Consilierea cadrelor didactice in scoala de masa

Consilierea cadrelor didactice in scoala de masa

Scoala este o institutie sociala, un loc in care grupuri de elevi din medii sociale diferite si largi se intalnesc. Atat cultura sociala dominant, cat si contextual politic si economic carora le apartine scoala inluenteaza si isi lasa amprenta asupra vietii de relatie si schimburilor intre cei care functioneaza in mediul scolar. Scoala nu mai este un spatiu inchis, o enclava a societatii, ea preia tensiunile si problemele acesteia, conflictele si dilemele ei. Ca atara, cand vorbim despre scoala, nu putem blama in nici un fel profesorii pentru problemele care pun in central lor scoala.

Se constata si se admite ca prezenta violentei in scoli nu este ceva neobisnuit, nu este un fenomen intamplator, sporadic si nici specifica scolii. Comportamentele agresive si incidenta violentei sunt vizibile in viata cotidiana, fiind mediatizate frecvent. Chiar daca, in mod utopic, media ar eleimina orice imagine sau mesaj verbal cu un continut de natura violent, putem fi siguri ca audienta ar resimti frustrare si nemultumire. Caracterul emotional al violentei produce simultan atractie si spaima, iar destul de des fascinatie. Exista argument conform carora societatea au dat semne de cruzime mai mari ca astazi, ele justificand brutalitatea si caracterul aprig al vietii, ca derivat al conditiei umane, al naturii umane.

Orice profesor realizeaza ca ceea ce pare indisciplina si neglijare a unor reguli care fac sa functioneze o institutie - asa cum este si scoala - poate degenera in violenta, dincolo de intelegere, si ca acest comportament nu este decat unul dintre simptomele unei patologii sociale complexe si grave, a carei etiologii - la fel de complexa si grava - include diferite variabile:

tulburari ale functionarii familiei,

presiunea grupului si a mediei;

confuzia/ignoranta/lipsa unei "culturi parentale", exprimate prin necunoastere;

lipsa de autoritate a diferitelor instante in actul educational.

La scoala nu se mai vine cu placere ca altadata, chiar daca nu toti elevii o faceau odinioara. Acum, la scoala, mai ales in zonele defavorizate social ar trebui sa corelam stilul de viata cu valorile existente inca, iar valorile unui individ in formare, asa cum este copilul depind in mare masura de context, de societate, de cultura locala. In functie de valoarea individuala si sociala a experientelor de invatare, de importanta grupului scolar pentru integrare, de perceptiile si reprezentarile sociale asupra rolului scolii intr-o societate sau comunitate, se pot identifica urmatoarele perspective:

perspectiva individuala pune accentul pe identificarea si evidentierea problemelor specifice de invatare ale fiecarei categorii de copii cu cerinte educationale speciale, pe efectele negative ale etichetelor nosologice apartinand diagnosticului medical si psihopedagogic care activeaza la cadrele didactice, colegii de clasa, parinti sau alte persoane din societate o serie de prejudecati si stereotipuri atitudinale, comportamentale si chiar verbale, periclitand buna relationare si comunicare intre toti actorii actului educational;

perspectiva de grup se refera la relatiile elevului cu ceilalti colegi de clasa si la metodele de rezolvare in grup a problemelor de invatare sau la modalitatile de intercunoastere intre elevii cu cerinte educative speciale si ceilalti elevi din clasa, ca o conditie a acceptarii si recunoasterii reciproce a valorii lor in grupul din care fac parte;

perspectiva curriculara evidentiaza unele aspect referitoare la flexibilizarea continuturilor si adaptarea mijloacelor de invatare, asigurarea eficientei invatarii pornind de la particularitatile individuale ale fiecarui elev, rezolvarea dificultatilor de invatare prin folosirea unor tehnici specifice invatamantului incluziv (invatarea interactive, negocierea obiectivelor, modalitati de sprijinire a elevilor la orele de curs sau in afara lor prin intermediul profesorilor de sprijin, profesorilor itineranti, profesorilor consultanti sau al unor elevi din clasa, evaluarea continua).

Profesorul, in modelul traditional este considerat o autoritate ce detine adevarul si care, in actul predarii, il impartaseste si elevilor. Scoala incluziva vede in profesor o sursa de experienta pentru copii, care mediaza intre cunoasterea valorilor culturii umane si elevii clasei. "Profesorul devine si un gen de cercetator interesat de resursele existente in comunitate care pot fi exploatate in actul invatarii si de posibilitatile prin care mijloacele de invatamant pot fi corelate cu aceste surse". (Jenkinson,1997)

Analizand atitudinea cadrelor didactice fata de procesul de integrare a copiilor cu cerinte speciale in scoala de masa, distingem urmatoarele tipuri:

atitudinea de diferenta - si de neimplicare manifestata prin izolarea elevilor cu dizabilitate, conduit diferentiata in relationarea cu elevii integrati, promovarea in fata elevilor clasei a unui model de conduit deficitar in raporturile cu elevii integrati (care va fi imitate si extins chiar in afara mediului scolar), evaluarea subiectiva, discriminarea in atribuirea sarcinilor, lipsa de tact, duritatea in limbaj;

atitudine de protejare exagerata manifestata prin diminuarea dificultatii sarcinilor scolare in comparative cu ceilalti copii sau excluderea de la realizarea unor sarcini mai complicate (copiii cu dizabilitate integrati deseneaza sau coloreaza, in timp ce restul elevilor din clasa rezolva o sarcina specifica disciplinei din program), acordarea unui sprijin in exces la unele lectii, evaluarea prin supraaprecierea elevilor integrati (din dorinta de a-I motiva si valorize in fata celorlalti, dar fara un rezultat evident in timp), conduita afectiva exagerata;

atitudine obiectiva - si echilibrata fata de procesul de integrare scolara manifestata prin profesionalism, interactiune, comunicare si antrenarea elevilor integrati pe parcursul lectiilor, in egala masura, fara elemente discriminatorii, adaptarea la potentialul lor de intelegere si actiune, evaluare corecta si obiectiva, implicarea in toate activitatile clasei, cunoasterea particularitatilor si a individualitatii fiecarui copil, cooperarea eficienta cu specialistii care sustin serviciile de sprijin la nivelul scolii.

Educatorii din scoala de masa trebuie sa satisfaca o serie de cerinte:

• sa accepte diversitatea elevilor din scoala sis a aiba o viziune clara asupra eductieie integrate;
• sa dezvolte sis a sustina in scoala activitati educationale in care elevii, profesorii si parintii sa relationeze de pe pozitii egale, dupa principiul parteneriatului;
• sa sustina si sa incurajeze activitatile desfasurate in echipe de specialisti si sa participle la activitatile de pregatire profesionala in domeniul educatiei integrate;
• sa fie convinsi ca toate problemele si provocarile generate de cerintele speciale in educatie ale copiilor integrati sau intotdeauna mai multe solutii de rezolvare;
• sa creada in rolul determinant jucat de parinti in procesul integrarii scolare a copiilor;
• sa fie convinsi ca riscul asumat in promovarea educatiei integrate nu este in zadar si ca se pot afla si in situatia unor nereusite partiale sau totale in procesul de integrare, dar care nu trebuie sa-I descurajeze sau sa-I dezarmeze;
• sa-si asume rolul unor agenti activi ai schimbarii scolii traditionale si sa renunte la pozitia de aparatori ai unui statu-quo;
• sa admita ideea de integrare si incluziune ca pe un scop fundamental in procesul de dezvoltare armonioasa a personalitatii copiilor cu CES;
• sa fie deschisi la dialog si, in acelasi timp, sa fie un model sau un mentor pentru fiecare dintre elevii clasei;
• sa fie dispusi sa ofere ajutor oricarui elev din clasa sis a stimuleze elevii clasei in sustinerea lor reciproca la activitatile de invatare;
• sa favorizeze crearea unui mediu propice relationarii atat intre elevii clasei, cat si intre parintii sau membrii familiilor copiilor din clasa;
• sa fie in masura sa coordoneze strategiile si activitatile educative incluse in programa scolara si sa fie un sprijin activ al elevilor in situatiile cand acestia trebuie sa aleaga cle mai potrivite solutii sau oportunitati de rezolvare a problemelor din viata cotidiana;
• sa demonstreze capacitatea de a prezenta continuturile specifice diferitelor arii curricular in concordant cu cerintele educative ale elevilor clasei;
• sa fie convinsi ca pot invata de la toti membrii echipei cu care lucreaza, inclusiv de la elevii din clasa.

In  functie de tipul dizabilitatilor sau cerintelor speciale, educatorii ar mai putea lua in considerare si urmatoarele alternative:

• simplificarea unei comunicari verbale, reformularea sau repetarea, daca elevii nu au inteles, utilizarea unui limbaj simplu si convertirea lingvistica a textelor intr-un limbaj accesibi; aceasta masura vine in ajutorul elevilor cu dizabilitati intelectuale, al celor cu dificultati de invatare sau cu dizabilitati auditive;
• computerele ofera flexibilitate si sunt de un mare ajutor elevilor cu dizabilitati de vedere sau nevazatori (elevii pot tipari informatiile pe o coala mare, le pot citi de pe ecran folosind un software de marire a imaginii, le pot asculta folosind un sintetizator vocal sau le pot converti in limbaj Braille);
• imaginile tactile pot fi realizate pe hartie Braille, utilizand un chenar si un stilet care creeaza o imagine reliefata, sensibila la atingere, mai pot fi produse si cu ajutorul materialelor disponibile, utilizand corzi, nisip, betisoare, seminte etc;
• lectiile pot fi inregistrate cu ajutorul unui reportofon; elevii care au dificultati de scriere pot inregistra informatiile pe caseta (la biblioteci se gasesc uneori variante audio ale unor carti);
• marirea textului si a imaginii se realizeza cu ajutorul unui fotocopiator sau a unui software special; educatorii pot scrie si ei textul cu litere mai mari, pe o coala de hartie, iar unii elevi pot utilize o lupa de mana sau un circuit de televiziune inchis;
• utilizarea unor material pe suport video cu subtitrari le usureaza elevilor cu dizabilitati de auz sau pierderi de auz accesul la anumite informatii;
• o persoana care sa ia notite le poate fi de asemenea de ajutor elevilor; aceasta persoana poate fi un elev din aceeasi clasa sau unul din afara clasei, dar care are abilitati necesare pentru a nota informatiile.

Personalitatea pedagogica, in cadrul instructiv-educativ, este definita prin intermediul trasaturilor de personalitate care dau stabilitte profilului psihologic professional, si mai putin prin intermediul starilor. Adevarata apropiere dintre cadrul didactic si copii se realizeaza in momentul in care personalitatea pedagogica se suprapune complet cu personalitatea generala, comportamentul manifestat in cadrul professional imbinandu-se in mod armonios cu cel desfasurat in situatiile obisnuite. Atunci cand cele doua planuri - cel personal si cel profesional- se imbina, cadrul didactic isi va desfasura activitatea cu mai multa naturalete si eficienta.

Comportamentul pedagogic se concretizeaza in metodele si mijloacele instructiv-educative utilizate in cadrul lectiilor. Toate acestea, relationate si correlate cu trasaturile de personalitate specifice educatorului si cu atitudinea lui fata de procesul de predare-invatare, fata de continuturile ce urmeaza a fi transmise copiilor si fata de copii in general, genereaza un stil pedagogic individual.

Invatamantul actual are un pronuntat caracter formativ, cadrul didactic trebuie sa fie orientat spre adoptarea unor metode de lucru activ-participative, in cadrul carora elevul sa fie pus in fata unor situatii problematice care pot fi rezolvate prin eforturile proprii, sa I se creeze posibilitatea de cercetare si satisfacere a curiozitatii constructive, sa descopere singur si sa aplice in mod creator setul de cunostinte si deprinderi acumulate. Intregul proces educational trebuie integrat intr-o relatie deschisa cu elevul, bazata pe comunicare si empatie, educatorul valorificand aspectele pozitive ale personalitatii elevului luand in considerare interesele, inclinatiile si cerintele educationale ale acestuia.