Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » referate » psihologie psihiatrie
Personalitatea - centrul demersurilor de revalorificare psihologica - reeducare - readaptare

Personalitatea - centrul demersurilor de revalorificare psihologica - reeducare - readaptare




Personalitatea - centrul demersurilor de revalorificare psihologica - reeducare - readaptare

Personalitatea este definita ca un set relativ stabil de caracteristici psihologice care influenteaza modul in care individul interactioneaza cu mediul sau (13. pag 657-676). Ea este evidentiata de modul diferit in care oamenii reactioneaza la multiplele situatii in care se afla, la problemele cu care se confrunta, la relatiile in care se implica, la persoanele cu care intra in contact. Cu toate ca personalitatea este relativ stabila, ea este susceptibila de schimbare prin experienta de invatare adulta.

Datorita problemelor legate de masurare, personalitatea are un trecut destul de lipsit de perspective in comportamentul organizational. Insa progresele inregistrate treptat in domeniul tehnologie de masurare ca si noi directii in organizatii, au condus la sporirea interesului. Nu se poate spune ca s-a ajuns la concluzia ca exista un anumit tip de personalitate - personalitatea cea mai buna - iar cei din pozitiile de conducere ar trebui sa invete sa aprecieze avantajele diversitatii angajatilor. Un concept cheie este cel de "adecvare", punand persoana potrivita sa faca munca potrivita si expunand angajati diferiti unor stiluri manageriale diferite. Putem avea tendinta de a exagera impactul personalitatii asupra comportamentului organizational. Personalitatea va avea cel mai mare efect in situatiile "slabe" - situatiile cu rolurile definite lejer, putine reglementari si contexte de consolidare si sanctionare slabe.



1. Orientari majore in abordarea personalitatii

Personalitatea poate fi abordata din diferite perspective si directii. Exista numeroase teorii ale personalitatii, dintre care amintim: biologista, experimentalista, socio-culturala si antropologica si cea psihometrica.

Orientarea biologista pune accent pe intreaga organizare psihocomportamentala a omului, subliniaza rolul motivelor biologice si al experientei timpurii - pre- si postnatala - in formarea personalitatii. Trasaturile primare sunt considerate ca fiind: dependenta, agresivitatea, sexualitatea.  Sunt insa si alte opinii, spre exemplu, americanii considera razboiul, agresivitatea si competitia ca fiind umane prin nastere. Totusi, exista societati (Arapesii din Noua Guinee) in care razboiul este necunoscut, iar comportamentul agresiv si competitiv virtual inexistent.
Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii difera pe un registru foarte intins in ceea ce au invatat: fiecare persoana deci este unica, dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale." Au fost abordate indeosebi procesele de invatare, procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare.

Orientarea socio-culturala si antropologica se bazeaza pe ideea ca personalitatea poate fi inteleasa numai pe baza contextului social in care traieste individul, si numai comparand indivizii apartinand unor populatii si culturi diferite (Mead, Linton). Procesul de socializare este un proces social prin care individul uman, om, membru activ al societatii, parcurge transformari succesive. Prin intermediul acestui proces individul uman dobandeste posibilitatea de a-si  dezvolte o identitate, un ansamblu de idei o gama de deprinderi. Esenta acestui proces este ca societatea incearca sa transforme individul (viitor actor al societatii) dupa chipul sau, astfel incat sa raspunda normelor, valorilor societatii. Conform teoriei rolurilor, fiecare dintre noi avem un status social si jucam diferite roluri in functie de cerintele si expectantele generale ale societatii.

Orientarea psihometrica vizeaza studiul trasaturilor exprimabile sub forma unor liste de atribute ce caracterizeaza persoana in cadrul unei situatii. A fost dezvoltat un numar mare de tehnici si instrumente de masura: scale, chestionare etc.

Personalitatea consista dintr-un numar de dimensiuni si trasaturi care sunt determinate complex de catre predispozitia genetica si trecutul de invatare pe termen lung al persoanei. De-a lungul timpului psihologii au ajuns la concluzia ca exista cinci dimensiuni de baza, dar generale ale personalitatii. Astazi, un numar impresionant de cercetari in domeniul personalitatii indica un acord general asupra modelului de 5 factori evidentiat prin tehnica factorizarii aplicata prin proceduri de autoevaluare si evaluari ale altora, proceduri realizate in mai multe lumi, pe diverse esantioane de subiecti (apartinand tuturor categoriilor de nationalitati, varste, sexe). Astfel, pentru populatia americana, structura factoriala este rezultatul unor deosebit de elaborate si extensive cercetari pentru a asigura o reprezentare echilibrata in termeni. Studiile lui Costa si McCrae (1985, 1992) i-au condus spre realizarea si validarea unor chestionare cu cei cinci factori si cate 6 fatete ale fiecaruia din ei, astfel: Extraversie, Deschidere la experienta, Agreabilitate, Constiinciozitate, Nevrozism.

Extraversiunea

Stabilitatea Emotionala

Gradul de agregare

Constiinciozitatea

Deschiderea la nou

Sociabil

Vorbaret

fata de

Retras

Timid

Stabil

Increzator

fata de

Deprimat

Anxios

Tolerant

Cooperativ

fata de

Rece

Aspru

De nadejde

Responsabil

fata de

Neingrijit

Impulsiv

Curios

Original

fata de

Monoton

Lipsit de imaginatie

Figura 1. Cele "cinci mari" dimensiuni ale personalitatii ( McCrae, 1992)

Acesti cinci factori au fost identificati de-a lungul unor culturi si limbi radical diferite oferind suport ipotezei existentei celor cinci factori si aplicabilitatii lor. Lasand la o parte vorbitorii de limba engleza, structura factoriala a modelului a fost replicata in limbile: germana, italiana, magheara, spaniola, chineza, japoneza, ceha, estoniana, finlandeza, croata. Modelul a fost, de asemenea replicat si pe populatia greaca.

Studii rezumative realizate de De Daad (1992) indica un acord unanim pentru primii patru factori (Extraversie, Stabilitate Emotionala, Agreabilitate, Constiinciozitate). In privinta celui de-al cincilea factor, denumirile sunt controversate inca.

Iata, pe scurt, cum pot fi descrise aceste dimensiuni fundamentale ale personalitatii:

Extraversiunea - sociabilitatea si ambitia, atractia interpersonala, afirmarea, puterea, izbucnirea - arata capacitatea de orientare a personalitatii catre exterior, modul de implicare in actiune, sociabilitatea persoanei.

Stabilitatea emotionala - controlul emotional, emotionalitatea, neuroticismul, adaptarea, anxietatea, afectul - arata caracteristicile emotionale ale persoanei (calm, multumit, emotiv) si diferite dificultati emotionale (anxietate, depresie, iritabilitate) Stabilitatea emotionala exprima gradul in care o persoana are un nivel corespunzator de control emotional (13. pag. 657-676). Persoanele care au o stabilitate emotionala scazuta manifesta neincredere in propria lor persoana, precum si deprimare, in timp ce indivizii cu un nivel crescut al stabilitatii emotionale au o mare incredere in fortele personale, precum si o sporita consideratie fata de ei insisi.

Gradul de agreare - adaptabilitatea sociala, placerea, nivelul socializarii, amabilitatea, dragostea - se refera la calitatile emotionale ale persoanei si la comportamentele ei prosociale.

Constiinciozitatea - conformitatea, dependenta, responsabilitatea, prudenta, autocontrolul, interesul pentru munca, puterea realizarii - vizeaza modul concret, caracteristic al individului de a trata sarcinile, activitatile, problemele care apar in viata lui; cuprinde trasaturi cum ar fi ordinea, disciplina, responsabilitatea sociala. Constiinciozitatea s-a dovedit a fi unul dintre cei mai puternici predictori ai succesului in munca si al performantelor in realizarea sarcinilor. Indivizii constiinciosi vor respecta procedurile si vor actiona in scopul atingerii obiectivelor grupului.

