Universitatea Bucuresti

Facultatea de Litere

Master: Consultanta si expertiza in publicitate

Analiza Sitcom The Nanny

Introducere

Selectarea canalului, a formatului si a produsului specific.

Unul dintre produsele media care apartine Culturii Populare este cu siguranta Televiziunea, argumentand prin publicul vast si numeros la care aceasta are acces si pe care il poate manipula sau doar a-i instaura anumite dorinte, aspiratii, trairi.

Alegand a analiza morfologic unul dintre formatele de televiziune am gasit ca subiect Sitcom-ul.

Sitcom sau Situation Comedy, este un gen de programe TV de comedie, luand nastere in 12 Ianuarie 1926, cand a fost transmis pe unde radio primul Sitcom, numit Sam'n'Hanry, pe WGN Chicago extinzandu-se in 18 Noiembrie 1947 pe TV cu ajutorul celor de la DuMont Television Network care au gasit "aur" transmitand primul Sitcom TV numit Mary Key and Johnny. Sitcom-ul de la inceputurile sale pana si in ziua de azi are un succes imens tocmai datorita regulilor sale simple prin care se caracterizeaza: personajele se gasesc intr-o scenografie care pare familiara publicului, acasa in sanul familiei, la serviciu, sau intr-un grup de prieteni, acestea apar in fiecare episod cu o poveste continua, totul petrecandu-se printr-o drama amuzanta, ceea ce pare fi de multe ori o satira, pe un fundal de rasete si aplauze. Un alt element care dorim sa-l enuntam esential pentru a garanta succesul unui sitcom este Intro-ul, sau Theme Song, o melodie cu o linie pozitiva, atragatoare urechii si usor de retinut si fredonat, care explica tema serialului.

Receptorii sitcom-ului sunt oamenii obisnuiti, clasa de mijloc, cu un nivel de educatie mediu, care dupa o zi lunga la seviciu cauta relaxarea in acest mediu familiar lui si pe care stie ca se poate baza in fiecare zi la aceiasi ora.

Unul dintre produsele specifice sitcom-ului este The Nanny, care a fost transmis pe CBS din 3 Noiembrie 1993 pana in 12 Mai 1999, in 6 (sase) sezoane fiecare avand intre 22 si 26 de episoade. Serialul a castigat un Rose d'Or, un Emmy Award, fiind nominalizat de 13 ori, iar Fran Drescher, care este creatorul sitcom-ului, scenarist, unul dintre regizori, producator si interpreteaza personajul principal numit Fran Fine a fost nominalizata de doua ori pentru Golden Glob.

Actiunea este simpla, o tanara evreica extravaganta, din Quenns, de clasa medie este concediata de fostul iubit si printr-o intamplare amuzanta devine dadaca a trei copii upper-class din New York.

Vom analiza sitcom-ul mai sus mentionat prin trei trasaturi care vor demonstra ca The Nanny apartinane Culturii Populare. Acestea sunt: reciclarea (caracterul repetitiv si conservator, intertextualitatea la cele 3 niveluri si stereotipia), hedonismul si suprasemnificarea.

1. Reciclarea

Roland Barthes scrie despre text in "Moartea autorului" ca avand abilitatea de a contine in sine mai multe scriituri, din diferite culturi si intrand in multiple relatii de dialog, pariodie, contestare. Singurul loc in care aceasta multiplicitate isi regaseste semnificatia integrata este cititorul, nu autorul.

Caracterul repetitiv si conservator

Umberto Eco afirma ca media se sprijina pe bucati de informatie deja discutate, propuse, promovate de alte media. Caracterul repetitiv si conservator reprezinta reluarea, refolosirea unor simboluri ,modele, structuri, imagini, chiar canoane, produse media pe care un alt produs media le integreaza intr-o masura mai mare sau mai mica.

Scenografia este in aproape toate episoadele aceiasi, casa vaduvului Maxwell Sheffield, in care Fran Fine este angajata pentru a fi dacaca celor trei copii, Maggie, Brighton si Grace Sheffield. Acestia, alturi de Niles majordomul si C.C. Babcock partenera de afaceri al lui Maxwell, sunt personajele principale.

