Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice


Acasa » referate » Istorie
Economii si societati urbane in antichitate

Economii si societati urbane in antichitate




ECONOMII SI SOCIETATI URBANE

Cresterea numerica a populatiei urbane in cursul epocii elenistice- chiar daca e corectata de distrugerea unor vechi centre orasenesti si de transformarea populatiei lor in sclavi - reprezinta un proces relativ constant. Problema aprovizionarii noilor centre cu grane si alimente - in conditiile unui spor foarte limitat si sporadic al productivitatii muncii - este o problema endemica, reflectata in generalizarea magistratilor si institutiilor specializate in aprovizionare (agoranomoi, sitophylakes; sitonia) precum si in nenumaratele elogii publice adresate unor binefacatori care, pe o cale sau alta, au contribuit la evitarea crizei de grane.

Dezechilibru intre sat si oras, desigur, mai degraba decat pura evolutie parazitara; daca in marile aglomerari urbane exista concentrari importante de saraci care nu produc (ca sa nu mai vorbim de bogatii neproductivi), o buna parte a acestor dificultati rezulta din absenta unei circulatii efective si reciproce a bunurilor intre sat si oras: produsele agricole sunt mai degraba preluate prin constrangere de catre administratie si proprietari, in vreme ce nivelul foarte scazut de viata al producatorilor rurali interzice absorbirea produselor mestesugaresti la sate. In aceste conditii, piata interna este sporadic si superficial constituita, si impactul economiei urbane asupra ansamblului economic este, in ciuda aparentelor, nu odata stralucitoare, limitat si interstitial in raport cu totalitatea vietii economice.




In interiorul acestor limite, care sunt general valabile pentru lumea elenistica, distingem doua categorii importante de centre de productie si economie urbana: marile metropole regale - adevarate 'megalopoleis', cum sunt Alexandria, Antiochia, Seleucia, organisme pana la un punct macar atipice datorita concentrarii secotrului tertiar si, in genere, dimensiunilor lor neobisnuite; si cetatile traditionale - unele prospere, altele ruinate - inserate insa intr-o retea mult mai ampla de contecte si probleme. In fine, o categorie aparte o reprezinta centrele de granita, adesea orase caravaniere si porturi ale unui comert de lux cu produse exotice, a caror dezvoltare este, iarasi, particulara si specifica epocii elenistice.

Antiochia pe Oronte, capitala regatului seleucid, intemeiata, pe malul stang al fluviului navigabil, de catre Seleucos I in 300, este o metropola cosmopolita cu peste 300 000 de locuitori greci, carora li se adauga mari cartiere marginase de indigeni. Intemeiata pe exploatarea unui prosper teritoriu rural si a mestesugurilor specializate - mai ales textile, producand stofe pretioase, si metale scumpe - Antiochia vadeste o vocatie precumpanitor comerciala. Oras tipic levantin, produce si mai ales consuma obiecte de lux, dezvoltand o atmosfera agitata si cosmopolita ale carei ecouri le regasim pana in vremea lui Libanios si a lui Iulian Apostatul.

Centrul care concentreaza insa in cel mai inalt grad caracterele metropolei elenistice hipertrofiate ramane, evident, Alexandria. Dotata cu o infrastructura cu functii economice si comerciale esentiale - instalatii portuare, farul, arsenale, depozite - dar si oras rezidential (aproximativ 1/3 din suprafata orasului e ocupata de palatul regal, biblioteca si Mouseion), Alexandria se remarca prin suprafata ei exceptionala, prin densitatea locuirii precum si prin activa ei productie mestesugareasca si activitate comerciala.

Trebuie sa observam insa, de la bun inceput, ca izvoarele sunt categorice in acest sens: principala directie a fenomenelor productive si comerciale ale orasului este externa. Export de grane, de papirus si de carti, de tesaturi de in; controlat de administratia regala si al carui furnizor principal (nu unic) este economia regala; export de sticlarie de lux cu folii de aur, din care s-au gasit exemplare pana pe coasta de nord a Pontului Euxin; export de vase smaltuite de lux, de argintarie si alte obiecte din metal pretios; export de medicamente si parfumuri. In schimb, alexandrinii importa vin, ulei, miere, carne sarata si branzeturi din Grecia, lemn din Macedonia, tamaie si aromate din Arabia, pietre scumpe din India. Port de tranzit, Alexandria asigura, intr-adevar, legatura intre Africa, India si Europa.

