Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » afaceri » asigurari
PROIECT FINANCIAR BANCAR - ETICA SI PROFESIONALISMUL IN ASIGURARI SI REASIGURARI

PROIECT FINANCIAR BANCAR - ETICA SI PROFESIONALISMUL IN ASIGURARI SI REASIGURARI



UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI

FACULTATEA FINANTE SI BANCI

CENTRUL TERITORIAL DE INVATAMANT LA DISTANTA BUCURESTI



PROIECT FINANCIAR BANCAR

ETICA SI PROFESIONALISMUL IN ASIGURARI SI REASIGURARI

INTRODUCERE

Gesturile, hotararile, faptele si activitatile omului sunt supuse elementelor de risc. Consecintele riscurilor cu care ne confruntam zilnic in viata personala si in afaceri, nu dau nastere numai la suferinta, durere, necazuri. Aceste consecinte sunt si de ordin financiar si pentru acest motiv exista asigurarea : pentru a inlatura sau diminua pierderile financiare ale unui dezastru. In functie de cauzele ce stau la baza producerii pagubelor, unele dintre acestea sunt independente de vointa omului, adica au un caracter obiectiv, in timp ce altele sunt legate de comportamentul omului, adica au un caracter subiectiv. Prevenirea apare astfel ca cel mai bun mijloc de protectie, daca permite suprimarea riscurilor. In realitate s-a dovedit insa, ca ea are destul de rar un efect radical, indeosebi atunci cand riscurile sunt generate de fortele naturii.

Amploarea riscurilor de toate categoriile, care afecteaza un numar tot mai mare de persoane fizice sau juridice, impune ca fiind strict necesara sporirea activitatii de asigurare.

In contextul economiei de piata asigurarile si reasigurarile se constituie intr-o ramura de activitate, un sector al serviciilor cu caracter financiar, cu multiple valente. Dezvoltarea industriei asigurarilor si reasigurarilor prezinta conotatii economice complexe, ce implica nu doar persoanele asigurate sau firmele reasigurate, ci intreaga societate.

Lucrarea de fata isi propune sa puna in lumina ultimele evolutii ale pietei de asigurari si reasigurari, la nivel international, dar si pe piata Romaniei. Nu am pretentia de a fi tratat tema in intregime, tocmai din cauza complexitatii, insa cred ca am reusit sa atrag atentia asupra numitor aspecte, cum ar fi necesitatea asigurarii in eventualitatea producerii unor fenomene naturale catastrofale, cum ar fi tsunami din Asia in decembrie 2004 sau a reasigurarii in cazul firmelor care au asigurat cladirile prabusite in urma atentatelor criminale de la World Trade Center, in Statele Unite, in septembrie 2001.

Am structurat lucrarea in 2 capitole, in primul capitol prezentand notiunile teoretice de asigurare si reasigurare, cine sunt asiguratorii, reasiguratorii si consumatorii de asigurare, care sunt intermediarii in domeniul asigurarilor si cadrul legislativ din Romania. Capitolul doi al lucrarii prezinta o panoplie a riscurilor asigurabile, precum si a celor specifice industriei asigurarilor, riscurile catastrofale, aici avand si studiul de caz bazat pe recentul fenomen de tsunami din Asia din decembrie 2004 si desigur elemente de management al riscurilor din perspectiva asiguratorilor.

In finalul lucrarii am prezentat concluzii la prezenta lucrare, precum si bibliografia si sursele de informare utilizate in procesul de documentare.

CAPITOLUL I

ETICA

1.1 DEFINIREA CONCEPTULUI DE ETICA

ETICA, conform dictionarului este “ stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare si cu rolul in viata sociala”.

Antonio Ramirez in lucrarea “Etica in Intreprindere”( La etica en la empresa) considera etica o stiinta care ne ajuta sa cunoastem omul, comportamentul sau/si societatea in ansamblul ei.

A vorbi despre etica in domeniul politicii, economiei, la nivel de organizatie, este astazi la moda, chiar reprezinta o noutate. Cu toate acestea se manifesta o lipsa evidenta a eticii in aceste domenii. Cu toate ca economia este cea mai predispusa la incalcari ale eticii, mai putem spera in existenta unor sanse reale de insanatosire morala a vietii economice, bazandu-ne pe exemplele unor mari companii, multe la numar care promoveaza prin actiunile lor principiile eticii, de exemplu: Johnson& Johnson, LL Bean Inc., NCR Corporation.

Etica este o trasatura umana universala chiar daca codul de etica nu este acelasi pentru toti, el prezentand particularitati pentru fiecare societate, organizatie sau pentru fiecare individ in parte.

Din ratiuni economice organizatiile actioneaza intotdeauna in serviciul unor

persoane; binele comun al organizatiei reprezinta un ansamblu de obiective pe care

membrii sai incearca sa le atinga. De aceea putem afirma ca etica in organizatie se

bazeaza pe doua principii fundamentale:

a) suprematia omului si a principiilor morale asupra organizatiei

b) atingerea scopului sau binelui comun, respectand principiile morale

Insasi strategia organizatiei poate oglindi pozitia acesteia din punct de vedere etic; ambitia unui nivel inalt al eticii profesionale este cel putin inseparabila de ambitia unui inalt nivel al eficientei economice si al investitiei in progres; uneori exigentele eticii in intreprindere pot ajunge sa modifice strategia aleasa. Strategia si etica se conjuga astfel la nivelul organizatiei. Astfel se ajunge la concluzia ca etica este rentabila; ea trebuie perceputa ca o investitie a organizatiei, mai ales pe termen mediu si lung. Ea nu se opune profitului, ci doar acelui profit injust, ilegal sau imoral.

Etica managementului este o forma a eticii aplicate si reprezinta un ansamblu de norme carora trebuie sa li se subordoneze actiunile si deciziile cadrelor de conducere din organizatii, norme care pot sa fie sau nu sanctionate din punct de vedere juridic si care sunt impuse prin forta constiintei colective, a opiniei publice. Ca principii generale de conduita sau coduri etice, etica este aplicata in managementul resurselor umane, in managementul situatiilor de criza, in comunicarea de marketing in toate formele ei: branding, relatii publice, publicitate.

Etica profesionala impune stabilirea unor reguli interne in fiecare profesiune, care pot lua forma “bunelor practice”, “codurilor etice” sau “codurilor deontologice”.

Etica presupune motivatie, motivatia determina o anumita maniera de actiune, iar variantele de comportament conduc la consecinte mai mult sau mai putin grave pentru persoanele aflate in interactiune.

Firmele care au un comportament etic in activitatea desfasurata prezinta anumite caracteristici:

1. Echilibru intre profit si etica

2. Valorile etice stau la baza comportamentului zilnic al actiunilor individuale

3. Sistem de sanctiuni care prevede penalizarea si corectarea actiunilor cu caracter neetic.

4. Prezinta un set de valori care presupune:

-tratarea celorlalti cu respect si cinste asa cum doresti si tu sa fii tratat;

-fabricarea si comercializarea produselor astfel incat sa fii multumit daca ar fi sa le folosesti tu;

-tratarea mediului inconjurator ca si cum ar fi proprietatea ta.

Accentul pus in ultimii ani pe etica in organizatii se datoreaza schimbariilor rapide in domeniul fortei de munca, ca rezultat al aparitiei noilor tehnologii, internationalizarii afacerilor, impactului diferitilor factori economico-sociali si politici atat asupra sectorului privat cat si a celui public.

Tuturor organizatiilor sau societatilor ar trebui sa li se aplice prevederile unui Cod Etic, tinand cont de aspectele specifice socio-culturale din tara in care isi desfasoara activitatea.

1.2.1 Codul Etic

e constituit din :

principiile generale ce caracterizeaza etica organizatiei;

liniile directoare ce reglementeaza relatiile cu toate partile implicate;

normele practice ce descriu sistemul de control pentru respectarea codului etic si

pentru perfectionarea continua a acestuia.

1.2.2 Principiile Generale aplicate Codului Etic:

1. Cinste si corectitutine

Orice activitate trebuie sa respecte prevederile legilor in vigoare, normele de etica profesionala si regulamentele interne. Urmarirea intereselor si obiectivelor firmei nu poate justifica niciodata o conduita contrara principiilor de cinste si corectitudine; si din acest motiv sunt excluse toate formele de avantaje sau cadouri, primite sau oferite, care ar putea fi interpretate drept instrumente menite sa influenteze independenta de opinie si conduita a partilor implicate.

2. Impartialitate

In relatiile cu toti interlocutorii sai, trebuie evitat orice gen de discriminare pe criterii de varsta, rasa sau origine etnica, nationalitate, opinii politice, convingeri religioase, sex, orientare sexuala sau stare de sanatate a acestora.

3. Profesionalism si valorizarea resurselor umane

Organizatia trebuie sa garanteze un grad adecvat de profesionalism in indeplinirea sarcinilor atribuite propriilor colaboratori. In acest sens, organizatia se angajeaza sa valorizeze competentele propriilor sale resurse, punand la dispozitia acestora cele mai eficiente mijloace de formare profesionala, de perfectionare si de dezvoltare.

4. Confidentialitate

Organizatia garanteaza confidentialitatea informatiilor aflate in posesia sa, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare.

Colaboratorilor organizatiei respective le este interzisa utilizarea informatiilor cu caracter confidential, in scopuri ce nu au legatura cu exercitare propriei activitati profesionale.

5. Conflicte de interese

In desfasurarea oricarei activitati, organizatia se preocupa de evitarea situatiilor in care pot aparea conflinte de interese, reale sau posibile.

Prin „conflict de interese”, pe langa situatiile definite ca atare de lege, se intelege si cazul in care un colaborator isi desfasoara activitatea pentru atingerea unui obiectiv sau interes, diferit de cel al organizatiei si al actionarilor sai, pentru a obtine avantaje cu caracter personal.

6. Libera concurenta

Organizatia recunoaste prin procedurile sale, libera concurenta intr-o economie de piata drept factor determinant al cresterii si constantei imbunatatiri a activitatilor sale.

7. Transparenta si informatii complete

Informatiile oferite de organizatie sunt complete, transparente, clare si exacte, astfel incat sa permita celor carora le sunt adresate luarea unor decizii in deplina cunostinta de cauza, tocmai in baza relatiilor de colaborare cu organizatia insasi.

8. Protectia sanatatii

Colaboratorilor sai, a caror integritate fizica si morala e considerata un obiectiv major, organizatia trebuie sa le ofere conditii de lucru care respecta demnitatea individului, in ambiente sigure si sanatoase.

9. Protectia mediului inconjurator

Organizatia trebuei sa protejeze mediului inconjurator, considerat un bun primar al umanitatii. Pentru aceasta, deciziile si alegerile sale au ca scop garantarea compatibilitatii intre initiativa economica si exigentele de tip ambiental, nu numai prin respectarea normelor legale in vigoare, ci si tinand cont de rezultatele cercetarii stiintifice si de cele mai importante experiente in domeniu.

Organizatia se disociaza de comportamente si atitudini care incalca principiile sus-mentionate.

1.2.3. Incalcarea prevederilor Codului Etic

In cazul unor abuzuri si incalcari ale prevederilor Codului Etic, organizatia va adopta masuri disciplinare – fata de cei responsabili de respectivele abateri, acolo unde se va considera necesar, pentru tutelarea intereselor societatii si in raport de prevederile normelor in vigoare – masuri ce pot ajunge pana la indepartarea din cadrul societatii a celor responsabili.

Sesizarea unor incalcari sau posibile incalcari ale prevederilor Codului Etic trebuie sa se faca in scris si nicidecum in forma anonima, catre Departamentul de Control Intern al organizatiei, din cadrul Societatii principale a acestuia, care va analiza sesizarea si va comunica Conducerii Societatii in cadrul careia a fost comisa fapta sesizata, pentru a fi adoptate eventualele masuri de competenta sa.

Comitetul pentru Control Intern are sarcina de a verifica, in lipsa administratorului cu atributii de control intern, adoptarea masurilor in cadrul societatilor organizatiei. Pentru aceasta activitate, organul competent va beneficia de colaborarea Departamentului de Control Intern al organizatiei.

CAPITOLUL II

PROFESIONALISMUL


Ce este Profesionalismul?


Oricine vrea sa devina astazi un 'profesionist' sau vrea sa lucreze intr-o firma de 'profesionisti'. In timp ce profesionalismul este considerat o virtute, ceea ce implica de fapt aceasta notiune poate fi gasit uneori lipsind in mare masura in imaginea unei firme per ansamblu sau a unui angajat, in particular. Multi cred ca cineva devine un profesionist doar daca termina o facultate si multe firme au credinta gresita ca se pot considera ca asigurand servicii de calitate doar angajand

'posesori' de diplome.


Daca aruncam o privire in dictionar, cuvantul 'profesionalist' are doua intelesuri care, impreuna, definesc modul nostru de munca. Primul se refera la profesiunea in sine. Celalalt, ar suna cam asa: 'bine pregatit, cineva care e bun in ceea ce face'. Deci, a fi profesionist inseamna sa faci si bine ceea ce stii sau se presupune ca stii sa faci. E clar ca e usor sa fii profesionist in primul sens al cuvantului. Daca tot repetam sa facem ceva toata viata, devenim un fel de profesionisti in acel 'ceva'. A doua parte insa, e mult mai greu de indeplinit. E usor sa faci 'ceva', dar sa-l faci cu pasiune, sa dai tot ce poti - aici sta totul. Majoritatea oamenilor isi fac treaba in asa fel incat sa consume un minim de efort, crezand ca ce fac ei e oricum prea neinsemnat si nu va fi apreciat de nimeni. Gindeste-te, daca ar fi sa bati o scrisoare la masina si gresesti o litera, o stergi cu guma sau rescrii intreaga scrisoare ? Daca intr-un hotel intrebi receptionera ceva, iti cere sa astepti sau sare imediat de pe scaun sa-ti rezolve problema, ba si cu un zambet pe toata fata ? Astea ar fi niste exemple binecunoscute de ceea ce inseamna a fi sau nu profesionist. A face ceva la nesfirsit nu inseamna ca vei deveni vreodata profesionist. Hai sa ne uitam la marea majoritate a functionarilor publici care fac acelasi lucru de ani de zile si n-au dat si nu vor da doi bani pe calitatea muncii lor. Nu pot fi numiti profesionisti sub nici o

forma, indiferent de calificarile pe care le au.
Gindeste-te la un domeniu, oricare ar fi el, si la primul nume care-ti vine in minte in acel domeniu. Poti deveni un in domeniul tau ? Sau iti place doar sa-ti termini treaba pe care o ai de facut ?
Ce ar trebui sa faca cineva pentru a fi profesionist ?


