POPASURILE lui CONSTANTIN VODA in satul Mariei Sale de BASTINA

POPASURILE lui CONSTANTIN VODA in satul Mariei Sale de BASTINA

MOTTO:

"Eu tata n-am pomenit, de vreme ce am ramas mic fara tata, cat pe dumnealui tata Constandin l-am cunoscut parinte in locu tatane-mieu".²⁷⁴

(cronica anonima) in Cronicari munteni, II, p. 346

Constantin Basarab Brancoveanu se nascuse din unirea lui Papa postelnicul din Brancoveni, fiul lui Preda biv-vel Vornic care au fost ucisi de seimenii si darabanii rasculati in anii 1655 si 1658, si al Stancai Cantacuzino. Mama domnului ramasa vaduva de tanara, a cerut ajutorul fratilor ei pentru a-si creste copiii: Barbu, Matei si in special pe micul Constantin ajuns abia la varsta de un an²⁷⁵. Sfantul Constantin Brancoveanu isi va petrece o parte din anii sai de copilarie la Brancoveni, alaturi de cei doi fratiori mai mari Barbu si Matei. La formarea spiritului sau erudit un rol deosebit de important l-au avut unchii sai, Constantin Cantacuzino stolnicul si spatarul Mihai, formati la scolile de la Padova si Venetia.

Tanarul Constantin locuind in casele parintesti de la Brancoveni vazuse de mic copil cum intrasera cu multa zarva pe poarta larg deschisa, carele mocanesti ale negustorilor brasoveni si sibieni incarcate pana in varf cu tot felul de marfuri care mai de care mai amagitoare prin culoarea si stralucirea lor²⁷⁶.

Atunci odaile si camarile se umpleau cu cele mai diferite marfuri de la postavurile groase destinate slugilor, pana la salurile de casmir care trebuiau sa impodobeasca umerii delicati ai tinerelor boieroaice de la Brancoveni.

De la acestia Preda Brancoveanu, bunicul sau, ii cumparase micului nepotel prin anii de liniste cismulite de culoare rosie, facute din piele moale, subtire si fina, ca si pentru coconii domnesti si pe care micutul Constantin le indragise foarte multa vreme dupa aceea. Mai tarziu tanarul cocon, retras impreuna cu fratii sai la adapostul zidurilor curtii lor de bastina primira aici la indemnul mamei lor, al gramaticilor, diacilor, logofetilor si calugarilor, unele notiuni de scriere (romaneasca, invatand sa scrie in limba greaca vulgara si in romaneste, afland cate ceva si din tainele cronografelor, ale cartilor populare si ale vremurilor trecute despre neamul sau basarabesc).

O alta nenorocire il paste din nou pe micul vlastar brancovenesc, in anul 1674, cand fratele sau mai mare Barbu Brancoveanu este asasinat la Tarigrad fiind gasit mort in patul sau cu un cutit infipt in inima intr-o casa foarte frumoasa si bine intretinuta de la Kuru Cisme.

Era un mic palat decorat in stil original cu o gradina foarte atractiva si incantatoare.

Aici avea slugi numeroase, tigani adusi din Valahia, bine instruiti, care dadeau resedintei sale o atmosfera de mare confort.

Cat despre destinul sau se spune ca el era foarte dorit ca sa devina domn de catre tot neamul brancovenilor, si in mod special de catre bunica sa dupa mama Ilinca Cantacuzino.

Ajunsese ajutor de capuchehaie la Istanbul la etate de numai 19 ani ca sa invete cum se face politica, fiind trimis de bunicul sau Serban Cantacuzino cand era domn al Tarii Romanesti. Un document datat in anul 1674 mentioneaza ca: "eu jupanita Stanca Brancoveanu, impreuna cu fiul meu Constantin postelnic, intamplandu-se moartea fiului meu Barbu inca la Tarigrad adusu-i-am oasele lui de acolo si le-am ingropat la manastirea noastra din Brancoveni" (dupa Stefan Greceanu). "I-am facut pomana la Brancoveni, in Valahia. Acolo, la capataiul lui l-a plans maica-sa Stanca si fratele sau mai mic Constantin (Matei murise si el inca de tanar in anul 1659), ramas singur mostenitor, doar cu o mama vaduva si ea care mai, mai sa-si iasa din minti de durere". Iata ce ne mai poate spune cronica vremii de atunci si despre Constantin: ". Soptea Constantin: - Barbule, Barbule ce-mi facusi Barbule? Ce sa-ti iert eu tie Barbule, ca nu-mi gresisi cu nimic. Iarta-ma tu, ca-ti ziceam cand ma biruiai la joaca, lasa, lasa cand oi fi eu mare si tu mic.

Ajunse-si mare, Barbule doar ca eu n-o sa mai fiu mic niciodata".

Murindu-i si fratele Matei, inca la o varsta destul de frageda, Constantin ramase singurul lor mostenitor al tuturor posesiunilor lui Matei Basarab si Preda Brancoveanu de la Brancoveni.

Tanarul cocon si-a insusit multe cunostinte invatand carte greceasca si latineasca cu ajutorul unchiului si cu dascali necunoscuti noua.

