Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
"Copacul" - comentariu

"Copacul" - comentariu


"Copacul" - comentariu

Spre deosebire de romanticii entuziasti, ale caror reverii proiecteaza ample viziuni subiective, parnasienii prefera creatia de expresie impersonala, definita prin cultul formei si printr-un pronuntat estetism. Contemplarea fenomenelor lumii este una obiectiva, in dimensiuni fastuos-ornamentale, fara participare afectiva. Poezia care rezulta este una descriptiv-picturala in tonuri cromatice intense, dar reci, in timp ce cadrele exotice reliefeaza o natura statica si elemente geologice incremenite in maretia lor. In spatiul liric parnasian, patrund obiectele de arta (sculpturi, picturi, bijuterii, vaze ornamentale, bibelouri), metalele si pietrele pretioase, plantele exotice, esentele rare si parfumurile, interioarele fastuos decorate, dar neinsufletite. Parnasienii sunt preocupati de perfectiunea formala (masura precisa a numarului de silabe intr-un vers, cadenta ritmica impecabila, raritatea si bogatia rimelor, varietatea tipurilor de grupari strofice). Poetii afiliati acestui curent literar reiau structuri lirice dificile care reclama virtuozitate prozodica (rondelul, sonetul, rondoul, balada, trioletul, vilanela), ei traduc si imita forme strofie orientale (rubaiat, pantum, hai-kai-ul japonez), consacrandu-le in poezia moderna.

In literatura romana, unele forme lirice parnasiene au coexistat cu cele simboliste, cel care a dat continut si expresie in maniera parnasiana versurilor sale esteAl. Macedonski, in unele poezii din "Excelsior" si "Flori sacre", dar mai ales in creatiile cu forma fixa din volumul aparut postum, si anume "Poema rondelurilor" (1927). Aspiratia trairii in estetic, ce presupune gratuitatea gestului artistic, inseamna primatul absolut al categoriei frumosului creat si receptat in detrimentul altor valori materiale si spirituale. Rezulta o poezie pura, in sensul eliberarii actului creator de semnificatii morale, sociale, etc. Asa cum o intelg St. Mallarme, P. Valery sau Ion Barbu (in prima sa etapa de creatie -cea de influenta vadit parnasiana- caracteristica perioadei 1919-1921). Din etapa literara mentionata fac parte texte lirice inspirate din mitologia clasica, dionisiacul estetizant al lui Nietzsche si din parnasianismul francez: "Pentru marile Eleusinii", "Panteism", "Arca", "Ixion", "Dionisiaca", "Pytagora", "Driada", "Nietzsche", etc.; acestora li se adauga cele care surprind marile forme geologice in tipare pietrificate ori solidificate: "Lava", "Muntii", "Banchizele", "Fulgii", "Gheizerii", etc.



Adaugat unor creatii lirice similare ca maniera estetica (precum "Umbra", "Cucerire", "Rasarit", "Macel"), acest poet parnasian este un sonet clasic, alcatuit din doua catrene si doua tertine insumand paisprezece versuri. Autorul surprinde imaginea personificata a copacului ce ramane "hipnotizat" de frumusetea luminii ceresti, pe care ar dori sa o atinga. Este surprinsa, astfel, nazuinta unui element de natura pamanteana de-a atinge universul cosmic, unindu-si corola de frunze cu acesta. Copacul tanar este descris hiperbolic ca un gigant "cu mii de crengi crispate" si dornic sa se imbete de "licoarea opalina". Chiar atunci cand este invaluit de intunericul noptii, sau cand cerul ii este ascuns de "perdeaua de nori", copacul indragostit de viziunea cereasca nu poate uita "viziunea" luminoasa. El este -ca si spicele din cunoscutul poem blagina "Cantecul spicelor"- un simbol ascensional ce isi ignora voit radacinile care-l inlantuie de materialitatea taranei. Poetul infatiseaza imaginea arborelui in "augusta toamna", cand frunzisu-i bogat alcatuieste o veritabila "casca" divers colorata, de la verde catre ruginiu si de la rosu spre maroniu. O data cu trecerea toamnei simbolizand asfintitul plenitudinii vegetale, copacul isi pierde "nodul imbelsugat" al frunzelor si se inchina gol si singuratic catre pamant. Sonetul barbian recurge la un paralelism intre destinul copacului privit in rotatia anotimpurilor si conditia omului derulata in succesiunea etapelor vietii sale. Ca si copacul infrunzit primavara si golas toamna, omul aflat la zenitul tineretii nazuieste spre cunoastere si spre impinirea idealurilor, dar in toamna existentei sale imbatraneste incovoindu-se spre moarte si catre "glia" in care va pieri.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.