Iata citeva puncte care pot sta la baza acestei idei:

1. Planificarea. Chiar daca vorbim despre o operatie chirurgicala sau despre un proiect condus de un inginer, un comportament de profesionist cere o planificare a etapelor de parcurs, astfel incat orice dificultate sa fie depasita si totul sa decurga in limitele acceptate. Cati dintre noi isi planifica activitatea de zi cu zi ? Cate firme iau planificarea activitatii lor in serios? Probabil cate raspunsuri de 'NU' gasim la astfel de intrebari, atatia neprofesionisti gasim.

2. Luarea deciziilor. Felul in care cineva ia decizii arata deasemenea gradul de profesionalism. De obicei deciziile se iau pe baza 'flerului personal' si a intuitiei, mai degraba decat pe baza unei analize serioase a situatiei.

3. Comunicarea. Cum ar comunica un profesionist ? Oare cati pun mare pret pe cum explica ceva unui client / subordonat / superior ? Categoric un medic care da explicatii pe larg unui pacient ingrijorat este mai bun decat unul care scrie numai o reteta. Rezultatul strict medical poate fi acelasi dar unul reduce ingrijorarea pe cand celalalt creeaza o tensiune gratuita. Pentru un om bolnav este o mare diferenta.

4. Cum iti termini treaba. Atitudinea personala se va reflecta in 'produsul final' al fiecaruia. Oare acesta inglobeaza toata grija si toate abilitatile noastre ? Sau lucram 'la norma' si asteptam ca alti sa ne corecteze greselile ? Un jurnalist poate da o stire plina de greseli care fara indoiala vor fi corectate inainte de publicare. Dar profesionalismul acestui jurnalist ar trebui sa ceara ca aceste greseli sa fie corectate chiar de el, munca lui nu ar trebui sa depinda de altii, cel putin nu intr-o astfel de masura.


5. Sa faci ce trebuie. O firma care nu-si trateaza bine angajatii poate fi numita cu greu profesionala, indiferent cati oameni bine pregatiti profesional angajeaza. Din pacate, multi vor sa fie 'oameni la ordine' acceptand, la comanda de sus, sa faca lucruri nu sunt tocmai la locul lor. Sa faci un lucru pe care tu insuti il consideri gresit, te descalifica de la statul de profesionist oricate titluri si diplome ai avea. Acestea sunt cateva linii mari de adoptat in drumul spre a fi un profesionist. Acest statut sau mai degraba atitudine este poate singurul mod de supravietuire in societatea spre care tindem.

CAPITOLUL III

ACTIVITATEA DE ASIGURARE SI REASIGURARE

PE PLAN INTERN SI INTERNATIONAL

NOTIUNILE DE ASIGURARE SI REASIGURARE. CADRUL LEGISLATIV DIN ROMANIA

Ce este asigurarea si reasigurarea?

De-a lungul timpului, agentii economici au cautat sa descopere si sa aplice diverse mijloace de protectie impotriva riscurilor generatoare de pagube potentiale la care erau expuse activitatile lor de productie si de comercializare, precum si persoanele care exercitau asemenea activitati. In zilele noastre au aparut si alte riscuri extrem de variate, datorita perfectionarii continue a tehnicii si tehnologiilor, crearii de aglomerari urbane, cresterii numarului de mijloace de transport etc. Din aceasta cauza, omul a conceput diverse mijloace de aparare impotriva pericolelor de orice natura. Asemenea mijloace au la baza prevenirea, asistenta si prevederea.

Prevenirea este cel mai bun mijloc de protectie, dar nu este eficienta atunci cand riscurile sunt generate de forte ale naturii. Prevenirea apare astfel ca cel mai bun mijloc de protectie, daca permite suprimarea riscurilor. In realitate s-a dovedit ca are destul de rar un efect radical, indeosebi cand riscurile sunt generate de fortele naturii.

Asistenta este o actiune ce vizeaza repararea daunelor, dar este incerta si nu intotdeauna suficienta, neputand repara decat partial si momentan pagubele suferite.

Prevederea implica intotdeauna constituirea anticipata a unor resurse pentru nevoi viitoare. In acest sens, asigurarea este cea mai reusita forma a prevederii, desfasurandu-se in mod profesional, cu concursul companiilor de asigurare, intr-un mediu legislativ specific, pe piata concurentiala a asigurarilor.

Asigurarea protejeaza impotriva producerii unor evenimente nedorite, care antreneaza importante pagube materiale si financiare greu de suportat si care pot destabiliza activitatea agentilor economici si a populatiei.

Asigurarea are la baza principiul mutualitatii, potrivit caruia fiecare asigurat contribuie cu o suma modesta, numita prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care se compenseaza pagubele suferite de cei incercati. Platind un procent relativ mic din acoperirea exercitata de polita de asigurare persoanei care isi asuma riscul, (asiguratorul), asiguratul primeste in schimb o garantie de despagubire impotriva pierderii posibile si viitoare. Asigurarea distribuie daunele produse anumitor persoane intre numerosii detinatori de polite, astfel incat nici o persoana (organizatie) sa nu suporte o dauna, reduce temerile asiguratului, oferindu-i securitate, ceea ce duce la incredere sau la eliberarea dintr-o dificultate financiara.

Societatile gestionare ale mai multor astfel de polite de asigurare poarta numele de societati asigurare-reasigurare, in contextul economiei de piata, asigurarile si reasigurarile constituind o ramura de activitate, un sector al serviciilor cu caracter financiar, cu multiple valente. Dezvoltarea industriei asigurarilor si reasigurarilor prezinta conotatii economice complexe, ce implica nu doar persoanele asigurate sau firmele reasigurate, ci intreaga societate.

Amploarea riscurilor de toate categoriile, care afecteaza un numar tot mai mare de persoane fizice sau juridice, impune ca fiind strict necesara sporirea activitatii de asigurare. Ponderea unor fenomene sau evenimente poate sa provoace pierderi materiale, sa stanjeneasca activitatea economica sau sa puna in pericol viata sau integritatea corporala a oamenilor. Deci omul este supus unor pericole multiple si variate, cauzate de fortele naturii, de folosirea tehnicii sau de catre anumiti factori economici sau sociali. Pericolele si riscurile la care omul este supus sunt generatoare de pagube si, de aceea, el trebuie sa le cunoasca pentru a se pune la adapost de efectele lor, pentru a actiona impotriva lor.

De aici rezulta faptul ca fiecare activitate economica pe care o desfasuram este supusa unui element de risc. Consecintele acestor riscuri si ale altora cu care ne confruntam zilnic in viata personala si in afaceri, nu dau nastere numai la suferinta, durere sau necazuri; aceste consecinte sunt si de ordin financiar, deci asigurarea exista pentru a inlatura pierderile financiare ale unui dezastru. In functie de cauzele ce stau la baza producerii pagubelor, unele dintre acestea sunt independente de vointa omului, adica au caracter obiectiv, in timp ce altele sunt legate de comportamentul omului, deci au caracter subiectiv. Prevenirea apare astfel ca cel mai bun mijloc de protectie, daca permite suprimarea riscurilor. In realitate s-a dovedit insa, ca ea are destul de rar un efect radical, indeosebi atunci cand riscurile sunt generate de fortele naturii.

In literatura de specialitate, notiunea de asigurare este destul de bine precizata, dar o definitie a asigurarii unanim acceptata nu s-a dat inca.

Unii autori considera ca asigurarea este un mijloc de protectie impotriva accidentelor neplacute ale vietii, acele evenimente despre care speri din toata inima sa nu ti se intample niciodata.

Scoala bucuresteana (Prof. Univ. Iulian Vacarel si Florian Bercea) a dat o definitie a asigurarii conform careia “asigurarea actioneaza in stransa legatura cu existenta unor riscuri comune a caror producere poate provoca pagube importante economiei nationale si populatiei. Existenta riscurilor comune determina, la randul ei, formarea comunitatii de risc – compusa din persoane fizice si juridice – care accepta achitarea primelor de asigurare unei institutii specializate in vederea constituirii fondului de asigurare.”

Prof. Univ. Gheorghe D. Bistriceanu subliniaza ca “asigurarea este un sistem de relatii economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltarii economice si sociale izvorat din actiunea legilor economice obiective, care consta in crearea in comun, de catre persoanele fizice sau juridice amenintate de anumite riscuri, a unui fond din care se compenseaza daunele si se satisfac si alte cerinte economico-financiare, probabile, imprevizibile.

In Dictionarul de asigurari, gasim urmatoarea definitie a asigurarii: “sistem de relatii economico-sociale, un proces obiectiv necesar dezvoltarii economice si sociale, izvorat din actiunea legilor economice obiective, care consta in crearea in comun, de catre persoanele fizice sau juridice amenintate de anumite riscuri, a unui fond din care se compenseaza daunele si se satisfac si alte cerinte economico-financiare, probabile, imprevizibile.” Deci observam o similitudine in definirea conceptului de asigurare.

Conform Legii nr. 32/10 aprilie 2000, “asigurarea este operatiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contributia unui numar de asigurati, expusi la producerea anumitor riscuri, si ii indemnizeaza pe cei care sufera un prejudiciu pe seama fondului alcatuit din primele incasate, precum si pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activitatii desfasurate.”

Reasigurarea este asigurarea asiguratorilor. Este o intelegere incheiata intre asigurator (cedent) si un reasigurator : reasiguratorul accepta sa-l indemnizeze pe cedent pentru o parte sau pentru toata pierderea suferita datorita unor polite de asigurare emise. in schimb, cedentul plateste reasiguratorului o suma considerabila, in general un premiu, o parte din sumele incasate drept prime de asigurare de pe urma politelor in discutie de a fi reasigurate si dezvaluie reasiguratorului informatii referitoare la persoanele asigurate, informatii necesare reasiguratorului pentru evaluarea riscului acoperit. In anul 2004, Standard&Poor’s a evidentiat prin Global Reinsurance Heighlights 250 de reasiguratori din aproximativ 50 de tari.

Reasigurarea poate fi realizata in mai multe forme. In tabelul urmator se prezinta aceste forme si tipuri care vor fi apoi prezentate pe scurt:

REASIGURARE

FACULTATIVA

OBLIGATORIE

Proportionala

Neproportionala

Proportionala

Neproportionala

Proportionala clasica

Excedent

de dauna

Oprire de dauna

Cota parte

Excedent de suma

Facultativa

obligatorie

Excedent

de dauna

Oprire de dauna

Excedent de dauna agregata

Per risc

Catastrofa

Excedent de dauna agregata

Tabelul 1.1. – Formele reasigurarii

REASIGURAREA FACULTATIVA este cea mai veche metoda de reasigurare care, desi este mai putin folosita decat reasigurarea obligatorie, este totusi necesara si utila.

Prima reasigurare a aparut in domeniul maritim, in Europa anului 1347, cand s-a emis o polita maritima pentru un comis voiajor de la Genova la Sluys, iar asiguratorul direct s-a reasigurat pentru cea mai mare parte din riscuri pentru distanta Cadiz-Sluys. In acest caz, reasigurarea a fost folosita pentru a evita un risc deosebit pe care era de preferat sa se accepte in cadrul contractului pentru a obtine tranzactia dorita.

Caracteristicile de baza ale reasigurarii facultative sunt:

reasiguratorul analizeaza separat fiecare risc care necesita un plasament facultativ.

compania de asigurare trebuie sa puna la dispozitia reasiguratorului toate materialele informative despre riscul in cauza pentru a-i permite acestuia din urma sa decida daca il va accepta sau nu si in ce conditii.

Reasiguratorul are posibilitatea fie sa accepte riscul partial sau integral, fie sa il respinga.

Reasigurarea facultativa are unele dezavantaje cum ar fi :

Efort de gestionare semnificativ, de aici rezultand costuri administrative ridicate, atat pentru asigurator, cat si pentru reasigurator. Aceasta situatie este creata de necesitatea actualizarii si de catre reasigurator a tuturor detaliilor oferite de asigurator pentru fiecare risc in parte, atat in momentul incheierii contractului, cat si in cazul reinnoirii acestuia.

Timpul necesar pentru a plasa un risc este destul de mare, compania de asigurari fiind nevoita sa contacteze fiecare reasigurator pentru fiecare risc in parte. Adesea asiguratorul trebuie sa contacteze cativa reasiguratori, care sa preia cate o parte din fiecare risc.

Asiguratorul nu poate oferi imediat acoperirea solicitata pentru riscurile care depasesc capacitatea sa de absorbtie, deoarece acesta trebuie sa asigure mai intai plasamentul sumei pe care doreste sa o reasigure.

Datorita motivelor mentionate, comisioanele acceptate de reasiguratori pentru cesiunea facultativa tind sa fie mai mici decat pentru reasigurarile obligatorii.

In ciuda dezavantajelor amintite, reasigurarile facultative se folosesc inca in urmatoarele scopuri :

q      Reasigurarea riscurilor speciale care sunt in afara sferei reasigurarilor obligatorii.

q      Reasigurarea sumelor care depasesc limitele reasigurarilor obligatorii in vigoare.

q      Reducerea raspunderii companiei de asigurari si a reasiguratorilor implicati in reasigurari obligatorii, acolo unde riscurile sunt neobisnuit de mari.

q      Reducerea expunerii in domeniile in care, datorita acumularii riscurilor, compania este deja foarte mult implicata.

q      Pentru a permite companiei sa faca schimb de afaceri similare cu alte companii de asigurari.

q      Pentru a obtine o capacitate mai mare de asigurare,atunci cand volumul afacerilor nu justifica acordurile obligatorii, ca in cazul lansarii in noi domenii de asigurare.

q      Pentru a permite reasiguratorilor sa evalueze procedurile de subscriere ale companiei de asigurari.

q      Pentru a permite companiilor de asigurari sa beneficieze de metodologia si experienta reasiguratorilor in cazul riscurilor mai deosebite.

