Don Quijote Miguel Cervantes - Erou sau Anti-erou

Don Quijote

Miguel Cervantes

-Erou sau Anti-erou-

Miguel Cervantes este "tatal vitreg" al lui Don Quijote, un om care si-a pierdut atat numele, cat si identitatea. Face parte din categoria acelor mici nobili scapatati carora mijloacele de trai nu le mai permiteau sa-si duca viata la oras, retragandu-se pe o mica proprietate a lor de la tara. In cazul acestui om este vorba de satul La Mancha, din Castilia. El traia acolo, ingrijit de nepoate si de chelareasa sa. Este un pasionat cititor al romanelor de cavalerie, cu judecata deviate de lectura lor. Pentru a-l feri de "contaminare" prin lectura, nepoata si chelareasa ii zidesc fara stirea lui, odaia cu carti, spre a nu mai avea acces acolo. Este insa prea tarziu. Legatura ombilicala cu izvoarele nebuniei sale se rupsese.

Obsedat de ideea reinvierii cavalerismului ratacitor, de dreptatea sociala si inlaturarea asupririi: "Eu am venit pe lume sa inlatur nedreptatea.sa vin in ajutorul celor slabi si napastuiti" (repeta mereu eroul), isi creeaza o lume a sa, imaginara, conform cu idealul sau invechit. Formele de viata ale acestei lumi trecute sunt cu neputinta de adaptat la conditiile prezentului. Negasind in epoca sa uriasi cu care sa se masoare, Don Quijote se lupta cu morile de vant. Acesta crede cu tarie in "cariera" sa de cavaler si erou al lumii, iar acolo unde realitatea este prea evidenta, prea saritoare in ochi, ca sa se mai poata tagadui, acesta nu o neaga cu incapatanare. Don Quijote nu neaga ca maurii taiati cu spada sa erau papusi de lemn si de carton, dar sustine ca vrajitorul gelos de faptele sale marete, i-a preschimbat tocmai pentru a-i lua meritul de a-i fi rapus. Asa se intampla de fiecare data cand e pe punctual sa prinda raufacatorii (morile de vant le-a vazut ca fiind niste uriasi, iar Friston i-a preschimbat ulterior).

Don Quijote nu este constient ca totul se intampla in imaginatia lui, tocmai pentru ca isi doreste foarte tare sa schimbe lumea si sa o faca mai buna. Cand se intalneste pe drum cu nobilul imbracat in verde si pleaca la drum impreuna, ii spune ca nu trebuie sa fie surprins de infatisarea si de chipul sau slabit pentru ca e "un cavaler ratacitor" si strabate lumea pentru a indrepta greselile, pentru a-i ajuta pe cei mahniti si a-i sluji pe cei oropsiti".

Nu este vorba de un simplu caraghios exaltat, sau de un sugubat care incearca sa joace feste celorlalti, ca sa-i faca sa creada ca au vazut ceea ce nu este de vazut si au simtit ceea ce nu e in realitate. Nu e o simpla farsa de chiulangiu care cauta sa faca faima de viteaz. Don Quijote ESTE un adevarat VITEAZ, care se cheltuieste pentru naluciri. Cand vrea sa dea drumul leului din cusca pentru a se lupta cu el si a-l invinge, tristul hidalgo stie bine ca e un leu. Si o stiu aceasta toti cei din jur.

Taria de character a lui Don Quijote se poate vedea si din inversunarea cu care

refuza sa-si renege iubirea. Atunci cand falsul Cavaler al Lunii pline ii pune lancea in piept, obligandu-l sa marturiseasca raspicat ca Dulcineea nu e cea mai frumoasa femeie din lume, Don Quijote spune "cu un glas slab sis tins "Dulcineea din Toboso este cea mai frumoasa femeie din lume si nu se cade ca slabiciunea mea sa spurce adevarul. Pune mana pe sulita, cavalere si ia-mi viata odata ce mi-ai luat onoarea !"

Vorbele acestea simple dovedesc ca Don Quijote este un erou de tragedie, care aduce in poznele sale hazlii toata adancimea celui mai adevarat omenesc.

Personajul nostru este telul de viata al unui suflet funciarmente nobil, un suflet in care nu e nimic meschin, nimic interesat. Chiar "faima" pe care o urmareste eroul nu este pentru el un scop in sine. Adevaratul scop al vietii lui, pe care o vrea incununata cu merite reale, este binefacerea faptei sale. Si obsesia lui nu se epuizeaza in fantezie, acest pasionat al faptei porneste la actiune. Eroul trebuie sa fie fidel datoriei pe care singur si-a impus-o; si aceasta cu pretul acceptarii unei vieti de castitate, de onoare, de caritate, a unei vieti grele, plina de privatiuni si intalnind la tot pasul infrangeri, suferinte, umiliri.

Mania eroului, atat sub raportul scopului ce-l obsedeaza, cat si sub acela al mijloacelor cavaleresti la care recurge, nu are din punct de vedere moral nimic reprobabil: dimpotriva, se apropie mai mult de virtutea inteleptilor si a oamenilor mari.

Ratarea maretelor ispravi - cum le vede eroul in delir - si in acelasi timp ridicolul sau se datoresc in principal neadecvarii faptei la necessitate, a intentiei la posibilitatile reale, a idealului la circumstantele materiale concrete. Aceasta inadecvare compromite toate bunele intentii ale lui Don Quijote, il compromite atat pe eroul devenit ridicol, cat si faptele lui, care se dovedesc a fi nu numai ineficace, ci adeseori chiar in detrimentul celor pe care cavalerul ratacitor vrea sa-i ajute. Numai aceste cause il fac ridicol pe Don Quijote, ale carui trasaturi positive de character degenereaza, cand eroul trece la actiune, in fals si comic.

Acest erou este una din cele mai splendide exemplare de umanitate pe care le-a creat literature tuturor timpurilor. In aceste momente de calm, cand nu mai este obsedat de cavalerie sau cavalerism, Don Quijote creste pana la dimensiunile superioare ale intelepciunii, ale bunului simt si clarviziunii in problemele si domeniile cele mai diverse.

Don Quijote este visatorul incorigibil, care ia viata drept vis si visul drept viata. Don Quijote este tipul omului care nu suporta realitatea, cautand sa fuga de ea atunci cand se intampla s-o descopere. Nemultumit de prezentul care nu-i ofera nimic, el se intoarce cu fata spre un trecut ale carui forme de viata incearca sa le reinvie si sa le proiecteze in viitor. De aceea romanul cavaleresc este gustat cu pasiune de acest hidalgo aventurier. Prin acest soi de lectura el isi astampara setea de eroism, de aventuri si de glorie. In paginile cartilor, el gaseste o lume apusa, pe care o doreste realizata in viitor. De aceea Don Quijote "se transforma" intr`un cavaler, intr`un erou.

Desi Don Quijote este luat in ras de toata lumea si incercarile sale de a salva lumea sunt mai mult esecuri, nu se lasa invins prea usor si continua in nebunia lui.

Don Quijote de la Mancha   a fost cel mai cast dintre indragostiti si cel mai viteaz cavaler ce s-a vazut de multi ani incoace pe meleagurile acelea.

Don Quijote, ca un erou al tragediei, a lasat in urma lui expresia "a se lupta cu morile de vant", fiind folosita atunci cand o persoana se lupta pentru o cauza pierduta sau pentru un imposibil, asa cum obisnuia personajul nostru.

Virtutea fundamentala a lui Don Quijote este nobletea fireasca atat a trupului, cat si a sufletului, iar virtutea specifica eroului este stapanirea de sine.

Ceea ce il ridica definitive pe erou deasupra oricarei zeflemisiri este profesiunea sa de credinta de pe patul mortii. "Viata mea - recunoaste eroul, n-a fost atat de pacatoasa incat lumea sa aiba dreptul sa ma socoteasca nebun". In acest ultim capitol al cartii, gasim justificarea cea mai convingatoare a maretiei sale morale : "Am fost nebun si acum iata-ma intreg la minte", rosteste muribundul, adresandu-se prietenilor sai. "Ma puteti ferici, prieteni, caci nu mai sunt Don Quijote de la Mancha, ci Alonzo Quijano, pe care blandetea lui l-a facut sa mai fie numit cel Bun". Asadar, eroul nu se simte invins cu adevarat cata vreme pentru supravietuitori ramane amintirea, nu a faimosului Don Quijote de la Mancha, ci a lui Alonzo Quijano cel Bun. Vindecat de ratacirea lui, eroul ramane incredintat, ca si pana acum, ca valoarea suprema a vietii este bunatatea.

Don Quijote ramane in mintile oamenilor, a cititorilor ca fiind un erou, un erou imaginar sau un nebun cu dorinta de a face bine omenirii. Fiecare il priveste cum vrea, dar amintirea lui Don Quijote ramane intiparita in fiecare dintre noi, acesta fiind si un scop initial al romanului si reusita il catalogheaza pe Don Quijote ca fiind, simplu, un erou.