Asa cum scria Claire Préaux, caracteristic pentru Alexandria este faptul ca orasul traieste in simbioza cu curtea regala: aprovizionat de rege cu grau, cu o clientela precumpanitor recrutata la curte, cu banci care exploateaza veniturile banesti ale administratiei regale, cu un comert maritim favorizat de actiunile lagizilor, orasul furnizeaza, la randul sau, bani si specialisti, mestesuguri si inventivitate economiei regale. Stralucitoarea metropola inventa multiforme rafinamente de mod de viata si de cultura, dar ramane, cum aveau sa spuna romanii, ad Aegyptum, in marginea Egiptului. Orientata precumpanitor catre mare, ea utilizeaza resursele tarii intr-o modalitate univoca, juxtapunandu-se, mai degraba decat inserandu-se in viata regatului. Greci, egipteni, sirieni, iudei - peste 1 milion de locuitori, - ducand o viata agitata, nu odata frenetica, contrasteaza violent cu imobilismul caracteristic in chora egipteana. 'Tot ce poate exista ori se poate produce pe pamant se afla aici: avere, gimnastica, putere, cer albastru, glorie, spectacole, filozofi, aur curat, baieti frumosi, templu al zeilor Adelphoi, regele - atat de bun, Mouseion-ul, vinul, si femei, nenumarate femei…' (Herodas, Mim., 1, 26 sq.).

Prosperitatea legata de statutul de port (si, mai precis inca, de port of trade, in sensul pe care K. Pólanyi l-a dat acestui concept) este evidenta si in cazul Rhodos-ului. Cetatea, intemeiata in 408 prin sinoikismul vechilor centre din insula (Lindos, Ialysos si Cameiros), are de la inceput vocatie de port comercial si militar. Situata in punctul de jonctiune a cailor maritime dintre Siria, Egipt si Grecia (si la hotarul zonelor de influenta politica a marilor regate), Rhodos-ul izbuteste sa-si pastreze o oarecare independenta si indemnitate. Mai mult inca, dupa ce puterea lagizilor incepe sa decada, Rhodos-ul este principalul element de limitare a pirateriei in estul Mediteranei.

Abilitatea notabililor si evergetilor rodieni in a-si asigura recunostinta a numeroase cetati maritime - precum si, reciproc, abilitatea Rhodos-ului, care obtine de la seleucizi scutiri de taxe portuare, completeaza caetva campanii energice (ca aceea impotriva Byzantion-ului in 220) asigurand rodienilor un acces liber si avantajos in majoritatea porturilor mediteraneene si pontice. Epigrafia rodiana atesta construirea unei adevarate aristocratii de navigatori, care monopolizeaza activitatile maritime si puterea politica, actionand ca un element conservator in viata cetatii; Strabon (14, 2, 5 = c 653) mentioneaza in chip expres practicile de atenuare a pauperizarii in interiorul corpului civic, printr-un 'paternalism' si evergetism deliberat si sistematic. Asemeni Atenei clasice - dar fara o deschidere deomcratica comparabila - Rhodos-ul utilizeaza exploatarea unui adevarat imperiu, sporit si confirmat de romani in 188 prin pacea de la Apameea - pentru limitarea efectelor perturbatoare ale polarizarii de avere.

In 165, un ambasador rodian protestand in fata senatului de la Roma impotriva favorizarii Delos-ului, declarat port franc in 167/166, sustinea ca in felul acesta cetatea lui pierdea un venit anual de 1 milion de drahme provenind din drepturile portuare. Cum de obicei taxele de port erau de cca. 2% din valoarea marfurilor, putem estima la cca. 50 de milioane de drahme (8300 de talanti) valoarea marfurilor trecand prin port. Atat comertul propriu cu grane, vin si ulei, cat si tranzitarea unei mari cantitati de marfuri prin Rhodos, precum si produse ceramice foarte variate, uneori obiecte de metal (arme la Priene) se intregesc cu o efervescenta activitate bancara si in interior, si in alte centre ale Mediteranei. Moneda rodiana este un etalon extrem de raspandit, iar elgislatia rodiana a navigatiei reprezinta nucleul esential al dreptului maritim roman si apoi bizantin; prin filiera ragusano-venetiana, el avea sa se transmita, in fapt, pana in dreptul international modern.

Atena ramane o cetate importanta a Greciei continentale. Dupa vicisitudini tragice in vremea lui Alexandru si a primilor sai succesori, cetatea castiga o anume liniste si chiar, din 228, autonomia totala fata de Macedonia. Fara a-si altera in chip esential institutiile (restaurate dupa reformele lui Demetrios din Faleron), Atena functioneaza insa ca o cetate conservatoare. Adaugarea a doua triburi, purtand, omagial, nume ale regilor epocii, nu face decat sa confirme devitalizarea institutiilor clisteniene si a spiritului lor; in acelasi sens, desfiintarea aproape totala a retributiilor pentru functiile publice si a indemnizatiei de spectacol este coerenta cu prestigiul crescand al Areopagului si strategilor.

Temeiul socio-economic al acestei 'normalizari' a vietii politice a Atenei care constituise candva exceptia prin excelenta datorita radicalismului democratic al institutiilor sale, si care acum este una din numeroasele cetati moderat-conservatoare ale unei Grecii fara stralucire - temeiul acestei evolutii, asadar, este ingustarea bazei economice a cetatii, care nu mai poate compensa tendintele de polarizare si diferentiere tot mai acute.