Modul de functionare a unei reasigurari facultative proportionale poate fi urmarit in figura urmatoare in care se prezinta o nota de acoperire (placing slip) care cuprinde detalii despre un risc ce urmeaza sa fie reasigurat facultativ si proportional. Prima datorata asiguratorului este 11.250 u.m., adica 0,25% din 1.500.000 u.m., plus 0,15% din 5.000.000 u.m. Prima datorata de asigurator reasiguratorului este de 7.875 u.m., adica 70% din 11.250 u.m.

Reasiguratorul plateste un comision companiei cedente pentru compensarea cheltuielilor suportate de aceasta pentru incheierea asigurarii, precum si o contributie la cheltuielile de management ale asiguratorului. Rata comisionului care variaza in functie de tara de origine si de tipul de asigurare este scazuta de asigurator din prima datorata reasiguratorului. In exemplul anterior, rata comisionului este de 25%. Deci, prima neta datorata reasiguratorului este de 5.062,50 u.m., adica 7.875 u.m. mai putin 25% ce reprezinta comisionul.

Nota de acoperire (placing slip

Categorie de asigurari :

Incendiu, ciclon si revolte

Asigurator :

ABC Asigurari S.A.

Asigurator original :

Fabrica de zahar S.A.

Suma asigurata :

TOTAL

6.500.000.00 u.m.

- Cladiri, utilaje si stocuri :

1.500.000.00 u.m.

- Pierdere de venit :

5.000.000.00 u.m.

Localizare :

Brasov

Perioada :

12 luni, pana la 01.10.2005

Cota tarifara de prima :

TOTAL

11.250,00 u.m.

0,25% pentru cladiri, utilaje si stocuri

0,15% pentru pierderi de venit

3.750,00 u.m.

7.500,00 u.m.

Retinerea asiguratorului :

1.125,00 u.m.

Procent cedat reasiguratorilor obligatorii in vigoare :

2.250,00 u.m.

Procent reasigurat facultativ :

7.875,00 u.m.

Comision :

25% din prima de asigurare

2.812,50 u.m.

Prima neta datorata reasiguratorului :

5.062,50 u.m.

Se ataseaza planuri si descrieri complete ale riscurilor.

Tabelul 1.2. – Nota de acoperire utilizata in cadrul reasigurarii facultative proportionale

Aceasta nota de acoperire este prezentata potentialului reasigurator care, daca o accepta, o semneaza si intentioneaza, imediat dupa semnatura, procentul acceptat. In mod normal, asiguratorul trimite rapoarte sumare privind riscurile acceptate de reasigurator, fie lunar, fie trimestrial, impreuna cu deconturile ce cuprind toate tranzactiile intre asigurator si reasigurator pe o anumita perioada. Tranzactiile includ primele datorate, mai putin comisioanele, precum si daunele mici care s-au produs privind asigurarile anterioare sau prezente. Daunele mari sunt solutionate in numerar, imediat dupa despagubirea asiguratului de catre asigurator, fara a se astepta pana la decontul lunar sau trimestrial.

Reasigurarea facultativa neproportionala s-a dezvoltat mai recent pe masura ce primele de asigurare au scazut foarte mult si companiile de asigurare au considerat ca este mai bine sa se faca o selectie facultativa, pe baza excedentului de dauna, in scopul de a retine cat mai mult posibil din prima, limitandu-si, in acelasi timp, expunerea la risc. Mai mult, unii reasiguratori prefera acest tip de reasigurare, deoarece isi pot fixa primele cuvenite acceptate in reasigurare, indiferent de cuantumul primelor de asigurare.

Daca in exemplul anterior cota de prima ar fi fost de 0,08%, asiguratorul ar fi pastrat o prima neta de 520 u.m., in loc de 1.125 u.m.

Asiguratorul poate considera ca nu este rentabil sa aiba un portofoliu de riscuri pentru care incaseaza prime asa de mici. In acest caz, asiguratorul poate plasa riscul prin reasigurarea excedent de dauna, in loc sa incheie o reasigurare proportionala. Nota de acoperire va fi modificata dupa cum urmeaza :

Nota de acoperire (placing slip

Categorie de asigurari :

Incendiu, ciclon si revolte

Asigurator :

ABC Asigurari S.A.



Asigurator original :

Fabrica de zahar S.A.

Suma asigurata :

TOTAL

6.500.000.00 u.m.

- Cladiri, utilaje si stocuri :

1.500.000.00 u.m.

- Pierdere de venit :

5.000.000.00 u.m.

Localizare :

Brasov

Perioada :

12 luni, pana la 01.10.2005

Cota tarifara de prima :

0,08% din suma totala asigurata

5.200,00 u.m.

Suma reasigurata :

70% din total suma asigurata

4.550.000,00 u.m.

Excedent

30% din total suma asigurata

1.950.000,00 u.m.

Comision :

Prima neta retinuta de asigurator :

1.683,33 u.m.

Prima neta de reasigurare :

150,00 u.m.

In cazul unei daune de 1.000.000,00 u.m. reasiguratorul nu va avea de platit nimic, spre deosebire de cazul anterior cand ar fi platit 700.000,00 u.m. (70% din 1.000.000,00 u.m.)

Tabelul 1.3. – Nota de acoperire utilizata in cadrul reasigurarii facultative neproportionale

Principala problema ce poate aparea in folosirea reasigurarii facultative neproportionale este aceea ca potentialul de daune al unui asigurator este mai mare decat in cazul reasigurarii proportionale.

REASIGURAREA OBLIGATORIE s-a dezvoltat ca urmare a incercarilor de a gasi modalitati de reasigurare mai eficiente, care sa nu prezinte aceste neajunsuri. Reasigurarile obligatorii sunt impartite de-asemenea in doua categorii : proportionale si neproportionale, cu subtipurile mentionate in tabelul de mai sus.

Reasigurarea obligatorie proportionala este un contract incheiat intre un asigurator si un reasigurator, prin care asiguratorul cedeaza si reasiguratorul accepta un procent din toate asigurarile ce intra in sfera acestui contract. Aceasta este echivalenta cu o protectie automata, reasiguratorul fiind obligat sa accepte toate riscurile care cad sub incidenta contractului de reasigurare, iar asiguratorul fiind obligat sa cedeze riscurile in conformitate cu termenii contractului. Astfel, asiguratorul poate accepta orice propunere de asigurare pe care doreste sa o accepte si care se incadreaza in limitele contractului.

Reasiguratorul nu va mai putea examina fiecare risc in parte si nu are posibilitatea de a respinge sau a evalua un risc, atat timp cat cade sub incidenta contractului – el trebuie sa accepte riscurile mici la fel ca si pe cele mai mari. Pentru a permite reasiguratorilor sa cunoasca riscurile care le-au fost cedate, asiguratorii pot sa ofere reasiguratorilor, prin acord, borderouri detaliate ale riscurilor cedate. Cu toate acestea datorita costurilor administrative ridicate, aceasta practica a fost abandonata.

In acordurile proportionale, asiguratorul mai este denumit uneori “cedent” sau “companie cedenta”, deoarece riscurile sunt cedate pe baza contractelor. In notele de acoperire ale reasigurarilor obligatorii proportionale apar urmatoarele informatii :

v    Compania cedenta

v    Categorii de asigurari

v    Limite teritoriale

v    Tipul contractului

v    Limita maxima per retinere (plin)

v    Numar de plinuri

v    Venit din prime estimat

v    Comision

v    Comision din profit

v    Rezerve

v    Dobanda asupra depozitelor

v    Portofoliu

v    Limita valorica a pagubei

v    Borderouri

v    Deconturi

v    Data de intrare in vigoare

v    Anuntarea rezilierii

v    Brokeraj

v    Informatii statistice

v    Limita raspunderii

Comisionul din profit reprezinta un procent din profitul obtinut de reasigurator in urma acordului, procent care se restuie companiei cedente la sfarsitul fiecarui an al contractului. Profitul obtinut din contract se datoreaza priceperii si atentiei dovedite de compania cedenta in administrarea contractului si este normal ca aceasta sa obtina un profit din afacerile pe care le-a cedat reasiguratorului. Comisionul din profit se plateste in plus in plus fata de comisionul normal primit de compania cedenta. Cel mai simplu mod de calcul este urmatorul :

VENITURI :

Prime aferente anului curent

Daune in suspensie aferente anului anterior

Rezerva de prime necuvenite raportata din anul anterior

CHELTUIELI

Comision platit pentru anul curent

Despagubiri platite in anul curent

Rezerva de prime necuvenite pentru anul curent

Daune in suspensie la sfarsitul anului curent

Cheltuielile reasiguratorului (procent din primele nete pentru anul curent)

Pierderi reportate din anul (anii) anteriori

Cheltuieli diverse

Diferenta dintre venit si cheltuieli reprezinta profitul net anual, iar comisionul din profit va fi egal cu un anumit procent din aceasta valoare.

Articolul 5 din cadrul cheltuielilor reprezinta un procent din primele nete pentru anul curent si nu intra in calculatia profitului, acesta reprezentand cheltuielile reasiguratorului realizate in derularea contractului. De regula, aceste cheltuieli variaza intre 2,5 si 5%. Daca intr-un anumit an, cheltuielile depasesc veniturile, atunci se inregistreaza pierdere si nu se datoreaza nici un comision din profit companiei cedente. Daca acordul inregistreaza profit sau pierdere in anul urmator, pierderea din anul anterior este reportata la articolul 6 in vederea calculatiei comisionului din profit si orice pierderi viitoare se vor reporta, in general, in anii urmatori pana ce acestea vor fi acoperite si se va inregistra un profit. Pe de alta parte, in anumite contracte, pierderea nu se mai reporteaza dupa un anumit numar de ani, de regula 2,3 sau 5 ani, chiar daca nu a fost acoperita prin profit.

In unele cazuri, in loc sa se reporteze daunele timp de cativa ani, sau pana la acoperirea acestora din profit, comisionul din profit se calculeaza asupra profitului mediu obtinut in ultimii 3 ani. De asemenea, in anumite contracte poate sa lipseasca comisionul din profit si sa se aplice un comision variabil, in locul comisionului fix, in acest caz, comisionul va fi invers proportional cu rata daunei.

Rezerva pentru prime reprezinta un procent din primele datorate reasiguratorului, care este retinut de compania cedenta ca o garantie pentru indeplinirea obligatiilor reasiguratorului. Aceasta nu trebuie sa fie confundata cu rezerva pentru riscul neexpirat, desi sumele sunt, de regula, aceleasi. Rezerva pentru riscul neexpirat este acel procent din prime solicitat pentru riscurile care s-au produs pe perioada contractului si care vor trebui sa fie acoperite intr-o anumita perioada dupa expirarea contractului. Astfel acoperirea unui risc incepe la 01.10.2004 si continua timp de 12 luni pana la 30.09.2005. La 31.12.2004, data de expirare a contractului de reasigurare, mai ramane o prima necuvenita pentru perioada 01.01.2005-30.09.2005. Aceasta practica de pastrare drept garantie a unui depozit egal cu rezerva pentru riscul neexpirat s-a raspandit, deoarece in cazul insolvabilitatii reasiguratorului, compania cedenta este protejata. Deci, compania cedenta nu va suferi nici o pierdere, ca urmare a imposibilitatii de recuperare a primelor de restituit de catre reasigurator.

Compania cedenta pastreaza aceasta rezerva timp de un an si o transfera in contul corespondent in anul urmator, pastrand, in acelasi timp aceeasi proportie din primele din anul viitor ca garantie pentru anul care urmeaza.

Rezervele pentru daune sunt constituite cu scopul de a asigura securitatea companiei cedente in ceea ce priveste respectarea obligatiilor de catre reasiguratori in solutionarea revendicarilor care sunt in suspensie la sfarsitul anului contractual si care vor fi probabil platite in anul sau anii urmatori. Aceasta rezeva este, de regula, de 100% sau 90% din daunele in suspensie de la sfarsitul anului. Exista doua posibilitati in ceea ce priveste constituirea depozitelor pentru rezerve :

pot fi impuse prin lege, caz in care partile nu pot sa opteze asupra includerii lor in acordurile incheiate

acolo unde nu sunt solicitate prin lege, se obisnuieste sa fie incluse in acorduri. In ultimii ani, rezultatele contractelor proportionale au fost negative si pentru a asigura fluxul de numerar catre reasiguratori, n-au mai fost retinute rezerve de catre compania cedenta.

Dobanda pentru depozitele de rezerve apare deoarece depozitele sunt pastrate de compania cedenta, dar apartin in final reasiguratorului. Atat timp cat banii nu sunt pastrati de reasigurator, acesta neputandu-i investi, el va primi o dobanda care sa compenseze pierderea rezultata din faptul ca nu-si poate fructifica singur banii. Pana in prezent se obisnuia ca dobanda sa fie foarte mica. Acolo unde rezervele sunt impuse prin lege, reasiguratorii insista asupra acordarii unor rate de dobanda mai mari, apropiate de dobanzile bancare.

Scopul transferului portofoliului de prime este acela de a transfera raspunderea neexpirata, ce rezulta dintr-un contract de la un reasigurator catre alt reasigurator. Astfel, daca un reasigurator este scutit de raspundere contractuala la sfarsitul anului contractual el va fi debitat cu un anumit procent din primele pe care el le-a primit in acel an. Noul reasigurator, care preia afacerea in anul urmator, este creditat cu primele retrase primului reasigurator. Efectul acestei tranzactii este de a-l scuti pe vechiul reasigurator de orice raspundere aferenta partii neexpirate din riscurile acceptate in anul precedent, aceasta raspundere transferandu-se noului reasigurator.

