Psihologia sociala - definitie si scurt istoric

Psihologia sociala - definitie si scurt istoric

Psihologia sociala (sau psihosociologia, cum prefera sa-i spuna unii autori) este o disciplina de granita. Asa cum arata si numele, ea isi revendica un teritoriu aflat la intersectia dintre sociologie si psihologie. Psihologia sociala va cauta sa evidentieze partea sociala din fenomenele psihice generale, dar si partea psihologica din aria fenomenelor cu evident caracter social, asadar, cu relevanta sociologica. Asa cum spune Serge Moscovici, incercand sa puna in evidenta caracterul aparte al demersurilor psihologiei sociale, psihologia sociala este stiinta fenomenelor de ideologie (cognitii si reprezentari sociale) si a fenomenelor de comunicare Omul pe care-l studiaza psihologia sociala este necesarmente un om plasat intr-o situatie sociala, un om relational prin excelenta, niciodata izolat. Psihologia sociala studiaza concomitent ambii termeni ai binomului individ-societate, renuntand la abordarea lor partiala, autonoma, separata.

Permanenta coabitare individ-societate, permanentul flux de negocieri, de conflicte, tensiuni sau procese de acomodare si cooperare dintre individ si colectivitate, dintre individ si societate formeaza campul specific de interes al psihologiei sociale. O definitie clasica a psihologiei sociale, apartinand lui Floyd H. Allport, afirma ca "psihologia sociala are ca obiect de studiu relatiile reale sau imaginare intre persoane, intr-un context social dat, de natura sa afecteze persoana implicata in aceasta situatie data" (1924).

Istoria lunga a psihologiei sociale poate fi impartita, cu totul conventional, desigur, in cinci mari etape: preistoria epoca fondatorilor perioada clasica perioada moderna si perioada contemporana

Preistoria psihologiei sociale, ca si in cazul unor discipline inrudite (cum ar fi sociologia) coincide cu perioada antica a speculatiei filosofice. Vechile scrieri religioase sau politico-administrative sunt impregnate de o gandire sociala sau de idei de psihologie sociala care au fost ulterior redenumite si revendicate in ariile specializate ale disciplinelor umaniste actuale.

In "Legile lui Manu" (cod de legi anterioare secolului VI i Hr.) sunt astfel de idei despre societate ca alcatuire organica, asemanatoare unui corp uman viu.

La fel, in scrierile lui Confucius (a trait aproximativ intre 551-479 i. Hr.) din China antica vom gasi numeroase referinte despre conducerea armonioasa a societatii, dar si despre individ si modalitatile de perfectionare ale acestuia.

Grecia antica este, de asemenea, un loc unde gandirea sociala se va netezi sub forma a numeroase idei pe care viitoarele stiinte despre om (de la politologie la sociologie si psihologie sociala) le vor integra in corpusul lor de baza. Cum stim, Aristotel este cel care da faimoasa definitie a omului ca zoon politikon (animal politic), prin aceasta el incercand sa exprime caracterul aparte al omului in fata celorlalte vietuitoare: numai in cadrul statului (al cetatii politice, deci intr-un cadru social, cum am spune astazi) omul poate sa-si desavarseasca natura sa adevarata. El va crea in acest sens unitati sociale mai mici sau mai mari, ca familia, satul, cetatea, care sunt forme din ce in ce mai complexe de organizare a impulsului politic al omului. Platon, dascalul lui Aristotel, accentua in mod deosebit calitatile impersonale ale educatiei pe care trebuie s-o primeasca cetatenii pentru a fi buni aparatori ai cetatii. Relatia dintre individ si cetate este la Platon o relatie educativa in primul rand, in care intregul (cetatea, am spune azi societatea) este mai important decat partea (individul), avandu-si "partea leului" in influentarea si coordonarea activitatilor individuale.

Desigur, elemente de ordin psihosociologic vom intalni la toti filosofii mai vechi sau mai noi (Auguste Comte, ca parinte al sociologiei, poate fi citat cu usurinta aici), pentru ca toti au speculat in legatura cu destinul individului si al colectivitatilor, vazute in ansamblu.

Fondatorii psihologiei sociale pot fi considerati autori ca Gabriel Tarde (1843- 1904), cu celebra sa lucrare Legile imitatiei (1890), in care considera ca elementul de baza al vietii sociale este imitatia, sau Gustave Le Bon (1841-1931), care a ramas celebru mai cu seama prin lucrarea Psihologia multimilor (1895). Ambii autori considera ca multimile mari de oameni influenteaza in mod negativ discernamantul si capacitatile intelectuale generale ale oamenilor. In starea de multime, de masa, apar anumite instincte noi, necunoscute in afara acestei stari, instincte din categoria gregrismului, care fac ca masa sa fie un fel de individ enorm si supus mai degraba legilor contagiunii mentale.

Psihologia sociala a preluat in stare aproape genuina aceasta reprezentare generala a masei, precum si a legilor de propagare a reprezentarilor si ideilor in starea de masa.

Cu Émile Durkheim, psihologia sociala isi va preciza si mai bine terminologia, dar primul care a folosit termenul de psihologie sociala este un italian, Carlo Cattaneo, in 1864.

Un nume demn de retinut in evolutia psihologiei sociale neeuropene (americane) este cel al lui Floyd Allport (1890-1978), un autor care a apropiat psihologia sociala de psihologia generala, el insusi fiind un adept al behaviorismului.

Perioada clasica poate fi ilustrata de nume ca Muzafer Sherif si Kurt Lewin, care isi vor incepe cercetarile experimentale in deceniul al patrulea al secolului trecut.

Ingineria sociala, concept pe care il ca dezvolta Kurt Lewin (1890-1947), ar fi trebuit sa fie o potentare a energiilor umane, dar si o metoda riguroasa de analiza, bazata pe experimente bine controlate, pe anchete minutioase.

In deceniile VI si VII ale secolului trecut se remarca, in psihologia sociala, un nume ca Leon Festinger (1919-1989), retinut ca autor al teoriei compararii sociale si al teroriei disonantei cognitive.

Un alt nume demn de retinut este cel al Solomon Asch (1907-1996), cu studiile sale celebre asupra conformismului.

Perioada moderna este dominata de nume ca Serge Moscovici (care s-a ocupat in principal de problematica reprezentarilor sociale si a influentei minoritare), E. Erickson (remarcabil in domeniul studiilor despre identitatea personala) sau Fritz Heider (1896- 1988), care a propus celebra teorie a atribuirii.

Perioada contemporana este marcata de o oarecare punere in criza a modelelor clasice ale psihologiei sociale de orientare experimental-traditionala. Apar astfel teorii cum ar fi constructivismul social, psihologia umanista (a lui John Shotter), etogenica, analiza discursului etc.