Actiuni si investitori

ACTIUNI SI INVESTITORI

Piata de capital prezinta interes pentru societatile care isi constituie capitalul social prin emiterea de actiuni si obligatiuni, iar dintre acestea pentru cele publice, adica acele care apeleaza la banii publicului in calitate de investitor. Pe plan international astfel de societati sunt companiile publice, cotate - de regula - la bursa de actiuni sau pe piata OTC, iar in Romania sunt societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care s-au declarat deschise, societatile private deschise, precum si un numar, deocamdata restrans, de societati private pe actiuni aparute pe baza liberei initiative.

1. Despre actiuni si obligatiuni

a) Rolul economic al actiunilor si obligatiunilor

Ratiunea economica a valorilor mobiliare (actiuni - obligatiuni) si a pietei de capital este pentru companii sa procure capital pe o baza cat mai lunga si cu costuri cat mai reduse, iar pentru cei care economisesc sa investeasca cat mai profitabil si cu un risc cat mai mic. O companie sau societate comerciala care se infiinteaza sau se dezvolta va apela la piata de capital numai daca aceasta ii ofera mai mari avantaje decat a apela la reinvestirea propriului profit, la un parteneriat sau la creditul bancar, iar cel care economiseste va investi banii in actiuni sau obligatiuni numai daca acestea ii ofera un venit mai mare decat demararea unei afaceri proprii, intrarea intr-o asociere sau constituirea unui depozit bancar. Aparitia si dezvoltarea pietei de capital la actualele dimensiuni demonstreaza ca ea este avantajoasa pentru ambele parti si, de aceea, s-a impus ca un segment nu numai util, ci si indispensabil al pietei financiare, al economiei luate in ansamblu.

In teoria economica se face neta distinctie intre a economisi la modul general, adica a consuma mai putin decat produci, si a economisi in sens financiar, adica a depune banii la o casa de economii, la o banca comerciala sau cumparand obligatiuni guvernamentale - operatiuni simple si relativ sigure. La polul opus economisirii in sensul financiar mentionat se afla speculatia, adica plasarea banilor intr-o actiune riscanta, in speranta obtinerii unui profit rapid si mare.

A investi se afla intre economisire si speculatie si inseamna a plasa banii intr-o afacere care se prevede a produce un castig rezonabil, cu asumarea unui anumit risc. Investitia se refera, de obicei, la cumpararea de actiuni si obligatiuni. Investitorul trebuie sa actioneze conform principiului potrivit caruia castigul si riscul sunt interdependente. Cel care urmareste un castig mai mare trebuie sa fie pregatit sa-si asume un risc mai mare.

In termeni de investitii, riscul reprezinta gradul de nesiguranta care insoteste obtinerea unui castig. Cei mai multi investitori sunt adversi riscului, preferand investitii cu un bun potential de castig si risc mic. O metoda comuna de reducere a riscului in investitii este diversificarea, respectiv investirea intr-un grup (portofoliu) de actiuni nelegate intre ele, astfel incat pierderea la anumite actiuni sa fie compensata prin castigul la altele.

Pe piata actiunilor, unele fluctuatii masive si imprevizibile, de crestere sau scadere a preturilor, sunt adeseori provocate de marile organizatii investitoare, denumite investitori institutionali, care detin o mare pondere in volumul tranzactiilor. Actionand impreuna, astfel de investitori pot sa miste piata intr-o directie sau alta.

b) Tipuri principale de actiuni si obligatiuni

Valorile mobiliare - actiunile, obligatiunile si instrumentele derivate - sunt titluri negociabile, emise in forma materiala sau dematerializata, care confera detinatorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului. In afara de acest drept, actiunea da dreptul detinatorului la incasarea unei parti din profitul societatii, sub forma de dividend, potrivit cotei detinute in capitalul social, iar obligatiunea da dreptul la o dobanda convenita in prealabil.

Actiunile pot fi emise in doua forme: ordinare (comune) si preferentiale. Cele comune sunt emise la infiintarea si majorarea capitalului unei societati, iar cele preferentiale se emit numai cu ocazia majorarii capitalului social.

Actiunile comune dau drept de proprietate, de participare la luarea hotararilor in cadrul adunarilor generale ale societatii si la distribuirea profitului sub forma de dividende in functie de cota de participare la capitalul social, fara nici o favoare de alta natura.

Dimpotriva, actiunile preferentiale nu confera drept de vot, dar au prioritate la incasarea dividendului inainte ca profitul sa fie distribuit detinatorilor de actiuni ordinare. De regula, dividendul la astfel de actiuni este stabilit ca procent din valoarea nominala a actiunii. Conform legislatiei romanesti, actiunile preferentiale nu pot depasi 1/4 din capitalul social si trebuie sa aiba aceeasi valoare nominala cu cele ordinare (comune), in care pot fi eventual convertite.

Obligatiunile sunt, de asemenea, valori mobiliare negociabile, cu precizarea ca ele reprezinta un imprumut pe termen lung, cu plata de catre emitent a unei sume pe durata acestuia si cu rascumpararea lor la scadenta. De exemplu, daca General Motors emite in 2003 obligatiuni in valoare de 100 milioane dolari cu scadenta in anul 2010, va plati anual investitorilor o anumita suma (dobanda), iar la finele anului 2010 va fi obligat sa rascumpere obligatiunile si sa restituie intreaga suma detinatorilor.

Tabelul V.1. Diferente esentiale dintre actiuni si obligatiuni

In multe privinte, obligatiunile se aseamana cu actiunile preferentiale. Totusi, actiunile preferentiale ofera drept de proprietate, in timp ce obligatiunile reprezinta un imprumut. De asemenea, in timp ce dividendul la actiunile preferentiale, stabilit ca procent din valoarea lor, nu poate fi incasat inainte de a fi declarat de catre consiliul de administratie, dobanda la obligatiuni reprezinta o obligatie legala si trebuie platita detinatorilor, prioritar dividendelor la actiunile preferentiale si ordinare. In fine, detinatorii de obligatiuni sunt creditori si, ca urmare, trebuie indestulati inaintea actionarilor preferentiali sau ordinari daca apare situatia de intrare in faliment.

Atat actiunile cat si obligatiunile au o valoare nominala (la emitere), care poate fi inscrisa pe hartia de valoare ca atare, sau poate fi mentionata in cont. Dupa emiterea pe piata primara, actiunile si obligatiunile se tranzactioneaza pe piata secundara la preturi care pot fi diferite de valoarea nominala, mai mici sau mai mari. La actiuni conteaza, in primul rand, cererea si oferta pentru valoarea mobiliara respectiva, iar la obligatiuni evolutia dobanzii pe piata monetara. Daca, de exemplu, rata dobanzii creste la 10% pe an fata de 8% pe an la care s-a obligat emitentul, pretul obligatiunii de 100 unitati monetare va scadea, intrucat nimeni nu va cumpara obligatiunea cu 8% pe an in loc sa depuna banii respectivi la banca cu 10% pe an (pret cu discount). Dimpotriva, daca rata dobanzii scade de la 8% la 6% pe an, pretul obligatiunii pe piata secundara va creste corespunzator (pret cu prima).

2. Despre investitori

a) Procesul investitional

Investitor este orice persoana fizica sau juridica, care cumpara, detine si vinde valori mobiliare, fara a practica intermedierea ca fapt de comert. Spre deosebire de investitor, intermediarul de valori mobiliare este o persoana special autorizata, care cumpara si/sau vinde valori mobiliare ori drepturi aferente lor sau derivand din acestea, si care desfasoara activitati accesorii sau conexe activitatii de intermediere de valori mobiliare.

Investitorul castiga din aprecierea valorii actiunii (pretul pe piata creste in decurs de 5 ani de la 100 la 200, de exemplu) si din dividendele pe care le incaseaza anual. Intermediarul castiga din comisioanele percepute din exercitarea intermedierii de vanzare-cumparare, precum si din diferentele de pret la operatiunile pe cont propriu, fara a avea dreptul sa detina pe o baza indefinita valori mobiliare in scopul incasarii de dividende.

Desi relatia dintre companii sau societatile comerciale si investitor se bazeaza pe un avantaj mutual, investitorii privesc actiunile si obligatiunile dinr-un punct de vedere diferit fata de companii sau societati. Investitorii in actiuni privesc dividendul ca pe un venit din investitia lor, pe cand corporatia sau societatea comerciala priveste dividendul ca pe o distributie a profitului net. Pentru societatea comerciala dobanda la obligatiuni poate reprezenta o cheltuiala majora, dar pentru detinatorul obligatiunii ea reprezinta o sursa de venit.

Figura V.1. Ciclul investitional

b) Categorii de investitori

Daca investitorii, priviti in general, au drepturi generale egale (de proprietate, de vot, de participare la profit), actionarii, in functie de marimea capitalului investit au, de regula, drepturi inegale. Din acest punct de vedere, unele sunt drepturile actionarului care detine 1 actiune in societate si altele sunt drepturile celui care detine, sa spunem, 10.000 de actiuni.

Investitorii care detin individual pana la 5% din capitalul social al unei societati sunt considerati nesemnificativi, mici investitori. Exista o preocupare deosebita pentru apararea intereselor acestor investitori, dandu-li-se posibilitatea legala de a actiona impreuna, pentru a exercita o anumita influenta asupra societatii.

Investitorul care detine singur, sau actionand impreuna cu alti investitori, cel putin 10% din capitalul subscris al emitentului este considerat actionar semnificativ. De regula, un astfel de actionar poate pretinde in adunarea generala sa detina un loc in consiliul de administratie sau comisia de cenzori, precum si primirea de rapoarte periodice asupra activitatii societatii. In acest context trebuie retinut faptul ca, in timp ce in adunarea generala hotararile se adopta pe baza de vot ponderat (in functie de numarul de actiuni detinute de investitori), in consiliul de administratie fiecare membru are dreptul la un vot, indiferent daca este desemnat de un actionar mic sau mare. Totusi, alegerea membrilor consiliului de administratie se face de adunarea generala prin vot secret, pe baza votului ponderat.

Investitorul individual sau actionand concertat cu alti investitori, care detin cel putin 1/3 din totalul drepturilor de vot in adunarea generala, este considerat ca avand pozitie de control. Aceasta pozitie de control se refera la problematica societatii discutata in adunarile generale ordinare sau extraordinare pentru care reglementarile legale prevad ca hotararile pot fi luate cu cel putin 2/3 din totalul voturilor.

Investitor majoritar este acea persoana care, actionand individual sau concertat cu mai multe persoane, detine mai mult de jumatate din totalul drepturilor de vot, fie drepturi de vot suficiente pentru a alege si a revoca majoritatea membrilor consiliului de administratie al emitentului. Trebuie precizat ca intelesul expresiei 'mai mult de jumatate din totalul drepturilor de vot', inseamna 50% din actiuni (capital social) plus o actiune si nu 51% din capitalul social. Investitorul majoritar are puterea de decizie in societate, exceptand situatiile pentru care reglementarile prevad necesitatea ca hotararile sa se ia cu mai multe voturi decat 50 % din actiuni + 1 actiune.