Deschiderea la nou - gradul in care o persoana gandeste flexibil si este receptiva la idei noi, inovatoare. Acele persoane ce au o atitudine deschisa sunt mult mai creative si cu o imaginatie mai bogata decat persoanele inchise in sine, acestea din urma fiind favorabili mentinerii status quo-ului.

Cercetarile realizate de-a lungul timpului si care au evaluat aceste cinci dimensiuni au scos in evidenta faptul ca ele sunt relativ independente si ele apartin intr-adevar, nu numai mentalului, ci si realului (20. Minulescu, 1997, in Irina Macsinga, 2003, pag. 95). Putem fi mai sus sau mai jos in orice combinatie de dimensiuni; ele tind totusi sa se mentina in diverse medii culturale. Astfel, persoane din culturi diferite folosesc toate aceste dimensiuni cand prezinta personalitatea celorlaltora.

2. Tipurile psihologice din perspectiva psihodinamica adaptativa

Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au dovedit a fi foarte interesati de diversitatea si de pluralitatea comportamentelor umane. Hipocrate distingea in anul 450 i.Cr. patru temperamente diferite - o ipoteza pe care mai tarziu au preluat-o si alti specialisti. Insa abia C. G. Jung a adus argumente mai consistente in sprijinul acestei teorii in cartea sa "Tipuri psihologice".

Savantul elvetian sustinea ca oamenii au anumite trasaturi specifice care pot fi identificate cu usurinta. Cartea lui Jung, desi acopera o mica parte din preocuparile sale, a reprezentat si continua sa fie si azi o baza solida pentru diversele studii realizate.

Nota distinctiva a oricarei personalitati este data de caracteristicile ei dominante. Dintre toate caracteristicile pe care le detine un individ, el prefera sa le foloseasca in mod constant pe cele mai bine conturate, numite predispozitii. Celelalte caracteristici, mai putin dezvoltate, sunt oarecum neglijate in comparatie cu acestea. Predispozitiile definesc variatele aspecte (sau functii) pe care le imbraca interactiunea individului cu lumea. Urmatoarele patru perechi de caracteristici (sau predispozitii) vor forma tipul de personalitate pe care il reprezinta persoana respectiva:

Extravertirea (e) si introvertirea (i)- legate de preferinta noastra pentru lumea exterioara, respective interioara.

Functia senzoriala (S) si cea intuitiva (I)- legate de modul in care asimilam informatii despre lumea inconjuratoare.

Functia reflexiva (R) si cea afectiva (A) - legate de procesul prin care luam decizii.

Functia judecativa (J) si cea perceptiva (P) - legate de preferinta noastra pentru un stil de viata mai organizat, respective mai flexibil.

Pornind de la aceste predispozitii sau functii ale personalitatii, avem de-a face cu urmatoarele tipuri de personalitate:

Tipul extravertit. Numim extravertit acel habitus in care mecanismul extravertit precumpaneste. O atitudine extravertita normala nu inseamna niciodata ca individul se comporta oriunde si oricand conform unei scheme extravertite. In toate cazurile se poate sesiza cu usurinta la acelasi individ si anumite procese psihice in care apare mecanismul introvertirii. Functia psihica cea mai diferentiata este utilizata extravertit, in timp ce functiile mai putin diferentiate sunt folosite introvertit, prin urmare, functia care are valoarea superioara este expresia personalitatii constiente, a vointei, a intentiei, in vreme ce functiile mai putin diferentiate sunt si mai putin constiente si tin de ceea ce se intampla individului. Este genul de persoana care cedeaza in fata cerintelor exterioare, insa nu fara lupta, dar finalul este in favoarea conditiilor exterioare. Constiinta sa este orientata in intregime spre exterior, intru cat de acolo vine determinarea cea mai importanta, decisiva. Totusi, o atitudine prea extravertita poate sa se indrepte in asemenea masura impotriva subiectului, incat acesta sa fie sacrificat in totalitate asa-numitelor exigente obiective, de exemplu in situatia cand o organizatie se extinde continuu pe motiv ca exista comenzi, iar posibilitatile ivite trebuie realizate.

Tipul extravertit simte nevoia de a renunta la sine in favoarea obiectului si de a asimila subiectul obiectului. Exigentele inconstiente ale acestui tip au un caracter egoist, de fapt de natura primitiva si infantila. Echilibrul psihic este dat de compensarea atitudinii constiintei prin intermediul atitudinii inconstientului.


Gandirea extravertita se orienteaza in directia obiectului si a datelor obiective; nu are nevoie sa fie o gandire pur factuala, una concreta, poate fi si una ideala, daca se evidentiaza ca ideile folosite sunt imprumutate intr-o foarte mare masura din exterior (prin instruire, educatie, traditie).

Tipul gandire extravertita.

In aceasta categorie intra acei indivizi care se lasa intotdeauna calauziti de o gandire chibzuita, isi subordoneaza toate actiunile sale importante concluziilor intelectuale, orientate catre idei si fapte obiective, general valabile.

Nu prea crede in existenta unor posibile exceptii de la regula; el trebuie satsi realizeze idealul despre care considera ca reprezinta expresia cea mai pura a realitatii obiective. Pune pe primul plan respectarea adevarului, a dreptatii si abia apoi iubirea fata de aproape.

Este genul de persoana care reprimeaza activitatile artistice, estetice, cultivarea prietenei si in general orice forma de viata dependenta de sentiment.

Interesul pentru cei din jur este scazut, de aceea nu de putine ori este privit de ceilalti ca un tiran.

Tipul simtire extravertita.

Actioneaza dupa cum ii dicteaza sentimentele, sentimente care corespund situatiilor obiective si valorilor general valabile. Se intelege deci ca acest tip isi reprima la maxium gandirea, insa nu in sensul ca astfel de persoane nu gandesc deloc, dimpotriva gandesc foarte mult si foarte bine, dar gandirea nu este sui-generis, ci doar o anexa simtirii, in sensul ca ceea ce nu poate simtii, nu poate nici gandi constient.

Lucrurile se pot schimba in functie de semnificatia obiectului, atunci realizandu-se o asimilare a subiectului prin obiect, astfel incat subiectul simtirii ajunge in cele din urma sa dispara.

Intru cat in viata cotidiana apar nenumarate situatii diferite si ajung sa se inlocuiasca unele pe altele, tot astfel si personalitatea se divide intr-o multitudine de sentimente. De multe ori ni se pare ca intr-o situatie sunt intr-un anumit fel, iar in alta suntem altfel, dar in realitatea aceasta multiplicitate a personalitatii nu este posibila. Intotdeauna baza eului ramane aceeasi si astfel se opune categoric starilor afective in schimbare.

Tipul senzatie extravertita.

Se caracterizeaza printr-un foarte dezvoltat simt al realitatii. In orice imprejurare, realitatea tangibila este cea care ii poate crea acea stare de relaxare de care are nevoie. Atat intentia, cat si moralitatea unui astfel de tip caracterial vizeaza placerea concreta; scopul sau fundamental este acela de a simti in permanenta obiectul, de a avea senzatii si de a le savura.

Tipul intuitie extravertita.

Nu este de gasit in situatiile stabile, sau acolo unde sunt valori reale, unanim acceptate, ci acolo unde avem de-a face cu mai multe posibilitati. Situatiile stabile ii creeaza chiar o stare de sufocare.

Foarte important este faptul ca in situatiile in care apar noi posibilitati (chiar daca aceasta se opune credintelor sale anterioare), nici ratiunea si nici sentimentul nu il pot opri sau nu-l pot face sa dea inapoi de la acestea. El poseda o moralitate cu totul aparte, nefiind nici afectiva si nici rationala; manifesta o grija scazuta atat fata de bunastarea celor din jur cat si fata de cea a propriei sale persoane.

