Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » turism
Produsul turistic si serviciile turistice

Produsul turistic si serviciile turistice


Produsul turistic si serviciile turistice

Rezultatele activitatilor si proceselor sunt produsele (bunurile), care pot fi produse materiale sau imateriale (servicii de ex.).

Produsul turistic este definit ca un ansamblu de produse (bunuri) materiale si servicii, capabil sa satisfaca nevoile de turism ale unei persoane intre momentul plecarii si momentul sosirii in locul de plecare.

In produsul turistic se regasesc cel putin 3 categorii de elemente materiale:

- un patrimoniu de resurse: naturale, culturale, artistice, istorice, arhitecturale, medicale, etc. care formeaza cadrul fizic de baza si care vor manifesta o atractie pentru turisti;

- anumite elemente de dotare (suprastructura) sau echipamente care desi nu genereaza motivatia sau cererea de turism, contribuie hotarator la satisfacerea acesteia (ex. hotel, pensiune agroturistica, restaurant, sala de spectacol, de conferinte);

- unele facilitati de acces (infrastructura), legate de mijloacele de transport (de vehicule si cai de comunicatii) alese de turisti pentru a ajunge la obiectivele dorite.

Privite ca atare, nici unul din elementele materiale enumerate (muntele, marea, climatul, pensiunea, motelul), nu este produs turistic. Pentru a fi elemente ale produsului turistic ele trebuie asamblate in scopul satisfacerii nevoii de turism. Trebuie precizat ca nu elementele materiale ca atare definesc produsul turistic ci serviciile sau prestarile de servicii realizate prin intermediul lor (nu pensiunea ci serviciul de cazare reprezinta un serviciu turistic, de ex.).

Serviciile, care dau continut produsului turistic (denumite servicii turistice) constituie un ansamblu sau o combinatie de cel putin patru tipuri de baza (total diferite ca natura):



- transport (mai putin evident in agroturism);

- cazare;

- alimentatie;

- agrement.

Nu intotdeauna produsul turistic presupune prestarea celor patru tipuri de servicii.

Elementele specifice (caracteristicile) produsului turistic sunt:

- produsul turistic este o combinatie de elemente materiale si servicii, combinatie in care serviciile joaca rolul important (nu pensiunea - ci cazarea, nu restaurantul - ci servirea mesei, nu comuna, statiunea - ci sejurul, vizitarea);

- produsul turistic trebuie sa satisfaca cerinte ale unei motivatii extrem de eterogene;

- produsul turistic tine cont de natura specifica a locului de producere si consum;

- produsul turistic prezinta o concentrare sezoniera a cererii;

- produsul turistic are un ciclu de viata, ca rezultat al cererii si ofertei turistice;

- la baza lui stau caracteristicile sale (intangibilitate, imaterialitate, indivizibilitate, perisabilitate, individualitate, integrarea factorilor externi) precum si structura facilitatilor in care se realizeaza prin:

- atractiile (naturale, antropice, mod de viata, traditii, obiceiuri, cultura, evenimente);

- accesibilitate;

- dotari (infrastructura - sosele, telecomunicatii, retea comerciala si suprastructura - pensiuni, hoteluri, restaurante, agrement, transporturi).





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.