Tipuri de regimuri politice : democratie, autoritarism, totalitarism.

Tipuri de regimuri politice : democratie, autoritarism, totalitarism.

Regimul politic se refera la modul concret in care functioneaza un sistem politic dat, respectiv structurarea in actiunea politica propriu-zisa a relatiilor dintre guvernanti si guvernati. El implica forma de guvernare (monarhie sau republica), statuarea rolurilor actorilor politici si tipul de raspuns al masei de guvernanti.⁹

Prima tipologie a regimurilor politice a fost realizata de Aristotel si a avut o influenta deosebit de mare asupra gandirii politice ulterioare. Dupa numarul celor care exercita puterea, sustine marele filosof, regimurile politice pot fi de  trei feluri : regalitate, aristocratie si democratie. In cadrul regalitatii, unul singur detine puterea, puterea este deci personalizata, fapt ce se finalizeaza in esuarea ei in tiranie. Aristocratia caracterizeaza acel tip de regim politic, in cadrul caruia puterea este posedata de cateva persoane si prin acest fapt constituie o oligarhie, devenind asupritorii celorlalti. In cel de al treilea tip de regim politic, sustine Stagiritul, puterea este posedata si exercitata de o multime de oameni.

Astazi, desi nu putem vorbi despre un consens general privind tipologia regimului politic, cea mai frecvent intalnita este aceea care sustine existenta a trei mari tipuri de regim politic : democratii pluraliste, autoritarim si totalitarism. Desi este o problema conroversata, sa incercam sa dezvaluim principalele coordonate ale acestor trei tipuri de regimuri politice. Primele controverse s-au nascut in jurul intrebarii daca totalitarismul este sau nu un regim politic. Edgar Hallet Carr si J.L. Talmon confunda totalitarismul cu gandirea totalitara. Astfel, cel dintai sustine ca totalitarismul este : “o convingere conform careia un grup organizat sau o institutie, fie ea biserica, guvern sau partid are acces in mod privilegiat la adevar. El este vechi de cand lumea, a existat dintotdeauna si va exista mereu (cu exceptia unor mici perioade din epoca individualismului”).¹⁰

In contrapartida, Friederich opineaza ca totalitarismul este mai mult decat o ideologie, este un sistem social. In lucrarea intitulata “Totalitarism”, el a enumerat cinci cerinte de care depinde existenta unui sistem totalitar : (a) o ideologoie oficiala ; (b) un singur partid de masa controlat de o oligarhie ; (c) monopolul guvernamental al armamentului ; (d) monopolul guvernamental asupra mass-media si (e) un sistem de politie terorist.

Mai tarziu, la fel ca si Brzezinski, el a adaugat pe aceasta lista o a 6-a cerinta si anume o economie dirijata la nivel central, fapt care le demoleaza argumentatia, deoarece nazismul nu s-a intemeiat pe o economie centralizata. Astfel, ei si-au intins singuri o capcana din care nu au mai putut iesi si care le-a demolat intreaga argumentare, deoarece cea de a 6a caracteristica excludea nazismul din totalitarism, deoarece el nu s-a intemeiat pe o economie centralizata. Definit astfel, conceptul nu putea cuprinde laolalta si stalinismul si nazismul. Aceasta fisura in definirea totalitarismului a dat nastere unor atacuri virulente impotriva uitlizarii lui. Multe voci au sustinut ca notiunea nu trebuie redefinita, ci respinsa. Renuntarea la acest concept, afirma respectivii ganditori, este recomandata cel putin din doua motive : 1. Pentru ca totalitarismul este unul din instrumentele propagandistice ale razboiului rece, marcat de partinire polemica ;2. Si pentru ca regimurile comuniste sunt astazi foarte diferite intre ele si in comparatie cu ceea ce erau in anii ’50.

G. Sartori nu impartaseste acest punct de vedere, sesizand fragila argumentare pe care se intemeiaza : “In mare, primul argument dovedeste mai mult decat oricare altul, natura extrem de politizata si ideologizata a dezbaterii. Al doilea are, in schimb, unele merite. Asa cum a fost formulat de Michael Curtis, esenta lui este ca in vreme ce conceptul de totalitarism fusese util initial, el isi pierde utilitatea acum, cand nazismul si fascismul sunt defuncte, cand in Rusia comunismul nu mai este de factura stalinista iar lumea comunista este extrem de diversificata”.¹¹

El ramane la convingerea ca termenul este necesar, eficient si relevant. Semantic vorbind, sustine marele politolog, reflecta “incarcerarea intregii societati inlauntrul statului”, o dominanta politica atotcuprinzatoare asupra vietii extrapolitice a omului”, “invazia totala a vietii private”. Finer reuseste o descriere sugestiva a totalitarismului. “Intreaga societate este politizata ; daca sferele private ale vietii supravietuiesc, ele raman … supuse unui guevrn care, oricand si din orice motiv, le poate controla, invada si cuceri”. Sartori conchide ca tocmai aceasta este distinctia dintre totalitarism si absolutism, autoritarism si celelalte variante ale dictaturii : “Distrugerea liniei de demarcatie dintre stat si societate si politizarea totala a societatii …. Aceasta nu se reduce doar la problema unei puteri politice mai mari sau mai reduse. Diferenta este calitativa, nu cantitativa”. Ca despotismul este temut si guverneaza in mod caracteristic prin frica, continua Sartori, este o realitate greu de combatut. Cu toate acestea, totalitarismul este o amplificare maxima a despotismului, despotismul cel mai puternic dintre toate.

Dictatura a avut conotatii diferite de-a lungul timpului. Pentru romani, dictator era o magistratura extraordinara, de scurta durata (6 luni), menita sa raspunda in mod exclusiv unei urgente militare.

In sens modern, dictatura reprezinta o forma de guvernare a unei singure persoane, care detine intreaga putere in stat si pe care o exercita in mod arbitrar (Papa Doc, Juan Peron – Argentina, Sadam Hussein – Irak, sunt cateva exemple).

Hunta este un tip de dictatura si anume o dictatura militara care rezulta din rasturnarea unui regim cu ajutorul fortelor militare, care dupa cucerirea puterii, isi pun propriul lor conducator la putere (gen. Pinochot in Chile este un exemplu relevant).

In afara dictaturii unei persoane, se mai poate vorbi si de o dictatura exercitata de un grup restrans de persoane (exemplu : dictatura iacobina sau dictatura unei hunte militare).

N. Goodman sustine ca dictatura este o forma de autoritarism, aceasta de pe urma caracterizandu-se prin excluderea poporului de la participarea politica si prin imposibilitatea inlocuirii din functie prin mijloace legale a conducatorului.

Trecand in revista principalele polemici iscate de definirea acestui termen, Sartori se declara satisfacut de urmatoarea definitie : “dictatura este o guvernare neconstitutionala, pentru ca cei care guverneaza fie ca falsifica constitutia preexistenta, fie ca rescriu o constitutie care sa le acorde puterea de a face, practic, orice doresc. Din acest punct de vedere, structura dictaturilor este si poate fi descrisa cu usurinta ca opusul structurilor constitutionale”.¹² Dictatura iese, deci, de sub constrangerile legii. Ea nu este un stat fara partide, ci un stat cu un singur partid.

Politologul american (de origine italiana) subliniaza faptul ca nici unul dintre termenii analizati pana aici nu sunt in mod indiscutabil perfect opusi termenului de democratie. Dupa parerea lui, singurul termen care ar avea aceasta calitate este autocratia. Putem vorbi deci de dihotomia perfect simetrica : “democratie sau autocratie”.

“Asadar, vom sustine teza conform careia democratia este o non-autocratie, contrariul perfect al autocratiei. Aceasta inseamna ca democratia denota un sistem politic caracterizat prin refuzul puterii personalizate, a puterii asupra cetatenilor, putere care sa apartina cuiva. Puterea nu este “proprietatea” nimanui. Mai specific, democratia este un sistem bazat pe principiul conform caruia nimeni nu se poate proclama conducator, nimeni nu poate detine puterea in nume personal si in mod irevocabil. Tocmai pentru ca principiul autocratic este respins, axioma democratica este aceea ca puterea omului asupra altor oameni poate fi acordata doar de ceilalti  iar aceasta numai si numai pe baza revocabilitatii (pentru ca altfel cei care acorda puterea vor renunta concomitent la puterea lor). Asadar, conducatorii vor detine aceasta functie ca urmare a desemnarii libere, neingradite de catre cei care urmeaza sa fie condusi. Cu alte cuvinte, oricand puterea celorlati de a desemna pe cineva este contrafacuta sau anihilata – pentru ca dezacordul este zadarnicit ori nu se ofera alternative – democratia este ucisa chiar cand incepe sa functioneze. Daca este sau ar putea fi orice altceva decat reversul exact al autocratiei – democratia nu ar exista.

In viziunea lui N. Goodman, principalele coordonate ale unui stat democratic sunt : 1. Participarea poporului la alegerea si indepartarea conducatorilor ; 2. Democratia poate imbraca doua forme : a) reprezentativa, in care poporul alege, periodic, alte persoane care sa-l reprezinte in procesul de decizie si b) directa, participativa, care presupune implicare directa a maselor in procesul decizional.3. Dezvoltarea economica are drept consecinte formarea unei populatii urbane, cultivate si sofisticate cu pretentii politice si a unei clase de mijloc, din ce in ce mai consistente, care se considera beneficiara sistemului si care nu sustine o schimbare politica drastica ; 4. Limitarea institutionala a puterii datorata autonomiei si controlului reciproc al celor trei puteri : executiva, legislativa, judecatoreasca (principiul separarii puterilor) ; 5. Nu exista divergente majore in societate care sa provoace convulsii sociale grave ; 6. Exista toleranta fata de o disidenta rezonabila. Exista dreptul la opinie iar cei care nu sunt in consens cu majoritatea, nu sunt stigmatizati, nu sunt considerati distructivi ; 7. Accesul larg al populatiei la infromatii (uneori informatii “potrivite”).

Democratia - isi incheie Sartori analiza conceptuala – este un sistem in care “nimeni nu se alege pe sine, nici nu se poate investi cu puterea de a conduce si, prin urmare, nimeni nu isi poate aroga singur putera neconditionata si nelimitata”.