In ceea ce priveste simtirea si gandirea sa, acestea sunt oarecum refulate si creeaza la nivel inconstient anumite ganduri si sentimente arhaice, infantile.

Tipul introvertit

Caracteristica acestui tip este aceea ca se orienteaza dupa factorii subiectivi, adica dupa acei factori ai perceperii si cunoasterii reprezentand dispozitia personala a individului respectiv, cu care se recepteaza excitatia senzoriala. Nu trebuie inteles ca atitudinea introvertita este identica cu eul subiectului, ci este structura psihica a subiectului de dinaintea oricarei dezvoltari a eului.

Introvertitul se separa de obiect si manifesta atitudini defensive si de impunere in fata obiectului; are nevoie mereu de o lucrare interioara enorma. Gandirea se orienteaza in momentul hotarator, dupa datul subiectiv. Starile exterioare nu sunt cauza, ci scopul acestei gandiri; gandirea introvertitului incepe in subiect si duce inapoi tot la subiect, chiar daca realizeaza incursiuni foarte intense in domeniul realului.

Tipul gandire introvertita

Este dominat de idei care nu izvorasc din datul obiectiv, ci din cel subiectiv; isi urmeaza propriile idei spre interior.

Tinde sa aprofundeze, nu sa se extinda.

Judecata sa pare rece, brutala, arbitrara, inflexibila pentru ca se raporteaza la subiect si foarte putin (ori deloc) la obiect. Obiectul este oarecum neglijat.

Apare de multe ori ca o persoana autoritara, chiar dura.

In mediul penitenciar, ca si educator, apare ca inaccesibil, avand o influenta scazuta, deoarece nu cunoaste mentalitatea detinutilor cu care lucreaza. Exclude influentele straine, iar personal devine antipatic strainilor si de aceea mai dependent de cei apropiati.

Limbajul i se face mai personal si mai dur, ideile i se adancesc, dar nu se mai pot exprima suficient prin materia existenta. Cat despre sensibilitate si emotivitate, acestea compenseaza ceea ce lipseste.

Tipul simtire introvertita

Dispun de un temperament melancolic, prefera sa nu iasa in evidenta, sunt persoane tacute, greu de inteles pentru cei din jur si de cele mai multe ori se gasesc in spatele unei masti copilaroase. Este tipul pentru care zicala "apele linistite sunt adanci" se potriveste perfect. Desi manifesta o deschidere fata de ceilalti, nu manifesta nici un fel de amabilitate sau bunavointa fata de obiectul strain, mai mult chiar afiseaza o atitudine rece, distanta, indiferenta fata de acesta.

Tipul senzatie introvertita

Se spune despre acest tip ca este unul specific persoanelor irationale, pentru ca ele atunci cand puse sa faca alegeri se bazeaza pe ceea ce se intampla in momentul respectiv, fara sa apeleze la judecati rationale. Se ghideaza dupa gradul de intensitate al participarii subiective a senzatiei declansate de stimulul obiectiv.

Senzatia introvertita sesizeaza nu atat suprafata lunii fizice, cat mai ales fundalul ei.

Intrucat dispune de o gandire si o simtire relativ inconstiente, acest tip se caracterizeaza si prin modalitati arhaice de exprimare; chiar si atunci cand gandirea si simtirea lui sunt constiente, folosesc tot expresii foarte uzuale, banale, indispensabile. Astfel, se situeaza intr-o lume mitologica, in care tot ceea ce il inconjoara se imparte in zei binevoitori si demoni rauvoitori.

In general, persoana apartinand acestui tip se multumeste cu inchiderea in sine si cu banalitatea realitatii pe care o trateaza arhaic, fara insa sa stie acest lucru.

Tipul intuitie introvertita

In aceasta categorie se inscriu, pe de o parte visatorul si vizionarul mistic (cazuri ce inclina spre patologie) si, pe de alta parte, artistul (cazul normal). Extrem de importanta este intensitatea intuitiei, astfel ca o adancire a acesteia poate produce o indepartare extraordinara a individului de realitatea tangibila, devenind o enigma pentru ce din jurul sau. Daca este artist, atunci arta lui este una abstracta, rupta de realitate, daca insa nu este artist, atunci el devine pentru ceilalti un geniu neinteles.

Limbajul pe care il foloseste, nu este unul pe care il utilizeaza toata lumea; aduce multe argumente, dar lipsite de acel "ratio" care convinge; este "glasul profetului in desert".

Persoanele de acest tip refuleaza senzatia obiectala, aceasta fiind de fapt caracteristica fundamentala a inconstientului sau.

Daca la inceput, ideea tipurilor nu a fost primita cu prea mare entuziasm, in 1972 s-a infiintat in Florida un centru oficial de cercetare in domeniu, numit Center for the Application of Psychological Type (CAPT). Aceasta institutie, care isi propune sa stranga informatii si date despre tipuri de personalitate, s-a constituit cu vremea intr-un centru mondial. Din 1975 Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs este publicat in Statele Unite de catre Consulting Psychologists Press. Treptat, el a fost unanim recunoscut, iar interesul in privinta informatiilor pe care le contine a crescut considerabil, mai ales in perioada anilor '60. Tipologia respectiva se poate aplica oricarui individ, indiferent de zona culturala din care provine (26. pag. 78).

In ultimii ani, profesorul american David Keirsey a adus cea mai substantiala contributie la studiul tipurilor. Urmand, timp de aproape patruzeci de ani o metoda proprie de investigatie, el a conceput o teorie despre temperament care simplifica mult Indicatorul Myers-Briggs. Keirsey sustine ca cele saisprezece tipuri initiale - altminteri greu de retinut - pot fi grupate in patru temperamente de baza si da indicatii precise pentru identificarea acestora.

Mayers sublinia faptul ca nu trebuie inteles faptul ca intr-un om nu se gaseste decat un tip sau altul, ci ca el are preferinta pentru unul dintre ele. Pentru a ilustra aceasta idee Mayers a facut referire la modul in care ne utilizam mainile: desi noi ne utilizam ambele maini, de multe ori mana dreapta (in cazul in care nu suntem stangaci) este cea care actioneaza, cealalta fiind utilizata doar pentru suport.

Fiecare om are doua fete, una este indreptata catre evenimente, oameni, lucruri, cealalta este indreptata catre ganduri, dorinte, idei, imaginatie(18. pag. 127). Aceste doua moduri sunt complementare si tin de natura noastra, dar oamenii sunt in mod innascut mai atrasi de una dintre lumi, cea interioara sau cea exterioara. Astfel caracterul introvertit sau extravertit va fi mai puternic in dezvoltarea personalitatii si va juca rolul dominant in ceea ce priveste comportamentul.

Conceptia conform careia stilul de lucru al cadrelor din penitenciar este variabil, iar personalitatea este stabila, structura ce nu poate fi usor de modificat, a generat o serie de contradictii in domeniul psihologiei judiciare, deoarece nu s-a inteles faptul ca, pentru a schimba stilul nu este necesara schimbarea personalitatii in ansamblu. Uneori este necesara doar o reechilibrare a dimensiunilor personalitatii, a ponderii pe care aceste dimensiuni o au in plan comportamental, efectele pozitive fiind accentuate, iar cele negative infrante. Tocmai de aceea sustin necesitatea cunoasterii celor mai frecvente tipuri de personalitate care stau la baza comportamentului cadrelor din penitenciar, pentru ameliorarea lor reala. Interpretarea personalitatii intr-o maniera dinamica, evolutiva, ar putea contribui la solutionarea dilemei.

Pentru fundamentarea cercetarii am recurs la interpretarea personalitatii cadrelor din penitenciar din perspectiva conceptului de tip psihologic dezvoltat de catre Carl Jung si evaluat cu ajutorul MBTI-ului, instrument de diagnoza psihologica creat de catre Katherine Briggs si fiica sa Isabel.