Lipsita de posesiuni externe, cu un port care se vede situat in afara marilor curente comerciale (Pireul ramane doar o piata importanta pentru grane) Atena e in fapt guevrnata de o minoritate bogata si intr-o buna masura dependenta de evergetismul regilor lagizi si attalizi. Prestigiul intelectual si artistic al cetatii continua sa fie important - ceea ce presupune existenta aici, intr-o masura mai importanta decat in alte parti, a mestesugarilor specializati in productia artistica, precum si prezenta unor grupuri si medii originale - studenti, filosofi, retori, conferentiari mai mult sau mai putin itineranti - care dau Atenei o fizionomie ce-i va fi specifica pana tarziu in epoca romana si bizantina.

Sparta in epoca elenistica ne este mai bine cunoscuta din izvoarele narative, mai ales datorita efervescentei reformatoare care incearca sa restaureze ceva din vechea putere si glorie a Lacedemonei.

Procesele specifice evolutiei spartane in sec. IV - scumularea de metal pretios tezaurizat si de pamanturi (cleros-ul devenind, practic, alienabil odata cu reforma lui Epitadeus), concentrate in mainile unui grup foarte restrans - in particular al unor femei, a caror pozitie la Sparta e deosebita de cea curenta in Grecia si care nu intrau sub incidenta interdictiilor indepartandu-i pe spartiati de la chrematistica; reversul acestei acumulari este, evident, pauperizarea celui mai mare numar dintre cetateni. Or, la Sparta, exercitiul calitatii de homoios este conditionat de un minimum de venit, asa incat saracirea si inegala distributie a pamantului are drept efect imediat oligantropia - lipsa de cetateni; la mijlocul sec. III, doar 700 de spartani isi pastrasera drepturile cetatenesti.



Sparta avea experienta solutionarii prin expansiune a acestui tip de dysnomie. Pierderea Messeniei dupa dezastrul de la Leuctrai (371) si, pe un alt plan, pierderea prestigiului si hegemoniei Spartei in Pelopones, la care se adauga, dupa 336, izolarea crescanda a cetatii, ramasa in afara marilor curente ale expansiunii, dar suportand, macar indirect, efectele negative ale autoritatii macedonene, cumuleaza pentru a pune cetatea in fata unor probleme insolubile.

Incercarea tanarului rege Agis al IV-lea de a restaura 'constitutia lui Licurg' pune in lumina complicatiile extreme ale acestei situatii. Incepand din 224, Agis porneste - cu un entuziasm inspirat de adeziunea sa la valorile etice traditionale ale Spartei, de increderea sa, nu lipsita de naivitate, dar nici de noblete, in imaginea despre sine a Spartei 'celor asemenea' - o adevarata cruciata pentru iûtoarcerea la austeritatea si paritatea licurgeana, care sa reinstaureze prestigiul si puterea cetatii. Agis incepe prin a renunta la propria-i avere, considerabila, si propune gerusiei ca, dupa abolirea datoriilor, sa procedeze la redistribuirea pamanturilor, reconstituind 4500 de loturi cu care sa fie dotati tot atatia noi cetateni recrutati dintre perieci si straini; acestora trebuia sa li se adauge 15 000 de loturi in zona de margine a Laconiei, cu care sa fie inzestrati 15 000 de combatanti perieci.

Dupa ce reuseste, cu mari dificultati, sa obtina anularea datoriilor, Agis se loveste de noi opozitii, adaugate celei acerbe a gerusiei si a eforilor: fostii debitori, acum despovarati, refuza reimpartirea pamanturilor, pe care saracimea o cere cu vehementa. Dupa o scurta campanie in Etolia, Agis este asasinat.

Combinatia de idealism paseist si de constiinta a necesitatii unei solutionari a problemelor oligantropiei isi dovedea lipsa de eficacitate, mai cu seama in conditiile Spartei, unde reforma preconizata nu ar fi remediat nici arhaismul ingust al vietii economice, nici rigiditatea unor institutii constrangatoare si anacronice. Acest tip de solutie mai degraba imaginara persista totusi in actiunea politica a nepotului si succesorului lui Agis, Cleomenes al III-lea, devenit rege la Sparta in 235, in conditii externe complicate de tendintele hegemonice ale ligii ahaice reorganizate de Aratos din Sicione. In aceste conditii, restaurarea ordinii interne si a capacitatii militare a cetatii sunt cu atat mai imperioase.

Cleomene incepe printr-o masura radicala si spectaculoasa totodata - desfiintarea eforatului, mai exact, prin uciderea a patru efori si pastrarea doar a unei insarcinari de acest tip pe acre regele si-o asuma el insusi; continua exiland 80 de notabili opozanti si asociindu-l pe propriul sau frate ca rege in locul lui Arhidamos, exilat si apoi asasinat.