Ca personaje secundare, dar cu o repetitivitate continua mai apar Sylvia Fine mama lui Fran, Yetta Rosenberg mama Sylviei, si Val Toriello cea mai buna prietena a lui Fran (fiind cea mai buna prietena si in realitate a lui Fran Drescher).

Caracterul repetitiv il gasim in actiunea serialului, unde Fran si Maxwell traiesc o drama comica prin dragostea lor ce nu poate fi implinita datorita statutului social diferit pe care il au. Astfel facandu-i pe auditori ca in fiecare episod sa-si doreasca si mai mult ca cei doi sa fie impreuna, si in fiecare episod au impresia ca acesta va fi " momentul cel mare", dar acest moment intarzie de fiecare data a se implini.

Mai gasim o repetitie care adauga "sare si piper" serialului prin vesnicele injurii si glume de prost gust ( pe care noi, publicul, le gasim mereu amuzante si binevenite) pe care le au cei doi "dusmani": Niles majordomul si C.C. Babcock.

La fel de repetitiva este si dragostea, sau mai bine spus obsesia pe care C.C. o are fata de Maxwell, si de asemenea, noi care traim sitcom-ul, facand parte din viata noastra, o gasim drept jicnire datorita caracterului egoist si rece pe care il are personajul C.C.

Vesnica disputa intre fratele mai mic, aici Brighton si sora mai mare Maggie constituie un model pe care il recunoastem cu totii.

Gracie este un personaj pe care il recunosc, probabil, cei din upper-class, minora care la numai 4 ani merge la psihiatru, si este probabil cel mai responsabil dintre copii.

Un caracter repetitiv si conservator il regasim si in personajele secundare.

Spre exemplu analizand personajul Val ne amintim ca avem cu totii o prietena, un prieten care sa-i semene. Val este o tanara naiva, chiar prostuta, care are peste 30 de ani si inca traieste cu parintii, nu are o slujba, dar se imbraca si se macheaza strident si vorbeste mult, spunand, evident, numai prosti.

Sylvia este un personaj comun, o mama al careui scop este sa-si vada fata maritata si la casa ei, de aceia o impinge constant pe Fran in relatii dintre cele mai dubioase.

Yetta este o pensionara senila, un personaj pe care nu ai cum sa nu-l iubesti, o batranica care uita lucruri, si incurca situatii, facnd serialul si mai amuzant.

Si bineanteles, sa nu uitam amprenta serialuilui care este data de vocea inconfundabila a personajului principal, Fran, aceasta are o voce nazala si stridenta, de care nu inceteaza, ci repetitiv cineva face glume pe seama vocii ei.

1.2. Intertextualitatea

In acest punct ne intereseaza contributia scriitorului cat si a receptorului, aceasta putandu-se activa pe 3 tipuri de paliere. In acest sens, Roland Barthes afirma ca textul este un spatiu multidimensional, unde mai multe texte (niciunul original) sunt malaxate. In acceptiunea Juliei Kristeva, definitia intertextualitatii porneste de la o diagrama unde axa orizontala defineste raportul scriitor-cititor, iar cea verticala capacitatea textului de a relationa cu alte texte. Astfel, fiecare lectura a unui text este rezultatul lecturilor anterioare si ale universului de cognitii ale individului.

Mihail Bakhtin, in "The Dialogic Imagination", afirma ca dialogismul este capacitatea textului de a ramane deschis in raport cu texte anterioare, de a comunica cu o multitudine de formate media care au produs continut, sens. Dialogul functioneaza bidirectional, observatie care poate fi observata si in cazul episodului studiat.

1.2.a) Intertextualitatea primara sau orizontala

Acest tip de intertextualitate vizeaza, conform lui Fiske ("Undertanding Popular Culture"), raportul intre porduse apartinand aceluiasi canal. Cum televiziunea beneficiaza de o capacitate crescuta de contaminare a produselor intre ele, in cazul The Nanny putem aminti cateva situatii care au constituit puncte in istoria intertextualitatii sitcom-ului.