3. Categorii de personalitati cu grad ridicat de risc social in ceea ce priveste orientarea comportamentului in directie antisociala

V. Dragomirescu considera ca structura personalitatii poate sa apartina uneia din cele 5 categorii si anume (5. pag. 63-72):

- personalitatea matura (sau imatura);

- personalitate nevrotica;

- personalitate psihopatica (dizarmonica);

- personalitate psihotica;

- personalitate dementiala.

Fiecare categorie prezinta caracteristici psiho-comportamentale specifice, care - la randul lor - conditioneaza nivelul de adaptare si integrare sociala. In acest sens, unele categorii pot prezenta un mare grad de risc social in ceea ce priveste orientarea comportamentului in directie antisociala. Astfel, personalitatea nevrotica prezinta particularitati de inadaptare prin caracterul instabil, intolerant sau contradictoriu. Totodata ea prezinta tendinte de conduite agresive complicate sau disimulate, deoarece nevroticului ii este frica de propria violenta, asa cum ii este teama de propria dorinta.

Personalitatea dizarmonica sau psihopatica reprezinta prototipul comportamentului deviant prin trasaturi esentiale care realizeaza inadaptarea in mediul social de origine. Acest comportament se traduce prin:

- un mare potential de anti- si asocialitate;

- un comportament delictual polivalent;

- spontaneitatea actiunilor deviante, nu prin insuficienta capacitatii de deliberare, cat prin necesitatea satisfacerii imediate a pulsiunilor instinctiv-emotionale si imaturitatii afective;

- agresivitatea exacerbata de tendintele nacrofilice;

- rolul de inductor negativ, activ, sociopatic pe care il desfasoara;

- tendintele de bravare si de simulare;

- malignitatea conduitelor deviante atat prin efectele socio-negative, cat si prin posibilitatile de decompensare, in care tulburari majore, de intensitate psihotica, pot antrena concomitent grave implicatii pe plan social.

Personalitatea psihotica se dezvolta treptat, distrugand componentele structural-functionale ale vietii psihice de baza. Intrucat motivarea comportamentului deviat pentru aceasta categorie psihiatrica clasica este in esenta patologica, nu se poate face o prezentare globala a acestei categorii decat sub forma periculozitatii sociale pe care o genereaza frecvetele reactii "medico-legale" ce le caracterizeaza (5. pag. 63-72). In ceea ce priveste tipurile de psihoze, autorul considera ca intre psihozele afective, mania reprezinta o periculozitate sociala mai redusa decat melancolia. Gravitatea pe plan social a comportamentului deviat melancolic decurge din orientarea ambivalenta a agresivitatii de la pruncucideri, omucideri, pana la automutilari si suicid. Un grad de periculozitate deosebit de mare il prezinta schizofrenia paranoida atat prin frecventa conduitelor deviante patologice, cat mai ales prin gravitatea actelor agresive savarsite cu ferocitate, prin provocare de leziuni multiple si folosind mijloacele cele mai variate de atacare.

In ceea ce priveste personalitatea dementiala, V. Dragomirescu considera ca degradarea personalitatii in sensul unei regresiuni a eficientei proceselor activitatii psihice globale se traduce, cu o frecventa remarcabila, in comportamentul deviant, nuantat ca forma de exprimare care este predominat agresiva, impulsiva, reactiva sau instabila (5. pag. 63-72).

4. Fenomenele frustrarii si agresivitatii in procesul integrarii psihosociale a "personalitatii"

S. Freud sustinea teza agresivitatii innascute, conform careia instinctul de agresiune si expresiile salesunt independente de conditiile social-economice; consecvent tezelor sale sexualiste, S. Freud afirma ca : "privilegiul din relatiile sexuale" este suficient ca sa alimenteze egoismul, invidia, ostilitatea, ura.

Ontogenetic, geneza conexiunii intre "frustratie", "agresivitate" si "frica" a fost cautata de S. Freud in interactiunile "mama-sugar": mama este intotdeauna un obiect care are in acelasi timp, caracteristicile unui factor frustrant si ale unuia gratificant; intreaga viata a sugarului depinde de acest "obiect" pe care se teme sa nu il piarda.

In acelasi context, doi dintre discipolii lui S. Freud, Melanie Klein si S. Nacht, considera ca la radacina "fricii" se gaseste "agresivitatea": orice stare de insatisfactie, si in primul rand cea de ordin libidinal, este resimtita ca o frustratie ce declanseaza reactii de agresivitate; agresivitatea este insa un "bumerang", deoarece implica perspectiva unei contraagresiuni.



Procesul integrarii sociale a "personalitatii" este unul complex si de durata, deoarece presupune realizarea tocmai a acestei concordante intre ceea ce vrem, ceea ce trebuie si ceea ce se poate. In efortul de realizare a concordantei respective isi au originea, adesea, fenomenele de "conflict" si "frustratie", adica acele situatii in care persoana aseaza - datorita egocentrismului ei psihologic - pe primul plan propriile interese egoiste, intrand, in felul acesta, in conflict cu cerintele comunitatii, si simtindu-se neindreptatit atunci cand i se cere sa faca un sacrificiu de confort sau de efort propriu in beneficiul altora. Este firesc ca in aceste conditii de egocentrism psihologic, de egoism, "integrarea" sa evolueze lent, de la un conformism bazat pe deprinderi, spre un proces constient de intelegere a necesitatii realizarii unor compromisuri sau de armonizare a unor interese, pentru asigurarea convietuirii sociale. Voi urmari in continuare sa evidentiez modul in care unele modificari/insuficiente/dezvoltari anormale aparute in planurile afectiv, moral-volitiv si motivational ale vietii sufletesti influenteaza in sens negativ realizarea acestor procese psihologice (ex. autoaprecierea obiectiva, constientizarea scopurilor sociale), care reprezinta conditii ale unei integrari armonioase in sistemul de cerinte si de exigente ale "moralei sociale". Constatarile facute ne vor permite, apoi, sa facem referiri si la unele masuri de profilaxie a agresivitzatii si frustratiei, adica la acele actiuni ce pot fi initiate pentru a se realiza atat prevenirea si reducerea consecintelor unor frustrari severe si repetate, cat si sporirea gradului de toleranta individuala la frustrare.

Tulburarile de afectivitate formeaza una din cauzele importante ale perturbarii evolutiei normale a integrarii sociale si profesionale, ale aparitiei situatiilor conflictuale si frustrante in raporturile cu semenii.

Starile de dereglare a "afectivitatii", de tipul: labilitate emotionala excesiva, hiperemotivitatea, reactiile depresive cronicizate, sentimentul inferioritatii, ambivalenta afectiva, atitudinile infantile (starile de imaturitate afectiva), fenomenele obsesiv-fobice etc., afecteaza desfasurarea normala a relatiilor persoanei in cauza cu cei din jur, declansand reactii de indiferenta, izolare, refuz de a colabora sau afectand capacitatea de evaluare obiectiva a situatiilor de viata. Echilibrul si unitatea "personalitatii" sunt indisolubil legate de viata si dinamica afectiva: "Conflictele afective pot duce la sciziunea si dezintegrarea personalitatii. Unitatea gandirii si a actiunii are la baza unitatea si sensibilitatea echilibrului afectiv".(28. Vasile Pavelcu, 1969, in Tiberiu Rudica, 2006, pag. 121). Prin urmare, disonantele si contrastele afective angajeaza intreaga personalitate a individului, iar cercetarile arata faptul ca majoritatea delictelor si devierilor caracteriale au ca principal mobil carentele din sfera afectiva a personalitatii. In acest sens, sunt cunoscute studiile efectuate de S.E.Glueck care evidentiaza faptul ca fenomenele afective conflictuale sunt mult mai frecvente la subiectii delincventi (75%), fata de nedelincventi (23%), iar modalitatile de exprimare ale acestor conflicte cunosc o intreaga gama de manifestari: de la nesemnificative acte de izolare, nesupunere si negativism, pana la reactii de violenta, cu caracter delictual.