In fata apellei, Cleomene readuce propunerile lui Agis, cu un accent mai apasat asupra sporirii capacitatii militare ofensive a Spertei. Razboiul impotriva ligii ahaice aduce, cu ajutorul Etoliei, in stapanirea spartanilor vechile sale zone de autoritate - Tegeia, Mantineia, Orchomenos, Kaphyai; in 227, Cleomene invinge cetatea Megalopolis. Teama unei aliante peloponesiace si, mai ales, a unei extinderi a miscarii protestatare in fruntea careia se situase Cleomene suscita o alianta a fortelor politice conservatoare - liga ahaica si Macedonia lui Antigonos Doson. Succesele din 225 ale lui Cleomene - Argos, Phlious, Corint - nu sunt insa intovarasite de o actiune reformatoare, de unde, probabil, si refluxul la fel de rapid al puterii spartane. In acest ultim moment, Cleomene initiaza o masura semnificativa, chiar daca deocamdata ineficace: vanzarea libertatii hilotilor. Infrangerea de la Sellasia, din 222, pune capat acestei pasionante cariere de reformator, dar nu stavileste valul de revendicari sociale de la Sparta, al caror ultim ecou inainte de instaurarea autoritatii romane in Grecia va fi reprezentat de tirania lui Nabis.

Inca in cariera lui Cleomene intalnim elemente care o apropie de o tiranie, asa cum se manifesta acest tip de guvernare autoritara in epoca elenistica. Titus Livius ii atribuia, pe de alta parte, lui Nabis un discurs protestand impotriva numelui de tiran, pe acer altminteri izvoarele literare i-l atribuie in unanimitate. Rege al Spartei (asa cum se intituleaza pe monede, asa e numit si intr-o inscriptie deliana), Nabis exercita, in fapt, o autoritate de tip tiranic, nu atat din cauza ilegalitatii statutului sau de singur rege al Spartei, ci mai cu seama datorita violentei cu care urmareste restaurarea corpului civic spartan, mai ales prin integrarea hilotilor in randul cetatenilor cu drepturi depline. De aici, un folclor dintre cele mai abundente despre casatorii silnice intre femei spartane si intre 'scalvi', ca si povesti despre stratageme josnice si violente cu care Nabis si-ar fi adunat bogatii. Izvoarele sunt unanim ostile acestui monarh care, intemeindu-se pe o puternica garda de mercenari, nesocotea in multe feluri traditia spartana - inclusiv inconjurand cetatea cu o incinta sau anuland prerogativele multiseculare ale gerusiei. xpansiunea in Argolida este concomitenta cu reforme de acelasi tip ca acelea initiate la Sparta - abolirea datoriilor si reimpartirea pamanturilor. Efemer aliata cu regele spartan, Roma realizeaza repede ca primejdia extinderii acestor seditioase restructurari este generala; coalitia Pergamului, Rhodos-ului si Romei limiteaza drastic, in 195, puterea spartana a carei distrugere o va savarsi o noua coalitie initiata de Philopoimen, strategul ligii ahaice, si la care participa Pergamul si Roma. In fine, in 192, Alexamenos strategul etolienilor, il asasineaza pe Nabis, inlaturand astfel ultimele rezistente reformatoare si antiromane.

Caracterul agrar si, in ansamblu, paseist al acestor incercari - al caror ecou in intreaga Grecie dovedeste totusi ca problemele Spartei erau problemele intregii Elade, a cetatenilor - trimite la un orizont economic si social stagnant si, intr-un sens, recurent, vadind astfel epuizarea posibilitatilor de solutionare ale problemelor cetatii in cadrul limitat al cetatii insasi.

Cetatile pontice cunosc in epoca eleinstica o dezvoltare in ansamblu concordata cu cea a lumii dominate de polis in intregul ei. In afara unor aliante temporare, grecii din Pont nu ajung la o unitate mai stabila pe temeiuri proprii. Evolutia economica a cetatilor este in continuare dominata de problemele agrare, carora li se adauga largirea, catre zona intracarpatica, si a stepelor nord-pontice, a contactelor comerciale cu lumea indigena, mai cu seama pe caile navigabile urcand pana departe, spre nordul continentului. Nu atat o decadere economica de ansamblu ar fi de observat, cat o polarizare foarte acuta a avutiilor - marcata, pe plan politic, de controlul exercitat asupra institutiilor cetatii de o minoritate conservatoare constituita din cateva familii care-si impart traditional puterea si functiile, precum si de recurenta evergetismului in momente de criza alimentara sau social-politica.