La educatia sa a mai contribuit si bunica sa dupa Stanca, Pauna Greceanu. El mai studiaza la Sfantu Sava din Bucuresti, apoi la Padova in Italia devenind astfel un carturar desavarsit.

Venind in tara ocupa mari dregatorii. Numele lui Constantin Brancoveanu este pomenit in actele oficiale ale timpului prin anul 1672 cand avea abia 18 ani, fiind deja major, el apare pentru prima oara in istorie, ca martor.

La varsta de numai 19 ani (1673) el este trimis de domnie la Brasov impreuna cu varul sau Parvu Cantacuzino pentru a aduce scrisorile de impacare a lui Gheorghe Voda Duca cu cativa boieri pribegi, refugiati acolo. La un an dupa aceea adica in anul 1674 cand el implinise frumoasa varsta de 20 de ani se casatoreste cu Maria (Marica) fiica lui Neagoe din Popesti, nepotul lui Antonie Voda din Popesti (1669-1672) si totodata este numit in functia de al doilea logofat.

In anul 1679 cand implinea varsta de 25 de ani, a fost numit mare aga si tot in cursul aceluiasi an, in lunile august si septembrie impreuna cu alti trei mari boieri, el a gviat tronul Tarii Romanesti, detinand marea functie de "ispravnic".

In 1682, la varsta de 28 de ani, era "mare spatar" pentru ca imediat in anul urmator 1683, (la 29 de ani), pe toata perioada asediului Vienei sa fie numit din nou "ispravnic de scaun". Iar in anul 1688, la 34 de ani, Brancoveanu era "mare logofat", devenind apoi la 29 octombrie 1688, domn al Tarii Romanesti (1688-1714), cand primeste coroana domneasca chiar "in cuibul si leaganul marilor nostri basarabi de la Brancoveni", fiind uns ca domn de mitropolitul tarii din vremea aceea, Kir Vladica Theodosie. El se considera de acum incolo "drept urmas de spita ai marilor Basarabi, intemeietori de tara odata cu luarea in primire a scaunului Tarii Romanesti". De aici incolo consideram noi, ca incepe o noua si stralucita epoca pentru "Curtea domneasca de la Brancoveni".

Iata ce ne marturisesc cronicile vremii despre el: "Nelinistile sale au inceput chiar in iarna primului an de domnie in anul 1689, cand imperialii austrieci care cucerisera Belgradul si Nisul, ii cer marelui voievod Constantin Brancoveanu cartiruirea trupelor austriece de sub comanda printului Von Baden sa ierneze la Brancoveni in incinta curtii domnesti."

Prin acest act ei urmareau un dublu scop, cartiruirea trupelor si apoi sa-l determine pe noul domn al Tarii Romanesti sa fie mai apropiat de imperiali si de politica lor. Insa marele si devotatul domn muntean, Constantin Brancoveanu n-a acceptat acest lucru si s-a retras de la Brancoveni, unde dupa spusele cronicarilor, ar fi mers la Potlogi. Dar trupele austriece au inaintat de la Cerneti spre Craiova si au ajuns la Brancoveni "unde multa stricaciune si paguba domnului nespusa au facut".

Tot la Brancoveni a poposit odata cu ei si aga Balaceanu, adversarul direct al lui Brancoveanu care dorea cu tot dinadinsul sa-l inlocuiasca de la domnie cu fiul raposatului domn Serban Cantacuzino. Dar lucrurile nu s-au petrecut chiar asa dupa bunul plac al Balenilor, mari boieri ca si Brancovenii fiindca tanarul domn le-a dejucat planul in ciuda multor stricaciuni facute de acestia la curtea domneasca de la Brancoveni. In luna septembrie a anului 1691 generalul italian Marsilli din Bologna ne viziteaza si el satul, venind la Brancoveni la manastire ramanand profund impresionat de acest maret edificiu religios si de curtea domneasca de aici.

In anul 1693 il gasim din nou aici in locul sau de bastina de la Brancoveni, unde a poposit pentru putina odihna venind de la Vidin.

De aici rezulta in mod clar ca in primii sai ani de domnie, marele nostru voievod Constantin Basarab Brancoveanu, a fost ostil Imperiului Otoman si ca in aceste luni de toamna (septembrie si octombrie) la cererea turcilor el a trebuit sa insoteasca convoaiele mari cu provizii pentru turcii de la Vidin numai ca acesta a strabatut tara pe la Brancoveni si Potrojeni trecand deci inca o data prin satul Mariei Sale. Iar intre 16-26 septembrie 1694, timp de zece zile el poposi din nou la Brancoveni "unde dupa ce asigura casele si palatele de la Targoviste, Brancoveanu vizita Hurezul si mai veni si pe la casa Mariei Sale de la Brancoveni, de sazu catava vreme".

In anul 1695 "chiar in miercurea saptamanii Patimilor Constantin Brancoveanu pleca pe zapada, neavand nici cu ce hrani convoaielor sale si tabari mai intai la Potlogi si sosi chiar in ziua de 22 aprilie 1695 la Brancoveni, unde sezu pana la 3 mai 1695 cand se stransera toti boierii care erau randuiti de tabara pentru paza vadului Dunarii la Cerneti in razboiul austro-turc, el fiind atunci ostil turcilor.

