MACROECONOMIA - COMPONENTA A ECONOMIEI POLITICE

Macroeconomia - componenta a economiei politice

Macroeconomia este o ramura a economiei politice, care se ocupa cu studiul evolutiei economiei in ansamblu. Ea analizeaza cresterea economica pe termen lung, miscarile ciclice ale productiei totale, somajului si inflatiei, masa monetara si deficitul bugetar, comertul si finantele internationale. Ea se deosebeste de microeconomie, care studiaza evolutia pietelor, preturilor si productiilor pe scara mica. Totusi intre cele doua componente exista o stransa legatura. Conceptul de fundamente microeconomice ale macroeconomiei sintetizeaza necesitatea de a deduce principiile si concluziile macroeconomice din caracteristicile comportamentale ale agentilor economici la nivel macroeconomic (din teoria consumatorului, teoria productiei si a firmei, teoria echilibrelor partiale etc.). Incercarea de a stabili fundamentele microeconomice in analiza macroeconomica este, in general, o preocupare a modelelor echilibrului general si a modelelor cresterii economice, in scopul de a aduce explicatii satisfacatoare in privinta mecanismelor de transmisie (si agregare) a deciziei de la nivelul consumatorului (si firmei) individual(e) catre fenomenele la nivel macroeconomic (miscarea preturilor, stabilirea nivelului general de ocupare, stabilirea ratei dobanzii etc.). De asemenea, se cauta explicarea modului in care schimbarile in conditiile macroeconomice (in special actiunile de politica economica) afecteaza decizia microeconomica si modul in care raspunsul agregat al acestei decizii genereaza retroactiunea in contextul unui echilibru general dinamic.

Anii '30 ai secolului XX au marcat primele manifestari ale stiintei macroeconomice, intemeiata de John Maynard Keynes prin incercarea sa de a intelege mecanismul economic care a produs Marea Criza (1929-1933).

Datorita lui Keynes si a succesorilor lui, astazi se stie ca, alegand un set de politici macroeconomice care vizeaza oferta de moneda, impozitele si cheltuielile guvernamentale - o tara poate accelera sau incetini cresterea sa economica, poate atenua efectele exagerate ale inflatiei sau somajului aparute in ciclul economic ori poate controla marile excedente sau deficite comerciale.

Principalele intrebari la care incearca sa raspunda macroeconomia in tarile cu economie de piata sunt:

a.      De ce productia si ocuparea fortei de munca sufera, uneori, o cadere si cum poate fi redus somajul?

b.     Care sunt cauzele cresterii preturilor si cum poate fi tinut acest fenomen   sub control?

c.      Cum poate o tara sa isi mareasca ritmul de crestere economica?

Raspunsul la aceste intrebari nu este usor, mai ales daca avem in vedere ca in realitate intre aceste probleme exista raporturi conflictuale sau de compromis inevitabile; cresterea nivelului de trai in viitor poate insemna reducerea consumului actual, iar reducerea inflatiei poate implica o perioada tranzitorie de somaj crescut.

Politica economica reprezinta totalitatea principiilor si normelor care calauzesc viata economica a unui stat pe plan intern si international, precum si mijloacele folosite pentru a rezolva sau modifica cursul vietii economice.

Politica economica consta in schimbarea deliberata a unor mijloace pentru atingerea anumitor scopuri. In tratarea politicii economice, stiinta economica presupune existenta unei autoritati (guvernamentale) decidente, distincte de cercetatorul - economist care isi rezerva pozitia de observator - constatator - previzionar - consilier. Politica economica e menita sa elimine fenomenele negative observate in economie, sa schimbe sau sa previna schimbarea unor variabile economice. "Tratamentul" unei maladii economice prin politica economica nu se adreseaza intotdeauna "cauzelor" maladiei, mai ales cand acestea nu sunt cunoscute sau previzibile.

In functie de natura mijloacelor folosite politica economica poate imbraca forma de:

1. reforme (vizand schimbarea fundamentelor unui sistem sau subsistem economic);

2. politici calitative (vizand schimbari in structura unui sistem sau subsistem economic sau "reforme institutionale");

3. politici cantitative (vizand schimbari in valorile variabilelor - instrument).

In desfasurarea si analiza politicii economice se identifica trei componente esentiale:

a. definirea scopurilor politicii economice (prin intermediul functiilor obiectiv sau al functiilor de bunastare sociala);

b. identificarea mijloacelor de interventie (estimarea costurilor folosirii acestora, ca si a limitelor de folosire a unora);

d. alegerea unui model adecvat pentru descrierea structurii economice.

Rolul stiintei economice se concentreaza in oferirea celor mai bune modele ale economiei, dar si in analiza coerentei scopurilor si a realismului alegerii lor in conditiile date, in analiza modului de actiune si efectelor mijloacelor de interventie, ca si a evaluarii alternativelor de actiune politica prin simularea mai multor situatii posibile in conditiile de incertitudine asupra unor variabile sau parametri.

Variabilele - tinta sunt variabile economice incluse de decident in multimea de obiective considerate "de interes general". In modelele traditionale, cele mai folosite variabile - tinta sunt: 1) produsul intern brut sau venitul national (nominal sau real); 2) nivelul preturilor si/sau al inflatiei; 3) nivelul somajului; 4) nivelul salariilor; 5) deficitul bugetar; 6) balanta de plati externe etc. Politicile economice pot alege, ca variabile-tinta, nivelul, rata de crestere sau variabilitatea (amplitudinea si frecventa de fluctuatie) unuia sau mai multor indicatori din cei mentionati.

Variabilele - instrument sunt variabile sau parametri ai politicii ce se afla sub controlul autoritatii guvernamentale abilitate sa duca o anumita politica, folosite la atingerea variabilelor - tinta. De pilda, principalele variabile - instrument pentru politica monetara sunt: nivelul cheltuielilor guvernamentale, ratele impozitelor sau chiar, in masura in care poate fi controlat, nivelul salariului real (mai ales prin intermediul salariului minim pe economie), rata dobanzii (la datoria publica).

Nivelul variabilelor - instrument nu este totdeauna complet controlabil de catre autoritatile respective si pot fi, in consecinta, separate in instrumente primare, care influenteaza, la randul lor, instrumente intermediare in atingerea tintelor finale.

Obiectivele majore ale politicii macroeconomice sunt:

1. Asigurarea unui nivel ridicat al productiei si o crestere rapida a acesteia. Cel mai cuprinzator indicator al productiei totale a unei economii este produsul intern brut. Acesta este indicatorul valorii de piata a tuturor bunurilor si serviciilor finale produse intr-o tara in decursul unui an. Evolutia produsului intern brut reprezinta cea mai buna evaluare a nivelului si a cresterii productiei.

2. Nivelul ridicat de ocupare a fortei de munca sau somaj redus. Rata somajului are tendinta de a urma ciclul economic: atunci cand productia scade, cererea pentru forta de munca scade si ea, iar rata somajului creste.

3. Stabilitatea nivelului preturilor pe o piata libera. Pe o astfel de piata, preturile sunt determinate, in cea mai mare masura posibila, de oferta si de cerere, statul neavand influenta in acest domeniu. Numai permitand firmelor sa ia nestingherite deciziile de productie si de stabilire a preturilor, societatea poate sa valorifice in interesul public laitmotivul profitului. A doua latura a acestui obiectiv consta in prevenirea cresterii sau scaderii prea rapide a nivelului general al preturilor. Schimbarile rapide de preturi distorsioneaza deciziile economice ale firmelor si ale oamenilor.

Instrumente de politica macroeconomica

Guvernele au la dispozitie anumite instrumente pe care le pot utiliza pentru a influenta activitatea macroeconomica. Un instrument de politica macroeconomica este o variabila economica aflata sub controlul statului si care poate influenta unul sau mai multe dintre obiectivele macroeconomice. Cu alte cuvinte, schimband politicile monetare, fiscale sau de alta natura, statul poate orienta economia spre realizarea unei combinatii mai bune intre productie, stabilitatea preturilor si ocuparea fortei de munca. In principal, este vorba de politica fiscala, politica monetara si politicile de venituri.

Politica fiscala desemneaza modalitatea de utilizare a impozitelor si a cheltuielilor guvernamentale. Cheltuielile guvernamentale imbraca doua forme distincte. In primul rand, exista achizitiile de stat. Acestea cuprind cheltuielile facute pentru cumpararea de bunuri si servicii. La acestea, se adauga transferurile de la buget, care maresc veniturile unor segmente ale populatiei bine definite, cum ar fi varstnicii sau somerii. Cheltuielile guvernamentale determina marimea relativa a sectoarelor public si privat, deci procentul din PIB care este consumat in mod colectiv si individual. Din perspectiva macroeconomica, cheltuielile guvernamentale influenteaza, de asemenea, nivelul general al cheltuielilor din economie si, prin urmare, are efecte si asupra nivelului PIB.

Impunerea fiscala influenteaza economia globala in doua moduri. Mai intai, impozitele si taxele reduc veniturile populatiei. Lasand gospodariilor un venit disponibil mai mic, impozitele au ca efect micsorarea sumelor cheltuite de populatie pe bunuri si servicii. Aceasta duce, in schimb, la scaderea cererii de bunuri si servicii care, in cele din urma determina micsorarea nivelului PIB efectiv. In plus, impozitele si taxele influenteaza preturile bunurilor si factorilor de productie si, in consecinta, au efecte si asupra motivatiei si comportamentului. De exemplu, cu cat sunt impozitate mai mult profiturile firmelor, cu atat se pierde motivatia investirii in noi active.

Al doilea instrument important al politicii macroeconomice este politica monetara pe care guvernul o realizeaza prin gestionarea banilor, a creditelor si a sistemului bancar national. Modificand masa monetara banca centrala a unei tari poate influenta multe variabile economice si financiare, cum ar fi: ratele dobanzilor, pretul actiunilor, pretul chiriilor si cursurile de schimb valutar. Limitand masa monetara se maresc ratele dobanzilor si se reduc investitiile care, la randul lor, duc la o scadere a produsului intern brut si la micsorarea inflatiei. Daca banca centrala se confrunta cu un declin al activitatii economice, pentru a o stimula, ea poate mari masa monetara si micsora ratele dobanzilor. Insasi natura politicii monetare - modul in care banca centrala controleaza masa monetara si relatiile care se stabilesc intre bani, productie si inflatie - este unul dintre ele mai importante domenii ale macroeconomiei. Politica monetara are un efect important atat asupra produsului intern brut efectiv, cat si asupra produsului intern brut potential.

Politicile de venituri se refera la controlul veniturilor si preturilor. Reprezinta, totodata incercari ale guvernului de a tempera inflatia prin masuri directe, fie prin campanii de convingere a populatiei, fie prin controlul impus pe cale legala asupra veniturilor si preturilor.

Deoarece economiile devin din ce in ce mai strans intercorelate, factorii de decizie acorda tot mai multa atentie politicii economice internationale. O economie internationala care functioneaza fara sincope reprezinta o complicata retea de legaturi comerciale si financiare intre state. Atunci cand nu intampina obstacole, sistemul economic international contribuie la cresterea economica rapida; atunci cand sistemul comercial se prabuseste, productia si veniturile au de suferit in intreaga lume. Prin urmare, statele trebuie sa supravegheze legaturile economice internationale prin intermediul politicilor comerciale, al managementului valutar si al coordonarii politicilor macroeconomice cu alte state.