Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » referate » Istorie
Invaziunea neolitica . curentul paleohton sau vechi pelasg

Invaziunea neolitica . curentul paleohton sau vechi pelasg




INVAZIUNEA NEOLITICA . CURENTUL PALEOHTON SAU VECHI PELASG


Timpurile diluviane au trecut si noi intram in al doilea period preistoric, numit al petrei noi sau al petrei poleite. Aceasta epoca consti tuie o noua era de transformatiune fundamentala morala si sociala a lumei vechi. O civilizatiune noua si neasteptata se revarsa asupua Europei.In particular, epoca neolitica se; caracterizeaza prin introducerea animalelor domestice, prin cultura cerealelor si a plantelor textile, prin arta de navigatiune, prin o abilitate rnult mai mare in fabricarea instrumentelor de peatra; in fine, prin cele dintii dogme religioase, prin tumulele funerarii, prin monumentele megalitice, si prin o organizatiune sociala puternica.
Insa, intreaga aceasta civilizatiune materiala si morala a epoce i neolitice apartine in Eurupa unui nou popor imigrat in aceste pärti din alt continent si nicidecum raselor primitive indigene.


Aceasta noua imigratiune etnica in Europa constituie asa-numita invaziune neolitic:a, cea mai expansiva din cate le canoaste istoria.


Inca pe la inceputul epocii neolitice, apar in Europa noile tipuri etnice, doua rase de oameni, dintre cari una mai ales, dolihocefala, dotata au o inteligenta mai superioara, cu idei rnari, cu actiuni puternice si cu insti ncte sociale mai dezvoltate.Acesti oameni, dupa patrimoniul moral, ce-l aduceau cu dinsii si dupa constatarile stiintei arheologice, veneau in Eurupa din tinuturile centrale ale Asiei.


Primele mase neolitice, compuse din triburi imense pastorale si ag ricole, dupa ce plecara~ din Asia centrala, de linga muntii Altai, probabil inc a in epoca neolitica, si dupa, ce fäcura o statiune de mai multe sute de ani l inga marea Caspica si Uralii de jos, ele isi continuara incet drumul lor de migratiune catre apus, pe linga tarmurii de nord ai Marei Negre, apoi atr ase in partea meridionala de o clima mai dulce si de o vegetatiune mai abundenta, aceste populatiuni bclicoase si in mare parte pastorale se revazrsarä c u turmele lor nesfirsite peste cimpiile si vaile cele fertile ale Moldovei si Tar ei Romanesti.
Aici la Dunarea de jos .si in special in tarile Daciei - faptul este cert - s-a format si inchegat centrul cel mare .si puternic al populatiunei neol itice in Europa; centrul unei rase noi de oameni, de o statura inalta si vigu roasa, cu o veche organizatiune patriarhala, cu idei severe religioase si cu o pasiun e, adusa probabiI din Asia, de a sculpta in stinca vie statuele enorme ale divinitatilor sale. Acesti noi cuceritori ai lumei vechi adusera si raspi ndira in Europa noile elemente de civilizatiune, fundara aici cele dintii state organizate si detera o noua directiune pentru destinele omenimei. In curs a poi de mai multe sute de ani, aceasta rasa activa si laborioasa, dotata cu o pu tere miraculoasa de crestcre si expansiune, isi continua de la Dunarea de jos migratiunile sale catre partile meridionale. De pe culmile, de pe vaile si de pe pe cimpiile Carpatilor, necontenite roiuri noi de triburi pastorale trecu ra peste riul cel mare al lumei vechi si se revarsara in grupe compacte si organizate peste intreaga Peninsula Balcanica.
Aceasta este curentul cel mare meridional sau carpato-micenic, cur ent care venind din Asia centrala isi forma la Carpati prima sa patrie europe ana si puse cele dintii baze morale ale noii civilizatiuni, care se dezvolta mai tirziu atit de puternic in Grecia si pe tarmurii Asiei Mici : ori exprimindu -ne cu alte cuvinte, acest,a este curentul vechi pelasg sau paleohton al vechilor pam inteni, sau al oamenilor nascuti de-a dreptul din panaint, dupa cum se numeau dinsii.
Insa, aceasta imigratiune puternica neolitica forma numai o part e din marea invaziune etnica, care caracterizeaza aceasta epoca.
Alte triburi pastorale, alte grupe sociale, cari de asemenea venea u din Asia, spre Europa pe urmele primului curent neolitic, nemaiputind strabat e spre Dunarea de jos, inaintatra peste Basarabia si Moldova de sus si luind directiunea arcului nordic al Carpatilor se revarsara peste Bucovina, Galit ia, Silezia si Moravia. 0 parte insemnata din aceste noi mase neolitice facu o diversiune spre tinuturile de meazazi. Unele triburi trecura peste Carpatii de nord si se stabilira in partile de sus ale Tisei, iar altele coborind p e valea Marchului in jos se raspindira peste Panonia, Noric. peste Dalmatia de sus si inaintara catre Alpi si Italia; - in fine, restul maselor, impins de no i coloane, ce veneau in urma - isi continua mai departe migratiunea sa sp re apus pe linga malul nordic al .Dunarei, si trecind peste Bohemia si German ia, inainta catre Galia, Pirenei, Belgia si Britania, lasind peste tot locul in drumul sau ramasite de triburi si urme ale industriei si cultului sau primitiv. Acesta este curentul al doilea neolitic sau central. care ne prezinta in Europa doua ra muri bine constatate, unul carpato-panonic-alpin si altul carpato-galic .
Acest curent introdus in Europa centrala si apuseana, - in Panon ia, Noric, Dalmatia superioara, Retia, de alta parte in Bohemia, Germania, Ga lia, Pirenei, Belgia si Britania aceeasi cultura uniforma neolitica ca si in Car patii Daciei, acelasi progres industrial, aceeasi viaita pastorala, aceeasi pract ica a agriculturei, aceleasi doctrine religioase, aceeasi organizatiune a cultulu i si a societatii si, in fine, aceeasi idioma sau limba comuna primelor curent e neolitice. Insa miscarea etnica in mase pornita din Asia spre Europa se con tinua in tot cursul acestei epoce. Afarä de primele doua curente mari neolitice , cari adusera si revarsara asupra Europe: o imensa populatiune , alte cete noi, i nsa mai putin considerabile, cari de asemenea din imprejurari necunoscute paras ise tinuturile vechii Asii, se ivesc la portile de rasarit ale Europei. Acesti noi invasori, nemaiputand strabate pe drumul cel vechi de migratiune, fura sili t,i sa apuce o directiune cu totul anormala pentru triburile cari isi cauta o patrie noua si mai fericita. Ei inaintara pe tarmurii Niprului in sus catre Mare a Baltica, ocupara tinuturile Litvaniei si de aici o parte se extinse spre ap us pe linga coastele Germaniei de nord, iar alte triburi trecura in Suedia si Norvebia. Acesta este curentul neolitic nordic, numit de unii arheologi fra ncezi hiperborean.
Primele doua curente sau migratiuni neolitice ne prezinta intru to ate acelasi fond comun de civilizatiune, acelasi mod de viata si acelasi cult, si ele apartineau dupa tipul lor etnic (dolihocefal) si dupa resturile idiomei : lor, la una si aceeasi rasa de oameni, rasa care, intr-o epoca preistoric a departata, traise in t,inuturile Asiei intr-o comunitate sociala si religioasa.
Pe cind de alta parte, curentul nordic sau hiperborean ni se pre zinta in istoria acestor timpuri primitive mai mult ca o serie de diferite migratiun i etnice si cari nici nu plecase in unul si acelasi timp din interiorul Asi ei ; un curent compus in mare parte din doua rase distincte de oameni, una doliho cefäla pasto-rala si agricola, din aceeasi trupina cu cele doua curente precedente si alta brahicefala. cu capul rotund . si statura mai mult mica, oameni cari n u cunosteau nici pastoria, nici agricultura, simpli vinatori si pescari, fa ra nici o importanta in istoria civilizatiunei acestei epoce
.
Din toate aceste migratiuni neolitice insa, rolul cel mai import ant in istoria civilizatiunei europene 1-a avut curentul meridional sau paleohton (carpato-micenic). Prima statiune, pe care a ocupat-o in mod durabil aces t curent neolitic, au fost tarile vechii Dacii, inzestrate de la natura cu cimpii intinse si roditoare, cu vai si paduri magnifice traversate de nenumarate cursuri de ape. Aici se forma centrul cel mare de aglomeratiune al populati ei neolitice, prima patrie adoptiva pentru masele cele mari de pastori, cari v eneau cu capeteniile, cu triburile, cu zeii si cu turmele lor din Asia catre Duna re. Noi am expus in aceste pagini originea, progresul si caracterul cucerirei neolitice, care supuse, impopula si civiliza vastele tinuturi ale Europei . Epoca neolitica ni se prezinta astfel in Europa, cu exceptiune de litoralul Mar ii Baltice, omogena si unitara din .punctul de vedere etnic, omogena si unitar a din punetul de vedere cultural:
Insa, noi cind vorbim aici despre aceasta intinsa Si puternica invaziune neolitica in Europa, nu intelegem nicidecum migratiunea anacronista a asa-numitilor arii, de cari se ocupa filologia moderna, si ale carei conclu ziuni ipotetice nu se unesc nici cu rezultatele investigatiunilor arheologice, ni ci cu constatarile stiintei antropologice ; ci, din contra, noi avem in vedere o miscare mult mai veche decit epoc.a metalelor (sau a pretinsilor arieni), miscare in.timplata cu mult inainte de migra tiunea in Europa a greci lor, a celtilor si ger manilor, si car.e a lasat urme reale despre cultura sa anteelenica si anteceltica prin toate tarile, pe cari le-a ocupat ori le-a atins.
Industria neolitica in Dacia. Fabricatele de peatra si os. O multi me considerabila de arme si instrumente de peatra, precum si obiecte fabricate din oase si coarne de animale, se gasesc raspindite prin toate regiunile vech ii Dacii. In unele din statiunile neulitice de peste Carpati, ne spune arheolo gul Romer, se gasesc mii de bucati de aschi (de silex, obsidian, etc.), numai p e o extensiune de citiva metri pätrati, si tot de asemenea sute si mii de buc at.i de diferite fabricate din coarne de cerb si din oase de animale. (Mouvement archeologique, - Discours, Congres international d'anthropolugie a Budapest I876. Cu deosebire, industria neolitica a instrumentelor de peatra ne apare in mare dezvoltare in Transilvania si in partile de nord ale Ungariei.
La congresul preistoric de la Paris, scrie tot arheoloul Romer, "am fost cel dintii care am prezentat un nucleus de obsidian de provenientä din Transilvania. Pinä atunci toata lumea credea ca obsedianul a fost impor tat in Europa din Mexic, fiindca nu se cunosteau decat cateva specimene aduse de a colo si unele din ltalia'. Intreg comitatul Solnoc-Dobicai, scrie un alt arheolo g de peste Carpati, este semanat, si inca in mod des, cu anticitati preistor ice din epora neoliticä si abronzului ("Archaeologiai Ertesito,). Tot aceeasi s e puate spune si despre celelalte comitate ale Transilvaniei si Ungariei de nord (A se vedea Gooss, Chronik der arhaeologischen Funde. S'iebenbürgens. Idem, Ski zzen zur vorrömischen Kulturgeschichte der mittleren Donaugegenden, in "Arch iv d. Vereines f'ür siebenbürgische Landeskunde', N.F. XIII, 407 - Hampel, Ca talogue de l'exposition prehistnrique: de la Hongrie, Budapest ).
Iar cu privire la Romania, Cesar Boliac scrie: "La noi se gasesc mai multe obiecte de. peaträ decit de bronz prin localitatile dace (inteleg e anteromane) ; sau pot, zice, mai mult, cä bronzul se gaseste foarte rar, in comparatiune cu obiectele de peatra' ('Trompeta Carpatilor, nr.846, a. 1870).
In fine, cu privire la statiunea preistorica Vadastra din jud. Rom anati, Cesar Boliac scrie: "Ce ar zice Lubbock, cind ar afla ca, in doua zile, cu cativa oameni dintr-un ocol pe supratata caruia nu era nirnic care sa tra de depozitele ascunse, s-au scos din adincime de la un metru pina la unu si jumatate peste trei mii de .silexuri, sageti, cutite, razatori (haches celtiques), topoare, ciocane gaurite, petre de prastie de silex rotunjite, petrii de afundat plasa, bolduri, etc.; mai multe petrii de frecat samint a, mai multe gresii de ascutit peatra matci (adeca nuclei. D.) din cari s-au sc os aschii de sag;eti, cutite, etc mai bine de trei sute obiecte de lut framintat Apoi ca la vreo trei sute obiecte lucrate de os, dintre cari vreo saplereci scoase intregi bolduri, sule, undrele cu gaura. : un ac cu gamalie si diferite c oarne ascutite, gaurite Am facut o mica colectiune de falci si dinti de dife rite animale, coarne mai ales de cerbi. Coarne si oase de un animal cu mult mai mare decit bivolul actual, abunda in toate pärtile insulei Cred, precum am zis-o, ca este de bos urus Nimic de metal Ferastraie de silex cu colti bine pronuntati, de cari am gäsit an, vreo saizeci la un loc Ma hazardez sa fac o conjectura: nu cumva in acei timpi, atat de adnacati in vechime, erau specialtati? cu mesteri speciali?&n bsp; Vadastra si pinä astäzi ramane pentru mine localitatea care cont ine obiectele preistorice cele mai primitive, adeca din epoca petrei lustruite' ("Analele Soc. Acad.', X, Sect. 2, p. 270 seqq.).
Aceastä industrie a omului neolitic in Dacia ni se prezinta in mare parte indigena. Aproape intreg materialul din care sint fabricate armele si instrumentele de peatra, ce s-au aflat, pe teritoriul Daciei, ne prezintä un caracter autohton. Acest material (de silex, serpentin, amfibol, obsidian, tuf de trahit, marna calcaroasa, gresie sist de cuart., sist argilos, iaspis, porfirit, spat fosibil, heliotrop, marmora rosie, gabro etc.) este extras d in stincile cele mai apropiate ale Carpatilor. Am puteai zice, asadar, ca ne a flam in fata unui prim inceput de lucrari de mine in Dacia
Chiar fara sa mai avem in vedere descoperirile ce se vor face in viitor, noi putem pe baza documentelor arheologice, ce le posedam pana astazi, sa stabilim, aici, urmatoarele fapte pozitive, atnume:
Taierea petrei in Dacia, si aceasta judecand-o- dupa colectiunile arheologice ale muzeelor de peste Carpati, a fost in epoca neolitica in deosebita floare. In particular, taierea petrei a avut in regiunile Daciei o dezvolt:are mult mai intinsa si mai progresata de cum aceasta ni se prezint a in partile Austriei, Germaniei, Franciei si Italiei. In special gasim in taril e Daiei reprezentate amindoua jumatatile epocei neolitice, inceputul aces tei ere care se caracterizeaza prin daltele cele cu ascutis lat, prin arme si instrumente inca nepoleite si neperforate, si parlea a doua a acestei epoce sau cea din urma care se manifesta prin arme si instrumente lustruite, sfredeli te, cu forme variate si perfectionate.




