Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice




Acasa » didactica » carti
Karel Čapek - Razboi cu salamandrele

Karel Čapek - Razboi cu salamandrele




Karel Čapek

Razboi cu salamandrele

PREFATA

Ziaristul, romancierul, dramaturgul cu renume mondial Karel Capek s-a nascut in 1890, ca fiu al unui medic. In familia sa aspiratiile artistice nu erau insa ciudatenii Fratele lui mai mare, Josef, prinsese gustul literaturii, picta si se ocupa serios de filosofie. Primele sale lucrari Karel Capek le-a scris impreuna cu el: Adancimi stralucitoare, Livada iui Krakonos. Pe vremea aceea proaspatul doctor in filosofie, autorul unei disertatii despre pragmatism, parea ca abandoneaza literatura numai pentru a sonda prin mijlocirea ei problemele teoretice ale cunoasterii. Scoala relativismului si filosofia lui Wil-11 am James exercitasera asupra lui o influenta activa. Literatura era inca pentru Karel Capek un fel de prelungire a monologurilor sale interioare pe teme filosofice. Culegerea de schite Rastignire si Povestiri penibile lasau sa se vada un zbucium sufletesc impresionant, dar un zbucium steril, deoarece ducea la concluzia finala ca adevarul nu poate ii atins niciodata, ca fiecare are dreptate in felul sau, ca raul este un dat organic al sistemului social si, deci, nimeni nu poarta nici o vina. Aceste dezbateri interioare lasau totusi sa se intrezareasca unele crampeie tragice din universul oamenilor marunti: functionari umili, studenti saraci, cu grijile lor cotidiene. Impresia dominanta ramanea insa de confuzie si tortura vana. In pofida izbucnirii juvenile din Haiducul (piesa anilor de studentie voioasa, piesa primelor iubiri), Capek era totusi, in mijlocul haosului si al dezamagirilor provocate de primul razboi mondial, „un sceptic sfasiat – cum spune criticul sovietic I. Gos – de gandul ca legile vietii, ale binelui si ale raului, enigmele nenorocirilor omenesti raman secrete si inaccesibile omului”.




Aceasta ultima idee apare indeosebi cand Capek se desprinde de investigatiile psihologice in favoarea problematicii sociale, cand paraseste abstractiile pentru o serie de intrebari concret istorice. Pe masura insa ce prozatorul inainteaza in analiza societatii, observatia lucida asupra realitatii se imbogateste, talentul lui deosebit pune in umbra convingerile gresite. Opera lui Capek capata accente critice impresionante si devine chiar, la un moment dat, o demascare vehementa a societatii capitaliste.

Incotro se indreapta civilizatia moderna? Ce va aduce omului progresul trepidant al tehnicii? Sunt intrebari care il vor preocupa in cea mai mare masura si il vor obseda toata viata.

Ca de fiecare data cand abordeaza probleme de interes universal, de la primele incercari Capek recurge la limbajul fantastic.

Piesa R. U, R., drama utopica si colectiva in trei acte si un prolog, porneste de la un motiv care mai tarziu avea sa tulbure multe constiinte, inspirand numeroase lucrari similare. Prin ea a fost introdus in literatura universala termenul, robot” (ele la robota, in limba ceha munco). Izolat pe o insula pustie, departe de lume, un savant cu nume sin> c (Ratiune), venit aici sa studieze viata animalelor marine, descopera din intampiare procedeul fabricarii materiei vii. Pe baza acestei descoperiri, cl putea acum sa creeze in laboratoare orice vietate (,. O meduza cu creier de Socrate sau un vierme de 50 in lungime„). Dupa o serie de experiente migaloase, izbuteste sa construiasca o fiinta cuvmia-: Dare si rationala, un om, Nepotul savantului, inginer Hsfcrepid si fiu demn al secolului sau practic, nu se mai incurca in speculatii filosofice si trece rapid la industrializarea descoperirii. In curand insula devine teatrul unei activitati febrile si ciudate. Se injghebeaza o uzina cu zeci de cazane uri ase in care fierbe „ateria prima pentru ficati si creieri, o fabrica de oase, o tesatorie din care ies deodata zeci de kilometri de nervi, o hala enorma unde oamenii se monteaza ca automobilele cu ajutorul benzii rulante etc.

Insula devine curand sediul celei mai infloritoare intreprinderi din lume (Rational-Universai-Robot: R. U. R.), pentru ca pretutindeni se cauta forta de isrica ia un pret cat mai ieftin. Motivul fantastic incepe sa se transforme treptat intr-o conventie verbala pentru o discutie despre societatea contemporana. Parabola e tot timpul transparenta. Aparitia robotilor pare sa anunte toate binefacerile posibile; e: vor confectiona caramizi, vor construi case, vor satura odaile, vor tine socotelile, vor face sa scada pretul la grau si la automobile, vor ajuta sa dispara saracia si vor aduce in locul ei o opulenta universala. Pe nesimtite insa oamenii scapa din maini orice 3: virol asupra propriilor lor produse. Robotii invadeaza tarile continentale, isi creeaza organizatii de same statatoare, declara razboi lumii, amenintand sa extermine semintia omeneasca. De pe insula, conducatorii lui Rational-Unrversal-Robot: ingrijorati de „ntorsatura, planuiesc sa fuga pe un vapor si sa se intoarca dupa cateva saptamlni, cand furia se va fi potolit si cand robotii se vor linisti, dandu-si seama ca nu pot trai fara oameni, pentru ca numai acestia cunosc secretul fabricatiei robotilor. Atunci va fi inaugurata o faza noua in istoria intreprinderii Ra-tional-Universal-Robot, cand se vor folosi toate invatamintele tragicei experiente si, cum zice unui din reprezentantii R. U. RVului, „nu va mai fi doar o fabrica, nu vor mai fi doar universal-robotL Vom intemeia cate o fabrica in fiecare tara, in fiecare stat, si aceste fabrici noi vor fabrica, iti trece prin minte ce? >., Nationai-roboti I Din fiecare fabrica vor iesi roboti de alta culoare, cu alt par, cu alta vorbire. Ca sa ramaie straini unii de altii, straini ca stanele de-piatra; ca sa nu se mai poata intelege intre ei; si ca noi, noi oamenii, sa-i educam nitelus in asa fel, ca un robot, pana la moarte, pana-n groapa, pana-n vecii vecilor, sa-i urasca pe robotii care vor avea o alta marca a fabricii.” Este o idee care va reveni deseori la Capek, ca un protest impotriva nationalismului si rasismului, a diversiunilor care impiedica solidaritatea exploatatilor, Dar in piesa planul acesta nu poate fi pus in aplicare, pentru ca robotii se rascoala mult mai repede decat s-ar fi putut banui, ex-termanand intreaga conducere a societatii, cu exceptia unui maistru zidar. In actul trei robotii il implora pe singurul supravietuitor al speciei umane sa-i salveze de la disparitie, dezvaluindu-le taina fabricatiei, dar acesta e incapabil sa refaca experientele savantului Ratiune. Si cand totul pare pierdut, cand pamintui este amenintat sa ramana pustiu si toate fiintele cuvaniatoare sa se stinga, se aprinde o lumina noua. Inainte de moarte, doctorul Gaal facuse cateva experiente pentru a da robotilor, din motive industriale, ceva din sensibilitatea fiintei umane

Prevederile savantului sunt intrecute. Cand doi roboti, Primus si Helene, invata sa rada si sa planga, cand se arata gata sa se sacrifice unul pentru celalalt, robotii si-au depasit conditia de roboti si au devenit oameni. Ca de atatea ori, si de data aceasta Capek avea sa vada in iubire cheia tuturor lacatelor: „Case si masini se vor prabusi, sisteme se vor narui, si numele celor mari se vor scutura ca frunza; numai tu, iubire, infloresti sus pe ruinele cetatilor si Incredintezi vantului semintele vietii”. Solutia dramaturgului este mai utopica decat piesa insasi: o omenire intoarsa din infernul mecanicist al civilizatiei capitaliste la o viata pasnica, simpla, patriarhala, prin dragostea unui nou Adam si a unei noi Eve.

In R. U. R. apare insa clara identificarea pe care o face Capek intre progresul tehnic si lumea capitalista. Infernul mecanicist pentru el nu ia forme abstracte si universale, ci forma societatii moderne capitaliste. Este un infern al marilor trusturi, al directorilor cu dictafoane'si cabinete capitonate, al regilor neincoronati, care cumpara inventii, le industrializeaza si pot prin cateva combinatii de bursa sa dispuna de milioane de vieti. Infernul pentru Capek este societatea in care omul este transformat intr-o masina si valoreaza atat cat valoreaza forta lui de munca, societatea care-si trimite robotii istoviti la sfarma tor.

Toata atmosfera piesei, toate amanuntele concret istorice vizeaza „civilizatia dolarului”.

Daca pe Capek il ingrozeste progresul tehnic, daca intr-un fel de oroare antimasinista personajul lui cel mai bun tipa: „Acuz stiinta! Acuz tehnica!”, „Pentru nebunia noastra, pentru cine stie ce castig, pentru progres, pentru nu stiu ce lucru mare, am ucis omenirea”, daca autorul opune agitatiei, vitezei, com-: atiei lumii moderne imaginea unei lumi simple, potolite, daca viseaza pentru omenire nu zgarie-nori, ascensoare rapide si lumini de neon, ci casute mo-aeste cu gradini, oameni intorsi seara de ia treaba, obositi, cami iesind in intampmarea stapanilor si un soare care apune bland dupa un sir de coline, acest lucru se datoreazatocmai unei identificari abuzive (civilizatie = civilizatia lumii capitaliste). Aceasta confuzie va persista aproape in toata opera scriitorului. In mod obiectiv insa, satiriztnd ^. I know 1. Era un ovreias marunt. Si acum e capitanul G. H. Bondy. Da, da, cum trece vremea! Zice ei melancolic.

— Domnule capitan, noi trebuie sa plecam, ca sa nu pierdem trenul de seara.

— Atunci va conduc pana in port, spune capitanul, imi pare foarte bine ca ati venit, domnilor.

1 Stiu (engl.).,.

Cunosc si eu un reporter la Surabaya, un baiat.

A good friend of mine Ce-i mai tragea la masea! O grozavie! Daca vreti, pot sa va gasesc de lucru la un ziar din Surabaya. Nu? Ei, cum doriti.

Si cand trenul porneste, capitanul I. van Toch face semne incet si pompos cu enorma lui batista a Ibastra.

Cu prilejul acesta ii cade in nisip o perla mare, O perla pe care n-a gasif-o nimeni, niciodata.

1 Un bun prieten de-al meu (engl.).

G. H. bondy si consateanul lui

Dupa cum se stie, cu cat omul e mai sus-pus, cu atat scrie mai putin pe firma din fata usii sale.

Un domn ca Max Bondy din Jevicek fusese nevoit sa aiba deasupra pravaliei, pe amandoua partile usii si la ferestre, scris cu litere de-o schioapa: Max Bondy magazin de maruntisuri – trusouri pentru mirese, panzeturi fine, prosoape, carpe de bucatarie, fete de masa, cuverturi, indian, gradel, stofe de calitatea intai, matasuri, perdele, lambrechinuri si diferite furnituri ie croitorie.

Fondata in anul 1885. Casa G. II. Bondy-jurdor, capitan al industriei, presedintele societatii pe actiuni M. E. A. S., consilier comercial, consilier de bursa, vicepresedinte al Uniunii Industriasilor, consul al Republicii Ecuador, membru in diferite consilii de administratie etc. J etc, are pe usa doar o. mica firma de sticla, pe care scrie cu litere de aur:

Atat si nimic mai mult. Numai Bondy. Lasa-i pe altii sa-si scrie pe poarta: Julius Bondy, reprezentantul firmei General Motors, sau Doctor Ervin Bondy, sau S. Bondy & Company; pe cand Bondy nu-i decat unul, unul singur, fara nici un alt detaliu! (Imi inchipui ca papa are scris pe poarta doar Pius; simplu, fara nici un titlu sau numar. Iar Dumnezeu n-are in cer si nici pe pamant nici un fel de firma. Nu-i asa, oameni buni? Trebuie sa va dati seama si singuri ca aici locuieste El. Dar chestiunea aceasta o atingem doar in treacat, ea nefacand parte din povestirea noastra.)

Intr-o zi dogoritoare de vara, un domn cu sapca de marinar se opreste in fata acestei firme de sticla, stergandu-si cu o batista albastra ceafa enorma, revarsata.

„Afurisit de inalta^ mai e si casa asta!” gan-deste el si trage cu oarecare nesiguranta de minerul soneriei de alama, Portarul Povondra apare in poarta si, masurm-du-l din ochi pe domnul cel gras, de la ghete pana la galoanele aurite ale sepcii, intreaba rezervat:

— Ma rog?

— Hm, mai baiete – mormaie el – aici sta un oarecare domn Bondy?

— Si ce doriti dumneavoastra? Intreaba foarte rece domnul Povondra.

— Spune-i ca I. van Toch din Surabaya, capitan de cursa lunga, ar vrea sa-i vorbeasca. Stai! Isi aminteste el. Uite aici cartea de vizita.

: Si-i da domnului Povondra o carte de vizita, pe care au fost tiparite o ancora si numele lui:

Domnul Povondra inclina capul, nestiind ce sa faca. Sa-i spuna ca domnul Bondy nu-i acasa? Sau: „Imi pare rau, dar domnul Bondy se afla tocmai intr-o conferinta importanta”? Sunt vizite care trebuie anuntate si vizite al caror obiect il rezolva portarul singur. Pe domnul Povondra II chinuie o lipsa' de intuitie inexplicabila, care de altfel l-a calauzit totdeauna in situatii asemanatoare; acest domn corpolent nu face impresia sa fie din tagma celor care nu trebuie anuntati. Dar nu pare a fi nici reprezentant comercial, nici functionar al vreunei asociatii de binefacere. In vremea asta, capitanul gafaie de zor, stergandu-si naduseala de pe chelie. Privirea ochilor sai albastri e atat de cinstita, incat domnul Povondra se hotaraste deodata sa ia asupra-si intreaga raspundere.

— Intrati, va rog! Spune ei. Ma duc sa va anunt domnului consilier.

Capitanul I. van Toch isi sterge naduseala de pe frunte cu batista albastra si se uita prin hol.

„Mai -sa fie-al-dracului; ce mobila are Gustl asta! Parca ar fi un salon dintr-un ship 1 de-alea, care navigheaza intre Rotterdam si Ba ta via. Cate parale l-o fi costat?!” se minuneaza capitanul.

In timpul acesta, in biroul sau, G. H. Bondy priveste ganditor cartea de vizita a capitanului.

— Si ce vrea? Intreaba el banvitor.

— Nu stiu, sa traiti! Mormaie respectuos domnul Povondra.

Domnul Bondy ramane asa, cu cartea de vizita in mana. O ancora tiparita. Captaan L van Toch, Surabaya. Unde dracu o fi oare Surabaya asta? Nu cumva pe undeva prin Java?

O adiere din tari indepartate ajunge pana la domnul Bondy. Kandong Bandoeng suna ca niste lovituri de gong i Surabaya! Si tocmai azi, cand s-a nimerit sa fie o zi atat de tropicala i Surabaya!

— Hai, adu-l incoace! Porunceste patronul.

In usa apare un barbat urias, cu sapca de capitan, care-I saluta. G. H. Bondy ii iese in intampinare.

— Very glaa to meet you, captam. Please, come in! 2

— Salutare, salutare, domnule Bondy! Ii striga bucuros capitanul,.

— Dumneavoastra sunteti ceh? Se mira domnul Bondy.

— Da, ceh. Pai noi ne cunoastem, domnule Bondy. Sunt din Jevicek, baiatul brutarului Vantoch, do you remember 3?

1 Vapor (engl.).?

2 imi pare bine ca te vad, capitane. Intra, te rog i

(Engl,)., -:

— Adevarat, adevarat! Exclama jovial G. H. Bondy, simtind in acelasi timp parca un fel de dezamagire. (Asadar, nu-i olandez!) Brutarul Vantoch, din piata, nu? Dar nu te-ai schimbat mai de loc, domnule Vantoch. Esti acelasi de altadata. Ei, si cum merg treburile?

— Thanks! Raspunde respectuos capitanul. Tata s-a dus de mult, cum s-ar zice.

— A murit? Da, da, dumneata trebuie sa fii feciorul. Lui.

Ochii domnului Bondy se insufletesc de o amintire neasteptata.

— Ei, bata-te sa te bata, nu esti dumneata acel Vantoch cu care ma bateam la Jevicek cand eram copil?

— Da, domnule Bondy, eu sunt ala! Il incredinteaza capitanul. De aia m-au si trimis. De-acasa ia Moravska Ostrava.

— Mereu ne bateam. Dar dumneata erai mai tare decat mine, recunoaste domnul Bondy, sportiv.

— Da. Pai dumneata erai asa de pirpiriu, domnule Bondy. Cate ai mai incasat de la mine, ehei!

— Da, am incasat, adevarat, isi aminteste G. H. Bondy, induiosat. Ia loc, prietene! Frumos din partea dumitale ca ti-ai amintit de mine! Si ce te aduce pe-aici?

Capitanul van Toch se asaza tacticos in fotoliul de piele si isi pune sapca pe jos.

— Pai sunt in concediu. Asta e. That's so.

— Iti amintesti – se cufunda in amintire domnul Bondy – cum strigai dupa mine: „Jidane, jidane, lua-te-ar dracu”?

— Da, spune capitanul, si-si sufla zgomotos rasul in batista albastra. Hei, ce vremuri erau!

Dar asa-i pe lumea asta, zilele bune se duc. Acum suntem amandoi batrani, si amandoi cap-tains.

— Asa-i, si dumneata esti capitan! Isi aminteste domnul Bondy. Cine ar fi crezut?! Captain of Long Distances.1 Asa se spune, nu?

— Yah, sir. A Highseaer. East India and Pacific Lines, sir.2

— Frumoasa meserie! Suspina domnul Bondy. Ce n-as da sa fiu in locul dumitale! Nu vrei sa-rni povestesti ceva despre dumneata?

— Despre mine? Se invioreaza capitanul. As vrea sa-ti spun un lucru, domnule Bondy, un lucru foarte interesant.

Capitanul van Toch se uita nelinistit in jur.

— Cauti ceva, capitane?

— Asculta. Pe-aici nu se poate bea ceva bere? Ca mi-e o sete grozava. Sa vii tocmai de la Surabaya.

Capitanul incepe sa se scotoceasca in buzunarul pantalonilor, de unde scoate batista albastra, un saculet de panza cu ceva in el, o punga cu tutun, un cutit, compusul si teancul de bancnote.

— As vrea sa trimit pe cineva dupa bere. Crezi ca steward:3-ul ala care m-a adus aici, in cabina.

Domnul Bondy suna.

— Lasa, capitane! Pana una-alta, aprinde un trabuc!

Capitanul ia tigara de foi cu brau rosu, auriu, si o miroase.

1 Capitan de cursa lunga (engl.).

2 Da, domnule. De cursa lunga. Indiile de Est si Pacific, domnule (engl.).

3 insotitor de vapor sau de avion.

— Asta~i tutun de Lombok. Mari pungasi mai sunt si ai de-a colo, ehei!

Si, spre marea spaima a domnului Bondy, laramiteaza trabucul in pumnul sau urias si isi umple luleaua.

— Da, Lombok. Sau Sumba!

La usa se iveste, ca o umbra, domnul Povondra.

— Adu niste bere! Ordona domnul Bondy. Domnul Povondra ridica din sprancene.

— Bere? Cita?

— A gallon l, mormaie capitanul, calcand pe covor chibritul aprins. In Aden, domnule, era o caldura extra. Heeei, si as avea, cum sa zic, unele noutati. Din insulele Sonde, see? Ce afaceri s-ar putea face, domnule! A big business! Dar sa iau de la inceput. Asta. Cum se spune, story, nu?

— Povestea!

— Da. Asa. O povestioara. Ia stai! Capitanul isi intoarce spre tavan ochii sai de myosotis.

— Nici nu stiu de unde s-o incep!

(„Iar vreo negustorie, gandeste G. H. Bondy. Dumnezeule, ce otrava i O sa-mi spuna ca as putea exporta masini de cusut in Tasmania, sau cazane de aburi, sau ace de siguranta la Fidji. O afacere strasnica, stiu eu! Pentru asta sunt bun. La dracu, doar nu sunt un negustoras, acolo i Eu sunt un fantezist. In felul meu sunt un poet. Povesteste-mi, marinare Sindibad, despre Sura-baya sau despre ostroavele Fenix!”)

— Nu te-a atras Muntele Magnetului, nu te-a

1 Masura de capacitate: 4,54 1 in Anglia. 3,78 1 in dus in cuibul ei pasarea Noh? Nu te intorci cu o incarcatura de perle, scortisoara si hezoar? Hai, omule, dezleaga sacul cu minciuni i

— Eu as incepe cu soparlele alea, incepu capitanul.

— Care soparie? Intreaba mirat consilierul comercial Bondy.

— Ei, scorpionii aia. Cum se cheama? Lizards.

— Salamandre?

— Da, ale naibii, salamandre! Uite asa, sunt acolo un fel de salamandre, domnule Bondy.

— Unde?

— Acolo, undeva pe-o insula, unde, nu spun. Secret, secret mare, domnule, worth of milliorts l.

Capitanul isi sterge fruntea cu batista.

— Ei dracie, da berea aia nu mai vine?

— Vine imediat, capitane!

— Bine! Atunci e bine i Sa stii, domnule Bondy, ca salamandrele astea sunt niste animale foarte dragute si cumsecade. Eu le cunosc, ehei.

Aici capitanul izbeste o data tare cu pumnul in masa.

— Si e o minciuna ca ar fi draci. A damned lie, sir.2 Mai curand draci suntem noi, domnule! Poti sa ma crezi!

G. LL Bondy se sperie. „Deliriurn, isi zice. Unde o fi blestematul de Povondra?”

— Sunt acolo cateva mii de salamandre de-as-tea, dar multe au fost mancate de. Ei, dracie, de astia. Cum li se zice pe-aici. Sharks.

— De rechini?

— Da, de rechini. De aia salamandrele astea

1 Valoreaza milioane (ehgi.). '

2 O minciuna blestemata, domnule (engL). „'!

Sunt foarte rare si nu se gajesc decat intr-un singur loc, in golful. Nu, nu-i spun numele.

— Asadar, salamandrele astea traiesc in mare?

— Da, in mare. Numai noaptea ies putin pe tarm si se intorc iute in apa.

— Si cum arata?' (Domnul Bondy incearca sa castige timp pana la inapoierea blestematului de Povondra.)

— Pai, ar#fi cam de marimea unei foci, dar cand lipaie pe labele dindarat, uite-asa sunt de mari! Arata capitanul. Nu pot sa spun ca ar fi frumoase. Nu, nu sunt i N-au pe ele nici un fel de blana.

— Adica solzi.

— Da, solzi. Sunt goaie-golute, domnule Bondy, ca broasca. Si labutele din fata le au asa, ca niste manute de copil, cu patru degete numai. Asa-s de mici si de prapadite i adauga milos capitanul. Altminteri sunt niste animale foarte destepte si dragute, domnule Bondy.

Capitanul se asaza pe vine si in aceasta pozitie incepe sa se balabane incoace si-ncolo.

— Uite-asa lipaiesc.

Capitanul incearca sa imprime corpului sau matahalos o miscare aplecata, unduitoare, tinandu-si in acelasi timp in fata mainile aduse, ca un catel care „face frumos”. Ochii lui de nu-ma-uita nu-l slabesc o clipa pe domnul Bondy, cersindu-i parca un dram de simpatie.

G. H. Bondy este foarte miscat si oarecum rusinat, omeneste. Si, culmea, tocmai in clipa asta, apare in pragul usii tacutul domn Povondra, cu cana de bere in mana. Domnul Povondra se uita scandalizat, cu sprancenele ridicate, la felul nedemn de a se purta al capitanului.

— Acla berea-neoa si pleaca! Ordona pe nerasuflate domnul Bondy.

Capitanul se ridica gemand.

— Uite-asa sunt fapturile astea, domnule Bondy, mici si dragalase. Your health! Zice, si da berea de dusca. Ai bere buna aici, fratioare! Dar si casa, ce sa zic.

Capitanul isi sterge mustatile.

— Si cum ai dat de salamandrele astea, capitane?

— Pai tocmai aici e aici! Sa vezi. Pescuiam perle la Tana Masa.

— Se opreste.

— Sau pe undeva pe-acolo. Da, era undeva, pe alta insula, Stii, fratioare, asta e secretul meu. Oamenii sunt mari pungasi., da, si omul trebuie sa-si pazeasca gura i Si cand nenorocitii aia de singalezi culegeau sub apa. Shells-uvile alea cu perle.

— Adica scoicile?

— Da. Un fel de scoici care stau lipite, in-fipte-n piatra ca paduchii, de trebuie sa le razui cu cutitul. Cum spuneam, salamandrele se uitau la singalezi, si ei au crezut ca sunt draci de mare. Singalezii si batakii sunt niste oameni tare naivi. Pe scurt, credeau ca sunt draci. Da!

Capitanul isi sufla cu zgomot nasul in batista.

— Stii, fratioare, omului nu-i vine sa creada! Nu stiu daca numai noi, cehii, suntem un popor curios, dar peste tot unde am intalnit un compatriot de-al nostru, peste tot a trebuit sa-si vare nasul, sa vada cum si ce fel! Asta din pricina ca noi, cehii, nu credem in nimic. Asa si eu, am socotit cu capul meu batran si prost ca trebuie sa vad dracii astia mai de-aproape. E adevarat ea umblam beat, dar beam fiindca-mi umblau prin cap dracii aia blestemati. Acolo, la ecuator, se poate intampla orice, da, da. Asa ca seara m-am dus la Devii Bay, sa vad.

Domnul Bondy incearca sa-si inchipuie un golf tropical, marginit de stanci si paduri virgine.

— Ei si?

— Ma ased acolo si fac „ts, ts, ts”, adica m-apuc sa chem dracii. Si, mai taica, unde nu vad ca iese odata din mare o salamandra de-alea, se asaza pe piciorusele dindarat si incepe sa se fataie si sa-mi faca si ea mie „ts, ts, ts”. De n-as fi fost beat, poate ca as fi tras in ea; dar eram turta, ca un englez, si-i zic: „Ia fa-te-ncoa, baietas, fa-te-ncoa, tapa^boy, ca nu-ti fac nimic!”

— Si-ai vorbit cu ea ceheste?

— Nu, in malaeza. Acolo se vorbeste mai mult malaeza. Ea, nimic i Si-uite-asa, batea pe loc si se rasucea, ca un copil care se rusineaza. Si in apa, jur imprejur, o groaza de salamandre, si toate isi scoteau botisorul deasupra si se zgaiau la mine. Eu – e adevarat, eram beat mort – m-am asezat pe jos si am inceput sa ma fatai si eu ca salamandra aia, ca sa nu se sperie de mine. Apoi a iesit din mare alta salamandra, mare, cam cat un baiat de zece anisori, si a inceput si. Ea sa se izmeneasca. Iar in labutele din fata tinea o scoica cu perle.

Capitanul mai trase o dusca.

— Sa traiesti, domnule Bondy! Asa-i, eram beat turta, dar i-am zis: „Ma, smechero, adica tu ai vrea sa-ti deschid eu scoica aia, hai? Ia fa-te-ncoa sa ti-o deschid cu cutitul!” Dar ea, nimic, n-avea curaj. Si-am inceput iar sa ma fatai ca o fetita rusinoasa. Ea lipaia si se da tot mai aproape, si atunci am intins usurel mana si i-am luat scoica din labute. Frica ne~a fost la amandoi, ce-i drept e drept, gandeste-te si dumneata, domnule Bondy; dar e adevarat ca eram si beat Am pus apoi mina pe cutit si am desfacut scoica; pipai cu degetul, sa vad, nu-i vreo perla? Dar nu erau decat niste bale scarboase, pe care le face melcul asta gretos care traieste in scoica. Si ii arunc scoica deschisa. Sa fi vazut, fratioare, cum o mai lingea. Pesemne ca pentru ele e un tit-bit grozav. Zi-i pe nume!

— Aperitiv?

— Da, aperitiv. Numai ca, saracutele de ele, nu pot sa desfaca cu degetelele lor carapacele alea tari! Viata grea, domnule!

— Capitanul isi mai toarna bere.

— Pe urma nu mai era chip sa scap de ele! Cand i-au vazut pe singalezi cule-gand scoicile, si-au zis: „Aha, astia o sa le ma-nance!” si-au vrut sa vada cum le deschid ei. Un singalez arata in apa cam ca o salamandra, dar salamandra e mai isteata decat un batak sau un singalez; ea vrea sa invete, ma rog, e curioasa, pe cand batakul nu invata niciodata nimic, decat sa ciordeasca, adauga capitanul I. van Toch cu venin. Si cand faceam pe mal „ts, ts, ts” si ma fataiam ca o salamandra, si-or fi inchipuit ca poate sunt si eu vreo salamandra mai mare. De aia nu s-au prea speriat si au venit la mine, sa le deschid scoicile. Ce fiinte, domnule Bondy. Asa-s de cuminti si de increzatoare!

Capitanul van Toch se imbujorase.

— Si, stii, dupa ce ne-am cunoscut mai bine, m-am dezbracat si eu. Asa, gol-golut. ca sa seman mai mult cu ele: dar tot li se parea ciudat, ca am par pe piept, ca. Ma rog, mai erau si altele. Da.

Capitanul isi trece batista peste ceafa parlita.

— Domnule Bondy, nu cumva te plictisesc X G. H, Bondy e fermecat.

— Nu, nu. Spune mai departe, capitane!

— Pai sa-ti spun, cum sa nu-ti spun? Cand alelalte au vazut salamandra lingand scoica, au iesit si ele pe tarm. Unele aveau in labute scoici – si mare comedie, fratioare, cum izbuteau cu minutele alea ale lor de copil sa*le smulga de pe. Cliffs l. Se rusinau o clipa, apoi ma lasau sa le iau scoicile, E adevarat ca nu toate aveau perle, erau un fel de porcarii de stridii salbatice, le-am aruncat in apa si le-am spus: Ei nu, copii, astea nu fac nici doua parale, pe astea nu vi le mai deschid”. Cand era insa o scoica de perla, o desfaceam cu cutitul, pipaiam sa vad daca e ceva inauntru si pe urma le-o dadeam s-o linga. Jur imprejur se stransesera cate va sute de salamandre si toate se uitau la mine cum deschid scoicile. Unele incercau sa le desfaca singure, cu vreun gandae care se afla pe acolo pe jos. Si tare ma minunam, fratioare! Nici un animal nu stie sa umble cu scule: ce sa-i faci, animalul e animal! Asa-i. In Buitenzorg am vazut maimute care puteau sa deschida cu cutitul un lin, adica o cutie de conserve; dar maimuta nu prea-i animal, domnule. Adevarat. Stam, cum spun, si ma minunam.

Capitanul mai trage o dusca.

— In noaptea aia am gasit, domnule Bondy, in acele shells, vreo optsprezece perie. Erau prin-

1 Stirici (engl.).

Tre ele mai mici si mai mari; iar trei ca niste samburi. Da, ca niste samburi. Capitanul da serios din cap.

— Dimineata, cand m-arm intors pe vapor, mi-am zis: „Capiaan van Toch, totul n-a fost decat un vis, sir, ai fost beat, omule”, si asa mai departe. Dar degeaba! In buzunare aveam optsprezece perle! Da!

— E cea mai frumoasa poveste din cate am auzit vreodata, suspina domnul Bondy.

— Asa ca vezi, fratioare – zice capitanul bucuros – ziua m-am gandit la toate. Am sa im-blmzesc salamandrele astea, nu? Da, am sa le imblanzesc, am sa le dresez, si ele or sa-mi aduca pearl-shells 1. Acolo, la Devii Bay, trebuie sa fio o sumedenie. In seara aia m-am dus iar pe tai ni: dar ceva mai devreme. Cand apune soarele, salamandrele incep sa-si scoata capsoarele, ici unul, colo altul, pana se umple tot intinsul apei. Eu sedeam pe mal si faceam, ts, ts, ts, „. Si-odata vad un rechin. Nu i se zareau din apa decat aripioarele de pe spate. Dupa asta aud o plesca-iala si o salamandra, baldabac, ia-o de unde nu-i! Era pe la apusul soarelui, si-am numarat vreo doisprezece rechini care veneau inspre Devii Bay. Domnule Bondy, intr-o singura seara, bestiile alea mi-au maneat peste douazeci de salamandre, spune capitanul, suflandu-si furios nasul. Da, peste douazeci! Cred si eu, o salamandra, goala si cu minutele alea mici, cum sa se apere? Iti venea sa plangi cand te uitai, si mai mult nu! Sa fi fost acolo de fata, fratioare.

Capitanul tace, miscat.

1 Scoici perliere (engl.).

— Stii, eu iubesc foarte mult animalele, spune el in cele din urma, ridicandu-si ochii albastri spre G. H. Bondy. Nu stiu cum vezi dumneata chestiunea asta, captain Bondy.

Domnul Bondy face un semn de incuviintare.

— Atunci e bine! Se bucura capitanul van Toch. Cum ziceam, sunt animale intelepte si bune; cand le spui ceva, sunt atente ca un caine care-si asculta stapanul. Si mai ales minutele alea ale lor. Eu. Eu sunt un burlac batran, n-am nici un fel de familie. Da, nu-s decat un om batran si singur cuc, bombane capitanul, biruin-du-si emotia. Dar salamandrele astea, ce sa-i faci, sunt asa de dragalase! Numai de nu le-ar manca rechinii! Cand am aruncat cu pietre dupa crocodili, au inceput sa arunce si ele. Nici nu-ti vine sa crezi, domnule Bondy. E adevarat ca nu aruncau cine stie cat, ca au minutele scurtute. Oricum, e ciudat. „Daca sunteti asa istete, le zic eu, ia poftiti incoa sa-mi deschideti o scoica!” Si pun cutitul jos. Saracutele, se cam codeau, le era rusine, dar una a pus mana pe cutit si i-a varat varful intre carapace. „Impinge, ii zic, impinge! See? Rasuceste asa cutitul si gata!” Si salamandra incerca mereu, sarmana, pana scoica pocni si se deschise. „Ei vezi? Nu-i chiar asa de greu!” Daca poate un parlit de batak sau de singalez, sa nu poata un tapa-boy? Pai nu? Doar nu era sa le spun salamandrelor astora, domnule Bondy, ca e ceva nemaipomenit ca un animal sa poata asa ceva! Dar acum pot sa spun. Eram. Eram. Ei, ce mai incoace si-ncolo, eram de-a dreptul thunderstruck 1.

* Uluit (engl.).

— Ca-ritr-im vis, murmura domnul Bondy.

— Da, richtig *. Ca-ntr-un vis. Si chestia asta rn-a zapacit in asa hal, ca am mai ramas o zi cu vaporul acolo. Si seara iar m-am dus la Devii Bay, iar m-am uitat cum sharks-ii imi mancau salamandrele. In noaptea aia m-am jurat sa nu las lucrurile asa. Le-am dat si lor cuvantul meu de onoare, domnule Bondy! Tapa-boys, captain 1. Van Toch va fagaduieste aici, sub puzderia de stele, sa va ajute!

1 intr-adevar (germa.

Intreprinderea comerciala a capitanului van toch

Povestind acestea, capitanului van Toch i se zbir lise parul in cap de insufletire si emotie.

— Da, domnule, chiar asa, m-am jurat I De-atunci n-am mai avut pace o clipa. La Batang mi-am luat concediu si le-am trimis slefuitorilor de pietre scumpe din Amsterdam o suta cincizeci de perle, tot ce-mi adusesera bietele salamandre. Apoi am gasit pe unul, daiak de felul lui, un shark-killer, cel care omoara rechinii in apa cu cutitul. Un ucigas si un talhar fara pereche. Si-am pornit cu el inapoi la Tana Masa pe un vapor de turism. Si acum, felia1, tine-te! „Sa dai iama in rechini! Ca eu vream sa-i omor, ca sa-mi lase in pace salamandrele.” Daia-kul asta era un pagan si-un criminal. Nu-i pasa de tapa-boys. Drac, nedrac, lui totuna ii era! Iar eu faceam asupra acestor lizards experientele si observatiile mele, Adica stai. Am in legatura cu asta un fel de jurnal de bord, unde am scris totul, zi cu zi!

Capitanul scoase din buzunarul de la piept un caiet voluminos, pe care incepu sa-l frunzareasca.

1 Prietene (corect fellow – prieten) (engl.).

— Ce zi e azi? Asa-i, douascinci iunie! De pilda anul trecut, douascinci iunie! Da, aici. Daia-kul a omorat un rechin. Lizards-ii se tot invar-teau mirati pe langa lesul lui, sa vada ce si cum,.: Toby – lamuri capitanul – era o salamandra mai mica, dar desteapta foc Pentru ca a trebuit sa le dau fel de fel de nume, stii? Ca sa pot sa scriu cartea asta despre ele i Toby si-a bagat degetul in gaura facuta de cutit. Seara mi-au adus vreascuri pentru foc.

— Aici nu-i nimic. Mormai capitanul. Sa caut alta zi. Sa incerc douazeci iulie, nu? Lizards-ii si-au cladit mai departe un. Asta. Asta. Cum se spune jeaty?

— Dig, nu?

— Da, dig. Care va sa zica au cladit mai departe un dig nou, la nord-est de Devii Bay, Domnule – adauga el – era o lucrare clasa intai; Un adevarat breakwater!

— Sta vil ar.

— Da. Ele isi depuneau in partea aia ouale si voiau sa aiba acolo ape linistite, intelegi? Si s-au gandit cu mintea ior sa-si faca asa, un sta-vilar; dar iti spun eu ca nici un functionar sau inginer de la Waterstaat din Amsterdam n-ar fi facut un plan mai bun t O lucrare iscusita, domnule, numai ca le-au luat-o valurile. Si-au trebuit sa-si sape mai adine, sub apa, niste gauri, unde stau in timpul zilei. Grozav de destepte animale, domnule, intocmai ca beaversAi!

— Castorii.

— Da, guzganii aia care stiu sa-si faureasca diguri pe ape! Ele aveau la Devii Bay o multime de diguri si de digulete, netezite frumos, de-ai fi zis ca e un oras. Pana la urma si-au pus in cap sa-si construiasca un dig pe toata intinderea, de la Devii Bay. Uite asa.; ^, Acum pot sa ridice pietrele cu macaraua”, citi el mai departe. Lui Albert – asta era un tapa-boy – i-a strivit doua degete. Douasunu: daiakul l-a man-cat pe Albert, dar i s-a facut rau. Cincisprezece picaturi de opium. A zis ca nu mai face niciodata. A plouat toata ziua. Treizeci iunie: ii-zards-ii au ispravit digul. Toby nu vrea sa lucreze. Doamne, ce smechera mai era! Adauga capitanul, clatinand din cap a mirare. Asa-s smecherii, nu vor sa faca niciodata nimic! Toby asta mereu zicea ca e ocupata. De, si intre salamandre sunt deosebiri mari. Trei iulie: Ser-geant a primit un cutit – Sergeant era o salamandra mare si voinica, Si foarte indemana-tica, domnule. Sapte iulie: Sergeant a omorat cu cutitul un cuitle-fish. Asta. Un peste care are in el asa, o zeama cafenie, stii?

— Sepie?

— Da, sepie, daca zici dumneata. Douazeci iulie: Sergeant a omorat cu aceiasi cutit un jel-ly-fish mare, o bestie, asa, ca piftia, si care ustura ca urzica. A dracului dihanie si asta! Si acum atentie, domnule Bondy! Treisprezece iulie, 6 data importanta, am subliniat-o. Sergeant a omorat cu cutitul un rechin mic. Greutatea, saptezeci de livre. Uite, asta am vrut sa-ti spun, domnule Bondy, declara capitanul I. van Toch

* cu emfaza. Aici e scris negru pe alb. E ziua cea mare. Exact treisprezece iulie, anul trecut, Capitanul inchise jurnalul.

— Domnule Bondy, de bucurie am ingenuncheat pe tarm, acolo, la Devii Bay, si-am plans. Si nu mi-e rusine! Atunci am stiut ca salamandrele mele n-au sa se lase. Sergeant a capatat drept rasplata un harpon nou, frumos. Harponul, fratioare, e spaima rechinilor. Si ii zic eu, be a mau Sergeant, arata-le amicilor tai cum sa se apere! Domnule – striga capitanul. Si, sarind de la locul lui, batu o data cu pumnul in masa de bucurie – stii ca dupa trei zile plutea acolo un rechin mort, full of gashes, cura se zice?

— Ciuruit de lovituri?

— Da. Ciur era! Cu harponul aia il aranjasera.

Capitanul mai sorbi o gura de bere, galgair: a.

— Asa sta treaba, domnule Bondy. Si abia atunci am facut cu tapa-boys. Un fel de contract. Adica le-am dat cuvantul meu de onoare ca, in schimbul scoicilor pe care mi le aduceau, eu sa le dau harpoons and knives2, cutite sa se poata apara, see? Astea-s business cinstite, domnule! Ce sa faci? Omul trebuie sa fie cinstit si cu animalele. Le-am mai dat si niste lemne, si doua wheel-barovjs.

— Roabe.

— Da, niste roabe, ca sa poata transporta pietre la digul lor. Saracele de ele i Trebuiau sa care totul cu labutele alea mici, stii? Ei, si-afara de astea, au mai capatat o groaza de lucruri. Nu le-as fi inselat nici cu atatica, a, nu! Ia stai, sa-ti arat ceva i

Si saltandu-si cu o mana burta, ' capitanul van Toch pescui cu cealalta din buzunarul pantalonilor un saculet de panza.

— Aici le am, spuse, si rasturna continutul pe masa.

Erau acolo cam, la o mie de perle de toate marimile: marunte cat niste seminte, mai mari,

1 Fii barbat (engL).

2 Harpoane si cutite (engl.).

Unele cat mazarea, cateva cat cireasa; perle desa-varsite, ca niste picaturi, perle zgrunturoase, baroce, perle argintii, albastre, perle de culoarea pielii, perle galbui, perle batand in negru si perle roz.

G. H. Bondy era ametit. Abia se mai putea stapani. Le scormonea, le rostogolea cu varfurile degetelor, ie acoperea cu amandoua palmele.

— Ce minunatie! Ofta el fermecat. Capitane, nu visez?

— Asa-i, incuviinta miscat capitanul. Sunt minunate. Si in anul acela cat am stat cu ele au omorat vreo treizeci de rechini. Am insemnat aici, spuse, pipai ndu-si buzunarul de la piept. Cu cutitele mele si cu cinci harpoons! Pe mine ma costa cutitele aproape doi dolari americani a plece, adica bucata. Niste cutite foarte bune, fratioare, dintr-un otel care nu prinde nici un fel de rust.

— De rugina. Vrei sa zici.

— Da, fiindca ele, stii, le folosesc sub apa, in mare. Apoi m-au costat o groaza de bani si batakii aia!

— Care bataki?

— Pai indigenii de pe insula. Ei au credinta ca tapa-boys sunt draci si se tem grozav de ei. Si cand au vazut ca stau de vorba cu dracii lor erau sa ma omoare de-a binelea. Noaptea bateau intr-un fel de talangi, ca sa goneasca dracii din campongul lor. Faceau un taraboi nemaipomenit, domnule i Si dupa asta, dimineata mai aveau pretentia sa le platesc eu toata harmalaia. Adica, ma intelegi, munca pe care o depuneau. Ce sa le faci? Asa-s batakii astia: pungasi, mari pungasi! Dar cu tapa-boys se pot face business cinstite. Asa e. Foarte buna afaceri, domnule Bondy.

Lui G. H, Bondy i se parea ca traieste un basm.

— Si vrei sa facem negot de perle cu ele?

— Da. Insa la Devii Bay nu mai exista nici un fel de perle, si pe alte insule nu traiesc iapa-bo'js! Asta~i toata chestia, fratioare!

RpKarml van Toch isi umfla obrajii, semn ca-si savura victoria.

— Tocmai asta e marea afacere la care m-am gandit eu, cu capul meu^ fratioare! Spuse, im-pungand aerul cu degetul lui butucanos, Ca ei, de cand am plecat, salamandrele s-au inmultit grozav, Acum se pot apara, you see! Nu? Si-or sa se inmulteasca din ce in ce mai mult. Nu-i asa, domnule Bondy? N-ar fi o afacere stras-

— Tot nu pricep, spuse G. H. Bondy neai-gur. La ce te gandesti dumneata, de fapt, capitane?

— Pai, ma gim esc sa transportam salam ansii. Qrumul capiiariui. ^ni oDservau ca innccre mare deschisa. Pot inota, lipaie si pe fund, d. r la adaiacimi mari presiunea e prea puternica pentru ele, ca au trupul moale, pricepi? Dar daca as avea un vapor in care le-am face rr; tancuri, un fel de vase asa, pentru apa, as putea sa le transport unde as dori, see? Si acolo, ele mi-ar cauta perle, iar eu le-as aduce cui-: si harpoons, si fel de fel de lucruri de care ar avea nevoie. Saracutele, grozav s-au pra. Prasit se zice, nu,.? In Devii Bay.!

— S-au inmultit.

— Da, s-au inmultit atat de mult, ca n-or sa mai aiba ce manea. Ele mananca pestisori, mol-luks1 si viermisori de apa; dar mananca si cartofi! Pot sa manance si biscuiti, si lucruri de-astea obisnuite. Ar putea fi hranite in acele tanks, pe vapor. Si pe urma le-as da drumul din nou in apa, in locuri potrivite, unde n-ar fi lume multa, si le-as face acolo niste jarms2, sa aiba si ele ce sa manance. Sunt tare dragalase si destepte, domnule Bondy! Lasa, dupa ce ai sa le vezi, ai sa-mi spui: „Hullo, captain, ai niste animale foarte folositoare!” Da. Oamenii sunt nebuni acum dupa perle, domnule Bondy. Asta e afacerea cea mare ia care m-am gandit.

G. H. Bondy era in dilema.

— Imi pare grozav de rau, capitane – incepu ei sovaitor – dar. Eu. Iti marturisesc. Nu stiu.

Ochii albastri ai capitanului van Toch se umplura de lacrimi.

— Rau, rau faci! Ti-as fi lasat aici toate perlele ca. ca guaranty3 pentru vas, dar eu singur nu pot sa cumpar vaporul. Stiu insa aici, In Rotterdam, o nava sprintena. Cu motor Diesel.

— De ce n-ai propus afacerea asta cuiva in Olanda?

Capitanul clatina din cap.

— Cunosc eu oamenii de pe-acolo! N-are rost sa vorbesti cu ei chestii d-astea! As putea – zise el ingandurat – sa transport cu vasul

1 Moluste (engl.).

* Ferme (engL).

Garantia (erigi^ h. T'J „,: – -

M dar curate si comode si ne recita fa- $

) v}}

| bulele lui La Fontaine. Suferea din pri- |

^ cina umezelii, dar nu-i pasa, dedieandu-se g

$ trup si suflet misiunii ei pedagogice. Ne #

$ spunea mes petits chinois* fiindca, ase- *j

| meni chinezilor, nu putem pronunta conjj

^ soana r. Dupa un timp se obisnuise sa-l il inghita si ea pe r intr-atat, incat isi spu- 11

| nea si ei Mme Zimmelmann! Noi, mormo- |

^ locii, o divinizam; cei mici, care nu aveau

Jl plamanii dezvoltati si carora nu li se dag

11 dea voie sa iasa din apa. Plangeau ca nu 11

* Doamna Louise Zimmermann, viata sa, ideile sale. Opera sa (fr.). *+ Micutii mei chinezi (fr.).

* Domnisoara (fr.).

Nu tot asa stau lucrurile cu Scoala de sala mandre-fete din Menton, unde in special li cursurile de muzica, bucatarie dietetica si broderie (la care Mrne Zimmermann tinea mai ales dii punct de vedere pedagogic), elevele dadeau do vada de mai putina ravna. Aceasta, ca sa nu spu nem ca tinerele salamandre liceene dadeau do vada de o indaratnica lipsa de interes!

In schimb, inca de la primele examene publice liceele de salamandre-baieti au avut un succe atat de surprinzator, incat – pe cheltuiala Aso

# o pot insoti in plimbarile ei prin gradina (

| scolii. Era atat de blajina si draguta, incat 11

— Dupa cate stiu – nu s-a suparat decat | g o data, si anume cand tanara noastra proa

11 fesoara de istorie, intr-o zi calduroasa de j ffvara, si-a pus costumul de baie si a coborat (l

X intre noi, in bazin, unde ne-a vorbit despre Xluptele Tarilor de Jos pentru libertate, „

(l stand in apa pana la gat. Atunci iubita Hf noastra Mme Zimmelmann s-a suparat rau 8

I de tot: | jl – Iesi, mademoiselle *, si du-te de te ^

Il spala! Du-te de te spala, mademoiselle! 11

I a tipat ea cu lacrimi in ochi. | | Pentru noi a fost o lectie delicata; am „ j) inteles ca, oricum, n-avem ce cauta pring

II tre oameni; mai tarziu i-am fost recunos- 11 | catori mamei noastre sufletesti ca ne-a |) insuflat in constiinta lucrul acesta cu atata „} l hotarare si tact. G ciatiei pentru Protectia Animalelor -: a fost foarte curand infiintata Politehnica marina pentru salamandre de la Cannes si Universitatea salamandrelor de la Marsilia; aci, ceva mai tar-ziu, o salamandra – prima din lume – a dobandit titlul de doctor in drept i

Chestiunea educatiei salamandrelor evolua deci repede si pe o cale normala.

Profesorii mai progresisti au ridicat impotriva scolilor sistem Zimmermann o multime de obiectii importante; se sustinea mai ales ca tinerelor

Cand invatam bine, ne rasplatea citin-du-ne din poezia moderna, de pilda din opera domnului Francois Coppee *

— De fapt e prea modern spunea ea, dar, la urma urmelor, astazi si asta tine de o buna educatie!

Catre sfarsitul anului scolar a fost organizata Academia publica, la care a Jost invitat domnul prefect de Nisa si alte personalitati de vaza. Elevii mai avansati si mai talentati, care aveau plamani, au fost scosi din bazinele lor si imbracati intr-un fel de robe albe: raspunsurile le dadeau dupa o perdea subtire (ca sa nu sperie doamnele), Au fost interogati despre fabulele lui La Fontaine, s-au discutat diferite formule matematice si au fost ascultati asupra regilor din dinastia Capeti-lor, fiind pusi sa spuna si anii in care au domnit.

Salamandre nu li se potriveste instructia invechita data tineretului omenesc; ei cereau sa se renunte in mod hotarat la predarea literaturii si istoriei, recomandand ca principala atentie sa sa acorde materiilor practice si moderne, cum ar fi stiintele naturale, munca in atelierele scolare, exercitiile tehnice pentru salamandre, gimnastica si asa mai departe. Aceasta asa-numita Scoala Reformata sau Scoala Practica a fost combatuta la randul ei cu pasiune de partizanii culturii clasice, care au declarat ca salamandrele trebuie apropiate de comorile culturii umane numai pe bazele latinii si ca nu e destul sa fie invatate sa vorbeasca daca nu le invatam sa citeze versuri si sa tina discursuri cu o elocventa cice-Dupa aceasta, domnul prefect a multumit intr-un discurs frumos si lung si a salutat-o pe draga noastra directoare; cu aceasta s-a incheiat aceasta zi vesela. Cu aceeasi ravna cu care s-a muncit pentru dezvoltarea noastra sufleteasca s-a lucrat si pentru bunastarea noastra fizica. O data pe luna ne consulta veterinarul din localitate si la fiecare sase luni eram can-tarite, sa se vada daca avem. Greutatea prescrisa. Inimoasa noastra conducatoare tinea foarte mult sa ne dezbaram de obiceiul nostru monstruos si libertin al Dansului Lunii; mi-e rusine s-o spun insa ca, cu toate acestea, unii elevi mai inaintati, in timpul lunii pline, se dedau in taina acestei animalice rusini. Sper ca prietena noastra sufleteasca n-a aflat niciodata de asta: i-ar fi zdrobit inima ei mare, nobila si plina de iubire.

Roniana. Din asta s-a iscat o polemica destul de violenta si lunga, care s-a rezolvat prin etatizarea scolilor pentru salamandre, scolile pentru tineretul uman fiind reformate si ele in asa fel, incat sa se apropie cat mai mult de idealul Scolii Reformate a salamandrelor.

Era deci natural ca si alte tari sa ia hotararea instituirii invatamantului general obligator pentru salamandre si sa-l puna sub controlul statului. La asta s-a ajuns treptat in toate tarile cu iesire la mare (bineinteles cu exceptia Marii Britanii). Pe de alta parte, cum scolile salamandrelor nu erau impovarate de traditiile vechi ale scolilor omenesti si puteau deci folosi cele mai noi metode psihotehnice, de educatie tehnologica, de exercitii premilitare si toate ultimele cuceriri pedagogice, s-a dezvoltat din ele, din-tr-o data, cea mai moderna si, din punct de vedere stiintific, cea mai inaintata instructie din lume, care pe buna dreptate a devenit un motiv de invidie pentru toti oamenii de pe fata pamantului.

O data cu crearea scolilor de salamandre a aparul; si problema limbii de predare in aceste scoli. Care dintre limbile universale era mai nimerita? Primele salamandre din insulele Oceanului Pacific se exprimau, bineinteles, in pidgin-English asa cum apucasera sa-l invete de la indigeni si marinari; multe vorbeau malaeza sau alte idiomuri locale. Salamandrele crescute pentru piata Singaporelui fusesera indrumate sa l' Engleza incorecta.

Vorbeasca basic-English1 – englezeasca simplificata, fara vechile reguli gramaticale, cu numai eateva sute de expresii; iata deci de ce aceasta engleza standard reformata incepu sa fie numita salamander-English. In scolile model Zimmer-mann salamandrele se exprimau in limba lui Corneille. Nu din sovinism, nicidecum, ci mai curand pentru ca era vorba de o educatie superioara, in Scolile Reformate, dimpotriva, invatau in esperanto, limba cu ajutorul careia te poti intelege oriunde.

Apoi au mai aparut cinci-sase limbi universale, care voiau sa inlocuiasca incurcatura babilonica a graiurilor si sa dea o limba materna comuna intregii omeniri si tuturor salamandrelor; bineinteles, s-a discutat aprins si indelung care dintre aceste limbi internationale e mai potrivita scopului, mai muzicala si mai universala, in cele din urma, s~a ajuns la rezultatul ca fiecarui popor i-a fost recomandata alta limba universala, 2

1 Forma simplificata a limbii engleze cu circa 850 de cuvinte si cu un minim de reguli gramaticale, creata intre anii 1926 si 1930 cu scopul de a servi ca limba internationala; este un mijloc camuflat de propagare a limbii engleze in colonii.

2 Printre altele, vestitul filolog Curtius a propus, in lucrarea sa Janua linguarum aperta, ca pentru salamandre sa se adopte ca limba de comunicare latina seco'v.1 ui de aur – latina Iui Vergiliu. „Astazi, clameaza domni; sa, e in puterea noastra ca latina, cea mai perfecta limba, cea mai bogata in reguli gramaticale si cea mai mult cercetata de savanti, sa devina din nou graiul viu al omenirii. Daca oamenii culti nu se folosesc de acest prilej, Scoiiie de salamandre, o data etatizate, toata aceasta chestiune s-a simplificat; in fiecare tara salamandrele erau educate in limba natiunii respective. Desi salamandrele invatau limbile straine relativ usor si cu ravna, aceasta insusire suferea de o insuficienta speciala, pe de o parte in ce -priveste adaptarea organelor vocale, pe de alta parte in ce priveste psihicul lor; asa de pilda cuvintele lungi, cu mai multe silabe, le pronuntau cu mare greutate, cautand sa le reduca la o singura silaba, pe care o rosteau scurt si foiositi-va voi, salamandre, gens-maritima *; alegeti-va ca limba materna erudita limba latina, singura limba care merita a fi vorbita pe ofbis terrarum *. Nemuritor va fi meritul vostru, salamandrae, daca veti trezi la o viata noua limba eterna a zeilor si eroilor, caci prin aceasta limba, gens Tritonum *+, preluati si mostenirea glorioasei Jtome.”

In pofida acestui fapt, un oarecare letonian, Wolteras. Telegrafist de meserie, impreuna cu pastorul Mendelius au nascocit o limba speciala pentru salamandre, numita limba pontica (pontic lang), alcatuita din elemente luate din toate limbile lumii, mai ales din dialectele africane. Aceasta salamandrina (cum i se mai spunea) se raspan-dise destul de mult, mai ales in statele din Nord, din pacate insa numai printre oameni; la Upsala a fost infiintata chiar o catedra pentru limba salamandrina, dar pe cat se stie nici o salamandra n-a urmat acest curs.

Ca sa spunem drept, printre salamandre se vorbea mai mult basic-English, care mai tarziu a si devenit limba lor oficiala.

* Vietati ale marii (lat.). * Globul pamantesc (lat.).

* * Triton, zeu marin in mitologia greco-romana.

Oarecum croncanit: spuneau 1 in loc de r, i? R siflantele le pronuntau cam sasait; inghiteau terminatiile gramaticale, nu stiau niciodata sa faca deosebirea intre „eu” si „noi” si le era indiferent daca vreun cuvant era feminin sau masculin (poate ca prin asta se reflecta frigiditatea lor sexuala in afara de perioada imperecherii). Pe scurt, in gura lor orice limbji capata, intr-un mod caracteristic si intrucatva rationalizat, formele cele mai simple si mai rudimentare

De retinut ca neologismele, pronuntia si gramatica lor primitiva au inceput sa fie repede insusite, atat de plebea din porturi, cat si de asa-zisa lume buna; stilul acesta il luara indata, impamantenindu-l, si ziarele. Astfel incat cea mai mare parte a omenirii ramase fara genuri si fara reguli gramaticale, terminatiile disparura, iar de declinari nici nu mai vorbim! Elita il eliminase pe r si se deprinsese sa sasaie. Cu greu ar mai fi putut spune chiar cel mai cult dintre oameni ce inseamna indeterminism sau transcendent. Aceasta pur si simplu fiindca aceste cuvinte ajunsesera a fi socotite prea lungi si anevoie de rostit chiar si de catre oameni

Pe scurt, bine sau rau, salamandrele stiau sa vorbeasca aproape in toate limbile parnantului de pe tarmurile pe unde traisera. Candva a aparut la noi (cred ca in Narodni Listy) un articol in care (pe buna dreptate) autorul se intreba cu amaraciune de ce salamandrele nu invata si ceheste, daca sunt pe lume salamandre care vorbesc portugheza, olandeza si graiurile altor popoare mici. De altfel, poporul nostru, neavand din pacate iesire la mare, admitea sus-pomenitul articol, nu putea avea nici salamandre; totusi, chiar daca nu dispunem de o mare a noastra, aceasta nu inseamna ca n-am ocupa in cultura mondiala acelasi loc, da, si in multe privinte un loc mai insemnat decat multe alte popoare, ale caror limbi sunt invatate de mii de salamandre.

„Drept ar fi ca salamandrele sa afle cate ceva si despre viata noastra spirituala, dar cum s-o cunoasca daca printre ele nu se gaseste niciuna care sa stie ceheste? Sa nu asteptam sa ne fie recunoscute de altii meritele culturale, ci sa cerem sa ni se infiinteze o catedra de limba si literatura ceha in vreuna din cetatile universitare ale salamandrelor. Cum spune poetul: „Sa nu credem pe nimeni din nici o tara din lume, nu avem nicaieri nici un prieten„. De aceea, proclama articolul, sa ne ingrijim noi insine sa indreptam lucrurile. Tot ce am intreprins in lume am facut de fapt prin noi insine! E dreptul si datoria noastra sa incercam sa ne castigam prieteni printre salamandre; insa, pe cit se pare, Ministerul nostru de Externe nu manifesta un interes prea mare pentru propagarea renumelui si a produselor noastre in randurile salamandrelor, desi alte popoare mai mici cheltuiesc milioane ca sa le impartaseasca comorile lor culturale si sa le trezeasca interesul pentru produsele lor industriale!”

Articolul a facut oarecare valva, mai ales in sanul Uniunii industriasilor, iar ca urmare a aparut un Manual de limba ceha, cu exemplificari din literatura cehoslovaca, pentru uzul salamandrelor. Oricat s-ar parea de necrezut, cartuliile astea s-au vandut intr-un tiraj de – nu exageram – sapte sute de exemplare, ceea ce, in general vorbind, a reprezentat un succes remarcabil l.

1 Vezi foiletonul datorat condeiului domnului Jaromir Seidl-Novomestsky si pastrat in colectia domnului Po-vcradra.

Un GMFATMT DE-AL „Iii in insulele eaiapagos



Facand ocolul pamantului gu sotia mea^ Jindi-iska Seidlova-Chrudimska, ca sa ne alinam.

— Macar in. Parte, prin farmecul autor emotii noi si mari, durerea pricinuita de pierderea nepretuitei noastre matusi, scriitoarea Bohumila Jandova-Stresovecka, am ajuns pana la indepartatele insule Gaia-pagos, in jurul carora s-au tesut atatea legende. Nu am avut un ragaz decat de doua ceasuri, timp in care ne-am plimbat pe tarmul uneia din aceste insule pustii.

— Ia te uita ce frumos apus de soare! I-am spus eu nevesti-mi. Parca tot cerul e inecat intr-o mare de aur si sange!

— Domnule, sunteti ceh? Se auzi nu departe in urma noastra un glas vorbind in cea mai curata si corecta ceha.

Ne-am uitat mirati in partea aceea. Nu era acolo decat o salamandra neagra si mare, care sedea pe stanci, tinand in mana ceva ce semana cu o carte. In cursul calatoriei noastre imprejurul lumii zarisem eateva salamandre, dar pana atunci nu avusesem prilejul sa stam de vorba cu ele.

Chestiunea educatiei si a limbii a fost, bineinteles, numai una din fatetele importantei probleme a salamandrelor, care, nu-i asa, crestea in amploare vazand cu ochii. De pilda, s-a pus la un moment dat intrebarea cum trebuie sa se procedeze de fapt cu salamandrele din punct de vedere, ca sa zicem asa, social.

De aceea, dragi cititori, ne veti intelege uimirea cand ne-am intalnit pe un tarm atat de pustiu cu o salamandra, ba ne~a fost dat sa mai si auzim o intrebare pusa in limba noastra materna.

— Cine e? Strigai eu pe ceheste.

— Iertati-mi indrazneala, domnule! Raspunse salamandra, ridicandu-se respectuoasa. N-am putut sa ma stapanesc auzind prima data in viata o conversatie in limba ceha.

— Ce faace? Ma crucii eu. Dumneata stii ceheste?

— Tocmai ma distram cu conjugarea verbului neregulat a fi, raspunse salamandra. De fapt, verbul asta e neregulat in toate limbile!

— Cum, unde si pentru ce ai invatat ceheste? Staruii eu.

— Intamplarea a facut sa-mi pice in mina cartea asta, raspunse salamandra si-mi intinse cartulia.

Era Manualul de limba ceha pentru | uzul salamandrelor, si foile lui aratau ca fusese citit si rascitit cu mare silinta.

— A ajuns aici cu un transport de carti didactice. Puteam sa-mi aleg Geometria

: J pentru cursul superior, Istoria tacticii de

In primii ani, aproape preistorici, ai veacului salamandrelor existau desigur Asociatii pentru Protectia Animalelor, care se ingrijeau cu mult zel ca salamandrele sa nu fie tratate inuman; datorita progreselor lor neintrerupte, s-a ajuns ca aproape pretutindeni autoritatile sa vegheze razboi, Ghidul solomitilor sau Principiile bimetalismului. Eu insa am ales carticica asta, care mi-a devenit cel mai drag tovaras. Am invatat-o toata pe dinafara si totusi gasesc in ea mereu alte si alte surse de cunostinte si placere.

Sotia mea si cu mme eram pur si simplu entuziasmati de felul corect, ba aproape inteligibil in care se exprima salamandra.

— Din pacate, aici n-am cu cine vorbi ceheste – zise cu modestie noua noastra prietena – si nici nu sunt sigura daca al saptelea caz al substantivului cal face pe cal sau cu cal.

— Cu cal, precizai eu.

— Ba nu; pe cal! Striga nevasta-mea cu insufletire.

— Ati vrea sa fiti atat de binevoitor si sa-mi spuneti – intreba amabila si zeloasa noastra interlocutoare – ce mai e nou in scumpa noastra Praga, cea cu o suta de turnuri?

— Infloreste, prietena draga! Raspunsei eu bucuros de intrebare, si in cateva cuvinte ii aratai la ce grad de dezvoltare ajunsese scumpa noastra metropola.

— Ce vesti imbucuratoare! Exclama salamandra cu o multumire netarmurita.

La aplicarea dispozitiunilor si prescriptiunilor veterinare cu privire la salamandre, dispozitiuni valabile de altfel si pentru alte animale domestice-Chiar adversarii din principiu ai vivisectiunii au iscalit numeroase proteste si petitii prin care

Mai atarna pe Turnul Podului capetele taiate ale cehilor osanditi la moarte?

— De mult nu mai atarna, ii spusei in-trucatva (marturisesc) mirat de intrebarea ei.

— Pacat, mare pacat! Murmura simpatica salamandra. Aceste capete au fost un monument istoric rar. Mare pacat ca razboiul de treizeci de ani a facut sa se piarda atatea monumente! Daca nu ma insel, tara ceheasca a fost atunci parjolita. Trecuta prin foc si sabie. Noroc ca pe-a-tunci mai exista si genitivul negativ, fiindca in carticica asta scrie ca e pe cale de disparitie. Tare rau mi-ar parea sa dispara, domnule, sincer va spun!

— Pe dumneata te-a pasionat asadar si istoria noastra! Exclamai eu incantat.

— Desigur, domnule, raspunse salamandra. Mai ales infrangerea de la Muntele Alb * si robia de trei sute de ani. Am citit despre robia aceasta foarte multe in carticica asta. Sunteti, fireste, foarte man-dri de aceasta robie de trei sute de ani. Ce vremuri au fost si acelea, domnule!

Se cerea interzicerea experientelor stiintifice pe salamandrele vii; intr-o serie de tari a fost intr-adevar promulgata o astfel de lege Si totusi.

— Da, grele vremuri! Incuviintai eu. J Vremi de impilare si suferinti.

— Si ati gemut? Intreba prietena noas- | tra cu un interes arzator.

— Am gemut, suferind in tacere sub j jugul greu al asupritorilor!

— Ce bine-mi pare! Suspina salamandra. Asa scrie si in cartea mea. Sunt foarte bucuroasa ca e adevarat. E o carte grozava, domnule, mai buna decat Geometria pentru cursul superior. Mi-ar placea sa vad odata si-odata locul istoric unde au fost executati domnitorii cehi, ca si alte locuri vestite prin cruntul lor absolutism.

— Pai, sa ne faci o vizita, ii propusei eu din inima.

— Va multumesc, sunteti foarte amabil! Se inclina salamandra. Dar, din pacate, nu sunt libera pe actele mele.

— Am putea sa te cumparam i am strigat eu. Vreau sa spun ca, poate, cu ajutorul unei colecte nationale, am putea procura mijloacele care ti-ar inlesni.

— Va multumesc, va multumesc din tot sufletul! Mormai amica noastra, foarte miscata. Dar am auzit ca apa Vltavei S n-ar fi prielnica. Noi, de fapt, suferim in 1 apele curgatoare de o dizenterie penibila. |

1 Mai ales in Germania toate vivisectiuniae au fost cu severitate oprite, bineinteles numai cercetatorilor evrei (n. a.).

Pe masura ee nivelul cultural al salamandrelor crestea, era tot mai evident faptul, desi motivele nu erau chiar limpezi, ca nu li se mai potrivea

Dupa care, gandindu-se putin, adauga: §

— Si-apoi, mi-ar veni greu „sa-mi parasesc gradina iubita.

— Ah – exclama nevasta-mea – si eu sunt gradinareasa patimasa! Ce recunoscatoare ti-as fi daca ne-ai arata exemplare din flora de aci!

— Cu cea mai mare placere, stimata doamna! Facu salamandra, inclinandu-se respectuos. Numai ca, vedeti. Stiti? Gradina mea preferata e sub apa.

— Sub apa?

— Da, la douazeci de metri sub apa.

— Si ce fel de flori cultivi acolo?

— Anemone marine, cateva specii rare, raspunse prietena noastra. De asemenea, stele-de-mare, castraveti-de-mare, fara sa mai pun la socoteala arbustii de corali. Fericit e cel ce a sadit in tara lui un trandafir, un mar, cum spune poetul!

Din pacate trebuia sa ne despartim; vaporul daduse semnalul de plecare.

— Si ce-ai vrea sa transmiti, domnule. Domnule. Sovaii eu, nestiind cum se numeste simpaticul nostru prieten.

— Ma numesc Boleslav Jablonskyami atrase atentia salamandra, jenata. Cred ca e un nume frumos, domnule. L-am ales din carticica mea.

— Si ce-ai vrea, domnule Jablonskysa transmiti poporului nostru?

Salamandra se gandi o clipa.

Aplicarea simplistei metode de protectie a animalelor. Atunci a fost intemeiata Liga Internationala pentru Protectia Salamandrelor (Salaman-der Protecting League) sub inaltul patronaj al printesei of Huddersfield.

Liga, numarand peste doua sute de mii de membri, majoritatea englezi, a facut pentru salamandre o fapta de isprava si de omenie: a obtinut in primul rand ca pe tarmurile marilor sa fie amenajate un fel de terenuri sportive, unde salamandrele sa-si tina „mitingurile si manifestarile sportive” (de pilda „Dansul Lunii”), fara a fi stingherite de priviri indiscrete; a apela la inimile tuturor scolarilor (chiar si la inimile studentilor de la Universitatea din Oxford) sa nu mai arunce cu pietre in aceste animale; de asemeni, intr-o anumita masura, sa se ia seama ca in scolile salamandrelor mormolocii sa nu fie prea surmenati din cauza unei programe anali-

— Spuneti-ie compatriotilor dumneavoastra – zise in cele din urma, cu glasul adine miscat – spuneti-le. Ca vechile animozitati dintre slavi nu trebuie sa piara. Si sa nu uite de Lipany si mai ales de Muntele Alb – sa le pastreze vesnic in amintire! La revedere, va salut! Termina deodata, abia stapanindu-si emotia.

Am plecat cu barca, ingandurati si profund miscati. Prietena noastra statea pe o stanca si ne facea cu mana: parea ca striga ceva.

— Ce striga? Intreba nevasta-mea.

— Nu stiu – am spus eu – dar parca as auzi: „Salutati-l pe domnul primar doctor Baxu!” tice excesiv de incarcate; si, in sfarsit, locurile de munca ale salamandrelor, precum si locuintele lor, sa fie ingradite cu garduri inalte de scanduri, care sa le pazeasca de diferite neplaceri si mai ales sa traga un hotar bine marcat intre lumea urodelelor si a oamenilor1.

1 Probabil ca la mijloc au existat si unele motive etice. Printre hartiile domnului Povondra s-a gasit o Proclamatie publicata in mai multe limbi, se pare in toate ziarele lumii, si iscalita chiar de printesa of Huddersfield, in care se spunea: „Liga pentru protectia salamandrelor se adreseaza mai ales voua, femeilor, sa colaborati prin munca voastra, in interesul corectitudinii si al bunelor moravuri, la marea actiune de a imbraca in mod cuviincios salamandrele.

Cea mai potrivita imbracaminte, in acest scop, este o fustulita lunga de 40 cm si larga de 60 cm, in talie de preferat cu un elastic cusut. Se recomanda fustita incretita (plisse) care vine bine si-ti permite o mai mare libertate in miscari. Pentru tinuturile tropicale ajunge un sort prevazut cu niste panglici cu care sa poata fi legat peste mijloc, confectionat dintr-un material obisnuit, daca se poate chiar din rochii vechi pe care nu le mai purtati. Ajutati acestor biete salamandre sa nu mai fie nevoite sa se arate despuiate in timpul lucrului, fapt care, desigur, le jigneste pudoarea, ofensand in acelasi timp nrice om onest si indeosebi femeile mame.”

Si totusi aceste laudabile initiative par. Ticul:' care au incercat sa indrepte in mod onorabil si uman relatiile societatii omenesti fata de salamandre, au devenit curand neindestulatoare.

De fapt, fusese relativ usor ca salamandrele sa fie incadrate – cum se spune – in procesul de productie; dar mai grea, cu mult mai grea si mai complicata s-a aratat problema incorporarii lor in randurile unei societati in devenire.

Dupa toate aparentele, aceasta actiune n-a avut efectul dorit; nu se stie daca salamandrele au consimtit vreodata sa poarte fustita sau sort; poate pentru ca le stinghereau sub apa sau pentru ca nici fustita si nici sortul nu aderau corpului lor. Dupa ce salamandrele au fost despartite de oameni prin garduri de scanduri, bineinteles ca au disparut de amandoua partile orice motive de rusine sau alte sentimente neplacute.

In ce priveste parerea noastra, potrivit careia salamandrele ar trebui aparate de toate neplacerile, ne-am referit mai ales la clini, care nu s-au obisnuit niciodata cu ele si le urmaresc furiosi chiar si sub apa, fara sa le pese ca nu le raman in gura decat mucilagii cand musca vietatea fugarita. Uneori se apara si salamandrele, si nu o data caini de rasa pura au fost ucisi cu sapa sau cu harponul. In general, intre caini si salamandre s-a iscat o dusmanie de moarte, care, departe de a se potoli, a crescut, adancindu-se o data cu ridicarea gardurilor amintite mai sus. Dar asta asa se intampla, si nu numai la caini.

In treacat fie zis, aceste garduri gudronate, care se intindeau pana hat departe pe sute si sute de kilometri de-a lungul tarmului marii, au fost intrebuintate si in scopuri educative; pe toata intinderea lor erau inscriptii mari ou indemnuri pentru salamandre.

Oamenii cu idei mai conservatoare sustineau de altminteri ca nu putea fi vorba de asa ceva, salamandrele fiind pur si simplu proprietatea onilor lor, care garantau si raspundeau de ele si pentru eventualele stricaciuni pe care le-ar fi adus: cu toata inteligenta lor de netagaduit, salamandrele nefiind nimic altceva decat un obiect oarecare, un lucru sau un bun ca toate bunurile, si orice masura care ar privi in mod special incadrarea in lege a salamandrelor ar fi o interventie care ar incalca sfintele drepturi ale proprietatii particulare. Cealalta parte, dimpotriva, obiecta ca salamandrele, ca fapturi rationale ce sunt si in mare masura raspunzatoare de actele lor, pot din proprie vointa si prin felurite mijloace sa violeze legile in vigoare. Cum ar putea proprietarul de salamandre sa poarte raspunderea unor eventuale contraventii pe care le-ar savarsi animalele lui? Prin asumarea unui astfel de risc s-ar ajunge, mai mult ca sigur, la anihilarea spiritului de initiativa al particularilor specializati in munci cu salamandre. In mari, precum s-a spus, nu sunt garduri. Nu putem deci intarcui salamandrele, ca sa le controlam. Iata de ce se simte nevoia ca salamandrele sa se lege intre ele prin contracte legale, ca sa poata respecta dispozitiile legale ale oamenilor si sa se calauzeasca dupa randuieli ce vor fi edic-tate anume pentru ele i.

* Vezi primul Proces al salamandrelor, care a avut loc la Durban si a fost foarte comentat de presa mondiala (consultati taieturile de ziar ale domnului Povondra). Directia portului din A. a folosit in detasament o colonie de salamandre. Acestea s-au inmultit intre timp atat de mult, incat n-au mai avut loc in port; in consecinta, Dupa cat se stie, primele legi referitoare la salamandre au fost promulgate in. Franta. Primul paragraf stabilea indatoririle salamandrelor in caz de mobilizare si razboi; a doua lege (numita lex Deval) prescria salamandrelor ca se pot cateva colonii de mormoloci au fost asezate pe tarm undeva in apropiere. Mosierul B., ale carui pamanturi se intindeau pe o parte din sus-amintita fasie de tarm, a cerut directiei portului sa-si mute salamandrele de pe tarmul sau particular, intrucat acolo se afla locul lui preferat de baie. Directia portului a obiectat, spunand ca n-o priveste acest lucru, ca salamandrele, in clipa cand s-au asezat pe pamanturile reclamantului, au intrat in proprietatea domniei-sale. In timp ce procesul se taragana in asteptarea unei solutii, salamandrele au inceput (pe de o parte din instinct, pe de alta parte din zelul inoculat ori educat lor) sa construiasca diguri si bazine pe tarmurile domnului B., fara nici un ordin prealabil si fara o invoire speciala. Atunci domnul B. a inaintat o plan-gere autoritatilor competente, in care arata ca proprietatea sa fusese deteriorata. In prima instanta plangerea a fost respinsa, pe considerentul ca proprietatea domnului B. nu fusese deteriorata prin digurile acelea, ci din contra, perfectionata. A doua instanta a dat castig de cauza reclamantului, pentru faptul ca nimeni nu e obligat sa suporte pe proprietatea lui animalele altuia si ca directia portului A. trebuie sa compenseze toate pagubele pricinuite de salamandre intocmai ca un taran care ar plati vecinului pagubele facute de animalele sale. Apararea a ripostat, bineinteles, ca nu poate raspunde pentru salamandre. Intrucat nu pot fi inchise in mare. La aceasta, judecatorul a declarat ca, dupa parerea lui, pagubele cauzate de salamandre pot fi asimilate pagubelor facute de gaini, care nici ele nu pot fi inchise, fiindca zboara. Reprezentantul directiei portului a intrebat cum stabili numai in locurile indicate de proprietarul lor sau de biroul departamental competent; a treia lege glasuia ca salamandrele sunt obligate sa se supuna la toate ordonantele politiei: In caz de abatere, autoritatile politienesti au dreptul poate clientul sau sa mute salamandrele sau sa le decida sa paraseasca singure tarmul particular al domnului B.? Judecatorul a raspuns ca asta nu priveste instanta. Reprezentantul directiei portului a intrebat: „Ce-ar spune onoratul domn judecator daca directia, care l-a delegat la proces, ar impusca aceste salamandre indezirabile? La aceasta chestiune judecatorul a raspuns ca el, ca gentleman englez, considera aceasta drept un procedeu extrem de inoportun si o alienare a dreptului de vanat al domnului B. Partea parata are acum datoria, pe de o parte, sa-si mute salamandrele de pe proprietatea particulara a reclamantului, iar pe de alta parte, sa separe pagubele pricinuite de digurile si nivelarile executate acolo, adu-cand in stare primara acea fasie de tarm. Reprezentantul partii pirite a mai pus apoi intrebarea daca salamandrele pot fi intrebuintate la aceasta lucrare de readucere in starea primara. Judecatorul a raspuns ca, dupa parerea sa, lucrul nu e posibil fara invoirea reclamantului, a carui sotie nu suporta salamandrele si nu poate sa se scalde in apa infectata de ele. Apararea a protestat, spu-rand ca fara salamandre nu poate sa inlature digurile construite sub mare. Judecatorul a declarat apoi ca tribunalul nu e in masura sa hotarasca amanuntele tehnice; judecatile se fac pentru a se apara dreptul de proprietate, nu ca sa hotarasca ce se poate face si ce nu. Cu asta chestiunea, din punct de vedere juridic, s-a incheiat; nu se mai stie cum a iesit directia portului A. din aceasta grea situatie, insa toata intamplarea a dovedit ca problema salamandrelor trebuie totusi reglementata, prin norme juridice noi.

Sa le pedepseasca cu inchisoarea pe uscat si ia loc luminos, sau chiar cu suspendarea de la munca pe timp mai indelungat. Partidele de stanga au ripostat, venind in parlament cu propunerea sa se elaboreze o legislatie cu caracter social pentru salamandre, care sa le delimiteze indatoririle de munca, iar patronilor sa li se impuna anumite obligatii fata de salamandrele muncitoare (de exemplu, concediu de cincisprezece zile in timpul imperecherii de primavara). Extrema stinga a cerut, dimpotriva, ca salamandrele sa fie izgonite ca dusmane ale oamenilor muncii: fiind puse in slujba capitalismului, produc prea mult si aproape pe nimic, amenintand astfel nivelul de trai al clasei muncitoare. In sprijinul acestei revendicari, la Brest s-a declarat o greva, iar la Paris au avut loc mari demonstratii; incidentele s-au soldat cu numerosi raniti, iar guvernul Deval a trebuit sa-si prezinte demisia. In Italia salamandrele au fost incluse in niste corporatii speciale alcatuite din patroni si reprezentanti ai autoritatilor, iar in Olanda au intrat* sub jurisdictia Ministerului Constructiilor Hidraulice. Pe scurt, fiecare stat a rezolvat aceasta problema in mod diferit si fiecare in felul lui, dar o sumedenie de acte oficiale care au reglementat indatoririle, limi-tand de la caz la caz libertatea salamandrelor, au fost pretutindeni in general aceleasi.

Se intelege ca o data cu primele legi referitoare la salamandre s-au gasit oameni care, prin-tr-un rationament perfect logic, au demonstrat ca, daca societatea omeneasca impune salamandrelor anumite indatoriri, trebuie sa le recunoasca si unele drepturi. Statul care face legi salamandrelor le recunoaste ipso fact01 drept creaturi responsabile si libere, drept subiecte juridice si, implicit, drept cetateni ai sai; in acest caz, ar fi necesar sa se reglementeze intr-un fel raporturile lor fata de statul sub a carui jurisdictie traiesc.

Salamandrele ar putea fi socotite ca imigranti, de pilda, dar in acest caz statul nu le-ar mai putea impune anumite indatoriri in caz de mobilizare sau de razboi, cum se intampla (cu exceptia Angliei) in toate tarile civilizate. In caz de razboi, fara indoiala ca vor cere salamandrelor sa le apere tarmurile; atunci nu li s-ar mai putea contesta anumite drepturi civice, ca dreptul de vot, dreptul de asociere, libertatea intrunirilor si asa mai departe 2.

Ba chiar s-a propus ca salamandrelor sa li se recunoasca sub apa un fel de autonomie; dar aceste consideratii si altele inca au ramas in stadiu de proiect; nu s-a ajuns la nici un fel

1 Prin insusi faptul (lat.).

2 Unii au luat egalitatea salamandrelor atat de ad litte-rara *, incat au cerut ca salamandrele sa poata ocupa orice slujbe publice, pe apa si pe uscat (J. Courtaud); sau sa se infiinteze cu ele regimente submarine inarmate, avand comandantii lor de adancuri (general Desfours); sau, in sfarsit, sa fie ingaduita casatoria intre oameni si salamandre (avocat Louis Pierrot). Savantii au obiectat ca aceste casatorii nu sunt posibile, dar maestrul Pierrot a declarat ca nu e vorba de posibilitatea naturala, ci mai degraba de Principiul Juridic, si ca el insusf ar fi dispus sa ia de sotie o femela salamandra spre a dovedi ca reforma amintita a dreptului de familie nu ramane numai

* Cuvant cu cuvant (lat.).

De solutie, mai ales ca salamandrele, niciodata si nicaieri, n-au cerut drepturi cetatenesti.

La fel, fara vreun interes direct si fara nici o interventie din partea salamandrelor, s-a star-nit o mare disputa in jurul chestiunii daca salamandrele pot sau nu fi botezate. Biserica catolica s-a situat de la inceput pe o pozitie categoric negativa, obiectand ca salamandrele, netragan-cu-se din Adam, n-au mostenit pacatul originar, si in consecinta nu pot fi izbavite prin sfanta taina a botezului de acest pacat. Sfanta biserica nu vrea sa ia o hotarare in problema daca salamandrele au sau nu suflet, sau daca se bucura cat ce cit de mila si harul lui Dumnezeu: bunavointa ei fata de salamandre poate fi exprimata numai prin aceea ca-si va aminti de ele in rugaciuni speciale ce se vor citi in anumite zile, o data cu rugaciunile inaltate pentru sufletele din purgatoriu si cu exortatiile facute pentru pe liirtie. (Pierrot avea sa ajunga dupa aceste dispute un avocat foarte cautat in materie de divorturi.)

(In aceasta ordine de idei, de mentionat ca in presa, mai ales in cea americana, apareau din cand in cand stiri potrivii carora cateva tinere ar fi fost, zice siluite de salamandre in timp ce se imbaia u. De aceea in Statele Unite s-au inmultit cazurile de salamandre prinse, linsate si mai cu seama arse pe rug. Zadarnic protestau savantii impotriva acestui obicei omenesc, sustinand ca din anumit* credinciosi1. Mai greu a fost pentru bisericile protestante, care au recunoscut salamandrele ca fiinte rationale, in stare sa-si aproprie invatatura crestina, dar care s-au codit sa le primeasca in sanul bisericii si sa le considere frati intru Hristos. De aceea s-au marginit sa publice (in editie prescurtata) Sjanta scriptura pentru sala-mandre pe hartie impermeabila, pe care au difuzat-o in milioane de exemplare; se proiecta intocmirea pentru salamandre (in analogie cu basic-English) a unui fel de basic-crestinism motive anatomice asemenea atentate sunt excluse, caci un mare numar de tinere fete au depus juramant ca ar fi fost ino-portunate de salamandre, lucru pe care orice american cinstit nu-l putea pune la indoiala. Mai tarziu autodafeurile au fost limitate in sensul ca nu puteau fi efectuate decat sambata si numai sub supravegherea pompierilor. Tot atunci a aparut si miscarea impotriva linsarii salamandrelor, in fruntea careia se afla reverendul Robert J. Washington, urmat de alte sute de mii de membri, bineinteles aproape fara exceptie negri. Presa americana incepuse sa sustina ca aceasta miscare ar avea caracter politic si subversiv, ceea ce a dus la atacarea cartierelor locuite de negri; au fost arsi numerosi negri, care se rugau in bisericile lor pentru surorile salamandre. Furia impotriva negrilor a ajuns la paroxism cand de la biserica ne-Vezi enciclica Sfantului parinte: Mirabilia Dei opera*

* Creatiile minunate ale lui Dumnezeu (lat.).

(bazele invataturii crestine simplificate); dar incercarile facute in sensul acesta* au provocat atatea discutii teologice, incat au fost lasate balta1. Nu tot atatea scrupule au avut anumite secte crestine (mai ales in Statele Unite), care si-au trimis misionarii la salamandre ca sa le predice Credinta cea Dreapta si sa-i boteze dupa Cuvantul Scripturii: „Porniti in lumea intreaga si propovaduiti noroadelor!” Din pacate, numai cativa misionari au izbutit sa treaca dincolo de grilor din Gordonville (L.) s-a aprins tot orasul. Dar faptul acesta nu atinge decat indirect istoria salamandrelor.)

Sa enumeram insa mai jos cateva din privilegiile si drepturile civile pe care salamandrele le-au obtinut cu adevarat: fiecare salamandra a fost inscrisa in evidenta salamandrelor si inregistrata la locul ei de munca; trebuia sa aiba invoire oficiala ca sa locuiasca acolo; trebuia sa plateasca un impozit pe care i-l achita patronul si care i se retinea din ratia alimentara (intrucat salamandrele nu primeau salariul in bani); trebuia sa plateasca chirie pentru tarmul locuit, rate pentru tarcuri, taxe scolare si alte taxe publice; pe scurt, am fi nedrepti daca n-am recunoaste ca in aceste privinte s-a procedat cu ele fara discriminare, astfel incat nu se poate spune ca nu se bucurau si ele de un fel de egalitate cu oamenii de rmd.

In legatura cu aceste probleme avem o literatura atat de bogata, incat numai bibliografia ei ar necesita doua tomuri groase.

Meni. Patronii le-au interzis intrarea in tarcul salamandrelor, ca aceste animale sa nu-si piarda timpul de pomana. Asa, de pilda, vedeai cate un predicator ici, colo, stand langa gardul gudronat, printre cainii ce latrau furiosi la dusmanii lor, care se aratau de cealalta parte a ingraditurii, si vorbindu-le cu inflacarare despre Dumnezeu.

Dupa cate se stie, monismul s-a raspandit printre salamandre intr-o masura oarecum mai mare; unele salamandre credeau de asemenea si in etalonul aur si alte dogme stiintifice. Pana la urma, binecunoscutul filosof Georg Sequenz le-a faurit o religie speciala, al carui principal si cel mai lung articol era credinta in Marea Salamandra.

Daca aceasta credinta n-a avut nici o priza la salamandre, in schimb a gasit destui adepti printre oameni, mai ales in orasele mari, unde au aparut peste noapte o groaza de temple ergote-rice pentru cultul salamandrelor *. Salamandrele,

1 Vezi in hartiile domnului Povondra o brosura extrem de licentioasa, despre care se spune ca a si fost tiparita in vederea unor rapoarte politienesti in B *. Referin-du-ne la aceasta „tiparitura speciala”, editata in scopuri stiintifice, n-o putem cita intr-o carte serioasa. Dam totusi cateva amanunte: aproape toate, si-au ales intr-o epoca mai tarzie o alta credinta, a carei origina a ramas invaluita in mister; era adorarea lui Moloch, pe care si-l inchipuiau ca pe o salamandra uriasa cu cap de om; se spune ca aveau sub apa idoli uriasi de fonta, pe care-i turnasera la Armstrorig sau la Krupp *. Amanunte mai precise despre ritualurile lor, care, zice-se, erau de o neobisnuita cruzime si mister, nu avem, ele neiesind niciodata la iveala, de vreme ce erau savarsite sub apa.

Se pare ca au adoptat aceasta credinta din pricina cuvantului Moloch, care le amintea numirea stiintifica (Molche sau Molch in germana) data salamandrelor

Dupa cum rezulta din cele de mai sus, timp indelungat problema salamandrelor s-a redus la

Intrebarea daca salamandrele sunt, si in ce masura, fiinte rationale destul de civilizate in stare sa se bucure de anumite drepturi, fie chiar si la periferia societatii omenesti si a speciei umane. Cu alte cuvinte, ea nu depasea cadrul preocuparilor interne ale statelor reglementate de legislatiile civile respective.

Ani de-a randul nimeni n-ar fi „ banuit ca aceasta problema avea – o imensa importanta internationala si ca salamandrele trebuiau tratate nu ca niste animale inteligente, ci ca o comunitate, un popor, o natiune: natiunea salamandrelor!

Ca sa spunem drept, primul pas in Problema Salamandrelor l-au* facut tocmai sectele, oarecum excentrice, care au incercat sa le boteze invocand Sfanta Scriptura: „Porniti in lumea intreaga si propovaduiti noroadelor!” Cu asta s-a afirmat pentru prima oara ca salamandrele sanl si ele un fel de natiune K Acum incepe sa sa ocupe de Problema Salamandrelor si Biroul International al Muncii din Geneva. Aici s-au ciocnit doua tabere: una care recunostea in salamandre o noua clasa muncitoare, cerand ca

11 De asemenea, si rugaciunea catolica pentru salamandre amintita mai sus le definea ca Dei creatura de gente Molche (fapturile Domnului, semintia salamandrelor). In colectia domnului Povondra am mai gasit cateva proclamatii. Probabil ca pe cele mai multe le-a ars madam Povondra in cursul timpului. Din materialul pastrat dam cateva titluri:

Intreaga legislatie sociala sa se extinda si asupra lor (se avea in vedere ziua de munca, concediile platite, asigurarea pentru invaliditate si batranete si asa mai departe), iar cealalta, care declara, dimpotriva, ca salamandrele constituie o concurenta primejdioasa a fortelor de munca umane si ca munca lor trebuie pur si simplu interzisa ca antisociala. Impotriva acestei propuneri s-au ridicat nu numai reprezentantii patronilor, ci si delegati de-ai muncitorilor, aratand ca salamandrele reprezinta nu numai o noua armata de muncitori, dar si o mare piata de desfacere, din ce in ce mai importanta. Dupa cum. S-a mentionat in rapoartele lor, in ultimul timp au crescut enorm, atingand proportii nemaivazute, comenzile destinate industriei metalurgice (unelte de lucru, masini si idoli de fonta pentru salamandre), de armament si chimica (materii inflamabile submarine), precum si comenzile facute fabricilor de hartie (manuale pentru salamandre), de ciment, de prelucrare a lemnului si de hrana artificiala (Salamander-Food), ca si altor numeroase sectoare; tonajul vapoarelor, de asemeni, s-a ridicat cu 27% fata de perioada anterioara ivirii salamandrelor, extractia de carbune a crescut cu 13,6°/o. Indirect, o data cu sporirea comenzilor si cresterea bunei-stari a oamenilor, a crescut si cifra de afaceri in diferite alte ramuri industriale.

Recent salamandrele au Inceput sa comande diferite piese de masini concepute dupa propriile lor proiecte; cu ele isi monteaza singure; sub apa ciocane pneumatice, sfredele submarine, aparate de radio submarine de emisie, masini tipografice si alte masini de constructie speciala. Pentru aceste piese platesc depunand un volum mai mare de munca; astazi o cincime din totalul produselor industriei grele si usoare de pe glob depinde de comenzile salamandrelor. Suprimati salamandrele si veti fi siliti sa inchideti o cin-o „o din fabrici! Iar in locul prosperitatii de astazi veti avea milioane de someri. Biroul International al Muncii, desigur, n-a putut sa nu tina seama de aceasta imprejurare si in ceae din

Deosebit de importanta (dovada chiar faptul ca domnul Povondra a lipit-o cu o mare grija) a fost probabil aceasta proclamatie pe care o reproducem integral: urma, dupa ample discutii, s-a ajuns la solutia ele compromis ca, sus-numitii salariati din grupa S (urodele) nu pot fi angajati decat pentru lucrari sub apa sau in regiunea tarmului la o e. epartare de zece metri de linia maxima a fluxului; ca nu au voie sa exploateze carbunii sau t. Ueiul care s-ar gasi in adancurile marii; ca nu au voie sa produca hartie, textile sau piele artificiala din alge marine pentru continent” si asa mai departe; aceste restrictii aduse productiei mandrelor au fost consemnate intr-un cod cuprinzand nouasprezece alineate, pe care nu le reproducem pentru motivul ca n-au fost respectate nicaieri, ceea ce de altfel era si de asteptat; din punct de vedere social si economic insa, acest cod a fost o opera utila si mareata, o adevarata rezolvare, pe plan mare, international, a Problemei Salamandrelor.

Ceva mai greu au mers lucrarile in ceea ce priveste recunoasterea internationala a salamandrelor in alte domenii, indeosebi in sfera relatiilor culturale. Cand in presa de. Specialitate a aparut eseul foarte des citat Compozitia geologica a fundului marii pe insulele Bahamace, iscalit de John Seaman, nimeni n-a banuit, desigur, ca e vorba de lucrarea stiintifica a unei salamandre savante; dai: cand la congresele stiintifice sau pe adresa diferitelor academii si societati stiintifice au inceput sa soseasca fel de fel de informatii si studii din partea cercetatorilor salamandre in toate domeniile (in domeniul oceanografiei, geografiei, hidrobiologiei, matematicii superioare si a altor stiinte exacte), s-au produs incurcaturi de nedescris, iar unele cercuri s-au aratat chiar indignate; indignare pe care vestitul doctor Mart el a exprimat-o in termenii urmatori: „Viermii astia au neobrazarea sa ne invete pe noi, oamenii?”

Savantul japonez, doctor Onoshita, care a avut indrazneala sa citeze o informatie provenita ce la o salamandra (era ceva in legatura cu evolutia oului la mormolocii pestelui de mare adan-cime Argyropelecus hemigymnus Cocco), a fost atat de sever boicotat de lumea stiintifica, incat si-a facut harakiri. Pentru stiinta universitara a fost o chestiune de mandrie si de respect de casta sa nu ia in considerare nici o opera stiintifica de-a salamandrelor. Din cauza aceasta Centrul Universitar din Nisa 1 a facut un ges: v in colectia domnului Povondra a fost gasit un foileton in care este descrisa – destul de superficial de altminteri – o conferinta solemna tinuta la Nisa; spre regretul nostru, in acest foileton nu s-au pastrat decat un numar de pagini, celelalte pierzandu-se.

Nisa, 6 mai. I

In frumoasa si luminoasa cladire a j Institutului pentru Studii Mediteraneene, situata pe Promenade des Anglais, este astazi mare animatie; doi agenti de politie pastreaza ordinea, lasand sa treaca personalitatile invitate, care pasesc pe un covor rosu in amfiteatrul ospitalier si racoros. Jl vedem pe domnul primar al Nisei, suri-zator, pe domnul prefect, cu cilindru pe cap, un general in uniforma albastru-des-chis, domni cu insemnele rosii ale Legiunii de onoare la butoniera, doamne de o anumita varsta (anul acesta e la moda culoarea terracote), viceamirali, gazetari, profesori si batrani maiestuosi de toate care a starnit o valva si mai mare (ceea ce, fireste, nu putea decat sa inrautateasca situatia), si anume l„a invitat la o conferinta solemna pe doctorul Charles Mercier, o salamandra foarte docta din portul Toulon, care a vorbit cu un succes remarcabil despre teoria sectiunii conice in geometria neeuclidiana. La aceasta conferinta a luat parte, ca delegata a organizatiei geneveze, si doamna Maria Dimineanu. Celebra si generoasa aoamna a fost atat de impresionata de purtarea modesta si de eruditia doctorului Mer („Panvre petit, s-a exprimat ea, il est telle-riient laid! Lee), incat si-a propus – ca o incununationalitatue, de care e plina totdeauna Coasta de Azur, Deodata, un mic incident: printre toate aceste notabilitati se uita speriata si incearca sa se strecoare neobservata o creatura mica, ciudata; din cap pana-n picioare e invaluita intr-un fel de pelerina sau capa neagra, la ochi are ochelari enormi negri si, cu un mers leganat, lipaie repede spre vestibulul intesat de lume.

— He, vous – striga un politist – qu'est-ce que vous cherchez ici? *

Dar chiar in acelasi moment somitatile aulice se precipita in intam. Pinarea acestui oaspe timorat cu cher docteur * in sus si cher docteur in jos. Pe scurt, persoana era insusi doctorul Charles Mercier, salamandra savanta, care trebuia sa conferentieze in fata elitei Coastei de Azur! Repede

* Saracutul de el, e atat de urat! (Fr.).

* Ei, tu, ala de colo, ce cauti aici? (Fr.) + Draga doctore (fr.).

Nare a neobositei si activei sale vieti – sa fad! Tot ce-i va sta in putinta ca salamandrele sa ne cooptate in Liga Natiunilor.

Zadarnic au incercat oamenii de stat sa explice elocventei si energicei doamne ca salamananauntru, poate mai gasim, un locsor in acest auditoriu emotionat si solemn!

Pe podiu au luat loc monsieur le maire *, monsieur Paul Mallory, un mare poet, madame Maria Dimineanu, delegata Institutului international pentru strange-rea legaturilor intre intelectuali, rectorul Institutului de studii mediteraneene, si alte personalitati oficiale; intr-o parte a podiului se afla o catedra pentru conferentiar, si dupa ea – ei da, era intr-adevar o cada de tinichea! O vana obisnuita de tabla, cum se gaseau odinioara in odaile de baie. Doi functionari aduc pe podiu o faptura sfioasa, invaluita intr-o capa lunga. Ici, colo se aud aplauze oarecum stingherite. Doctor Charles Mercier se inclina rusinat si se uita, nesigur, unde sa se aseze.

— Vo-ila, monsieur *, ii sopteste un functionar si ii arata vana de tabla. Poftiti, luati loc!

Doctorului Mercier, bineinteles, ii e. grozav de rusine si nu stie cum sa refuze aceasta delicata atentie; incearca sa ocupe un loc in vana, straduindu-se sa atraga cat mai putin atentia spectatorilor,

* Domnul primar (fr.). * Poftiti, domnule (fr.).

Drele, neavtnd nicaieri pe lume un stat propriu suveran, nici un teritoriu al lor de stat, nu pot fi membri ai Ligii Natiunilor. Doamna Dimi-neanu a inceput sa propage ideea ca, daca asa stau lucrurile, salamandrele trebuie sa capete in incurca in pelerina lunga si, cu un plescait surd, cade in apa.

Domnii de pe podiu sunt improscati din belsug, dar se fac ca nu observa nimic; cineva din sala chicoteste isteric; domnii din primele randuri se uita insa suparati indaraA si-l pun la punct, pst, pst! In aceeasi clipa se ridica monsieur le maire et depute * si ia cuvantul:

— Doamnelor si domnilor – incepe el – avem onoarea de-a saluta aici, in inima frumosului oras Nisa, pe doctorul Charles Mercier, reprezentant de seama al vietii stiintifice a vecinilor nostri apropiati, locuitorii adancurilor marii! (Doctorul Mercier iese cu jumatate de corp din apa si face o plecaciune adanca.) Este prima oara in istoria civilizatiei cand marea si pamantul isi dau mana intr-o colaborare intelectuala! Pana acum intre vietile lor spirituale a existat o piedica de netrecut: Oceanul. Am putut sa-l strabatem, am putut sa-l brazdam cu corabiile noastre in toate directiile, dar sub fata lui, doamnelor si domnilor, civilizatia noastra n-a putut patrunde! Aceasta bucatica de pamant pe care traieste omenirea a fost pana acum inconjurata de

* Domnul primar si deputat (fr.).

Undeva un teritoriu independent si sa-si alcatuiasca un stat al lor, submarin. Aceasta idee insa a fost destul de prost primita, ba unii au socotit-o chiar indrazneata; in cele din urma, s-a gasit totusi o rezolvare fericita a situatiei, virginitatea si salbaticiunea marilor; a fost un cadru minunat, dar si o granita de la inceputul veacurilor; de o parte, civilizatia ce se ridica, de cealalta parte, natura vesnica si neschimbatoare. Aceasta granita, dragii mei ascultatori, dispare acum. (Aplauze.) Noua, fiilor acestor vremuri mari, ne-a fost data fericirea incomparabila de-a fi martorii oculari ai dezvoltarii spirituale a patriei noastre, ai trecerii ei dincolo de propriile ei maluri si ai pasirii ei in valurile marii spre a-i cuceri adancurile si a lega oceanul modern si civilizat de lumea cea batrana civilizata. Ce miracol extraordinar! J (Bravo!) Doamnelor si domnilor, abia cu nasterea culturii oceanice, pe al carei eminent reprezentant avem astazi onoarea de a-l saluta aici, globul nostru a jj d, evenit intr-adevar o planeta suta la suta civilizata. (Entuziasm, aplauze. Doctorul j Mercier se ridica din cada si se inclina.) j Draga doctore si scumpe savant – se j intoarce apoi monsieur le maire et depute! Catre doctorul Mercier, care se rezemase j de marginea vanei, impresionat si palpitand repede din bronhiile sale – va ruj gam sa transmiteti concetatenilor si prietenilor dumneavoastra din fundul marii felicitarile noastre, precum si admiratia j nummdu-se o comisie pe langa Liga Natiunilor, comisie al carei scop era cercetarea Problemei Salamandrelor, si in care au fost cooptate si doua salamandre delegate: prima, doctorul Charles Mercier din Toulon, numit la insistentele doamsi afectiunea noastra sincera. Spuneti-le ca salutam in dumneavoastra pe vecinii nostri marini, avangarda progresului si culturii, avangarda care va coloniza, pas cu pas, intinderea nesfarsita a marii si va intemeia in fundul oceanului o noua

I civilizatie. Vad rasarind, in adlncurile insondabile ale marilor noi Alene, noi

Rome! Vad inflorind un Paris nou, Lou-vre-uri si Sorbone submarine, arcuri de triumf submarine, monumente ale eroilor necunoscuti, teatre, bulevarde! Si va rog sa-mi permiteti a exprima si cel mai

I intim, gand al meu: sper ca in valurile albastre ale Marii Mediterane, ca un pani dant al Nisei noastre dragi, se va inalta

| o noua. Nisa, mai mare. Nisa voastra, care cu strazile, parcurile si promenadele ei j submarine, va margini Coasta noastra de Azur! Vrem sa va cunoastem si vrem sa i ne cunoasteti; personal sunt convins ca relatiile stiintifice si culturale, pe care j le-am deschis astazi sub auspicii atat de i fericite, vor duce popoarele noastre la o mai stransa colaborare politica si culturala in interesul intregii omeniri, in ini teresul pacii, al fericirii si progresului!

| (Aplauze prelungite.)

| Se ridica doctorul Charles Mercier si j incearca prin cateva cuvinte sa multunei Dimineanu; cea de-a doua, uri oarecare Don Mario, o salamandra grasa si savanta din Cuba, specialista in cercetarea planctonului1 si a neri-ticilor pelagiale2 Cu aceasta, salamandrele au atins cea mai inalta recunoastere pe plan international a existentei lor in acele timpuri:par measca domnului primar si deputat de Nisa; e foarte emotionat si se exprima cam ciudat; din cuvantarea lui n-am prins decat cateva cuvinte exprimate cu greutate; daca nu ma insel, aceste cuvinte au fost: „foarte onorat”, „relatii culturale” si „Victor Hugo”. Dupa aceea, avand bineinteles trac, doctorul Mercier s-a varat din nou in cada.

In continuare ia cuvantul domnul Paul Mallory; ceea ce spune domnia-sa nu sunt vorbe, ci mai degraba un imn in versuri, luminat de-o filosofie profunda.

— Multumesc destinului – spune domnia-sa – ca am apucat sa traiesc implinirea si confirmarea unuia dintre cele

1 Totalitatea vietatilor microscopice care traiesc in apele dulci sau sarate pana la o adancime de 200 in (si care constituie hrana larvelor, a puilor de pesti sau a unor specii de pesti).

2 Plante si animale care plutesc sau inoata liber in zona neritica (zona a fundului marii situata in apropierea tarmului continental) si in zona pelagica (zona situata in largul marilor si al oceanelor, socotita de la o adancime de 200 m* pana la fundul apei).

3 Printre hartiile domnului Povondra s-a pastrat o fotografie cam stearsa reprodusa de o gazeta, in care aman-<loua salamandrele delegate sunt infatisate coborand trep-Vedem deci salamandrele avantandu-se intr-o ascensiune grandioasa si neintrerupta. Numarul lor atinsese cifra de sapte miliarde, desi, o data cu dezvoltarea civilizatiei, natalitatea lor scadea vertiginos (de la treizeci pana la douazeci de mormoloci de femela anual). Colonizasera 60°/o mai frumoase mituri ale omenirii! Este o intarire si o implinire ciudata; in locul legendarei Atlantide, scufundate, vedem cu mirare oparind din adancuri o noua Atlantida. Iubite colega Mercier, dumneata, care esti poetul geometriei spatiale, dumneata si prietenii dumitale savanti, voi sunteti primii ambasadori ai acestei lumi noi care iese din mare, nu ca o Afrodita * nascuta din spuma, ci ca o Pallas Anadyo-mene */Dar ce este mai ciudat si in acelasi timp mai incomparabil de misterios e ca acestei

(Sfarsitul lipseste.)

* Zeita frumusetii. * Zeita intelepciunii.

Tele lacului genovez pe Quai du Mont Blanc si inctreptan-du-se spre sediul comisiei. Se pare ca au fost cazate oficial chiar in Lacul Leman. In privinta comisiei geneveze pentru studiul Problemei Salamandrelor, ea a depus o activitate utila si de mare interes, in special prin aceea ca s-a ocupat cu grija de toate chestiunile economice si politice arzatoare. S-a intrunit in mod permanent, ani de-a randul, tinand peste o mie trei sute de sedinte, la care s-au dezbatut cu ravna textele acordurilor internationale in ce priveste nomenclatura salamandrelor. In acest sector, de altfel, domnea un haos ametitor; alaturi de numirile stiintifice de Salamandre, Reptile, Batraciene si alte asemanatoare (denumiri ce incepeau sa aiba un cadin tarmurile lumii. Nelocuite au ramas doar tarmurile polare, desi salamandrele canadiene incepusera sa colonizeze tarmurile Groenlandei, impingandu-i pe eschimosi in interiorul tarii si preluand din mainile lor pescuitul si comertul cu untura de peste.

Proportional cu inflorirea materiala, crestea si cultura lor; intrasera in randurile popoarelor civilizate, cu scoala obligatorie, si se puteau lauda cu sute de ziare submarine proprii, care apareau in milioane de exemplare, cu institute stiintifice model si-asa mai departe. Se intelege ca acest progres nu s-a facut peste tot fara o rezistenta interna; de altfel, stim foarte putin despre chestiunile interne ale salamandrelor, dar dupa unele semne (de exemplu dupa faptul ca s-au gasit cadavre de salamandre cu nasurile si capetele muscate) se pare ca multa vreme in adancurile marilor a avut loc o discutie furtunoasa intre salamandrele batrane si cele tinere. Salamandrele tinere erau probabil pentru un progres fara rezerve si fara limite, declarand ca si racter oarecum ireverentios), au fost propuse o sumedenie de alte nume. Salamandrele trebuiau sa se numeasca Tritoni, Neptunizi, Tethydizi, Nereizi, Atiantizi Oceanici, Poseidoni, Lemuri, Pelasgi, Litorali, Pontici, Bathyzi, Abyssi, Hydrioni, Jandemeri (Gens de Mer *), Sumarini si asa mai departe. Comisia pentru cercetarea Problemei Salamandrelor trebuia sa aleaga dintre aceste denumiri pe cea mai potrivita. S-a ocupat de aceasta constiincios si cu mult zel pana la sfarsitul veacului salamandrelor, dar, bineinteles, nu s-a putut ajunge la o concluzie definitiva si unanima.

* Oameni ai marii (fr.).

Sub apa se poate ajunge la nivelul oricarei culturi de pe uscat, inclusiv fotbalul, flirtul, fascismul si inversiunea sexuala; salamandrele batrane, dimpotriva, tineau, pe cat se pare, la datinele stramosesti, nevrand sa renunte la vechile si bunele obiceiuri si instincte animalice; fara indoiala ca osandeau goana infrigurata dupa noutati, vazand in ea un fenomen de decadenta, o incalcare a celor mai bune traditii mostenite din batrani; erau, de asemenea, ostile influentelor straine, pe care tineretul, corupt, le suporta orbit, si se intrebau daca maimutareala asta duna oameni era un lucru demn pentru niste salamandre mandre si constiente de valoarea lor1.

Putem deci sa ne inchipuim ce lozinci isi luasera zborul 4 De pilda:

Inapoi la Miocen!

Jos cu cei ce vor sa ne umanizeze '.

La lupta pentru integritatea salamandrelor!

Si asa mai departe. Indiscutabil, suntem indreptatiti a presupune ca intre salamandre se ivise un conflict de idei, un conflict al generatiilor, ceea ce nu face decat sa confirme profunda revolutie spirituala savarsita in sinul societatii lor. Regretam ca nu putem da mai multe amanunte, dar speram ca salamandrele au rezolvat acest conflict in mod satisfacator. Acum salamandrele se afla pe drumul celei mai inalte infloriri; dar si omenirea se bucura de o prosperitate nemaiintalnita. Se construiesc de zor noi

* in colectia sa, domnul Povondra a introdus, de asemenea, doua sau trei articole din Narodni Politaky, in care era vorba despre tineretul din vremea aceea; probabil insa ca le-a amestecat cu celelalte taieturi intr-o cUpa de neatentie.

Continente, pe vechile funduri de mare se inalta alte pamanturi, in mijlocul oceanelor se ridica insule artificiale si baze aviatice; dar toate acestea nu inseamna nimic fata de proiectele tehnice uriase ale reconstructiei totale a globului nostru, proiecte care nu asteapta decat sa fie finantate de cineva. Salamandrele lucreaza fara odihna in toate marile si la marginile continentelor, cat e noaptea de lunga. Se pare ca sunt multumite si nu cer altceva decat sa aiba ce sa faca si unde sa-si sfredeleasca gaurile si galeriile tenebroase. Au orase submarine si subterane, metropole situate la o adancime de douazeci pana la cincizeci de metri; au cartiere ticsite de fabrici, porturi, linii de transport, milioane de centre aglomerate; pe scurt, o lume mai mult sau mai putin necunoscuta dar se pare foarte avansata din punct de vedere tehnic. Nu au, de- ' Un domn din Dej vie ii povestea domnului Povondra ca intr-o zi, la Katwijk am Zee, inotand departe in mare, un marinar i-a strigat sa se intoarca la tarm. Numita persoana (un. Oarecare domn Prihoda, comisionar) n-a tinut seama de avertizare si a inotat mai departe; atunci marinarul a sarit intr-o barca si s-a luat dupa el:

— Hei, domnule – i-a spus el – n-ai voie sa faci baie aci!

— Si de ce nu? A intrebat domnul Prihoda.

— Pai aici sunt salamandre!

— Mie nu mi-e frica de salamandre, a replicat domnul Prihoda.

— Bine, dar au aici sub apa niste chestii. Fabrici sau dracu stie ce, mormai marinarul. Aici n-are voie nimeni sa faca baie, domnule!

— Si de ce nu?

— Se supara salamandrele!

Sigur, furnale inalte si nici uzine metalurgice, dar oamenii care le pun sa munceasca le dau in schimb metale prelucrate. Nu au explozibile, dar le cumpara tot de la oameni. Forta lor motrice e marea cu mareele ei, cu curentii interiori si cu diferentele ei de temperatura. Turbinele le-au fost procurate tot de oameni si au invatat sa le intrebuinteze. Caci ce este civilizatia altceva decat insusirea de a folosi masinile plasmuite de altii? Si daca salamandrele, sa zicem, nu au ideile lor, pot foarte bine sa aiba o stiinta a lor i Nu au nici muzica, nici literatura, dar se pot lipsi perfect de ele! Ba, mai mult, pana si oamenii incep sa considere acest lucru extrem de modern. Asadar, si omul poate sa invete cate ceva de la salamandre! Si nici nu-i de mirare! Nu sunt oare salamandrele un simbol al succesului? Si de la cine sa ia oamenii exemplu daca nu de la cei care au succes?

In istoria omenirii nu s-a produs niciodata atat, nu s-a construit si nu s-a castigat asa de mult ca in aceste timpuri marete. Da. Adevarul e ca salamandrele au adus lumii un progres urias si un ideal al carui nume e Cantitatea.

, Noi, oamenii Secolului Salamandrelor” – iata o locutiune plina de o legitima mandrie! Unde ar fi ajuns invechita Era umana, cu lucrurile ei migaloase, cu acele fleacuri numite cultura, arta, stiinta pura sau mai stiu eu cum?! Adevaratii oameni constienti ai Secolului Salamandrelor nu-si vor mai pierde timpul cautand Esenta lucrurilor, ci vor fabrica din ce in ce mai multe produse. Intregul viitor al omenirii consta in ridicarea permanenta a productiei si a consumului; de aceea e necesara sporirea numarului salamandrelor, ca sa poata produce si manca mult Salamandrele sunt o Cantitate simpla; importanta lor epocala consta tocmai in multitudinea lor. Abia acum ingeniozitatea omeneasca va putea lucra din plin, deoarece lucreaza in mare, cu o productivitate extrema si cu un randament economic record! Pe scurt, am apucat vremuri mari.

Ce mai lipseste acum ca sa putem trece pragul unei Ere Fericite de multumire si prosperitate generala? Ce mai impiedica aparitia Utopiei dorite, in care sa fie recoltate roadele tuturor acestor triumfuri tehnice, utopice, care deschide perspective minunate fericirii omenesti si salamandrelor sarguincioase, departe, tot mai departe, la nesfarsit?

Nimic, intr-adevar! Fiindca acum Comertul cu Salamandre va fi dirijat cu o perspicacitate fara gres, pentru ca angrenajul Noii Ere sa nu scartaie niciodata!

La Londra se intruneste Conferinta statelor maritime, care elaboreaza si aproba Conventia internationala a salamandrelor. Inaltele parti contractante isi iau obligatia sa nu-si trimita salamandrele in apele teritoriale ale altor state; sa nu admita violarea de catre salamandrele lor a suveranitatii sau sferei de interese recunoscute a oricarui alt stat; puterile maritime sa nu intervina in nici un fel in afacerile salamandrelor; orice conflicte intre salamandrele nationale si salamandrele straine sa fie inaintate Tribunalului de la Haga; salamandrele sa nu fie inarmate cu arme al caror calibru sa treaca de calibrul obisnuit al pistolului submarin impotriva rechinilor (asa-numitul Safranek-gun sau shark-gun). Sa nu permita salamandrelor indigene sa stabileasca relatii mai apropiate cu salamandrele altor state; sa nu ajute salamandrele sa-si construiasca noi pamanturi sau sa-si largeasca teritoriile fara aprobarea prealabila a Comisiei marine permanente de la Geneva si asa mai departe. (Treizeci si sapte de paragrafe!)

Propunerea Marii Britanii, ca puterile maritime sa-si ia angajamentul de a nu institui serviciul militar obligator pentru salamandre, a fost respinsa, ca si propunerea franceza, potrivit careia salamandrele urmau sa fie internationalizate si subordonate Serviciului international pentru amenajarea apelor din lume. Propunerea germana, ca fiecare salamandra sa fie marcata cu semnul statului respectiv, a doua propunere germana, ca fiecarui stat maritim sa i se aprobe doar un anumit numar de salamandre, intr-un raport numeric prestabilit, propunerea italiana, ca statelor cu surplus de salamandre sa li se indice noi tarmuri de colonizare sau parcele pe fundul marii, propunerea japoneza, ca poporul japonez, in calitate de reprezentant al raselor colorate f, sa exercite un mandat international asupra salamandrelor (negre de la natura) etc,

1 Aceasta propunere era intrucatva de acord cu politica de propaganda, al carui document foarte important se afla in posesia noastra, datorita pasiunii de colectionar a domnului Povondra. Documentul spune textual: majoritatea deci a acestor propuneri urmau sa fie examinate la urmatoarea Conferinta a puterilor maritime, care, insa, din diverse motive, n-a mai avut loc.

„Prin acest act international, scria in Le Temps M. Jules Sauerstoff, sunt asigurate viitorul salamandrelor si evolutia pasnica a omenirii pe multe decenii. Felicitam Conferinta de la Londra ca, dupa atatea grele deliberari, si-a incheiat cu succes lucrarile; felicitam de asemenea salamandrele, care, prin statutul dat, au obtinut protectia Curtii de la Haga: acum se pot consacra in liniste si cu incredere muncii si progresului lor submarin. Insistam asupra faptului ca depoliti-zarea Problemei Salamandrelor, depolitizare consacrata prin conventia londoneza, este una dintre cele mai importante garantii ale pacii in lume; in special dezarmarea salamandrelor reduce posibilitatea conflictelor submarine intre diferite state. Fapt e ca, desi numeroasele diferende de interese si de frontiera continua sa ramana nerezolvate, pacea lumii nu mai e amenintata de nici o primejdie iminenta; in orice caz, nu dinspre mare. Dar si pe uscat pacea pare acum mai trainica decat oricand; statele cu iesire la mare activeaza din plin sa-si construiasca noi tarmuri; ele pot sa-si extinda teritoriile spre apa, in loc sa incerce sa-si deplaseze granitele pe uscat. Nu va mai fi nevoie sa se lupte cu arme solide sau gazoase pentru fiece palma de pamant; pe scurt, sapele si lopetile salamandrelor sunt de ajuns pentru a se fauri fiecarei tari orice intindere de pamant ar dori; si aceasta munca pasnica a salamandrelor pentru pacea si bunastarea popoarelor e garantata prin Conventia de la Londra.' Lumea nu s-a aflat nicicand mai aproape de pacea eterna si de o inflorire mai mare, mai glorioasa, ca in aceasta vreme. In loc de Problema Salamandrelor, despre care s-a scris si s-a vorbit atat, probabil ca se va vorbi – si pe buna dreptate – despre Secolul de Aur al Salamandrelor”.

Domnul povondra citeste iar gazetele

La nimic nu se observa cat de repede trece vremea ca la copii! Unde e micul Frantik, pe care l-am parasit (parca ieri i) invatand cu sarg afluentii de pe malul stang al Dunarii?

— Pe uncie o fi umbland baiatul asta? Mormai domnul Povondra, deschizandu-si ziarul de seara

— Parca nu stii, ce mai intrebi? Raspunse doamna Povondra, tot bunghinind cu acul.

— Mda, iar s-a dus dupa fata aia! Spuse cu artag Povondra. Al naibii baiat! N-are decat treizeci de ani, si uite, nu-l prinzi o seara acasa 1

— Si rupe la ciorapi.! Suspina doamna Povondra, bagand iarasi ciuperca de lemn intr-un ciorap facut praf. Ce sa mai fac cu treanta asta? Medita ea aplecata asupra unei gauri in calcai ce aducea cu contururile insulei Ceylon. S-o” arunc? Gandi ea critic, dar, dupa o reflectie strategica, impunse hotarata acul in tarmul de sud al Ceylonului.

Se lasa acea tacere casnica, solemna, care ii placea atat de mult domnului Povondra; numai ziarul se auzea fosnind, acompaniat de gestul doamnei Povondra, care vara din cand in cand* la iuteala, ata in ac.

— L-au prins? Intreba doamna Povondra.

— Pe cine?

— Pe criminalul care a omorat-o pe femeia aia!

— Ce-mi pasa mie de criminalul tau! Bombani domnul Povondra cu oarecare dispret. Tocmai citeam aici ca a izbucnit un conflict intre Japonia si China. E bucluc mare i Acolo mereu se intampla cate un bucluc!

— Eu cred ca n-au sa-l prinda, presupuse doamna Povondra.

— Pe cine?

— Pe criminalul ala. Cand cineva omoara o femeie, rareori e prins.

— Japonezul nu vede cu ochi buni ca ai din China fac diguri la Fluviul Galben. Asa-i cu politica! Daca Fluviul Galben se revarsa si face prapad, in China sunt inundatii, foamete, si chinezul o duce greu, pricepi? Ia da-mi foarfeca aia, femeie, sa tai articolul!

— De ce?

— Pai uite, scrie aici ca pe Fluviul asta Galben lucreaza doua milioane de salamandre.

— Si e mult doua milioane?

— Cred si eu! Si, sigur, America le plateste, mai e vorba? De aia e suparat imparatul Japoniei. Ar vrea sa trimita salamandrele lui in China. A! Uite-tee!

— Ce-i?

— Un ziar frantuz, Petit Parisien1. Scrie ca Franta n-o sa inghita asta. Si bine face! Nici eu n-as inghiti!

— Ce n-ai inghiti?

1 Micul parizian.

— Ga Italia sa-si largeasca insula Lampedus. E o pozitie foarte importanta din punct de vedere strategic, stii? Italianul ar putea sa ameninte de-acolo Tunisia. Ziarul asta frantuz scrie ca ma-caronarii ar vrea sa construiasca la Lampedus o fortareata marina categoria intai. Se zice ca au acolo saizeci de mii de salamandre inarmate pana-n dinti. Si frantuzul, nu-i asa, a intrat la idei! Saibei de mii, femeie. Astea fac t*rei divizii! Sa vezi daca acolo, in Marea Mediterana, n-o sa iasa cu inghesuiala! Ia da incoa foarfeca, sa-l tai!

In vremea asta Ceylonul disparuse sub degetele indemanatice ale doamnei Povondra, ajun-gand la dimensiunile insulei Rhodos.

— Si Anglia – reflecta mai departe domnul Povondra – o sa aiba si ea greutati, in Camera Cemunelor cica s-a spus ca Anglia a fost intrecuta de celelalte tari in ce priveste constructiile astea pe sub apa. Si ca alte puteri coloniale construiesc zi si neapte tarmuri si continente noi, in timp ce guvernul englez stramba din nas si nu vrea sa stie de salamandre! Conservator, de! Da, femeie, asa-i! Englezii sunt foarte, foarte conservatori! Am cunoscut odata un lacheu de la legatia britanica,. Nu ti-ar fi gustat din toba noastra ceheasca sa-l pici cu ceara! Zicea ca la ei asta nu se mananca. De-aia nu ma mir ca alte tari le-o iau inainte i

Domnul Povondra clatina grav din cap.

— Si Franta isi largeste tarmurile la Calais. Gazetele din Anglia fac galagie, cica din Franta o sa poti sa tragi acum cu pusca peste canal, daca se stramteaza Maneca. Vezi? Daca au fost prosti si nu si-au largit tarmul la Dover, sa traga ei in Franta!

— La ce sa traga? Intreba doamna Povondra.

— Ce te pricepi tu! Astea sunt chestii straie-r o, militare! Nu m-as mira daca ar izbucni odata si acolo ceva. Acolo, sau in alta parte. Sigur, acum, din cauza salamandrelor astora, situatia internationala e cu totul alta,.'femeie! Cu totul alta!

— Crezi ca ar putea sa fie razboi? Se ingrijora doamna Povondra. Vai de mine, de nu l-ar lua si pe Frantik 1

— Razboi? Gandi cu voce tare domnul Povondra. Un razboi mondial tot trebuie sa izbucneasca, nuni asa, ca sa-si imparteasca statele marile i Dar noi rarninem neutri. Cineva trebuie sa ramana neutru. Altfel cine le furnizeaza alorlalti arme st tot ce trebuie? Asa e i hotari domnul Povondra. Dar voi, muierile, nu va pricepeti la de-alde astea.

Doamna Povondra stranse din buze si, cu impunsaturi repezi de ac, rase de pe suprafata ciorapilor domnului Frantik insula Ceylon.

— Si cand ma gandesc – zise tata Povondra cu o mandrie abia stapanita – ca de n-as fi fost eu, nu s-ar fi ajuns la situatia asta atat de grea! Pai, sa nu-l ii dus eu pe capitanul ala la domnul Bondy, s-ar fi schimbat mersul istoriei? Orice alt portar nici nu l-ar fi lasat inauntru, dar eu mi-am zis: „imi iau raspunderea si-l anunt lu Si acum, ia te uita, tari mari, asa, ca Anglia sau Franta, au intrat la apa? Au intrat! Si ce-o mai iesi pe urma, ehei!

Emotionat, domnul Povondra izbi cu luleaua in masa.

— Asta-i chestiunea, femeie! Ziarele numai de salamandre vorbesc.

Si domnul Povondra mai ciocani o data cu luleaua in masa.

— Aici scrie ca la Kankesanturai, un oras din Ceylon, salamandrele au atacat un sat; se spune ca indigenii au omorat vreo cateva. „A fost chemata politia si o companie indigena – citi cu glas tare domnul Povondra – dupa care a inceput o lupta in toata regula intre salamandre si oameni. Cativa soldati indigeni au fost raniti.”

Domnul Povondra lasa ziarul din mana.

— Mie nu-mi miroase a bine, femeie!

— De ce? Se mira doamna Povondra, batatorind multumita si grijulie cu minerul foarfecei locul pe care fusese insula Ceylon. Ce poate sa insemne asta?

— Stiu eu? Spuse ragusit domnul Povondra si incepu sa se plimbe tulburat prin camaruta. Mie nu-mi place, nu! E grav! Incaierarea asta intre oameni si salamandre eu n-o vad cu ochi buni.

— Dar poate ca salamandrele s-au aparat numai, bodogani doamna Povondra, punandu-si deoparte ciorapii.

— Tocmai, mormai domnul Povondra nelinistit. Daca bestiile alea incep sa se apere, o sa fie lata! E prima oara cand fac asta. Ei, dracie I Nu-mi miroase a bine i

Domnul Povondra se opri, sovaind.

— Nu stiu, dar. Parca tot ar fi fost mai bine sa nu-l fi lasat pe capitanul ala sa intre la domnul Bondyi

Cartea a Treia

RAZBOI CU SALAMANDRELE masacrul de pe insulele cocotierilor

Domnul Povondra s-a inselat asupra unui singur lucru: lupta din orasul Kankesanturai n-a fost prima incaierare dintre oameni si salamandre. Primul conflict cunoscut in istorie avusese loc cativa ani mai inainte, pe Insulele Cocotieri-lor, deci chiar pe vremurile fericite ale pirateriei de salamandre. Dar nici acela n-a fost cel mai vechi incident ele acest soi; in porturile Oceanului Pacific se vorbea destul de des despre anumite imprejurari regretabile, cand salamandrele manifestasera o rezistenta activa chiar fata de comertul normal cu salamandre; asemenea lucruri insa, bineinteles, n-au fost consemnate de istorie.

Intamplarea de pe Insulele Cocotierilor, sau Insulele Keeling cum li se mai spune, s-a petrecut asa: vasul de prada Montrose, apartinand societatii Pacific Trade a cunoscutului armator Harriman, naviga sub comanda capitanului James Lindley, cu scopul de a vana salamandre de tipul asa-numitelor Maccaroni. Pe tarmurile insulelor amintite existau cateva golfuri cunoscute si' pline de salamandre, pe care pusese stapanire capitanul van Toch, insa, din pricina departarii, lasate, cum se spune, in voia Domnului. Capitanul Lindley nu poate fi invinuit deci nici de imprudenta, nici de faptul ca echipajul coborase pe tarm, neinarmat.

Pe atunci pirateria de salamandre avea formele ei stabilite; e drept ca inainte vreme vasele corsare erau, ca si echipajele, inarmate cu mitraliere si cu tunuri usoare, dar nu contra salamandrelor, ci impotriva concurentei talharesti a celorlalti pirati. Pe insula Karakelong, de pilda, s-au incaierat o data echipajul unui vas de-al lui Harriman cu echipajul unui vapor danez, al carui capitan socotea insula Karakelong drept locul sau de vanatoare; asadar, amandoua echipajele s-au' rafuit pentru niste vechi socoteli – a fost vorba de prestigiu si mai ales de divergente de pareri in ceea ce priveste comertul – si, lasand balta vanatoarea de salamandre, au inceput sa traga unii intr-altii cu pistoalele si tunurile.

De fapt, danezii castigasera pe uscat lupta corp la corp, dar de pe vaporul lui Harriman se deschise focul cu tunurile, iar vasul danez fu scufundat cu capitanul Niels cu tot. Acestea au fost in esenta imprejurarile asa-numitului incident Karakelong. Cum in aceasta afacere fusesera implicate guvernele si autoritatile statelor respective, vaselor de pirati li s-a interzis de atunci sa foloseasca tunurile, mitralierele si grenadele de mana; afara de asta, societatile de piraterie si-au impartit asa-numita vanatoare libera, stabilind ca fiecare regiune cu salamandre sa fie vizitata numai de un anumit vas pirat; aceasta intelegere intre marii pirati a fost intr-adevar tinuta si respectata si de micii antreprenori pirati.



Dar sa ne intoarcem la capitanul Lmdley. Acesia, cand sl-a trimis oamenii pe Insulele Cocoti arilor sa vaneze salamandre. Inarmati numai cu bastoane si vasle, procedase in spiritul comertului pe care-l facea; cercetarea obiceiurilor marinaresti de pe atunci si anchetele ulterioare ale autoritatilor i-au dat raposatului capitan satisfactie deplina.

Oamenii care au coborat in noaptea aceea cu luna pe Insulele Cocotierilor erau comandati de Eddie McCarth. Secundul vasului, om experimentat, E adevarat ca turma de salamandre pe care a gasit-o la tarm era neobisnuit de numeroasa – se pare ca era vorba de sase sute, sapte sute de masculi adulti si voinici – in timp ce secundul McCarth nu avea sub comanda decat saisprezece marinari. Dar nu-i putem invinui c-ar fi abdicat de la misiunea sa. Fundei marinarilor si ofiterilor de pe vasele pi rate ii se plateau, potrivit obiceiului, premii in raport fru numarul bucatilor predate.

Mai tarziu, facandu-se cercetari, au. Oritatile marine au constatat ca „ofiterul secund McCarth e de fapt rasounzator de aceasta tragica intamplare”, dar ca,. Avandu-se in vedere imprejurarile, probabil ca nimeni n-ar fi procedat altfel”. Dimpotriva, nefericitul ofiter daduse dovada de un neasemuit curaj; in loc de o incercuire inceata, care, tinand seama de superioritatea numerica zdrobitoare a inamicului, n-ar fi dus la nici un rezultat, trecuse la un atac fulgerator, prin care ar fi trebuit sa taie urodelelor retragerea spre mare, sa le impinga inauntrul insulei si sa le ameteasca pe rand prin lovituri de vasle si de bastoane aplicate de marinarii sai. Nenorocirea a fost ca in timpul atacului formatia de lupta s-a rupt si aproape doua sute de salamandre au fugit in mare. In vreme ce marinarii care le luasera cu asalt le izolau pe celelalte de mare, in spatele lor au inceput sa se auda pocnetele scurte ale pistoalelor submarine (shark-guns); nimeni nu banuia ca aceste salamandre primitive, salbatice, de pe Insulele Cocotierilor, erau inarmate cu pistoale impotriva rechinilor, si niciodata nu s-a putut constata cine le procurase de fapt armele.

Marinarul Michael Kelly, care a supravietuit acestei catastrofe, relateaza:

— Cand am auzit impuscaturile, am crezut ca au sosit alti marinari sa vaneze salamandre si ca trag in noi. Secundul McCarth s-a intors imediat si a zbierat: „Ce faceti, ba, mamelucilor? Aici e echipajul Montrose!” in clipa aceea, chiar, a fost ranit la sold, dar a mai apucat sa-si scoata revolverul si sa apese pe tragaci. Apoi a fost nimerit pentru a doua oara, in gat, si a cazut. Abia atunci am vazut ca salamandrele erau acelea care ne atacasera si ca voiau sa ne taie retragerea spre tarmul marii. Long Steve a ridicat vasla si s-a napustit asupra bestiilor, racnind: „Montrose! Montrose/”Si noi, ceilalti, am inceput sa strigam: „Montrose l”, lovindu-i pe monstri in stanga si-n dreapta. Vreo cinci camarazi au ramas acolo, iar noi, care scapasem, ne-am croit drum spre mare. Long Steve a sarit in valuri si a inotat spre barca, dar l-au tras animalele sub apa. Si pe Charlie l-au inecat. Striga la noi: „Mai, baieti, mai, fie-va mila, nu ma lasati!” Dar cum sa-l ajuti? Scroafele alea ne impuscau pe la spate i Bodkin s-a intors, dar a incasat un glont in burta. Atat a mai apucat sa spuna: „Nu se poate”, si-a cazut! Asadar, am cautat iar sa ne retragem in interiorul insulei; vaslele si bastoanele ni Ie rup-seseram pe monstrii aia, si mergeam ca oile. Nu mai ramaseseram decat patru i Nu voiam sa fugim prea departe de tarm de teama ca n-o sa ne mai putem intoarce la vapor, Ne-am ascuns deci dupa niste pietroaie si dupa niste tufisuri si ne-am uitat, neputinciosi, cum ne erau ucisi camarazii. Salamandrele i-au inecat ca pe niste catei; cand mai scapa cate unul inot, il loveau la cap pana il trimiteau la fund. Abia atunci am simtit ca-mi scrantisem genunchiul si ca nu mai puteam sa merg. Se pare ca, intre timp, capitanul James Lindley, care ramasese pe Monirose, auzise impuscaturile de pe insula si, fie ca socotise ca se petrece ceva cu indigenii, fie ca era convins ca venisera alti vanatori de salamandre, l-a luat pe bucatar si pe cei doi masinisti care se mai aflau pe vapor, a incarcat in barca ramasa mitraliera (din precautie, fusese tinuta ascunsa pe vas, deoarece era strict interzis sa ai asemenea armament pe bord) si a pornit in ajutorul oamenilor sai.

A fost insa prudent si n-a coborat pe plaja. Cum a ajuns la tarm cu barca la a carei pupa era pregatita mitraliera, s-a ridicat in picioare, si-a incrucisat bratele si a stat asa, nemiscat.

Dar sa-l lasam pe matelotul Kelly sa povesteasca mai departe.

— Nu voiam sa-l strigam pe capitan, ca sa nu ne auda salamandrele. Domnul Lmdley statea in barca cu bratele incrucisate si tipa la noi: „Ce se mtampla aici?” Atunci salamandrele s-au intors spre el. Pe tarm erau cate va sute. Altele inotau de colo-colo, inconjurand barca, „Ce se iaiLAmpla aici?” racni capitanul, si deodata o salamandra mare se dadu mai aproape de el si zise: „Plecati inapoi!” Capitanul se uita la ea, o clipa nu zise nimic, apoi intreba: „Dumneata ce esti, salamandra?” „Da, salamandra i ii raspunse bestia. Va rugam sa va retrageti, domnule!” „Vreau sa stiu ce-ati facut cu oamenii mei!” spuse batranul nostru. „De ce ne-au atacat? Protestara salamandrele. Intoarceti-va pe vasul dumneavoastra, domnule!” Capitanul tacu din nou o clipa. Apoi, foarte linistit, zise: „Biiine i Jenkins, foc!” Si masinistul Jenkins incepu sa traga in salamandre cu mitraliera.

(Ulterior, in timpul cercetarilor, autoritatile marine au declarat textual: in aceasta privinta, capitanul James Lindley a procedat cum era de asteptat din partea oricarui marinar britanic”.)

— Salamandrele erau stranse in masa – urma martorul Kelly – asa ca picau secerate ca spicele. Unele trageau cu pistoalele lor in capitan, dar capitanul statea cu bratele incrucisate, neclintit. In clipa aceea se ivi din mare, chiar in spatele barcii, o salamandra neagra, care tinea in laba un fel de tinichea ce aducea cu o cutie de conserve. Cu cealalta mana secase ceva din tinicheaua asta si pe urma o arunca in apa sub barca. Cat ai numara pana la cinci, se ridica pe locul acela o tromba si se auzi o explozie surda, dar atat de puternica, incat ni se cutremura pamantul sub picioare!

(Dupa descrierea lui Kelly, comisia ae cercetari a ajuns la concluzia ca era vorba de explozibilul W 3, dat salamandrelor care lucrasera la intarirea portului Singapore ca sa sfarame stanciie de sub apa. Cum a ajuns insa acest explozibil in mainile salamandrelor de pe Insulele Cocotie-rilor nimeni nu stie. Dupa unele presupuneri, l-ar fi adus acolo oamenii; dupa altele, se pare ca salamandrele din partea locului ar fi avut anumite legaturi cu alte tovarase de-ale lor din tinuturi mai indepartate. Opinia publica a cerut atunci sa nu se mai dea salamandrelor pe mana materii explozibile atat de periculoase; si totusi autoritatea respectiva a declarat ca deocamdata nu poate sa inlocuiasca W 3 cu altceva „din cauza inaltei si sigurei lui eficacitati”. Asa incat lucrurile au ramas neschimbate.)

— Barca a sarit in aer, sfaramandu-se, povesti mai departe Kelly. Salamandrele care mai ramasesera in viata s-au strans numaidecat in jurul locului in care se produsese explozia. Nu vedeam bine daca domnul Lindley mai traieste; ceilalti trei – Donovan, Burke si Kennedy – au sarit in ajutorul lui, de teama sa nu cada in mana salamandrelor. Am vrut si eu sa ma reped intr-acolo, dar aveam genunchiul scrantit; sedeam pe jos si ma trageam de talpi cu amandoua mainile, ca sa-mi pun articulatiile la loc. Asa ca nu stiu ce s-a intamplat atunci. Dar cand m-am uitat mai pe urma, Kennedy zacea cu fata in nisip, iar de Donovan si Burke nici urma! Doar sub apa mai forfotea ceva.

Marinarul Kelly o luase apoi spre inima insulei, pana daduse de un sat. Indigenii insa se purtasera foarte ciudat cu el. Nu voisera nici macar sa-l adaposteasca. Le-o fi fost frica de salamandre. Abia dupa sapte saptamani o corabie de pescari descoperi vasul Montrose. L-au gasit parasit si jefuit, ancorat in dreptul Insulelor Coco tierilor. O data cu salvarea vasului, l-au salvat si pe Kelly.

Peste cateva saptamani, Fireball, un vas de razboi al majestatii-sale britanice, naviga catre Insulele Cocotierilor. Ancorand in dreptul lor, a stat la panda. Era tot o noapte cu luna plina; salamandrele au iesit din mare, s-au asezat pe nisip intr-un cerc mare si au inceput un dans ritual. Atunci vasul majestatii-sale a trimis un prim srapnel drept in mijlocul lor.

Salamandrele au impietrit, bineinteles cele care nu fusesera rupte in bucati. Pe urma s-au imprastiat in apa. In clipa aceea a bubuit o salva ingrozitoare, trasa din sase tunuri, si pe apa nu s-au mai vazut decat cadavrele catorva salamandre sfartecate. Apoi urma a doua, a treia salva.

Dupa aceea Fireball se retrase o jumatate de mila si incepu sa traga sub apa, navigand incet de-a lungul coastei. Operatia dura sase ceasuri, in care timp au fost trase aproximativ opt sute de lovituri

Apoi Fireball a plecat. Doua zile dupa aceea, toata fata marii, in dreptul Insulelor Keeling, era acoperita de mii si mii de cadavre ale salamandrelor sfartecate.

In aceeasi noapte, vasul de lupta olandez Van Dyck a tras trei lovituri in turmele de salamandre de pe insula Goenong Api; crucisatorul japonez Hakodate a aruncat trei grenade in salamandrele de pe insula Ailinglaplap; vasul de razboi francez Beckamel a expediat trei obuze in mijlocul salamandrelor care dansau pe insula Rawaiwai. A fost un avertisment serios. Si n-a fost zadarnic; un caz asemanator (i se spunea Keeling-killing l) nu s-a mai repetat, si comertul reglementat si salbatic cu salamandre a putut sa infloreasca mai departe, nestingherit, blagoslovit cu castiguri enorme.

1 Masacrul de la Keeling (engl.).

Incaierarea din normandia incaierarea din Normandia a avut alte pricini si s-a produs ceva mai tarziu.

Acolo salamandrele – indeosebi cele care lucrau la Cherbourg si locuiau prin imprejurimi – prinsesera gustul merelor; dar cum patronii nu voiau sa le dea si mere peste hrana obisnuita (zicand ca asta ar duce la sporirea costului constructiei peste bugetul fixat), salamandrele au inceput sa dea iama prin livezile din apropiere. Taranii plangandu-se la prefectura, salamandrele au primit un ordin sever sa nu mai hoinareasca pe tarm in afara asa-numitei zone rezervate lor. Degeaba insa: merii erau jefuiti mai departe; ba se spunea ca dispareau si ouale de prin cotete si ca, tot mai des, dimineata, gospodarii de prin partea locului isi gaseau cainii de paza morti.

Atunci taranii, inarmati cu niste puscoace, au inceput sa-si pazeasca singuri livezile si au tras in salamandrele hoate. La urma urmelor, toata afacerea ar fi ramas la stadiul unui simplu incident local, daca taranii normanzi, infuriati printre altele si de faptul ca impozitele fusesera ridicate, iar munitia scumpita, n-ar fi purtat salamandrelor o ura de moarte si n-ar fi inceput, organizati in cete inarmate, sa le haituiasca.

Cand salamandrele au inceput sa fie impuscate in masa chiar la locul lor de munca, patronii, la randul lor, s-au plans si ei prefectului, iar prefectul a dat ordin sa li se cpnfiste taranilor pus-coacele.

Taranii s-au impotrivit, bineinteles, si s-a ajuns la un conflict penibil cu jandarmeria, pentru ca normanzii, incapatanati cum ii stim, au inceput sa traga nu numai in salamandre, ci si in reprezentantii fortei publice. Drept urmare, posturile de jandarmi din Normandia au fost intarite, iar casele taranilor perchezitionate la rand.

Tocmai atunci s-a intamplat un lucru foarte grav: in imprejurimile golfului Coutance niste strengari au tabarat asupra unei salamandre, banuita ca ar fi devastat un cotet de gaini, au incercuit-o, inghesuind-o cu spatele intr-un ungher al grajdului, si-au inceput sa arunce in ea cu caramizi.

Salamandra, ranita, a deschis mana, lasand sa cada pe jos ceva asemanator unui ou; a urmat o explozie, salamandra a fost sfasiata in bucati, dar o data cu ea si trei dintre baieti si anume: Pierre Cajus, de unsprezece ani, Marcel Berard, de saisprezece ani, si Louis Kermadec, de cincisprezece ani; alti cinci copii au fost mi ai usor sau mai greu raniti. Vestea s-a raspandit ca fulgerul in tot tinutul si un numar de vreo sapte sute ae oameni s-au adunat, parte din ei veniti cu camioanele de la departari mari, si au atacat colonia de salamandre din golful Basse Coutance, inarmati cu pusti, furci si ciomege.

Pana sa poata jandarmii imprastia multimea atatata, au fost omori te vreo douazeci de salamandre. Fiind chemati genistii din Cherbourg, acestia au inconjurat golful Basse Coutance cu sarma ghimpata; dar peste noapte salamandrele au iesit din mare si au distrus cu granate de mana gardul de sarma, pregatindu-se probabil sa navaleasca pe uscat.

Atunci au fost aduse in graba cu camioanele militare cateva companii de infanterie cu mitraliere, care au incercat sa tina salamandrele departe de oameni. Intre timp, taranii atacasera perceptia si postul de jandarmi, iar un perceptor pe care-l urau de moarte fusese spanzurat de un felinar, de care atarna o tablita cu inscriptia: Jos cu salamandrele! Ziarele, mai ales cele din Germania, s-au ocupat indelung de revolta din Normandia. Guvernul francez insa a intervenit, dand o dezmintire categorica.

In timp ce incaierarile sangeroase dintre tarani si salamandre se intindeau din ce in ce mai departe in Calvados, Picardia si Pas de Calais, din Cherbourg se indrepta spre tarmul nordic al Nor-mandiei batranul crucisator francez Jules Flam-beau; dupa cum s-a constatat mai tarziu, pornise intr-acolo ca sa linisteasca prin prezenta lui atat pe localnici, cat si salamandrele.

Jules Flambeau ancora la o mila si jumatate de golful Basse Coutance; cand se lasa noaptea, comandantul vasului ordona – ca sa faca o impresie si mai puternica – sa fie lansate rachete colorate. Lumea de pe tarm casca gura la acel spectacol rar, cand, deodata, se. Auzi un vuiet suierator, si ia pupa crucisatorului tasni o tramba uriasa de apa. Vasul se apleca pe o rana si in clipa urmatoare se auzi o detunatura formidabila. Era clar ca batranul crucisator se dusese pe copca; intr-un sfert de ora s-au strans, sosind in goana tBm port, zeci de salupe de salvare. Dar nu mai era nevoie de ele, pentru ca, in afara de trei matrozi, ucisi de explozie, echipajul se salvase in intregime. Jules Flambeau se scufunda ia cinci minute dupa ce comandantul lui parasi puntea, ultimul, rostind cuvintele memorabile:

— Fost-ai fost, dar nu mai esti!

Stirea oficiala, publicata in aceeasi noapte, anunta ca „batranul crucisator Jules Flambeau, care urma de altfel sa fie scos la reforma in saptamanile urmatoare, s-a lovit noaptea de niste stanci si, cazanul facand explozie, s-a scufundat”. Dar ziarele nu s-au multumit cu atat; in vreme ce presa semioficiala sustinea ca vaporul se lovise de o mina germana de data recenta, in organele opozitiei si in ziarele din strainatate se scria cu litere de-o schioapa:

Revolta

Salamandrelor ti tragem la raspundere, scria patetic in ziarul sau deputatul Barthelemy, pe cei care au inarmat aceste bestii impotriva oamenilor, pe cei care au dat salamandrelor bombe, ca sa ucida tarani francezi si copii nevinovati, care isi vedeau de joaca lor; pe cei care le-au procurat acestor monstri marini cele mai moderne torpile, ca sa scufunde vase franceze cand le vine la socoteala. Repet: ii tragem la raspundere! Sa fie acuzati de crima, sa fie inaintati tribunalului militar pentru crima de inalta tradare, sa se cerceteze cit au primit de la armatori ca sa inarmeze canaliile marine impotriva vapoarelor civilizate!

Si-asa mai departe; pe scurt, se iscase o panica generala, oamenii se adunau pe strazi si incepeau sa inalte baricade; pe bulevardele pariziene vedeai puscasi senegalezi cu pustile facute piramida, iar pe la periferie se inghesuiau tancuri si automobile blindate. In Parlament M. Frangois Ponceau, ministrul marinei, se ridica palid, dar hotarat, declarand: „Guvernul isi asuma intreaga raspundere pentru inarmarea salamandrelor de pe tarmul francez, cu pusti, mitraliere de apa, baterii submarine si aruncatoare de torpile. Insa sa tinem seama ca in timp ce salamandrele franceze dispun numai de o artilerie usoara, de calibru mic, salamandrele germane sunt inarmate cu tunuri submarine de 32 cm! Ca in timp ce pe tarmul francez exista un singur depozit submarin de grenade de mina, torpile si explozibile la fiecare douazeci si patru de kilometri, pe tarmul italian sunt depozite de materiale de razboi la fiecare douazeci de kilometri, iar in apele germane, din optsprezece in optsprezece kilometri! Franta nu-si poate lasa tarmurile lipsite de aparare. Franta nu poate renunta la inarmarea salamandrelor sale! *'

Ministrul a dat apoi ordin sa se cerceteze cu toata strasnicia cine poarta raspunderea conflictului fatal de pe tarmul normand; pana la urma s-a constatat ca, dupa toate probabilitatile, salamandrele luasera rachetele luminoase drept semnalul inceperii unui atac militar indreptat impotriva lor si incercasera sa se apere.

Intre timp, comandantul vasului Jules Flam-beau a fost demis din postul sau; Ia fel si prefectul Cherbourg-ului. Apoi o comisie speciala a intreprins cercetari spre a constata cum se poarta antreprenorii de constructii hidrotehnice cu salamandrele, hotarand ca pe viitor, in directia aceasta, sa se stabileasca o supraveghere severa. Guvernul, deplangand. Pierderea de vieti omenesti, a decis ca tinerii eroi nationali Pierre Cajus, Marcel Berard si Louis Kermadec sa fie decorati post-mortem si inmormantati pe cheltuiala statului, acordandu-se parintilor lor pensii de onoare.

In conducerea superioara a marinei se vor face schimbari insemnate. Guvernul va pune Parlamentului chestiunea de incredere imediat ce se vor primi stiri mai amanuntite. In legatura cu aceasta, cabinetul a anuntat ca nu va parasi sala pana nu se vor lamuri lucrurile.

Din cauza zvonurilor care circulau in legatura cu posibilitatea blocarii porturilor, oamenii au inceput sa se aprovizioneze febril cu alimente, si preturile marfurilor au crescut intr-un ritm ametitor; in orasele industriale au izbucnit revolte contra scumpetei; bursa s-a inchis pe timp de trei zile. Era, pe scurt, cea mai ingrozitoare si mai incordata situatie din ultimele trei sau patru luni. Dar iata ca M. Monti, ministrul agriculturii, intervenind cu mult tact, hotari ca pe toata intinderea tarmului francez sa se arunce salamandrelor in mare, de doua ori pe saptamana, atatea si atatea sute de vagoane de mere, bineinteles pe socoteala statului. Aceasta masura a satisfacut in cel mai inalt grad salamandrele, avand darul sa-i potoleasca si pe taranii proprietari de livezi din Normandia si din alte parti. Dar M. Monti nu se opri aici; intrucat in regiunile viticole existau de multa vreme greutati si framantari adanci si alarmante din pricina capacitatii reduse a pietei de produse viticole, dadu dispozitie ca statul sa ofere salamandrelor cate o jumatate de litru de vin alb pe zi. La inceput, salamandrele, nestiind ce sa faca cu el – il gustasera, dar le produsese o diaree puternica – il aruncasera in mare; cu vremea insa s-au obisnuit. Rezultatul a fost urmatorul: s-a observat ca salamandrele franceze se imperecheaza cu mai multa pasiune, dar si cu o fecunditate mai mica, ce-i drept, fata de cea dinainte. Asa incat, dintr-o lovitura, s-a rezolvat atat problema agrara, cat si chestiunea salamandrelor. Iar cand, ceva mai tarziu, s-a ivit o incurcatura si mai mare, ame-nintand cu criza de guvern, din cauza scandalului financiar al doamnei Toppler, abilul si experimentatul M. Monti a fost numit in noul cabinet ministru al marinei.

Incident in canalul manecii

Putin mai tarziu, vaporul belgian de transport Oudenbourgh din Ostenda naviga spre Rams-gate. Pe cand se afla in mijlocul stramtorii Calais, ofiterul de serviciu observa ca la o jumatate de mila spre sud de traseul obisnuit al vasului „se intampla ceva in apa”; si cum nu putea deslusi daca e vorba de un om peste bord sau ba, dadu ordin ca nava sa se indrepte spre locul cu pricina.

Doua sute de pasageri asistara in bataia vantu-lui la un spectacol ciudat. Ici, colo, apa se ridica in trambe, improscandu-i, iar prin ea se zarea, din loc in loc, ceva negru. Suprafata marii, pe o intindere de aproape trei sute de metri, se agita, clocotea, iar din adancuri se auzeau zgomote violente, bubuituri., Ai fi zis ca erupsese sub apa un mic vulcan.”

Cand Oudenbourgh se apropie incet de viitoarea aceea, cam la zece metri de pupa, se inalta deodata un talaz urias, abrupt, dupa care urma o explozie ingrozitoare. Vaporul intreg fu zgaltait cu putere si pe punte se abatu o tramba de apa aproape clocotita; o data cu ea, cazu plescaind pe pupa un corp foarte negru, care se zbatea, scotand un fel de chelalaituri. Era o salamandra sfartecata si oparita.

Capitanul vasului ordona la iuteala o miscare de recul, de teama sa nu nimereasca tocmai in mijlocul acelui vartej infernal. Intre timp insa, un lant de explozii se intinsese peste tot, iar marea era presarata cu bucati de salamandre sfasiate.

In cele din urma, vasul izbuti sa se intoarca si, cu toata viteza, goni catre nord. Atunci se produse o explozie mspaimantatoare, cam la sase sute de metri in urma lui, si din mare se ridica o coloana enorma de apa si aburi, inalta poate de o suta de metri.

Oudenbourgh se indrepta spre Harwich, sem-nalizand neincetat pretutindeni prin T. F. F.: „Atentiune, atentiune, atentiune! Pe linia Ostenda-Ramsgate pericol mare. Explozie submarina. Nu stim despre ce e vorba. Sfatuim toate vasele sa-si schimbe directia!”

Exploziile si bubuiturile tinura asa catva timp. Ai fi zis ca in larg face manevra o flota de razboi. Dar din pricina apei involburate si a aburilor nu se vedea nimic. Din Dover si din Calais iesira in graba, cu masinile in plina presiune, torpiloare si distrugatoare, in timp ce flotilele aviatiei militare se precipitau si ele spre locul sinistruluiCand ajunsera insa in zona respectiva, nu vazura decat o panza de apa murdara, plina de mal galben, pe intinsul careia pluteau pesti sufocati si salamandre sfartecate.

La inceput s-a crezut ca explodase vreo mina, dar cand de amandoua partile canalului tarmurile aa fost barate cu lanturi de armata si cand premierul englez si-a intrerupt pentru a patra oara in istoria lumii week-end-ul, intorcandu-se pe nepusa masa la Londra, a inceput sa se ba-nuie ca e vorba de un eveniment extrem de grav si de importanta internationala.

Ziarele publicau cele mai alarmante vesti, dar de asta data, spre mirarea tuturor, ramasesera in urma realitatii. Nimeni nu banuia ca Europa, si cu ea lumea intreaga, dupa cateva zile critice, avea sa se afle la un pas de o conflagratie mondiala.

Abia dupa cativa ani un membru al guvernului de pe vremea aceea, Siv Thomas Mulberry, ca-zand in alegeri si tiparindu-si memoriile, dadu in vileag ce se petrecuse atunci de fapt; dar intre timp interesul starnit de aceasta problema scazuse.

Pe scurt, iata ce se intamplase: atat Franta cat si Anglia incepusera, fiecare de partea ei, sa construiasca in Canalul Manecii, cu ajutorul salamandrelor, fortificatii submarine, prin care, in caz de razboi, sa poata inchide traficul pe acest canal; pe urma, bineinteles, amandoua puterile au aruncat vina una pe alta, ca cealalta incepuse prima. Dar se pare ca adevarul e urmatorul: amandoua le incepusera concomitent, de teama ca statul vecin si prieten sa nu i-o ia inainte. Intr-un cuvant, pe fundul stramtorii Calais s-au inaltat, fata-n fata, doua fortificatii uriase de beton, inzestrate cu tunuri grele, lans-torpile, campuri de mine si, in general, cu toate cuceririle tehnicii celei mai moderne, adica cu tot ce realizase mai perfectionat mintea omului la vremea aceea in arta razboiului; in partea engleza aceasta teribila linie de fortificatii submarina era populata de doua divizii de salamandre grele si de vreo treizeci de mii de sala^ mandre lucratoare. * in partea franceza se aflau trei divizii de salamandre de razboi, formatii de elita.

Se pare ca in ziua fatala s-au intalnit pe fundul marii, la mijlocul Canalului, coloana de lucru a salamandrelor britanice cu salamandrele franceze si ca intre ele au avut loc anumite frictiuni. Oficialitatile franceze sustineau ca salamandrele lor pasnice si muncitoare fusesera atacate de cele britanice, care voisera sa le izgoneasca; salamandrele engleze, inarmate, ar fi incercat sa rapeasca un numar de salamandre franceze, care, bineinteles, s-au aparat. Atunci soldatii-salamandre britanici au inceput sa arunce in salamandrele lucratoare franceze cu grenade de mana si sa traga cu aruncatoarele de mina, astfel incat salamandrele franceze au fost nevoite sa puna si ele mana pe arme. Guvernul francez s-a vazut silit sa ceara satisfactie guvernului maiestatii-saie regelui Angliei, precum si evacuarea neintarziata a sectorului submarin unde avusese loc incidentul, o data cu asigurarea ca astfel de incidente nu se vor mai repeta in viitor.

La aceasta guvernul britanic a raspuns guvernului Republicii Franceze printr-o nota speciala, cum ca salamandrele franceze militarizate ar fi patruns in zona engleza a Canalului cu intentia de-a o mina. Cand salamandrele britanice le-au atras atentia ca se gasesc pe terenul lor de munca, salamandrele franceze, inarmate pana-n dinti, au ripostat aruncand grenade de mana; cateva salamandre britanice au fost ucise pe loc.

Guvernul maiestatii-sale cu regret se vede nevoit sa ceara guvernului Republicii Franceze satisfactii si garantia ca pe viitor salamandrele militare franceze nu vor mai viola zona engleza a Canalului Maneeii.

La randul sau, guvernul francez a declarat ca nu poate tolera ca un stat vecin sa construiasca fortificatii submarine in imediata apropiere a tarmurilor sale. Cit priveste neintelegerile de pe fundul Canalului, guvernul republicii propune ca litigiul sa fie deferit Curtii Internationale de la Haga, potrivit conventiei de la Londra.

Guvernul englez a raspuns ca nu poate si ca nici nu se gandeste sa conditioneze apararea coastelor britanice de o hotarare dinafara. Ca stat atacat, cere inca o data, cu toata energia, sa i se prezinte scuze, sa i se acorde compensatii pentru pagubele pricinuite si sa i se dea garantii pentru viitor. In acelasi timp, flota engleza din Medite-rana, care se afla la Malta, primea ordin sa se indrepte cu toata viteza spre nord. Cat priveste flota din Atlantic, aceasta urma sa se concentreze la Portsmouth si Yarmouth.

La care guvernul francez ordona mobilizarea a cinci contingente de marinari.

Se parea ca niciunul dintre cele doua state nu mai putea da acum inapoi. Caci, in definitiv, era vorba nici mai mult, nici mai putin decat de controlul asupra intregului Canal. In acest moment critic, Sir Thomas Mulberry a sesizat uimitoarea realitate, ca de fapt (sau daca nu de fapt, cel putin de jure 1) in partea engleza a Canalului nu exista nici o salamandra, nici un sol-dat-salamandra lucrator, intrucat pe Insulele Britanice mai era inca in vigoare dispozitia data candva de Sir Samuel Mandeville, dupa care nici o salamandra nu putea fi angajata sa lucreze pe

* De drept (lat.).

Tarmurile sau in apele teritoriale ale Marii Britanii. In consecinta, deoarece guvernul britanic nu putea sustine in mod oficial ca salamandrele franceze atacasera salamandrele engleze, toata afacerea se invartea acum in jurul chestiunii daca salamandrele franceze violasera cu buna stiinta sau numai din greseala fundul apelor teritoriale britanice. Autoritatile republicii fagaduira ca vor intreprinde cercetari; in schimb, guvernul englez n-a mai propus ca discutia sa fie deferita Curtii Internationale de la Haga. Apoi amiralitatea franceza si engleza au convenit sa lase o zona neutra de cinci kilometri intre cele doua linii de fortificatii submarine din Canalul Manecii, fapt in urma caruia prietenia dintre cele doua state n-a putut decat sa se intareasca.

Der nord molch

La cativa ani dupa colonizarea Marii Nordului si a Marii Baltice cu salamandre, savantul german doctor Hans Thuring a constatat ca salamandra baltica prezinta – probabil din cauza influentei mediului – unele particularitati fizice deosebite. Asa, de pilda, se spune ca e ceva mai deschisa la culoare, merge mai drept, iar craniul e mai lung si mai ingust decat al altor salamandre. Aceasta varietate a primit numele de der Nordmolch 1 sau der Edelmolch 2 (Andrias Scheuchzeri var nobilis erecta Thuring).

Drept urmare, presa germana a inceput sa se ocupe la randul ei de salamandra baltica.

Caracterul aparte al acestei salamandre a fost explicat tocmai prin influenta mediului german si prin faptul ca aceasta vietate nu putea evolua decat spre un tip de rasa deosebit, incontestabil superior tuturor celorlalte tipuri de salamandre.

Se scria cu dispret despre degeneratele salamandre mediteraneene, pipernicite la trup si la suflet, despre salamandrele salbatice de la tro-

1 Salamandra nordului (germ.). 2 Salamandra nobila (germ.).

Pice, si in general despre salamandrele vulgare, barbare si animalice ale altor popoare. „De la salamandra uriasa la suprasalamandra germana!” iata lozinca inaripata a acelor timpuri. Oare locul de bastina al tuturor salamandrelor din lume n-a fost pe pamant german? Nu-si au leaganul la Oeningen, unde invatatul doctor Johannes Jakub Scheuchzer le-a gasit inca din miocen? Nu poate exista nici cea mai mica indoiala ca stramosul lui Andrias Scheuchzeri s-a nascut inaintea erelor geologice pe pamant german! Daca ulterior s-a raspandit si in alte tinuturi ale globului, a piatit-o cu o scadere evolutiva si cu degenerarea; indata insa ce s-a stabilit din nou pe pamantul patriei sale stravechi, a redevenit ceea ce fusese la origina: salamandra nordica nobila a lui Scheuchzer, cu pielea deschisa la culoare, cu mersul drept si craniul alungit. Deci salamandrele numai pe pamant german se pot intoarce la tipul lor pur superior, asa cum l-a descoperit marele Johannes Jakub Scheuchzer in carierele de la Oeningen.

De aceea Germania are nevoie de tarmuri noi si cat mai lungi, de colonii, de mari, in care sa se poala dezvolta generatii noi de rase pure, de salamandre germane de origina straveche.

Avem nevoie de spatii noi pentru salamandrele noastre”, scriau ziarele germane; si pentru ca poporul german sa nu uite acest lucru, pentru ca intreaga suflare germana sa-l aiba mereu in fata ochilor, la Berlin i s-a ridicat lui Johannes Jakub Scheuchzer un monument grandios. Marele savant era infatisat cu o carte groasa in mana, avand la picioare o salamandra nobila nordica, care statea cu privirea pierduta in departare, spre tarmul nesfarsit al oceanului.

La dezvelirea acestui monument national s-au tinut, bineinteles, cuvantari solemne, care au atras atentia presei mondiale in mod cu totul deosebit.

Germania ameninta iar lumea, scriau mai ales ziarele engleze. De fapt, suntem obisnuiti cu acest ton, dar daca ni se vorbeste, cu un prilej oficial, ca Germania are nevoie pana in trei ani de cinci mii de kilometri de tarmuri noi marine, suntem obligati sa raspundem cu toata taria: Bine, incercati!

O sa va rupeti coltii de tarmurile engleze! Suntem pregatiti si vom fi si mai pregatiti in trei ani! Anglia va avea si va trebui sa aiba atatea nave de razboi cat doua mari puteri continentale la un loc! Acest raport de forte este absolut si inviolabil. Daca vreti sa dezlantuiti o cursa a inarmarilor marine, fie! Nici un englez nu va rabda sa ramanem nici cu un pas in urma voastra!

, Primim provocarea germana, declara in Parlament, in numele guvernului, Sir Francis Drake, lordul amiralitatii, Cine vrea sa cucereasca marile se va lovi de cuirasa vaselor noastre! Marea Bri-tanie e destul de tare ca sa respinga orice atac indreptat impotriva insulelor sau impotriva do-mi nioanelor sale. Tot atac indreptat impotriva noastra vom considera si construirea de noi pa-manturi, insule, intarituri si baze aeriene in orice mare ale carei valuri scalda cea mai mica particica de tarm britanic. Acesta este ultimul avertisment pe care il dam oricui ar vrea sa ocupe macar un yard 1 din tarmurile noastre!”

Urmarea a fost ca Parlamentul a autorizat construirea de noi nave de razboi, alocand un buget preliminar de o jumatate de milion lire sterline.

1 Unitate de masura egala cu O, 914 m.

Nici ca se putea da un raspuns mai impunator ridicarii unui monument cu caracter atat de sovin lui Johannes Jakub Scheuchzer! Monumentul nu-i costase pe nemti decat douasprezece mii' de marci imperiale.

La aceste declaratii a raspuns admirabil publicistul francez, marchizul de Sade, intr-adevar foarte bine informat in materia aceasta.

„Lordul amiralitatii britanice a declarat ca Marea Britanie este pregatita pentru orice eventualitate, scria domnia-sa. Bine! Dar stie ilustrul lord ca Germania are in salamandrele sale baltice o armata strasnic echipata, care se ridica la cinci milioane de salamandre combatante de cariera, pe care le poate arunca imediat in lupta, fie in apa, fie pe uscat? Adaugati la aceasta aproximativ saptesprezece milioane de salamandre pentru serviciul tehnic si de spate, gata ori cand sa se constituie intr-o armata de rezerva si de ocupatie!

Astazi, salamandra baltica este cel mai bun ostas din lume; educat perfect din punct de vedere psihologic, acest soldat vede in razboi misiunea sa cea mai inalta; se avanta in orice lupta cu entuziasmul fanaticului, cu ingeniozitatea rece a tehnicianului si cu disciplina de fier a unei adevarate salamandre prusace.

Apoi, mai stie lordul amiralitatii britanice ca Germania construieste cu febrilitate nave de transport care pot sa incarce dintr-o data o brigada intreaga de salamandre de razboi? Stie ca Germania construieste sute si sute de submarine de buzunar cu o raza de actiune de la trei pana la cinci mii de kilometri, ale caror echipaje vor fi alcatuite tot din salamandre baltice?

Ii e cunoscut ca in diferite parti ale oceanului amenajeaza rezervoare uriase de carburanti? Si sa ne fie ingaduit a mai pune o intrebare: este cetateanul britanic sigur ca tara lui mare e cu adevarat bine pregatita pentru orice eventualitate?

Nu e greu de inchipuit, continua marchizul de. Sade, ce vor insemna in viitorul razboi salamandrele, inarmate cu Berte1 submarine, aruncatoare de mine si torpile pentru blocarea tarmurilor; pe legea mea, e prima oara in istoria lumii ca Angliei nu i se poate invidia „splendida ei izolare” insulara.

Dar, fiindca suntem la acest capitol: stie amiralitatea britanica, sau macar banuieste, ca salamandrele baltice sunt inzestrate cu niste masini,: altminteri unelte pasnice, care „se numesc ciocane pneumatice, si ca aceste masini, extrem de moderne, patrund in adancime chiar in cel mai bun granit suedez cu o viteza de zece metri pe ora. Iar in cretaenglezeasca cu cincizeci pana la saizeci de metri tot pe ora? (Acestea au fost dovedite, in urma experientelor facute cu noul tip de sfredele, de expeditia tehnica germana secreta intreprinsa in noptile de 11, 12 si 13 luna trecuta, pe coasta engleza, intre Hythe si Folkestone, deci chiar sub nasul forturilor de la Dover!) Recomandam prietenilor nostri de peste Canal sa calculeze in cate saptamani ar putea fi gaurit ca un gogoloi de branza Kent-ul sau Essex-ul? Pana astazi insularul britanic se uita ingrijorat spre orizont sa vada de unde poate veni pericolul care i-ar ameninta orasele infloritoare, bancile of En-

*; Tunuri uriase cu bataie lunga, folosite in primul razboi mondial.

Gland sau vilele linistite, atat de intime, acoperite de o iedera vesnic verde. Acum mai bine ar pune urechea la pamantul pe care se joaca copiii lui; nu va auzi, azi sau maine, zgomotul infundat al ingrozitorului si neobositului sfredel? Sfredelul salamandrelor care, pas cu pas, sapa mai adane, facand loc unui depozit secret de explozivi?

Nu razboiul in aer, ci razboiul sub apa si sub pamant e ultimul cuvant al secolului nostru! Am auzit vorbele pline de ingamfare ale trufasului Albion1 rostite de pe puntea de conducere. Da, pana acum e o corabie puternica, ce se ridica deasupra valurilor, stapanindu-le. Dar intr-o zi aceste valuri ar putea sa mature corabia, s-o inghita, s-o trimita in adancurile marii. N-ar fi mai bine sa se inlature aceasta primejdie macar cu un ceas mai devreme? Pana in trei ani va fi prea tarziu.”

Acest avertisment al stralucitului publicist francez a provocat in Anglia o agitatie extraordinara; in ciuda tuturor dezmintirilor, oamenii parca auzeau scrasnetele subterane ale sfredelelor ce gaureau Anglia. Cercurile oficiale germane au respins cu toata taria aceste afirmatii, dezmintind articolul citat, proclamandu-l de la inceput pana la sfarsit drept o pura nascocire, un act de insti-gatie si de propaganda dusmanoasa. Concomitent insa, in Marea Baltica se faceau manevre combinate ale flotei germane, ale fortelor de uscat si ale salamandrelor de razboi. In timpul acestor manevre, detasamente de genisti au aruncat in aer, in fata privirilor atasatilor militari din toate tarile lumii, o duna sfredelita langa Riigenwalde, pe o intindere de sase kilometri patrati.

1 Denumire a Angliei.

Se spune ca a fost un spectacol minunat. Cu un bubuit inspaimantator, pamantul s-a ridicat, asemeni unui „ghetar sfaramat”, si a inceput sa zboare intr-un nor ele nisip si bolovani. S-a lasat o bezna ca noaptea. Nisipul dunei aruncate in aer s-a revarsat pe o raza de aproape o suta de kilometri, ajungand dupa cate va zile pana la Varsovia sub forma unei ploi de nisip.

Dupa aceasta explozie fantastica, in atmosfera a ramas atata praf, incat pana la sfarsitul anului apusurile de soare din toata Europa au fost neobisnuit de frumoase, rosii-sangerii si inflacarate ca niciodata.

Marea care a inghitit aceasta fasie de tarm a primit mai tarziu numele de Scheuchzeri-See t, devenind tinta numeroaselor excursii scolare si expeditii ale copiilor germani, care veneau acolo cantand popularul imn al salamandrelor:

* Marea Scheuchzeri (germ.).

2 Asemenea succese nu dobandese decat salamandrele germane.

Wolf meynert isi scrie opera

Poate ca tocmai acele amurguri de o maretie tragica, de care am pomenit mai sus, l-au inspirat pe solitarul si aristocraticul filosof Wolf Meynert sa-si scrie monumentala sa opera Untergang der Menschheit1. Parca-l vedem ratacind pe tarmurile marii, cu parul zbarlit de vant, cu poalele mantalei fluturand, contempland cu ochii dusi valul de sange si foc ce inundase bolta cereasca.

, Da, soptea el in extaz, da, e vremea sa scriu epilogul istoriei umane!”

Si l-a scris.

Tragedia rasei omenesti – incepe Wolf Meynert – e pe sfarsite. Sa nu ne lasam inselati de spiritul intreprinzator si de progresele tehnicii; este doar rumeneala de pe obrajii tuberculosului, pe care moartea si-a si pus pecetea. Omenirea n-a trecut niciodata printr-o conjunctura atat de trepidanta ca in zilele noastre; dar gasiti-mi un singur om care sa fie fericit, aratati-mi o clasa care sa fie multumita sau un popor care sa nu

1 Declinul omenirii (germ.). Aluzie la lucrarea Declinid Occidentului a filosofului idealist german Oswald Spen-gler, unul dintre precursorii ideologici ai fascismului.

Se simta amenintat in existenta lui. In mijlocul tuturor acestor daruri ale civilizatiei, in mijlocul unor mormane de bogatii, fata de care Cresus 1 ar pali de invidie – bogatii spirituale si materiale – sin tem tot mai mult cuprinsi de un obsedant sentiment de neliniste, apasare si stan-jeneala.

Si Wolf Meynert analizeaza mai departe, necrutator, starea sufleteasca a lumii de astazi, acel amestec de frica si ura, de neincredere si megalomanie, de cinism si descurajare. Intr-un cuvant, disperarea omenirii, conchide scurt Wolf Meynert. Semnele tipice ale saarsitului. Agonia morala.

Se pune intrebarea: este omul capabil de fericire sau macar a fost candva?

Omul, desigur, luat ca fiinta izolata, da, dar Omenirea – niciodata. Tragedia omului consta in faptul ca a fost silit sa devina omenire, sau ca a devenit prea tarziu, cand era diferentiat iremediabil in popoare, rase, religii, stari si clase, in bogati si saraci, in culti si inculti, in stapanitori si sta-paniti. Puneti intr-o singura turma cai, lupi, oi, pisici, vulpi si caprioare, ursi si capre, inchideti-le in aceeasi curte, siliti-le sa traiasca in aceasta multime absurda pe care o numiti oranduire sociala si sa respecte regulile vietii sociale; va fi o turma nefericita, nemultumita, fatal sfasiata de contradictii, in care nici o faptura nu se va simti acasa. Acesta este, in general, tabloul exact al turmei mari si eterogene care se numeste omenire.

Popoarele, starile, clasele nu pot trai la infinit impreuna; nu pot nici sa se impiedice unele pe

1 Rege al Lydiei (aprox. 563-548 i.e.n.), renumit pentru bogatiile sale., ~. ' ': altele si sa se inghesuie mereu, sufocandu-se; pot doar sa se tolereze veacuri intregi unele pe altele, atata timp cat le-ar ajunge teritoriile – sau sa se lupte unele cu altele intr-o inclestare pe viata si pe moarte. Pentru un ansamblu uman biologic cum e rasa, poporul sau clasa, exista o singura cale naturala spre fericirea comuna si neintrerupta: sa-ti faci loc tie, numai tie, iar pe ceilalti sa-i ucizi! Si tocmai aceasta este ceea ce a uitat sa faca la timp rasa omeneasca!

Astazi insa e prea tarziu. Avem prea multe doctrine si angajamente care ne obliga sa-i aparam pe acesti „semeni ai nostri”, de care ar fi trebuit sa scapam; am stabilit coduri morale, drepturi omenesti, contracte, legi despre egalitate si umanitate, si cate si mai cate; am creat o fictiune a omenirii, care ne contopeste pe noi si pe semenii nostri intr-o imaginara unitate superioara. Ce greseala fatala i

Am pus legea morala deasupra legii biologice. Am incalcat marea premisa naturala, care gla-suieste ca numai o societate omogena poate sa cunoasca fericirea. Si aceasta fericire realizabila a fost jertfita unui vis cu neputinta de realizat: adica infaptuirii unei singure omeniri, a unei singure oranduiri, la care sa participe toti oamenii, toate popoarele, toate clasele si paturile sociale. A fost o prostie marinimoasa! Si, in felul ei, o incercare laudabila a omului de a se ridica deasupra lui insusi!

Astazi rasa omeneasca plateste acest idealism exaltat cu un haos iremediabil. Procesul prin care omul incearca sa se organizeze intr-un fel de umanitate este tot atat de vechi ca civilizatia insasi, ca primele legi si prima comuna. Daca pana la urma rezultatul acestei evolutii milenare a fost ca prapastia dintre rase, popoare, clase si conceptii despre lume si viata sa capete adancimea abisala din zilele noastre, atunci sa nu mai inchidem ochii si sa recunoastem ca incercarea nefericita a istoriei de a crea din toti oamenii un talmes-baimes uman a esuat in mod tragic si definitiv.

La urma urmei, incepem sa ne dam si noi seama de aceasta: de aici incercari si planuri de unificare a societatii omenesti, prin care se acorda dreptul la existenta numai unui singur popor, unei singure rase sau unei singure credinte.

Dar cine poate sa spuna cat de profund suntem contaminati de incurabilul morb al diferentierii? Mai devreme sau mai tarziu,. Fiecare unitate omo-i constienta se redeseonipune inevitabil intr-o masa informa de interese contradictorii, de partide si paturi sociale, si asa mai departe, care se vor ciocni intre ele, fiindca vor suferi de pe urma convietuirii lor.

Alta iesire nu exista. Ne miscam intr-un cerc vicios; dar evolutia nu se va invarti mereu in cerc. Natura a avut grija de aceasta, aducand pe lume salamandrele.

Nu-i de loc o intamplare faptul – isi continua rationamentul Wolf Meynert – ca salamandrele au aparut tocmai in momentul cand bolile cronice ale omenirii, ale acestui mare organism prost alcatuit si in continua dezagregare, sunt pe cale de disparitie.

Daca facem abstractie de unele exceptii eu totul neglijabile, salamandrele reprezinta un tot enorm si omogen; pana acum nu s-au creat in sinul lor diferentieri pronuntate de rasa, limba, popor, stat, credinta, ^ clasa sau casta. Intre ele nu exista stapani si sclavi, bogati si saraci. Exista, desigur, unele diferentieri create prin diviziunea muncii, dar salamandrele in sine reprezinta o masa iesita din acelasi germene, o masa de acelasi neam, omogena, la fel de primitiva biologic in toate partile ei alcatuitoare, inzestrata de natura cu aceeasi parcimonie, la fel de impilate ca individ si avand acelasi nivel de viata scazut.

Cel din urma negru sau eschimos se bucura de conditii de viata incomparabil superioare, beneficiind de bunuri materiale si culturale infinit mai abundente decat miliardele de salamandre civilizate. Si totusi nu exista nici un indiciu ca salamandrele ar suferi din pricina asta. Dimpotriva. Vedem ca nu au nevoie de acel „ceva” in care omul isi cauta impacarea si refugiul fata de nelinistea metafizica si de spaimele care-l bantuie. Se lipsesc de filosofie, de ideea vietii vesnice si de arta. Nu stiu ce e fantezia, umorul, mistica, jocul sau visul. Sunt niste realisti perfecti si sunt tot atat de departe de noi, oamenii, cat de departe sunt furnicile sau scrumbiile, de care se deosebesc numai prin faptul ca s-au instalat intr-un alt mediu vital, adica in mijlocul civilizatiei umane. S-au asezat in ea asa cum s-au oplosit clinii pe langa locuintele omenesti; nu pot trai fara ea si totusi nu inceteaza de a fi ceea ce sunt: o turma. De animale foarte primitive si putin diferentiate. Se multumesc sa traiasca si sa se inmulteasca; pot chiar sa fie si fericite, fiindca nu le. Stingheresc nici un fel de sentimente de inegalitate. Sunt perfect omogene. Si intr-o buna zi – da, iar ziua aceea nu e departe – vor putea sa infaptuiasca fara greutate ceea ce n-au putut infaptui oamenii: unitatea universala; intr-un euvant, societatea mondiala a salamandrelor! Atunci se va sfarsi agonia milenara a rasei omenesti. Pe planeta noastra nu va mai fi loc pentru cele doua tendinte care incearca sa stapaneasca universul. Una trebuie sa cedeze. Si acum stim care va fi aceea!

Astazi traiesc pe tot globul circa douazeci de miliarde de salamandre civilizate, adica aproximativ de zece ori mai mult decat toti oamenii la un loc; de aceea, dintr-o necesitate biologica si o logica istorica implacabila, salamandrele, fiind impilate, trebuie sa se elibereze; fiind omogene, trebuie sa se uneasca; devenind cea mai mare putere pe care a vazut-o pamantul cand va, vor trebui sa preia conducerea lumii.

Credeti ca vor fi atat de nebune ca, dupa aceea, sa crute omul? Credeti ca vor repeta greseala lui istorica de a robi popoarele, clasele infrante, in loc sa le nimiceasca? Greseala pe care a facut-o creand din egoism mereu alte diferente intre oameni, pentru ca mai tarziu sa incerce sa le inlature din marinimie si idealism?

Nu! Salamandrele nu vor tolera acest non-sens istoric! Declara negru pe alb Wolf Meynert. Si nu-l vor tolera fiindca vor tine seama de avertismentele mele! Vor mosteni intreaga civilizatie omeneasca! Vor lua de-a gata tot ce-am facut si am incercat sa facem vrand sa stapanim lumea! Dar daca vor dori sa ne preia si pe noi o data cu aceasta mostenire, n-ar face decat sa-si taie singuri, cum se spune, craca de sub picioare.

Daca vor sa-si pastreze omogenitatea, trebuie sa se descotoroseasca de oameni. Daca n-o vor tace, mai devreme sau mai tarziu le vom infecta prin spiritul nostru atat de distructiv in duplicitatea lui de a crea diferente si de a suferi de pe urma lor. Dar de asta sa nu ne temem! De acum inainte nici o creatura care va continua istoria omului nu va mai repeta dementa, actul de sinucidere al omenirii!

Fara indoiala ca lumea salamandrelor va fi mai fericita decat lumea oamenilor; va fi unitara, omogena si condusa de aceleasi idei. O salamandra nu se va deosebi de alta salamandra prin limba, idei, credinta religioasa sau standard de viata. Intre ele nu vor fi diferente de cultura sau de clasa; vor fi conduse exclusiv de diviziunea muncii. Nimeni nu va fi stapan sau sclav, fiindca toti vor sluji Marea Unitate a Salamandrelor, care va fi stapanitorul, patronul si diriguitorul lor spiritual.

Va exista un singur popor, cu un singur nivel. Va fi o lume mai buna decat a noastra. Va fi singura Lume Noua fericita cu putinta. Deci, sa-i cedam locul! Omenirea muribunda n-are altceva de facut decat sa-si grabeasca sfarsitul, alegandu-si o moarte sublima prin tragicul ei. Dar si aceasta, cat mai e timp!

Am redat aici ideile lui Wolf Meynert intr-o forma cat mai accesibila, constienti fiind ca au pierdut din aceasta cauza mult din profunzimea si eleganta de exprimare a autorului, care la timpul'lui a fascinat intreaga Europa si mai ales tineretul. Pentru ca in special tinerii au primit cu entuziasm credinta in prabusirea si sfarsitul omenirii ce va sa vie. E drept ca, din anumite considerente si de teama unor consecinte politice, guvernul imperial a interzis doctrina Marelui Pesimist, iar Wolf Meynert a trebuit sa se refugieze in Elvetia. Cu toate acestea, lumea culta si-a insusit teoria lui despre apusul omenirii, iar lucrarea sa (cuprinzand 632 de pagini) a fost tiparita in toate limbile, fiind raspandita in multe milioane de exemplare si printre salamandre.

X DA SEMNALUL DE ALARMA din. Marile centre culturale cu deviza Vivat salamandrele! A fost tot o concz-cinta a profeticei lucrari a lui Me3”nert. Viitorul e al salamandrelor. Salamandrele au adus cu ele o adevarata revolutie culturala. Chiar daca nu au o arta a lor, cei putin nu sunt impovarate de idealuri timpi te, de traditii uscate si prafuite, de toate vechiturile scolaresti plictisitoare si mucede care se nuni zic poezie, iiit.

— ICa, srnii/cCiura, iiiozone si, in ral, cultura – vorbe senile, pe care numai cand le -auzi ti se intorc matele pe dos. Cu atat mai bine daca pana acum n-au digerat arta irnr: z: t, care e c:3.! Le vom fauri noi o arta ne/: Noi, tinerii, croim drumul salamandrismului mondial; noi vrem sa fim primele salamandre, noi suntem salamandrele de maine!

Astfel s-a nascut tanara miscare poetica a salam an arinilor, astfel a aparut muzica tritona (tritoni ca x) si pictura pelasgica, inspirata din universul morfologic al meduzelor, coralilor si altor vietati marine.

1 Adica cu trei toruri, prin analogie cu g-rna paata-Opera tehnica de nivelare realizata de salamandre a fost declarata un mare izvor de frumusete monumentala.

! Ne-am saturat pana peste cap de natura! Clamau unii. Vrem tarmuri simple de beton in locul vechilor promontorii roase de ape. Romantismul a murit; viitoarele continente vor avea contururi rectilinii si se vor transforma in triunghiuri si paralelograme; in locul lumii vechi, geologice, trebuie sa intronam o lume geometrica. Pe scurt, o revolutie in toata legea, un adevarat salt al progresului, alte senzatii, o cotitura in cultura. Mai tarziu, cei care neglijasera sa intre la vreme in miscarea salamandrina constatara cu amaraciune ca pierdusera trenul, drept care se razbunara, predicand omenirii neintinate intoarcerea la om, la natura si alte asemenea lozinci reactionare.

La Viena un concert de muzica tritona a fost fluierat, in Salonul Independentilor de la Paris un necunoscut a ciopartit cu briceagul un tablou pelasg numit Capriccio en bleu. Pe scurt, sala-mandrismul era intr-o ascendenta neintrerupta, impetuoasa si triumfatoare.

Nu lipseau, bineinteles, nici unele voci reactionare, care se puneau de-a curmezisul, modei salamandrine”, cum i se mai spunea. Cel mai revelator in privinta asta a fost un pamflet anonim aparut in Anglia sub titlul X da semnalul de alarma.

Brosura a atins un tiraj remarcabil. Identitatea autorului ei n-a fost insa niciodata dezvaluita; multa lume credea ca fusese scrisa de o inalta fata bisericeasca, avandu-se in vedere faptul ca in limba engleza X e o prescurtare a lui Hristos.

In primul capitol scriitorul incearca sa schiteze o statistica a salamandrelor, scuzandu-se totodata pentru caracterul aproximativ al cifrelor prezentate. Numarul total al salamandrelor, dupa aceasta statistica sumara, ar fi fost intre sapte si douazeci de ori mai mare decat al tuturor oamenilor de pe glob.

La fel de nesigure sunt cunostintele noastre in ce priveste fabricile, sondele de petrol, plantatiile de alge, fermele de tipari, forta motrice folosita si alte surse naturale pe care le au salamandrele sub apa; nu dispunem nici macar de date aproximative relativ la capacitatea de productie a in^ dustriei salamandrelor; apoi, nu stim mai nimic despre armamentul de care dispun.

Ceea ce stim e ca, in ceea ce priveste consumul de metale, piese de schimb, explozivi si numeroase chimicale, salamandrele depind de oameni; dar statele pastreaza cel mai strict secret asupra sortimentelor de arme si a celorlalte produse pe care le furnizeaza acestor animale. E foarte suspect ce anume produc de fapt salamandrele in adancurile marilor din materiile prime si din semifabricatele pe care le cumpara de la oameni.

— Sigur e doar faptul ca ele nu doresc sa aflam lucrul acesta. In ultimii ani au murit inecati sau asfixiati pe fundul marii atatia scafandri, incat pierderea lor nu mai poate fi pusa pe seama intam-plarii. Iata un indiciu alarmant, atat din punct de vedere industrial, cat si militar.

E totusi greu. De inchipuit, continua X in paragrafele urmatoare, ce-ar putea sau ce-ar dori salamandrele sa ia de la oameni. Pe uscat nu pot trai si, in general, nu le putem impiedica sa traiasca in apa cum vor. Mediul nostru de viata e complet deosebit de al lor, si asta pe vecie. E drept ca le cerem sa presteze anumite munci, dar in schimb le hranim si le dam materii prime si semifabricate, pe care, fara noi, nu le-ar putea produce. De exemplu, metale. Chiar daca intre noi si salamandre nu exista nici un motiv concret de neintelegere, dainuie totusi, as putea spune, un antagonism metafizic. Antagonismul dintre fapturile pamantului si fapturile adancurilor (abissale). Dintre creaturile noptii si creaturile zilei. Dintre bulboanele intunecoase ale apelor si pamantul uscat, luminos. Granita dintre apa si uscat e mai precisa decat se crede si suntem vecini: apele lor ne scalda pamantul. Am putea sa traim in vecii vecilor in conditii optime unii fara altii, schimband intre noi doar anumite produse si prestandu-ne anumite servicii. E greu sa scapi insa de sentimentul apasator ca, probabil, lucrurile n-ar putea merge asa la infinit. De ce? Precis n-am putea spune, dar acest sentiment exista, e ceva ca o intuitie ca, odata si odata, apele se vor ridica impotriva pamantului, ca sa dezlege intrebarea: care pe care?

Cu aceasta recunosc ca teama mea este intr-un fel irationala, spune mai departe X. Si as fi foarte linistit daca salamandrele ar veni cu anumite pretentii. Cel putin s-ar putea negocia cu ele, am putea ajunge la diverse concesii, contracte si compromisuri. Dar tacerea lor e sinistra. Aceasta tacere de neinteles ma sperie. Ar putea, de pilda, sa ne ceara anumite avantaje politice. Ca sa fim drepti, legislatia salamandrelor e, in toate statele, cam invechita si nedemna pentru niste creaturi atat de civilizate si de impunatoare din punct de vedere numeric. Ar fi bine sa li se reglementeze ceva mai avantajos drepturile si obligatiile ce le revin. S-ar putea examina chiar posibilitatea unei autonomii a salamandrelor. Pe de alta parte, ar fi just sa li se amelioreze conditiile de lucru si de salarizare. Soarta li s-ar putea imbunatati in multe privinte daca ar cere-o. Apoi le-am mai face unele concesii bazate pe un sistem de compensatii. Cel putin, asa am castiga timp. Dar salamandrele nu cer nimic. Isi maresc doar randamentul in munca si comenzile. A venit ziua sa ne punem in sfarsit intrebarea: unde vom. Ajunge? Candva se vorbea de pericolul. Galben, negru sau rosu. Dar galbenii, negrii si rosii erau oameni, si oamenii, oricum, putem macar sa ne inchipuim ce vor, Si totusi, chiar daca nu stim cum si de ce va fi omenirea silita sa lupte, macar sa avem clara ideea ca, daca de o parte vor fi salamandrele, de partea cealalta va sta omenirea intreaga 1

Oamenii impotriva salamandrelor? Da, a sunat ceasul sa punem problema aceasta! Fiindca, sincer vorbind, orice om normal uraste instinctiv salamandrele, ele ii inspira aversiune si teama. Peste toata omenirea s-a lasat un fel de umbra inghetata de groaza.

Ce inseamna aceasta groaza nebuna dupa placeri, aceasta. Sete nestinsa de distractii si voluptati, orgiile si dezmatul care au pus stapanire azi pe tot pamantul? Nu e ceva asemanator cu abdicarea morala din anii ce-au premers naruirea imperiului roman sub navalirea barbarilor? Sa nu credeti ca e vorba de rezultatul prea bunei noastre stari materiale, pentru ca in toate acestea se ascunde frica, o frica asupra careia planeaza, implacabile, haosul si ruina!

Sa mai golim o data cupa, pana nu va fi prea tarziu! Ce rusine, ce chin! Se pare ca Dumnezeu, dintr-o mila crunta, a lasat popoarele si clasele sa se destrabaleze si s-o apuce pe calea pierzaniei. Vreti sa cititi inflacaratele cuvinte Mane, tekel, -|a: res 1 seri se; peste bucuriile spirituale ale lumii? Priviti firmele cu litere de foc ce serpuiesc toata noaptea pe zidurile cetatilor desfranate si pacatoase!

In privinta asta noi, oamenii, nu ne deosebim ce salamandre: si noi traim mai mult noaptea decat. Ziua.

Si macar de n-ar fi atat de mediocre, atat de revoltator de mediocre! Exclama X cu ciuda.

Da, de bine de rau au o oarecare cultura. Dar datorita acestei culturi au ajuns si mai marginite, pentru ca si-au insusit din civilizatia omeneasca numai ce a fost mediocru, util, mecanic, stereotip. Stau pe langa omenire ca famulus Wag-ner 2 pe langa Faust, invata din aceleasi carti din care a invatat atat de umanul Faust, dar se multumesc cu ceea ce gasesc in ele si nu le roade nici o indoiala.

Si ce e mai ingrozitor e ca aceasta sleahta de scolari ai mediocritatii civilizate au multiplicat acest prototip docil, tembel, multumit de sine si cu o cultura mediocra, in milioane si miliarde de exemplare identice! Ba, nu gresesc! Ce e mai ingrozitor e ca au un succes atat de mare!

Au invatat sa numere si sa manuiasca masinile si au devenit stapanii lumii. Au izgonit din civilizatia umana tot ce nu e practic, tot ce tine de arta, fantezie sau traditie, eliminand din ea tot ce

* Aluzie la legenda biblica, dupa care ultimul rege al Babylonului, Balthazar, a vazut intr-o noapte de orgie, „crise pe pereti, de o mana misterioasa, cuvintele Mane, tekel, jares, talmacite de profetul Daniel ca o prevestire dumnezeiasca a pieirii monarhului.

* invatacelul lui Faust din celebra opera a lui Goethe, tipul personajului scolastic.

Era omenesc, ca sa ramana doar partea pur utilitara, tehnica si aplicata. Si aceasta lamentabila parodie a civilizatiei omenesti o duce splendid: face minuni tehnice, renoveaza batrana noastra planeta, ajungand chiar sa fascineze omenirea. Faust va invata de la elevul si sluga sa secretul succesului si al mediocritatii. Daca omenirea nil se va inclesta cu salamandrele intr-o lupta istorica pe viata si pe moarte, se va salamandriza inevitabil si ea. In ceea ce ma priveste, conchidea X melancolic, as alege prima solutie.

Deci, X da semnalul de alarma, continua autorul anonim. Mai putem inca rupe acest cerc rece, vascos, ce ne strange pe toti. Trebuie sa scapam de salamandre! Sunt prea multe. Sunt inarmate si pot sa intoarca impotriva noastra materialul de razboi de care dispun si despre a carui forta totala nu stim aproape nimic. Dar pentru noi, oamenii, o primejdie si mai mare decat numarul si puterea lor este suficienta triumfala, imbatata de succes, de care dau dovada. Nu stiu de ce sa ne temem mai mult: de civilizatia pe care ne-au furat-o sau de cruzimea lor animalica, vicleana si rece; dar acestea doua la un loc alcatuiesc ceva inspaimantator, de neinchipuit, aproape diabolic in numele culturii, in numele crestinatatii si al omenirii, trebuie sa scapam de salamandre!

Si anonimul apostol incheia strigand:

Nu le mai dati de lucru, concediati-le, lasati-Je sa plece unde vor, unde sa se hraneasca singure, ca toate celelalte vietati ale apelor!

Natura insasi isi corecteaza excesele! Numai de n-ar continua oamenii, istoria si civilizatia umana sa lucreze pentru salamandre!

Nu mai procurati arme salamandrelor! Intre-rupeti livrarile de metale si explozibile! Nu le mai trimiteti masini si semifabricate produse de mana omului! Nu mai dati tigrilor colti, serpilor venin! Nu mai zgandariti vulcanii! Nu le mai lasati sa sape diguri sub apa! Opriti livrarile pe toate marile, puneti salamandrele in afara legii, aruncati anatema asupra lor si exciudeti-le din lumea noastra!

Toata omenirea sa fie gata sa-si apere v cu armele in mana; sa se convoace la indemnul Ligii Natiunilor, al regelui Suediei sau al pape: de la Roma conferinta tuturor statelor civilizate, ca sa se incheie o Uniune Universala sau macar o Asociatie a tuturor popoarelor crestine impotriva salamandrelor!

Astazi, in acest moment de grea cumpana, sub presiunea ingrozitoare a pericolului pe care-l reprezinta aceste vietati si a raspunderii ce revine omenirii, s-ar putea infaptui ceea ce n-a putut sa se infaptuiasca dupa cel dintii razboi i-eendial, in ciuda nesfarsitelor jertfe omenesti, si anume crearea Statelor Unite ale Lumii.

Da, Doamne! Daca se va putea ajunge aci, atunci salamandrele n-au aparut zadarnic. Inseamna ca ne-au fost trimise de Dumnezeu!

Acest pamflet patetic a avut un mare ecou in toata lumea. Doamnele mai in varsta erau ele acord cu faptul ca morala decazuse ca niciodata. Pe de alta parte, rubricile economice aratau ca. Dimpotriva, livrarile pentru salamandre nu puteau fi limitate, intrucat ar fi cauzat o mare scadere a productiei si o criza puternica in multe sectoare, ale industriei umane. Apoi agricultura, la randul ei, nu putea sa nu tina seama de cantitatea enorma de porumb, cartofi si alte produse agricole care alcatuiau hrana acestor animale; daca numarul salamandrelor ar scadea, pretu ' alimentelor ar scadea si ele vertiginos, iar taranii ar ajunge la sapa de lemn.

Cat priveste infiintarea unei Ligi a Natiunilor impotriva salamandrelor, toti factorii politici seriosi au obiectat ca ar fi o actiune inutila, intrucat, pe de o parte, avem o Liga a Natiunilor, iar pe de alta, exista Conventia de la Londra, prin care puterile maritime si-au luat obligatia de-a inarma salamandrele cu material greu de razboi. Nu-i usor, bineinteles, sa ceri unui stat sa renunte la inarmare. De unde stii ca alta putere maritima nu-si inarmeaza pe ascuns salamandrele, ridieandu-si potentialul de razboi in dauna vecinilor? La fel, nici un stat sau continent nu-si poate obliga salamandrele sa se mute in alta parte; daca nu de altceva, ci doar pentru ca prin aceasta ar creste enorm atat debuseul industrial si agricol, cat si potentialul militar al altor state sau continente. Obiectii de acest gen, obiectii pe care orice om cu scaun la cap trebuie sa le admita ca juste, au fost destule.

Cu toate acestea, pamfletul X da semnalul de alarma a avut un efect incalculabil. Aproape in toate tarile au aparut Miscari contra salamandrelor, s-au infiintat Asociatii pentru combaterea salamandrelor, Cluburi antisalamandrine, Comitete pentru apararea omenirii, si multe alte organizatii de acest soi. Delegatii salamandrelor la Geneva au fost insultati cand s-au prezentat la cea de a o mie doua sute treisprezecea sedinta a Comisiei pentru studierea problemei salamandrelor.

Peretii tarcurilor de pe tarmurile marii au fost acoperiti de sus si pana jos de lozinci cu un continut neobisnuit de violent, ca: Moarte Salamandrelor! Afara cu Salamandrele! Nici o salamandra nu mai cuteza sa scoata capul din apa in timpul zilei. Si totusi salamandrele n-au inaintat nici un protest, n-au trecut la nici o actiune de represalii.

Au ramas pur si simplu invizibile, in orice caz ziua, si oamenii care se chiorau printre ulucile tarcurilor nu vedeau decat marea nesfarsita, vuind nepasatoare.

„Ia te uita, bestiile, spuneau ei cu ura, n-au nici macar curajul sa scoata nasul afara!”

Si in acalmia aceasta nepasatoare s-a produs deodata asa-numitul cutremur in louisiana in ziua aceea – era 11 noiembrie, pe la ora unu noaptea – la New Orleans s-a produs un cutremur puternic. Cateva case din cartierele negrilor s-au daramat. Cuprinsi de panica, oamenii au iesit pe strazi, dar cutremurul nu s-a mai repetat; a urmat insa un ciclon scurt, o vijelie fantastica, insotita de un muget lung, s-au spart ferestrele si au fost smulse stresinile caselor de pe ulicioarele negrilor; cateva zeci de oameni au fost omorati; dupa aceea a inceput sa cada o ploaie torentiala cu noroi.

In timp ce pompierii din Orleans se grabeau sa dea ajutor cartierelor mai greu incercate in urma sinistrului, din Morgan City, Plaquemine, Baton Rouge si Lafayette soseau la centru mereu alte telegrame:

SOS! Trimiteti echipe de salvare! Suntem pe jumatate distrusi de cutremur si ciclon; digul Mississippi ameninta sa se rupa; trimiteti imediat genisti, ambulante si toti barbatii in stare de munca!

Din Fort Livingston a sosit doar o telegrama laconica:

Halo, si la voi e cutremur?

Dupa asta a sosit o telegrama din Lafayette: Atentiune! Atentiune! Cea mai greu atinsa este New Iberia. Se pare ca legaturile dintre Iberia si Morgan City au fost intrerupte. Trimiteti ajutoare!

Intre timp se telefoneaza de la Morgan City: Nu putem lua legatura cu New Iberia. Se pare ca soseaua si liniile ferate au fost taiate. Trimiteti vase si avioane la Vermillion Bay! Noua nu ne trebuie nimic. Avem aproximativ treizeci de morti si o suta de raniti.

Apoi sosi o telegrama din Baton Rouge: Suntem informati ca New Iberia e cea mai atinsa. Ingrijiti-va mai ales de New Iberia! Aici trimiteti numai lucratori, dar repede, altminteri ni se darama digurile! Alta:

Allo, allo, Shreveport, Natchitoches, Alexandria! Trimiteti trenuri sanitare in New Iberia! Allo, allo, Memphis, Winona, Jackson! Trimiteti trenuri via Orleans! Toate masinile transporta oameni inspre digul Baton Rouge. Sau:

Allo, aici Pascagoula! Avem cativa morti. Avem nevoie de ajutor.

Intre timp, masinile pompierilor, ambulantele si trenurile sanitare plecasera in directia Morgan City-Patterson-Franklin. Dupa ora patru dimineata a sosit prima stire mai precisa. Calea ferata intre Franklin si New Iberia e inundata la sapte kilometri vest de Franklin; se pare ca in punctul acela, din cauza cutremurului, se produsese o crapatura adanca plina cu apa, care se intindea pana la Vermillion Bay. Atat cat s-a putut constata in primul moment, crapatura avansa de la Vermillion Bay in directia est-nord-est, aproape de Franklin, unde cotea spre nord si da in Grand Lake, dupa linia Plaquemine-Lafayette, ca sa se sfarseasca in lacul vechi; a doua ramura a crapaturii unea Grand Lake spre vest cu lacul Napoleonville. Intinderea totala a prabusirii era de aproximativ optzeci de kilometri, iar latimea ei de doi pana la unsprezece kilometri. Se pare ca acolo fusese epicentrul cutremurului. Numai printr-o fericita intamplare crapatura aceasta n-a atins centrele cu populatie densa.

Cu toate acestea, pierderile de vieti omenes-i erau probabil importante. La Franklin a cazut, sub forma de ploaie, un strat de 60 cm de noroi, iar la Patterson de 45” cm. Oamenii din Atcha-falaya-Ray povestesc ca in timpulcutremurului marea s-a retras aproape cu trei kilometri, dupa care a navalit inspre tarm sub forma de valuri inalte de treizeci de metri. Sunt temeri ca pe tarm s-au inecat numeroase persoane. Cu New Iberia inca n-au fost restabilite legaturile.

Tntre timp, trenul expeditiei din Natcnitoches ajunsese la New Iberia; primele stiri, trimise pe cale ocolita prin Lafayette si Baton Rouge, erau inspaimantarcare. Cu cativa kilometri inainte de New Iberia trenul, n-a mai putut inainta, linia fiind impotmolita. Fugarii povesteau ca la vreo doi kilometri est de oras erupsese un vulcan, care scuipase dintr-o data o masa uriasa de noroi rece. Se spunea ca orasul New Iberia a disparut sub aceasta avalansa de namol

Mergem mai departe prin ploaia neintrerupta; abia mai putem inainta. Nev/Iberia nu raspunde; legaturile inca n-au fost restabilite.

Concomitent sosesc stiri din Baton Rouge:

La digurile de pe Mississippi lucreaza cateva mii de oameni stop macar daca ar inceta sa ploua stop ne trebuiesc tarnacoape, topeti, camioane, oameni stop trimitem ajutor la Pldqiie-mine stop raiosii au luat apa la galosi.

Din Porto Eads a sosit telegrama cea mai scurta;

In vremea aceasta – era in jurul orei opt dimineata – s-a intors primul avion trimis deasupra tinuturilor sinistrate. Toata coasta de la Port Arthur (Texas) pana dincolo de Mobile (Alabama) fusese inecata peste noapte de un val enorm; pretutindeni se vad case distruse sau deteriorate. Louisiana de sud-est (de la soseaua Lake Charles-Alexandria-Natchez) si Mississippi de sud (pana la linia Jackson-HattiesburgPascagoula) sunt acoperite de namol. La Ver-million-Bay a aparut un nou golf, larg cam de trei pana la zece kilometri, mergand in zigzag spre interiorul tarii ca un fiord lung, pentru a ajunge pana dincolo de Plaquemine. Se pare ca New Iberia a fost greu incercata. Se vad oameni rascolind namolul ce acopera casele si drumurile. Nu s-a putut ateriza. Cele mai grele pierderi de vieti omenesti se pare ca sunt pe tarmul marii, in dreptul portului Point-au-Fer s-a scufundat un vapor, probabil mexican. La Chandeleur Islands marea e acoperita de epave. Ploaia a incetat in tot tinutul. Vizibilitatea e buna.

Prima editie speciala a ziarelor new-orleaneze a iesit in ziua aceea, bineinteles, abia dupa ora patru dimineata. Peste zi au aparut o multime de editii speciale, aducand mereu alte si alte amanunte. Catre ora opt dimineata gazetele publicara si fotografii infatisand privelisti din regiunile sinistrate, precum si harta noului golf. La opt si jumatate publicara un interviu al cunoscutului seismolog doctor Wilbur R. Brownell de la Universitatea din Memphis, in legatura cu cauzele cutremurului de pamant din Louisiana.



Deocamdata nu putem sa tragem concluzii definitive, declara ilustrul savant, dar se pare ca aceste cutremure nu au nimic comun cu activitatea vulcanica, pana acum foarte vie in zona vulcanica a Mexicului central, care se afla in imediata apropiere a regiunii sinistrate. Cutremurul de pamant de astazi e probabil mai degraba de origine tectonica, fiind adica provocat de presiunea unor mase muntoase – dintr-o parte, de Muntii Stancosi si Sierra Madre, iar din cealalta de masivul Apalachian – exercitate asupra depresiunii intinse a golfului, care se prelungeste in vastul ses ce insoteste cursul inferior al fluviului Mississippi Crapatura de la Vermil-lion~J3ay este o fisura noua si relativ neinsemnata, un episod marunt al prabusirii geologice, care a dus la formarea Golfului Mexic si a. Marii Caraibelor, cu coroana Marilor si Micilor Antile, acest rest al unui lant muntos candva continuu. Fara indoiala ca sedimentarea din America Centrala va continua, provo cand noi cutremure, prabusiri si fisuri; s-ar putea ca fisura de la Ver-million sa nu fie altceva decat uvertura unui proces tectonic reinviat, al carui centru e tocmai Golful Mexicului; in cazul acesta, am putea fi martorii unui urias cataclism geologic, prin care aproape o cincime din teritoriul Statelor Unite ar deveni fund de mare. In schimb, insa, daca lucrurile ar ajunge aici este foarte putin probabil – am putea sa ne asteptam ca fundul marii sa inceapa sa se ridice in imprejurimile Antiieaor sau, mai precis, pe locurile unde stravechiul mit plaseaza Atlantida scufundata.

Pe de alta parte, continua celebrul savant ceva mai indulgent, nu trebuie luata in serios teama ca in regiunile sinistrate ar incepe o activitate vulcanica; asa-zisele cratere care au aruncat namol nu sunt altceva decat eruptia gazelor din mal, eruptie care a produs probabil fisura de la Vermillion. N-ar fi exclus ca in aluviunile de pe Mississippi sa se gaseasca bule enorme cu gaze subpamaniene, care in contact cu aerul pot sa explodeze si sa ridice sute de mii de tone de apa si mal. Pentru o lamurire definitiva, doctor W. K. Brownell repeta, bineinteles, ca mai erau necesare si. Alte studii.

In timp ce opiniile domnului Brownell despre cataclism alergau pe rotativele ziarelor, guvernatorul statului Louisiana primea din Fort Jackson o telegrama cu urmatorul continut:

Guvernatorul statului Louisiana dadu din cap, jtogandurat, privind telegrama aceasta, in cele din urma, zise:

— Glumet baiat, Fred Dalton! Oare sa-i mai publicam telegrama?

Chief salamander pune conditii

Trei zile dupa cutremurul din Louisiaria s-a raspandit vestea unui alt cataclism, de asta data in China. In timpul cutremurului – gigantic, insotit de o bubuitura formidabila – coasta marina s-a rupt la nord de Nanking, in provincia Kiang-su, la mijlocul confluentei lui Iang-tse cu vechea albie a lui Huan-ho; patrunzand in aceasta spartura, apele marii s-au contopit cu marile lacuri Pan-jiin si Hung-tsu, intre orasele Hwaingan si Fugjang. Se pare ca, in urma cutremurului, in dreptul orasului Nanking fluviul Iang-tse si-a parasit matca si s-a rostogolit in directia lacului Tai, si mai departe, spre Hang-ciu. Pierderile omenesti nu pot fi evaluate nici macar cu aproximatie. Sute de mii de oameni se refugiaza in provinciile din nord si din sud. Vasele de razboi japoneze au primit ordin: sa se indrepte spre tarmurile sinistrate.

Desi cutremurul de pamant din Kiang-su a intrecut cu mult ca. Intindere catastrofa din Loui-siana, i s-a acordat mai putina atentie,. Lumea fiind obisnuita cu dezastrele din China; acolo, pe cat se pare, vietile unui milion de oameni nici nu conteaza; afara de asta, din punct de vedere stiintific era limpede ca e vorba de un cutremur exclusiv tectonic, provocat de surparea unei creste submarine din arhipelagul Riu-kiu si Filipine.

Trei zile dupa aceea, totusi, seismografele europene inregistrara alte cutremure ele pamant, al caror epicentru se afla undeva prin insulele Capo Verde. Stiri mai detailate anuntau ca tarmul Senegambiei, la sud de St. Louis, se scufundase in urma puternicului cutremur de pamant. Intre Lampul si Mboro se deschisese o prapastie uriasa, care mergea pana spre Meri-naghen si dincolo de Waady Dimars, prapastie ce se umpluse imediat cu apa. Dupa declaratiile martorilor oculari, din pamant se inaltase, cu un zgomot ingrozitor, o coloana de foc si aburi, improscand pe o raza foarte mare un nor de nisip si pietre; apoi marea, cu un urlet colosal, se pravalise in prapastia cascata. Pierderile de vieti omenesti sunt neinsemnate.

Acest al treilea cutremur a starnit, bineinteles, panica.

Se trezeste oare activitatea vulcanica a panaantu-hii? Se intrebau ziarele.

SCOARTA PAMiNTOLUI INCEPE SA CRAPI anuntau ziarele de seara. Specialistii declara ca „prabusirea senegambeza” a fost provocata de eruptia unei vene vulcanice, care se afla in legatura cu vulcanul Pico de pe insula Fogo din arhipelagul Capo Verde; in anul 1847 acest vulcan era inca in activitate, dar de atunci a fost socotit stins. Cutremurul vest-african nu are deci nimic comun cu fenomenele seismice din Louisiana si din Kiang-su, acestea fiind de origina evident tectonica.

Dar oamenilor le e totuna daca pamantul crapa din motive tectonice sau din motive vulcanice. Fapt este ca in ziua aceea bisericile gemeau de lume care se ruga. In unele tinuturi lacasurile Domnului au trebuit sa ramana deschise si noaptea.

Catre ora unu dupa miezul noptii (era in ziua de 20 noiembrie) radio-amatorii din cea mai mare parte a Europei s-au pomenit cu aparatele lor pacanind si siiraind de niste paraziti foarte puternici. Ai fi zis ca o noua statie de radio, neobisnuit de puternica, incepea sa lucreze. Statia emitea pe lungimea de unda de 203 Khz. Desluseai parca un vuiet de masini sau de valuri, si in vuietul acela taraganat, nesfarsit, se auzi deodata un glas inspaimantator, chelalait (toti l-au descris la fel: artagos, carait, parca artificial), pe care difuzorul ii facea sa para si mai turbat. Iar glasul acesta de broasca striga mimat:

— Hallo, hallo, hallo! Chief Salamander spea-king! Hallo! Chief Salamander speakmg! Stop v, I broadcasting., you meni Stop your broadcasting! Hallo! Chief Salamander speaking! 1

Pe urma alt glas, ciudat de adine, intreba:

— Ready 2? Ready?

Apoi se auzi o paraitura, ca si cum s-ar fi facut con: actul, si un glas nefiresc, scartait, incepu iar sa tipe:

— Atientwn! Attentaon! Attention f Hallo! Hallo l Now! 3

; Alo. Alo. Alo! Vorbeste Salamandra Sefa! Alo! Vorbe; ie Salamandra Sefa! Oameni, intrerupeti-va emisiunile de radio i intrerupeti-va emisiunile! Alo! Vorbeste Salamandra Sefa! (Engl.)

2 Gata? (Engl.)

* Acum! (Engl.)

Dupa care, in tacerea noptii se auzi o voce ragusita, obosita, totusi poruncitoare:

— Alo, voi oameni! Atentie Louisiana! Atentie Kiang! Atentie Senegambia! Regretam victimele omenesti. Nu vrem sa va provocam jertfe inutile. Va cerem doar sa evacuati coastele marine in punctele pe care vi le vom indica. Daca va veti conforma dispozitiilor noastre, veti inlatura dezastre regretabile. Pe viitor va vom anunta cu cel putin cincisprezece zile inainte in ce regiune ne vom largi marile. Pana in prezent am facut numai experiente tehnice. Explozibilele voastre s-au dovedit a fi excelente. Va multumim. Alo, voi oameni! Pastrati-va calmul! Nu avem nimic impotriva voastra. Dar ne trebuie apa, cat mai multa apa, si tarmuri, si locuri cu apa scazuta, ca sa putem trai. Suntem prea multe. Nu mai avem destul loc pe coastele voastre. De aceea trebuie sa va sfaramam continentele. Din ele vom face numai insule si golfuri. Astfel, lungimea tarmurilor din toata lumea se va mari de cinci ori. Vom construi lacuri noi. Nu putem trai in adancul marii. Avem nevoie de continentele voastre ca material de umplutura, pentru nivelarea adancurilor. Nu va purtam dusmanie, dar suntem prea multe. Va puteti muta spre interiorul uscatului. Puteti sa va refugiati in munti. Muntii vor fi daramati abia la urma. Voi ne-ati emancipat. Voi ne-ati raspandit in toata lumea. Suportati acum consecintele. Vrem sa ne intelegem cu binele. Dati-ne otel pentru sfrede-lele si tarnacoapele noastre! Dati-ne explozibile, torpile! Lucrati pentru noi! Fara voi nu vom putea disloca vechile continente. Alo, voi oameni, in numele tuturor salamandrelor din lume, Chaef

Salamander va ofera sa colaborati cu ea. Veti lucra alaturi de noi la distrugerea lumii voastre. Va multumim.

Glasul obosit si ragusit tacu. Nu se mai auzi decat o haraiala, un vuiet lung de masini sau de talazuri ce se rostogolesc.

— Alo, alo, voi oameni! Rasuna din nou in castile si difuzoarele radio-amatorilor glasul chelalait. Urmeaza un program de muzica usoara. Transmitem, imprimat pe discuri, Marsul Tritonilor din marele film de aventuri Poseidon.

Ziarele, bineinteles, au considerat apelurile acestui post de radio nocturn drept „o gluma grosolana si de prost gust”, drept emisiuni „clandestine”; totusi milioane de oameni au asteptat noaptea urmatoare la aparatele lor, sa auda din nou acel glas infiorator, repezit, chelalait. La ora unu fix incepu iar sa vorbeasca, acompaniat de acelasi vuiet enorm si de un fel de plescaituri:

— Good evening, you people! 1 carai veseL Mai intai va transmitem pe discuri Salamander-Dance, din opereta voastra Galathecu

Cand inceta muzica aceea, stridenta si obscena, se auzi din nou vocea monstruoasa, care rostit intr-un fel de latrat vesel:

— Alo, voi oameni! In momentul acesta am torpilat vasul de linie Erebus, care intentiona sa ne distruga postul de emisie din Oceanul Atlantic. Echipajul s-a inecat. Alo, chemam guvernul britanic! Vasul Amerihotep, portul Port Said, a refuzat sa ne predea in portul nostru Makallah explozibilele comandate. Pretind ca

* Buna seara tuturor! (Engl.) au primit ordin sa opreasca orice livrare de explozibil. Vasul a fost, bineinteles, scufundat. Sfatuim guvernul englez ca pana maine dimineata sa anuleze prin radio acest ordin; in caz contrar, vasele Winnipeg, Manitoba, Oviario si Quebec, care se indreapta spre Liverpool incarcate cu grane, vor fi scufundate. Alo, chemam guvernul francez! Rechemati crucisatoarele care se indreapta spre Senegambia! Trebuie sa ne mai largim acolo noul golf creat, Chief Salamander mi-a ordonat sa exprim amcdor guverne vointa sa ferma de a stabili cu ele legaturi cat mai amicale. Buletinul de stiri s-a terminat. Ascultati acum, imprimat pe discuri, cantecul vostru Salamandria, vals erotic.

A doua zi dupa-amiaza, la sud-vest de Mizen Head, au fost scufundate vasele WinrApeg., Ma-nitoba, Ontario si Quebec. Un val de groaza abatut asupra lumii. Seara, B. R. C. ^ul anunta ca guvernul maies. Tatii-saie a dat dispozitie sa se opreasca orice livrari de alimente, produse chimice, masini, arme si metale destinate salamandrelor.

Noaptea, la ora unu, la radio latra o voce suparata:

— Hallo, hallo, hallo! Chief Salamander speaking! Hallo! Chief Salamander is going to speak! 2

Si deodata se auzi din nou glasul aceia obosit, ragusit si artagos:

— Alo, voi oameni! Alo, voi oameni! Alo, voi oameni! Credeti ca ne vom lasa infometati?

1 Postul de radio britanic.

2 Alo, alo, alo! Vorbeste Salamandra Sefa! Alo 1 Va vorbi Salamandra Sefa! (Engl.)

Lasati-va de prostii! Orice actiune ati intreprinde, ea se va intoarce impotriva voastra! In numele tuturor salamandrelor din lume, chem Marea Britanic! Din acest moment declaram blocada totala a insulelor britanice, cu exceptia statului liber al Irlandei. Inchidem Canalul Manecii. Inchidem Canalul de Suez. Inchidem Stramtoarea Gibraltar pentru toate vasele. Inchidem toate porturile britanice. Toate vasele britanice, pe orice mare s-ar afla, vor fi torpilate. Alo, Germania! Rectificam comanda! Dati-ne o cantitate de zece ori mai mare de explozibil! Predati imediat loco. la depozitul principal Skagerak! Alo, alo, Franta! Predati grabnic comanda de torpile la fortul submarin C 3, B. F. F. si Ouest 5! Alo, voi oameni i Va avertizez i Daca ne limitati livrarile de alimente, le vom lua singuri de pe vasele voastre. Va dau un ultim avertisment i

Glasul obosit scazu, scazu, pana se preschimba intr-un fel de horcaiaaa nedeslusita:

— Alo, Italia! Pregatiti-va pentru evacuarea coastei Venetia-P&dova-Udiiie! Va avertizez pentru ultima oara, oameni i Terminati cu neroziile!

Urma o pauza lunga, in care parca se auzi ta-lazuirea rece, funebra a oceanului. Apoi glasul cel vesel si caraitor anunta:

— RSi acum urmeaza, imprimat pe discuri, ultimul si rasunatorul vostru succes Triton-Troat.

Conferinta de la vaduz

Era un razboi ciudat, daca se putea numi razboi; fiindca nu exista nici un stat al salamandrelor si nici un guvern, recunoscut ca atare, caruia sa i se fi putut declara oficial inceperea ostilitatilor.

Primul stat care s-a gasit in stare de razboi cu salamandrele a fost Marea Britanie. Imediat, din primele ore, salamandrele au scufundat aproape toate vasele engleze ancorate in porturi. Faptul fusese de neinlaturat.

Numai vapoarele care in clipa aceea se aflau in larg.

— Mai ales cele care se indepartasera mult si se aflau in punctele de maxima adancime a oceanului, au fost oarecum ferite. De pilda, a fost salvata acea parte a flotei britanice de razboi care scapase de blocada salamandrelor de la Malta si se concentrase asupra depresiunii ionice. Dar si aceste unitati au fost repede dibuite de submarinele mici ale salamandrelor si scufundate una dupa alta.

In sase saptamani Marea Britanie pierduse patru cincimi din tonajul general al flotei sale.

John Bul11 si-a putut dovedi inca o data vestita incapatanare. Guvernul maiestatii-sale n-a tratat cu salamandrele si nici n-a ridicat interdictia livrarilor.

„Un gentleman adevarat, declarase premierul englez in fata intregului popor, apara animalele, dar nu trateaza cu ele.”

Dupa cateva saptamani, pe insulele britanice se si facea simtita o lipsa acuta de alimente. Doar copiii capatau zilnic o bucatica de paine si cateva lingurite de ceai sau lapte; poporul britanic indura aceasta mizerie cu o barbatie nemaiintalnita; o indura chiar atunci cand ajunse in asa hal incat isi manca toti caii de curse. Printul de Wales pusese mana pe coarnele plugului si trasese prima brazda pe terenul Royal Golf Club-ului, unde urma sa se cultive morcovi pentru orfelinatele londoneze. Pe terenurile de tenis din Wimbledon fusesera pusi cartofi, iar hipodromul din Ascott se transformase intr-un lan de grau.

„Facem orice sacrificii, oricat de mari, declara in Parlament seful partidului conservator, dar nu abdicam de la onoarea britanica!”

Intrucat blocada coastelor britanice pe mare era deplina, Angliei nu-i mai ramasese decat o singura cale de aprovizionare si de legatura cu coloniile, si anume vazduhul.

„Avem nevoie de o suta de mii de avioane!” declara ministrul aerului. Si toata suflarea intra in slujba acestei lozinci. Se faceau pregatiri febrile pentru ca fabricile de avioane sa poata ajunge la o productie de o mie de aparate pe zi. Dar guvernele celorlalte puteri europene pro-

1 Denumire simbolica a Marii -Britanii. ' testara cu vehementa impotriva acestei tulburari a echilibrului aviatic, si guvernul britanic trebui sa renunte la programul lui aerian, luandu-si obligatia sa nu construiasca mai mult de douazeci de mii de avioane, si asta in timp de cinci ani.

Britanicilor nu le mai ramanea, deci, decat sa flamanzeasca mai departe sau sa plateasca preturi fabuloase pentru alimentele aduse de avioanele celorlalte tari. Painea ajunsese la zece silingi, perechea de sobolani la o guinee, iar cutia de icre la douazeci si cinci de lire sterline. Pe. Scurt, pentru comertul continental, pentru industria si agricultura continentala incepuse o epoca de aur. Flota de razboi, fiind de la inceput scoasa din lupta, operatiile militare impotriva salamandrelor se faceau numai pe uscat si in aer. Artileria si infanteria trageau cu tunurile si pustile mitraliere in apa, fara sa provoace insa salamandrelor – dupa cat se parea – nici un neajuns. Ceva mai eficace au fost bombardamentele aeriene. Dar salamandrele raspundeau la aceste bombardamente tragand cu tunurile lor submarine in porturile britanice, pe care le transformasera in mormane de ruini. De la gurile Tamisei trageau chiar in „Londra i Marele stat-major incerca sa le otraveasca, aruncand in Tamisa si in cateva golfuri bacterii, petrol si substante corosive. La care salamandrele raspunsera printr-o perdea de gaze toxice, lansata pe coasta engleza pe-o intindere de o suta douazeci de kilometri.

Fusese doar o demonstratie, dar ajunse si-atat! Guvernul britanic – pentru intaia data in istorie – se vazu nevoit sa apeleze la celelalte puteri, ca sa intervina, cerand interzicerea razboiului cu gaze.

In noaptea urmatoare se auzi din nou la radio vocea aspra, ragusita si artagoasa a lui Chief Salamander:

— Alo, voi oameni! Anglia sa se lase de prostii! Daca ne otraviti apa, va otravim aerul I Noi nu facem decat sa ne folosim de propriile voastre arme! Nu suntem barbari i Nu vrem razboi cu oamenii! Nu cerem altceva decat dreptul nostru la viata. Va propunem pace. Sa ne dati produsele voastre, sa ne vindeti paman-turile voastre! Suntem dispusi sa vi le platim bine! Va oferim chiar mai mult decat pacea, va oferim comertul! Va oferim, in schimbul pamantului ce ni-l veti dar aur! Alo, ma adresez guvernului Marii Britanii. Comunicati-mi pretul partii de sud a Lincolnshire-ului, de langa golful Wash! Va acord trei zile de gandire. In acest timp inceteaza orice ostilitati, in afara de blocada.

In momentul acela, canonada de pe tarmul englez, amuti. Amutira si tunurile submarine. Se lasa o liniste stranie, aproape inspaimantatoare.

Guvernul britanic declara in Parlament ca nu are de gand sa trateze cu salamandrele.

Locuitorii din golful Wash si Lynn Deep fura preveniti ca ii ameninta un atac din partea salamandrelor si ca ar fi mai bine sa evacueze coasta si sa se mute in interiorul tarii; totusi camioanele si trenurile nu transportara decat copiii si cateva femei. Toti barbatii ramasesera pe loc. Ce mai incoace si-ncolo, nu le intra in cap si pace, ca un englez poate sa-si piarda pamantul i La un minut dupa implinirea armistitiului de trei zile cazu prima ghiulea. Era o lovitura trasa de unul din tunurile engleze ale lui Loyal Nortjh Lancashire Regiment.

In acest timp, fanfara canta marsul regimentului, Trandafirul rosu. Apoi se auzi o serie de explozii interminabile. Gurile raului Nen se scufundara pana dincolo de Wisbeck, apele golfului Wash inghitindu-le cu totul. Printre altele, pierira in valuri celebrele ruine de la Wisbech Abbey, Holland Castle, hanul „La George si balaurul” si alte monumente istorice.

Din punct de vedere militar se facuse tot posibilul pentru apararea coastelor engleze.

A doua zi, guvernul britanic comunica urmatoarele, raspunzand unei interpelari facute in Parlament:

— Nu sunt excluse si alte atacuri de mai mare anvergura indreptate impotriva teritoriului britanic. Totusi, guvernul maiestatii-sale nu poate sa trateze cu un dusman care nu cruta civilii si femeile! (Aprobari.) Astazi nu mai e vorba de soarta Angliei, ci de soarta intregii lumi civilizate. Marea Britanie e dispusa sa reflecteze asupra unor garantii internationale care ar limita aceste atacuri groaznice, barbare, ce ameninta omenirea insasi.

La cateva saptamani dupa aceea, se intrunea la Vaduz o conferinta, la care participau toate tarile de pe glob.

Conferinta fusese convocata la Vaduz, deoarece in Alpii Superiori nu exista nici o primejdie din partea salamandrelor si fiindca acolo se. Refugiase, inca mai de mult, majoritatea oamenilor bogati si lumea buna din tarile cu iesire la mare. In urma unui vot unanim, conferinta trecu nu-maidecat la rezolvarea tuturor litigiilor mondiale actuale. Mai intai, toate tarile. (inclusiv Elvetia, Abisinia, Afganistanul, Bolivia si alte state continentale) refuzara din principiu sa recunoasca salamandrele ca putere beligeranta de sine statatoare, intrucat aceasta ar fi implicat recunoasterea salamandrelor aflate in slujba statelor respective ca cetateni ai statului salamandrin, ceea ce le-ar fi creat dreptul de a avea o suveranitate deplina asupra tuturor apelor si tarmurilor unde vietuiesc. Pentru acest motiv, legal si practic, nu li se putea declara razboi si nici nu se puteau exercita asupra lor alte presiuni internationale, fiecare avand dreptul sa dispuna numai de salamandrele sale. Ar fi insemnat amestecul in treburile interne ale unor state suverane. De aceea, o actiune diplomatica sau militara comuna impotriva salamandrelor era exclusa. Statului atacat de salamandre nu i se putea da ajutor decat cel mult sub forma unui imprumut extern, in vederea organizarii unei aparari eficace.

Dupa aceea, Anglia veni cu propunerea ca celelalte state sa-si ia macar angajamentul de-a inceta sa mai livreze salamandrelor arme si munitii. Propunerea fu respinsa dupa o matura chibzuinta, in primul rand fiindca angajamentul in chestiune -era cuprins mai de mult in Conventia de la Londra; in al doilea rand, pentru ca nu se poate interzice unui stat sa-si inarmeze salamandrele in vederea apararii coastelor sale; in al treilea rand, pentru ca puterile maritime, e de la sine inteles, au tot interesul sa fie in bune relatii cu „locuitorii marii” si in consecinta considera nimerit „sa se abtina” deocamdata de la orice masuri care ar putea fi socotite represive; de altfel, toate statele sunt dispuse sa ptpornita ca vor livra arme si munitii si statelor atacate de salamandre.

Tata propunerea C^Oiiinioiei, poinvit careia Cutar Salamander urma sa fie invitata sa-si trimita la conferinta un plenipo tent-iar, cu care sa se trateze cel putin in mod neoficial. Reptse: t tmutl Marii Britanii protesta cu energie ixnpulruta acestei propuneri, declarand ca refuza sa sua la un loc cu salamandrele. Pana la urma a itt; de acord ca, atata vreme cit -vor dura discutiile cu acest plenipotentiar, domnia-sa sa invoce ca, pentru motive de sanatate, se vede no voit sa sbea ia Engadin. Chiar in noaptea aceea s-a trimis o invitatie, dupa codurile tuturor statelor maiitime, excelentei-sale Salamandrei Sefe, care era rugata sa-si numeasca un reprezaniteij: pe care sa-l trimita ia Vaduz.

Raspunsul a fost un „Da” ragusit. „De data asta venim la voi, dar pe viitor delegatii vostri sa pofteasca la mine aici, in apa.” Dupa aceea postul de radio al salarut-vuitelor mai transmise o declaratie oficiala: „Imputernicitii salamandrelor sosesc potul” uo seara cu Orient-Expresul in gara Buchs, „

Pregatirile pentru primirea delegatiei se facura in cea mai mare graba. Fusesera alese cele raai luxoase bai din Vaduz, iar un tren special aduse in vagoane-cisterna mari cantitati de apa de mare, destinate cazilor plenipotentiarilor.

Scara, in gara din Buchs urma sa aiba loc asa-numita primire neoficiala. De fata se aflau numai secretarii delegatiilor, reprezentanti ai autoritatilor locale, si vreo doua sute de fotoreporteri si operatori de cinema. La ora sase si douazeci si cinci de minute punct Orient-Expresul intra in statie. Din vagonul-salon coho-rara, pasind pe covorul rosu intins pe peron, trei domni inalti, eleganti, insotiti de cativa secretari ferchesi, mondeni, cu serviete grele in mana.

— Si salamandrele? Intreba cineva incet. Unde sunt salamandrele?

Din rlndul personalitatilor oficiale, cateva persoane pasira nesigure in mtampinarea celor trei comni. Atunci primul dintre ei spuse repede si cu o voce cam inabusita:

— Suntem delegatia salamandrelor. Eu sunt profesor doctor van Dott din Haga. Sunt insotit de maltre 1 Rosso Castelli, avocat din Paris, si de doctor Manoel Carvalho, avocat din Lisabona.

Domnii se inclinara ceremonios si se prezentara

— Asadar, dumneavoastra nu sunteti salaman-efc s i exclama secretarul francez, scotand un suspin de usurare.

— Bineinteles ca nu i raspunse doctor Rosso Castelli. Noi suntem avocatii lor. Pardon, poate ca domnii vor sa filmeze.

Surazatoarea delegatie a salamandrelor fu filmata si fotografiata cu cea mai mare ravna si in toate pozitiile.

Secretarii de legatii prezenti isi manifestau si ei satisfactia: Totusi, ce tact din partea lor ca au trimis oameni ca reprezentanti! Cu oamenii j.vi poti sta de vorba. Unde mai pui ca vor fi inlaturate anumite incurcaturi penibile, de

Chiar in aceeasi noapte avu loc prima sedinta cu delegatii salamandrelor. Pe ordinea de: zi era inscrisa chestiunea modalitatilor de restabilire

1 Maestrul (fr.).

Imediata a pacii dintre salamandre si Marea

Britanie.

Primul se inscrise la cu vant profesorul van Dott.

— Fara discutie – spuse el – ca salamandrele au fost victimele unei agresiuni din partea Marii Britanii. Vasul de linie Erebus, navigand sub pavilion englez, a atacat in largul marii vaporul radioemitator al salamandrelor. Amiralitatea britanica a intrerupt legaturile comerciale pasnice cu clientele noastre, interzicand vasului Amenho-tep sa le livreze incarcatura de explozibile codata; in al treilea rand, guvernul britanic, prin interzicerea oricarei livrari, a deschis blocada contra salamandrelor. In fata acestor acte dusmanoase, salamandrele nu s-au putut plange nici la Haga, intrucat Conferinta de la Londra nu le-a acordat dreptul de protest, si nici la Geneva, intrucat nu sunt ' membre ale Ligii Natiunilor. Nu le-a ramas deci. Alta cale decat a apararii directe. Cu toate acestea, Chief Salamander e dispusa sa inceteze ostilitatile, desigur, cu urmatoarele conditii:

1. Marea Britanie sa ceara scuze salamandrelor pentru prejudiciul pricinuit.

2 Sa ridice interdictia livrarilor catre salamandre.

3. Sa cedeze salamandrelor, cu titlu de despagubire si fara nici o alta compensatie, partea cu ape scazute din regiunea Pandjab, ca ele sa-si poata construi acolo tarmuri si golfuri noi.

Presedintele conferintei declara ca va aduce la cunostinta aceste conditii onoratului sau coleg, reprezentantului Marii Britanii, care tocmai in acel moment lipsea.

Nu s-a putut totusi retine de a-si exprima aprehensiunea ca aceste conditii vor fi greu de acceptat; de altminteri e de sperat ca se va gasi in cele din urma o iesire din aceasta situatie, calea ramanand deschisa.

Dupa aceea veni la rand plangerea Frantei in chestiunea coastei senegambeze, pe care salamandrele o aruncasera in aer, aducand astfel prejudicii posesiunilor coloniale franceze.

La cuvant se inscrise reprezentantul salamandrelor, celebrul avocat parizian, doctor Julien Rosso Castelli.

— Somitatile mondiale in specialitatea seismo-4, grafiei au afirmat ca seismul din Senegambia a fost de origine vulcanica si se datoreaza activitatii vechiului vulcan Pico de pe insula Fogo, Am aici – striga doctor Rosso Castelli, batand cu palma in dosarul sau – toate opiniunile lor stiintifice! Daca aveti probe ca seismul din Senegambia se datoreaza activitatii clientilor mei, ma rog! Le astept!

Delegatul belgian Creux: Chiar Chief Salamander a dumitale a declarat ca salamandrele au facut-o!

Profesor van Do 11: Declaratia lui a fost neoficiala.

Maatre Rosso Castelli: Suntem insarcinati de Chief Salamander sa dezmintim aceasta alegatie. Cer consultarea unor experti care sa declare daca se poate provoca in scoarta pamantului^ pe cale artificiala, o spartura lunga de saptezeci si sapte de kilometri. Propun sa se faca o experienta de aceleasi proportii. Atat timp, domnilor, cit nu exista, astfel, de probe, nu putem sa ne referim decat la activitatea vulcanica. De altfel, Chief” Salamander e dispusa sa cumpere de-la guvernul francez golful marin creat prin prabusirea coastei sene-gambeze, care se preteaza admirabil formarii unei colonii de salamandre. Suntem imputerniciti sa tratam chestiunea pretului cu guvernul francez.

Delegatul franc e z, in i n i s t r u i Dev a 1: Daca in aceasta trebuie sa vedem o despagubire a stricaciunilor' provocate, putem trata.

MattreRossoC as t e i I i: Foarte bine. Guvernul salamandrelor pretinde totusi ca in contractul de cumparare sa fie inclusa si regiunea Landes, de la gurile Girondei, dupa Bayonne, pe o intindere de sase mii sapte sute douazeci de kilometri patrati. Cu alte cuvinte, guvernul salamandrelor e dispus sa cumpere aceasta fasie de pamant din sudul Frantei.

Ministrul De val (nascut la Bayonne, deputat de Bayonne): Pentru ca salamandrele sa transforme acea parte a Frantei intr-un fund de mare? Nu! Niciodata! Niciodata!

M. aatceBe&soC a s t e 11 i: Franta va regreta aceste cuvinte, domnule. Si asta v-o spunem astazi, cat va mai oferim un pret.

Sedinta a fost suspendata.

In sedinta urmatoare s-a dezbatut o propunere cu un caracter extrem de important din punct de vedere international. Pe scurt, se spunea ca, in locul continentelor cu populatie densa, a continentelor vechi si din cale-afara de deteriorate, salamandrele sa construiasca, pentru uzul lor, noi tarmuri si insule. In cazul acesta, se garanta un credit important, Noile continente si insule urmau sa fie apoi recunoscute ca state salaroandrine, suverane si independente.

JDoctor Mancei Carvalho, mare jurist din Lisabona, a multumit pentru aceasta propunere, aeciarand ca o va transmite guvernului salamandrelor. A adaugat insa ca e lesne de inteles un fapt, si anume ca faurirea de noi continente ar cere prea mult timp si ar costa mai scump decat distrugerea unui pamant vechi. „Clientii nostri au urgenta nevoie de tarmuri si golfuri noi, a declarat domnia-sa. Aceasta este pentru ei o chestiune de viata si de moarte. Oamenii ar face „bine sa primeasca ma-r inimoasa propunere facuta de Chief Salamander, cit mai e dispusa sa cumpere. Altfel va lua totul cu forta. Clientii nostri au reusit sa fabrice aur din apa marii si au, deci, resurse nelimitate. Pot sa va cumpere planeta toata la un pret nu convenabil; ci pur si simplu fabulos 1 Si sa nu uitati ca pretul lumii va scadea cu anii, mai ales daca va mai interveni, dupa cum e de prevazut, o alta catastrofa vulcanica sau tectonica, un cataclism de proportii cu mult mai mari decat acelea ia care am fost martori pana acum si care ar reduce considerabil suprafata continentelor. Astazi puteti sa mai vindeti planeta in starea in care se afla in prezent. Dar cand din tot ce-a fost nu vor mai dainui decat niste ramasite de munti risipiti pe intinsul oceanului, n-o sa va mai dea nimeni pe ea nici o leteaie! De altfel, ma aflu aici in calitate de reprezentant si de consilier juridic al salamandrelor – continua doctor Carvalho ridicand vocea – si trebuie sa le apar interesele. Dar si eu sunt om, domnilor, si progresul omenirii ma intereseaza in aceeasi masura ca pe dumneavoastra. De aceea va sfatuiesc. Nu, va implor! Vindeti continentele cat nu e prea tar-ziu! Puteti sa le vindeti in bloc sau pe rand, cu bucata, tara cu tara. Chief Salamander, ale carei idei generoase si moderne sunt astazi unanim cunoscute, se obliga ca la viitoarele transformari de care va avea nevoie suprafata pamantului sa crute, pe cat va ii cu putinta, vietile omenesti. Scufundarea continentelor se va efectua pe rand, astfel incat sa nu se produca panica sau catastrofe inutile. Suntem imputerniciti sa deschidem negocierile fie cu onorata conferinta mondiala luata in totalitatea ei, fie cu fiecare stat in parte. Prezenta unor juristi atat de cunoscuti ca profesorul van Dott sau ca maatre Julien Rosso Castelli constituie o garantie ca, alaturi de interesele legitime ale clientilor nostri, salamandrele, vom apara mana in mana cu dumneavoastra ceea ce ne e atat de scump tuturor: cultura umana si binele intregii omeniri i”

Intr-o atmosfera cam apasatoare se dadu curs altei propuneri, si anume ca salamandrelor sa li se ingaduie sa scufunde China centrala, cu obligatia de a garanta, pe veci, integritatea tarmurilor statelor europene si a coloniilor lor.

Maatre Rosso Castelli: Pe veci e cam mult! Sa zicem pe doisprezece ani.

I

Profesor van D o 11: China centrala nu ne satisface. Sa zicem ca pe langa ea am scufunda provinciile Nganhuei, Honan, Kiangsu, Ci-li si Fong-tien.

Reprezentantul japonez protesteaza impotriva cedarii provinciei Fong-tien. Care se afla in sfera intereselor japoneze. Delegatul chinez ia cuvantul, dar, din pacate, nu e inteles de nimeni.

In sala dezbaterilor domneste o neliniste cres-canda. S-a facut ora unu noaptea. In aceasta clipa intra in sala secretarul delegatiei italiene, care sopteste ceva la urechea reprezentantului italian, contele Tosti. Acesta paleste, se ridica si, fara sa tina seama de faptul ca delegatul chinez, doctor Ti, tocmai isi expune argumentele, striga cu o voce gatuita de emotie:

— Domnule presedinte. Cer cuvantul. Am primit tocmai stirea ca salamandrele au scufundat o parte din provincia noastra venetiana, in regiunea Portogruaro!

Se lasa o tacere funebra; doar delegatul chinez vorbeste, vorbeste mereu.

— Nu uitati ca Chief Salamander v-a prevenit mai de mult! Mormaie doctor Carvalho.

Profesorul van Dott ridica mana, agitand-o nerabdator.

— Domnule presedinte, propun sa ne intoarcem la chestiunea noastra. La ordinea de zi era provincia Fong-tien. Suntem imputerniciti sa oferim in schimbul ei guvernului japonez aur. Aceasta cu titlu de despagubire. Intrebarea este: ce anume ofera statele interesate clientilor nostri pentru scufundarea Chinei?

Irr momentul acela omenirea toata asculta noaptea la radio postul salamandrelor.

— Ati ascultat, imprimata pe discuri, Barcarola din Povestirile lui Hofmann, chelaaai crainicul.

— Alo, alo! Dam acum legatura cu Venetia italiana!

Se auzi un muget nesfarsit, sinistru, ca de ape ce cresc.

Domnul povondra isi ia raspunderea

Ce repede trece vremea! Nici n-ai fi zis ca se scursesera atatia ani! Toate s-au schimbat. Domnul Povondra, vechiul nostru prieten, nu mai e portar in casa lui G. H. Bondy. A ajuns acum, ca sa spunem asa, un batranel respectabil, care poate gusta in tihna din rodul vietii sale indelungate si trudnice, adica din mica lui pensioara. Dar cum sa-ti ajunga cele cateva sute de coroane cu scum-petea asta, pe care a adus-o razboiul i Noroc ca mai prinde omul ici, colo, eate-un peste! Sta in barca cu undita in mana, se uita si se minuneaza cita apa mai curge intr-o zi si de unde tot vine si tot vine. Uneori cade cate o albisoara, alteori un biban; la drept vorbind, acum peste e berechet, poate fiindca s-au mai scurtat raurile. Bibanul nu-i rau; o fi el numai oase si o fi avand carnea un gust amarui, de migdale, dar madame Povondra stie sa-l gateasca. Domnul Povondra habar n-are ca sub bibani doamna Povondra incinereaza de obicei taieturile de ziar pe care odinioara el le strangea si le clasa cu atata pasiune.

E adevarat ca domnul Povondra s-a lasat de colectie de cand a iesit la pensie. In schimb, si-a facut un acvarium, unde alaturi de pestisori de aur ingrijeste scoici si salamandre micute. Se uita la ele ceasuri intregi cum stau nemiscate in apa sau cum ies pe malul pe care l-a facut cu mana lui din pietre. Se uita la ele si da din cap, murmurand: „Cine s-ar fi asteptat la una ca asta, femeie!”. Omul insa nu poate sta asa, fara sa faca nimic. De aceea, domnul Povondra s-a apucat de pescuit. „Ce sa-i faci, barbatii trebuie sa aiba intotdeauna cate o treaba, ganclea ingaduitoare doamna Povondra. Mai bine asa decat sa se duca la carciuma si sa faca politica! 4'

Adevarat, au trecut ani, ani nu gluma. Nici Frantik nu mai e scolarul care invata la geografie sau flacaul care rupea ciorapi umbland dupa zadarnicii lumesti. Frantik e acum un domn cu scaun la cap; slava Domnului, e functionar la posta; tot x-a prins bine ca a invatat la geografie cu atata sarguinta. „I-a mai venit si iui mintea la' cap i gandeste domnul Povondra si-si da drumul cu barcuta ceva mai la vale, sub Podul Legiunii. Astazi vine sa ma ia; e duminica si n-are serviciu, il sui in barca si ne ducem colo, in sus, spre capatul Insulei Vanatorilor. Acolo cade pestele. Si Frantik o sa-mi povesteasca ce mai scrie prin ziare. Si pe urma o sa ne ducem acasa, la Vyse-hrad, si nora o sa vina cu amandoi nepotii.” Domnul Povondra se lasa o clipa furat de fericirea * de a fi bunic. „Asa-i, la anul Marenka se duce la scoala, se bucura el. Iar micul Frantik, nepotelul, cantareste de pe acum treizeci de kilograme!”

Domnul Povondra are sentimentul puternic si adine ca totul se afla, oricum, intr-o buna si de-savarsita ordine.

Uite, acolo il si asteapta feciorul si-i face semn cu mana. Domnul Povondra indreapta barca spre maL

— Bine e-ai venit i spune el cu glas cam hodorogit. Vezi sa nu cazi in apa!

— Ai prins ceva peste? Intreaba fiul.

— Nu prea, mormai tatal. Mergem in sus, vrei? E o frumoasa dupa-amiaza de dumunica. Nu-i inca ceasul la care se intorc acasa nebunii si tran-torii care au pierdut vremea la fotbal si la alte nazbatii de-astea. Praga e pustie si linistita: cei cativa oameni care se plimba cuminti, unii dupa altii, pe chei si pe pod, nu se grabesc. Merg ca lumea, demni, potoliti. Mai sunt si oameni cumsecade, asezati, care nu fac baie in vazul lumii si nu-si bat joc de pescarii de pe malul Vltavei.

Pe tata Povondra il cuprinde iarasi acel sentiment bun si adanc de ordine.

— Ei, ce mai scrie prin ziare? Intreaba el cu severitate paterna.

— Mai nimic, taticule, raspunde feciorul.

— Citesc aici ca salamandrele ar fi scormonit pamantul pana la Dresda. Asadar, i-au inghitit si pe nemti! Constata batranul. Stii, Frantik, nemtii astia erau un popor tare ciudat. Invatat, dar ciudat! Eu am cunoscut un neamt. Sofer la o fabrica. Era cam din topor. Dar masina, ce-i ai lui e a lui, o tinea luna! Ei, care va sa zica, asa, disparu si Germania de pe harta lumii! Ofta domnul Povondra. Si ce nebunii mai faceau! Erau dati dracului! Numai armata si militarie la catarama! Da de unde, salamandrelor nu le ajunge nici Germania! Stii, eu le cunosc bine pe salamandrele astea. Iti amintesti cand am fost cu tine atunci la balci si ti le-am aratat? Erai de-o schioapa.

— Tata, fii atent! Il intrerupe domnul Frantik. Vezi ca s-a prins un peste i

— Da! Ei, o fi o mreana, mormaie batranul si misca undita.

; Si Germania; care va sa zica! De! Gandeste el. Ce sa-i faci? Omul nu se mai mira de nimic. Ce scandal era inainte, cand salamandrele scufundau vreo tara! Fie ca era Mesopotamia sau China, ce mai urlau ziarele! Azi nu mai e chiar asa, viseaza melancolic domnul Povondra, urmarind cu privirea pluta unditei. Se invata omul cu toate, ce sa faca? Dar noi n-am ajuns pana acolo, asa ca ce sa ma mai gandesc? Numai de n-ar fi scumpetea asta! Uite de pilda cafeauavcat trebuie sa dai pe ea! E drept, Brazilia a pierit si ea in valuri! Vezi, in comert se simte cand se scufunda o parte din lume!”

Pluta unditei domnului Povondra joaca pe valurile linistite.

, Ce de pamant au mai scufundat si salamandrele astea i isi aminteste batranul domn. Egiptul, India, China. Cand te gandesti ca Marea Neagra se intinde acum pana hat, in sus, la cercul polar! Ce de apa! Mult pamant au mai inghitit!”

— Si ziceai – spune batranul – ca salamandrele au ajuns pana la Dresda?

— La saisprezece kilometri de Dresda. Cred ca acum se afla sub apa aproape toata Saxonia.

— Am fost si eu o data in Saxonia cu domnul Bondy, adauga tata Povondra. Era o tara foarte bogata, Frantik, dar nu prea mancai bine acolo, nu i Altminteri, oameni tare cumsecade, mai buni ca prusacii. Da ce vorbesc, nu mai poti sa-i pui alaturi.

— Pai s-a dus si Prusia!

— Nici nu ma mir, zice batranul. Nu pot sa-i sufar pe prusaci! Acum frantuzul o duce bine, fiindca neamtul e la apa. Rasufla si el usurat, de 1

— Nu cred, tata, riposteaza Frantik. Nu de mult citeam in ziare ca o treime din Franta ar fi inghitit-o marea.

— Auzi, auzi! Se mira batranul domn. La noi, adica 3a domnul Bondy, a venit o data un frantuz, un servitor, Jean il chema. Si Jean asta era un muieratic de ti-era si rusine. Stii, chestiile astea se platesc. Ce om usuratic i

— Se spune Ca salamandrele au gaurit paman-tul pana ia zece kilometri de* Paris, mai spune Frantik. Se pare ca frantuiii minasera locul si le-au aruncat in aer. Cica doua armate de salamandre ar fi fost nimicite.

— Frantuzul e bun soldat, remarca tata Povon-dra^ cunoscator. Si Jean asta, tot asa. Nu puteai sa te pui cu el. Nu rabda nimic. Eu nu stiu cum de era asa. Mirosea ca o drogherie, dar cand se batea, se batea! Totusi, doua corpuri de armata de salamandre e putin. Daca stai si te gandesti – mediteaza batranul domn – cand se luptau intre ei, oamenii se luptau mai bine. Si nici nu tinea atat i Cu salamandrele astea razboiul se taraganeaza, iaca, de doisprezece ani, si nimic, numai pregatiri de pozitii mai avantajoase I Ehei, pe vremea mea sa fi vazut lupte! Erau trei milioane de oameni aici si trei milioane de oameni dincoace, arata batranul, facand gesturi atat de bruste, incat barca incepe sa se legene. Si pe-urma, fi rar al naibii sa fie, porneau la atac. Ce, asta-i razboi? Se otari tata Povondra. Diguri de beton peste diguri de beton, si nici un atac la baioneta, auzi i

— Taticule, dar oamenii nu se pot lupta la baioneta cu salamandrele, spune Povondra-junior, luand apararea tacticii moderne de razboi.

In apa nu poti sa dai lupte corp la corp. E imposibil!

— Tocmai! Mormai domnul Povondra scarbit. Nici intre ei nu stiu sa se bata. Dar intarata-i si lasa-i de capul lor, si sa vezi de ce sunt in stare! Ce stiti voi ce-i aia razboi!

— Numai de n-ar ajunge pana aici! Zice domnul Frantik putin cam pe neasteptate. Stii, cand are omul copii.

— Cum adica, pana aici? Intreaba iritat batranul. Adica vrei sa zici pana la Praga?

— In general, aici, in Cehia, adauga Povondra-junior ingrijorat. Daca salamandrele au si ajuns la Dresda.

— Mai, desteptule! Il ia peste picior domnul Povondra. Cum sa ajunga la noi? Peste munti?

— Poate pe Elba, si ne urma mai departe, pe Vltava.

Tata Povondra pufneste suparat pe nari.

— Ma rog, sa zicem pe Elba! Dar n-ar putea ajunge decat pana la PodmokeI, mai departe nu! Ar da de stanci, baiete! Eu am fost acolo, ce vorbesti? Salamandrele n-ajung pana aici. Noi stam bine. Si Elvetia la fel. Iata ce-nseamna sa n-ai iesire la mare! Azi, cine are iesire la mare a patit-o!

— Dar daca marea ajunge pana la Dresda?

— Pai acolo sunt nemti, treaba lor i declara tata Povondra reprobator. La noi salamandrele n-au cum sa vie, e clar! Mai intai ca ar trebui sa dea la o parte stancile, si asta-i munca, nu gluma!

— Parca de munca e vorba! Raspunde dus pe ganduri Povondra-junior. Se pricep foarte bine la asta! Stii doar ca in Guatemala au scufundat toti muntii.

— Si ce ma intereseaza pe mine? Izbucneste batranul. Nu vorbi prostii, Frantik! Asta a fost in Guatemala, nu la noi. Aici e alta situatia.

Povondra-junior ofteaza.

— Cum crezi dumneata, taticule. Dar cand te gandesti ca bestiile astea au scufundat pana acum o cincime din suprafata pamantului.

— Pamantul care are iesire la mare, mai, na-tafletule, nu aici la noi! Ce te pricepi tu la politica! Salamandrele au ce au cu tarile care dau la mare, nu cu noi. Noi suntem o tara neutra, si de~aia noua n-au ce sa ne faca. Asta e! Si mai taci din gura, ca sperii pestele!

Peste ape se lasase tacerea. Copacii de pe Ostrovul Vanat orilor aruncau umbre lungi, subtiri, pe intinsul VI ta vei.

Pe pod se auzea clingaind tramvaiul; pe ehei se plimbau doici cu carucioare si oameni fudui imbracati de duminica.

— Tata! Suspina Povondra-junior aproape copilareste.

— Ce-i?

— Ce-i ala de acolo, un somn?

— Unde?

In Vltava, tocmai in fata Teatrului National, iesise din apa un cap mare, negru, care inainta incet impotriva curentului, privind in jur.

— Somn sa fie? Repeta Povondra-junior.

— Asta? Exclama batranul domn scapand undita din mana. Asta? Repeta el, aratand capul cel negru cu un deget tremurator.

Capul negru disparu sub apa.

— Frantik. Asta n-a fost somn! Ingaima batranulparca cu glasul altuia. Sa mergem acasa. A venit sfarsitul lumii.

— Ce sfarsit Z

— Salamandre. Va sa zica, au ajuns si aici. Hai. Hai acasa! Repeta batranul, strangandu-si cu maini nesigure undita. Gata, asta e prapadul lumii!

— Tremuri tot! Se sperie Frantik. Ce ai?

— Hai acasa l baigui batranul, enervat, si barba ii tremura jalnic. Mi-e frig! Mi-e frig! Asta ne mai lipsea i Gata, a venit sfarsitul lumii! Va sa zica au ajuns si aicH Dumnezeule, ce frig s-a lasat! Hai mai repede acasa l

Povondra-junior isi privi tatal cu luare-aminte si apuca vaslele.

— Vaslesc eu, spuse el cu glas schimbat si impinse barcuta spre ostrov cu batai puternice de rame. Las' ca o leg tot eu!

— De ce-o fi asa frig? Se mira batranul, clantanind din dinti.

— Sprijina-te de mine, taticule 1 Haide i il indemna tanarul, apucandu-l de brat. Cred ca ai racit acolo pe malul apei. Era un bustean. Ce te-ai speriat?

Batranul tremura ca frunza.

— Stiu eu, bustean. Mie ti-ai gasit sa-mi spui povesti? Stiu eu mai bine decat toti cum arata salamandrele! La sa-ma!

Povondra-junior facu ce nu facuse niciodata in viata: chema un taxi.

— La Vysehrad! Spuse si il impinse pe domnul Povondra in masina. Te conduc acasa, taticule. S-a facut tarziu.

— Da, e tarziu, zise dardaind tata Povondra. Tarziu de tot. E prapadul lumii, Frantik i Bustean. Ce bustean? Ele sunt!

Acasa, pe scari, tanarul Povondra fu nevoit sa-si poarte aproape pe sus parintele.

— Mamico, fa patul! Sopti el repede din usa; Sa-l asezam pe taticu in pat. S-a imbolnavit.

Asa 1 Si acum tata Povondra zace intre perne. Nasul i s-a lungit in chip ciudat, tot molfaie din buze si tot baiguie, el stie ce. Cat de batran arata! Ce batran pare! Acum s-a mai linistit putin.

— Ti-e mai bine, tata?

La piciorul patului mama Povondra isi sufla nasul si plange in sort; nora a facut focul in soba, iar copiii, Frantik si Mafenka, se uita la bunieutul lor cu ochi mari-mari, de parca acum il vad pentru prima oara.

— Taticule, n-ai vrea sa chemam un doctor? Tata Povondra se uita la copii si murmura ceva; si deodata il podidesc lacrimile.

— Vrei ceva, taticule?

— Da. Da. Sopteste batranul domn. Eu sunt de vina. Eu. Sa stii! Daca nu i-as fi lasat atunci pe capitanul ala la domnul Bondy, n-am fi ajuns aici.

— Bine, dar nu s-a intamplat nimic, taticule! Cauta sa-l linisteasca domnul Frantik.

— Nu stii. Nu stii nimic, zise cu o voce ragusita batranul. Asta e sfarsitul, pricepi? Sfarsitul lumii! Daca salamandrele s-au aratat la noi, inseamna ca vine si marea incoace. Si numai eu sunt de vina! Ce mi-o fi venit sa-l las pe capitanul acela sa intre? Sa afle lumea o data cine e vinovat de toate astea!

— Prostii! Striga domnul Frantik, intreru-pandu-l cu brutalitate. Nu-ti mai baga, tata, neroziile astea in cap! Asta au facut-o toti oamenii impreuna! Toate statele, capitalul! Toti au vrut sa aiba salamandre, cat mai multe salamandre.

Toti au vrut sa castige de pe urma lor! Le-am dat arme si mai stiu eu ce. Toti suntem vinovati! Tata Povondra clatina nelinistit din cap:

— Inainte era apa pretutindeni si acum o sa fie iar! A venit sfarsitul pamantuiui, baiete! Mi-a spus intr-o zi un domn ca si aici la Praga a fost odata fund de mare. Si atunci cred ca tot salamandrele au facut-o. Da, nu trebuia sa-l las pe capitan sa intre. Imi spunea mie inima parca: nu-l lasa, nu-l lasa, dar pe urma, ce m-am gandit? Poate capitanul mi-o da vreun bacsis – si vezi, nu rni-a dat. Uite, asa poti sa nimicesti o lume intreaga!

Batranul isi inghiti lacrimile.

— Stiu, stiu bine ca s-a sfarsit cu noi. Si numai eu sunt de vina, numai eu!

— Bunicule, n-ai vrea un ceai? Intreba, compatimitoare, tanara doamna Povondra.

— As vrea.

— Ofta batranul – as vrea doar sa ma ierte copiii acestia!

Li autorul vorbeste cu sine insusi „Ai de gand s-o lasi asa?” interveni aici glasul launtric al autorului.

„Ce sa las?” intreba, nepricepand, scriitorul.

„il lasi pe domnul Povondra sa moara asa?” „Ce sa fac? Se apara autorul. Nici mie nu-mi place, dar, la urma urmei, domnul Povondra e destul de batran; are, daca nu ma-nsei, peste saptezecide ani!” „Si-l iasi sa se chinuie sufleteste? Nici macar nu-i spui: „Bunicule, linisteste-te, ca nu stam chiar atat de prost! Lumea nu va pieri din pricina salamandrelor si omenirea se va apara. Asteapta putin si ai sa vezi!„ Ma rog, nu poti sa-l ajuti intr-un fel? Ik „Pot sa-i trimit un doctor, propuse autorul. Batranul domn are probabil o febra nervoasa; la varsta lui e-n stare sa faca din asta o congestie pulmonara, dar poate, cine stie, va scapa cu viata; poate ca o va mai legana ru. „u,?: -uuu; uuii si o va mai intreba ce a invatat la scoala. Bucuria batranetii, Dumnezeule! Sa mai aiba bietul batran o bucurie la batranete!” „Ce sa spun, strasnica bucurie i ricana glasul launtric. Va strange la piept copila asta cu bratele lui slabanoage si se va teme, domnule, se va teme ca si ea va trebui sa fuga odata din fata apelor involburate, care vor napadi nestavilite tot pamantul. Ingrozit, isi va incrunta sprancenele stufoase si va sopti: „Mafenko, eu sunt de vina, numai eu.„ Asculta, chiar vrei sa lasi toata omenirea sa piara?” Autorul se incrunta.

„Nu ma intreba ce vreau. Crezi ca din vointa mea sanr pulverizate continentele, crezi ca eu am vrut acest sfarsit? Asta a fost logica evenimentelor. Pot eu sa le schimb cursul? Am facut ce-am putut; am avertizat omenirea la timp; eu am fost X! Am strigat sus si tare sa nu se dea salamandrelor arme si explozibile, sa se opreasca rusinosul negot cu salamandrele, si uite ce-a iesit i Toti au avut obiectiuni absolut indreptatite, de ordin politic si economic, ca nu pot face altfel. Eu nu sunt nici politician, nici economist. Nu pot sa-i conving. Ce-i de facut? Probabil ca lumea se va scufunda, va disparea. Dar cel putin se va prapadi din motive politice si economice unanim recunoscute. In orice caz, cu ajutorul stiintei, al tehnicii, si prin contributia generala a opiniei publice si a geniului omenesc. Nu va fi o catastrofa cosmica, ci un dezastru avand ratiunile lui statale, economice, politice si asa mai departe. Or, impotriva acestora nu-i nimic de facut.”

Glasul launtric tacu o clipa.

„Si nu-ti pare rau de omenire?” „Stai, nu te pripi! Doar nu va pieri toata omenirea! Salamandrele n-au nevoie decat de coaste, de cat mai multe coaste. ca sa aiba unde sa locuiasca si sa-si depuna ouale. Poate ca din toate continentele vor face tarmuri intinse ca niste'taitei lungi. Sa spunem ca pe aceste fasai de pamant vor supravietui cativa oameni, nu? Si vor face metale si alte lucruri pentru salamandre. Doar stii ca ele nu pot lucra cu focul!” „Asadar, oamenii vor sluji salamandrelor I” „Vor sluji, daca vrei sa spui asa. Pe scurt, vor lucra in fabrici, ca si acum. Dar cu alti stapani pe cap t” „Si nu-ti pare rau de omenire?” „Pentru numele lui Dumnezeu, lasa-ma! Ce sa fac? Nu oamenii au vrut-o? Toti au vrut salamandre! Toti i Comertul, industria, tehnica, oamenii de stat, generalii! Nu zicea domnul Frantik Povondra: „Toti suntem vinovati”! Cum, crezi ca nu-mi pare rau de omenire? Ba da! Dar mai rau mi-a parut cand am vazut-o ca se indreapta orbeste spre aceasta pierzanie. Iti vina sa strigi cand asisti ia toate astea. Sa urli si sa dai din maini, ca atunci cand vezi un tren indrep-tandu-se pe o linie gresita. Acum e prea tarziu. Salamandrele se vor inmulti mai departe si vor continua sa sfarme batranele continente. Adu-ti aminte ce spunea Wolf Meynert: ca oamenii trebuie sa cedeze locul salamandrelor si ca numai salamandrele vor crea o lume omogena, unitara si fericita V

„Lasa-l pe Wolf Meynert! Wolf Meynert e intelectual. Exista o categorie de intelectuali care vor cu tot dinadinsul sa regenereze lumea, si pentru asta sunt gata sa recomande orice mijloc, oricat de imposibil si de absurd ar fi. Dar sa lasam asta! Ce-o mai fi facand Mafenka?” „Mafenka? Cred ca se joaca la Vysehrad. „Sa taci! I-a spus mamica. Doarme bunicul.„ Asa ca biata fetita nu stie ce sa faca si timpul i se pare teribil de lung! *, Si ce face?” „Nu stiu. Dar banuiesc ca incearca sa-si ajunga nasul cu varful limbii!” „Ei, vezi? Si dumneata ai fi in stare sa lasi sa vie un fel de alt potop al lumii!” „Dar inceteaza odata! Ce, sunt vraci sa fac minuni? Intampla-se ceea ce trebuie sa se in-tample! Urmeaza-si lucrurile calea lor fatala! E si asta o mangaiere: ca ceea ce se intampla e o implinire necesara, o lege a firii!” „Si salamandrele astea n-ar putea fi oprite intr-un fel?” „Nu! Sunt prea multe. Trebuie sa le cedam locul L” „N-ar putea, cumva, sa moara? N-ar putea sa le vie de hac vreo boala sau vreo degenerescenta?” „Nu merge, domnule! Ce, natura trebuie sa indrepte mereu ce strica oamenii?” „Asadar, nici dumneata nu mai crezi ca se pot salva singuri?” „Ei, vezi? Pana la urma ati vrea sa va bizuiti pe cineva sau pe ceva care sa va salveze!” „Sa-ti spun ceva: stii cine da salamandrelor explozibile, torpile si sfredele, chiar si azi, cand o cincime din Europa e scufundata? Stii cine lucreaza in laboratoare febril, zi si noapte, inven-fand masini si materiale cit mai eficiente pentru distrugerea lumii? Stii cine imprumuta salamandrele cu bani, stii cine le finanteaza acest Sfarsii al Lumii, tot acest nou Potop?” „Stiu perfect! Toate fabricile, toate bancile, toate statele!” „Asa ca, vezi? Daca oamenii ar avea de furca numai cu salamandrele, poate ca ar mai exista o iesire. Dar cand oamenii se ridica impotriva oamenilor, domnule, nu mai e nimic de facut. Ia stai!

Oamenii impotriva oamenilor! Mi-a venit o idee. De ce riu se ridica, in definitiv, si salamandrele impotriva salamandrelor? * „Salamandrele impotriva salamandrelor? Cum adica?” „Sa zicem ca. Salamandrele astea, fiind atat de multe, ar putea sa se incaiere din cauza unei fasii de tarm, a unui golf, sau mai stiu eu de ce. Pe urma s-ar lupta intre ele sa cucereasca cel mai lung tarm. Apoi ar trebui sa se bata pentru toate coastele lumii, nu? Salamandrele impotriva salamandrelor! Cexrezi, n-ar fi o logica istorica?” „Nu, nu merge! Salamandrele nu pot sa lupte impotriva salamandrelor. Ar fi impotriva naturii. Salamandrele alcatuiesc o singura familie!” „Domnule, dar si oamenii alcatuiesc o singura familie, si uite ca nu le pasa! O singura familie, si cum se mai razboiesc intre ei! Acum nu se mai bat pentru locsorul lor, se bat pentru prestigiu, pentru glorie, pentru piete si pentru mai stiu eu ce! Atunci de ce nu s-ar razboi intre ele si salamandrele, pe o chestie de prestigiu, sa zicem? 4* „De ce sa se razboiasca? Ce-ar castiga, ma rog?„ „Nimic altceva decat ca unele ar avea temporar tarmuri mai lungi si mai multa putere decat celelalte. Cu timpul, altele ar vrea sa le vina si lor randul si le-ar rasturna pe cele avute i„ „Si de ce unele sa aiba mai multa putere decat altele? Doar toate sunt egale, toate sunt salamandre, toate au aceeasi infatisare, toate sunt la fel de pocite si de mediocre! La ce-ar incepe asa, deodata, sa se omoare? Spune-mi, te rog, in numele carui ideal ar trebui sa se incaiere?„ „N-ai grija dumneata, or sa gaseasca ele ceva I Aici sunt salamandre europene, dincolo africane.

Numai dracu le-ar putea impiedica sa nu doreasca unele din ele suprematia. Si ce? Crezi ca vor avea scrupule? Vor demonstra in numele civilizatiei ca au nevoie de spatiu vital sau de mai stiu eu ce. Oricand se vor gasi idei sau cauze politice pentru care salamandrele de pe un tarm sa eiopar-teasca salamandrele de pe alt tarm. Salamandrele sunt tot atat de civilizate ca si noi, domnule i Nu vor duce lipsa de argumente economice, juridice, culturalo-politice si asa mai departe! Si-apoi au arme! Nu uita ca sunt perfect inarmate i Da, arme au berechet! Asa ca, vezi? De ce n-ar invata si ele de la oameni cum se face istoria? Asteapta, stai o clipa!”

Autorulse scula repede de pe scaun si incepu sa se plimbe nervos prin birou.

„intr-adevar, ' numai dracu le-ar putea impiedica sa n-o faca! Parca si vad. E destui sa te uiti pe harta lumii. Dumnezeule, unde-i o harta a globului?” „Poftim!” „Bine. Aici e Oceanul Atlantic, cu Marea Me-diterana si Marea Nordului. Aici e Europa, dincoace America. Aici e, deci, leaganul culturii si al civilizatiei moderne. Aici, undeva, s-a scufundat batrana Atlantida. /' „Si acum salamandrele scufunda noua Atlantida.„ „Tocmai! Si uite aici. Oceanul Pacific si Oceanul Indian. Stravechiul, enigmaticul Orient, domnule! Leaganul omenirii, cum se spune. Aici, undeva, la rasarit de Africa.

— A fost scufundata mititica Lernurie. Dincoace, Sumatra, si ceva mai la nord de ea.„ „. Insula Tana Masa, Leaganul Salamandrelor/„' „Ba. Acolo domneste King Salamander * capetenia spirituala a salamandrelor! Aici mai traiesc inca tapa-boys-ii capitanului van Toch, salamandre jumatate salbatice, originare din Oceanul Pacific. Pe scurt, aici e Orientul lor, pricepi? Tot tinutul acesta se numeste acum Lemuria. Fe cand partea cealalta, civilizata, europenizata, ba, mai mult, aproape americanizata, deci ajunsa la apogeul tehnicitatii, este Atlantida.

Acolo, deci, e dictator Chief Salamander, mare cuceritor, tehnician si strateg, Gingis Han-ul salamandrelor si sfaramatorui de continente! O personalitate uriasa, domnule!

(„. Ia asculta, e chiar salamandra?”) („. Nu. Chief Salamander e om. Se numeste de fapt Andrias Schultze, si in timpul razboiului mondial a fost nu stiu pe unde serge-nt-maior.”') („Aha! Va sa zica asa!”) „(Ei da!) Asadar, aici e Atlantida, dincoace Lemuria. Aceasta impartire se bazeaza pe criterii geografice, administrative, culturale.”' „. Si nationale. Sa nu uitam criteriile nationale! Salamandrele Ierauriene vorbesc pidgin En-glish, cele atlantice, basic Ehglish.” „Bine. Cu vremea, cele atlantice patrund prin fostul Canal de Suez in Oceanul Indian/' „Natural i. Drumul clasic spre rasarit I E just! In situatia aceasta, salamandrele Ierauriene sunt impinse spre Capul Bunei Sperante, pe. Coasta de nord a fostei Africi Dar Africa, nu-i asa, e a Lemuriei!„ „Bineinteles. Lozinca este: Lemuria lemurilor! Afara cu strainii! Si-asa mai departe. Intre atlantide si lemuriene se adanceste prapastia neincrederii si vrajba de veacuri. Dusmanie pe viata si moarte!„ „Sau, cu alte cuvinte, s-au trezit, au devenit natiuni.„ „Da. Atlantidele dispretuiesc lemurele, niste salbatici murdari. Lemurele, la randul lor, fanatice, urasc de moarte atlantidele, vazand in ele niste atentatori la originea veche si pura a salamandrelor.„ „Chief Salamander reclama concesiuni pe coastele, lemuriene, chipurile, in numele civilizatiei, ca sa aiba debuseuri. Venerabilul King Salamander se supara, dar n-are incotro. E mai putin inarmat. Si incidentul se va produce undeva, in golful Tigrid, nu departe de Bagdadul de altadata. Lemu-rienii navalesc in concesiunea atlantida si ucid doi ofiteri atiantizi, pare-se pentru o jignire adusa orgoliului lor national. Urmarea e ca.„ „. Se ajunge la razboi. Natural i„ „Da, izbucneste un razboi mondial al salamandrelor contra salamandrelor.„ „in numele Culturii si al Dreptului!„ „Si in numele Adevaratului Salamandrism. In numele Gloriei Nationale si Maririi! Lozinca este: Noi sau ele! Lemurienii inarmati cu cutite malaeze si hangere yogheze macelaresc fara mila intrusii atiantizi; in schimb; atlantizii, mai civilizati, mai rafinati, arunca in marile lemuriene otravuri chimice, culturi microbiene devastatoare, cu un succes atat de mare, incat toate oceanele lumii sunt infectate. Marea e infectata de ciuma bronhiala cultivata artificial. Salamandrele mor „ „Toate?„ „Toate, pana la una! Va fi o specie moarta. Si nu va mai ramane decat vechea fosila de la Oeningen a lui Andrias Scheuehzeri!„ „Si oamenii?„ „Oamenii? A, da, uitasem! Ei, oamenii, ineet-incet, vor incepe sa se intoarca din munti pe fi-siile de tarm care au mai ramas din continente. Dar oceanul va mai duhni multa vreme a salamandre putrezite. Continentele se vor reface, treptat-treptat, cu malul adus de fluvii. Marea se va retrage pas cu pas si totul va fi aproape ca la inceput. Se va naste o noua legenda despre potopul trimis de Dumnezeu pentru pacatele oamenilor. Vor^ apare legende cu pamanturi mitice, scufundate, despre care se va spune ca au fost leaganul civilizatiei omenesti. Se va povesti probabil despre o Anglie, Franta, sau Germanie.”.

„Si pe urma?” „Pe urma. Nu mai stiu i”

SFARSIT







Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Omul muntelui de david brandt berg
Legenda valaha al. mitru - sageata capitanului ion
Emilian Iliescu - Pe valea Cernei
Legenda valaha al. mitru - o noapte pe valea voievozilor
MIRCEA CUZINO-STANESCU - N.A.T.O. SI DESOVIETIZAREA ROMANIEI
Jude Deveraux - Geamana de Foc
CHICOTELE LUI MARS SI SUSPINELE DE FRUSTRARE ALE ATENEI
Louis bromfield - vin ploile - partea a doua




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu