Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » psihologie psihiatrie
Fundamentarea teoretica a modelelor din psihopatologie

Fundamentarea teoretica a modelelor din psihopatologie


Fundamentarea teoretica a modelelor din psihopatologie

Rounet imparte modelele din psihopatologie in 2 tipuri:

a)     modele cadru: care furnizeaza un context pentru interpretarea datelor culese. Acesta ar fi modelul considerat ca fiind un instrument stiintific;

b)     modele ipotetice: modele care sunt probate prin rezultatele experimintale.

Abordarile domeniului psihopatologiei facute din aceste 2 directii au condus la o multiplicare a unghiurilor sub care domeniul a fost analizat. Astfel avem:



I. Modelul ateoretic

Se refera la psihopatologia in cadrul careia descrierea tulburarilor se doreste a fi ateoretica. A fost creata in S.U.A. odata cu elaborarea celei de-a doua si a treia editii a DSM. Abordareaa ateoretica vizeaza depasirea limitelor cunostintelor noastre actuale privind etiologia tulburarilor psihice si facilitarea comunicarii intre clinicienii cu orientari teoretice diferite.

In cazul DSM3 si 4, adoptarea unui sistem multiaxial de diagnostic este consecinta ateorismului etiologic care a facut necesara inregistrarea ansamblului informatiilor disponibile. Astfel, axele din DSM sunt:

q      axa 1: tulburarile mintale;

q      axa 2: tulburarile de personalitate si intarzieri mintale;

q      axa 3: tulbuarile sau afectiunile fizice prezente la persoana evaluata si care prezinta o importanta pentru evaluarea persoanei, pentru intelegerea cazului si a tratamentului;

q      axa 4: probleme psihosociale si de mediu care ar putea influenta diagnosticul, tratamentul sau prognosticul tulburarilor mintale;

q      axa 5: functionarea psihologica, sociala si profesionala a persoanelor evaluate.

Pentru a ameliora fidelitatea diagnosticarii, DSM3 si 4 se bazeaza pe un sistem operational de criterii diagnostice. Aceste criterii sunt descriptive, definirea lor este precisa si univoca. Ele au fost validate empiric si au o inalta fidelitate intre evaluatori. Aceste criterii se bazeaza pe un rationament clinic si nu au fost validate complet.

II. Modelul integriorist

Exista 3 principale directii ale abordarii modelului integriorist. Primele 2 se bazeaza pe paradigmele conditionarii clasice si operante, iar a treia este reprezentata de behaviorismul social sau paradigmatic. Aceste directii au influentat interventia terapeutica si au marcat intr-o maniera importanta modul de intelegere a tulburarilor psihopatologice.

Potrivit opticii behavioriste, comportamentele anormale si normale sunt dobandite si mentinute prin mecansime identice si in conformitate cu legile generale ale invatarii. Behavioristii resping orice cauza interna ca o cauza ultima a comportamentului si leaga aparitia oricarui comportament de mediul inconjurator al subiectului.

De aceea, clinicienii incearca sa precizeze conditiile specifice de mediu ce preced, acompaniaza sau urmeaza comportamentele studiate. Este vorba de o analiza destinata pentru a preciza variabilele de mediu care sunt in relatie cu comportamentele respective.

Behaviorismul social sau paradigmatic acorda o importanta superioara investigatiilor sistemelor de personalitate. In cadrul acestei abordari, o importanta particulara este acordata istoriei perioadei de invatare a pacientului si conditiilor de invatare, descrise ca fiind lacunare si inadecvate.

III. Modelul biologic

Psihopatologia biologica este o abordare in care accentul este pus pe influenta modificarilor morfologice sau functionale ale SN asupra genezei tulburarilor mintale. Teza conform careia afectiunile mintale sunt substat organic este veche, iar lucrarea lui Kraepelin este considerata ca fiind apogeul psihiatriei oraganiste.

IV. Modelul ecosistemic

Interactionismul, sinteza dialectica intre personalism si situationism, a evoluat spre abordarea ecosistemica datorita a 2 progrese importante: teoria generala a sistemelor si ecologia umana.


Ecosistemul uman este unitatea de baza in campul ecologiei umane, care se schimba in permanenta pentru a-si mentine stabilitatea. Abordarea ecosistemica propune o interpretarea diferita a notiunilor de sanatate mintala, de patologie si de simptom. Astfel, simptomele unei persoane pot fi considerate o metafora a relatiilor itnerpersonale.

Abordarea ecosistemica este ilustrata prin modelul interactionist al psihopatologiei si cuprinde 4 componente de baza:

PERSOANA in complexitatea resurselor sale (biologice, psihologice si sociologice), care incearca sa infrunte stresul;

MEDIUL de unde provin factorii de stres;

INTERACTIUNEA factorilor de stres cu resursele organismului, care conduce la starea de stres;

PSIHOPATOLOGIA, care este conceputa ca fiind adaptativa pentru ca este constituita din configuratii de raspunsuri psihologice si fiziologice la stres.

V. Modelul etologic

Aparitia teoriei atasamentului determina o influenta metodologica si conceptuala asupra psihopatologiei. Aportul etologiei este si euristic pentru ca permite formularea de ipoteze privind originea tulburarilor psihopatologiei.

O importanta deosebita a acestui model este aceea ca ofera o descriere minutioasa a schemelor comportamentale. Aceasta faza descriptiva vizeaza formularea de ipoteze privind cauzalitatea faptelor patologice.

Cercetarea conform acestui model cuprinde 3 faze: descriptiva, explorativa si evaluativa.

VI. Modelul existentialist

Profund influentat de filosofia exitentialista de la care imprumuta elemente esentiale ale cadrului teoretic, psihopatologia existentialista are implicatii importante pentru intelegerea existentei persoanei ce prezinta tulburari psihologice si de comportament.

In cadrul acestui model, trebuie incercata o percepere a pacientului asa cum este el in realitate, o descoperire a sa ca fiinta umana, ca o fiinta in lume si nu drept o simpla proiectie a teoriilor noastre despre ea.

Aceasta abordare ne arata ca persoana umana este un proces si nu un produs. Preocupati de problemele vietii, a vointei si a deciziei umane, existentialistii insista asupra fatului ca fiinta umana isi poate influenta relatia cu destinul. Existentialistii repun in discutie frontiera dintre normalitate si patologie, facandu-ne sa descoperim o psihopatologie a majoritatii, larg raspandita printe membrii societatii noastre care traiesc angoasa izolarii.

VII. Modelul fenomenologic

Psihopatologia fenomenologica isi are originile in filosofia germana cu acelasi nume. Importanta acestui model a condus la 2 demersuri principale in psihopatologie. Primul este considerat ca descriptiv, din punctul de vedere al caruia φ se ocupa mai ales de ceea ce traiesc bolnavii, le studiaza starile sufletesti, incercand sa le dezvaluie semnificatia.

Al doilea demers are o influenta filosofica mult mai mare si este cunoscut datorita studiilor asupra schizofreniei, maniei si melancoliei.

Modelul fenomenologic, care abordeaza studiul asupra spitalizarii in psihiatrie, are 2 caracteristici:

a)     nu cauta cauzele unei boli sau ale unei deviatii ce au dus la internare;

b)     incearca sa descopere care este experienta nebuniei pornind de la cei care au trait-o si care devin principalele surse de informatii.

VIII. Modelul psihanalitic

Abordarea psihanalitica are o importanta capitala. In ciuda imensitatii operei psihanaltice, unele contributii ale abordarii pasihanalitice se refera la importanta trecutului personal, la sexualitate, la experientele individuale, la faptul de a concepe o boala mintala dintr-o perspectiva functionala, ca o tentativa de rezolvare a problemelor ce nu au putut fi rezolvate intr-o alta maniera mai satisfacatoare.

IX. Modelul social

Psihopatologia sociala are 2 obiecte de studiu principale: a) rolul factorilor sociali in etiologia manifestarilor psihopatologice si b) repercusiunile bolii mintale asupra relatiilor pacientului cu mediul sau social.

Doua orientari importante ilustreaza preocuparile specifice psihopatologiei sociale. Prima este cea a relatiei dintre tulburarle mintale si apartenenta la o clasa sociala, iar a doua tema abordata se refera la observarea unor modificari ce permit formularea unor ipoteze prvind relatiile dintre datele epidemiologice si schimbarile sociale observate in perioada respectiva. Rezultatele obtinute arata ca astfel de relatii exista in cazul suicidului si al schizofreniei.

X. Modelul structuralist

Aparitia si dezvoltarea unei abordari structuraliste a psihopatologiei este legata de curentul structuralist, un curent important de gandire ce propune cautarea unor explicatii prin folosirea notiunii de "structura". Aceasta este definita ca aranjamentul in care partile sunt dependente de intreg.

J. Piaget insista asupra caracterului de totalitate al structurii, de transformare si autoreglare, adaugand ca descoperirea unei structuri trebuie sa permita o formalizare.

XI. Modelul cognitivist

Abordarea cognitivista a psihopatologiei vizeaza explicarea tulburarilor mintale tinand cont de procesele prin intermediul carora persoana dobandeste informatii de spre sine si mediu, asimilandu-le pentru a-si putea regla comportamentul.

Doua teorii explica aparitia depresiei. Prima este a lui A. BECK si poate fi schematizata sub forma unei secvente ce cuprinde cauzele:

a)     cauze contributive distale, reprezentate de schema depresogena, ce constituie o predispozitie, si de stresul generat de evenimentele de viata negative;

b)     cauze contributive proximale, reprezentate de distorsiunile cognitive, adica diferite tipuri de erori logice comise de subiect.

c)     cauza suficienta proximala, constituta din triada cognitiva negativa, care se refera la un punct de vedere negativ fata de propria persoana, judecati pesimiste despre lumea exterioara si un punct de vedere negativ desre viitor.

A doua teorie apartine lui ABRAMSON si SELIGMAN si este denumita "teoria disperarii". Se refera la o secventa ce incepe din 2 cauze contributive:

a)     aparitia unor evenimente de viata negative sau neaparitia unor evenimente de viata pozitive

b)     o diateza legata de atribuire sau un stil atributional depresogen. Anumite persoane au tendinta generala de a atribui evenimentele negative unor factori interni, stabili si globali si de a considera aceste evenimente ca fiind foarte importante

Cauza contributiva proximala o reprezinta faptul ca, pe de o parte subiectul atribuie evenimentele de viata negative unor factori stabili, globali, iar pe de alta parte el acorda o mare importanta acestor evenimente.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.