Atunci cand un sentiment devine un "obiect de constiinta", adica este supus unui act de cunoastere, omul are posibilitatea sa ia o atitudine fata de propriile trairi afective, sa reactioneze "afectiv la un act afectiv". Cazul in care se ia in mod nejustificat o atitudine vadit depreciativa fata de propriul mod de a simti si reactiona afectiv la provocarile realitatii, constituie un semn de deformare psihica si da nastere unui puternic "sentiment de inferioritate", de reprobare, depresie si rusine. In aceste situatii, individul este la un pas de angajarea intr-un "cerc vicios": sentimentul de reprobare si rusine, produs ca efect al atitudinii negative fata de propriile sentimente, declanseaza "autosanctiunea"/"autopedepsirea", simtita ca o noua frustrare, care va duce la o noua amplificare a im presiei de "mutilare" sufleteasca, la adancirea sentimentului ca nu simti asa cum simte toata lumea. Clinicile de nevroze abunda in cazuri de subiecti care ajung in situatia stresanta de a suferi de un puternic sentiment de inferioritate, asociat cu unul de nerealizare, ca urmare a faptului ca isi dezvolta in mod exagerat spiritul autocritic, ridicand in mod necontrolat nivelul exigentelor fata de propria persoana.

In schimb, pe langa personalitatile flexibile, sensibile la schimbari, caracterizate printr-o adaptare prompta la noile situatii si printr-o schimbare rapida a parerilor si preferintelor anterioare, exista si personalitati total opuse, dogmatice, rigide, orientate doar spre sine insasi, persista in vechile pareri si principii, dovedind intoleranta fata de persoanele care sunt in dezacord cu sistemul lor de gandire. Inclinate mai mult spre respectarea "statutului" si a "autoritatii" decat spre intretinerea unor relatii de colaborare si decizii colective, aceste persoane tind sa amplifice propriile probleme si sa ia decizii doar in conformitate cu niste valori si principii care sunt considerate infailibile.

Atitudinea pozitiva exagerata fata de propriile trairi afective, constatata la unele persoane, determina un voluntarism afectiv, asociat cu tendinta desconsiderarii trairilor afective ale semenilor si cu asimilarea psihica si morala a acestora la propriile trebuinte, interese, pasiuni. Or relatiile interpersonale principale (juste) implica, dimpotriva, atitudinea afectiva lucida, controlata, corectoare, care exclude atat incercarile unora de a-si aservi si moral semenii (pana la anihilarea chiar totala a personalitatii acestora), cat si tendinta altora de a se subordona pana la uitarea de sine. Conditiile psihologice indispensabile constituirii unor adevarate cupluri sociale sunt cele verificate de viata: increderea reciproca, echitatea, respectarea libertatii si independentei umane.

Neintegrarea socio-profesionala este, adesea, si rezultatul unor deformatii produse in sfera caracterului. Este vorba despre acele devieri care afecteaza cele trei atitudini psiho-sociale fundamentale (atitudinea fata de sine insusi, fata de ceilalti si fata de activitate) si trasaturile principale de caracter:

"constiinta de sine", de care depinde si nivelul de aspiratie creativa a persoanei;

"constiinta morala" care prin simtul datoriei si al responsabilitatii regleaza propria conduita;

"capacitatea volitiva" de care depind atat perseverenta cat si curajul atitudinal, cat si infruntarea la nevoie a unor impulsuri afective.

Imaturitatea caracterologica - caracterizata prin tendinte egocentrice, indiferenta si dispret fata de activitatea sistematica, dorinta realizarii unei vieti usoare, autocontrolul insuficient, tendinta spre stimulare si disimulare, orgoliul excesiv, ingamfarea, intoleranta fata de normele juridice si morale, indolenta, subestimarea greselilor comise etc, - ne face sa intelegem numeroasele si variatele conflicte cu cei din jur.

Tipic pentru persoanele imature caracterologic este si situatia de a accepta formal exigentele morale, fara a trai acele stari emotive care exprima acordul fata de cerintele sociale. Daca omul respecta normele doar de teama urmarilor, si nu pe temeiul motivelor interne de natura morala, faptele si actiunile lui nu pot fi etichetate ca fiind morale.

Un alt semn al imaturitatii caracterologice il reprezinta situatia in care persoana, desi cunoaste cerintele propriei activitati si este convinsa de necesitatea indeplinirii lor, totusi nu le urmeaza, deoarece nu si-a dezvoltat obisnuinte de conduita morala, precum si trasaturi pozitive de caracter - ca forme stabilizate de reactii ale individului in mediul social.

Persoanele deficite de "caracter" percep, se stie, intr-un mod deosebit fenomenele din ambianta sociala, astfel ca reactiile lor vor fi conforme acestei "perceptii" specifice (neincredere excesiva in viata, dispret fata de oameni).

In cazul unui comportament agresiv, persoana respectiva adopta, intr-o situatie conflictuala obisnuita, o atitudine ostila disproportionata in raport cu elementul declansator, urmarind distrugerea fizica sau simbolica a agentului frustrant. Actele agresive retin cel mai bine atentia datorita caracterului lor spectacular si potential periculos (crizele de furie), dar agresivitatea poate lua si alte forme: atitudini (mimici, priviri), cuvinte (ironie, barfa, amenintari, insulte) sau halucinatii. Spre deosebire de ostilitate, care reprezinta o conduita interna, agresivitatea este, de fapt, un comportament extern, elaborat impulsiv in urma unui bilant de conduita. La originea numeroaselor tulburari mintale se afla o agresivitate latenta, care da nastere angoasei si sentimentului de vinovatie. Simptom al psihopatiei, agresivitatea se intalneste in diferite boli psihiatrice: nevroze, psihoze si in toxicomanii, epilepsie etc. Cum poate fi explicat comportamentul agresiv? In psihologie distingem intre doua teorii clasice: teoria impulsului si teoria frustrarii.

Teoria impulsului sustine urmatoarele: in organism exista o sursa innascuta care produce permanent impulsuri agresive. Aceste impulsuri trebuie sa se reflecte intr-un mod sau altul - si nu neaparat intr-o maniera distructiva - asupra comportamentului nostru; pentru ca altfel, aceste impulsuri pot duce la dereglari emotionale. Cei mai cunoscuti reprezentanti ai acestei teorii sunt Sigmund Freud si Konrad Lorenz. Freud vedea insa impulsurile ca tintind spre auto-distrugere ('impulsul morbid'), acestea neputand fi exteriorizate decat in combinatie cu impulsurile sexuale, in vreme ce Lorenz intelegea prin impulsuri un impuls razboinic, indreptat impotriva organismelor din aceeasi specie. In psihologia moderna, numarul adeptilor teoriei impulsului este practic inexistent .