Corelatul acestor fenomene interne este reprezentat de instituirea unor raporturi din ce in ce mai statornice si de un tip special cu dinastii locali, printi sciti sau geti, ca Saitaphernes in nordul Marii Negre, Sadales in preajma Messambriei, Zalmodegikos sau Rhemaxos mentionati in inscriptiile istriene. Cetatile grecesti depnd in multe feluri - de la exploatarea netulburata a teritoriului si a agricultorilor semidependenti, autohtoni, care par sa le asigure majoritar punerea in valoare, pana la libera circulatie a marfurilor si oamenilor in zona dunareana - de bunavointa acestor basileis, a caror forta militara ii poate apara sau distruge. Pare evident faptul ca aristocratia cetatilor pontice era ea insasi direct interesata in mentinerea unei anume subordonari fata de principii locali, cu care reprezentantii marilor familii grecesti intretineau relatii privilegiate - si, reciproc, ca sprijinul basileilor autohtoni era asigurat cu precadere notabililor cu care stabilisera de multa vreme relatii fructuoase; aceasta pune in lumina incidenta profunda a contactului intre greci si autohtoni asupra evolutiei acestor zone ale lumii antice.

In aceste conditii, inglobarea cetatilor pontice in unitati teritorial-monarhice locale - culminand cu statul geto-dac al lui Burebista - reprezinta punctul superior al unei evolutii seculare, integrand experienta acordurilor statornic incheiate intre aristocratia cetatilor si dinastii locali: Acronion este mostenitorul unei lungi traditii, al carui prim exemplu ni-l dau 'ambasadorii' histrieni la Zalmodegikos. Dincolo de violenta - uneori exagerat evaluata, si oricum temporara - a unor contacte, dincolo de povara suplimentara a exactiunilor pe care, intr-un fel sau altul, asemenea raporturi le implica, pe temeiul unei aliante de clasa intre aristocratia cetatilor, furnizoare de obiecte de lux si de prestigiu, si aristocratia locala, furnizoare de grane, de sclavi, de forta armata si de protectie, epoca elenistica pregateste o unitate istro-pontica al carui rol in epocile viitoare va fi cat se poate de evident.



La hotarele asiatice ale lumii elenistice, centre babrbaro-elene, ca Petra, de pilda, marturisesc si ele profundul impact al urbanismului si civilizatiei grecesti asupra dinastilor locali. Situata pe drumul caravanier care leaga India si Arabia de zona mediteraneeana, citadela nabateenilor, fastuoasa si intr-un fel baroca, vadeste o bogatie de expresie si o pasiune remarcabila pentru tot ce era vehement, teatral si somptuos in modelele urbanistice si estetice ale elenismului.

Economia monetara: efecte, limite

Prezenta greco-macedoneana in Orient aduce dupa sine instaurarea generalizata a economiei monetare. Atat sub aspectul cantitatii de metal pretios puse in circulatie, caci si Alexandru, si disdohii utilizeaza masiv aurul si argintul care fusesera tezaurizate pentru a bate moneda la o scara fara precedent - cat si sub cel al unificarii monetatiilor care, cu exceptia Rhodos-ului si Egiptului, adopta etalonul atic, epoca elenistica reprezinta o etapa superioara in domeniul emiterii si circulatiei monedei. Cetatile care isi pierd independenta pierd, dealtminteri, si dreptul de a bate moneda, in afara emisiunilor locale de bronz, ceea ce contribuie, de asemenea, la unificarea tipurilor si sistemelor ponderale.

Faptul ca Egiptul renunta repede la etalonul atic, adaugat aceluia ca in interiorul posesiunilor lagide nu este acceptata decat moneda ptolemaica, duce la dezvoltarea activitatii de schimb bancar ale carui beneficii sunt monopolizate de administratia regala. Regatul Pergamului adopta si el, dupa pacea de la Apameea, o politica inchisa, monopolizand veniturile provenite din schimb - ceea ce reprezenta mai degraba un semn de limitare decat de expansiune. Aceasta se vede, oricum, in istoria monetara a Egiptului care insa din vremea lui Ptolemeu al III-lea incepe sa dea semne de inflatie.

O consecinta directa a cresterii circulatiei monetare este dezvoltarea activitatilor bancare - depuneri, credit, unoeri finantare (cu precadere a expeditiilor comerciale maritime, cu riscuri mari si cu dobanzi mari). In afara bancilor regale lagide, parte integranta a administratiei fiscale a Egiptului, templele reprezinta si ele, datorita functiei lor foarte vechi de tezaurizare, si centre de actiivtate bancara: sanctuarul din Delos ofera in acest sens documentatia epigrafica cea mai bogata. Sub supravegherea hieropilor si apoi a administratorilor, se dau cu imprumut surplusurile veniturilor provenite din arendarea pamantului sacru, cu dobanda de 10% si pe termen de 5 ani. Se adauga si banci particulare - mai ales rodiene, apoi italiote, ale caror relatii cu tezaurul sanctuarului sunt constante, dar de o natua destul de greu de definit.

