Feudalismul

Feudalismul

Intr-o lume redevenita in larga masura rurala si in care circulatia monetara s-a redus foarte mult, pamantul reprezinta cea mai sigura bogatie si un mijloc frecvent folosit pentru a recompensa serviciile aduse. In schimbul slujbelor care le-au fost prestate, regii merovin-gieni fac danii in pamanturi apropiatilor lor, pentru a-si asigura credinta acestora si a-si spori autoritatea asupra lor. Dar cum aceste danii sunt cel mai adesea neconditionate, si facute pentru slujbe trecute, credinta celui ce le-a primit exista atata vreme cat se mai gaseste la dispozitia regelui pamant din care sa faca noi daruri. In momentul in care fondul funciar este epuizat, regii isi pierd autori­tatea, asa cum s-a intamplat cu ultimii merovingieni, care din pricina neputintei de a se impune au fost denumiti "regi trandavi". Numele sub care este cunoscuta aceasta danie neconditionata este beneficiu, de la cuvantul latin beneficium, care insemna chiar "binefacere".

In epoca franca, practica prin care un om liber intra in serviciul unui personaj important este cunoscuta sub numele de vasalitate. Cel ce intra in slujba cuiva, oferindu-i serviciile sale si supunerea sa desavarsita, incepe sa fie numit vasal. Cel care il ia sub protectia sa, asigurandu-i si mijloacele de subzistenta, poarta numele de senior. Legatura intre cei doi este una personala, intarita prin juramant, astfel incat sa garanteze ca vasalul isi va indeplini obligatiile, in general militare, iar seniorul ii va asigura existenta, intretinandu-l la curtea sa, oferindu-i hrana, haine, arme si alte daruri.

In secolul al VIII-lea, pentru intretinerea vasalului incepe sa fie cedata o bucata de pamant, numita in acte beneficiu, apoi fief sau feud. Se constata deci fuzionarea celor doua institutii, pana atunci separate, beneficiul si vasalitatea. Vasalii incep astfel sa fie casati, adica inzes­trati cu gospodarie proprie si nu intretinuti la curtea seniorului lor.

Pentru a face fata unor probleme noi, precum pericolul repre­zentat de invaziile arabe, majordomul Carol Martel recurge la acordarea de beneficii pe scara larga luptatorilor sai, de aceasta data conditio-nandu-le de prestarea slujbei militare.

Stabilirea relatiilor vasalice, intr-o societate care cunoaste prea putin scrisul, este exprimata printr-o ceremonie publica, alcatuita din acte riguros codificate, care presupun un ansamblu de comportamente simbolice (gesturi si cuvinte) ale celor doi participanti. Ceremonia intrarii in vasalitate cuprinde omagiul, act prin care vasalul ingenun-cheaza in fata seniorului, si, punandu-si mainile impreunate in mainile acestuia, in semn de supunere, declara ca vrea sa devina "omul" lui. Seniorul trebuie sa-i stranga mainile, in semn de acceptare si de asigurare a protectiei, apoi cei doi se saruta pe buze, pentru a marca intelegerea si a arata ca ea s-a facut intre oameni egali. Apoi, vasalul trebuie sa depuna un juramant de credinta fata de seniorul sau, pe Evanghelii sau pe sfinte moaste, obiecte sfintite menite sa intareasca forta cuvintelor rostite. In final, seniorul da vasalului investitura fie­fului, care consta din inmanarea unui obiect simbolic (sceptru, steag, nuia, sabie, bucata de pamant etc.), care desemneaza feudul ce va intra astfel in posesia vasalului. Vasalul poate primi nu doar pamant, ci si alt fel de venituri, cum ar fi dreptul de a percepe anumite vami sau taxe, important fiind doar ca seniorul sa-i puna la dispozitie mijloace prin care acesta sa se intretina si sa-si procure armamentul, din ce in ce mai costisitor (cal, zale, armura, spada, lance etc.), care-i era nece­sar pentru a-si indeplini functia militara.

Legatura stabilita intre cei doi printr-un astfel de contract va-salic este personala si trebuie reinnoita la moartea uneia dintre parti. Aceasta inseamna si ca feudul ramane de drept in proprietatea senio­rului, vasalul avand asupra lui doar drepturi de posesie si de folosinta. In fapt insa, feudul se va transmite ereditar in familia vasalului, cu conditia ca urmasii acestuia sa presteze la randul lor omagiu si jura-mant de credinta seniorului.

Contractul vasalic creeaza drepturi si obligatii reciproce. Vasa­lul are fata de seniorul sau indatoriri negative: de a nu-i prejudicia in

vreun fel bunurile, persoana, familia si onoarea, si indatoriri pozitive, rezumate in formula sfat si ajutor.

Sfatul presupunea obligatia vasalului de a-l asista pe seniorul sau cand acesta imparte dreptatea in tribunalul seniorial, de a-l ajuta sa gaseasca solutii in situatii dificile, ca de exemplu in timpul luptelor, de a fi prezent la castel in ocazii solemne, cum ar fi depunerea omagiului de catre alti vasali.

Ajutorul este, in principal, de doua feluri: banesc (rascumpararea seniorului cazut prizonier, armarea drept cavaler a primului fiu, casa-toria primei fiice, plecarea seniorului in cruciada) si militar. Ajutorul militar consta in sprijinul armat dat de vasal seniorului sau ori de cate ori acesta avea nevoie, dar cu trecerea timpului, beneficiind si de incercarile bisericii de a limita razboaiele, acest sprijin a fost restrans la participarea timp de 40 de zile pe an la o campanie. Posibilitatea vasalului de a parasi lupta in momentul cand considera ca si-a indeplinit obligatia militara facea ca trupele recrutate pe acest prin­cipiu feudal sa fie lipsite de disciplina si de coeziune.

La randul sau, seniorul are obligatii fata de vasal, intre care sa-i puna la dispozitie mijloace de intretinere si sa nu-l lipseasca in mod nejustificat de ele, sa-i ofere protectie, sprijin armat si banesc la ne­voie. In cazul in care vasalul isi incalca obligatiile asumate, este consi­derat tradator (felon iar feudul poate fi reluat de senior. Daca seniorul isi nedreptateste grav vasalul, atentand la viata sa ori a familiei sale, la onoarea sotiei sau refuzand sa-l ajute la nevoie, acesta poate rupe juramantul de fidelitate, pastrand feudul si depunand juramant senio­rului acestuia. Daca nu exista un senior suprem, atunci el poate pastra feudul ca alodiu, adica liber de obligatii vasalice.

Datorita necesitatilor de a organiza apararea la nivel local, si un vasal al imparatului putea sa-si creeze proprii vasali pentru a avea la dispozitie oameni inarmati. Acestia, datorita relatiei personale stabi­lite, ii datorau credinta lui, dar nu si seniorului lui. Pe de alta parte, o persoana putea avea mai multi seniori, carora le jura credinta (omagiu multiplu), astfel ca era posibil sa apara dificultati daca seniorii intrau in lupta unii impotriva altora. Pentru a se rezolva astfel de situatii, s-a inventat omagiul ligiu (principal), mai important decat omagiile plane (secundare). Astfel, numai seniorului caruia i se prestase omagiul ligiu i se datora credinta impotriva tuturor, inclusiv a unor seniori carora li se prestase omagiul plan.

Problema cea mai mare a sistemului instaurat de relatiile feudo-va-salice este insa aceea ca, prin caracterul lor personal, ele creeaza o ruptura intre monarh si masa supusilor sai, care isi vor asculta proprii seniori in detrimentul regelui, suveran pentru toti, dar suzeran (senior) doar pentru vasalii sai directi. Aceasta a condus la fenomene de fragmentare a autoritatii politice in regat, la crearea principatelor teritoriale, care mar-cheaza o parte importanta a istoriei medievale europene.