Amintim cum Fran vorbeste des despre alte emisiuni existente in realitate, si chiar vorbeste in serial de serialul ei, initial ne gandim ca amintind despre Operah Winfrey Show sau despre The Cats, le face publicitate, dar ea nu face nimic altceva decat sa ne intareasca convingerea unei intertextualitati orizontale. Si aparitia ei in emisiunea Rosie O'Donnell show, in formatul sau original.

Un produs care se inscrie in sfera intertextualitatii primare este DVD-ul. Inca din DVD-ul primei serii regasim intamplari din timpul filmarilor, testimonialele actorilor sau scene de "making-of". Realizate in spiritul sitcom-ului DVD-urile au avut parte de un succes comparabil cu cel al sitcom-ului, pentru ca oferea o perspectiva din interior si pentru ca rediscuta episoadele intr-o retrospectiva completa.

Incepand cu 2000 scenariul sitcom-ului a fost vandut pentru a fi reecranizat si readaptat in diverse tari precum Grecia, Rusia, Chile, Ecuador, Argentina, Indonezia, Italia, Mexic, Polonia si Turcia.

1.2.b) Intertextualitatea verticala sau secundara

Aici se presupune transpunerea produsului mediatic pe un alt canal decat cel original prin crearea de produse "satelit", "ecou", care escorteaza si sustin anumite programe. Aceste produse se nasc din nevoia de consum, respectiv de aprofundare a produsului "locomotiva".

Fomatul electronic prezinta cel mai clar modul in care se poate face ecou la acest tip de transpunere, sitcomul The Nanny a reusit sa genereze un alt produs media, anume site-ul https://www.thenannytv.com/ carte care prezinta detaliat staff-ul productiei TV, care analizeaza episoade, care ofera un punct de vedere pertinent asupra conditiei sitcomului ca gen, prin insertia eseurilor si a interviurilor cu critici de film, cu actori de comedie.

1.2.c) Intertextualitatea tertiara

Observam permutarea elementelor din produsul mediatic pe alte paliere care sa faca receptorul sa se identifice cu personajul. Referitor la acest aspect, Gianni Vattimo, in "Societatea transparenta", afirma ca lumea mediatica devine un reper mediatic. Toate produsele de tipul sepci, pixuri, brelocuri, postere promotionale, carti de joc sunt inserate cu scopul de a consolida relatia fanilor cu personajele.

Intro-ul serialului a devenit melodia pt sunetul de apel a telefonului mobil pentru multi fani ai sitcom-ului. Cel mai vizibil si mai de succes produs al intertextualitatii tertiare este pachetul DVD-uri, obiecte de papetarie cu branding, obiecte de colectie, si postere.

Gasim pe www.Facebook.com o pagina The Nanny, in care fanii se pot imprietenii avand astfel ceva comun care sa le lege prietenia.

Un alt exemplu elocvent pentru acest palier de analiza provine modul in care se imbraca Fran. Aceast personaj a fost de foarte multe ori criticat pentru modul strident in care se imbraca, a aparut de nenumarate ori in tabloide de scandal, dar in acelasi timp a fost nominalizat personajul sau pentru cea mai buna vestimentatie.

1.3. Stereotopia

Observata prin formule de simplificare cu care asociem anumite persoane, situatii, atitudini, experiente. Formulele stereotipe sunt adesea prejudecati care ajuta la recunoasterea simplificata a acestor eperiente sau stari de fapt. Stereotipurile se refera la generalizari prin care atribuim caracteristici elementelor mai sus mentionate, atribuiri ce pot fi pozitive sau negative. Ele pot fi reduse la stadiul de formula, imaginea, sintagma sau chiar cuvant.

Succesul serialului The Nanny consta in definirea remarcabila a tiparelor umane propuse, in functie de povestile aferente, in calitatile si defectele lor, in planurile acestora si in lucurile la care rezoneaza.

Fran este personajul care nu are niciodata un iubit stabil, desi tanjeste a se marita, frizura sa iesita din comun tapata mereu exagerat de mult, limbajul gestual, inapacitatea de a-si controla emotiile si reactiile sunt cateva din elementele care o definesc pe aceasta intr-un tipar usror de recunoscut.

Maxwell este producatorul de teatru, un personaj ambitios, care doreste mereu mai mult succes, altruist dar plin de sine, specific barbarului crescut dintr-un copil educat dar rasfatat.

C.C. reprezinta tipologia femeii de cariera, secretara cu ambitii de tip intelectual insa fara niciun fel de traire feminina. Imbracata mereu decent, aproape batraneste, aceasta impresioneaza prin acuitatea replicilor, de o masculinitate naucitoare.

Niles este individul parsiv, deloc aratos, gelos, care se plange tot timpul, care contesta regulile "sistemului" si care aspira la a-si schimba statutul social. Scopul sau suprem este de a impresiona, telul secundar reprezentandu-l posibilitatea de a se sustrage oricarei indatoriri profesionale.

2. Hedonismul

Hedonismul este doctrina etica ce identifica binele cu placerea. Plasat de Herbert Marcuse la "antipodul filosofiei ratiunii", conceptul de hedonism presupune delectarea, principiul placerii, in opozitie cu cel al realitatii. Marcuse, in "On Hedonism", afirma ca "fericirea, pentru a impini toate starile potentiale ale individului, presupune libertate". Pornind de la aceasta afirmatie, in "Eros si Civilizatie", Marcuse continua definirea hedonismului prin raportarea la eliberare: numai intr-o societate non-represiva, libera, individul poate regasi starea de fericire, impulsul catre joc fiind acela care duce la starea de eliberare.

In "The Pleasure of the Text", Roland Barthes afirma ca atunci cand ne aflam in fata unui text, receptorul trebuie sa se dedice total acestuia, iesind din propria individualitate. Daca "plaisir" este un act de confirmare a propriei identitati (identitate definita ca un construct cultura), "jouissance" impune mai degraba conotatii sexuale, reprezentand o placere corporala, neconditionata cultural.

Formatele de tip "bloopers" sau "funniest back-stage moments" sunt, de asemenea, inscrise in acest "plaisir", pentru ca atesta raportul fragil intre constructia cu reguli fixe si naturaletea realitatii. Barthes le circumscrie pe acestea placerii incalcarii regulilor. Numarul impreisonant de DVD-uri vandute (si de accesari pe blogul dedicat), care prezinta momentele amuzante din timpul filmarii atesta nevoia publicului de a trai acest tip de placere. Discutam tot de "enjoyment", chiar daca se desconspira mecanismele producerii de sens, pentru ca, in cazul acestui sitcom, insasi producerea de sens ("behind the scenes") este non-serioasa, inscriindu-se tot sub tutela carnavalescului, definit prin rasete, excese discursive sau corporale, forme de degradare prin incalcarea normelor (in acceptiunea lui Mihail Bakhtin).

John Fiske, in "Understanding Popular Culture", discuta trei tipuri de placere: cea hegemonica (evidenta, este intentia textului si a semnificatiei acestuia), cea "evaziva" si cea "productiva" (acestea fiind corespondetele conceptelor lui Roland Barthes, "jouissance", respectiv "plaisir"). Fiske coreleaza si el hedonismul cu concepte precum putere, disciplina si eliberare.

Placerea productiva este regasita prin prezentarea unor clisee culturale si apoi prin parodierea lor. Receptorului ii este prezentata situatia in care Fran pozeaza in vedeta infatuata, la aflarea vestii ca va deveni model datorita aspectului picioarelor sale. Finalul pisodului o regaseste pe acesta protejandu-si excesiv picioarele, laudandu-se cu averea pe care o va face de pe urma contractului, ridiculizandu-si prietenii care deja aveau in ochii ei un statut social inferior. Spectatorul regaseste starea de placere ("enjoyment") in poanta finala a episodului, cand Fran se viseaza cu picioare enorme si refuza sa mai pozeze.

Momentul in care Fran trebuie sa anuleze intalnirea cu idelul ei de-o viata Barbara Straisand (pe care o aminteste in aproape fiecare episod) pentru a o lasa pe C.C. sa mearga la acea intalnire cu tatal sau, produce tot un efect de "plaisir", facand apel la memoria colectiva, la legile lui Murphy si la micile bucurii de zi cu zi.