De asemeneat, judecand dupa multime, enorma si dupa distributiunea geogarfica a acestor obiecte, rezulta cu deplina certitudine ca in epoca neolitica traia in partile Daciei o ppulatiunea deasa si laborioasa, rasp andita pe toata campiile, vaile, colinele, pina chiar pe coamele muntilor celor ma i inalti.In fine, diferitele centre de fabricat.iune neolitica, ce s-au desco perit in anumite puncte ale Daciei, incepand de la Dunare si pina la izvoarele Tisei, ne probeazä ca prelucrarae armelor si instrumentelor de peatra si de os in aceasta epoca nu era individuala, ca se incepuse in tarile noastre o confectionare industriala si un trafic material cu aceste fabricate, trafic care se intinsese departe peste frontierele acestei tari.
In Bucovina, cea mai insemnata statiune neolitica este Siretul. De asemenea, s-au descoperit diferite obiecte ale industriei neolitice in localitatile Bucovinei, numite: Zimcesti, Suceava, Ciudin, Cernauti, Luja ni, Iordanesli, Iaslovet, Cotiman, Onut, Dubauti, Sipeniti Dimcä (la Halbo aca), Cuciur-Mare, Cotica, Chirlibaba, Sviniate si Babin (Kaindl, Geschichte der Bukowina).


Noi reproducem aici diferite tipuri caracteristice ale industriei de peatra din aceasta opoca in Dacia, precum si unele specimine similari din Europa de apus si din tinuturile Troiei.
II. Ceramica preistorica a Daciei. Ceramica epoci neolitice se caracterizeaza prin doua clase bine distincte
Prima clasa o formeaza olaria neolitica mai veche.
In aceste timpu ri initiale neolitice, ceramica in general este grosolana, argila impura, mest ecata cu granute de quart si nisip, iar vasele rau arse. De regula ele sunt numai la suparfata rosite de foc, iar restul e sur, negru, ori galbin-sur. Forma vas elor din aceste prime timpuri ale epocii neolitice, este mai mult sferica sau semi-sferica. Ele nu au baza sau fund lat, ci partea de dedesupt curboasa, ori in forma oului. De asemenea vasele acestei clase sunt fara torte si ele au numai un fel de urechi gaurite pentru a fi agatate. In aceasta clasa a ceramicei neolitice se prezinta in unele inceputuri de ornamentica. Decorurile sunt formate din linii drepte ori sururi punctate, executate, in mod mai putin regulat si peste tot numai cu unghiile ori cu degetele.
A doua clasa a ceramicii neolitice se caracterizeaza in general pr in un material mai fin si mai bine framantat. Fabricatele de olarie, ne prezinta mai multa simtrie in forme, o tehnica mai progresata si peste peste tot o diversitate de tipuri.
In fine, ornamentica acestei clase este cu mult mai regulata. Docu rile sunt compuse mai mult din figuri geometrice formate din linii drepte - mai tarziu din linii curbe - si executate cu stilul, ori cu alte instrumente speciale. Peste tot insa, intreaga olarie epocei neolitice este lucrata cu mana, fara ajutorul unei roti, ori a unui procedeu mecanic.


Inca in primele timpuri ale epocei de bronz, cera­mica Daciei in partile de peste Carpati ajunsese la un anumit grad de perfectiune. Fabrica tele olariei din aceste timpuri se disting prin o eleganta remarcabila de forme, prin o diversitate de tipuri originale si in fine, prin un gen simplu, frumos, insa traditional, de ornamentatiune. Peste tot noi ne aflam in un period de bun a stare materialä si de o civilizatiune inaintata. Olaria acestei epoce i n Dacia incepe a avea caracterele luxului. Ea depasise limitele cele strimte al e unei simple meserii sr ne reveleaza inceputurile unei arte pline de avint, o a rta, insä, care, fära de a putea ajunge la apogeul säu, o vedem deodata in cetata, ca si cand o mare perturbatiune economica si sociala s-ar fi dezlantuit pe pam intul Daciei si ar fi pus deodata capat dezvoltarii mai departe a acestei fabrica tiuni artistico infloritoare in nordul Duniarei de jos.
In studiile sale arheologice asupra ceramicei pre­istorice din Dacia, Boliac ne pune in evidenta asema­narea, ori mai bine zis inrudirea cea mare, dintre olaria daca (sau anteromana) si cea apuseana sau galica. "Precum e xista o afinitate mare intre istoria galo­romana si istoria daco-romana, zi ce dinsul, tot astfel afinitate mare este intre olaria galica si olaria daca , preistorica mai ales'. ("Analele Societa~ü Academice'). Insa zona geogr afica a ceramicei, care poarta carac­terul Daciei, este mult mai intinsal.
Ceramica Daciei, atit din epoca neolitica, cit si din epoca bron zului, ne prezinta din punct de vedere al ge­nului sau artistic si al caracteru lui säu etnic, aceleasi forme tipice si acelasi sistem de ornamentatiune ca si vase le de lut ale Peninsulei Balcanice si din insulele arhipelagului, ca si ceramica din Austria, Germania centralä si meridionala, din Hanovera, Francia, Belgia, Britania, Alpi, Pirenei, Apenini, Portugalia si Sicilia (Cartailhac, La Fra nce prelaistorique, p. 263. - "Archaeo­logiai Ertesitö', Uj foly, XIX, p. t17-119).
De asemenea, exista o omogenitate de tipuri si de oruamenticä intre fabricatele cerami co ale Daciei si ale .Troiei (.Virchow et Schliemann ont decouvert des analogies nomebreuses entre les antiquites liongroises et celles de Troie ; mystere q ui s'expliquerait. peut-etre naturellement, par le fait d'anciennes tribus thr aces ayuut ltabite autrefois les bords de la Theiss comme ceux du Scamandre. Ili os, p. 167).
Ori, exprimindu-ne cu alte cuvinte, intreaga cera­mica epoce i neolitice si de bronz este congenera. Ea poartat caracterele unei unitati. ale aceleasi culturi si aceluiasi geniu etnic,.
O deosebita importanta pentru caracterul etnic al civilizatiunii primitive europene il are studiul compa­rativ al ornamenticei industr iale, pe obiectele de cera­mica, de bronz, si chiar pe monumentele vechii arhi­tecturi micenice.
Diferitele motive ale acestei ornamentice, incepind de la tarm urii de apus al Asiei Mici si pina la insulele britanice, ne prezinta aceeasi unita le de spirit, aceeasi origine comuna. Intreg sistemul acestei ornamentice este pe lasg si acest gen de decoraitiune noi il gasim si astazi reprezen­tat aproap e in toate formele sale, in industria casnica, pe tesaturile si cusaturile uzita te in particular la poporul roman. (Originea ornamenticei slavilor de sud este, de asemenea, romanica. A se vedea Prof. Dr. I. Krsnjavi, Über den Ursprung d er südslavischen Orna­mentmotive, in "Kroatische Revue', 1886, p. 102 seqq). Adeseori, sub forme de ornamenticä ni se prezinta pe obiectele de ceramic a si de bronz anumite semne simbolice, ce au de baza oarecari reprezentatiuni reli­gioase preantice, cum este cercul sau discul soarelui, semnul cruc ei, figura unui X triunghiurile si semnul misterios insa favorabil al zvastic ei, simbolul divi­nitatii supreme a pelasgilor, a lui .Jupiter Tonans, reprezentind fulgerul, sau peste tot lumina, viata, sanatatea si averea, se mn care s-a pastrat pana astazi in cusaturile femeilor romane din Transilvan ia.
Text din "Dacia Preistorica" de Nicolae Densusianu
Completare: Textul este preluat din versiunea modificata de sotii Neagoiu, eu am completat cu cateva fragmenta din textul original care a fos t taiat de mai sus amintitii.


XLI. LIMBA PELASGA 1 LIMBA PELASGILOR DUPA TRADITIUNILE BIBLICE SI HOMERICE In cele mai vechi timpuri ale migratiunii tri­burilor pastorale pelasge, limba nationala a acestui popor era raspindita peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a Europei si a Africei de nord. Dupa detronarea lui Saturn, insa, vechea limha nationala a pelasgilor incepe a se dife­rentia in rnai multe dialecte. De o parte, exten­siunea cea enorma a populatiunilor pastorale pelasge, iar, de alta parte, amestecul lor cu elemente de alte rase, cu popoare supuse si tributare, avu de consecinta formarea mai multor idiome pelasge. Dupa traditiunile religioase ale ebreilor, a existat pina la intemeierea Babilonului ­numai o singura limba uzuala peste Intreg pa­m intul. "Si era peste tot pamantul o singura limba, si vorbire' - ne spune cartea I a lui Moise. In timpurile aceste, o parte din generatiunile lui Noe plecind spre rasarit aflara o cimpie in pamintul Sinar si zisera: haideti sa zidim o cetate si un tron cu virful pinä la ceriu si sa ne facem nume. Atunci Iova (Iehova) se po­gori ca sa vada cetatea si turnul. "Si Iova zise: iaca un singur popor este si toti o limba au si ce incepura a face Veniti dar sa le amestecam acolo limba lor, ca ei sa nu inteleaga unul limba celuilalt. Si astfel ii imprastie pe ei de acolo peste fata a tot pamintul, cä Iova acolo amesteca limba a tot pamintul'. Din punct de vedere istoric, Iehova din re­ligiunea ebreilor sau Iova in cele mai bune texte biblice, reprezinta pe Jupiter sau Iovis al dinastiei divine, pe Iova sau Iov imparatul din cintecele epice romane. Mestecarea limbelor coincide asadar, dupa traditiunea mozaica, cu detronarea lui Saturn, cu risipirea titanilor si a gigantilor si cu ridi­ carea elementelor meridionale in contra domi­natiunii politice a pelasgilor de nord. Insa date mai pozitive istorice despre limba cea veche a pelasgilor incepem sa avem numai din timpurile lui Homer. "In orasul cel mare al lui Priam', ne spune Iliada, "se aflau multi, cari venise in ajutoriul troianilor din diferite tinuturi departate, unii de o limba, altii de alta limba'2. "In oastea troianilor nu era numai o singura strigare de razboi si un singur grai, ci limba era mestecata, fiindca venise luptatori chemati din multe tinuturi Homer mai aminteste, in particular, de limba a doua popoare pelasge. Locuitorii din Caria, in Asia Mica, ne spune dinsul, vobeau o limba barbara, iar pelasgii din Lem­nos (sintii) aveau o limba salbatica, rustica adeca tot barbarä. 2. PELASGII, DUPA HERODOT, VORBEAU O LIMBA BARBARA Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le avem la Herodot. "De ce limba s-au folosit pelasgii', scrie dinsul, "eu cu siguranta nu pot sa afirm ; dar daca ne este permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si astazi in orasul Crestonia deasupra tursenilor (in partea orien­tala a Macedoniei, linga mare) si cari locuiau odata in regiunea numitä astazi Thessaliotis. . . . de asemenea, daca vom avea in vedere limba pelasgilor, cari au intemeiat orasele Placia si ,Scylace din Hellespont si cari loeuise mai inainte laolalta cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea ca pelasg ii s-au folosit de o limba barbara. . . In ce priveste insa neamul hellenilor, acestia inca de la inceputurile lor s-au folosit intotdeuna de aceeasi limba, insa diferita de a neamului pelasg Pelasgii insisi erau un popor de neam barbar Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, nu­mai de pelasgii cari locuise odata pe teritoriul Elladei si de coloniile acestor pelasgi, stabilite pe tarmurii de nord ai Marii Egee. Rezulta, asadar, din notitele ce le aflam la Homer si la Herodot, ca limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limba externa. Masa cea mare a natiunii barbarilor o for­mau populatiunile pelasge din nordul fron­tierelor grecesti, cu deosebire insa cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre. Aceeasi numire etnica si geoarafica o adop­tase si romanii. In primele timpuri ale Imperiului Roman se intelegea sub numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum si terra Barbarorum teri­toriul cel vast al Europei din nordul Istrului pina la Ocean si pina la frontierele Asiei. Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situatä pe pamintul barbariei si a prefacut-o in provincie . Intreg pamintul cel vast al Scytiei, cupins intre Dunarea de jos si Lacul Meotic, se numea, dupa Isidor, terra barbarica . Partile de rasarit ale Mesiei sint numite la Ovidiu barbariae loca si barbara terra . La Ammian, toate tarile din nordul Pannoniei fi­gureaza sub numele de Barbarorum terrae, Bar­baricum si Barbaria . 3. CARACTERUL ETNIC AL LIMBEI BARBARE VECHI Venim acum la una din cele mai importante cestiuni cu privire la limba pelasgilor, si anume: cari erau caracterele limbei barbare, dupa ideile celor vechi ? Autorii romani au inceput a face, inca din timpurile lui Cicero, o deosebire mai clara intre limba barbara si limba peregrina. Expresiunile de: barbare loqui si peregrinitas ne apar in literatura clasica latina ca doua con­ceptiuni cu totul diferite. Dupa Quintilian, caracterele modului de vor­bire barbar erau urmatoarele: se adaugau la cuvintele latine, ori se lasau afara, unele litere sau silabe, ori in fine, se schimba o litera cu alta, sau se stramuta din locul sau . Dupa Isidor din Sevilla, se numea barbarism modul de vorbire al gintilor barbare, cari nu .stiau sa pronunte cuvintele latine in toata in­tregimea lor. Erau barbarisme cuvintele latine corupte, fie prin literele ce le contineau, fie prin sunetul cu care se pronuntau . Cuvintele numite de autorii romani "bar­bare' erau, asadar, cuvinte de origine latina, insa forma lor era mai lunga, ori mai scurta; uneori literele erau dislocate, ori se pronuntau cu alte sunete. Peste tot, autorii romani considerau ca limba barbara idiomele populatiunilor de rasa pe­lasga, din Africa, Hispania, Gallia, Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmatia meridionala, Thracia, Macedonia, Mesia si Illyric, in care se mai cuprindea Pannonia, Noricul si Vindelicia Inca in timpurile lui Enniu (239-169 i.e.n.), limba nationala a populatiunilor din Peninsula Iberica era considerata ca o limba romana corupta - Hispane non Romane loqui - cu toate ca romanii de abia in timpurile aceste intrara pentru prima oara cu legiunile lor in Peninsula Pyreneica. Ca barbari, erau considerati si gallii, iar limba lor, "Gallicus sermo', era privita ca o limba rustica romana. De asemenea, se vorbea in partile de nord ale Germaniei o limba barbara latina. Drus, fiul adoptiv al lui August, ne spune Sue­toniu, cutreierase cu legiunile romane aproape intreaga Germania si el nu inceta sä urmareasca incontinuu pe germani pina in momentul cind ii iesi inainte o femeie barbara, care vorbindu-i in limba latina il dojeni sa nu indrazneasca a merge mai departe . Sarmatii formau unul din popoarele cele mari "barbare Mesienii erau numiti "Barbari Barbarorum.' Bessii, pe cari Florus ii numeste "Thracum maximus populus', aveau aceleasi insemne mi­litare si aceleasi obiceiuri ca romanii ; erau lnsa priviti ca "barbari' si "barbarus populus'. Toate aceste populatiuni, dupa cum vom vedea indata, aveau o limba nationala barbara latina. Senatul roman, dupa cum ne spune Cicero, insarcina adeseori pe augurii barbarilor sa cer­ceteze si sa-si dea parerea daca auspiciile mai importante ale consulilor romani s-au facut in conformitate cu prescriptiunile vechi reli­gioase . 4. LIMBA LATINA CONSIDERATA CA LIMBA BARBARA Aceleasi idei despre caracterul latin al limbii barbare le aveau si grecii. Ei numeau pe romani barbari, nu pentru ca erau inferiori grecilor in civilizatiune, dar fiindca apartineau, dupa origine si dupa limba, la familia popoarelor barbare. "Grecii', scrie Pliniu, "ne numesc si pe noi barbari si ne insulta cu cuvinte mult mai spur­cate de cum insulta pe Opici De asemenea, ne spune Papa Nicolae I intr-o scrisoare adresata la a. 865 imparatului bizan­zin Michail III, ca grecii numeau limba latina o limbä barbara si scita . In istoria lui Polybiu, romanii figureaza sub numele de "barbari Dionysiu din Halicarnas numeste pe sicilieni popor barbar, iar dupa Diodor Sicul, limba sicilienilor vechi era o limba "barbara'. Insa nu numai grecii, dar si autorii romani din timpurile clasice, considerau limba latina poporala sau rustica ca o limba barbara. Plaut (sec. II a.c.) numeste pe Neviu "poetam barbaru.m'' si intrebuinteaza cuvintele de: Barbaria pentru Italia si "barbaricae urbes' pen­tru italieni. Quintilian scrie: "adeseori teatrele si gloatele din circ fac exclamatiuni in limba barbara'', adeca vulgara. Tot astfel si Cicero numeste barbaries domestica limba poporala, ce se vor­bea in casele cetatenilor romani . Cetatenii din Brundusiu, scrie Gelliu, isi adu­sese din Roma un profesor de limba latina; insa acesta citea pe Virgiliu intr-un mod bar­bar si ignorant . Limba barbara avea, asadar, dupa autorii romani caracterele limbei latine vulgare sau rustice. Gelliu constata, de asemenea, ca limba barbara era una si aceeasi cu limba latinä rustica. "Cind zicem astazi', scrie dinsul, "ca cineva vorbeste o limba barbara, aceea nu este altceva decit limba rustica 5. LIMBA PEREGRINA Limba barbara era cu totul diferita de limba asa-numita peregrina (peregrinitas). Dupa ideile autorilor romani, limba barbara era o limba negramaticala, o limba rustica, pe care o vorbeau populatiunile autohtone din celelalte provincii ale Europei, Africei si Asiei, de aceeasi origine nationala cu romanii. Limba peregrina insa era limba unui popor strain de nationalitatea romana. Cieero caracterizeaza aceste doua genuri de limba prin cuvintele : "rustica asperitas' si "peregrina insolentia' . Grecii nu erau socotiti intre barbari. Ei erau peregrini si limba lor peregrina. Astfel Quintilian face deosebire intre limba rustica si limba peregrina. Pe cea dintii o atribuie barbarilor, iar pe a doua grecilor . La Ovidiu aflam aceeasi separatiune: intre greci (Graii) si intre barbari (barbara turba). Tot astfel scrie Plato: grecii toti sint din aceeasi familie si inruditi intre sine, iara fata de barbari, ei sint straini si nu sint de acelasi neam . De notat ca dupa Herodot, pelasgii nu faceau parte din aceeasi familie etnica cu grecii, si el considera limba pelasgilor cu totul deosebita de a grecilor . 6. LIMBA LATINA BARBARA NUMITA SI "LINGUA PRISCA' Cea mai veche limba latina, ne spune Isidor, a mai fost numita de unii autori si lingua prisca, adeca limba batrana. "Limba prisaca', scrie dansul, "a fost aceea de care s-au folosit locuitorii cei mai vechi ai Italiei in timpurile lui Ianus si Saturn Aceasta limba insa nu avea forme regulate si stabile. dupa cum se poate vedea din carminele saliare' . De asemenea, scrie Festus: "Prisci Latini au fost aceia cari au existut inainte de inte­meierea Romei '. Limba prisca, asadar, care se vorbise, dupa traditiunile vechi, in timpurile lui Ianus si Saturn, nu se formase in Italia. Ea a fost limba triburilor pastorale, arimice si latine, ce se vorbise in timpurile marelui imperiu pelasg, si era astfel identica cu limba barbara veche. Aceasta rezulta si din imprejurarile, ce ni le comunica Cicero, ca senatul roman insarcina la diferite ocaziuni pe augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea parerea daca consulii ro­mani au fäcut auspiciile lor dupa toate formele prescrise de vechea religiune . Inca, incet cu incetul, sub curentul ideilor grecesti, limba prisca fu considerata in Itlaia ca o limba nenobila, barbara, nedemna de poporul roman, si astfel eliminata din uzul literar. Ea ramase insa si mai departe limba cintecelor religioase vechi, fiindca textele aces­tor cintece erau consecrate prin un uz antic religios si nu se mai puteau schirnba . Text din 'Dacia Preistorica' de Nicolae Densusianu

8.
LIMBA SARMATA In poemele lui Ovidiu, getii si sarmatii ne apar ca doua popoare vecine si inrudite, avand ace­leasi moravurie si aceeasi limba barbara latina. "Mi se pare', zice dinsul, "ca eu insumi, am uitat Limba latina si am inceput sa vorbesc ca getii si sarmatii''. "Eu insumi poet roman, sint silit sa vorbesc limba sarmatilor "Oare, scrierile mele le vor ceti getii si sarmatii "Roma sa nu ma numere intre poetii sai. Eu ramin un poet de geniu intre sarmati Ovidiu scria aceste versuri pe la finele carie­rei sale. Dupa sase ani de exiliu la Tomis, el cunostea foarte bine limba populatiunilor bar­bare de la Dunarea de jos; aceasta ne-o spune singur. Astfel, cuvintele sale, despre asema­narea ce exista intre limba geta, sarmata si latina, merita toata increderea si ne prezinta toata gravitatea ce caracterizeaza scrierile aces­tui erudit poet. In timpurile Imperiului Roman, sub numele de sarmati se intelegeau toate populatiunile Scytiei europene. Dialectul sarmatic insa, de care ne vorbeste Ovidiu, era numai cel de la tarmurii de apus si de nord ai Marii Negre. In celelalte parti ale Scytiei europene existau si alte idiome, mai mult, ori mai putin, departate de cel de la gurile Istrului. O pretioasa notita istorica despre limba ce o vorbeau scytii de linga Pontul Euxin, o aflam in scrierile lui Lucian, nascut pe la a. 120-135 e.n Un om din barbarii de la Pontul Euxin, zice dinsul, si care dupa neam se tragea din o fa­milie regala, venise la imparatul Nero pentru oarecari afaceri; aici el, dimpreuna cu altii, privea cu atita pricepere pe acest saltatoriu cind juca, incit, desi nu putea sa prinza toate cuvintele ce le cinta, intelegea insa toate . Stephan Byzantinul ne spune, de asemenea, ca scytii erau un popor tracic, adeca vorbeau aceeasi limba cu getii, pe cari Herodot ii numeste "cei mai viteji si mai drepti dintre toti thracii'. Intre popoarele sarmate, ce vorbeau o limba barbara latina, Horatiu mai aminteste pe lo­cuitorii din Bosporul cimeric (Crimea) si pe gelonii de la extremitatile Europei. Gelonii, dupa o traditiune veche a grecilor, erau din aceeasi familie cu agathyrsii de la rful Maris (Mures). Ei emigrase din tara ari­milor in timpurile lui Hercule si locuiau dea­supra Lacului Meotic, la o departare de 15 zile . Text din 'Dacia Preistorica' de Nicolae Densusianu

7.
LIMBA GETILOR SI A DACILOR Pentru istoria tarilor de la Dunarea de jos ne prezinta o deosebita importanta limba, ge­tilor si a dacilor inainte de cucerirea romana. Cele mai multe notite despre caracterul lim­bei barbare, ce se vorbea la Dunarea de jos, le aflam in poemele lui Ovidiu, scrise in exilul sau de la Tomi. In Ponticele si in Tristele sale, Ovidiu amin­teste adeseori de modul de vorbire al getilor si al sarmatilor, o limba pe care dinsul o inva­tase in t,imp de 6 ani asa de bine incit adeseori isi atrihuie chiar titlul de poet dac si sarmat. "Si nici nu trebuie sa te miri', zice dinsul catre amicul sau Carus, "daca vei afla defecte in poeziile ce le fac, si cari sint aproape opera unui poet get. Si oh ! mi-e rusine, am .scris o poema in limba getica, si am construit in metrele noastre cuvintele barbare; dar feliciteaza-ma, poema le-a placut si am inceput sa am un nume de poet intre getii acestia neumani. Poate ca ma vei intreba ce subiect am tractat. Am cintat laudele impäratului August si bunul Dumnezeu mi-a ajutat si in aceasta noua in­cercare. Eu am aratat in versurile aceste ca corpul imparatului si parintelui August a fost muritoriu, insa esenta divina s-a dus in loca­surile ceresti, si ca fiul sau (Tiberiu), care a luat in minile sale frinele imperiului, desi le-a refuzat de mai multe ori, este asemenea ta­tailui sau in virtuti. .. Dupa ce am cetit getilor aceasta poema, scrisa nu in limba patriei mele, si am ajuns la ultima pagina, toti isi miscara capetele, tolbele lor pline de sageti rasunara si un murmur lung iesi din gurile lor; iar unul dintre ei imi zise: « Tu, fiindca scrii lucruri!e aceste rlespre imparatul, trebuie sa te intorci tot in irnparatia lui »' . In alta elegie, Ovicliu scrie: "Mi se pare ca eu insumi am uitat limba latina si am invatat vorbesc ca ,getii: si sarmatii' . In alt loc: "Pentru ce oare sa port eu atita grija, ca sa netezesc versurile mele ? Sa ma tem eu oare ca nu le vor placea getilor? Se poate ca am o pretentiune prea mare, dar eu ma felicit ca In tinutul de la Istru nu esista un geniu mai mare decit mine. In tinutul acesta, unde am sa-mi petrec zilele mele, este suficient daca pot sa ajung a fi poet intre getii neumani "Eu insumi, poet roman, sunt silit sa vorbesc adeseori in modul sarmatic. Si mi-e rusine sa marturisesc ca printr-o lunga desuetudine abia imi mai vin in minte cuvintele latine. Nu ma indoiesc ca s-au furisat si in aceasta carte nu putine cuvinte barbare. Vina nu este a omului, ci a locului. Dar, ca sa nu pierd cu totul de­prinderea in limba latina si pentru ca vocea mea sa poata pronunta sunetele limbei parin­testi, eu vorbesc cu mine insumi si repet cu­vintele de cari ma dezvatasem Getii, dupa cum ne spune Ovidiu, aveau o mare putere de asimilare. Elementul grecesc din Tomi se contopise aproape cu totul in masa cea mare a poporului get. In paucis remanent Graiae vestigia linguae: Haec quoque jamGetico barbara facta sono. "Daca cineva', zice Ovidiu in o scrisoare asa, "ar fi silit pe Homer sa traiasca in tara aceasta, va asigurez ca si el ar fi devenit get Dupä cum vedem, exista o mare asemanare intre limba getilor si limba latina. Fondul am­belor limbe era comun. Limba getilor era, dupa Ovidiu, o limbä bar­bara, insa o limba barbara latina. Am vazut mai sus, cum singur ne spune ca in Tristele si in Ponticele sale s-au furisat multe cuvinte barbare, getice si sarmatice; ca poemele sale latinc, scrise linga gurile Dunarii, sint aproape opera unui poet get, ca in timp de 6 ani, el s-a deprins asa de mult cu limba aceasta, incit acum ii vin cu greu in minte cuvintele latine si, in fine, ca a compus chiar o poema mai lunga (libellus) in limba getilor si prin care si-a cistigat nu nume de poet la dinsii. Limba dacilor avea un caracter latin si dupa Horatiu, contemporanul lui Ovidiu. In una din odele sale, dedicate lui Mecena, dinsul se exprima astfel: "Eu, care sint un copil nascut din parinti saraci si pe care tu, Mecena, il onorezi cu iubirea ta, eu nu voi muri Peste putin timp si inca mai repede decit Icar, fiul lui Dedal, eu voi vedea tarmurii Bosporiului, cari mugesc, si ca o pasere frumos cintatoare voi zbura prin deserturile cele nisi­poase ale getulilor si prin cimpiile hiperboreilor. Pe mine ma vor cunoaste locuitorii din Col­chis si dacii, cari se prefac ca nu se tem de armele oastre, precum si gelonii de la extremitatile Europei ; pe mine ma vor invata iberii cei isteti si cei care beau apa din Rhodan' . Iata aici o lista de popoarele barbare, cari mai vorbeau si in timpurile lui August o limba rustica latina: locuitorii din Bosporul cimeric, getulii, hiperboreii, colchii, dacii, gallii de linga Rhodan si iberii din peninsula de apus! Cimpiile hiperboreilor, de cari aminteste Ho­ratiu in aceasta oda, erau sesurile cele intinse de la Dunarea de jos. Poetul Martial inca pune pe hiperborei in Dacia. Colchii, asupra carora venise cu razboi argonautii, locuiau, dupa Ovi­diu, in partile de nord ale Dunarii de jos, linga poalele arpatilor. Dincolo de colchi, in Transil­vania de astazi, Horatiu aminteste de daca. Dacii erau considerati, asadar, in timpurile lui August, ca un popor cu o limba barbara latina. O deosebita importanta pentru cestiunea ce ne ocupa aici, cu privire la limba getilor, ne prezinta doua basoreliefuri de pe columna lui Traian. Una din aceste icoane ne infatiseaza o depu­tatiune de tarani daci (comati), cari, vazandu-se amenintati de legiunile puternicului Imperiu Roman, se prezinta inaintea lmparatului, ca sa ceara pace. Cu gesturile agitate ale manilor sale si in atitudinea unor oameni, cari isi expun nevinovatia lor, ei se adreseaza de-a dreptul imparatului, fara interpreti, si tot fara inter­preti le raspunde si Traian . Un al doilea relief ne infatiseaza momentul cel mai important din primul razboi. Trei regi ai dacilor, urmati de o imensa deputatiune (pilofori si comati) se prezinta inaintea impa­ratului spre a declara in forma solemna supu­nerea lor. Toti depun armele lor jos pe pamant. Unii cad in genunchi, intinzand manile . lor catre tribunalul imparatului, rugindu-1 pentru pace, altii stau in picioare, cu minile impreunate inainte, ori la spate, in modul cum sunt repre­zentati pe monumentele antice prizonierii de razboi. Si de asta data, columna lui Traian ne infatiseaza pe daci adresindu-se imparatului de-a dreptul, fara mijlocirea vreunui interpret oarecare . Aceasta scena din urma se ilustreaza in mod si mai clar prin urmatorul pasagiu din istoria lui Dio Cassiu. Dupa terminarea primului razboi, scrie dansul, Traian trimise pe cativa reprezen­tanti ai dacilor la senat, ca sa confirme pacea. "Ambasadorii lui Decebal fura introdusi in se­nat, unde, dupa ce depusesera armele, impreuna­ra manile lor dupa modul captivilor, rostira oarecari cuvinte, precum si rugarea ce o faceau, apoi consimtira la pace si isi ridicara armele de jos'. Deputatiunea daca se rosti asadar inaintea senatului roman in limba nationala a tarii, pe care desigur ca o pricepeau multi dintre senatori, mai ales aceea cari ocupase functiuni inalte in provinciile limitrofe si erau deprinsi cu limba poporala. De altmintrelea, nici nu se poate admite, din punct de vedere al dreptului public, ca senatul roman sa fi considerat ca valabile niste promisiuni de supunere, rostite in o limba pe care nu o pricepea. Limba getilor se extinsese in timpurile mai vechi peste intreaga partea de rasarit a pe­ninsulei pana la Marea Egee. In Mesia, stratul fundamental al populatiunii il formau getii, si limba lor domina intreaga Mesia de jos . La Ovidiu, intreg tarmurele de apus al Marii Negre, este numit Geticum Litus . Dupa Herodot, thracii erau de aceeasi na­tionalitate cu getii ; iar dupa Strabo, limba thracilor era identica cu a getilor . Maximin cel Batrin, nascut intr-un sat aproape de Thracia si pastoriu de oi in copilaria sa, dupa cum scrie Capitolin, dorind sa ieie si dinsul parte la jocurile militare, se adresase pentru scopul acesta imparatului Sever, vorbindu-i mai mult in o limba traca decit latina Text din 'Dacia Preistorica' de Nicolae Densusianu

XI.
SIMULACRELE MEGALITICE ALE DIVINITATILOR PRIMITIVE PELASGE Un alt gen de monumente megalitice ale Daciei si cari ne deschid o vasta perspectiva asupora vietei morale preistorice de la nordul Dunarei de jos sint simulacrele arhaice ale divinitatilor primitive, sapate de regula in stanca vie pe virfurile muntilor, ori pe culmile, si pe coastele dealurilor.Unele din aceste sculpturi preistorice sint atlt de rudimentare, atat de batute de aer, de lumina si de ploi, incat ele ne apar astazi mai mult ca niste simple columne brute, iar altele vazute mai ales din departare ne prezinta, mai mult ori mai putin, o asemanare cu figura omului. Principele Cantemir in Descrierea Moldovei, compusa pe la a. 1716, ne-a lasat urmatoarele notite arheologice despre una din cele mai im­portante si mai colosale statue megalitice ale Daciei."Cel mai inalt munte al Moldovei', scrie dinsul, "este Ceahlaul si daca acest munte ar fi fost cunoscut poetilor vechi, el ar fi fost tot atat de celebru ca si Olimpul, Pindul sau Pelia. Din varful sau, care se ridica la o inaltime enorma in forma unui turn, curge un rausorcu apa foarte limpede In mijlocul acestui varf, se vede o ,statua foarte veche, inalta de 5 stinjeni, reprerentind o femeie batrina, incun­jurata, daca nu ma insel, de 20 oi, iar din partea naturala a acestei figure femeiesti curge un izvor nesecat de apa. Intru adevar, este greu de a decide daca in acest monument si-a aratat cumva natura jocurile sale, ori daca este for­mat astfel de mina cea abila a vreunui maestru. Statua aceasta nu este infipta in nici o baza, ci ea formeaza una si aceeasi masa concreta cu restul stincei, insa de la pintece Si de la spate in sus ea este libera Probabil ca aceasta statua a servit odata ca idol pentru cultul paginesc. . . De alta parte, cit de inalt este mun­tele acesta, se poate conchide din imprejurarea ca in timpul cand ceriul este senin si soarele se inclina spre apus, acest munte se poate vedea intreg si asa de curat de la orasul Acherman (Tyras. Cetatea-Alba), departe de 60 de ore, ca si cand el ar fi in apropiere. Iar pe dealurile din jur, se vad urme de cai, de cani si de pasari, im­prirnate in stinci, in numar asa de mare, ca si cind ar fi trecut pe acolo o oaste imensa de calareti'. Tot despre acest munte sfint al vechimei preistorice scria, pe la anul 1859, distinsul lite­rat al Moldovei, G.Aasaky. "Corabierul de pe Marea Neagra', zice din­sul, "vede piscul cel inalt al acestui munte de la Capul Managaliei si pina la Cetatea Alba. Lo­cuitoriul de pe tarmurile Nistrului vede soarele apunind, dupa masele acestui munte, iar pas­toriul nomad, dupa ca si-a iernat turmele sale pe cimpii Bugeacului, se intoarce catre casa, avind in vedere virful Pionului sau Ceahlaului, intocma precum, o corabie se orienteaza dupa lumina farului, ca sa intre in port`` . Acaasta statua primitiva de pe virful cel mai inalt al muntelui Ceahlau nu este siugurul monument de sculptura megalitica din tärile Daciei.Intreaga catena Carpatilor, incepind din plaiurile Moldovei si pina in partile de nord­vest ale Ungariei, ne prezinta o multime nenu­marata de columne brute, ce se inalta impo­ zante pe virfurile maselor de stanci si cari ne infatiseaza din departare formele si atitudinea unor figure omenesti, despre cari poporul, in legendele sale, ne spune ca reprezinta chipu­rile impetrite ale unor personalitati mitice. Pe drumul de la Trebici catre Mezerici, scrie literatul morav Schuller, se vede un bolovan de stinca cu o forma particulara, ce pare a se­mana cu o femeie acoperita cu o cirpa pe cap. Locuitorii de acolo numesc aceastä figura de peatra ., Mama batrinä' sau "Bunica de la Trebici' (die Altmutter von Trebics), iar le­genda ne spune ca aceasta statua megalitica reprezenta pe o matusa batrina, foarte inte­leapta, cu numele de "Alruna , care locuia in apropiere de aceasta stinca. Ea cunostea puterea vindecatoare a plantelor si insanatosea cu bunavointa pe toti bolnavii, cari se adresau dinsei. Mai tirziu, insa, ea a devenit o femeie rea si din cauza lacomiei sale pentru bani a fost Smpetrita pe virful acelei stinci . Caracterul general al tuturor acestor monu­mente de sculptura megalitica este ca tipurile sint taiate in stil gigantic si in forme neregu­ late, ca aceste sirnulacre au mai ales numai din departare aparenta unor figuri umane, cä peste tot, aceste imagini primitive ni se pre­zinta numai pe virfurile muntilor, ale dealuri­lor, pe coastele vailor, pe la izvoare, pe la pasuri si in apropiere de drumuri, de unde se deschide o vasta perspectiva. In cele mai vechi timpuri, pe cari le cu­noaste istoria, nu existau, nici in Grecia, nici in Asia Mica, statue cari sa reprezinte in o forma artistica chipurile divinitatilor. Pentru sentimentul cel piu, insa dur, din timpurile acele, era de ajuns o simpla figura in forma de lemn, ori de peatra, care sa simbo­lizeze divinitatea. Autorii, anticitatü ne-au transmis numeroase si pretioase date despre acest gen de monu­mente primitive, cari in lumea cea ahaicä ser­veau de obiecte ale cultului relogios reprezen­tind anumite divinitati. Astfel o figura femeiascä, sculptata in stinca intr-un mod primitiv, ajunsese sa fie: legendara inca in timpurile antehomerice . Aceasta statua emormä, taiatai in stinca pe virful muntelui Sipyl din Asia Micä, reprezenta pe Niobe, fiica lui Tantal, sotia regelui Amphion din Teba Beotiei, nepoata lui Joe si a titanului Atlas, care sust:inea cu capul sau polul ceriului. Niobe, mindrä ca dinsa era mama fericita a doisprezece copii si pe linga aceea o femeie frumoasa, de ori;ine divina, sotia unui rege avut si cu teritorii intinse, avuse vanitatea sa se considere rnai presus decit Latona, zeit,a cea puternic,z si populara, despre care zice dansa cu dispret ca avuse numai doi copii, pe Apollo si Diana. Aspirind la onori divine iu locul Latonei, Niobe invita pe poporul sau sa para­seasca altarele acestei zeite si sa nu-i mai adre­seze rugaciuni. Latona indignata de aceastä insolenta a Niobei, care i-a interzis in regatul sau onorile si sacrificiile si-i contesta divinitatea, ceru ajutoriul fiilor sai, al lui Apollo si Dianei. Acestia, ca sa razbune ofensa mamei lor, uci­sera cu sagetile sale pe toti copiii Niobei, iar Niobe fu prefacuta in stinca si dusa de vinturi pe varful muntelui Sipyl din Lidia in Asia Mica, unde aceastä figura de peatra varsa lacrimi incontinuu ziua si noaptea . Despre acest monument legendar al vechimei preistorice scrie Pausania: "Eu am vazut si am examinat aceasta statua a Niobei, dupa ce m-am suit pe muntele Sipyl. Ea este o stinca dura cu o margine prapastioasa. Cind cineva se afla in apropiere de aceasta stinca, ea nu se vede a avea o forma de femeie, ori cle fiinta omeneasca ce plinge, insa daca cineva o priveste din departare, atunci i se pare ca vede o femeie intristata si care plinge' . Aceasta statua colosala a Niobei de pe mun­tele Sipyl era asadar atit de veclie, incit cultul ei disparuse inca pe la inceputul epocei istorice si tot ce mai ramasese in timpurile lui Homer, era numai o simpla legenda, despre petrifica­rea unei femei arogante si impie. Tot pe muntele Sipyl din Lidia, si anume pe stinca ce se numea Codin, se afla in epoca greco­romana o statua primitiva a "Mamei-Mari', sau a "Vlamei-zeilor', care, dupa cum ne spune Pausania, era ,,cea mai arhaica din toate simu­lacrele acestei divinitati'', apartinind la aceeasi epoca cu chipul cel vetust al Niobei de pe un alt varf al muntelui Sipyl. Pe muntele Liban din Siria, dupa cum scrie Macrobiu, se afla o statua antica acoperita pe: cap, avand o atitudine trista si sustinindu-si fata cu mina invelita de haina, iar cind cineva o privea din fata ea se parea ca varsa lacrimi din ochi. La asirieni si la fenicieui, zice Macrobiu, partea deasupra a pamintului, pe care o locuim noi, este personificata prin zeita Venus, si ca aceasta statua de pe muntele Libanului era un simulacru al Vinerei feniciene si totodata un simulacru al pamintului, simbolizind globul nostru terestru in timpul de iarna, cind el este acoperit de nori si lipsit de soare, cind izvoarele, ce infatiseaza ochii pamintului, trimit apa mai multa, si cimpurile lipsite de cultura ne prezinta o fata trista . In orasul Paphos din insula Cypru se afla un templu arhaic si renumit consecrat zeitei Venus, iar statua acestei divinitati, dupa cum scrie Tacit, nu avea forma umana, ci era numai o simpla figura conica, mai lata la baza si ascutita la virf, in forma unui stilp de hotar. Insa ce ratiune avea aceasta forma, nu se poate sti . Locuitorii din orasul Thespiae in Beotia, dupa cum ne spune tot Pausania, adorau inca de la iuceputul religiunei lor intre toate divini­tatile mai mult pe Eros (Cupido), cel mai fru­mos dintre toti zeii, iar statua acestei personi­ficari divine era numai o peatra bruta , insa foarte veche. Hesiod in Theogonia sa ne spune ea peatra pe care. Rhea o prezentase lui Saturn ca s-o inghita, cind dinsa nascuse pe Joe, acest nou monarh al lumei vechi, a implintat-o mai tirziu in pamint linga orasul Pytho, ca sa fie in viito­riu un monument de admiratiune pentru oa­menii muritori. Pe teritoriul orasului Sicyon din nordul Pelo­punesului, dupa cum scrie Pausania, se afla un simulacru al lui Joe cu epitetul de Milichios si al Dianei Patroa. Milichios era in forma unei piramide, iar Patroa avea figura unei columne . In orasul Orchomen din Beotia cel mai vechi templu era al Gratiilor, iar statuele lor erau numai niste simple pietre brutte . De asemenea, linga orasul Gyteon din Pelo­pones, ne spune acelasi autor ca se mai afla inca in timpul sau un simulacru in forma de bolovan brut si aceasta peatra se numea in lirnba dorienilor Zeus Cappotas, adeca ".Joe, care odihnea'. Tot Pausania scrie urmatoarele: La orasul Pharae din Achaia, linga statua lui Mercur, sint cam la vreo 30 petre implintate in pamint, avind o forma tetragonala, pe cari locuitorii din Pharae le adoreaza dind fiecarei petre numele unui zeu, si ca "odata tota grecii aveau ca simulacre numai niste petre brute ,si carora le da onori divine``. La satul numit Hyett din Beotia, dupa cum ne spune tot Pausania, se mai afla in epoca sa un templu vechi, dedicat lui Hercule, si o sta­tua a acestui zeu, care nu era o lucrare artis­tica, ci o simpla peatra bruta dupa ritul cel arhaic .Alte petre sfinte dedicate lui Hercule se aflau in Ispania, despre cari Strabo scrie urma­toarele : In promontoriul cel sfint al Ispaniei, nu exista nici un sanctuariu, ori vreun altar, con­secrat lui Hercule si nici altor divinitati. Tot ce; se afla acolo sint numai niste petre brute ridi­cate in sus, asezate pe unele locuri in grupe de trei, ori patru la un loc, iar oamenii fac proce­siuni religioase la aceste petre si, dupa obiceiul ramas de la stramosi, depun coroane pe ele si fac libatiuni acolo . Pe la anul 549 al Romei (204 i.e.n.), statul roman se afla in una din cele mai grele situa­tiuni. Hanibal, inimicul cel inversunat al nu­melui roman, cu trupele sale de mercenari nedisciplinati; se afla de 16 ani pe pamintul Italiei de jos, de alta parte, o epidemie acuta se raspindi in intreaga armata de operatiune: a consulului P. Liciniu Crassu. Din ordinul senatului, preotii consultara cartile sibiline, in cari aflara urmatoarea sen­tinta: "Cind ura inimic strain va fi intrat cu razboi pe parnintul Italiei, el va puteu fi invins si alungat din Italia, daca se va aduce de la Pessinus in Roma zeita Mama cea mare' . Acelasi acrostih al cartilor sibiline ni-l pre­zinta poetul Ovid in urmatoarea forma: "Mama lipseste, romane, mergi de cauta pe Mama, si cind ea va veni primeste-o cu mine curate Legatii aparura la tarmurii Asiei Mici cu cinci corabii mari, avind cite cinci rinduri de vasle, ca prin aceast.a sa exprime totodata si demnitatea poporului roman. Ei se prerentara la regele Atal din Pergam, care-i conduse cu bunavointa la Pessinus si le dede "peatra cea sfanta, care ziceau locuitorii de acolo, ca era Mama zeilor Legatii o transportara la Roma. Aceasta peatra, ne spune Arnobiu, nu era de tot mare, avea o forma colturoasa pe la margini, era dura, nepoleita si reprezenta un simulacru cu o fata mai putin exprimata. Despre alte simulacre brute considerate ca imagini antice ale divinitatilor scrie Lampridin: ca Heliogabal a voit sa ridice, din templul Dia­nei de la Laodicea, petrele ce se numeau ,,sfinte' si sa le aduca la Roma . Fara indoiala, aici e vorba de Laodicea Siriei, sau "de linga mare', numita in vechime Ramitha , dupa numele unui pastoriu Ra­manthas (Raman athas), o localitate veche pelasga, careia romanii i-au acordat prerogati­vele unei colonii cu drept italic. Exista asadar, in religiunea romana, chiar si in timpul irnperiului, o tendinta puternica de arhaism in ce priveste chipul divinitätilor. O deosebita importanta pentru istoria simu­lucrelor megalitice din Dacia o are legenda Ariadnei petrificate. In insula numitä Naxos, situata in apropiere de Delos, se afla in anticitatea greco-romana o stanca, care in partea ei superioara reprezenta figura unei femei, in aceeasi formä trista, ca si statua Niobei de pe muntele Sipyl. Dupa vechile traditiuni, aceasta figura de peatra, reprezenta pe frumoasa Ariadna, fiica Boreas se afla la nordul Dunarii de jos, cu centrul in muntiiRipaci sau Carpati. Drept concluziune, rezumam. aici: Inca din cele rnai neguroase timpuri ale pre­istoriei, existau in partile de rasarit ale Europei si ale Asiei de apus un gen de monumente me­galitice, niste simuclacre arhaice, unele sculptate in stinca vie pe virfurile ori pe coastele munti­lor si ale dealurilor, iar altele implintate in pamint ca menhire sau coloane brute, pe linga temple si alte locuri sfinte, monumente, cari, dupa credinta religioasa a poporului din acele timpuri, reprezentau anumite divinitati . Multe din aceste simulacre megalitice erau de o vechime extrem de departata, incit se perduse memoria originei si a cultului lor inca inainte de inceputurile istoriei grecesti, iar, de alta parte, timpul stersese de pe aceste petre aproape toate formele maiestriei omenesti, cum erau de exemplu statuele Niobei si Ariad­nei, si tot. ce se mai pastrase in traditiunile oa­menilor era numai o reminiscenta confuza, o simpla legenda mitica. Text din : "Dacia Preistorica" de Nicolae Densusianu

PELASGII SAU PROTOLATINII (ARIMII) XXXI. INCEPUTURILE POPORULUI PELASG 1. VECHIMEA RASEI PELASGE Inca inaintea de imigratiunea grecilor, celtilor si a germanilor in tinuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era ocupata de o rasa de oameni veniti din Asia, pe cari autorii grecesti ii numeau, in general, pelasgi si turseni. Acesti pelasgi formase, in timpurile anteelene, cel mai intins, mai puternic si rnai remarcabil popor, o natiune, care din punct de vedere moral si material a schimbat fata Europei arhaice. Pelasgii ne apar in fruntea tuturur traditi­unilor istorice, nu numai in Elada si in Italia, dar si in regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, in Asia Mica, in Asyria si in Egipt. E1 reprezinta tipul originar al popoare­lor asa-numite arice, care a introdus in Europa cele dintii beneficii ale civilizatiunii. Urmele extensiunii lor etnografice, precum si ale activitatii lor industriale, le mai aflam si astazi pe cele trei continente ale lumii vechi ; incepind din muntii Norvegiei pina in pustiu­rile Saharei. de la izvoarele riurilor Araxe si Oxus pina la Oceanul Atlantic. Insa istoria lor politica si istoria civilizatiunii lor sint acoperite de intunerecul vechimii. Putinele date, ce ne-au ramas asupra pelas­gilor, ne infatiseaza pe acest mare si admirabil popor numai in ultimul period al istoriei sale, atunci cind independenta sa politica era distrusa aproape peste tot locul si cand numele sau incepe sa dispara. Din nefericire insa, chiar si nceste putine date, fragmentare, ce ne-au ramas despre pelasgi, ne sint transmise de cei cari i-au cucerit i-au distrus, i-au persecutat, i-au imprastiat si, in urrna, i-au calumniat. Astfel ca istoria epocei lor de inflorire, de pu­tere si extensiune teritoriala in Europa, Asia si Africa, istoria imperiilor si institutiunilor sale, a artelor si industriei lor, a ramas inmor­rnantata. Cu deosebire, istoria politica a pelas­gilor meridionali se incheie cu caderea Troiei. De aici incolo tot ce mai aflam despre acesti pelasgi din jurul Marii Egee sint numai simple amintiri de resturi mici si imprastiate, silite de inimicii.lor sa emigreze din o tara in alta, spre a-si cauta o noua patrie. Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe pamint. Rasa lor li se parea atit de arhaica, atit de superioara in conceptiuni, puternica in vointa si in fapte, atit de nobila in moravuri, incit traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgi­lor epitetul de "divini', adeca oameni cu calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei intru adevar 1-au meritat prin darurile lor fizice si morale. Grecii isi perduse de mult traditiunea, cind, curn, si de unde au venit ei in tinuturile Eladei; insa, ei aveau o traditiune ca inainte de dinsii a dornnit peste pamintul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlastinile, a scurs lacu­rile, a dat cursuri noi riurilor; a taiat muntii, a impreunat. marile, a arat sesurile, a inteme­iat orase, sate si cetati, a avut o religiune inal­tatoare, a ridicat altare si temple zeilor si ca acestia au fost pelasgii. Dup vechile traditiuni grecesti, pelasgii locuise in partile Greciei inca inainte de cele doua diluvii legandare ce se varsase peste Attica, Beotia si Thessalia, unul in timpul rebelui Ogyges si altul in timpurile lui Deu­calion. Ei domnise asadar peste continentul grecesc inca inainte de timpurile lui Noe. Un ram al poporului pelasg, arcazii, ce locuiau pe culmile si vaile din centrul Pelopo­nesului, aveau traditiunea ca dinsii au fost pe pamint inca Inainte de ce luna ar fi aparut pe ceriu. Cu privire la aceasta importanta traditiune, scoliastul lui Apolloniu Rhodiu se exprima astfel: "Se pare ca arcazii au existat inca inainte de luna, dupa cum scrie Eudoxus in scrierea sa. Iar Theodor scrie ca luna a aparut pe ceriu cu putin inainte de razboiul lui Hercule cu Gigantii. Tot astfsl ne spun Aristo din Chios si Dionysiu din Chalcida in cartile lor despre Origini In fine, Ephor, unul din scrutatorii cei mai diligenti ai anticitatii si istoric iubitoriu de adevar, care traise in seculul al IV-lea i.e.n. scrie : "Traditiunea ne spune ca pelasgii au fost cei mai stravechi cari au domnit peste Grecia' . 2. CIVILIZATIUNEA PREISTORICA A RASEI PELASGE Cind pelasgii aparura pentru prima oara pe pamintul Eladei, ei nu aflara aci, dupa cum ne spun traditiunile, decit o populatiune rara si salbatica, risipita prin munti si paduri, traind in caverne, fara societate, fara legi, fära religiune si fara cunostinte utile. Arcazii, popor pastoral si viteaz, cei mai vechi locuitori in Elada, povesteau, dupa cum ne spune Pausania, ca cel dintii om nascut pe pamint a fost Pelasg, un barbat, care se distingea prin marimea, prin puterea si frum­setea figurei sale si care intrecea pe toti cei­lalti muritori prin facultatile spiritului sau ; ca acest Pelasg, dupa ce a inceput sa dom­neasca, a fost cel dintii care a invatat pe oameni sa-si construiasea colibe, spre a se apara de incomoditatile frigului, ale ploilor si caldurilor; ca el a invatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie, le-a interzis ca sa se nutreasca si mai departe cu frunze, cu buru­ieni si radacini, din cari unele erau periculoase sanatatii; ca el a invatat pe oameni ca sa nu mai mänince tot feliul de ghinda, ci numai ghinda de fag . Iar vechiul poet epic Asiu scrie despre acest Pelasg ca el a fost nascut din "pamintul cel negru', pe culmile cele inalte ale muntilor; ca sa fie incepatoriu genului muritoriu . Un alt reprezentant al vechii civilizatiuni pelasge a fost divinul Prometheu, fiul lui Iapet, fiul Gaeei. Poetul Eschyl, in una din cele mai frumoase lucrari ale sale, ne infatiseaza pe Prometheu expunind singur beneficiile ce le-a adus dinsul omenimii. "Acesti oameni', zice Prometheu, ,,nu cu­nosteau nici arta cum sa construiasca case de caramizi la lumina soarelui, nici modul cum sa lucreze lemnele, ci locuiau pe sub pamint in ascunsurile cele intunecoase ale cavernelor; intocmai ca furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca sa cunoasca cind are sa fie iarna, cind are sa soseasca primavara, anu­timpul florilor, cind are sa fie vara, anutimpul fructelor, ci duceau o viata de pe o zi pe alta, lipsiti cu desavirsire de orice cunostinte, pina cind eu i-am invatat sa cunoasca rasaritul stelelor si apusul lor, lucruri de altmintrelea greu de insemnat. Afara de acestea, eu i-am invatat sistemul tuturor stiintelor utile; eu am aflat modul de scriere si cum oamenii pot sa tina in minte toate stiintele ; eu cel dintii am prins in jug animalele, ce pot servi la trans­porturi. Nime altul decit eu singur am inven­tat corabiile cu pinze, ca oamenii sa poata trece peste mare Mai inainte, daca se in­ impla ca cineva sa se bolnaveasca, el murea din lipsa mijloacelor de vindecare, pina cind eu le-am aratat cum au sa compuna medica­mentele si cum se pot vindeca de toate boalele; eu am introdus diferite moduri de a cunoaste viitoriul . . si, in fine, cine poate sa afirme ca ar fi aflat mai inainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse sub pamint, cum sint arama, ferul, argintul si aurul ?' . Pelasg si Prometheu sint personificarea vechii culturi pelasge si tot ce ne spune traditi­unile ca a inventat, ori creat spiritul lor, apar­tinet geniului intregului popor. De asemenea, exista in Creta o veche traditi­une ca dactylii si corybantii, triburi pelasge, au fost cei dintii in aceasta insula, cari au in­vatat pe oameni sa formeze turme de oi, sa domesticeasca si alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai; ca ei au invatat pe oameni maiestria de a arunca cu lancea (arma natio­nala pelasga) si de a trai in societate comuna; ca ei, cu deosebire, au fost autorii bunei in­telegeri, a vietii regulate si campatate . Datele, ce le aveau despre istoria veche a pelasgilor, corespund pe deplin cu faptele ce ni le procura arheologia din epoca neolitica. Pelasgii ne apar dupa vechile-traditiuni is­torice ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari introduc in Europa cele dintii elemente ale civilizatiunii, animalele domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai progresata. Chiar si olaria neolitica poarta semne de orna­mentatiune si simboale mistice pelasg'













Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Comentarii literare

ALEXANDRU LAPUSNEANUL COMENTARIUL NUVELEI
Amintiri din copilarie de Ion Creanga comentariu
Baltagul - Mihail Sadoveanu - comentariu
BASMUL POPULAR PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR - comentariu

Personaje din literatura

Baltagul – caracterizarea personajelor
Caracterizare Alexandru Lapusneanul
Caracterizarea lui Gavilescu
Caracterizarea personajelor negative din basmul

Tehnica si mecanica

Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice.
Actionare macara
Reprezentarea si cotarea filetelor

Economie

Criza financiara forteaza grupurile din industria siderurgica sa-si reduca productia si sa amane investitii
Metode de evaluare bazate pe venituri (metode de evaluare financiare)
Indicatori Macroeconomici

Geografie

Turismul pe terra
Vulcanii Și mediul
Padurile pe terra si industrializarea lemnului



MARIA BRANCOVEANU - DUCA (1677+1697)
A DOUA EPOCA A FIERULUI (CIRCA 450 I. CHR. -100 D. CHR.)
Politica externa a Romaniei
Mestesuguri
Etnogeneza romaneasca
CONSTANTIN BRANCOVEANU (DINU) II (n. 1683 - m. 1714 15 august)
Strategia si tactica armatei Moldovei si Tarii Romanesti in sec. XIV-XVII
Natiunile moderne: Identitate si ideal



Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu