ETICA - Etimologie, definitii si delimitari conceptuale

ETICA - Etimologie, definitii si delimitari conceptuale

Din punct de vedere etimologic, 'etica' provine de la cuvintele grecesti: ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinta, loc de intalnire, locul natal, obiceiuri, caracter; ETHIKE (Aristotel) = stiinta cunoasterii.

Din 'ETHOS' a derivat cuvantul 'ETHICOS', cu sensul 'din sau pentru morala', utilizat de greci atunci cand discutau despre principiile comportamentului uman.

Pentru inceput, putem considera etica ca fiind stiinta ethosului (a moralei), a binelui/raului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtutii (Aristotel), a placerii (Aristip), a idealului social.

Etica a aparut ca ramura distincta a cunoasterii, datorita lui Socrate. Ca disciplina stiintifica ea exista din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul 'demnitatii stiintelor'.

Etica este definita ca 'stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legaturile lor de dezvoltare istorica, cu continutul lor de clasa si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei clase sau societati'.[1]

Etica reprezinta forma de cunoastere si legitimare in constiinta prin intermediul normelor si imperativelor morale, a unor acte si fapte omenesti.

Desi inrudite, conceptele de etica si morala, au origini si substante diferite: etica este teoria si stiinta moralei, in timp ce morala reprezinta obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etica este de origine greaca in timp ce morala isi are originea in cuvantul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a aparut si termenul moralis, etimonul modern al termenului morala.[2]

Asadar, putem considera etica drept o stiinta a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescriptii concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este si sensul pe care il ofera Wundenburger, care spune ca etica reprezinta 'ansamblul regulilor de conduita impartasite de catre o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distinctia intre bine si rau, in timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativa.'[3]

Etica generala se compune din trei domenii sau nivele[4]:

1. eticile de gradul I sau etica valoric-normativa (studiul marilor teorii si doctrine etice);
2. eticile de gradul II sau meta-etica (studiul limbajului moral, atat al celui utilizat de eticile de gradul I cat si limbajul comun);
3. eticile aplicate (analiza unor fenomene sau cazuri morale particulare, cum ar fi: avortul, eutanasia, clonarea, domeniul afacerilor, etc., prin intermediul criteriilor si teoriilor propuse de eticile de gradul I si/sau II).

Etica aplicata este formata dintr-un manunchi de discipline care incearca sa analizeze filosofic cazuri, situatii, dileme relevante pentru lumea reala. Printre aceste discipline se numara etica tehnologiei informatiei, etologia, etica in afaceri, bioetica, etica medicala, etica mediului, etica cercetarii stiintifice, etica in politicile publice, etica relatiilor internationale, etica mijloacelor de informare.

In cadrele unei Etici generale, distingem o serie de componente, intre care[5]:

Istoria eticii, o istorie a doctrinelor morale, ce s-a dezvoltat de la primele abordari ale problematicii morale in filosofia antica, pana la determinarile reflexiei etice in continuu reviriment in secolul XX.

Metaetica, teoria asupra Eticii, este expresia dezvoltarii constiintei teoretico-etice, ce include metodologia cunoasterii etice - cu referire la principiile sau fundamentele moralei.

Sociologia morala/sociologia moralei, conturata in legatura cu caracterul de stiinta sociala a eticii, fapt evidentiat inca din antichitate. Sociologia, in identitatea ei de stiinta, presupune si luarea in considerare a tendintei omului spre "bine" sau "rau", spre "fericire" sau "nefericire" etc.-"valori morale"; in fond, considerarea idealului pe care morala il aduce concomitent cu reguli si principii de urmat pentru producerea progresului individual si social.

Psihologia morala/psihologia moralei, adica studiul judecatilor morale si al stiintelor carora le apartin, ocupandu-se mai mult de conceptiile morale decat de actiunile indivizilor. Ca diviziune a Eticii, psihologia morala are drept referential constiinta morala si conduita umana. In orice fenomen moral sunt implicate palierele psihicului omenesc sub aspectul a cel putin trei operatii:

cognitiva: luarea la cunostinta despre existenta si despre idealul spre care sa se tinda;

apreciativa: considerarea starii de fapt ca fiind buna sau rea;

normativa: identificarea a ceea ce necesita/pretinde ca insusiri de personalitate, situatii sau actiuni considerate a fi bune sa fie sprijinite, dezvoltate si, dimpotriva, cele socotite rele sa fie evitate, combatute, sanctionate; capacitatile intelectiv-afectiv-volitive sunt factori esentiali de afirmare a moralei si de realizare a acesteia in act ca moralitate, implicand tripla raportare a omului in existenta cosmica: (1) la sine/propria constiinta; (2) la semeni, in cadrul ansamblului social, al relatiilor interpersonale si al relatiilor cu diversele organisme si institutii; (3) la mediul natural/cosmos.

Deontologia sau teoria datoriilor este un studiu empiric al diferitelor datorii, referitoare la o anumita situatie sociala. Este o ramura axata pe structura moralei si moralitatii, in raport cu valoarea datoriei. In plinatatea conceptului, Deontologia indica un ansamblu de reguli si datorii, dar include si reflexia asupra acestor reguli, precum si procesul de elaborare a lor. Ca teorie a "trebuie"-lui, are o sfera larga de actiune, delimitandu-se ca deontologie a vietii de familie, a vietii sociale, a diverselor activitati socio-economice si culturale.

Etica profesionala si, in legatura cu aceasta, deontologia profesionala, reprezinta reflexia etica aplicata unui domeniu particular al activitatii umane, permitand examinarea aprofundata a problemelor concrete legate de exercitarea unei profesiuni. Ea vizeaza, cu precadere, un ansamblu de reguli de actiune, dar si analiza fundamentelor teoretice si argumentarea lor. In aceasta perspectiva, Deontologia profesionala reprezinta doctrina privind studiul datoriilor ce contureaza cadrul de desfasurare a profesiei, precum si studiul normelor de reglementare a practicii profesionale. Se cunosc etici si deontologii profesionale: medicala, juridica, militara, a omului de stiinta, a inventatorului, a gazetarului, inginereasca, a educatorului etc., ce au la baza reguli de conduita si moduri de comportament care sa sustina competenta profesionala.

Bioetica este o cercetare normativa, ce reliefeaza exigentele etice in interventia biomedicala. Termenul, aparut in anul 1960 in America de Nord, desemneaza disciplina ce studiaza aspectele deciziei morale in domeniul sanatatii.

Etologia reprezinta partea descriptiv-explicativa a Eticii. Totodata, s-a incetatenit ca o ramura a zoologiei care studiaza obiceiurile si comportamentele animalelor. Paternitatea termenului este pusa pe seama a doi ganditori ai secolului al XIX-lea.

englezul John Stuart Mill (promotor al utilitarismului in etica) utilizeaza conceptul "etologie" pentru a desemna stiinta deductiva a legilor care determina formarea caracterului, si care, prin aplicatii practice ar oferi si un fundament stiintific artei educatiei;

francezul Geoffroy Saint-Hilaire trateaza "etologia" ca o disciplina biologica prin care desemneaza studiul obisnuintelor animalelor si al conditiilor lor de viata.