Un alt moment inscris conceptului de "plaisir" este cel in care se confirma banuiala publicului receptor ca Fran va fi ridiculizata in emisiunea Rosie O'Donnell pentru ca poarta un costum strident, asemenator damelor de companie. Cele 5 minute premergatoare aparitiei ei televizate accentueaza potentialul penibil al situatiei care urmeaza, personajele principale sfatuindu-o pe Fran sa renunte in ultimul moment la costumatie. In cele din urma, efecul comic este produs atunci cand nu numai producatorul este socat de aparitia lui Fran, dar si cand in timpul emisiunii, prezentatoarea se defocuseaza total de la discutia principa si ridiculizeaza aparitia invitatei sale. Mai mult, consecinta extrema (banuita de receptor si validata prin afirmare textuala) a acestei situatii este ridiculizarea lui Fran de catre fanii emisiunii, care ii transmit prin interventii telefonice-sincron remarci negative.

Intr-un studiu de caz realizat de Denis McQuail, Peter Golding si Els de Bens, din "Communication Theory and Research", autorii au realizat un studiu de caz cantitativ, utilizand instrumente de cercetare pe filiera sociologica. Astfel, sase personaje din sitcom-uri au fost prezentate respondentilor, alaturi de o lista de caracteristici mai mult sau mai putin reprezentative pentru fiecare. Subiectii au recunoscut caracteristica cea mai pregnanta trasatura a tuturor personajelor ca fiind "Cautarea placerii". Complicitatea dintre spectator si actor sta sub egida placerii (functioneaza in ambele sensuri), placere care provine din excesul specific culturii populare.

3. Suprasemnificarea

John Fiske, in "Understanding Popular Culture", discuta "efectul de supermarket" afirmand ca este capacitatea produselor culturii populare de a oferi experiente, situatii, discursuri atat de variate, incat fiecare potential cititor se regaeste in ele. Suprasemnificarea se produce atunci cand vorbim de o supraincarcare de sens, de o supralicitare a semnificatiei. Capacitatea de suprasemnificare se bazeaza pe trasaturile culturii populare, printre care intertextualitate, repetitie, reciclare, translabilitate.

Vestimentatia, limbajul, atitudinea, aspectul exterior, relatiile cu cei din jur, locuinta sunt cateva din elementele care, in cazul fiecarui personaj principal, supraliciteaza sensul. Val este femeia de peste 30 de ani care este nevoita sa locuiasca cu parintii, cea care nu are succes la barbati, care ii invidiaza pe cei din jur pentru aspectul si succesul lor, si totodata cea care se indragostete de propria-i proiectie in postura de milionara. Fiecare din aceste elemente contureaza o personalitate bine intiparita in memoria colectiva.

Suprasemnificarea este o trasatura reliefata foarte clar prin insertia miturilor (sisteme semnificative secunde, in acceptiunea lui Roland Barthes). Mitul fixeaza in tipare usor de transmis o mare parte a memoriei colective, actualizand functiile simbolica si interpretativa. Cea din urma ajuta colectivitatea sa gaseasca un sens, sa "domesticeasca datele", sa le adapteze propriului univers de cunostinte si opinii.

Este si cazul lui Fran care traieste constant mitul visului american ("The American Dream"), care aproape in fiecare episod intervine cu o idee aparent stralucita, care sa-l propulseze la statutul de "star", cu o familie fericita si recunoscuta de toata lumea. Acest mit are o puternica functie simbolica, stand pentru dorinta unui american de rand, care nu are niciun sprijin financiar sau moral, de a deveni vedeta sau miliardar peste noapte. Referitor la acest mit, al conditiei mediocre, Baudrillard, in capitolul "Mass-sedia, sex si divertisment" din cartea "Societatea de consum. Mituri si structuri" afirma ca arta pop se vrea arta banalului.

Mitul visului american este reiterat, in cadrul mai multor episoade, prin adulatia lui Fran fata de Barbara Straisand, asa cum ar putea deveni si ea, o tanara evreica care gusta si traieste succesul de o viata. Cum un mit angreneaza alte stucturi mitice, in cazul de fata, supereroul american este un tipar revendicat din visul american. Un alt doilea mit circumscris visului american este cel al talentului nedescoperit, mit care reitereaza functia simbolica in cazul serialului de fata: Fran este star-in-devenire, care lucreaza ca dadaca si caruia ii sunt descoperite abilitatile printr-o intamplare (ciocnirea accidentala intre ea si un producator de film).

Un alt mit la care se cel al americanului voluntar. Revendicat din structura cognitiva majora a "Americii - pamantul fagaduintei", mitul este activat prin apartenenta lui Fran la o organizatie care promoveaza acest tip de voluntariat. Acest mit face referire la practica cotidiana, anume la ipostaza americanilor voluntari, care pledeaza pentru diverse cauze. Pentru ca orice mit este "un model ideal" (Mircea Eliade), Fran isi convinge prietenii sa se implice activ si pe parcursul serialului, sunt prezentate efecte pozitive ale actiunilor de binefacere.

Vladimir Propp, in "Morfologia basmului", analizeaza structuri si scheme specifice acestui gen literar. Unele dintre ele se aplica acolo unde modelul sintagmatic al basmului regaseste formule mitice: "incalcarea interdictiei" se regaseste la nivelul fiecarui episod , "demascarea" este un element predominant in serial.

Concluzii

Fara a avea proprietatea termenilor, Fran se remarca printr-o replica data in cadrul unui episod, replica in care aceasta vorbeste de "popular culture". Pentru ca Maxwell scrie un scenariu numit "Vaduvul" care este exact scenariul sitcomului, ceea ce o face pe Fran sa afirme ca acum ea face parte din "Popular Culture". Fiske, in "Understanding Popular Culture" afirma ca procesul activ de generare si circulatie a semnificatiilor si placerilor intr-un sistem social este specific culturii populare.

Cu referire la distinctia lui LeFebre (intre strategiile celor puternici si tacticile celor slabi), Umberto Eco afirma ca cu cat un sistem este mai mare, cu atat el e mai usor de pacalit. Societatea americana este un mega sistem social in care personajele reusesc sa-si impuna propria grila de interpretare a vietii de zi cu zi. Mergand mai departe, De Certeau afirma ca viata ordinara a oamenilor se afla in punctual in care interesele contradictorii ale societatilor capitliste sunt incontinuu negociate si transformate.

Serialul de comedie "The Nanny" este un produs al culturii populare, prin prisma multiplelor deschideri catre alte formate media, prin reciclarea unor simboluri si a unor tipare pre-definite, prin portretizarea distincta, stereotipa a personajelor. Puterea sa incredibila de penetrare in mentalul colectiv nu se regaseste doar la nivelul fanilor serialului, ci si la nivelul formulelor de limbaj ramase in memoria spectactorilor(expresiile evreiesti pe care le tot repeta Fran) precum si la instituirea serialului ca sursa de referinta in produse media, eseuri, carti, adnotari pe bloguri sau conversatii informale. Intentia operei (termenul lui Umberto Eco) a depasit, in acest caz, intentia autorului si chiar si pe cea a cititorului.

Bibliografie

Baudrillard, Jean, Societatea de consum. Mituri si structuri, Bucuresti, Ed. Comunicare.ro, 2005

Eco, Umberto, Opera deschisa, Pitesti, Ed. Paralela 45, 2002

Fiske, John, Understanding Popular Culture, Boston, Unwin Hyman, 1989

Bakhtin, Mihail, The Dialogic Imagination, Austin, Ed. University of Texas Press, 1981

Marcuse, Herbert, On Hedonism, Boston, Beacon Press, 1968, p. 190-239.

Gianni Vattimo, Societatea transparenta, Bucuresti, Ed. Pontica, 1995

Barthes, Roland, Mitologii, Iasi, Institutul European, 1997

Barthes, Roland, Placerea textului, Cluj, Ed. Echinox, 1994

Hartley, John, Discursul stirilor, Iasi, Ed. Polirom, 1999

Propp, Vladimir, Morfologia basmului, Bucuresti,Ed. Univers, 1970

Masterant: Ecaterina Beilic