Raportul intre operatiile de credit efectuate de preotii din Delos si tezaurizarea care continua in sanctuar este net in favoare acestuia din urma; pe de alta parte, acelasi raport se observa si daca luam in considerare tezaurele regale enorme, in legatura cu care putem incerca o estimare globala macar in momentul in care ele devin prada de razboi: la triumful serbat de Scipio Asiaticus si Aemilius Regillus impotriva lui Antiochos cel Mare, sunt purtate in cortegiu, in afara de 1231 colti de fildes, 234 coroane de aur, 137 420 livre de argint, 224 000 tetradrahme atice, 140 000 monede de aur, vase de argint in greutate de 1423 de livre si de aur - 1020 livre (TL, 37, 59). Dupa victoria de la Kynoskephalai, Flamininus captureaza 3713 livre de aur in lingouri, 43 270 de argint, 14 514 monede de aur, iar dupa Pydna, tot din Macedonia, Aemilius Paullus aduce 77 de vase de 3 talanti si 750 vase cu argint, la care se dauga vesela de aur, statui de metal pretios - o prada care a avut nevoie de trei zile de defilare pentru a fi expusa la Roma. Aceste cantitati, la care se daduga cele acumulate in temple si de la particulari, vadesc faptul ca tendinta fundamentala a economiei elenistice ramane tezaurizarea. Daca tinem seama, pe de alta parte, de faptul ca mediul rural este situat in ansamblul sau in afara economiei monetare, intelegeme mai exact limitele inlauntrul carora se situeaza circulatia banilor in epoca elenistica.

In termeni asemanatori se pune si problema schimburilor comerciale in ansamblu. In mediul urban, productia mestesugareasca sporeste cantitativ - asa cum sporeste si din pricina multiplicarii insasi a centrelor urbane. Nu se poate vorbi insa, cum credea candva Rostovtev, de productie in serie; baza sociala a productiei mestesugaresti ramane atelierul de dimensiuni relativ mici si, lucru inca mai important, cu o diviziune sociala a muncii foarte limitata. Forme si tipare circula, evident, in toata aria mediteraneeana; mai putin insa in produsele curente. Exista mari ateliere regale - pentru produsele de monopol in Egipt, pentru materiale de constructie si, poate, textile la Pergam - dar modul lor de organizare si utilajul nu inoveaza, si finalitatea lor ultima este sporirea tezaurului regal, nu a productiei.

Ceea ce e, dealtimnteri, spectaculos in dezvoltarea comertului este comertul cu tinuturi indepartate si cu obiecte de lux si de prestigiu. Nu atat vanzarea prduselor grecesti in aria periferica sau 'barbara' (care persista ca fenomen al schimbului local), cat comertul cu produse specializate - papirus, vase din metal pretios, bijuterii, tesaturi si covoare de lux - sau exotice - aromate, pietre scumpe, lemn pretios, fildes - reprezinta constantele vizibile ale comertului elenistic. Un capitol aparte, cu o pondere speciala, este reprezentat de comertul cu grane - problema endemica a oraselor de tip grec - la care participa Egiptul, zona pontica si, in parte macar, nordul Africii. Un altul, similar, este cel al comertului cu sclavi, alimentat si de neincetatele razboaie ale epocii, si de pirateria pe care autoritatea lagida si apoi cea rodiana nu izbutisera sa o limiteze decat in estul Mediteranei. In ambele cazuri, este vorba de un comert 'de subzistenta', in care prioritatea apartine consumului si care nu poate reprezenta deci o baza de dezvoltare a unui comert de tip 'modern' si nici semnul existentei unei adevarate pieti interne.

In ciuda aparentelor, deci, economia elenistica ramane o economie fragmentara, a unitatilor teritoriale juxtapuse, cu atat mai mutl cu cat transporturile raman sporadice si deficitare. E drept ca dexcoperirea periodicitatii musonilor, circumnavigatiile Africii, proiectele de canale si pistele caravaniere ameliorate reprezinta un progres important - dar a carui finalitate e limitata de comertul scump cu produse exotice. Faptul ca transporturile pe uscat continua sa ramana arhaice si costisitoare, ca, pe apa, ambarcatiunile nu realizeaza nici un progres (marile corabii construite pentru Hieron sau Ptolemaios Philopator sunt cu totul nefunctionale), ca, in fine, pirateria este, in ciuda eforturilor, endemica - toate acestea limiteaza drastic posibilitatile de schimb comercial. De aici si exploatarea tot mai opresiva a producatorilor din chora, precum si conflictele acerbe pentru suprafete cultivabile derizorii. Faptul ca nici macar Egiptul nu e crutat din cand in cand de foamete, al carui spectru planeaza permanent asupra cetatilor grecesti, pune in evidenta caracterul ingust si superficial al economiei de schimb in epoca elenistica.

Institutii regale

Interventia Macedoniei in lumea greaca, apoi cuceririle orientale ale lui Alexandru au inzestrat brusc ideile politice despre monarhie pe care, de la Platon incoace, le vehicula filosofia despre polis cu o neasteptata realitate. De buna seama, Alexandru a fost rege in felul in care nu a fost atat ca elev al lui Aristotel, cat ca mostenitor al unei traditii macedonene (nu lipsite de raport cu ansamblul reprezentarilor despre regalitatea eroica in mentalitatea greaca), si ca biruitor al unui imperiu al carui guvernare trebuia sa si-o asume. Dar teoria si actiunea politica se intalnesc acolo unde colectivitatea civica si institutiile ei nu mai au capacitatea de a decide singure in chip eficace, cautand coerenta si legitimitate in actiunea unui basilikos aner.