Dar ordinele imparatiei turcesti il facu din nou pe Constantin Voda Brancoveanu sa vina la Brancoveni in anul 1695.

El a primit porunca ca in mod urgent sa plece la Cerneti ca sa supravegheze transportul seicilor turcesti cu provizii, furaje pentru vite si munitii.

Asa ca el ii facu pe voie sultanului si in vara aceluiasi an 1695, trecu din nou cu sirul de care cu aceste provizii si pe la Brancoveni pentru a se indrepta apoi catre hotarul tarii de sud-vest de la Cerneti.

La 11 septembrie 1697 voievodul Brancoveanu cauta sa saboteze armatele austriece in luptele lor cu turcii.

Atunci el, in niste zile foarte calduroase de toamna ale lunii septembrie gasindu-se in Oltenia a urmarit bandele de dezertori de origine austriaca, care atacasera in mod dezorganizat localitatile de pe ambele maluri ale Dunarii dintre Cerneti si Vidin.

Dupa indeplinirea si a acestor porunci ale Inaltei Porti, Brancoveanu se indrepta si se retrase pentru cateva zile de odihna la Tantareni, unde i se pregatise un conac in drum spre Brancoveni, unde sosi aici si statu catava vreme spre destinderea sa in locurile pline de frumuseti si amintiri din copilaria sa zbuciumata.

Pana in anul 1699 cand marele nostru voievod avu din nou o alta deceptie prin trecerea in vesnicie a mamei sale Stanca (ingropata aici alaturi de sotul ei Papa Postelnicul, socrul ei Preda si fiul ei Barbu), domnitorul a mai facut inca o vizita de cateva zile la Curtea Mariei Sale de la Brancoveni. In memoria mamei sale, Brancoveanu hotari sa ridice aici un frumos lacas in satul lor de bastina si in ziua de 31 mai, intr-o miercuri a anului 1699 el spune: "am trimis copiii Constantin i Stefan impreuna cu parintele Vladica (Kir Theodosie) si cu Radu Stolnicul la Brancoveni, ca sa fie acolo la inceputul temeliei".

Ei stau la Brancoveni aproape o luna de zile, de unde se reintorc la Bucuresti la 15 iulie 1699.

Dupa aceasta data Brancoveanu pana in anul 1702 mai veni cu alaiul sau domnesc la partide de vanatoare, la cules de vii sau sa judece unele procese.

Abia in 1702 mai veni domnitorul pe la casa parinteasca, cu ocazia terminarii complete a manastirii si in special a bisericii "Bolnitei" din afara incintei asezate in partea de sud la circa 50 de metri de paraclisul bisericii cu hramul: "Adormirea Maicii Domnului" din interiorul incintei ansamblului arhitectural brancovenesc. Cronicarul Radu Greceanu ne poate marturisi atasamentul domnului fata de aceste locuri dragi pentru el spunand: "domnul insusi, care pana la moartea sa nu mai veni la Brancoveni, poposi in 1702 la Curtea sa de odinioara, cand avea liniste destula si nefiind alte trebi, au socotit dansul sa mai mearga la Brancoveni sa vaza manastirea cea den temelie, ce au radicat, si cu marea boierime sa viziteze acest Sfant lacas". Cu aproape trei decenii in urma, cand imbracandu-se cu haine de mire si se insotise cu domnita Marica (Maria), nazuise sa traiasca inconjurat de multe vlastare, care sa-i asigure succesiunea si sa-i alunge amaraciunile inerente ale vietii. Dar sfarsitul maririi si bucuriilor marelui "Altan Bey" avea sa vina intr-o zi de duminica, de 15 august a anului 1714 din orasul turc Istanbul de pe malul Bosforului, zi in care el trebuia sa-si aniverseze implinirea a 60 de ani de la nastere, iar sotia sa ziua onomastica de Sfanta Maria.

Cel ce asistase de atatea ori cu sufletul incarcat de bucurie la inaugurarea zidurilor sale mai statu aici cateva zile din august, apoi pleca sa nu se mai intoarca niciodata.

Note:

274. Vezi si Istoria Tarii Romanesti de la octombrie 1688, pana la martie 1717 - cronica anonima, editie intocmita de Constantin Grecescu, Bucuresti, 1959, p. 120-121

275. Afirmatia se bazeaza pe inscriptia existenta pe tabloul gasit de Marcu Beza la Muntele Sinai, la manastire - "altatis 42, Anno Domini 1696", adica pictura a fost realizata in anul 1696, pe cand avea 42 de ani; deci in 1655 era in varsta de un an.

276. Constantin Cojocaru, sustine aceasta comunicare stiintifica in cadrul Simpozionului de la Sf. Manastire Brancoveni, cu prilejul aniversarii a 290 de ani de la tragicul masacru al familiei Brancovenilor de la 15 august 1714 de la Istanbul. La acest Simpozion au luat parte profesori universitari dr., si alte fete bisericesti si notabilitatile judetului.