Transferul portofoliului de prime se mai foloseste la reinnoire, atunci cand se modifica procentul detinut de reasiguratori. Reasiguratorul care isi modifica portofoliul este debitat cu valoarea pe care o detinea la sfarsitul anului si este creditat cu noul portofoliu, la inceputul anului urmator. Astfel, portofoliul reprezinta partea din prime aferenta riscului neexpirat, cuvenita vechiului reasigurator, din care se deduce un comision. Acesta este de obicei de 35-40% din primele anuale.

Portofoliul de daune apare atunci cand, in plus fata de transferul raspunderii neexpirate, un reasigurator este scutit si de daunele in suspensie existente la sfarsitul anului contractual. Acest transfer este mai simplu decat transferul primelor, deoarece reasiguratorul va fi debitat fie cu 90%, fie cu 100% din daunele in suspensie la sfarsitul anului, iar noul reasigurator, care preia afacerea, este creditat cu aceeasi suma. Scopul acestui transfer este de a-l elibera pe vechiul reasigurator de orice raspundere legata de revendicarile inregistrate in anul anterior, dar care vor fi platite in anul curent. Noul reasigurator accepta aceasta raspundere, primind pe credit acest portofoliu.

Borderoul de prime reprezinta o situatie a riscurilor cedate de compania cedenta in cadrul contractului, pentru o anumita perioada de timp. El prezinta detalii privind sumele asigurate, localizarea riscurilor, valoarea primelor etc. Acest borderou este trimis reasiguratorului la intervale fixe de timp, astfel incat acesta sa stie care sunt riscurile reasigurate si deci cesiunea se incadreaza in termenii contractului. Alt motiv pentru folosirea borderoului este acela ca reasiguratorul poate sa faca un calcul precis al acumularilor de riscuri in fiecare zona dorita.

Borderoul daunelor reprezinta o situatie a revendicarilor (despagubirilor) pentru riscurile cedate de compania cedenta in cadrul contractului. Borderoul ofera detalii asupra daunelor precum : data producerii, natura revendicarilor, marimea daunelor, sumele platite, sumele in suspensie etc. In contractele incheiate in prezent exista mai putine clauze referitoare la borderouri decat erau cu cativa ani in urma.

Deconturile reprezinta rapoarte privind tranzactiile derulate in prezent intre parti si se intocmesc la intervale fixe, de regula semestrial sau trimestrial. Sunt de 2 tipuri, si anume :

o      in functie de anul contabil

o      in functie de anul de subscriere

In categoria deconturilor intocmite pe baza anului contabil intra deconturile care se refera la primele si daunele din anul analizat, indiferent de anul de producere a cesiunii sau a daunei. De regula se inchid la sfarsitul anului analizat, in functie de intrarile in si retragerile din portofoliu. Acest tip de deconturi arata miscarea rezervelor si portofoliului in primul trimestru si in ultimul trimestru ale anilor respectivi. Unele deconturi reprezinta rezervele calculate in fiecare trimestru sau rezerve deblocate in trimestrul corespunzator din anul care urmeaza. Nu exista modele standard pentru transmiterea deconturilor. Acestea depind de tipul de afacere acoperita, de tara de origine si de tipul acordului.

In cazul deconturilor intocmite pe baza anului de subscriere este extrem de important anul in care s-a facut cesiunea riscului, astfel incat, indiferent de anul in care apare revendicarea, contul se inchide in anul in care a fost cedat riscul in cadrul acordului. De regula, acest tip de deconturi se foloseste in acordurile maritime si de aviatie, dar si in cazul subscriitorilor Lloyd’s. Deconturile din aceasta categorie sunt transmise trimestrial, dar fiecare decont prezinta separat anii de subscriere la care se refera sumele in cauza.

Limita valorica a daunei apare atunci cand dauna totala depaseste o anumita limita, astfel incat se poate solicita restituirea sumei in numerar. Acest prag poarta denumirea de « limita valorica a daunei ».

Anuntarea rezilierii-de regula acordurile proportionale se incheie pentru o perioada nelimitata, ele continuand atata timp cat ambele parti sunt de acord sa mentina acordurile in vigoare. Totusi, fiecare parte poate cere rezilierea acordului si aceasta se poate face la o anumita data (de exemplu 31.12.), in urma expedierii unui preaviz cu 3 luni inainte.

Brokerajul Adesea in incheierea acordurilor dintre compania cedenta si reasigurator se apeleaza la brokeri de reasigurare. Remuneratia brokerului pentru serviciile efectuate se numeste brokeraj si este platit de reasiguratori sub forma unui procent fix din primele cedate prin acord.

Informatiile statistice ofera detalii despre primele brute, comisioanele, daunele platite, daunele in suspensie, rezerva de prime retinuta si deblocata pentru fiecare an anterior celui in care se negociaza acordul, pentru 5 ani sau chiar mai mult.

Limita raspunderii reprezinta limita baneasca pana la care reasiguratorul este raspunzator pentru fiecare risc in parte. Este exprimata fie pe baza sumei asigurate, fie pe baza daunei maxime probabile. In primul caz reasiguratorul stie ca, in cazul producerii daunei, suma maxima pe care ar trebui sa o plateasca este cea determinata in functie de suma asigurata. In al doilea caz, se va previziona suma maxima pe care compania cedenta crede ca o va solicita reasiguratorului, in cazul producerii daunei, indiferent de suma asigurata.

Reasigurarile obligatorii neproportionale sunt acorduri intre un asigurator si un reasigurator, prin care reasiguratorul este de acord sa plateasca toate daunele care depasesc o anumita limita prestabilita, pentru un anumit portofoliu de riscuri protejate. Prin aceste contracte se cedeaza o parte din sumele asigurate. De aceea, asiguratorul mai este denumit si “reasigurat

In cazul acestui tip de reasigurare se inlatura principalele dezavantaje ale reasigurarii facultative, respectiv timpul si costurile implicate care sunt inlaturate in acest caz, metodele de management, procedurile de subscriere si experienta anterioara a asiguratorului fiind mai importante decat riscurile individuale ce trebuie sa fie reasigurate.  

Reasigurarea obligatorie este mai ieftina si mai usor de folosit. In ceea ce priveste costurile, acestea sunt clar in avantajul reasiguratorului, care nu trebuie sa administreze un numar mare de riscuri individuale. Mai mult, reasiguratorul stie dinainte ca va avea un anumit volum de afaceri, de un anumit tip sau categorie.

In notele de acoperire ale contractelor neproportionale apar urmatoarele titluri :

v    Reasigurat

v    Clasa de asigurari

v    Limite teritoriale

v    Tipul contractului

v    Tipul acoperirii

v    Limita

v    Fransiza

v    Procent din prime

v    Perioada de reasigurare

v    Prima de depozit

v    Prima minima

v    Restabilire

v    Conditii

v    Excluderi

v    Brokeraj

v    Informatii statistice.

Brokeraj – deoarece nu se face o cesiune proportionala a riscurilor in cadrul contractului, asiguratorul, care este protejat prin contractele neproportionale, este denumit „reasigurat” si nu „comanie cedenta”.

Limita este suma pe care o va plati reasiguratorul peste valoarea de la care incepe excedentul.

Fransiza este suma exprimata fie ca o limita valorica, fie ca procent din prime, peste care reasiguratorul va incepe sa plateasca despagubiri.

Procent din prime este indicele pe care reasiguratorul il va aplica venitului din prime de asigurare pentru a determina primele de reasigurare. Acesta poate fi un procent fix, sau poate varia, in functie de istoricul portofoliului, intre o limita minima si una maxima. In anumite cazuri, reasiguratorul isi stabileste o prima fixa, in loc sa fixeze un procent pentru calculul primelor.

Prima de depozit si prima minima – reasiguratorii se asteapta sa fie platiti in avans pentru acoperirea oferita. Totusi, atata timp cat nu se stie care va fi valoarea primelor, el calculeaza o suma pe care doreste sa o primeasca la inceputul contractului. Aceste prime de depozit sunt apoi ajustate la sfarsitul perioadei de asigurare. Prima minima marcheaza limita inferioara a primelor solicitate de reasigurator.

Restabilire – daca reasiguratorul trebuie sa plateasca despagubiri pentru o dauna, valoarea reasigurarii este diminuata cu despagubirea platita. Exista posibilitatea ca intreaga valoare a reasigurarii sa se epuizeze. Clauzele de restabilire permit reconstituirea automata a acoperirii in schimbul unei prime suplimentare.

Conditii – acest articol include clauze specifice acoperirii oferite.

Excluderi – contractul poate sa nu acopere toate tipurile de riscuri dintr-o anumita clasa de afaceri, excluderile aparand adesea in contractele neproportionale.

Subliniem mai departe ca in practica cele mai des utilizate forme ale reasigurarii sunt reasigurarea proportionala cota-parte si excedent de suma asigurata si reasigurarea neproportionala excedent de dauna. Pentru o mai buna intelegere a acestor tipuri principale de reasigurari prezentam in tabelul de mai-jos o scurta comparatie intre ele :

Specificatii

Reasigurarea

cota-parte

Reasigurarea

excedent de suma asigurata

Reasigurarea

excedent de dauna

1. Suma asigurata

1.000.000 u.m.

1.000.000 u.m.

1.000.000 u.m.

2. Retinerea/

raspunderea reasiguratului

5% din suma asigurata adica 50.000 u.m.

Plin de conservare adica 100.000 u.m.

(10% din suma asigurata)

Prioritate din daune adica 50.000 u.m.

3. Raspunderea reasiguratorului

95% din suma asigurata adica 950.000 u.m.

1.000.000-100.000 = 900.000 u.m. (9 plinuri)

1.000.000-50.000 = 950.000 u.m.

(excedent de dauna)

Tabelul 1.4.a – Prezentare comparativa a principalelor tipuri de reasigurari

Specificatii

Reasigurarea

cota-parte

Reasigurarea

excedent de suma asigurata

Reasigurarea

excedent de dauna

Varianta 1 – dauna de 300.000 u.m.

1. Reasiguratul ( r )

r = 5% din dauna, adica 15.000 u.m.

r = 10% din dauna, adica 30.000 u.m.

r = 50.000 u.m.

(suma in limita prioritatii)

2. Reasiguratorul ( R )

R=dauna-partea reasiguratului, adica

285.000 u.m.

R=dauna-partea reasiguratului, adica

270.000 u.m.

R=dauna-partea reasiguratului, adica

250.000 u.m.

Varianta 2 – dauna de 40.000 u.m.

1. Reasiguratul ( r )

r = 5% din dauna, adica 2.000 u.m.

r = 10% din dauna, adica 4.000 u.m.

r = 40.000 u.m.

(in limita prioritatii)

2. Reasiguratorul ( R )

R=dauna-partea reasiguratului, adica

38.000 u.m.

R=dauna-partea reasiguratului, adica

36.000 u.m.

R nu plateste nimic, dauna fiind in limita prioritatii

Tabelul 1.4.b. – Prezentare comparativa a modului de raspundere a partilor la principalele tipuri de reasigurari in cazul aparitiei unor daune partiale

In concluzie, prin reasigurare se divizeaza si se disperseaza riscurile in timp si spatiu si are loc o omogenizare a raspunderii asiguratorilor pentru compensarea pagubelor.

Alegerea unui tip de contract de reasigurare depinde de ramura de reasigurare, de felul riscurilor, de suma asigurata, de experienta, precum si de alti factori mai mult sau mai putin obiectivi.

Lipsa unei analize profunde a riscurilor primite in reasigurare de la societati de asigurare sau intermediari, poate duce la aparitia riscului de cumul la reasiguratori (participarea intr-o proportie exagerata la riscuri), situatie corectata prin retrocedare.

Cadrul legislativ din Romania.

Asigurarea imbraca o forma juridica datorita contractului de asigurare si a legislatiei in vigoare care o reglementeaza. In prezent, cadrul legislativ al asigurarilor in Romania este format din :

* Legea nr. 136 / 12 noiembrie 1995, privind asigurarile si reasigurarile in Romania.

* Legea nr. 32 / 10 aprilie 2000 , privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor

Legea nr. 403/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor.

Legea nr. 249/2004 privind pensiile ocupationale.
*
Legea nr. 172/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania.

Contractul de asigurare reprezinta un act juridic prin care asiguratul se obliga sa plateasca societatii de asigurare o prima, societatile de asigurare obligandu-se sa-si asume riscul producerii unui anumit eveniment si sa plateasca beneficiarului (asiguratul sau o terta persoana), o despagubire, in limitele stabilite.

Pana la data de 10.04.2000, cadrul legislativ in domeniul asigurarilor era reprezentat, in principal, de Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale in domeniul asigurarilor, HG nr. 574/1991 privind atributiile Oficiului de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare, Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, precum si alte norme prudentiale emise de Ministerul Finantelor Publice.

Din data de 10.04.2000, a intrat in vigoare Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor. Astfel, prin intrarea in vigoare a noii legi, s-au abrogat Legea nr. 47/1991 si HG 574/1991.

Prin adoptarea Legii nr. 32/2000 s-a urmarit armonizarea legislatiei romanesti cu cea din Comunitatea Europeana, precum si crearea unui cadru pentru supravegherea solvabilitatii asiguratorilor si stabilirea unor standarde recunoscute pe plan international. Proiectul de lege a fost elaborat de catre Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare, cu sprijinul Fondului Britanic de Know-How.

Legea nr. 32/2000 reglementeaza :

- organizarea si functionarea societatilor comerciale de asigurare, reasigurare, a societatilor mutuale, precum si a intermediarilor in asigurari;

- organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care a preluat atributiile Oficiului de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare;

- supravegherea asiguratorilor si reasiguratorilor care isi desfasoara activitatea in sau din Romania;

- supravegherea activitatii intermediarilor in asigurari si reasigurari, precum si a altor activitati in legatura cu acestea.

Pentru supravegherea respectarii dispozitiilor legii s-a infiintat Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, autoritate administrativa avand urmatoarele atributii :

elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul de asigurari sau care au implicatii asupra acestui domeniu, precum si avizarea actelor administrative individuale, daca au legatura cu activitatea de asigurare.

supravegherea situatiei financiare a asiguratorilor, in vederea protejarii intereselor asiguratilor sau ale potentialilor asigurati, in care scop poate dispune efectuarea de controale asupra activitatii asiguratorilor sau brokerilor de asigurare.

luarea masurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare sa fie gestionata cu respectarea normelor prudentiale specifice.

participarea, ca membru, la asociatiile internationale ale autoritatilor de supraveghere in asigurari si reprezentarea Romaniei la conferinte si la intalniri internationale referitoare la supravegherea in asigurari.

aprobarea actionarilor semnificativi si a persoanelor semnificative ale asiguratorului, in conformitate cu criteriile stabilite prin norme.

aprobarea divizarii sau fuzionarii unui asigurator inregistrat in Romania.

aprobarea transferului de portofoliu.

indeplinirea altor atributii prevazute de lege.

poate solicita prezentarea de informatii si de documente referitoare la activitatea de asigurare, atat de la asiguratori, cat si de la orice alta persoana care are legatura cu activitatea acestora.

participa la elaborarea planului de conturi, a normelor si regulamentelor contabile, dupa consultarea cu asociatiile profesionale ale operatorilor din asigurari.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este obligata sa prezinte Parlamentului, in termen de maxim sase luni de la expirarea fiecarui exercitiu financiar, un raport asupra pietei asigurarilor din Romania, precum si o informare privind activitatile desfasurate, urmand sa editeze si sa publice un raport informativ anual asupra pietei de asigurari, institutiilor si organismelor acesteia.

Pe langa Legea nr. 32/2000 si hotararile de guvern care reglementeaza activitatea de asigurare, au mai aparut si sase norme prudentiale emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, care ulterior au fost modificate de ordine emise de aceeasi comisie, ordine aparute in anul 2001 si publicate in Monitorul Oficial in luna ianuarie 2002, si anume:

Normele nr. 1/2001, ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aparute in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 394/18.07.2001, privind cuantumul si termenul de plata a taxei de functionare datorate de asiguratori si de brokerii de asigurare.

Normele nr. 2/2001 ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aparute in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 501/24.08.2001, privind informatiile si documentele cerute pentru autorizarea asiguratorilor si criteriile pentru aprobarea actionarilor semnificativi si a persoanelor semnificative ale asiguratorilor

Normele nr. 3/2001 ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aparute in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 501/24.08.2001, privind clasele de asigurari care pot fi practicate de catre societatile de asigurare.

Normele nr. 4/2001 ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aparute in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 556/06.09.2001, care se refera la informatiile si documentele cerute pentru autorizarea brokerilor de asigurare.

Normele nr. 5/2001 ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aparute in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679/26.10.2001, privind metodologia de calcul si de evidenta a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurari generale. modificate prin Ordinul nr. 7/25 noiembrie 2001 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aparute in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 43/22.01.2002.

Normele nr. 6/2001 ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, aparute in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 666/23.10.2001, privind categoriile de active admise sa reprezinte rezervele tehnice ale asiguratorului care practica asigurari generale, regulile de dispersare a plasamantelor, precum si coeficientul de lichiditate.

Ordinul nr. 9/27.12.2001 pentru punerea in aplicare a Normelor privind conditiile pentru adminstrarea fondului asigurarilor de viata, investitiile si evaluarea activelor, precum si calculul rezervelor matematice, publicat in Monitorul Oficial nr. 43/22.01.2002.

Ordinul nr. 10/27.12.2001 pentru punerea in aplicare a Normelor privind limita minima a marjei de solvabilitate a asiguratorilor care practica asigurari generale si metodologia de calcul a acesteia, publicat in Monitorul Oficial nr. 43/22.01.2002.

Ordinul nr. 11/27.12.2001 pentru punerea in aplicare a Normelor privind limita minima a marjei de solvabilitate a asiguratorilor care practica asigurari de viata si metodologia de calcul a acesteia, publicat in Monitorul Oficial nr. 43/22.01.2002.

Ordinul nr. 12/27.12.2001 pentru punerea in aplicare a Normelor privind insolvabilitatea asiguratorului si administratorul special, publicat in Monitorul Oficial nr. 43/22.01.2002.

Ordinul nr. 13/27.12.2001 pentru punerea in aplicare a Normelor privind forma si continutul rapoartelor financiare, inclusiv ale raportului privind asigurarile de viata, precum si informatiile, documentele si certificarile necesare pentru intocmirea acestor rapoarte, publicat in Monitorul Oficial nr. 43/22.01.2002.

Ordinul nr. 14/27.12.2001 pentru punerea in aplicare a Normelor privind transferul de portofoliu, publicat in Monitorul Oficial nr. 43/22.01.2002.

Ordinul nr. 15/27.12.2001 pentru punerea in aplicare a Normelor privind regimul confidentialitatii informatiilor, publicat in Monitorul Oficial nr. 43/22.01.2002.

In figura urmatoare se poate observa ca asigurarile sunt de fapt contracte care se integreaza in contextul social si economic al unei tari.

Constitutie

 

 

Legi

 

 

Contracte

 


 

 

Economice

Sociale

Asigurari

Alte tipuri

 

 

Asigurari generale

Asigurari

de viata

 

Fig. 1 – Legatura intre cadrul legislativ si asigurari

1.2. ASIGURATORI SI REASIGURATORI

Piata asigurarilor si reasigurarilor, ca orice piata concurentiala produce intalnirea cumparatorilor si a vanzatorilor de (re)asigurari.

Concret, tipurile de companii intalnite pe piata reasigurarilor in calitate de cumparatori de reasigurare sunt :

v    companiile de asigurari

v    companiile captive de asigurari

v    reasiguratorii

v    companiile de stat de asigurari si reasigurari

v    pool-urile de subscriitori

Companiile de asigurari (asiguratorii directi) sunt principalii cumparatori de reasigurari pe piata internationala a reasiguratorilor. Ele grupeaza mai multe polite de asigurare dupa criteriul naturii si dupa marimea riscului preluat de asiguratii sai si cedeaza sub forma unei singure oferte, unei companii de reasigurare, o anumita cota din riscul respectiv. Aceasta inainteaza, de obicei, mai multor reasiguratori, fiecaruia propunandu-i-se preluarea unei cote din risc, lasand la latitudinea acestora daca accepta sau nu.

Companiile captive de asigurari constituie o categorie aparte a cumparatorilor de reasigurari care au cunoscut o dezvoltare deosebita in perioada postbelica, strans legata de formarea marilor companii industriale si comerciale. Obiectivul lor de activitate se rezuma, in principal, la asigurarile si reasigurarile de bunuri. O companie captiva indeplineste toate functiile unei societati de asigurari traditionale (subscriere, documentatie, functii juridice, comercializare, investitii, reglarea pagubelor), dar, in practica, unele dintre acestea sunt transferate unor experti sau consilieri externi.

Reasiguratorii (societati specializate de asigurare) apar, in principal, in calitate de vanzatori, de ofertanti ai tranzactiilor de reasigurare. Totusi, atunci cand efectueaza afaceri de retrocedare a unei parti din tranzactia initiala de reasigurare, ei apar in calitate de cumparatori de reasigurare, avand la baza, evident, aceleasi motive pe care le are si asiguratorul direct, cand solicita reasigurarea.

Companiile de stat de reasigurare apar in postura de cumparatori de reasigurare in cazul retrocedarii unei parti din riscurile preluate, activitatea lor urmand practicile de reasigurare si retrocesiune ale companiilor private de reasigurare, cu unele restrictii impuse de legislatia tarii de origine.

Pool-urile de subscriitori acopera o varietate mare de aranjamente organizatorice. Obiectivul lor consta in reducerea cererii pentru reasigurari oferite de pietele conventionale de reasigurari prin mobilizarea capacitatii locale si/sau in inchiderea de tranzactii directe de asigurare si reasigurare.

Grupul de vanzatori de reasigurare cuprinde companiile de reasigurare care primesc riscuri in reasigurare in schimbul primelor de reasigurare, devenind reasiguratori. Societatile care apar pe piata internationala a reasigurarilor in aceasta postura sunt :

v    companiile profesionale de reasigurari

v    corporatia Lloyd’s

v    companiile de asigurari directe

v    agentiile de subscriere

v    companiile de stat de asigurari si reasigurari

v    pool-urile de asigurari si reasigurari

Companiile profesionale de reasigurari sunt societati specializate de reasigurari si reprezinta categoria principala de reasiguratori prezenti pe piata internationala. Cele mai mari astfel de societati isi au sediul in Europa, in tari in care au luat nastere primele corporatii de acest gen, cum ar fi : “Münich Reinsurance Company” (in Germania) si “Swiss Reinsurance Company” (in Elvetia) care isi disputa intaietatea in clasamentul companiilor de reasigurare, “Cologne Reinsurance Co.” (in Germania), “Société Comerciale de Réassurance” (in Franta), “Mercantile & General Reinsurance Co.” (in Marea Britanie).

Corporatia Lloyd’s este un organism pur administrativ, care ofera membrilor sai consultanta, informatii si alte servicii cum ar fi semnarea politelor, birou de reclamatii si despagubiri.

Companiile de asigurari directe desfasoara un volum de reasigurari mult mai mare decat companiile profesionale prin faptul ca adopta atitudini si tendinte diverse, in functie de dimensiunile lor, de tipurile de riscuri, de formele de contractare a reasigurarilor, astfel incat nu se poate face o generalizare a comportamentului lor in privinta reasigurarilor.

Agentiile de subscriere sunt folosite ca o legatura intre companiile cedente si reasiguratori, atunci cand una dintre parti nu este reprezentata de piata. De obicei, ele sunt solicitate de companiile cedente, iar pentru serviciile prestate sunt remunerate prin doua metode distincte sau prin combinarea lor, respectiv prin perceperea unui comision asupra primelor sau prin impartirea intr-o proportie convenita a profitului rezultat din afacere.

Corporatiile de stat de asigurari si reasigurari au o activitate specifica in fiecare tara. Chiar daca sistemul de asigurare sau reasigurare nu este monopol de stat, pot exista totusi reglementari diferite referitoare la anumite obligatii ale companiilor privind asigurarile si reasigurarile.

Pool-urile de asigurari si reasigurari reprezinta o grupare de asiguratori si reasiguratori ce constituie o organizatie menita sa desfasoare o activitate de asigurare si reasigurare. Ca vanzatori de reasigurari, pool-urile se constituie pe baza locala si regionala sub forma unor asociatii conduse de unul dintre membrii sai ca o companie separata de reasigurare, in care membrii sai sunt actionari.

INTERMEDIERE SI PRESTARI SERVICII IN ASIGURARI SI REASIGURARI LA NIVEL MONDIAL

Pe piata internationala a asigurarilor si reasigurarilor, asigurarea nu se incheie in mod direct intre partile contractante, ci prin intermediari. Acesti intermediari pot fi grupati in doua categorii, dupa cum ei reprezinta interesele persoanelor asigurate sau ale societatilor de asigurare, anume in b r o k e r i si a g e n t i d e a s i g u r a r e.

Brokerul reprezinta o persoana juridica independenta, ce actioneaza in calitate de intermediar pentru obtinerea partenerilor si angajarea unor contracte de asigurare sau reasigurare, reprezentand clientul (persoana asigurata in cazul asigurarilor, persoana reasigurata in cazul reasigurarii sau reasiguratorul in cazul retrocedarii).

Brokerii sunt in general experti in asigurari, iar activitatea lor consta in faptul ca ei cumpara asigurari sau reasigurari pentru clientii sai – numiti principali – iar remuneratia lor se realizeaza de catre asigurator printr-un comision denumit brokeraj. In atributiile lor intra de-asemenea si gasirea protectiei optime pentru client, incheierea contractului de asigurare si uneori chiar si administrarea daunei.

De regula pot fi dati in judecata pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a sarcinilor lor.

Agentii de asigurare constituie un canal de distributie, respectiv o categorie de intermediari mult utilizati de catre societatile de asigurare pentru vanzarea politelor lor. Serviciile lor sunt utilizate in special pentru asigurarile incheiate de persoane fizice (asigurari de viata, autovehicule, bunuri etc) sau pentru constatarea, evaluarea si lichidarea daunelor.

Agentii de asigurare reprezinta interesele asiguratorului. Ei vand politele de asigurare ale unuia sau mai multor asiguratori, nu sunt profesionisti in asigurari si in general sunt reprezentati de persoane fizice care lucreaza full-time sau part-time pentru asiguratorul pe care il reprezinta pe baza unui contract. Sunt remunerati de catre asigurator prin salariu, comision sau o combinare a acestora. Uneori au atributii limitate numai la completarea cererii de asigurare, fara dreptul de a emite polita de asigurare.

De regula nu pot fi dati in judecata pentru neglijenta in executarea profesiei.

Din cele de mai sus se desprinde concluzia ca piata internationala actuala a asigurarilor si reasigurarilor este, practic, de neconceput fara prezenta deosebit de activa a brokerilor. Existenta lor este necesara, datorita ritmului extrem de rapid al modificarilor conditiilor economice, sociale si politice in lume, datorita schimbarii periodice a legislatiilor unor tari privind reglementarea activitatilor de asigurare si reasigurare referitoare la depozitele de fonduri, restrictiile privind transferurile fondurilor in afara tarii etc. Brokerii mobilizeaza o mare parte din capacitatea mondiala de reasigurare si confera pietei o mare mobilitate si flexibilitate. Un rol deosebit de important al brokerilor este acela de a oferi consultanta competenta clientilor sai cu privire la cel mai bun tip de reasigurare, dimensiunea optima a retinerilor si de a le explica programul de asigurari pe piete sigure si in termeni competitivi, constituindu-se astfel in colaboratori deosebit de importanti pentru activitatea multor agenti economici.

Furnizorii de servicii profesionale in domeniul intermedierii de asigurari indeplinesc un rol de importanta cruciala pe piata, atat prin faptul ca ei constituie cel mai important canal de distributie al asigurarilor, cat si prin aceea ca, adesea au un rol inovator pe piata de asigurari, rezultat din relatia lor apropiata cu clientii, la nevoile carora se straduiesc sa raspunda cat mai adecvat. Cumpararea unei polite de asigurari printr-un intermediar de asigurari profesionist nu insemna numai cumpararea unei asigurari impotriva unei eventuale pierderi, ci si achizitionarea unor servicii de asistenta in materie de asigurari, care au rolul de a ghida cumparatorul prin complicatul labirint al asigurarilor, atat in faza de procurare a politelor, cat si in procesul de recuperare a eventualelor daune.

Pentru buna reprezentare a intereselor lor, atat brokerii, cat si agentii de asigurare isi constituie asociatii nationale proprii, care, exprimand printr-un singur glas diferitele opinii cu privire la diversele aspecte referitoare la piata asigurarilor, isi aduc contributia la evolutia acesteia.

La nivel international, aceste asociatii nationale sunt membre ale Federatiei Intenationale a Intermediarilor de Asigurari si Reasigurari (BIPAR : Bureau International des Producteurs d’Assurances et de Reassurances), asociatie formata in 1937 dintr-o initiativa franceza care reuneste in prezent circa 50 de asociatii nationale din aproximativ 30 de tari.

Asociatiile nationale membre ale BIPAR reprezinta practic interesele unui numar de peste 250.000 de specialisti, liberi profesionisti cu activitati exclusive in domeniul asigurarilor si ale celor peste 1.000.000 de angajati ai diferitelor firme de brokeri de asigurari.

Avand sediul la Paris, dar fiind operant prin Secretariatul Permanent de la Bruxelles, BIPAR isi asuma practic reprezentarea intereselor brokerilor de asigurari atat fata de autoritatile guvernamentale din diverse tari, cat si fata de organismele internationale: O.E.C.D., U.N.C.T.A.D., Camera Internationala de Comert, Consiliul Europei si celelalte institutii europene, care il recunosc drept unic purtator de cuvant autorizat al intermediarilor in asigurari.

Prima responsabilitate a BIPAR este sa creeze, la nivel international, premisele unui climat adecvat si bine reglementat, care sa incurajeze competitia de piata si sa creeze permentet oportunitati de afaceri.

BIPAR asista asociatiile nationale de brokeri sa-si atinga urmatoarele obiective:

crearea la nivel international a unei platforme efective si eficiente pentru schimbul de informatii intre membrii asociatiei

initierea si coordonarea unor proiecte de interes general ale asociatiilor inscrise in BIPAR, precum si ale membrilor acestora

acordarea de asistenta organizatiilor nationale si internationale si reprezentarea segmentului de intermediere in asigurari in fata acestora

intervenirea pe langa autoritatile publice si guvernamentale pentru apararea intereselor proprii ale celor din bransa respectiva

informarea publicului referitor la rolul agentilor de intermediere in asigurari

In cadrul BIPAR a fost constituit un grup de lucru, special destinat focalizarii activitatilor de intermediere in asigurari din economiile in tranzitie din Centrul si Estul Europei. Acest grup de lucru are misiunea speciala de a asista asociatiile membre din tarile care au primit statutul de “State-Asociate” la Uniunea Europeana sa-si organizeze cadrul de activitate astfel incat sa se circumscrie cerintelor uniunii respective, in perspectiva devenirii de membrii cu drepturi depline ale acesteia.

De-asemenea BIPAR, prin pozitia sa, poate sustine cu forta interesele membrilor sai in intreaga gama de probleme comune pentru toate asociatiile nationale de intermediari in asigurari, cum ar fi: pregatirea profesionala, calitatea serviciilor, aspecte privind taxele in general si T.V.A. in special, furnizarea de date statistice privind activitatea si etica de afaceri s.a.

In tara noastra exista UNIUNEA NATIONALA A SOCIETATILOR DE INTERMEDIERE SI CONSULTANTA IN ASIGURARI DIN ROMANIA (UNSICAR), creata si avand personalitate juridica in conformitate cu O.G. nr. 26/2000 (persoana juridica romana de drept privat). UNSICAR functioneaza pe o perioada nedeterminata. Ea creeaza standardele de lucru ale intermediarilor si consultantilor in asigurari si colaboreaza cu Comisia de Supraveghere a Activitatii de Asigurare din Romania, cu societatile de asigurari si cu organisme si asociatii internationale de profil. La data de 8 iunie 2001, la Bruxelles, in Adunarea Generala a BIPAR printr-un vot unanim, UNSICAR a fost acceptata ca membra a ASOCIATIEI INTERNATIONALE A INTERMEDIARILOR DE ASIGURARI.

Afilierea la BIPAR faciliteaza importul de “know-how” si experienta in ceea ce priveste activitatea de intermediere in asigurari din Romania.

ACTIVITATEA DE REASIGURARE PE PLAN MONDIAL

Cresterea si diversificarea activitatii economice si, implicit, a schimburilor internationale de valori au dus la crearea si dezvoltarea unor piete active si concurente de asigurari si reasigurari. Asigurarile si reasigurarile sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate, prin existenta unei mari diversitati de tipuri si categorii de afaceri. De aceea nu se poate vorbi de o singura piata a asigurarilor sau a reasigurarilor, fiecare dintre ele fiind individualizata prin preponderenta unor anumite tipuri de tranzactii, prin existenta unor anumite societati de asigurari si reasigurari, cuantume etc.

In acelasi timp, pietele de reasigurari nu pot fi tratate separat, ci in stransa corelatie cu pietele de asigurari pe care, de altfel, se bazeaza. Cea mai puternica crestere a activitatii de reasigurare a avut loc in ultimele decenii, depasind majoritatea primelor directe de asigurare inregistrate in aceeasi perioada.

Aceasta evolutie rapida a fost influentata de o serie de factori cum ar fi:

cresterea economica fara precedent a tarilor industrializate, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, progresul tehnic si dezvoltarea socioumana, sub toate aspectele, au facut sa apara noi necesitati ce trebuiau satisfacute. Reasigurarea internationala a fost considerata ca singura cale ce a generat capacitatea suficienta pentru a asigura satisfacerea acestor nevoi.

alta motivatie a cresterii volumului reasigurarilor internationale o constituie schimbarile intervenite in structura pietelor de asigurari in mai multe parti ale lumii, si, mai ales, in tarile in curs de dezvoltare, in care s-au adoptat reglementari a caror menire era de a exclude sau de a limita activitatea companiilor straine de asigurari pe teritoriul lor, instituind, practic, monopolul de stat in domeniul asigurarilor.

un al treilea factor, il constituie imbunatatirea climatului in domeniul afacerilor directe, care a impiedicat companiile internationale sa-si desfasoare activitatea ca asiguratori primari pe pietele internationale. Totodata, cresterea relativ lenta si, uneori, chiar stagnarea nivelurilor veniturilor obtinute din primele de asigurari directe in comparatie cu cea a reasigurarii au dus la situatia ca mai multi asiguratori si institutii financiare sa investeasca in reasigurare din considerente economice. In aceasta categorie se includ societatile de asigurare care cedeaza riscuri in schimbul platii primelor de reasigurare, devenind asigurati.

Ca in foarte multe alte domenii de activitate, si domeniul reasigurarilor se afla intr-o permanenta dinamica : apar noi societati, unele dintre cele existente se dezvolta, altele inregistreaza pierderi mai mici sau mai mari, ajungandu-se, in unele cazuri, pana la declansarea procedurii de faliment. Cert este faptul ca, in primele 9 luni ale anului 2004 principalele 4 companii de rating financiar (Standard&Poor’s, A.M. Best, Moody’s, Fitch) au procedat la 29 de declasari ale ratingurilor in randul societatilor de reasigurare si nu au crescut ratingul nici uneia dintre ele. Principalele motive : capitalizare insuficienta, daune mari inregistrate, castiguri insuficiente sau chair pierderi din plasamente financiare, urmare a rentabilitatii scazute a pietelor internationale de capital, constituirea insuficienta a rezervelor tehnice.

Ca urmare a problemelor mentionate, unii reasiguratori si-au redus participarea sau chiar au renuntat la subscrierea anumitor tipuri de asigurari.

Alte masuri adoptate de acestia au constat in reducerea cotelor de participare sau in retragerea definitiva de pe anumite piete. Acesta este si cazul Romaniei unde unii dintre marii reasiguratori mondiali au decis sa colaboreze numai cu cele mai puternice societati romanesti de asigurare. Acceptarea unor portofolii mici sau foarte mici ar fi insemnat, in unel cazuri, chiar neacoperirea cheltuielilor fixe pe care reasiguratorii le au cu administrarea respectivelor portofolii.

Desigur ca aceste probleme au existat si in trecut, dar atunci partenerii externi isi puteau permite acordarea unui suport de incredere prin sustinerea dezvoltarii societatilor de asigurare mai mici, pentru ca obtineau venituri importante din plasamentele financiare. Cu toate acestea, la ultimele reinnoiri s-a observat o deschidere mai mare a unor reasiguratori fata de societatile de asigurare mai mici, in sensul sprijinirii acestora pentru dezvoltarea portofoliilor de asigurare. Pe de alta parte, nu trebuie sa plecam de la principiul potrivit caruia cu cat primele cedate in reasigurare sunt mai mari, cu atat societatea de asigurare cedenta este mai bine protejata. Prin cedarea in reasigurare, asiguratorul are drept scop tinerea sub control a expunerii la daunele care i-ar putea afecta soliditatea financiara.

Dezvoltarea pietei romanesti de asigurari nu a fost poate cea asteptata. Cuvantul „potential” ramane definitoriu pentru aceasta piata.

Volumul de prime subscrise/cap de locuitor este mult sub nivelul inregistrat in tarile Uniunii Europene si printre cele mai mici comparativ cu celelalte tari din Europa Cenatrala si de Est. Ca numar de locuitori, Romania este pe locul II in cadrul tarilor din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia, si se asteapta in continuare o dezvoltare puternica a segmentului de asigurari, tara noastra avand, din acest punct de vedere, un foarte mare potential.

Revenind la piata internationala a reasigurarilor, incepand cu anul 2002 s-a preferat, in multe cazuri, trecerea de la contractele proportionale de reasigurare la cele neproportionale. De asemenea, pretul reasigurarii a crescut, iar conditiile de acoperire au devenit mai putin cuprinzatoare. S-a insistat, in principal, de catre reasiguratorii al caror rating financiar a fost trecut intr-o clasa inferioara, asupra cresterii cotelor de prima la asigurarile directe. S-au adoptat diverse masuri pentru a se obtine profit tehnic din activitatea de reasigurare, din aceasta cauza piata internationala de reasigurare inasprindu-se, devenind astfel o „piata dura”.

Totusi ultimele reinnoiri ale contractelor de reasigurare au adus unele schimbari in ceea ce priveste reasigurarea pretului la anumite clase de asigurare, precum cele de bunuri si cladiri nu au mai crescut, existand cazuri cand acesta a fost chiar micsorat; la alte clase de asigurari insa, precum raspunderea civila sau CASCO, pretul reasigurarii nu a scazut. Societatile cedente pot spera la o ameliorare a pietei de reasigurare in viitorul apropiat, stiindu-se ca evolutia acesteia este ciclica.

Semnalele percepute la cea mai recenta intalnire a reasiguratorilor de la Baden-Baden, cat si la ultima reinnoire par sa confirme acest lucru.

Se adopta masuri si in ceea ce priveste supravegherea activitatii de reasigurari. Astfel, a fost initiat proiectul privind armonizarea supravegherii activitatii de reasigurare in Uniunea Europeana, al carui principal obiectiv consta in inlaturarea discrepantelor existente intre regimurile de supraveghere din tarile membre (mentionam ca unele dintre aceste tari nu au un astfel de regim de supraveghere). De asemenea, acest proiect este considerat a fi unul strategic in negocierea accesului societatilor de reasigurare din Uniunea Europeana in alte zone, in special in Statele Unite ale Americii. Proiectul nu a fost inca finalizat, insa exista unele principii asupra carora s-a cazut de acord : se va emite o singura licenta, astfel incat licenta de functionare obtinuta de un reasigurator in tara de origine va fi valabila in toate celelalte tari membre ale Uniunii Europene, unde respectivul reasigurator va dori sa-si desfasoare activitatea; va exista numai o supraveghere directa a reasiguratorilor, excluzandu-se supravegherea indirecta, ceea ce inseamna ca autoritatile care supravegheaza cedentele nu vor analiza si activitatea reasiguratorilor cu care acestea colaboreaza; criteriile de apreciere a solvabilitatii reasiguratorilor vor fi similare cu cele privind marja de solvabilitate din activitatea de asigurare.

Comisia Europeana de Asigurare s-a implicat activ in procesul de consultanta privind acest proiect, propunerea sa finala urmand sa fie in curand comunicata.

Oricum, proiectul de armonizare privind supravegherea activitatii de reasigurare in Uniunea Europeana face parte dintr-un plan mai amplu, care vizeaza crearea unui set de reguli pentru functionarea unei pieti unice de servicii financiare in Europa, proiect care se doreste a fi finalizat pana in anul 2005.

Cum va evolua exact piata internationala a reasigurarilor in viitorul apropiat nu putem preciza, cu atat mai mult pentru o perioada mai indelungata. Ceea ce se poate afirma cu siguranta este faptul ca se depun eforturi in vederea dezvoltarii acesteia pe principii solide, un rol decisiv, in acest sens, avand evolutia pietelor de asigurari din fiecare tara. Va fi interesant de urmarit ce se va intampla si, mai mult, va trebui ca noi, cei din bransa, sa contribuim activ la aceasta evolutie prin cresterea gradului de profesionalism in subscrierea riscurilor.

CAPITOLUL IV

RISCURILE PRINCIPALE CARE IMPACTEAZA TRENDUL PIETEI ASIGURARILOR IN LUME

CE ESTE RISCUL? PRINCIPALELE RISCURI CE POT FI ACOPERITE PRIN ASIGURARI

Realizarea obiectivelor unei firme presupune cunoasterea si asumarea unor riscuri multiple, cum ar fi : schimbarile de mediu sau interne, conceperea unor strategii nerealiste, erori si omisiuni in proiectare si executie, etc. Din aceasta cauza putem defini notiunea de risc ca fiind nesiguranta asociata oricarui rezultat. Nesiguranta se poate referi la probabilitatea de aparitie a unui eveniment sau la influenta sau efectul unui eveniment in cazul in care acesta se produce.

Riscul apare atunci cand :

- un eveniment se produce sigur, rezultatul acestuia este nesigur;

- efectul unui eveniment este cunoscut, dar aparitia evenimentului este nesigura;

- atat evenimentul, cat si efectul acestuia sunt incerte.

Expunerile la risc cu care se confrunta o afacere pot fi grupate in mai multe categorii de expuneri la risc, dupa cum urmeaza:

A.    RISCURI PRIVIND PATRIMONIUL

Din aceasta categorie putem enumera :

Daune directe suferite de bunuri din diverse cauze (incendiu, explozie, cutremur, inundatie, intemperii atmosferice, furt, vandalism etc.).

Pierderi financiare indirecte din intreruperea activitatii cauzata de producerea unor riscuri asigurate.

Avarii accidentale la echipamente si utilaje, precum si pierderile financiare indirecte aferente intreruperii activitatii din astfel de cauze.

Avarii la lucrarile de constructie, instalare s punere in functiune.

Pierderi sau daune la marfurile transportate.

Accidente si furturi auto.

B.    RISCURI FINANCIARE

Din aceasta categorie putem aminti:

Riscuri ce decurg din contracte de leasing si contracte de vanzare-cumparare cu plata in rate.

Riscuri complexe pentru banci.

Riscuri legate de frauda electronica.

Riscuri politice aferente tranzactiilor internationale (confiscare, expropriere, nationalizare etc.)

C.    RISCURI LEGATE DE PROPRIETATEA INTELECTUALA

Aici se pot incadra urmatoarele :

Riscul furturilor de patente si a altor drepturi de proprietate intelectuala

Riscul furturilor de retete, modele si a altor drepturi de proprietate intelectuala inainte de patentare.

D.    RISCURI PRIVIND PERSONALUL

In aceasta categorie, principalele riscuri pot fi :

Accidente, soldate cu deces sau invaliditate.

Imbolnaviri, fracturi, interventii chirurgicale.

Cheltuieli medicale in timpul deplasarilor in strainatate.

E.     RISCURI PRIVIND RASPUNDEREA CIVILA

Sunt cele mai numeroase riscuri si din categoria lor enumeram :

Raspunderea civila generala fata de terti sau fata de angajati.

Raspunderea civila a producatorului.

Raspunderea civila profesionala (avocati, contabili etc.)

Raspunderea profesionala a societatilor bancare.

Raspunderea manageriala.

Raspunderea civila auto.

F.     RISCURI IN TIMPUL TRANSPORTULUI

In timpul transportului pot aparea riscuri legate de mijlocul de transport cum ar fi :

Riscurile maritime.

Riscurile de aviatie.

Riscuri de furt.

Riscuri de deteriorare.

G.    RISCURI SOCIO-POLITICE

Aceasta categorie de riscuri a inceput sa capete o importanta din ce in ce mai mare in ultimii ani si de aceea companiile de asigurari si firmele ii acorda o importanta crescuta. Aici putem enumera :

Riscurile nucleare.

Riscurile de terorism.

MANAGEMENTUL RISCULUI

Riscul in activitatea unei firme se refera la probabilitatea de a nu se respecta obiectivele stabilite in termeni de performanta (nerealizarea standardelor de calitate), program (nerespectarea termenului de executie) si cost (depasirea bugetului). Din aceasta cauza se utilizeaza termenul de “element de risc” pentru orice factor care are o probabilitate masurabila de a devia de la plan. Aceasta presupune desigur existenta unui plan. Strategiile, planurile si programele firmei constituie elemente care permit prefigurarea realitatii si apoi confruntarea realizarilor efective cu rezultatele asteptate.

Pentru realizarea obiectivelor firmei este necesara derularea unor seturi de activitati. O activitate, notata (a), poate fi considerata element de risc daca sunt indeplinite simultan urmatoarele doua conditii :

0 < P(a) < 1 (1)

L(a) = 0 (2)

unde : P(a) este probabilitatea ca un eveniment sa se produca

L(a) este evaluarea monetara a efectului evenimentului (a) asupra obiectivelor

Managementul riscului cuprinde o gama larga de activitati, riguros definite si organizate, care, plecand de la conditiile de existanta si obiectivele fundamentale ale institutiei, analizeaza factorii de risc intr-o conceptie de securitate, in vederea minimizarii riscului asumat si costurilor necesare.

La aceste activitati, generic reunite de literatura de specialitate sub termenul de management al riscului, se poate observa o ciclicitate, cu mai multe faze distincte, si anume :

- identificarea riscului

- analiza riscului

- reactia la risc.

Identificarea riscurilor trebuie realizata in mod regulat. Aceasta trebuie sa ia in considerare atat riscurile interne, cat si pe cele externe. Riscurile interne sunt riscuri pe care echipa manageriala le poate controla sau influenta, in timp ce riscurile externe nu se afla sub controlul acesteia.

Riscul poate fi identificat folosind diferite metode, cum ar fi :

- intocmirea unor liste de control care cuprind surse potentiale de risc, cum ar fi : conditii de mediu, rezultatele asteptate, personalul, modificari ale obiectivelor, erorile si omisiunile de proiectare si executie, estimarile costurilor si a termenelor de executie etc.

- analiza documentelor disponibile in arhiva firmei, pentru identificarea problemelor care au aparut in situatii similare celor curente.

- utilizarea experientei personalului direct productiv (sefii de sectii si de echipe) prin invitarea acestora la o sedinta formala de identificare a riscurilor. De multe ori oamenii de pe teren sunt constienti de riscuri si probleme pe care cei din birouri nu le sesizeaza. O comunicare eficienta teren – birouri este una dintre cele mai bune surse de identificare si diminuare a riscurilor.

- identificarea riscurilor impuse din exterior (prin legislatie, schimbari in economie, tehnologie, relatii cu sindicatele), prin desemnarea unei persoane care sa participe la intrunirile asociatiilor profesionale, la conferinte si care sa parcurga publicatiile de specialitate.

Faza de analiza a riscului ia in considerare riscurile identificate in prima faza si realizeaza o cuantificare aprofundata a acestora. Pentru analiza riscului se foloseste un instrumentar matematic divers, mergand de la analiza probabilistica la analiza Monte Carlo.

Analiza instrumentarului matematic trebuie sa fie adaptata necesitatilor analizei si sa tina seama de acuratetea datelor disponibile.

Cea mai simpla metoda de cuantificare a riscurilor este Metoda Valorii Asteptate (VA), care se calculeaza ca produs intre probabilitatile de aparitie ale anumitor evenimente si efectele acestora, dupa relatia :

VA(a) = P(a) x E(a) (3)

unde : VA(a) este valoarea asteptata a evenimentului (a)

P(a) este probabilitatea de aparitie a evenimentului (a)

E(a) este efectul aparitiei evenimentului (a)

De exemplu, in cazul unei firme de constructii, determinarea riscului are un impact major in calculatia costurilor si implicit in activitatea de ofertare-licitare. Astfel, daca in timpul pregatirii documentatiei pentru participarea la o licitatie pentru adjudecarea unei lucrari s-a identificat riscul de a se intalni un strat de roca dura in timpul saparii fundatiei, antreprenorul se poate asigura impotriva acestui risc calculand valoarea asteptata a producerii acestui fenomen si o poate include in calculele pentru elaborarea devizului oferta. Concret, daca s-a calculat un cost suplimentar antrenat de efectuarea de sapaturi in roca dura pentru o anumita lucrare la suma de 100.000 milioane u.m., iar probabilitatea ca sa se intalneasca roca dura a fost estimata la 30%, valoarea asteptata a acestui risc va fi :

VA(a) = 0,30 x 100.000 = 30.000 milioane u.m.

Antreprenorul poate sa includa in valoarea ofertei suma de 30.000 milioane u.m. pentru prevenirea acestui risc, stiind ca dupa un numar suficient de mare de licitatii, indiferent de rezultatul acestora, se vor acoperi costurile riscului.

Avand in vedere faptul ca estimarea probabilitatilor este un proces cu un grad mare de subiectivitate, rezultatele obtinute prin metoda “valorii asteptate” sunt de obicei utilizate ca date de intrare pentru analize ulterioare.

Simularile constituie o metoda avansata de cuantificare a riscurilor. Simularea utilizeaza un model al unui sistem pentru a analiza performantele sau comportamentul sistemului. Pentru proiectele de constructii cel mai frecvent se foloseste simularea Monte Carlo a programului de executie si a costurilor asociate activitatilor. Aceasta tehnica simuleaza realizarea obiectivelor de un numar mare de ori furnizand o distributie statistica a rezultatelor. In figura 2 se poate observa o distributie statistica ce cuprinde rezultatele simularii Monte Carlo dupa exemplul de mai sus, curba S arata probabilitatile cumulate ale realizarii obiectivului pana la o anumita data. De exemplu, exista o probabilitate de 50% ca obiectivul sa fie atins in 145 de zile.Datele de realizare a obiectivului din partea stanga prezinta riscuri mai mari decat cele din partea dreapta a graficului.

Probabilitate cumulata

S



Zile de la inceperea proiectului

Fig. 2 - Rezultatele simularii Monte Carlo a programului de executie

Arborii decizionali sunt instrumente care descriu interactiunile cheie dintre decizii si evenimente aleatoare, asa cum sunt percepute de catre persoanele care trebuie sa ia deciziile. Ramurile arborelui reprezinta fie decizii (reprezentate ca patrate), fie rezultate aleatoare sau incerte (reprezentate sub forma unor cercuri). Figura urmatoare prezinta un exemplu de arbore decizional, pentru alegerea unui program de investitii care ca adauga o plus-valoare VA unei afaceri.

Probabilitate

x Efect = VA

P = 0,20

x + 900 mil. = +180 mil.

Program agresiv

VA = 36 mil.

P = 0,80

x - 180 mil. = -144 mil.

P = 0,30

Stabilitate

Program conservator

VA = 9 mil.

P = 0,70

x - 90 mil. = +63 mil.

Fig. 3 – Arbore decizional

Deoarece valoarea asteptata a unei decizii este suma valorilor asteptate ale tuturor efectelor rezultand din acea decizie si programul “agresiv” are valoarea asteptata de 36 milioane lei, el va fi preferat programului “conservator”, a carui valoare asteptata este de numai 9 milioane lei.

Reactia la risc este faza de actiune din cadrul ciclului managementului riscului, faza in care se incearca una din urmatoarele variante :

* eliminarea riscurilor * reducerea riscurilor * repartizarea riscurilor

Eliminarea riscurilor are scopul de a indeparta riscurile. Echipa manageriala sau intreprinzatorul poate : sa nu initieze o anumita tranzactie sau afacere, sa stabileasca un pret foarte mare, care sa acopere riscurile, sa conditioneze oferta, etc.

Totusi trebuie facuta observatia ca cele mai multe dintre optiunile care elimina riscul tind sa scoata organizatia din afaceri. O societate comerciala cu aversiune prea mare fata de risc nu va supravietui mult timp si patronul acesteia ar trebui sa-si investeasca banii in alta parte.

Diminuarea riscurilor se poate realiza printr-o serie de instrumente cum sunt :

- programarea. Daca riscurile sunt legate de termenul de executie, programarea stiintifica a activitatilor cu ajutorul graficelor-retea poate diminua riscurile in limite rezonabile.

instruirea. Multe riscuri sunt legate de securitatea muncii. Aceasta influenteaza productivitatea si calitatea lucrarilor. Prin programe de instruire si constientizare in domeniul securitatii muncii se poate reduce probabilitatea producerii accidentelor si efectul acestora.

reproiectarea. Riscurile pot fi de multe ori diminuate printr-o reproiectare judicioasa a echipelor de munca, fluxurilor de materiale, folosirii echipamentelor si a fortei de munca.

Repartizarea riscurilor este de asemenea un instrument performant de management al riscului. Aceasta se refera la partile care vor accepta o parte sau intreaga responsabilitate pentru consecintele riscului. Repartizarea riscului trebuie sa se faca tinandu-se seama de comportamentul fata de risc al diferitelor organizatii implicate. In acest sens regula generala de alocare a riscului este sa se aloce riscul partii care poate sa il suporte si sa il controleze cel mai bine.

Managementul riscurilor, la nivelul unei organizatii sau la nivelul oricarui tip de structura organizationala, reprezinta un ansamblu de instrumente, tehnici si metode prin care se urmareste identificarea, cuantificarea si evaluarea financiara a tuturor riscurilor care, intr-un fel sau altul, pun sub semnul intrebarii indeplinirea obiectivelor strategice si financiare ale acelei structuri organizationale. Mai mult, prin intermediul tehnicilor si metodelor care constituie managementul riscurilor, se pot identifica si cuantifica riscurile la care o companie este supusa in conditiile concurentei, companie care, printr-un management si o strategie bine pusa la punct si aplicate corespunzator, poate impiedica sau intarzia indeplinirea obiectivelor societatii concurente.

Exista insa mai multi factori care influenteaza riscul, astfel incat managementul riscurilor trebuie sa aiba in vedere dinamica acestora. Astfel, riscul este determinat de o multitudine de cauze obiective, cum ar fi mutatiile de ordin economic in timp, schimbarile tehnologice rapide, invalidarea experientei anterioare, cunoasterea imperfecta a variabilelor exogene, atitudinea optimista sau pesimista a echipei de analiza, erori de analiza de natura tehnica sau economica, modificari ale preturilor si ale cursurilor valutare etc.

Pe parcursul realizarii si exploatarii obiectivului real, aceste cauze pot determina transformari cu efecte pozitive sau negative asupra rezultatelor economice asteptate. In felul acesta, riscul se refera la posibilitatea producerii unui eveniment nefavorabil, capabil sa determine, la randul sau, modificarea veniturilor preconizate.

Aplicarea managementului riscurilor depinde, insa, deopotriva si de abilitatea managementului companiei de a concepe si implementa o gama larga de masuri prin care sunt cuantificate riscurile la care este supusa societatea, dar si de capacitatea de a le gestiona.

Principalele obiective propuse de managementul riscurilor vizeaza urmatoarele aspecte :

cresterea eficientei agregate a companiei, prin stabilirea unor obiective-tinta;

eficientizarea proceselor de natura decizionala, prin stabilirea acelor riscuri care pot avea un impact puternic asupra propriei activitati;

punerea in aplicare a unor procedee care sa stabilizeze rezultatele companiei;

reducerea cheltuielilor cu riscurile nemateriale;

reducerea la minimum a fluctuatiilor la nivelul productivitatii;

punerea in valoare a avantajelor competitionale;

prevenirea realizarii unor riscuri considerate ca fiind inevitabile de catre concurenti;

crearea unei imagini a companiei care sa atraga potentialii investitori.

Aplicarea necorespunzatoare a tehnicilor si metodelor care constituie managementul riscurilor sau ignorarea acestora stau la baza recentelor dezestre financiare, care au condus la o asa-numita „criza de imagine” a marilor corporatii. Astazi, investitorii din lumea intreaga incep sa impuna ca obligatorie, la nivelul managementului de nivel superior al marilor corporatii, aplicarea unor concepte precum managementul riscurilor a carui punere in practica necesita modificari importante la nivelul intregii structuri organizatorice a afacerii, pentru a se putea astfel calcula riscurile in ansamblul lor. In pofida costurilor ridicate ale implementarii managementului riscurilor, companiile au inteles marile oportunitati pe care le determina implementarea acestuia.

Dar cum poate aplica o companie un concept teoretic, care doar in ultimii ani a devenit cunoscut?

Singura rezolvare se pare ca este aceea de a se apela la solutii exterioare organizatiei propriu-zise, deci de a cere concursul unei companii specializate in activitatea de consultanta si audit financiar. Mai mult, in ultima perioada, din ce in ce mai multi brokeri de asigurari au inceput sa ofere astfel de servicii, despre care se afirma ca stau la baza unui „nou mecanism de a face afaceri”.

Un bun exemplu, in acest caz, il constituie Zürich Financial Services (ZFS), a carui divizie ofera servicii de consultanta, asistand clientii in determinarea riscurilor la care organizatia lor se expune. Totodata, expertii ZFS determina procedurile optime pentru gestionarea acestor riscuri.

In conceptia specialistilor de la ZFS, riscurile la care se expune o organizatie economica pot fi impartite in patru categorii, si anume :

riscuri strategice

riscuri operationale

riscuri financiare

riscuri imposibil de anticipat.

Intr-un studiu recent realizat de compania Tillinghast-Towers Perrin, intitulat „Enterprise Risk Management in the Insurance Industry”, se ajunge la concluzia ca, desi companiile de asigurari sunt constiente de importanta evaluarii si gestionarii riscurilor la nivelul intregii organizatii, acestea recunosc faptul ca au inca un drum lung de parcurs pana la implementarea noilor metode de management organizational si functional. Acelasi studiu considera ca principalele obiective urmarite de managementul de esalon superior al unei companii de asigurare sunt :

cresterea veniturilor si a nivelului profitului,

controlul si reducerea costurilor,

pozitionare eficienta in conditii de concurenta.

Pe de alta parte, insa, asiguratorii sunt de parere ca in urmatorii trei ani ierarhizarea acestor obiective se va schimba, accentul fiind pus pe reducerea costurilor si eficientizarea activitatii in general.

Companiile incearca sa faca fata riscurilor existente prin intermediul tehnicilor si metodelor specifice managementului riscurilor, dar nu dispun inca de un sistem bine pus la punct de stabilire a prioritatilor riscurilor.

Studiul mentionat releva faptul ca managerii sunt nemultumiti de abilitatea companiei pe care o conduc de a previziona si modela impactul realizarii acelor riscuri asupra rezultatelor financiare: totodata, companiile nu dispun de cadrul institutional bine definit necesar gestionarii activitatii de management al riscului. Astfel, unii asiguratori au creat comisii care se ocupa de managementul riscului la nivelul intregii organizatii, in timp ce alti asiguratori se bazeaza pe activitatea departamentului de audit intern. Exista companii care au creat in propria organigrama un nou post, cel de chief risk officer, asa cum este cazul asiguratorilor nord-americani, in timp ce o societatea din patru beneficiaza de serviciile unui auditor extern care evalueaza riscurile la care este expusa respectiva companie.

De fapt, mai putin de 60% dintre companiile specializate pe asigurarile non-viata realizeaza o analiza sistematica a riscurilor, in timp ce, la companiile de asigurari de viata, procentul este de 86%.

Autorii aceluiasi studiu au solicitat repondentilor sa evalueze diferitele surse de risc, pe o scara de 1 la 5. Cele mai mari ratinguri le-au primit urmatoarele surse de risc :

# tehnologie – 4,27

# rata dobanzii – 4,08

# canalele de distributie – 4,03

# reputatie – 4,00

# cheltuieli – 3,98

Rezultatele obtinute atesta faptul ca asiguratorii nu acorda suficienta importanta unor surse de risc importante, precum piata de valori mobiliare sau piata valutara, si monitorizeaza cu precadere acele surse de risc despre care cred ca detin cea mai mare importanta, subiectivism care, in opinia analistilor, ar putea aduce insemnate prejudicii intregii industrii de profil.

Acelasi studiu indica faptul ca 75% dintre managerii companiilor de asigurari sunt multumiti de mijloacele, tehnicile si instrumentele utilizate in evaluarea, reducerea si transferul riscurilor financiare provenind din surse distincte, insa multi dintre acestia intampina probleme importante in cuantificarea riscurilor de natura operationala.

Concluzia celor de la Tillinghast-Towers Perrin este ca desi managementul riscurilor la nivelul unei organizatii este un domeniu nou pentru majoritatea companiilor de asigurari, multe dintre acestea depun eforturi sustinute pentru implementarea tehnicilor si metodelor de evaluare, reducere si transfer al riscului.

In urmatorii ani se previzioneaza o dezvoltare intensiva a domeniului mentionat, care va deveni pentru companiile de asigurare/reasigurare o prioritate care poate face diferenta intre succes si faliment.

CONCLUZII

Lucrarea de fata si-a propus sa evidentieze ultimele evolutii ale pietei de asigurari si reasigurari, atat la nivel intern, cat si international.

Desigur ca tema aleasa este deosebit de complexa, caracteristicile pe care am dorit sa le analizez fiind foarte multe si foarte variate, insa prezenta lucrare are rolul de a atrage atentia numai asupra unor aspecte si tendinte recente ale pietelor de re/asigurari.

Legislatia europeana, dar nu numai ea, se aliniaza treptat structurii complexe care va fi Uniunea Europeana. Este un efort concentrat si de intensitate maxima al tuturor statelor membre sau aspirante la calitatea de membru in UE de a aduce legi care sa concure cat mai bine cu standardele impuse de aceasta organizatie. Procesul este anevoios, complicat si lung si unele tari, cum ar fi Romania, se adapteaza din mers si incet, iar schimbarile politice din ultimii ani si miscarile sociale nu ne sunt chiar de un real folos. Fostele tendinte de centralizare a economiei pe alocuri inca isi mai fac simtite prezenta.

Evenimentele recente create de mana criminala a omului, atacurile teroriste de la World Trade Center din Statele Unite ale Americii din 2001 sau mana „care aduce pedeapsa divina”, foarte recentul tsunami din Asia au schimbat drastic piata re/asigurarilor.

Piata de asigurari si reasigurari a Statelor Unite este inca in refacere. Dupa familiile indoliate, piata de asigurari a fost cel mai greu incercata, deoarece cladirile prabusite reprezentau insasi inima comerciala a tarii. Zeci de mii de birouri, documente de valori aproape incalculabile si zeci de mii de vieti omenesti reprezinta bilantul evenimentului de la 11 Septembrie 2001. Problema care insa se pune este faptul ca inainte de producerea evenimentului, asiguratorii americani nu au acordat o importanta foarte mare riscului de terorism si de aici nici acoperirea prin prime adecvate a unui asemenea risc. Si inevitabilul s-a produs. Multi asiguratori au resimtit puternic efectele acestui eveniment, dar si mai puternic afectata a fost piata reasigurarilor. Reasiguratorii au fost cei la care s-a oprit unda de soc. Trendul descendent al pietei de asigurari si reasigurari din SUA poate fi urmarit in lucrare in capitolul trei.

Stihiile naturii s-au dezlantuit anul trecut in Asia. Un numar record de tari (9 tari) au fost afectate. La o luna de la producerea cruntului eveniment, omenirea, inca in stare de soc, numara victimele : mai mult de 300.000 de mii de morti, sute de mii de raniti sau de disparuti si pagube de sute de mii de dolari.

Si daca in primul caz, cel al Statelor Unite, te mai poti intreba, daca prevederea ar fi avut vreun rol in anticiparea fenomenului, in acest din urma caz numai natura nemiloasa poate fi invinuita. De aici si necesitatea imperioasa a incheierii unei asigurari : pentru viata ta ca om, dar si pentru bunurile tale. Din pacate, in ciuda sutelor de mii de victime, pierderile in domeniul bunurilor asigurate sunt minime, deoarece asigurarile sunt putine in tarile afectate, deci implicit piata asigurarilor nu este foarte afectata. Din punct de vedere economic, insa, este de-ajuns sa mentionam ca economiei Sri Lankeze ii trebuie 15 ani pentru a-si reveni in urma pierderilor, iar Indiei 7 ani, pentru a realiza adevarata dimensiune a dezastrului.

Dar nu numai evenimente negative influenteaza aceasta piata aflata intr-o continua schimbare, ci si evenimente benefice, cum ar fi crearea Uniunii Europene si dorinta Romaniei de a adera la ea.

In Europa, datorita unui fals sentiment de siguranta datorat concentrarii conflictelor armate moderne inafara ei, populatia a incheiat mai putine asigurari de viata din 2003 incoace. Fenomenul, foarte usor explicabil, daca aruncam „vina” catre piata asigurarilor de viata din Marea Britanie si Spania, ar trebui totusi sa ne alarmeze. Poate totusi exista lectii de invatat de la Statele Unite.

Germania in ultimii ani a inregistrat un trend pozitiv, Marea Britanie continua sa fie in varful piramidei europene, iar in Olanda au inceput anii schimbarii. Toate acestea pot fi urmarite in capitolul trei al lucrarii de fata.

Noii „jucatori” pe piata europeana de asigurari sunt state recent devenite membre in UE si anume statele din Comunitatea Statelor Independente (fosta URSS fara Tarile Baltice) si tarile din Europa de Est („Noua Europa”, cum au fost ele denumite dupa 1 mai 2004 cand au aderat la Comunitatea Europeana, este vorba de Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia si Ungaria si alte doua tari candidate Romania si Bulgaria), iar expansiunea Uniunii Europene va aduce un plus de circa 100 de milioane de potentiali consumatori de asigurare pe piata europeana, un potential care nu trebuie, desigur, sa fie neglijat.

De asemenea, din studiul nostru se poate desprinde tendinta certa a pietei romanesti de reorientare catre piata Rusiei si CSI si de usoara departare de traditionalele piete vest europene.

Studiul pietei de re/asigurari din Romania mi-a intarit convingerea personala ca ea se afla inca la inceput, dar, pentru ca traim anii schimbarilor din toate punctele de vedere, si in domeniul asigurarilor trebuie sa ne zbatem pentru a ne alinia cu vecinii nostri. Speram doar ca procesul sa nu fie de foarte lunga durata.

Bineinteles, as putea alatura evenimentelor mentionate si alte aspecte care pot constitui, la fel de bine, in urmatorii ani, adevarate provocari pentru companiile de asigurari.

Putem mentiona astfel, necesitatea implementarii bazei unice de date privind autovehiculele asigurate pentru raspundere civila auto, unificarea RCA-Carte Verde, care va transforma asigurarea RCA intr-o veritabila asigurare internationala, trecerea la o noua metodologie de calcul a marjei de solvabilitate, respectiv infiintarea de catre fiecare companie de asigurari a unui fond de siguranta.

Pe piata romaneasca, dar si pe plan international, 2005 pare sa continue proiectele incepute in 2004, cel putin in materie de asigurari. Iar aceste evenimente, pe care eu le-as numi provocarile anului 2005, pot constitui, in perioada urmatoare, atat piedici in activitatea companiilor de asigurari, dar, in acelasi timp, reprezinta si oportunitati de crestere si dezvoltare pentru care noi, generatiile proaspat scolite, trebuie sa le facem fata si sa fim pregatiti pentru ele.

BIBLIOGRAFIE

q      Iulian Vacarel, Florian Bercea - Asigurari si reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 1998

q      Bistriceanu Ghe., Bercea F., Macovei E. - Lexicon de protectie sociala, asigurari si reasigurari, Editura Karat, Bucuresti, 1997

q         Constantinescu D.A., Dobrin M., Bejenaru A., Gherciu A. - Dictionar de Asigurari, Editura SEMNE1994 SRL, 1998

q      Negoita I. – Aplicatii practice in asigurari si reasigurari, Editura Etape Sibiu, 2001

q      Ciurel Violeta – Asigurari si reasigurari : abordari teoretice si practici internationale, Editura All Beck, 2000

q      Sauer G. – “Dinamica si consolidare” in Revista Xprimm, anul VI, nr. 2/2004.

q      Ciuncan A. - “Managementul Riscului – factor de crestere economica” in revista Primm, anulIV, nr. 4/2002





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Tipuri de asigurari de garantii
ELEMENTELE UNEI ASIGURARI
Studiul pietei asigurarilor
ASIGURAREA CLADIRILOR, ALTOR CONSTRUCTII SI A CONTINUTULUI ACESTORA, PENTRU PAGUBE PRODUSE DE INCENDII SI ALTE CALAMITATI
Chestionarul - instrument de marketing in asigurari
ASIGURARI COMERCIALE - PENSII PRIVATE FACULTATIVE
Rezultatele financiare ale societatilor de asigurare
Marja de solvabilitate si fondul de siguranta




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu