Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie
TIPURI DE PIETE SI MECANISME DE FORMARE A PRETULUI. EXTERNALITATILE

TIPURI DE PIETE SI MECANISME DE FORMARE A PRETULUI. EXTERNALITATILE


TIPURI DE PIETE SI MECANISME DE FORMARE A PRETULUI. EXTERNALITATILE

1. Concurenta. Globalizarea productiei si a concurentei

in lumea contemporana

O trasatura de baza a economiei de piata este concurenta. Aceasta detine un rol principal in realizarea progresului economic.

Mecanismul economic de piata este un mecanism concurential prin intermediul lui confruntandu-se producatori (vanzatori) si cumparatori (consumabil), dar si producatori intre ei si consumatori intre ei.

Concurenta desemneaza comportamentul specific tuturor subiectilor economici in conditiile economiei de piata; firmele si indivizii trebuie sa lupte pentru recompense economice superioare - cifra de afaceri mare, profit mare, bunuri economice de calitate, salarii mai mari, etc. Astfel, intre agentii economici producatori (vanzatori) are loc o confruntare specifica pentru a atrage cumparatorii de partea lor, a spori volumul afacerilor in vederea realizarii de castiguri, profituri cat mai mari si mai sigure.



Concurenta ofera consumatorilor posibilitatea satisfacerii nevoilor, optand pentru bunurile oferite de producatori. Concurenta se duce cu instrumente economice si extraeconomice.

Dintre instrumentele economice, cele mai reprezentative sunt:

- producerea de bunuri economice la costuri unitare cat mai mici fata de cele ale concurentilor directi, ceea ce sporeste competitivitatea bunurilor produse;

- practicarea de reduceri temporare de preturi pentru atragerea clientelei si apoi ridicarea pretului pentru a obtine pe ansamblu profituri superioare;

- acordarea de conditii favorabile clientilor (credite de consum, asigurarea service-ului la bunurile de folosinta indelungata, etc.).

Dintre instrumentele extraeconomice, mai semnificative sunt:

presiuni morale sau chiar politice asupra firmelor concurente;

furtul secretelor de fabricatie comerciale si bancare;

- crearea unor situatii artificiale pe diferite piete care sunt folosite in scopuri speculative.

Avantajele generate de concurenta sunt multiple, printre consecintele ei inscriindu-se:

- folosirea cat mai eficienta a factorilor de productie;

- incurajarea inovatiei tehnice, economice si manageriale cu implicatii benefice asupra reducerii costurilor pe termen lung;

- cresterea posibilitatilor consumatorilor de a beneficia de diverse bunuri de calitate superioara;

- cresterea veniturilor firmelor competitive si ale indivizilor mai muncitori si mai bine pregatiti.

Sistemul economic de concurenta este reprezentat de relatiile dintre agentii economici care actioneaza pe piata in functie de interesele lor, fiecare avind libertatea sa produca si sa vanda ce-i convine, in conditiile pe care le considera cele mai favorizante. Din punct de vedere al respectarii regulilor care reglementeaza relatiile dintre agentii economici, concurenta poate fi loiala si neloiala.

Concurenta loiala se manifesta in conditiile respectarii regulilor stabilite in mod democratic; ea se caracterizeaza prin folosirea nediscriminatorie de catre agentii economici a unora dintre instrumentele economice specifice concurentei in conditiile accesului liber pe piata si a deplinei posibilitati de cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor de vanzare-cumparare.

Concurenta neloiala se manifesta in conditiile nerespectarii regulilor concurentei; ea consta in marirea artificiala a fortei concurentiale a propriilor produse, in stimulente deosebite acordate unor clienti, in utilizarea unor mijloace extraeconomice de patrundere si mentinere pe piata, etc.

Asigurarea libertatii de actiune pentru toti agentii economici presupune ca relatiile dintre agentii economici sa se desfasoare pe baza unor reguli stabilite in mod democratic. Realitatea economico-sociala confirma si nevoia si existenta libertatii in diferite grade, in diversele economii ale lumii. O libertate deplina nu exista. Agentii economici, in miscarea lor, tind sa beneficieze de cat mai multa libertate, folosind-o cat mai mult in interes propriu. Ca urmare, prin lege este interzisa orice actiune contrara care poate impiedica sau restrange concurenta, comportamentul liber al agentilor economici.

Economiile contemporane se caracterizeaza prin existenta unor diferente mari si foarte mari intre agentii economici; puterea de presiune a unora este atat de mare incat poate strivi o mare parte din adversari. Si in aceasta situatie s-a simtit nevoia unor reglementari stabile, unor legi impotriva trusturilor, concernelor care sa asigure protejarea agentilor economici afectati de concurenta neloiala.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale economiei mondiale in ultimele decenii este globalizarea concurentei. Aceasta trasatura a fost determinata de performantele inregistrate in domeniul transporturilor si telecomunicatiilor.

In urma cu 100 de ani, pe vremea corabiilor cu panze, pentru a se putea comunica intre diferite parti ale lumii erau necesare uneori luni de zile. Revolutia din domeniul telecomunicatiilor din ultimele decenii ale sec. XX a schimbat decisiv modul in care sunt implementate si se deruleaza afacerile.

Revolutia comunicatiilor a avut o contributie majora la globalizarea productiei si concurentei. Ea a permis multor mari companii internationale cunoscute drept corporatii transnationale sa-si descentralizeze procesele de productie. Corporatiile transnationale pot produce diferite componente ale unui produs in diferite tari, desfasurand activitati acolo unde costurile sunt mai scazute pentru acel tip de productie. In final, toate piesele componente sunt trimise catre uzina de asamblare, unde este "fabricat" produsul.

Globalizarea productiei a creat locuri de munca si a oferit salarii mai mari oamenilor din tarile mai putin dezvoltate, accentuand competitia dintre ofertanti.

Revolutia din telecomunicatii a determinat globalizarea concurentei in aproape toate ramurile economice. Pietele nationale nu mai pot fi protejate prin costuri mari de transport si comunicare sau prin blocarea accesului firmelor straine. Cel care este in castig este consumatorul care are posibilitatea sa aleaga dintr-o gama foarte mare de bunuri si servicii de inalta calitate, oferite la preturi accesibile. Firmele de succes au vanzari in toata lumea; firmele care raman in urma pot fi intrecute de competitori, care provin din toate colturile lumii.

Concurenta globala este o concurenta salbatica si firmele trebuie sa fie capabile sa se adapteze eficient la cerintele pietei, pentru a supravietui.

O mare parte din concertul international are loc intre segmentele unei singure corporatii transnationale. Aceasta le ofera posibilitatea prin practicile lor contabile de a-si localiza profiturile in tarile in care taxele asupra profitului sunt mai scazute si costurile in tarile in care avantajele de cost sunt cele mai mari.

Corporatiile transnationale restrang serios politicile economice nationale. In cazul unor politici nationale austere, care reduc profitabilitatea, firmele transnationale pot parasi tara respectiva. Politicile nationale generoase, care asigura o profitabilitate ridicata, atrag o parte din activitatile inalt specializate desfasurate de firmele multinationale.

Tipurile de piata in functie de formele concurentei

Piata este o notiune ce inglobeaza o gama larga de activitati si functii care se interpun intre producatori si consumatori, exprimand raportul dintre cererea si oferta de bunuri economice. Cresterea complexitatii activitatilor economice a determinat multiplicarea tipurilor de piata, ajungandu-se la un sistem al pietelor. Un criteriu de delimitare a tipurilor de piata constituie formele concurentei.

In sensul cel mai general, exista concurenta daca exista competitie. In acest sens, daca firme oligopoliste care in mod tacit accepta sa nu concureze asupra preturilor, dar lupta pentru primul loc prin publicitate, politica comerciala el sunt in situatii de concurenta. In sens larg poate exista concurenta pe o piata oligopolista.

Concurenta reprezinta rivalitatea dintre producatori sau cumparatori dusa prin intermediul unor mijloace economice, banesti, financiare, publicitare etc.. In functie de tipurile de concurenta se disting: a) piata cu concurenta pura si perfecta si b) piata cu concurenta imperfecta.

Formele concrete de piata se caracterizeaza printr-un grad mai mare sau mai redus de concurenta, exceptie facand piata unde exista un singur producator sau un singur cumparator.

Natura competitiei dintre firme influenteaza posibilitatea de control asupra pretului. Prin studierea structurii pietei se poate intelege modul in care marimea si numarul firmelor influenteaza nivelul pretului pe piata.

Prin structura de piata se intelege caracterizarea unei piete sub aspectul numarului si puterii relative a firmelor care actioneaza pe acea parte in scopul determinarii comportamentului firmelor si consecintele acestuia asupra eficientei economice.

Exista doua forme ale pietei, cu concurenta perfecta si monopolul pur, care au trasaturi diametral opuse.

Concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta presupune ca totalitatea operatiunilor de vanzare-cumparare sa se deruleze intr-un mod absolut liber, intre agentii economici participanti (vanzatori si cumparatori), fara existenta vreunui factor restrictiv sau preferential, exogen sau endogen. Acest model de piata este definit de cinci conditii.

Atomicitatea pietei, ceea ce inseamna ca vanzatorii si cumparatorii trebuie sa fie suficient de numerosi pentru ca nici unul sa nu dispuna de puterea care sa-i permita sa aiba o anumita influenta asupra pretului produsului. Fiecare agent economic trebuie sa poata sa isi fixeze in mod liber nivelul ofertei sau al cererii sale. Atat oferta cat si cererea individuala sunt perfect elastice; prin urmare, orice firma isi poate vinde intreaga productie la pretul pietei; firma care ar reduce pretul ar inregistra pierderi, iar cea care ar mari pretul nu ar putea sa‑si vanda produsele, cererea pietei fiind deja la nivelul cel mai inalt al pretului acceptat de cumparatori.

2. Omogenitatea produselor inseamna ca firmele livreaza produse pe care cumparatorii le considera identice. Cumparatorul nu are nici o motivatie sa prefere produsul unui vanzator altuia, bunurile fiind perfect substituibile. Aceasta conditie nu este indeplinita atunci cand publicitatea, politica de marca deosebesc in mod artificial produsele.

3. Transparenta pietelor exprima faptul ca fiecare participant trebuie sa cunoasca tot ceea ce-i poate influenta alegerea. Consumatorii si producatorii trebuie sa detina informatii complete si reale privind piata unui bun; daca, de exemplu, salariatii cer un venit prea mare, necunoscand nivelul de piata al salariului, ei nu-si pot oferi serviciile si vor inregistra pierderi. Si producatorii cunosc pretul pietei si costurile cu care produc un volum de bunuri care le asigura profitul maxim. Informatiile trebuie sa fie perfecte si gratuite.

4. Intrarea libera presupune ca fiecare poate intra sau iesi liber de pe piata, neexistand bariere. Aceasta inseamna ca eficienta producatorului se determina exclusiv prin mijloace economice de piata. Astfel, firma producatoare "intra" pe piata atunci cand pretul de vanzare e mai mare decat costul si "iese" de pe piata atunci cand pretul de inferior costului.


5. Mobilitatea perfecta a factorilor de productie semnifica faptul ca in orice moment factorii de productie se pot deplasa de pe piata unui produs pe piata altuia. Aceasta inseamna ca, de exemplu, toti intreprinzatorii pot gasi liber si nelimitat capitalul si forta de munca de care au nevoie la un moment dat.

In conditiile pietei cu concurenta perfecta, firmele nu sunt capabile sa influenteze pretul practicat pe piata; firma concurentiala nu poate practica un pret mai mare decat cel prevalent pe piata deoarece cumparatorii sunt perfect informati despre preturile practicate de celelalte firme care produc produse perfect substituibile. Totodata, firma concurentiala nu trebuie sa practice preturi mai mici deoarece poate sa-si vanda toata productia la pretul de echilibru de pe acea piata.

Pe termen scurt, conditia de echilibru a producatorului este egalitatea dintre costul marginal si pretul de vanzare. Pozitia cea mai buna a ofertei (care maximizeaza profitul) este acel nivel al productiei la care se realizeaza egalitatea dintre costul marginal, venitul marginal si pretul de vanzare.

Fig. 1 Nivelul optim al productiei in conditiile pietei

cu concurenta perfecta pe termen scurt

Pe termen lung, conditia de echilibru a firmei aflate in concurenta perfecta este : costul marginal = pretul de vanzare = costul minim.

Fig. 2 Nivelul optim al productiei firmei in conditiile pietei

cu concurenta perfecta pe termen lung.

In cadrul pietelor cu concurenta perfecta, pentru orice firma pretul este o realitate data; firmele pot controla doar volumul productiei, ele putand produce mai mult, mai putin sau deloc. In consecinta, profiturile foarte mari, care le depasesc pe cele normale, sunt doar temporare. Aceasta datorita faptului ca fortele pietei actioneaza permanent asupra pretului, minimizand diferenta dintre venituri si cheltuieli. Datorita libertatii de intrare, elasticitatea ofertei pe termen lung este foarte mare, mult mai mare decat cea pe termen scurt. Firmele nou intrate vor concura, incepand sa obtina profituri mult mai mari decat cele normale. Dar oferta suplimentara va determina reducerea pretului si va aduce profiturile la nivelurile minime. Pe piata vor patrunde tot mai multe firme, pana cand pretul va scadea suficient de mult pentru a elimina profiturile excesive. Desi aceste profituri excesive se pot inregistra pe termen scurt, libera intrare asigura disparitia lor.

Pe de alta parte, nici pierderile nu vor reprezenta un fenomen de durata; daca o reducere a cererii conduce la o scadere a pretului si costurile depasesc veniturile, unele firme vor iesi din afaceri, sau isi vor schimba domeniul de activitate.

Aceasta deoarece pe termen lung este necesara acoperirea costului de oportunitate al resurselor si decidentii nu sunt dispusi sa prelungeasca perioada in care se inregistreaza pierderi. Parasirea pietei va avea ca rezultat reducerea pretului. Acest fenomen de parasire a pietei va continua pana cand oferta, scazand, pretul va creste, deci pierderile vor fi eliminate.

O consecinta a concurentei perfecte este deci flexibilitatea ofertei fata de posibilitatile de castig si de pierderi.

In conditiile in care pretul = costul marginal = costul total mediu = venitul mediu = venitul marginal, profitul maxim obtinut de o firma este egal cu profitul normal. Dar pe o perioada scurta de timp, firma poate functiona chiar daca nu obtine intregul profit normal. In acest caz firma va trebui sa aleaga acel volum de productie la care pierderea sa fie minima. Aceasta alegere are la baza principiul de baza, si anume venitul marginal sa fie egal cu costul marginal, insa pretul sa fie mai mare sau cel putin egal cu nivelul costului variabil mediu. Daca pretul este mai mic decat costul variabil mediu, firma va da faliment deoarece nu poate sa-si acopere din veniturile incasate toate costurile variabile. In aceasta situatie, diferenta dintre costul total si venitul total (diferenta care reprezinta pierderea inregistrata) este mai mare decat costul fix, cost care cuprinde profitul normal, amortizarea capitalului fix, renta, dobanda, chiria, etc. Pe o perioada indelungata de timp, firma alege acel nivel al productiei la care venitul marginal = costul marginal, iar pretul = costul total mediu.

2.2 Piata cu concurenta imperfecta

Sistemul economic de concurenta este reprezentat de relatiile dintre agentii economici care actioneaza pe diverse piete in functie de interesele lor, fiecare avand posibilitatea sa produca si sa vanda ce-i convine, in conditiile pe care le considera cele mai favorizante.

Piata cu concurenta perfecta are o existenta teoretica. Orice incalcare a uneia dintre cele cinci trasaturi - atomicitate, omogenitate a produselor, intrare libera, transparenta a pietei, mobilitate a factorilor - implica grade de imperfectiune. Exista concurenta imperfecta atunci cand cel putin una dintre aceste cinci trasaturi nu este verificata.

Piata cu concurenta imperfecta se caracterizeaza prin posibilitatea producatorilor (vanzatorilor) si consumatorilor (cumparatorilor) de a influenta pretul; ea imbraca mai multe forme: piata cu concurenta de monopol, piata cu concurenta monopolistica, piata oligopolistica, piata cu concurenta monopsonica.

Monopolul

Monopolul reprezinta o forma de piata in care intreaga oferta a unui anumit bun este asigurata de o singura firma. In situatia in care exista un singur cumparator al unui bun, realizat de mai multe firme, piata este sub forma de monopson. O astfel de piata este achizitionarea de echipament militar de catre guvern.

Monopolul pur se afla, fata de concurenta perfecta, la extrema opusa a structurii pietei, la care concurenta este absenta. Denumirea de monopol provine de la cuvintele grecesti mon (singur) si polum (vanzator). Monopolul este unicul ofertant pe o anumita piata, cererea pentru bunul firmei monopoliste fiind sinonima cu cererea pietei. Monopolurile pot fi proprietate de stat sau particulara.

Pretul practicat este un pret stabilit si controlat de monopol, iar posibilitatile de vanzare si veniturile sunt limitate de cererea de bunuri; daca pretul creste prea mult, cererea poate disparea; pentru sporirea volumului vanzarilor, pretul trebuie redus. Controlul monopolistului asupra pretului este conditionata de existenta marfurilor substituibile. De aceea, pentru monopolist este vitala blocarea intrarii concurentilor pe piata.

Daca firma monopol obtine profituri mari, alte firme vor dori sa intre in ramura economica respectiva. Pentru ca profiturile unei firme monopol sa persiste pe termen lung, intrarea unor firme noi in ramura economica trebuie sa fie prevenita prin blocarea intrarii concurentilor pe piata. Cele mai frecvente bariere in calea intrarii altor firme pe piata sunt tehnologiile folosite pentru producerea bunului, costul intrarii, legile care vizeaza protectia inventiilor si inovatiilor, controlul asupra materiilor prime cheie, etc.

Tehnologiile folosite permit firmelor mari sa produca bunuri cu costuri unitare mai reduse fata de firmele mici. E cazul economiilor de scara, care genereaza monopoluri naturale. Un monopol natural apare atunci cand, data fiind tehnologia curenta a industriei, conditiile cererii nu permit ca mai mult de o firma sa-si acopere costurile din vanzarile existente.

Costul intrarii pe o noua piata este un obstacol greu de depasit. Cheltuielile pe care o noua firma trebuie sa le faca pentru a intra pe o piata, pentru a-si dezvolta produsele si a-si forma imaginea si reteaua de colaboratori pot fi atat de mari, incat intrarea ar putea fi neprofitabila.

Inventiile si inovatiile sunt protejate legal. Ele pot preveni intrarea, conferind doar detinatorului patentului unicul drept legal de a produce un anumit produs, pentru o perioada de timp specifica.

Cea mai mare parte a cercetarii pe plan mondial se desfasoara in tarile dezvoltate in care s‑au elaborat legi care sa protejeze puternic drepturile de inventator. Aceste tari sustin ca fara obtinerea profiturilor temporare de monopol pe care le creeaza protectia unei inventii, s-a diminuat motivatia de a fi create noi produse si noi procedee de productie. Tarile mai putin dezvoltate ar avea interesul ca inventiile sa fie slab protejate sau chiar neprotejate. Aceasta le-ar permite sa produca produsele noi in conditii mai competitive si sa evite plata unor sume mari de bani detinatorilor drepturilor de brevet din tarile dezvoltate.

Unele bariere pot fi create de firmele existente pe piata. Ele pot, de exemplu, reduce pretul pentru a provoca pierderi insurmontabile unui nou venit.

Existenta barierelor de intrare asigura monopolistilor profituri importante si pe termen lung, dar nu sunt de natura sa-i stimuleze sa faca inovatii. Alta firma insa poate intra in competitie, producand un produs nou care satisface aceeasi trebuinta ca si produsele firmei monopol. Aceasta firma poate inventa o tehnologie care produce bunul la un cost mai scazut decat cel realizat in cazul tehnologiei existente la firma monopol. Noua tehnologie poate permite ulterior firmei sa intre pe piata si sa desfasoare activitati profitabile.

Marele economist Joseph Schumpeter (1883-1950) a spus ca barierele de intrare nu au fost o problema serioasa pe termen foarte lung. El a argumentat ca profiturile monopolului constituie un stimulent major pentru ca unele firme sa sporeasca cheltuielile pentru inventii si inovatii. Asemenea firme sunt dintre cele care nu au putut sa treaca de barierele de intrare impuse de firma monopolista. Ele incearca sa le ocoleasca, creand si dezvoltand un produs similar impotriva caruia monopolistul nu va putea sa mai puna bariere de intrare. Schumpeter a numit inlocuirea unui monopol existent cu unul sau mai multe firme, care intra pe piata prin inventarea de noi produse sau tehnologii de productie, produsul distrugerii creative. El a reliefat ca, deoarece distrugerea creativa stimuleaza inovatiile, existenta profiturilor de monopol este un stimulent major pentru cresterea economica, pentru progresul economic.

Daca firma monopol obtine profituri mari, alte firme vor dori sa intre in ramura economica respectiva. Pentru ca profiturile unei firme monopol sa persiste pe termen lung, intrarea unor firme noi in ramura economica trebuie sa fie prevenita prin apelarea la ceea ce se cheama bariere de intrare.

Un tip de bariere sunt cele determinate de tehnologiile folosite pentru producerea bunului. Aceste tehnologii permit firmelor mari sa produca bunuri cu costuri unitare mai reduse fata de firmele mici. E cazul economiilor de scara care genereaza monopoluri naturale. Un monopol natural apare atunci cand, data fiind tehnologia curenta a industriei, conditiile cererii nu permit ca mai mult de o firma sa-si acopere costurile din vanzarile existente.

Un alt tip de bariera determinata tehnologic este costul intrarii pe o noua piata. Cheltuielile pe care o noua firma trebuie sa le faca pentru a intra pe piata, a-si dezvolta produsele si a-si forma imaginea si reteaua de colaboratori pot fi atat de mari, incat intrarea ar putea fi neprofitabila.

Unele bariere de intrare sunt reprezentate de legile care vizeaza protectia inventiilor si inovatiilor; ele pot preveni intrarea, conferind doar detinatorului patentului unicul drept legal de a produce un anumit produs, pentru o perioada de timp specifica.

Cea mai mare parte a cercetarii pe plan mondial se desfasoara in tarile dezvoltate in care s‑au elaborat legi care sa protejeze puternic drepturile de inventator. Aceste tari sustin ca fara obtinerea profiturilor de monopol pe care le creeaza protectia unei inventii, s-ar diminua motivatia de a fi.

In cazul monopolului, curba cererii firmei are o traiectorie descendenta, iar venitul marginal este mai mic decat pretul cu care se vinde fiecare unitate de productie suplimentara. Prin realizarea unei productii suplimentare se reduce venitul marginal deoarece pretul scade pe masura reducerii cererii.

Relatia dintre venitul marginal (VMg), pret (P) si venitul total (VT), in cazul unei cereri descrescatoare este prezentata in figura urmatoare:

Venitul

Q

Fig. Cererea, venitul total si venitul marginal

La orice nivel al productiei, cu cat cererea este mai putin elastica, cu atat curba venitului marginal se plaseaza mai jos in comparatie cu cea a cererii; fiind data o anumita curba a cererii, venitul marginal scade cu atat mai mult sub nivelul pretului, cu cat productia este mai mare. Peste o anumita productie, pierderile devin mai mari decat venitul marginal care devine negativ, generand scaderea venitului total. Atunci cand pretul nu asigura recuperarea cheltuielilor variabile pe termen scurt, firma monopolista isi inceteaza temporar activitatea, iar daca pretul este mai mic decat cheltuielile medii totale pe termen lung, monopolul paraseste piata.

Maximizarea profitului este posibila la nivelul productiei la care venitul marginal este egal cu costul marginal (Q1 in figura urmatoare):

Fig. Echilibrul de monopol

In figura se observa ca nivelul productiei care asigura profitul maxim este Q1. Pretul pe care monopolul il cere la acest nivel este P1. Atunci cand produce Q1, costul mediu va fi CTM1. Ca urmare, monopolistul obtine un profit unitar P1 - CTM1 si cu profitul total (P1 - CTM1)Q1, profit supranormal denumit profit de monopol. In figura, profitul de monopol este reprezentat de zona hasurata.

La echilibru (cand cererea = oferta de bunuri economice), pretul pietei este mai mare decat cel care ar rezulta din intersectia curbei costului marginal cu aceea a venitului marginal; el poate fi superior si costului mediu, firma obtinand supraprofitul de monopol.

Deciziile luate de firma privind nivelul optim al productiei au la baza urmatoarele principii:

a) pe termen scurt:

VMg = CMg (venitul marginal = costul marginal), dar pretul (P) este mai mare sau egal decat costul variabil mediu (CVM): P CVM;

b) pe termen lung:

VMg = CMg

P > CTM

Cartelurile monopoluri

Monopolul presupune existenta unei singure firme intr-o ramura economica. De asemenea monopolul exista si atunci cand intr-o ramura economica exista mai multe firme, dar ele cad de acord sa coopereze una cu cealalta si sa se comporte ca si cum ar fi vanzatori unici pentru a-si mentine profiturile reunite, eliminand competitia dintre ei. Un astfel de grup de firme este numit cartel sau uneori doar o asociatie a producatorilor.

Conform teoriei, firmele perfect competitive preiau preturile de pe piata, le accepta ca fiind date si isi cresc productia pana cand costul lor marginal egalizeaza pretul.

In cazul unei firme de monopol, sporirea productiei sale va scadea pretul pietei. Tinand cont de asta, monopolistul isi mareste productia doar pana cand venitul marginal este egal cu costul marginal. Daca toate firmele dintr-o ramura economica care ar fi in concurenta perfecta ar forma un cartel, ele pot cadea de acord sa restranga productia pana la nivelul care sa le permita maximizarea profiturilor lor reunite, respectiv pana la nivelul la care costul marginal al ramurii economice egaleaza venitul marginal al ramurii economice respective. Productia poate fi redusa prin stabilirea unei cote de productie pentru fiecare firma.

Cartelurile se confrunta cu doua probleme caracteristice. Prima este asigurarea ca membrii sai urmeaza comportamentul care va conduce la maximizarea profiturilor reunite ale ramurii economice; a doua este prevenirea erodarii profiturilor reunite prin intrarea a noi firme pe piata.

Managerii unui cartel doresc ca productia sa se situeze la nivelul corespunzator situatiei de maximizare a profitului. Sarcina lor este ingreunata atunci cand firmele individuale, fie stau in afara cartelului, fie intra dar nu respecta cotele de productie. Daca o singura firma nu-si reduce productia in timp ce celelalte si-o reduc, pretul pietei poate fi mentinut la nivel apropiat de pretul crescut, care a fost fixat prin decizia cartelului. Daca toate firmele nu-si reduc productia, pretul lor va fi impins inapoi la nivelul competitiv si toate firmele se vor intoarce la pozitia corespunzatoare unui profit nul.

Cartelurile tind sa fie instabile din cauza tentatiilor firmelor individuale de a nu respecta cotele de productie necesare pentru a impune pretul de monopol. Intre interesele de grup si cele ale firmelor individuale, componente ale cartelului, exista conflict. Presupunand ca majoritatea firmelor decid sa coopereze pentru restrangerea productiei, toate firmele se vor afla intr-o situatie mai buna decat daca ramura economica ar fi perfect competitiva. Orice firma individuala se afla intr-o situatie mai favorabila daca ramane in afara, sau daca intra si triseaza. Toate firmele stiu insa ca situatia lor ar fi mai grea daca nu s-ar fi alaturat cartelului si nu si-ar fi restrans productia.

Un cartel, pe langa faptul ca trebuie sa urmareasca comportamentul membrilor sai, trebuie sa previna si intrarea unor noi producatori in ramura economica. Profiturile ridicate ale cartelurilor pot atrage noi firme sa intre in ramura de activitate respectiva. Pentru a-si mentine profiturile pe termen lung, un cartel de firme separate trebuie sa creeze bariere pentru a preveni intrarea firmelor noi. Frecvent, cartelurile sunt capabile sa autorizeze firmele dintr-o ramura economica sa controleze intrarile printr-un numar restrans de autorizatii de functionare date. In alte situatii, guvernul opereaza cu un sistem legiferat de cote. Daca nimeni nu poate produce fara a avea alocata o cota, iar cotele sunt alocate intre producatorii existenti, atunci nu se poate intra in ramura economica respectiva.

Piata cu concurenta monopolistica

Piata cu concurenta monopolistica constituie un tip real de piata care se afla intre piata cu concurenta perfecta si monopol. Trasaturile fundamentale ale acestui tip de piata sunt:

1. diferentierea produselor constituie principala caracteristica a pietei cu concurenta monopolistica. Fiecare firma produce bunuri diferentiate si se confrunta cu o cerere foarte elastica, deoarece alte sortimente ale aceluiasi produs care sunt vandute de alte firme reprezinta substituenti ai respectivului produs.

2. atomicitatea cererii si ofertei. Ramura economica cuprinde un numar foarte mare de firme care actioneaza in mod independent si care intra in concurenta. Fiecare firma ignora reactiile posibile ale multor competitori, atunci cand se iau deciziile legate de pretul de vanzare si nivelul productiei proprii. Firmele din concurenta monopolistica iau decizii legate pe costurile lor si pe cererea existenta pentru produsele lor si nu iau in considerare interdependenta dintre propriile lor decizii si cele ale altor firme similare.

3. libertatea intrarii si iesirii in si din ramura economica de activitate. Fiind firme de dimensiuni mici, resursele banesti necesare unor noi firme care doresc sa investeasca intr-o industrie monopolistica nu reprezinta un obstacol de intrare. Atunci cand o firma noua intra intr-o anumita ramura economica, ea capteaza clienti de la toate firmele deja existente.

Principiul teoretic de determinare a nivelului optim al productiei unei firme care actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta sau de monopol se verifica si in cazul pietei cu concurenta monopolistica. Astfel, pe o perioada scurta de timp, productia unei firme care urmareste maximizarea profitului se afla la nivelul la care costul marginal este egal cu venitul marginal (CMg>VMg), iar pretul este mai mare decat costul total mediu (P>CTM). In situatia in care firma urmareste minimizarea pierderilor, productia se afla la nivelul la care CMg = VMg, iar P CTM.

Pe o perioada indelungata de timp, activitatea unei firme este eficienta daca la un anumit nivel al productiei:

CMg = VMg, P = CTM.

Sa ne amintim ca CMg (costul marginal) este costul producerii sau vanzarii unei unitati suplimentare de productie si VMg (venitul marginal) este venitul suplimentar obtinut prin vanzarea acestei unitati marginale (sau suplimentare).

Pentru firma cresterea productiei este rentabila atata timp cat VMg este mai mare decat CMg, dupa cum rezulta din figura urmatoare.

Q1  Q2 Cantitate

Fig. 5_Crestera productiei este rentabila

atata vreme cat VMg este mai mare decat CMg

Piata oligopolistica

Oligopolul constituie un sistem de piata specific majoritatii industriilor importante din tarile dezvoltate. Aceste industrii sunt formate din cateva firme care vand produse diferentiate.

Un oligopol este o ramura economica formata din cateva firme concurente, care produc cea mai mare parte a productiei pietei. Fiecare firma are suficienta putere de piata pentru a nu fi in situatia de a prelua pretul de pe piata ca in cazul concurentei perfecte. Totodata, intre firme exista o rivalitate accentuata, cererea fiecarei firme neidentificandu-se cu cererea pietei.

In majoritatea economiilor moderne, oligopolul este structura de piata dominanta pentru productia de bunuri de consum si de folosinta indelungata, ca si pentru productia multor materii prime. Masinile, otelul, avioanele, medicamentele, petrolul, mineralele, computerele sunt produse fabricate de regula de monopoluri. Ramurile economice de tip oligopol in care cateva firme produc cea mai mare parte a bunurilor de un anumit fel, apar, in principal, atunci cand firmele pot fabrica produsele in conditii mai eficiente decat cele mici. Firmele de pe piata oligopolistica produc atat bunuri omogene (petrolul, otelul, mineralele), dar si produse care difera de cele ale concurentilor, cum sunt automobilele sau uneltele.

O firma de tip oligopol se afla in contrast cu monopolul, care nu are competitori, si cu o firma cu concurenta monopolistica care are multi competitori.

Deoarece numarul competitorilor este destul de mic, firmele oligopolistice au in vedere atunci cand iau decizii, posibilitatea rivalilor de a reactiona si impactul deciziilor lor asupra firmelor competitoare. Asemenea decizii privesc: nivelul productiei, amplasarea teritoriala a unitatilor de productie si comercializare, cantitatea si structura productiei, etc.

In unele ramuri oligopoliste pot exista doar cateva firme. De exemplu, in Regatul Unit in domeniul tiparelor exista 3 firme oligopoliste. In alte ramuri economice sunt multe firme, dar numai cateva domina piata. Oligopolul este compatibil cu un numar mare de vanzatori, dar productia ramurii economice respective este dominata de "cativa dintre cei mari". De exemplu, in Regatul Unit opereaza 500 de banci, dar doar patru dintre acestea domina activitatea economica.

Cauzele dominatiei multor ramuri economice de cateva firme sunt diverse.

O cauza este reprezentata de economiile de scara. Diviziunea muncii, principiu de baza al organizarii producerii unui produs, este dependenta de dimensiunile pietei. Astfel, daca vanzarile zilnice dintr-un anumit produs ar fi de cateva bucati, nu s-ar justifica divizarea productiei intr-un numar mare de activitati. Diviziunea muncii implica vanzari mari, care pot fi facute de cateva firme mari.

O alta cauza a dominatiei multor ramuri economice de cateva firme consta in costurile mari pe care le implica dezvoltarea unui produs. In prezent, in ramurile industriale moderne se realizeaza produse diferentiate; multe dintre aceste produse trebuiesc inlocuite, doar in cativa ani, cu versiuni superioare ale produsului de baza. Costurile dezvoltarii produsului trebuie sa fie acoperite din veniturile obtinute din vanzarea produsului. Cu cat vanzarile vor fi mai mari, cu atat vor fi mai scazute costurile cu dezvoltarea, care revin pe fiecare unitate de produs vanduta. In conditiile in care realizarea unor produse inalt tehnologizate in prezent necesita costuri de dezvoltare mari, firmele care au un volum mare de vanzari au un avantaj comparativ cu firmele care au vanzari mai mici.

Dominatia unor ramuri economice de catre cateva firme este cauzata si de volumul mare de resurse de finantare necesar cuceririi de noi piete. Intrarea pe o piata este costisitoare, deoarece ea presupune ca virtualii clienti sa fie constienti de calitatile unui anumit produs. Costurile de intrare pe piata sunt mari chiar si atunci cand pe piata se introduce un numar mic de produse. Astfel, cu cat este mai mic volumul vanzarilor unei firme, cu atat mai mare trebuie sa fie pretul pentru a acoperi toate aceste costuri.

Alte cauze ale existentei unui numar redus de firme, dar mari, in multe ramuri economice sunt reprezentate de procesul de concentrare si centralizare a capitalului. Astfel, firmele se pot dezvolta prin acapararea (achizitia) firmelor concurente, prin cooperare (asociere) cu acestea, sau chiar prin falimentarea rivalilor. Asemenea procese conduc la cresterea dimensiunilor firmelor supravietuitoare si implicit, a posibilitatilor de a se obtine un profit cat mai mare.

Firmele oligopoliste au un comportament strategic. In deciderea strategiei, oligopolistii au in vedere avantajele si dezavantajele confruntarii sau cooperarii lor. Firmele care actioneaza intr-o ramura economica oligopolista vor obtine mai mari profituri ca grup daca coopereaza. Numarul redus de firme ofera posibilitatea cooperarii tacite sau deschise pentru a imparti productia ramurii economice, pentru a evita pierderea de profituri care ar rezulta dintr-un comportament rival. Solutia cooperarii le ofera posibilitatea maximizarii profiturilor reunite.

In ramurile oligopoliste, preturile sunt de obicei administrate.

Faptul ca in cazul oligopolului, fiecare firma vinde o parte importanta a produselor de pe piata, permite acestora sa influenteze pretul produsului. Aceasta posibilitate este eliminata de existenta produselor substituibile. De aceea, fiecare firma trebuie sa-si vanda produsele la un pret care se aliniaza la pretul concurentilor, in special daca produsele fabricate de aceasta intra in categoria celor omogene. De aceea, toate firmele de pe piata oligopolista isi schimba preturile aproximativ in acelasi timp, in special in cazul produselor omogene. Numai la produsele de lux, cum ar fi anumite modele speciale de automobile, pot aparea diferente de pret. Totodata, intr-o ramura oligopolistica, resursele si tehnologia folosite sunt aproximativ aceleasi. In consecinta, daca pretul resurselor se modifica, curbele costului marginal (CM) si a costului total mediu (CTM) se vor deplasa aproximativ in aceeasi masura. Prin urmare, pretul care maximizeaza profitul nu va fi pretul de catalog, ci acela cu care produsul se vinde pe piata.

In figura urmatoare este reprezentata stabilirea pretului de oligopol:

Cantitate

Fig. Pretul si cantitatea care maximizeaza profitul oligopolului

In cazul concurentei oligopoliste, cererea are o curba mai putin elastica fata de cazul concurentei monopolistice. Explicatia consta in faptul ca fiecare firma detine un segment important al pietei respective. Elasticitatea curbei cererii depinde si de natura produselor; va fi mai mare pentru produsele neomogene (autoturisme) si mai mica pentru cele omogene (otel, petrol, etc.).

Si in cazul concurentei oligopolistice, nivelul cel mai profitabil al productiei se determina egaland venitul marginal (VMg) cu costul marginal (CMg). Pretul este stabilit in functie de cerere si de cantitatea produsa.

In exemplul din figura, pretul este mai mare decat costul total, ceea ce face ca firma sa detina un profit supranormal.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.