Teoria frustrarii spune ca la baza comportamentului agresiv se afla impulsurile agresive, nascute din asa numitele frustrari. Prin acestea se intelegea la inceput doar tulburarea unei activitati tintite; mai tarziu, acest termen a fost extins, cuprinzand toate evenimentele neplacute, fata de care oamenii resimt aversiune (atacuri, hartuieli, privari etc.). In fiecare dintre aceste cazuri se naste nevoia de agresiune, altfel decat in cazul teoriei impulsului, nu de la sine, ci ca reactie. In tot cazul, odata nascuta, aceasta nevoie trebuie sa se exteriorizeze intr-o forma sau alta (.). Faptul ca impulsurile agresive apar de pe urma unor frustrari, ca ele actioneaza ca energii care trebuie sa gaseasca un ventil prin care sa fie evacuate, sunt imagini foarte populare in randul publicului mai larg. Teoria frustrarii a fost modificata in nenumarate randuri, rolul frustrarilor ca factor de declansare a agresiunilor fiind relativizat in mod considerabil. De necontestat insa este astazi faptul ca un eveniment frustrant poate provoca, pe langa fapte de agresiune, si stradanii constructive, resemnare, deviere, vise cu ochii deschisi, umor, auto-anesteziere (prin alcool etc.) si alte tipuri de comportament, reactiile agresive aparand doar in anumite conditii. Astfel, un eveniment trebuie sa fie resimtit de catre o persoana ca fiind 'enervant' (de ex. un comportament 'care nu se cuvine'), numai atunci nascandu-se sentimente de furie. Aceste sentimente nu se transforma insa in mod automat intr-un comportament agresiv, ci doar atunci cand persoana in cauza s-a obisnuit cu acest tip de comportament, atunci cand nu resimte nici o inhibitie, sau atunci cand anumite persoane sunt (sau nu) prezente etc. Frustrarile nu duc asadar in nici un caz intotdeauna la un comportament agresiv. Dar teoria frustrarii poate fi limitata si din alt punct de vedere: Daca apare un comportament agresiv, acesta nu este intotdeauna o reactie la o frustrare; el poate avea si alte motive. Exista, de ex., actiuni violente manifestate la ordin, imitarea necugetata a unui grup de persoane sau acte de violenta comise in vederea imbogatirii (asasinate pe motiv de jaf, santaj etc.). Frustrarile, ca o conditie posibila si care s-a facut deseori remarcata pentru comportamentul agresiv, raman in continuare extrem de importante. Evitarea agresiunilor presupune evitarea aparitiei sentimentelor de frustrare - la nivel personal, printr-o abordare mai sensibila a celorlalti oameni, iar la nivel social, prin crearea unor conditii de viata mai juste. Dar pentru ca frustrarile sunt, intr-un anumit grad, inevitabile, este important si sa le 'manevram' intr-un alt mod (.). Se stie ca oamenii difera intre ei dupa felul in care stiu sa manevreze frustrarile, iar educatia poate juca in acest sens un rol decisiv."

Modul de comportament agresiv reprezinta un grav simptom de neadaptare sociala, de devianta, un principal factor cauzator de noi conflicte si frustrari, deoarece o astfel de rezolvare a unei situatii conflictuale si frustrari, deoarece o astfel de rezolvare a unei situatii conflictuale este in contradictie cu modelele de actiune acceptate in culturile avansate. In cazul comportamentului de izolare, prin care se refuza contactul social cu semenii, "simularea" si "disimularea" constituie formele fundamentale de exteriorizare a atitudinii de infatuare si dispret pe care individul respectiv o manifesta fata de sine si fata de semeni. Vesnicul camuflaj, continua preocuparea de a se preface, de a face sa para adevarat ceva inexistent, la care se asociaza, de regula suspiciunea, neincrederea, manifestata fata de semeni, duce la incordare in raporturile sociale, la aparitia diferitelor conflicte interpersonale.

Efecte nu mai putin importante au asupra actiunii de integrare social si profesionala a tinerilor si tulburarilor (deficientele aparute in legatura cu orientarea personalitatii si motivarea activitatii). Dintre acestea mentionam aici doar cateva:

a) motivatia liminara sau marginala (adica absenta unor interese de cunoastere profunde si stabile, a unor motive superioare de ordin social); exacerbarea unor motive personale egoiste, a unor trebuinte inguste, de nivel scazut;

b) neintegrarea (necorespondenta) vocationala, rezultata din "frustrarea vocationala", din realizarea unei gresite orientari scolare si profesionale. Cum relatia dintre "frustratie" si "conflict" este de tip "feedback", astfel ca "frustratia vocationala" poate determina, la randul ei "conflictul". Vocatia, ca "disponibilitate auto-socio-reglatoare" a fiintei umane, asigura, in cazul in care exista o corespondenta vocationala, echilibrarea maximala a persoanei si integrarea sociala optima a acesteia (28. J. Nuttin, P. Fraisse, R. Meilli, 1961, in Tiberiu Rudica, 2006, pag. 129); Necorespondenta vocationala poate reflecta si situatia ancorarii intr-un rol care nu mai prezinta valoare sociala manifesta. Adesea, persoana poate fi mobilizata in activitate, in acelasi timp, de doua cerinte (trebuinte, motive) incompatibile, la fel de puternice, fapt care impiedica realizarea corespunzatoare a activitatii respective. Acest tip de conflict intre cerintele interne si cele externe, ca si cel cultural, produs intre valori umane incompatibile, este mai des intalnit la preadolescenti (care nu au reusit sa interiorizeze decat in parte valorile societatii) si la acele persoane ca in copilarie au fost supuse in familie unor principii educative opuse celor cultivate de societate (spre exemplu, tendinta unor parinti de a face din copiii lor niste individualisti, egoisti, infatuati, care sfideaza normele de convietuire civilizata in societate);

c) fixarea inadecvata a "nivelului de aspiratie" individuala. Unii indivizi mentin cu incapatanare acelasi scop, persistand in incercarile lor, desi esecurile repetate ii avertizeaza asupra faptului ca scopul fixat este prea inalt. Alte persoane, sub influenta performantelor dobandite de membrii grupului caruia ele apartin, cu care se compara si pe care nazuiesc sa-i depaseasca, isi fixeaza unu nivel de aspiratie ce depaseste mult posibilitatile proprii de realizare. Acest fapt va conduce in cele din urma la esecuri repetate, la irascibiltate, impulsivitate sau, dimpotriva, cu stari depresive de neputinta, de neimpliniare.

Reactiile omului la "frustrare" este determinata de o serie de particularitati ale "situatiei frustrante", dar mai ales de unii factori psihici interni, intre care trasaturile relativ stabile ale personalitatii ce pot impune chiar formarea unor "stiluri adaptative" la actiunea unor agenti conflictuali si frustranti.

Personalitatile de tip obsesiv. Acestea realizeaza continuturi de gandire, trairi afective si preocupari care tind sa se impuna "Eului", sa ia in stapanire judecata individului in cauza, impotriva vointei acestuia si a tendintelor sale de a inlatura. P. Janet spunea despre aceste persoane care se afla sub stresul unei obsesii chinuitoare ca prezinta o tendinta continua de a realiza o meditare sterila, neproductiva, asupra unui subiect, asupra unui fapt sau asupra unui aspect de viata ("rumegare mentala"). La obsesivi, "starea de frustratie" ia, de fapt, aspectul unei deliberari la nesfarsit asupra a doua alternative la fel de puternice, in fata carora persoana in cauza nu se poate hotari. Altfel spus, persoana se afla intr-o "situatie dilematica", cu doua iesiri, de obicei defavorabile. Indoiala obsedanta specifica acestor situatii dilematice poate viza insa si obsesii interogative in legatura cu veridicitatea unor idei, a unor sentimente traite, cu justetea alegerii unei profesiuni, a unei prietenii, sau, in sfarsit, in legatura cu exactitatea actelor proprii, realizate la un moment dat (persoana se intreaba, in mod repetat, daca a incuiat usa in momentul plecarii). Verificarile meticuloase pe care le face nu numai ca o nelinistesc, dar ii si creeaza un puternic sentiment de frustrare, de neputinta. Acelasi lucru se intampla si in cazul fobiilor , pe care cei care le realizeaza nu si le pot explica, de cele mai multe ori pe cale rationala, si care le creeaza din aceasta cauza diferite complexe sau sentimente de inferioritate.



O puternica impresie de frustrare exista si in "obsesiile impulsive" care cuprind in contextul lor executarea unor acte nerationale, ridicole, pe care persoana respectiva le realizeaza contrar vointei sale, dar cu sentimentul inutilitatii lor.

Persoanele cu inclinatii megalomanice sau paranoice - prezinta o fenomenologie obsesiva, asociata cu potentialitati delirante, respectiv cu tendinte de prelucrare si interpretare aberanta a situatiilor si evenimentelor realitatii. Din acest motiv, persoanele care prezinta in structura lor psihica tendinte paranoide constituie o sursa de frustratie atat pentru altii cat si pentru ei insisi.

Specific ideii delirante este faptul ca daca pune stapanire deplina pe constiinta persoanei, devenind impenetrabila criticii, adica refractara oricarui argument lucid/valid din realitate. Drept urmare, ea modifica in sens patologic comportamentul persoanei, deoarece sub influenta ei cel in cauza are convingerea ca realitatii/veridicitatii opiniilor sale.

Prin urmare, in cazul instalarii unui delir, continutul gandirii devine straniu, bizar, ilogic, irational pentru anturaj, dar real pentru bolnav, atestand pierderea spiritului critic al acestuia, a capacitatii de a judeca, de a rationa corect si de a conferi realitatii subiective si colective sensuri, intelesuri, si semnificatii normale in raport cu lumea (28. Mihai Selaru, 1993, in Tiberiu Rudica, 2006, pag. 149). Asadar, in cazul instalarii unui delir, caracteristice sunt tulburarile de continut ale gandirii, si mai putin perturbarile de aspect formal ale judecatii, respectiv cele de derulare ale acesteia; judecata poate lasa chiar impresia de desfasurare logica, deoarece sesizam prezenta, in structura ei, a acordului intre subiect si predicat si construirea corecta a enuntului sintactic la nivelul propozitiei si a frazei. Tocmai de aici si marele pericol pentru bolnav si pentru anturajul sau, care nu ii poate sesiza de la inceput caracterul aberant, patologic. Mai ales in paranoia, bolnavul poate avea un discurs coerent, chiar elegant sub raport stilistic, dar el ne va frapa prin continutul celor afirmate, prin caracterul bizar al celor sustinute.

Dintre toate formele cunoscute de delir, cele care ofera terenul psihologic cel mai fecund pentru dezvoltarea unor "stari de frustratie" puternice, sunt urmatoarele: delirul megalomanic, delirul erotoman, delirul de gelozie, delirul de autoacuzare si vinovatie. In fiecare din aceste forme de delir, frustratia capata o trasatura particulara, care merita sa fie relevata, fie numai sub forma unor consideratii succinte.

Un teren favorabil pentru dezvoltarea unor "sentimente de frustratie" severe il ofera psihopatiile. In cazul acestora este vorba de personalitatile dezarmonic structurate, numite si personalitati "anetopatice", adica dezadaptate social. Este cunoscut faptul ca un criteriu de baza pentru aprecierea normalitatii psihice este considerata capacitatea persoanei de a realizao raportare continua si corecta a propriului comportament la normele si exigentele socio-morale si juridice. Cum psihopatul nu face acest lucru, psihopatia mai este numita si "anomalie caracteriala" a personalitatii sau "caracteropatie". Subiectii psihopati se caracterizeaza prin abolirea "simtului moral", fapt care duce la dezvoltarea unor situatii de conflict si, implicit, la aparitia unor conduite infractionale. "Sentimentul frustratiei" face casa buna cu "psihopatiile", deoarece in cuprinsul lor activitatea reflectorie/activitatea gandirii este pastrata, dar lumea valorilor psihopatului este cu totul alta decat a oamenilor normali, ceea ce face ca structurarea atitudinilor fata de sine, fata de semeni si fata de existenta, sa imbrace caracterul unor revendicari egoiste si exacerbate.

Se cunosc mai multe forme de "psihopatie", in functie de domeniul vietii psihice care sufera mai mult influenta egocentrismului psihologic si a voluntarismului afectiv si moral. Astfel, cand predomina oscilatiile timice intre euforie si depresie, avem personalitati dizarmonice de tip afectiv-ciclotim, iar cand predomina deficitul volitional, ca urmare a exacerbarii instinctive primare (bioligice), se vorbeste de psihopatia de tip impulsiv (sau agresiv), care are un inalt grad de periculozitate sociala. La psihopatii psihastenici, deficitul structural este de gandire, cat si de natura afectiva, ei realizand frecvent stari depresive si anxioase, la care se adauga "dubitatia excesiva", adica indoiala, obsesiile ideative. Cand in structurarea patologica a personalitatii psihopatului predomina tendintele spre simulare si confabulatie, se vorbeste de psihopatia de tip isteric, iar cand psihopatul fuge de realitate si se refugiaza de el insusi, unde se inchide intr-o carapace (ca semn de protest fata de rigorismul agresiv sau primitiv al celor din jur), avem de-a face cu psihopatul autist.

O deosebita determinare este si intre frustratie si anxietate deoarece anxietatea polarizeaza viata afectiva a persoanei, o rigidizeaza. Se stie ca anxietatea se manifesta printr-o neliniste accentuata, de asteptare penibila, in care persoana are impresia ca i se va intampla ceva neobisnuit, rau. Nu intotdeauna anxietatea este conceputa insa ca o stare de asteptare tensionata a unor posibile evenimente neplacute. Exista si alte forme: ca de exemplu situatiile cand anxietatea apare ca o teama sau grija excesiva fata de circumstante precise ale vietii (cum ar fi viiitorul profesional al copiilor ori siguranta propriului loc de munca). Se mai vorbeste si de anxietate somatica, care insoteste starile reale de boli somatice, precum si de anxietate situationala, care exprima temeri fobice fata de situatii extreme deja produse sau pe cale iminenta de a se produce, cum ar fi: razboaie, cutremure catastrofale, inundatii devastatoare.

Lupta eficienta cu "starile de frustrare" severe sau cu sentimentele complexe de frustratie nu o poate realiza decat o personalitate flexibila, respectiv acei oameni care dovedesc ca pot sa-si adapteze sistemul de convingeri si de valori personale la specificul noilor situatii si cerinte aparute in mediul lor de existenta.

4. Modelarea personalitatii individului in timpul detentiei - unele teorii si rezultate experimentale

Pentru surprinderea specificului activitatii reeducative desfasurate in penitenciare, este necesara o scurta trecere in revista a principalelor teorii privind modelarea personalitatii individului in timpul detentiei.

Teoria "influentei colective

Influentarea este o actiune constienta, organizata si unilaterala; ea este exercitata de un individ sau un grup de indivizi in scopul modificarii comportamentului altui individ sau grup. Influenta este mai mult decat simpla persuasiune deoarece produce o schimbare reala si de durata in conduita subiectului. Formele prin care se exercita actiunea de influentare sociala a indivizilor sunt: tehnicile socioeducative si reeducative, crearea de convingeri, propaganda si actiunea practica (munca). Mecanismul de exercitare a influentarii psihosociale poate fi normativ - subiectul conformandu-se unor asteptari/reglementari formulate de un alt individ sau de grup si informational - cand accepta ca adevarate informatiile primite si actioneaza in sensul lor (6. pag. 76-80). Primul mecanism il intalnim mai ales la subiectii care fac parte din grupuri constituite, iar cel de-al doilea in cazurile in care individul are incertitudini privind cunoasterea situatiei reale.

Principalele directii ale influentarii in cadrul activitatii de reeducare din penitenciar sunt:

viata profesionala - urmarindu-se formarea unui producator de bunuri sau servicii constient de locul, rolul si importanta sociala a muncii sale; viata sociala - urmarindu-se formarea unui membru angajat in realizarea scopurilor generale; viata particulara si familiala - urmarindu-se formarea unui individ autonom si a unui membru de familie capabil; viata culturala si activitatile in timpul liber (5. Dragan I, 1980).

Teoria "culturii de masa"

Conceptul de cultura de masa se refera la activitatea de ridicare a nivelului general de cultura si cunoastere al poporului. Se exercita asupra tuturor oamenilor indiferent de varsta, in forme institutionalizate sau neinstitutionalizate, principalul obiectiv fiind acela de a determina individul (grupurile) sa duca o viata activa si creatoare, sa participe la viata colectivitatii din care face parte, sa-si dezvolte personalitatea.

Toate aceste obiective le regasim si in activitatea de reeducare a detinutilor. Ceea ce creaza probleme sunt formele si mijloacele prin care sa se obtina efectele sociale pozitive cele mai mari in conditiile in care pozitia detinutilor nu este intotdeauna favorabila acestui proces. Scopul fundamental vizeaza totusi transmiterea unui sistem axiologic umanist care la nivel individual sa fie transformat in actiune sociala acceptata de colectivitate.

Teoria "opiniei colective (publice)"

In ceea ce priveste opinia publica - inteleasa ca judecata de valoare la un moment dat a unei colectivitati asupra unei probleme concrete, actuale si de larg interes, dar cu solutii discutabile (6. pag. 88) - la nivelul penitenciarului preocuparile sunt indreptate spre cunoasterea continutului opiniilor detinutilor, iar pe aceasta baza, formarea unor opinii corecte. Desigur, in opinia colectiva gasim reflectate cu intensitate variabila evenimentele curente apreciate prin prisma caracteristicilor populatiei respective. Important insa pentru administratia locurilor de detinere sunt cele doua functii ale opiniei colective: functia de evaluare a evenimentelor (care anume si cat de importante sunt ele pentru viata colectivitatii) si cea de control social, in sensul ca factorii de decizie isi pot regla actiunile dupa acest sensibil 'seismograf social' care este opinia colectiva.

In acest context al formarii unor opinii, mijloacele de comunicare au o contributie importanta: abordarea prin mass-media - ziare, carti, filme, radio si televiziune - a problemelor colective, a persoanelor si evenimentelor, le confera acestora prestigiu sporesc autoritatea, fapt ce contribuie in mod direct la structurarea si modificarea opiniilor colective.

Foarte interesant este, in acest sens, studiul realizat in luna mai 1991 de Gheorghe Florian si care a vizat cunoasterea aprecierilor detinutilor asupra penitenciarului ca institutie, precum si in legatura cu diverse aspecte concrete ale regimului de detentie si referitor la opinia lor privind activitatile de reeducare. Fiind primul sondaj de opinie realizat in randul detinutilor, el a fost conceput astfel incat sa nu dea nastere la zvonuri disfunctionale, ci sa demonstreze interesul autentic al administratiei centrale pentru conditiile de viata din unitati si pentru un dialog activ cu toate categoriile de detinuti.

Au fost investigati 436 detinuti (366 barbati - 151 recidivisti si 215 nerecidivisti si 70 femei - 20 recidiviste si 50 nerecidiviste) din 8 unitati: Iasi, Vaslui, Focsani, Craiova, Margineni, Deva si Targsor. Din prelucrarea datelor au rezultat urmatoarele (9. pag. 133-136):

1. - Chiar detinuti fiind, exista un larg consens in ce priveste rolul social al institutiei penitenciare in aplicarea justitiei, acordul fiind exprimat de 75% din barbati si 84% din femeile detinute. In schimb, finalitatea activitatilor desfasurate cu detinutii pentru indreptarea lor, este apreciata diferentiat de cei in cauza - aproximativ 40% din barbati apreciind ca acestea nu contribuie la reeducarea lor (la femei procentul este doar de 20%)

2. - Educatorii din penitenciare sunt bine apreciate de detinuti, atat in ceea ce priveste calitatile umane cat si al prestigiului social implicat de acest domeniu de munca, desi aproximativ 45% din barbati nu sunt multumiti de felul cum acestea se poarta cu ei in relatiile obisnuite (femeile detinute isi exprima insa acordul in procent de 78%). Trebuie remarcat ca la itemul -"toti educatorii isi fac cinstit datoria" - parerile detinutilor sunt impartite: 42% dau un raspuns afirmativ si tot atatia unul negativ (la femei raspunsul negativ se inregistreaza doar in 22% cazuri).

3. - Referitor la conditiile de viata din penitenciare, surprinde faptul ca desi dupa revolutia din 1989 s-au introdus imbunatatiri substantiale in drepturile acordate detinutilor, acestia le considera insuficiente. Aspectele cele mai criticate sunt igiena (51 %), calitatea hranei (57%), dar mai ales asistenta medicala (63%). Procente mari sunt furnizate si de femeile detinute. Probabil aceasta este explicatia si pentru procentele in care detinutii (42%) si detinutele (48%) asteapta totusi un decret de gratiere sau considera ca ei merita mai multa grija din partea societatii (itemul 24). Oricum, marea masa a detinutilor investigati este de parere ca in fiecare judet trebuie sa existe un penitenciar.

Folosirea la munca a detinutilor in timpul executarii pedepsei este vazuta diferit de barbati si femei: primii nu sunt de acord cu obligarea la munca (55%) in timp ce femeile sunt de acord (64%).

4. - In opinia condamnatilor, pedeapsa primita nu este dreapta (65% la barbati si 61% la femei), aceasta in conditiile in care motivatia infractionala este mult mai nuantata decat a surprins chestionarul (pentru bani de distractii sau pentru a avea cu ce trai).

5. - Sunt apreciate activitatile culturale si mai ales cele religioase. Este interesant de constatat ca, si la barbati si la femei, problema fericirii nu este redusa doar la existenta banilor, multi din cei investigati fiind preocupati sa invete cum se poate trai cinstit in timpurile de azi, cand in general numarul infractiunilor este in crestere.

6. - In optica detinutilor, deficientele sistemului penitenciar acopera un interval larg de probleme, de la cele foarte concrete privind hranirea si igiena pana la unele formulate in termeni generali - 'respectarea drepturilor omului' sau 'regimul de detentie. In consecinta, dorintele detinutilor urmaresc de fapt corectarea aspectelor negative enumerate, la care adauga totusi putine sugestii pentru factorul de decizie: concedii, purtarea parului, cumparaturi de valoare mai mare.

Trebuie remarcat faptul ca lista doleantelor detinutilor nerecidivisti este mult mai ampla decat a celor recidivisti care in general in timpul sondajului, s-au dovedit mai rezonabili. Acest lucru pare a se datora faptului ca recidivistii pot compara actualele conditii din penitenciare cu cele de dinainte de Revolutia din decembrie 1989.

Teet, R. P., Rothstein, M. si Jackson, D. N. au realizat un experiment care a pus in evidenta aspecte foarte interesante ce vizeaza legatura existenta intre cele cinci dimensiuni de baza ale personalitatii si comportamentul organizational, astfel, rezultatele pe care ei le-au obtinut evidentiaza faptul ca cele cinci dimensiuni se afla in legatura cu performanta in munca. De asemenea, cei trei cercetatori au scos in evidenta si faptul ca cele cinci dimensiuni conduc la o functionare pe post mai buna, iar pentru personale care ocupa functii de conducere este importanta o extraversiune mare, dupa cum prezenta constiinciozitatii usureaza performanta in toate ocupatiile (29. pag 703-742). Trebuie mentionat si faptul ca extraversiunea si constiinciozitatea deosebita au contribuit mai mult la performanta manageriala pentru conducatorii care au avut mai multa autonomie.

Totodata a reiesit in urma acestui studiu si faptul ca prezenta constiinciozitatii devine un antidot important in cazul comportamentelor dezirabile, precum: furtul, absenteismul, problemele disciplinare.

Toate aceste cercetari constituie un punct de plecare in formularea ipotezelor din cadrul acestei lucrari, o baza stiintifica buna in demararea acestui studiu.






Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.