Desistarea cetatii de la o parte din atributele ei esentiale in favoarea unui monarh - tiran, rege sau 'erou eliberator' - regaseste tipare ale reprezentarilor politice pe care traditia greaca le pastreaza in cele mai diferite manifestari - epopee, culte civice, reflexiune politica, asa incat ideea unei pretinse incompatibilitati intre mentalitatea politica greaca si monarhie apare azi ca una dintre cele mai eronate ipoteze ale istoriografiei secolului XIX; pornind de aici, teza dupa care monarhia elenistica ar fi fost succesoarea nemijlocita doar a monarhiilor orientale este astazi imposibil de sustinut. Dimpotriva, contributia greaca la constituirea acestei institutii prorpii epocii elenistice este, impreuna cu traditia macedoneana, o componenta esentiala a regalitatii inaugurate de Alexandru.



Desigur, si fiul lui Filip, si succesorii sai, s-au vazut pusi in situatti de a prelua o seama de traditii monarhice sau imperiale in raport cu noii lor supusi. Ptolemeii au fost constransi, ca si Ahemenizii, sa se inscrie ca succesori legitimi ai faraonilor - dar au facut-o exclusiv in beneficiul egiptenilor si intr-un mod mai degraba exterior si discursiv; in raport cu grecii si macedonenii din Egipt, in raport chiar cu zonele asiatice cucerite, dinastia lagida se comporta ca o dinastie greco-macedoneana. In Asia, Seleucos I si mai ales succesorul sau, Antiochos I, fiu al unei printese iraniene, duc o politica de colaborare cu aristocratia persana, dar nu preiau decat in ceremonialul exterior elemente disparate si nu conceptia imperiala ahemenida in intregul ei. Monarhia elenistica reprezinta asadar nu o institutie mostenita, ci o creatie originala a epocii, raspunzand exigentelor impuse de structurile de profunzime ale societatilor inovate prin expansiune.

Definita printr-o ideologie regala care transpare in acetele, atitudinile si discursul intregii epoci, in legatura cu monarhii - si care, dealtminteri, va fi teoretizata in numeroase tratate despre regalitate - institutia monarhica presupunea atributii si reprezentari care variaza de la o zona la alta, dar a caror esenta ramane, macar pana la un punct, comuna. Regele, investit cu charisma victoriei, este stapanul pamantului, doriktetos, cucerit cu lancea; intregul regat este, in fapt, proprietatea lui - ca si cum ar fi vorba de un patrimoniu grec privat, si nu in sensul particular pe care il avea in Orient stapanirea nominala a despotului: el poate sa-l mosteneasca si sa-l transmita, in interiorul, dar si in afara dinastiei (Ptolemaios cel Tanar lasa mostenire romanilor Cirenaica, iar Attalos al III-lea intregul regat), poate sa-l vanda, sa-l dea ca zestre, sa-l imparta. Razboinic victorios, el este un eliberator si primeste partea privilegiata a pradei de razboi - complement de traditie eroica al participarii directe a regelui la lupta. Monarh dispensator de bunuri si 'filantrop', regele elenistic daruieste ca everget cetatilor, templelor si supusilor daruri sopmtuoase, organizeaza ospete si serbari publice, impodobeste cetatile cu monumente.

In Macedonia, puterea regala este controlata traditional de 'adunarea macedonenilor', adica a ostenilor macedoneni; putem constata insa cum trepatt, indaratul acestei fatade transmise din vremea 'eroica' se precizeaza caracterul monarhic al puterii antigonide. In Orient, regii macedoneni sunt, de la bun inceput, suverani absoluti si care nu raspund in fata nici unei instante. Ei guverneaza prin edicte (prostagmata), fiind autoritatea legislativa unica a regatului.

Colaboratorii apropiati ai regelui sunt legati de acesta prin raporturi personale de tip traditional, purtand titlul de prieteni sau tovarasi, de rude chiar ale regelui - titulaturi ceremoniale fara continut familial real, dra care marcheaza faptul ca proximitatea fata de rege este sursa autoritatii acestor notabili. In Egipt, ierarhia titlurilor, greu de corelat altminteri cu ierarhia functiilor - incepe de la somatophylakes ai regelui (garda personala), contribuind cu philoi (prieteni), archisomatophylakes (comandanti ai garzii), echivalent al prietenilor de seama, prieteni de seama, echivalent cu ruda a regelui, ruda a regelui.Inalti functionari regali - dioiketes in Egipt, satrapii sau strategii in regatul seleucid, reprezinta un alt grup de colaboratori ai regelui. Un al treilea este cel al consilierilor -tehnicieni ai constructiilor si medici, istorici si filosofi: Mouseion-ul si biblioteca sunt institutii regale nu doar de prestigiu, ci si de propaganda si de deliberare.

Organizarea fiecaruia dintre marile regate elenistice este intr-o mai mare masura specifica, tinand de traditii si structuri anterioare, decat institutia monarhica in sine, care, macar tendential, se refera la un tipar comun si la precedentul lui Alexandru. In Macedonia- despre care informatiile de care dispunem sunt mult mai limitate decat am fi dorit-o, teritoriul statului este subdivizat in circumscriptii numite merides, avand in frunte cate un epistates; cu exceptia Tesaliei, incorporata cu acelasi titlu ca si Macedonia, in posesiunile antigonide, restul Greciei este controlat prin aliante, prin sustinerea regimurilor promacedonene si prin stationarea de garnizoane, mai ales in puncte strategice esentiale - Demetrias, Pireul, Acrocorintul, Chalcis.

Administratia seleucida avea de solutionat problemele cele mai complicate, decurgand din lipsa de coeziune si uniformitate, agravata de absenta unui idiom comun si de dificultatile comunicatiilor. Singura solutie posibila era pastrarea cadrelor esentiale ale administratiei ahemenide, unitatea de baza - satrapia. Nu dispunem de lista completa a satrapiilor seleucide; aproximativ 20 in secolul III, numarul lor trebuie sa fi fost redus treptat; satrapiile mari -Mesopotamia, Iranul - au fost subdivizate in hyparchii si, tarziu atestate, in toparchii, unitatile cele mai mici. Pana la Antiochos al III-lea, in fruntea fiecarei satrapii se afla un satrap, exceptie facand Asia Mica, unde inca Antigonos cel Chior numise un strateg. Functiile satrapului sunt cu precadere civile, el avand in subordinea sa un strateg a arui competenta este militara. In vremea lui Antiochos, guvernarea militara a satrapiilor se intareste, monarhul numind peste tot strategi in locul satrapilor. In secolul II insa, reapar in inscriptii satrapii. Satrapiile 'superioare', la este de Eufrat, se aflau de obicei sub autoritatea unui guvernator general, in genere mostenitorul regelui.

In fiecare satrapie, enclave importante - cetati de tip grec sau teritorii sacerdotale - se aflau insubordinea directa a regelui, sub forma, mai ales, a aliantelor cu caracter mai mult sau mai putin formal. Cetatilor le este recunoscut statutul liber, eleutheria, si dreptul de auto-guvernare (autonomia), dar continutul acestora este variabil si nu coincide niciodata cu independenta. Suprimarea tributului si inlocuirea lui cu controbutiile, guvernarea directa a regilor mai degrba prin scrisori decat prin edicte, reprezinta forme relativ artificiale, deghizand in alianta o relatie de subordonare impusa de insasi disproportia de forte intre cei doi parteneri. Dintr-un alt punct de vedere, insa aceste forme mimand paritatea atesta vitalitatea structurilor de polis, care pot fi instrumentalizate, nu si anulate de puterea regala.

Administratia lagida s-a instalat, dimpotriva, intr-o arie extrem de omogena si cu structuri birocratice multiseculare: cele aproximativ 40 de nome al Egiptului, subdivizate in toparchii, conduse de un toparch, la randul lor impartite in komai (sate) conduse de un komarch. In fruntea acestei ierarhii se afla un administrator general (uneori doi) cu titlul de dioiketes. Aceasta organizare administrativa a fost dublata de o structura militara - avand in frunte strategi - si fiscala - reprezentata de oikonomoi. In jurul acestor functionari, o multime de scribi, secretari (grammateis), controlori (antigrapheis), arendasi ai impozitelor, politisti. Justitia, divizata la baza intre dikasteria - tribunalele de drept grec - si corpul de laokritai, preoti - judecatori ai egiptenilor, este comuna la nivel superior, unde judecatorii regali sunt competenti in orice fel de pricina. Obiectivul principal al acestui complicat aparat este strangerea redeventelor datorate

Administratia attalida in Pergam este confruntata, intr-un sens, cu inversul situatiei din Egipt: stapani ai unui teritoriu aproape in intregime urbanizat, urmasii lui Eumenes guverneaza mai ales prin intermediul cetatilor, aparent aliate, in fapt tributare.








Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Mestesuguri
CONSTANTIN BRANCOVEANU III mare ban, (1707-1762)
BISERICA IN EVUL MEDIU
Aromanii la sud de Dunare - Intre natiune si romanism
Schimbul. Cai de comunicatie. Mijloace de transport
GRIGORE BRANCOVEANU (n. 1767 – m. 27 aprilie 1832)
Crestinismul daco-roman in primul mileniu
Tratat asupra promovarii raporturilor economice intre Regatul Romaniei si Reichul German





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu