendiate numeroase castele nobiliare.

Starea generala de anarhie produsa de aceasta razvratire nu putea ramane fara urmari. Constituanta, speriata de tumultul satelor, a desfiintat in noaptea de 4 august 1789, toate privilegiile feudale, statuandu-se deplina egalitate intre toti francezii, deveniti acum, din vechi participanti la ordine medievale, cetateni.

Cum o noua constitutie nu se putea naste de la o zi la alta, o Declaratie a Drepturilor Omului si Cetateanului, adoptata la 26 august 1789,[15] stabilea principiile pe baza carora urma sa se infaptuiasca reconstructia tarii. Incepand cu 11 august 1789 ca urmare a desfiintarii privilegiilor feudale a fost abolita si zeciuiala ecleziala ,si imediat in aceasta Constitutie a fost declarata in articolul 10 ”nelimitata constiinta de credinta si de cult”. Preotii fiind obligati sa dea statului banii pe care nu ii foloseau in biserica pentru binele tarii, patrimoniul eclezial era astfel pus la dispozitia statului. Din pacate, rau sfatuit, regele Ludovic al XVI-lea a refuzat initial sa accepte atat decretele din noaptea de 4 august, cat si Declaratia, fiind obligat sa o faca, dupa o noua rascoala a populatiei pariziene, care l-a dus, impreuna cu toata familia, la palatul Tuileries din Paris. Legislatia feudala va fi inlocuita prin decretarea libertatii economice, a desfiintarii breslelor si vamilor interne, prin reforma impozitelor. Franta a fost impartita in 83 de departamente formate, la randul lor din districte, cantoane si comune.

PRIMA CONSTITUTIE. Anii care au urmat (1789-1791) sunt caracterizati de o situatie foarte complexa. In absenta partidelor politice, doua grupari se arata foarte influente: Clubul Iacobinilor (Societatea Prietenilor Constitutiei), dominat de Maximilian Robespierre, si Clubul Cordelierilor (Societatea amicilor drepturilor omului si cetateanului), frecventat de Danton, Marat, foarte apreciat de mica burghezie, meseriasi si muncitori industriali.[18]

La 12 iulie 1790 a fost adoptata Constitutia civila a clerului, astfel sa putut vedea de puternica era tendinta antiecleziala organizand Biserica ca pe o institutie nationala , independenta de papa dupa vechile ideei galice din cei 134 de episcopi din Franta au fost redusi 83. Astfel se dorea legarea bisericii de stat ,deasemeni se desfiinta pluralismul (detinerea mai multor functii clericale ca de pilda episcopiile). Prin noile prevederi se punea capat vechilor privilegii corporative ale bisericii ,cum ar fi dreptul de a decide cat impozit sa plateasca. Majoritatea clericilor au acceptat si sprijinit noile masuri, au acceptat si punerea in vanzare a pamanturilor bisericii pentru ca urmau sa fie platiti mai bine decat in Vechiul regim. In februarie 1790 un decret facea distinctie intre ordinele monastice care nu activau in comunitate din are faceau parte si cele care se ocupau de educatie si caritate.,primele au fost suprimate pentru ca nu aveau nici o contributie la binele obstesc ,celorlalte le-a fost pe moment permisa existenta desi a fost interzisa calugarirea. Mai putin popular a fost decretul din decembrie 1789, care acorda drepturi civile protestantilor,astfel protestantii obtin recunoasterea casatoriilor astfel fiind scutiti de obligatia de a trece pe la parohul catolic aceasta hotarare fiind vehement contestata de clerici si laici care raman atasati ideii de unitate in credinta regatului, aceleasi drepturi au fost acordate si evreilor in septembrie 1791.

Incercarea de a democratiza totul in Franta a lovit si biserica ,clericii urmau sa nu mai fie numiti ci alesi ,episcopii de catre de catre electorii departamentali ,preotii de catre cei districtuali. Se rupea astfel si legatura cu papalitatea prin pierderea dreptului de a confirma noii episcopi. Preotii erau obligati sa locuiasca in dioceza sau in parohiile lor. Clericii sau opus principiului electiv ,majoritatea clericilor au fost in favoarea unei solutii de acceptare a Constitutiei civile. Ei au cerut ca reformele sa fie supuse unui sinod al bisericii nationale franceze. Acest compromis propus de biserica nu a fost acceptat de Adunarea Constituanta considerand ca ar face un nou privilegiu bisericii careia i-au fost deja abolite toate drepturile. Papa a intarziat sa formuleze o decizie ,asa ca in noiembrie

Adunarea a declarat ca clerul trebuie sa depuna juramant pe Constitutie. Aceasta a fost inceputul dezbinarii din cadrul clerului. In cadrul Adunarii doar doi din cei 44 de episcopi si o treime din ceilalti clerici au depus juramantul .In intreaga Franta ,sapte episcopi si 55% din cler au depus juramantul ,cand in cele din urma papa a condamnat Constitutia Civila –martie si aprilie 1791-multi clerici care au depus juramantul au retractat. Acest moment a facut ca in Franta sa existe doua biserici una constitutionala legata de statul francez prin juramant si care era respinsa de Roma si o alta care refuzase sa depuna juramantul,care era aprobata de Papa dar era considerata de revolutionari impotriva revolutiei,astfel in cele din urma se va ajunge la un adevarat razboi civil intre sustinatorii si opozantii revolutiei . Nemultumiti s-au aratat atat Papa Pius VI, cat si regele Ludovic XVI, care a gasit bun prilej ca sa fuga din Paris, spre a reveni cu trupe ca sa restabileasca absolutismul. La Varennes a fost insa recunoscut si obligat sa se intoarca (21 iunie 1791). Noul regim politic – monarhia constitutionala – era instituit prin Constitutia promulgata la 3 septembrie 1791, din care decurg urmatoarele prerogative ale celor trei puteri: puterea executiva era exercitata de un guvern condus de monarh care avea rol de prim-ministru (conducea diplomatia, administratia, comanda armata, percepea impozite, propunea legi, asigura politia); puterea legislativa o detinea Adunarea legislativa, aleasa pe 2 ani, prin vot cenzitar (controla guvernul, avea initiativa legilor, vota legi, ratifica tratate si decreta impozite); puterea judecatoreasca era exercitata de Tribunalele judecatoresti (pedepsea raufacatorii, arbitra conflictele dintre cetateni, potrivit codurilor si legilor votate de puterea legislativa).

La 30 septembrie 1791 s-a tinut ultima sedinta a Adunarii Constituante, caci la 1 octombrie 1791, aceasta se proclama Adunare legislativa (1 oct. 1791-20 sept. 1792).[25]Papa Pius al VI-lea a trebuit sa infrunte o multitudine de situatii dificile provocate de Revolutia Franceza ,una din aceste situatii a fost nationalizarea bunurilor clerului, o alta situatie dificila a fost abolirea voturilor monastice acesta fiind legea din 13 februarie 1790 si deasemeni suprimarea drepturilor regulate ,in afara educatiei si a operelor de caritate ,care a condus la indepartarea a peste 110000 de persoane consacrate adica doua treimi din clerul epocii in Franta .Proiectul Constitutiei Civile a Clerului aprobata pe data de 12 iulie 1790 si situatia dintre preotii constitutionali si preotii refractari a fost o alta problema cu care s-a confruntat papa,dealtfel papei i se reproseaza interventia tardiva in evenimente .

In 1793 dupa proclamarea Republicii in Franta o comisie a hotarat suprimarea calendarului gregorian prin calendarul republican cu decade in loc de saptamani fara duminici si fara vreun caracter religios mai degraba ateu.

DECLANSAREA RAZBOAIELOR REVOLUTIONARE. Adunarea legislativa s-a intrunit la 1 oct. 1791, fiind alcatuita din doua grupari distincte de deputati: feuillantii – sustinatorii monarhiei constitutionale si iacobinii si girondinii – adeptii republicii. Adoptarea noii constitutii nu a rezolvat decat in parte problemele tarii, conducand treptat la concluzia ca doar un razboi cu suveranii Europei ar fi putut stabiliza situatia.[26]

Dorit de rege, care spera sa reinstaureze astfel absolutismul, dar si de fortele revolutionare si de monarhiile vecine, razboiul, inceput la 20 aprilie 1792 impotriva Austriei, a mers rau pentru Franta inca din primul ceas. Armata, prost organizata si practic, lipsita de comanda (multi ofiteri monarhisti) dezertasera, a pierdut batalie dupa batalie, dezastrul fiind evitat doar datorita slabiciunilor taberei adverse.[27] Conspiratia familiei regale cu fortele inamice a devenit din ce in ce mai evidenta. Intrarea in razboi a Prusiei a complicat si mai mult situatia si, in disperare de cauza, Adunarea legislativa a decis sa aduca in Paris 20 000 de „federati”, membrii ai garzii nationale. Pentru aceasta, a declarat „patria in primejdie” si intr-un elan patriotic de nestavilit, de pretutindeni s-au inrolat voluntari pentru a rezista armatelor absolutiste.

PROCLAMAREA REPUBLICII. In noaptea de 9-10 august 1792, circumscriptiile electorale pariziene au luat cu asalt resedinta regelui si au instituit in capitala „Comuna insurectionala” (o conducere revolutionara).[28]

Ludovic al XVI-lea s-a retras in mijlocul Adunarii legislative, care, intimidata de multime, l-a suspendat pe suveran; acesta a fost arestat impreuna cu intreaga familie si transportat la inchisoarea Temple. Desfiintarea monarhiei constitutionale a pregatit noul regim, a carui lege fundamentala avea sa fie elaborata de o Conventie.

In rastimp, singura autoritate legala in stat, Adunarea, a adoptat, sub presiunea Comunei, o serie de decizii impotriva dusmanilor revolutiei, constituindu-se ceea ce istoricii francezi au numit „Prima Teroare”, cu victime mai ales din randurile clerului. Masacrarea prizonierilor a inceput pe 2 septembrie si a continuat timp de cinci zile circa 11000-14000 dintre cei 26000 de prizonieri aflati in inchisori .Numai un sfert dintre acestia erau preoti sau nobili restul fiind detinuti de drept comun.Au fost adoptate, insa, si reglementari cu caracter democratic: a fost decretat votul universal, prin care urma sa fie aleasa viitoarea adunare, au fost desfiintate, fara rascumparare, toate vechile drepturi feudale. [29]

La 20 septembrie 1792, trupele revolutionare au obtinut prima victorie impotriva fortelor interventioniste la Valmy. Noua putere in stat, Conventia, aleasa prin vot universal, a desfiintat monarhia si a proclamat Republica Franceza, una si indivizibila (21 sept. 1792).Odata cu infrangerea prusacilor in noile teritorii cucerite se confisca pamanturile bisericii si ale dusmanilor regimului dijmele si obligatiile feudale au fost desfiintate .Astfel in acest context al terorii putem vorbi de faptul ca numeroase biserici au fost inchise ,clopotele si argintaria au fost confiscate si o mare majoritate a preotilor a fost obligata sa se casatoreasca.Multi preoti au luat drumul exilului sau au fost exilati . Spre sfarsitul anului 1793 putini preoti refractari mai ramasesera in Franta ,asa incat descrestinarea a inceput sa loveasca in biserica constitutionala pentru ca acesta nu reusea sa-i convinga pe tarani sa sprijine revolutia.

In octombrie,a fost introdus un nou calendar revolutionar ,pentru al inlocui pe cel crestin ,noul calendar incepea cu 22 sepptembrie1792, cand fusese proclamata republica, noul calendar ignora duminicile si sarbatorile bisericesti. Principalul impuls al descrestinarii vine din partea sanculotilor ,astfel catedrala Notre Dame din Paris a devenit Templul Ratiunii creanduse astfel si o miscare care sa raspandit in toata Franta .Miscarea de descrestinare a afectat pe langa cler pe oamenii simpli de la tara.

Anii Conventiei



CONVENTIA GIRONDINA (1792-1793). In istoria Conventiei se disting trei etape: girondina, iacobina si thermidoriana. Situatia revolutionara din 1792 a impus la conducerea Frantei o adunare alcatuita exclusiv din republicani. Doua grupuri isi disputa preponderenta in Conventie: girondinii (condusi de Roland, Brissot, Condorcet) si montagnarzii sau iacobinii, numiti asa dupa pozitia ocupata pe bancile asezate in partea de sus a salii de sedinta (in fruntea lor aflandu-se Robespierre, Danton, Marat).[32]

Pentru inceput, Conventia, in care girondinii detineau putere, a trebuit sa hotarasca soarta regelui. Desi ar fi dorit sa-l salveze, sub presiunea probelor care i-au dovedit complicitatea cu monarhiile absolutiste impotriva revolutiei, acestia au fost obligati sa-l trimita pe esafod, la 21 ianuarie 1792. Decizia a avut pe termen scurt grave consecinte. Impotriva Frantei revolutionare s-a constituit o coalitie de puteri (Austria, Prusia, Anglia, Rusia), cu scopul de a restaura vechiul regim. Razboiul care continua, si pentru care au fost mobilizati 300 000 de soldati, tulburarile din Vendeea (regiunile din NV tarii), unde taranii instigati de nobili, s-au ridicat impotriva noii puteri, situatia economica in continua degradare au alimentat conflictul dintre girondini si montagnarzi. In urma unor noi manifestatii a parizienilor (31 mai – 2 iunie 1793), girondinii sunt indepartati de la Putere si din Conventie si ghilotinati (2 iun. 1793). Eliminarea lor a dat o lovitura grea parlamentarismului care a invrajbit Parisul revolutionar cu tara.[33]

CONVENTIA IACOBINA (1793-1794). Ca sa salveze revolutia, iacobinii au fost nevoiti sa recurga la masuri exceptionale. Au folosit dictatura puterii executive si teroarea pentru combaterea contrarevolutionarilor. Comitetul Salvarii Publice, condus de Robespierre, actiona ca putere executiva, iar Comitetul Sigurantei Generale alaturi de Tribunalul revolutionar ii urmareau pe dusmanii revolutiei. Puterea legislativa si autoritatea suprema apartineau Conventiei Nationale dominate de iacobini. A fost elaborata Constitutia anului I (1793). Ea stabilea ca „scopul societatii este fericirea generala”. Nu a fost aplicata niciodata datorita razboiului. In plan economic, au fost desfiintate toate obligatiile feudale, au fost improprietariti taranii fara rascumparare, s-au fixat preturi maximale la produsele de prima necesitate, in vreme ce cresterea salariilor a fost blocata. Organizatorul victoriei in plan militar a fost Lazare Carnot. In cateva luni, teritoriul Frantei este eliberat si se trece la ofensiva in Belgia. Paradoxal, marile victorii vor dezbina tabara iacobinilor. Hébert, partizan al terorismului in guvernare, staruia sa se mearga „cu ghilotina in frunte”. Hebertistii erau puternici in clubul cordelierilor si in foburgurile (=cartier marginas intr-un mare oras) Parisului, unde conduceau sectiile de sanchiloti (=revolutionari proveniti din cartierele marginase ale oraselor).[34]

Legea suspectilor, adoptata la 17 septembrie 1793, a permis arestarea numai la Paris a peste 5000 de persoane din randul vechii aristocratii si a burgheziei, dar si dintre oamenii de rand, multi sfarsind pe esafod. Se estimeaza ca peste 1600 de persoane au fost executate in provincie. Pentru a lovi in preotime si in catolicism, ei au initiat miscarea ateista, au impus introducerea Cultului Ratiunii si au inceput descrestinarea. Catedrala Notre-Dame din Paris a fost transformata in Templul Ratiunii.[35] Au introdus calendarul republican in 7 octombrie 1793. Danton, Hébert si alti adversari ai lui Robespierre au fost ghilotinati. Marea Teroare din ultimele saptamani ale dictaturii iacobine a ingustat pana la disparitie sprijinul popular pentru Robespierre.In cele noua saptamani de dupa 10 iunie au fost condamnati la moarte de catre Tribunalul Revolutionar mai multi oameni decat in cele 14 luni ale existentei sale,victime au fost in proportie de 38% nobili, 26% au fost clerici si aproape jumatate din burghezia bogata ,care au fost victime ale terorii au fopt executati in aceasta perioada.

CONVENTIA THERMIDORIANA (27 iulie 1794-26 octombrie 1795). Aceasta Conventie a fost dominata de cei proaspat imbogatiti. Thermidorienii, adepti ai spiritului republican moderat, au ridicat restrictiile impuse de iacobini presei, economiei, culturii sau religiei catolice. Anularea Legii maximului (dec. 1794) a redat comertului libertatea ceruta de burghezie. S-a renuntat la rigorismul iacobin si viata cotidiana a celor bogati a revenit la efervescenta din timpul Vechiului Regim. Tonul il dadeau celebre curtezane, precum Tereza Cabarrus (Notre Dame de Thermidor), devenita doamna Tallien etc. Doua erau pericolele care amenintau Conventia Thermidoriana: iacobinii si regalistii. Ultimele incercari ale adeptilor iacobinilor de a rasturna noua putere au fost inabusite de armata in mai 1795. Emigrantii regalisti sprijiniti de Anglia au debarcat in Bretania in iunie 1795, dar vor fi infranti de trupele generalului Hoche. O alta rascoala regalista, octombrie 1795, i-a oferit prilejul tanarului general N. Bonaparte sa se remarce si sa candideze cu succes la comanda unei armate a Directoratului.[36]

Politica externa a thermidorienilor o continua pe cea initiata de iacobini.[37] Olanda a fost cucerita (ianuarie 1795) si transformata in Republica Batava, una dintre numeroasele republici-surori cu care se va inconjura Franta. Prusia, dorind sa participe la a III-a impartire a Poloniei (1795), va incheia pacea de la Basel (1795), recunoscand Rinul ca hotar cu Franta si neutralitatea Germaniei de nord. Tot la Basel se semneaza pacea cu Spania, tara care paraseste coalitia antifranceza. Printre ultimele masuri luate de thermidorieni a fost adoptarea Constitutiei anului III, care organiza Franta sub forma Directoratului. Tot in acest timp al Directoratului Franta anexeaza Avignonul si Comitatul Venassin .La 19 februarie 1797 Napoleon il constrange pe Papa sa semneze Tratatul de la Tolentino ,prin care Statul papal concedea in favoarea Frantei : Romagna ,Bologna si Ferrara .

Dupa asasinarea generalului Duphot pe 11 ianuarie 1798 Directoratul ordona ocuparea Romei .Printr-un ordin inmanat Papei in numele Republicii Franceze i se cerea acestuia sa renunte la puterea sa temporala si i se cerea sa se multumeasca doar cu puterea spirituala .Aceasta situatie a fost refuzata de papa asa incat pe printr-un ultimatum de doua zile i se ordona papei sa plece ,acesta va parasi Roma in noaptea de 19 spre 20 februarie 1798.

Refugiat la Siena apoi la manastirea din Florenta ,papa este prins in cele din urma de trupele franceze si facut prizonier .

Este purtat in mod succesiv la Bologna, Parma, Torino apoi la Grenoble ,Briacon si in sfarsit la Valence unde moare la 29 august 1799 de epuizare.

Dupa Pius al VI–lea urmeaza la conducerea Statului Pontifical Pius al VII–lea care a incheiat cu Npoleon Bonaparte un concordat in 1801 .

Primul efect al acestuia fost recunoasterea legala a existentei Bisericii Catolice din Franta ,abolita de Revolutia din 1789 .Statul nu isi ia toate masurile de asigurare a suveranitatii impotriva imixtiunilor pe care autoritatea papala le-ar putea incerca in treburile publice ale Frantei .

Imparatul isi rezerva dreptul de a numi pe episcopi si de a face o arondare a parohiilor si episcopiilor .

Statul francez refuza Vaticanului si implicit clerului catolic retrocedarea averilor pierdute prin revolutie si introduce sistemul clerului salariat restrangand in acelasi timp si dreptul la proprietate .

Concordatul a fost semnat in mod solemn in 1802 in ziua de pasti.In decursul anilor guvernul francez a mai adaugat 77 de articole cunoscute sub numele de ,,Articole Organice”,menita sa consolideze si mai mult drepturile suverane ale statului in probleme religioase .Concordatul a functionat vreme de un secol si a fost denuntat de guvernul francez in 1905,prin legea de separare a Bisericii de Stat .

Daca Napoleon a raportat in mare masura o victorie asupra tendintelor dominante ale Vaticanului si a trasat criteriile concordatelor moderne ,nu acelasi lucru se poate spune despre guvernul austriac care a semnat in 1855 un concordat in termeni foarte umilitori Papa capata dreptul de a comunica direct cu episcopii,clerul,si poporul .Educatia tinerilor se facea sub controlul Bisericii imparatul are dreptul de a alege episcopi noi doar cu acordul celor existenti .Bisericii i se recunoaste dreptul de a agonisi proprietati noi neavand restrictii decat la instrainarea lor.

Concordatul a functionat o perioada de 12 ani .In 1868 a fost anulat in provinciile imperiului austriac ,si apoi denuntat in 1870,dupa proclamarea infailibilitatii papei.

CONCLUZIE

Institutia bisericii si in principiu clerul a fost acela care a avut cel mai mult de suferit de pe urma revolutiei in Franta .Intr-o prima etapa biserica a pierdut o mare parte din averi ,venitul din dijme,pamanturile,si privilegiile fiscale care nu au fost niciodata recuperate ,biserica a pierdut deasemeni si monopolul educatiei,asupra spitalelor ,si asupra ajutorarii saracilor.

Clericii au devenit functionari de stat ,platiti de acesta ,iar multi dintre ei o duceau mai bine pentru ca primeau de la guvern mai multi bani ca inainte .Constitutia civila a clerului din 1790 a divizat profund biserica,preotii care nu au acceptat constitutia au fost persecutati ca si actuali sau potentiali contrarevolutionari. Peste 200 au fost ucisi in masacrele din septembrie 1792 si peste 900 au devenit victime oficiale ale terorii.Circa 25000 din totalul clericilor au emigrat sau au fost deportati .Multe parohii nu aveau preoti ,iar in timpul campaniei de descrestinare din anul II,majoritatea bisericilor au fost inchise. Chiar si clerul constitutional a fost abandonat cand guvernul a refuzat sa ii mai plateasca salariile in 1794.

Statul a fost separat de biserica si asa avea sa ramana pana la concordatul lui Napoleon cu Papa ,in 1802 .Aceasta ruptura a avut efectul nefericit al unei relatii ostile intre stat si biserica ,in cea mai mare parte a secolului XIX .Conducatorii bisericii ii considerau pe republicani teroristi ti persecutori si au devenit neincrezatori in orice tentativa de reforma .Republicanii considerau biserica obscurantista si o priveau ca pe principalul inamic ,dorind o revenire la separarea bisericii de stat .

Prin concordatul semnat intre imparatul Napoleon si Papa Pius al VII se reintroduceau anumite ordine monastice se redeschideau ,seminariile si se suspenda calendarul republican.



Acest tip de impozit era perceput de catre nobil in numele statului, dar de cele mai multe ori banii nu mai ajungeau in visteria statului.

cf. TOWNSON Duncan, Franta in Revolutie, Bucuresti 2000, pag. 26.

cf. HUBERT Jedin, Storia della chiesa, Milano 1972, pag. 129-130.

Titlul de religie de stat era specificat si de constitutia Frantei.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 28.

Pentru o mai buna informare asupra societatii nobiliare frantuzesti se poate consulta lucrarea lui Norman HAMPSON, A Social History of the French Revolution, Routledge 1966.



cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 29.

Acesta cifra de doua milioane de muncitori pare a fi putin exagerata si din prisma faptului ca mai multi istorici contemporani francezi o reduc 1,5 milioane de muncitori.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 32-33.

Ministrul finantelor Turgot a inovat sistemul financiar francez, dar datorita rigiditatii regelui acesta a esuat.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 33.

cf. BIHLMEYER Karl – TUECHLE Hermann, Storia della chiesa, Brescia 1900, pag. 116.

cf. DUMEA Emil, Teme de istorie a Bisericii, Iasi 2002, pag. 561.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 52-53.

cf. DUMEA Emil, op. cit., pag. 561.

Pe langa reconstructia tarii Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului, adoptata la 26 august 1789 mai prevedea si faptul ca religia catolica nu mai era religie de stat.

cf. BIHLMEYER Karl – TUECHLE Hermann, , op. cit., pag. 118.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 54.

cf. DUMEA Emil, op. cit., pag. 561.

cf. HUBERT Jedin, op. cit., pag. 132-133.

cf. SYDENHAM M. J., The First French Republic, Batsford 1974, pag. 165-167.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 74-76.

cf. DUMEA Emil, op. cit., pag. 562.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 81.

cf. SYDENHAM M. J., op. cit., pag. 167-168.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 84.

Se pare ca proasta organizare a fortelor austriece a condos la victoria decisiva a armatelor franceze.

cf. DUMEA Emil, op. cit., pag. 562.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 99.

cf. BIHLMEYER Karl – TUECHLE Hermann, , op. cit., pag. 120-121.

cf. DUMEA Emil, op. cit., pag. 562.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 119.

cf. DUMEA Emil, op. cit., pag. 563.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 127.

cf. DUMEA Emil, op. cit., pag. 562.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 137-139.

Ambele formatiuni a dovedit pana la urma un esec lamentabil in cadrul guvernarilor lor succesive.

cf. TOWNSON Duncan, op. cit., pag. 139.








Politica de confidentialitate







.com Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 Proiect didactic Clasa: a-IX-a, Luarea deciziilor
 PROIECT DIDACTIC 3-5 ani dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale - „Cine face, ce face”
 PROIECT MOTOR ASINCRON - Determinarea parametrilor schemei echivalente si a caracteristicilor de functionare in regim stabilizat de la gol la sarcina
 TEMA DE PROIECTARE - arbore de masina rotativa

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta - cercetare si analiza financiara asupra deseurilor de ambalaje la sc.ambalaje sa
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Atestat la informatica cu tema “gestionarea unui magazin de confectii”
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM

BALASA BRANCOVEANU – LAMBRINO (n. 1693 – m. 1752)
Diplomatie si conflict: relatiile internationale in timpul Primului Razboi Mondial
Pactul Ribbentropp-Molotov – Romania pierde Basarabia si Bucovina de Nord
ROMANIA DE LA OBTINEREA INDEPENDENTEI LA MARILE ALIANTE ALE SECOLULUI XX
Germania si Italia (secolele XI-XV)
ARHEOLOGIE
INTRODUCERE IN ISTORIA GRECIEI SI ROMEI ANTICE. PROBLEME GENERALE
RELATII NEGOCIATE CU IMPERIUL OTOMAN





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu