Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » familie » asistenta sociala
Abuzul asupra copilului; Comunicarea cu copilul abuzat

Abuzul asupra copilului; Comunicarea cu copilul abuzat



Abuzul asupra copilului; Comunicarea cu copilul abuzat

INSTITUTIONALIZAREA SI EFECTELE EI

MEDIUL FAMILIAL, AVANTAJELE SI IMPORTANTA INGRIJIRII DE TIP FAMILIAL ACORDATE COPILULUI SI EFECTELE ACESTEIA ASUPRA DEZVOLTARII COPILULUI

CUM SA COMUNICI CU COPILUL?




COMUNICAREA SI CONFIDENTIALITATEA IN CAZ DE NEGLIJENTA SI ABUZ

Definitie. Fiecare tip de civilizatie selectioneaza un anumit comportament normativ, acceptat ca 'tratare buna a copilului', dincolo de care ar incepe comportamentul abuziv, respectiv maltratarea. Notiunea de maltratare are un continut polisemantic, reprezentand, in general, o actiune deliberata, care face rau copilului dependent de adult, traumatizandu-l, afectandu-i sanatatea fizica si psihica. Termenul de 'sindrom al copilului abuzat', exprimand morbiditatea de dezvoltare, a fost folosit pentru prima oara sub egida medicala a lui C. H. Kempe si a colaboratorilor sai, in 1962. Conform statisticilor lor, realizate in America acelor ani, pana la 300 de copii dintr-un milion erau batuti.

Formele de maltratare. Variatiile abuzului se inscriu pe o gama larga de intensitati, de la maltratarea lejera, simpla neglijare (indiferenta fata de nevoile fundamentale ale copilului si fata de ingrijire) ori diferitele forme de abuz emotional (injurii, ironie, umilire, depreciere, exigente sau constrangeri nerealiste, violenta verbala), pana la formele de abuz fizic (bataie, schingiuire, exploatare prin supunerea la munci nepotrivite cu varsta) si abuz sexual (inclusiv expunerea la situatii imorale). Abuzul grav, repetat, mai ales asupra unui copil mic, poate conduce la moarte - accidental sau prin infanticid sadic.

A. Neglijarea. Presupune privarea minorului de satisfacerea nevoilor sale biologice, emotionale si de dezvoltare psihica. Astfel, neglijarea fizica se refera la privarea de alimentatie, de imbracaminte, de medicamente sau de domiciliu; neglijarea educationala implica tot ceea ce tine de frecventarea unei forme de invatamant, prin obligarea copilului la alte activitati decat cele scolare sau la vagabondaj, iar neglijarea emotionala presupune ignorarea evenimentelor importante din viata copilului, omiterea incurajarilor asteptate de copil, modalitatile neadecvate de raspuns la nevoile sale emotionale.

Semnele neglijarii: (a) Stare generala: copil infometat ori alimentat nepotrivit, neigienizat, cu aspect vestimentar neadecvat, pedepsit sa nu manance sau sa nu doarma, care nu-si cunoaste ziua nasterii ori primeste in dar obiecte nepotrivite, care nu are cu cine vorbi despre problemele sale ori nu are un program de viata adecvat varstei sale, ramanand mult timp nesupravegheat. (b) Somatic si comportamental: hipo- sau hiperponderal, bolnavicios, cu un comportament variind de la polul inhibitiei pana la agitatie. (c) Trairi emotionale (in functie de varsta): neatasat, introvert, cu vocabular sumar, incapabil sa comunice, sa se joace sau cu o 'foame de stimuli' (extrem de instabil) cu retard scolar, in ciuda unui intelect bun (pseudoretard mental), nemotivat pentru efort cognitiv, insuficient de matur ca dezvoltare volitiva, incapabil de a stabili relatii interpersonale durabile.

Consecinte: (a) In plan emotional, tabloul poate fi extrem de diferit. Copilul neglijat este marcat de o atitudine de indiferenta sau timiditate si de incapacitatea de a-si organiza activitatea liber. Nu este curios, are tulburari de atentie, un prag prea scazut sau, dimpotriva, prea ridicat de toleranta a frustrarilor, somatizeaza usor (cefalee, greturi, varsaturi, dureri abdominale, diverse cenestopatii), nu este dispus sa faca efort cognitiv, nu are nivel de aspiratii pe termen lung (nu se poate proiecta in viitor). (b) In plan social stabileste contacte interpersonale fragile, are dificultati de adaptare si incearca sa-si suplineasca nevoile nesatisfacute, uneori prin fapte antisociale (individual sau aderand la grupuri de delicventi) cu consum de droguri, fuga de acasa, absenteism, insusire deficitara a normelor etico-morale.

B. Abuzul fizic. Orice adult crede ca-si poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil, mai ales cand este vorba despre propriul copil. Pedeapsa fizica este folosita pentru a provoca durere. Pedeapsa minora, cea care nu pericliteaza fizic copilul, prin repetare, sau folosita impropriu, in neconcordanta cu faptele comise, poate conduce la traume psihice si variaza de la lovirea cu palma pana la utilizarea unor obiecte dure, ranirea, legarea, provocarea de arsuri, trasul de par sau chiar otravirea. In masura in care lovirea produce vatamare, risc substantial pentru sanatate/integritate corporala, pedeapsa grava devine abuz fizic. La fel poate fi considerata exploatarea puterii de munca a copilului.

Semnele maltratarii fizice: (a) Stare generala: Confruntarea cu situatiile de abuz consuma energetic, ceea ce conduce la intarzierea dezvoltarii staturo-ponderale si mentale, deficit al limbajului, carente alimentare, tulburari de somn. (b) Tulburari cu exprimare somatica: rahitism, insomnie precoce, enureza, encopreza, dermatoze, nanism psihosocial, anorexie mentala. (c) Aspect clinic: diverse leziuni consecutive traumatismelor directe (echimoze, escoriatii, hematoame in locuri neobisnuite, zgarieturi, taieturi inexplicabile in zona genitala, pe fata, cap, arsuri, par smuls), fracturi osoase, dislocari, deformari ale membrelor, leziuni la nivelul sistemului nervos central (dizabilitati motorii, deficite senzoriale, paralizii oculare, convulsii, hemiplegii, coma), hemoragii cerebrale sau retiniene, leziuni ale organelor interne. (d) Manifestari comportamentale, polarizate fie spre ascultare neconditionata, fie spre instabilitate: nu vrea sa se aseze, motiveaza ciudat urmele de pe corp/nu-si aminteste cauza lor, evita orice confruntare cu parintele, pare excesiv de docil, impietrit ori bizar, hipervigilent, cu reactii de aparare fizica nemotivate sau, dimpotriva, manifestand teribilism si violenta in relatiile interpersonale, atitudini provocatoare, din nevoia disperata de a atrage atentia, hiperactivitate generata de frustarile repetate, comportamente dezordonate. (e) Trairi emotionale: neincredere, teama, curiozitate scazuta sau absenta, vigilenta anxioasa, copil 'meduzat' (inlemnit) fata de anturaj, dificultati de contact interpersonal, frica de separare, vulnerabilitate la situatii stresante, dificultati de autocontrol, de intelegere, de invatare, somnolenta, vise, cosmar, comportament retractil sau instabilitate motorie, manie, atitudini revendicative, lipsa de control, motivatie saraca.

Consecinte: (a) In plan emotional: Sentimentele de inferioritate persista si la varsta adulta. Comunicarea este dificila, marcata de violenta. Violenta este traita ca o modalitate de schimb, ca un atasament interpersonal, mai ales daca a fost un model parental de agresivitate. Se produce o stranie identificare cu acest model, pentru ca violenta a fost perceputa de copil ca un semn al interesului parintelui fata de el. (b) In plan social: Copilul victima ('tapul ispasitor') nu recunoaste, uneori, maltratarea si nu o denunta. Poate refuza chiar si separarea de parintele agresor. Ca adult va adopta atitudini masochiste (cauta sa-si provoace propria suferinta).

C. Abuzul emotional: Este un comportament comis intentionat, de un adult lipsit de caldura afectiva, care jigneste, batjocoreste, ironizeaza, devalorizeaza, nedreptateste sau umileste verbal copilul, in momente semnificative sau repetat, afectandu-i, in acest fel, dezvoltarea si echilibrul emotional. Abuzul emotional reprezinta respingerea copilului ca fiinta; fie intruziunea emotionala, fie ignorarea emotiilor pozitive sau negative, 'calirea' prin reguli stricte, fara drept de negociere, infricosarea copilului prin izolare, inchizandu-l in spatii intunecoase, facandu-l sa astepte cu incordare, dezamagindu-l, mintindu-l, blamandu-l, amenintandu-l cu abandonul, abordandu-l cu atitudini inconsecvente pentru acelasi tip de greseli, comunicand cu el intr-o maniera neclara, ambivalenta, prea incarcata, insensibila. Tot abuz emotional poate fi considerata si atitudinea autoritara, dominatoare, ingrijirea si controlul excesiv sau discontinuu, care sufoca independenta copilului. Uneori, copilul este abuzat emotional prin supunerea la practici bizare - magice sau pseudoreligioase. De mentionat ca toate celelalte forme de abuz au o componenta emotionala.

Semnele maltratarii emotionale.

(a) Trairi emotionale: stima redusa de sine, timiditate, sentimente de culpa, interiorizare, neincredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestari nevrotice, depresive sau obsesive, tendinte autoagresive. (b) Comportament social: conduce la esec permanent (care-i confirma copilului incapacitatea si sentimentul de nonvaloare), manifestari agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibitie sociala, dificultati de adaptare (refuzul gradinitei sau fobie scolara) si dificultati de comunicare. Copilul abuzat emotional nu stie sa se joace, sa se exprime prin joc.

Consecinte. (a) In plan emotional: intarzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizarii emotionale si a capacitatii empatice. (b) In plan social: fuga de acasa, acte antisociale, dificultati de adaptare durabile repetate intr-un mediu nou (familie adoptiva, gradinita, scoala), lipsa de initiativa, de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la varsta adulta.

D. Abuzul sexual: Simptomele psihologice ale abuzului sexual: Este dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor psihologice. Asupra fiecarui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzand de varsta lui, de gradul de apropiere relationala fata de agentul abuzator, de forta lui, de locul de desfasurare a evenimentului, de frecventa situatiilor abuzive. (a) Aspect clinic: Inrosirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal - 'reflexul dilatarii' (in cazul contactului anal) sau 'numai' vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali, gonoree), tulburarile digestive, de somn, panica, agravarea unor boli cu componenta psihica (astmul), tulburarile de instinct alimentar. Se pot adauga simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea si durerile abdominale. (b) Trairi emotionale: culpabilitate, responsabilitate tensionanta de pastrare a secretului, frica, pedeapsa, degradarea imaginii de sine, sentiment de murdarire corporala, teama de deteriorarea sexuala si a reproducerii, ostilitate, furie, depresie, eventual tendinte suicidare. (c) Manifestari comportamentale: regresie, ostilitate sau agresiune fata de alte persoane, pierderea deprinderilor sociale, letargie, nepasare fata de sine, postura corpului exprimand coplesire, greutate, tendinta de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinatie a secretului dureros, atitudine protectoare fata de parinti.

Consecinte: (a) In plan emotional: introversiune, tulburari emotionale, depresie, autoestimare deficitara. (b) In plan social: fuga de acasa, esec scolar, prostitutie, consum de droguri, alcool. Ca adulti pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsiva, dificultati in alegerea partenerului si in rolul de parinti (se distanteaza fata de propriii lor copii pentru ca asociaza afectiunea cu contactul fizic).

Elemente educative psihologice, preventive ale abuzului sexual la copilul mic

Pentru ca la varsta mica universul este perceput la modul egocentric, copilul incearca sa-si explice experienta abuzului, considerand ca este singurul vinovat de cele intamplate. De aceea, este obligatorie educatia preventiva, care presupune: a-i oferi copilului prilejul de a-si cunoaste si a-si identifica emotiile pozitive/ negative (de siguranta/insecuritate, frica, nefericire, furie, confuzie); a-l invata strategii comportamentale pentru a se proteja de trairi neplacute (reguli de baza pentru evitarea situatiilor cotidiene ce pot conduce la un posibil abuz, cand este singur acasa, cand se rataceste pe strada, cand este acostat etc); a-l ajuta sa distinga intre mingaierile firesti si cele nepotrivite, ce sa accepte si ce sa refuze si cum anume; a-l ajuta sa recunoasca oamenii in care poate sa aiba sau nu incredere si cum sa nu tina secret ceva ce nu i-a placut; cui sa se adreseze intr-o situatie periculoasa; Copiii mici au nevoie de informatii clare, care sa-i ghideze si sa-i ajute sa devina mai putin vulnerabili.

Etiologia si factorii de risc ai abuzului asupra copilului

(a) Caracteristici parentale (sau ale adultului abuzator): adultii abuzatori au suferit, la randul lor, episoade de maltratare sau au avut o copilarie nefericita, conformandu-se modelului comportamental al caror victime au fost. Adultii respectivi au nevoie de suport si de rezolvarea psihologica a problemelor ramase din copilarie; consuma excesiv alcool, droguri; au boli mentale (depresie, inclusiv comportament suicidar ori psihotic) sau o sanatate precara, care nu le permite sa securizeze viata copilului; sunt imaturi din punct de vedere mental sau afectiv, instabili emotional, cu prag scazut de toleranta a frustrarilor si cu dificultati de adaptare, lipsiti de empatie relationala. Nu-si pot amana propria satisfactie si isi descarca stresul pe loc. Sunt ostili si rejectivi pentru ca nu au incredere in propriile lor abilitati. Cauta suport 'parental' protector in propriul lor copil, pe care-l incarca emotional cu problemele personale; au cunostinte sumare despre dezvoltarea copilului, nu-l apreciaza corect, nu-l accepta, nu-l aproba; au asteptari nerealiste din partea lui (privitor la reactii, performante); au un stil educativ conflictual (fie autoritar, critic, intolerant, ostil, restrictiv, fie hiperprotector anxios sau perfectionist, fie indolent, indiferent); comunicarea lor este ambigua, nu stiu cum sa-si exprime trairile fata de cei apropiati, nu pot separa sentimentul pozitiv fata de copil de sentimentul negativ fata de ceea ce a comis copilul. Au o rigiditate relationala si o rata crescuta de agresivitate; egocentrism sau/si atasament redus fata de un copil nedorit, ale carui nevoi nu le intelege si nu le satisface;sunt izolati social, se tem ca vor fi respinsi, nu incearca sa se apropie; le lipseste imaginatia, spiritul ludic.

(b) Caracteristici ale copilului: nastere prematura, probleme prenatale, peri- sau postnatale (mai ales dificultati de alimentare sau necesitatea spitalizarii timpurii); bolnavicios in primii ani de viata, cu un handicap, cu 'nevoi speciale', cu aspect dezagreabil sau cu retard; copil instabil, cu tulburari de atentie, greu de disciplinat; 'asemanarea' copilului cu o persoana fata de care parintele are resentimente mai mult sau mai putin constiente si fata de care nu-si poate directiona violenta.

(c) Conditii socio- economice familiale: evenimente neplacute, anxiogene, in timpul sarcinii (uneori, nedorita), parintii devenind incapabili sa investeasca afectiv copilul, pe care-l percep ca pe o sursa de provocari, iritare sau frustrare continua; izolare sociala a familiei sau conflicte maritale, divort; parinte unic sau in relatie de coabitare; varsta parintilor in covariatie cu clasa sociala; intervalul dintre nasteri; separarea de mama mai mult de 14 ore dupa nastere; prematuritatea si greutatea scazuta; absenta hranirii la san; aglomerare in spatiul de domiciliu; stres economic, saracie; stres profesional; pierderi situationale (somaj, decese, mutari frecvente, incendii, accidente etc.); transmiterea multigenerationala a anxietatii sau a violentei, care se repeta si determina anumite valori culturale ce guverneaza viata familiei.

Inlantuirea cauzala a victimizarii

Tinand cont de multitudinea si posibilele combinatii ale factorilor enumerati, un incident de abuz se poate desfasura dupa urmatorul algoritm:

1. Situatii stresante, frecvente, pe termen lung.

2. Adulti abuzatori, ale caror caracteristici ii determina sa aprecieze diferit relatia cu copilul fata de adultii normali.

3. Distres emotional, provocat reciproc de adult si de copil.

4. Diminuarea autocontrolului si inhibitiei comportamentale.

5. Iminenta abuzului asupra copilului.

Masuri de prevenire

O buna parte dintre masurile de prevenire nu constituie responsabilitatea medicului, ci a factorilor sociali, comunitari, legislativi, economici.

Medicul poate, totusi, interveni direct, in depistarea formelor de maltratare, si indirect, prin mediatizarea informatiilor despre factorii de risc, militarea pentru drepturile mamelor si copiilor, consilierea parintilor tineri cu privire la modul de abordare a nevoilor psihologice de baza ale copilului si cu privire la mentalitatea educativa corecta, controlul conditiilor de ingrijire din institutii de educatie.

Fenomenul maltratarii nu cunoaste limite de varsta. Se sustine, chiar, ca problemele cu care se confrunta gravida si care afecteaza viata si sanatatea copilului (consum de medicamente si droguri pentru a produce avort, alcool, violenta, tutun sau lipsa comunicarii cu viitorul nou-nascut intr-un plan imaginar), reprezinta deja forme de maltratare. Nasterea este maltratanta daca femeii nu i se asigura asistenta corespunzatoare.

Pe langa conditiile economice si sociale, trebuie sa cautam cauzele maltratarii mai ales in mentalitatea celor ce maltrateaza, mentalitate pe care medicul o poate influenta. Parintii nu recunosc sau resping propria lor vinovatie, acuzandu-l pe copil. Recunoasterea culpei este primul pas psihologic spre masurile terapeutice educative. Desi fiecare copil suporta in mod diferit abuzul, sindromul copilului abuzat exprima vulnerabilitatea lui la lipsa de dragoste.

abuz1.jpg

Abuzul fata de copii este comportamentui care raneste copilul fizic sau psihic. Deosebim mai multe tipuri de abuz:

ABUZUL FIZIC

- ranirea copilului prin batai, lovituri, scuturari, zguduiri, ghionturi, etc.

abuz2.jpg

abuz3.jpg

ABUZUL EMOTIONAL

- atacurile verbale si amenintarile care injosesc copilul si ii provoaca dureri sufletesti.

ABUZUL SEXUAL

- atingerile si contactele sexuale cu copiii reprezinta abuz sexual. Aici se mai includ filmarile pornografice, prostitutia, privirea materialelor pornografice care implica copii.

abuz4.jpg

NEGLIJAREA

- lipsirea copilului de atentie, dragoste, ingrijire materiala (mancare, imbracaminte, etc.).

Impactul abuzului si neglijarii

Abuzul si neglijarea (fizica, emotionala sau sexuala) sustinute pot avea efecte pe termen lung asupra tuturor aspectelor sanatatii, dezvoltarii si confortului unui copil.  Abuzul prelungit are foarte probabil un impact profund asupra imaginii si respectului de sine ale copilului, asupra vietii sale ulterioare. Dificultatile se pot prelungi si dincolo de pragul maturitatii: abuzul indelungat poate avea drept consecinta greutatea formarii sau mentinerii de relatii apropiate, incadrarea in munca, aparitia unor dificultati suplimentare in dezvoltarea atitudinilor si abilitatilor necesare unei bune parentalitati.

Nu numai evenimentul abuzului in sine are o urmari grave ci si contextul in care acesta are loc. Incidentele cu potential abuziv trebuie evaluate in contextul in care s-au petrecut pentru a se putea aprecia gravitatea vatamarii produse si masurile adecvate de interventie. Se intampla deseori ca tocmai aceasta interactiune a mai multor factori sa aiba un potential mai mare de risc.

Pentru fiecare copil sau familie, pot exista factori agravanti ai vatamarii produse copilului si celor care il protejeaza. Printre factorii relevanti se numara mijloacele personale ale copilului de a face fata situatiei si de a se adapta, sprijinul din partea unei familii sau retele si impactul acestor interventii. Efectele asupra copilului sunt influentate si de calitatea mediului familial in momentul producerii abuzului si de evenimentele ulterioare din viata de familie. Un punct de o importanta cruciala, cateodata trecut cu vederea, este reactia profesionistilor la recunoasterea abuzului si neglijarii, ceea ce are o mare influenta asupra rezultatului ulterior pentru copii si familie.

Abuzul fizic Abuzul fizic poate duce direct la tulburari neurologice, vatamare fizica, handicap sau, in cazuri extreme, moarte. Copiii pot fi vatamati atat de abuzul insusi cat si de abuzul care se petrece intr-un context familial sau institutional mai larg de conflict si agresiune. Abuzul fizic a fost considerat a sta la baza comportamentului agresiv al copiilor, problemelor lor emotionale si comportamentale si dificultatilor educationale.

Abuzul emotional Exista din ce in ce mai multe dovezi referitoare la consecintele pe termen lung asupra comportamentului copiilor in cazurile in care au fost victimele unui abuz emotional sustinut. Abuzul emotional are un impact important asupra sanatatii mentale a unui copil in plina dezvoltare, asupra comportamentului si respectului sau fata de sine. Acesta are efecte deosebit de vatamatoare pe parcursul primei copilarii. In termenii impactului asupra copilului, abuzul emotional deghizat poate fi la fel de important ca orice alte forme vizibile de abuz, daca nu cumva si mai important. Violenta in familie si problemele de sanatate mentala ale adultilor pot caracteriza familiile in care copiii sunt expusi la asemenea abuzuri.

Abuzul sexual Tulburari de comportament cum ar fi auto-mutilarea, un comportament sexualizat inadecvat, tristetea, deprimarea si pierderea stimei fata de propria persoana au fost legate de abuzul sexual. Efectele nocive ale acestuia se pot prelungi si dincolo de maturitate. Se crede ca gravitatea impactului asupra unui copil creste proportional cu prelungirea duratei si gravitatii abuzului si cu cat varsta copilului e mai mare. Anumite caracteristici ale abuzului sexual au fost si ele legate de gravitatea impactului, inclusiv masura in care a fost un act premeditat, gradul de amenintare si coercitie, sadism si prezenta elementelor bizare sau neobisnuite. Sprijinul oferit de un ocrotitor adult non-abuziv care da crezare copilului, il ajuta sa inteleaga abuzul si e capabil sa ofere ajutor si protectie cresc capacitatea unui copil de a face fata experientei unui abuz sexual o data ce acesta a fost dezvaluit sau recunoscut. O proportie importanta a adultilor care abuzeaza sexual de copii au fost ei insisi victime ale unui abuz in copilarie. s-ar fi putut ca tot atunci sa fie expusi violentei intrafamiliale si lipsei de continuitate in ingrijire. Nu trebuie sugerat totusi, ca majoritatea copiilor abuzati devin in mod inevitabil abuzatori.

Neglijarea Neglijarea severa a tinerilor este asociata cu afectarea negativa majora a cresterii si dezvoltarii intelectuale. Neglijarea consecventa poate duce la vatamarea grava a sanatatii si dezvoltarii, la aparitia de dificultati de lunga durata legate de functionarea sociala, relationare si progres educational.

INSTITUTIONALIZAREA SI EFECTELE EI

Atunci cind un copil isi pierde mama sau tatal isi pierde o parte din suflet, o parte din sine. Cind isi pierde, insa, ambii parinti se produce un puternic dezechilibru in mintea si inima lui. Nu mai stie cine este, ce vrea, al cui va fi, cine-l va iubi si proteja in continuare…Se deschid in fata lui porti cu milioane de intrebari, fara sa stie cine-i va raspunde la toate si cind. Stie ca nimic nu va mai fi de, acum incolo, ca inainte si nimic nu este mai important pentru el decit gisirea unei persoane care sa-l salveze, in acest imens necunoscut. Totul este ca acea persoana sa stie sa patrunda in intea si inima lui, sa-i cieasca gindurile si sa-i ofere o siguranta.

Cind lumea unui copil este destramata, asistenta sociala trebuie sa-i ofere stabilitate, siguranta, control. Trebuie sa patrunda dincolo de „invelisul” micului „print”, pentru ca aparenta este inselatoare, esentialul fiind „invizibil”.

Specialistii din sistemul de ocrotire a copilului cauta permanent solutii pentru restructurarea sistemului de ingrijire a copilului, proces bazat pe principiul asigurarii pentru fiecare copil a unui mediu normal de dezvoltare, asemanator celui familial. Prima etapa in acest proces este descentralizarea si delegarea puterii de decizie la nivel local. A doua etapa vizeaza adaptarea cadrului legal la noile principii privind drepturile si protectia copilului, cit si imbunatatirea asistentei sociale, ingrijirea sanatatii, a intelegerii psihologiei copilului, a atitudinii societatii civile fata de aceste probleme. Pentru orice copil aflat in dificultate se incearca crearea si dezvoltarea alternativelor de tip familial, deoarece familia este mediul propice pentru dezvoltarea intregii personalitati a copilului, din toate punctele de vedere: fizic, psihic, social. Spre sfirsitul anilor 40 si inceputul anilor 50 s-a manifestat un interes care si acum stimuleaza dezbatrea controversata cu privire la atasament, separare si deprivare. S-a pus, multa vreme, intrebarea daca prescolarii sufera sau nu de deprivare emotionala cind petrec mai mult timp in institutii specializate decit in situatii familiale conventionale. S-a sugerat ca in primul an de viata copiii n-ar trebui sa fie deprivati de contactul cu mama, deoarece in aceasta perioada este in formare relatia primara de atasament. Ideea a devenit cunoscuta ca ipoteza a deprivarii maternale si a fost formulata initial de John Bowlby intr-un articol destinat Organizatiei Mondiale  a Sanatatii, in anul 1951. Bowlby este interesat de simtomele observate la copiii institutionalizati sau spitalizati. Multi dintre ei manifestau o tulburare de comportament, erau retardati intelectual si pareau incapabili sa formaze relatii apropiate cu ceilalti oameni. In opinia lui Bolwby, copilul deprivat de posibilitatea de a forma o relatie de atasament cu mama sau cu doica in primii ani de viata, mai tarziu va prezenta probleme sociale, afective si intelectuale.

Atasamentul este puternica legatura afectiva pe care o simtim fata de persoanele dragi din viata noastra, sentiment care ne produce placere atunci cind interactionam cu cei dragi. Prima sa manifestare se regaseste in tendinta copilului de a trimite semnale emotionale pozitive si de a cauta apropierea psihica fata de ingrijitorul primar, care in general este mama.

Dar ce inseamna „legatura puternica de atasament” si de ce este ea importanta?

Orice fiinta umana formeaza si pastreaza legaturi puternice de afectiune cu alte fiinte umane. Pierderea unei legaturi puternice de afectiune este profund dureroasa. Persoana devine trista, ranita, minioasa.

Aceasta forma de comportament a fost denumita „comportament de atasament” si are ca rezultat o strinsa apropiere dintre doua persoane. Persoana preferata este vazuta de obicei ca fiind puternica si mai inteleapta decit altele.

Atasamentul se observa cel mai clar in timpul copilariei, cind copilul isi cheama parintele prin plins. Cu timpul, intensitatea frecventei acestor comportamente descreste, desi sunt prezente de-a lungul intregii vieti, mai ales in situatii de pericol, boala, tristete, cind parintele este chemat sa-si protejeze copilul. Exista, deci, o valoare adaptativa a comportamentului de atasament: in fata pericolului siguranta inseamna a fi aproape de mama. In caz contrar, separarea induce sentimente de anxietate, teama. Deci atasamentul este un mecanism de protectie.

Parintii si copiii sunt, de obicei, programati biologic sa devina atasati unul de altul. Atasamentul il ajuta pe copil: sa gindeasca logic; sa dezvolte o constiinta; sa devina increzator in sine; sa biruie teama si nelinistea; sa faca fata stresului si frustrarii; sa dezvolte relatii viitoare, etc.

Cercetarile arata ca majoritatea copiilor devin puternic atasati de parintii lor catre sfirsitul primului an de viata.

Caracteristicile comportamentului de atasament:

  • efectele anxietatii;
  • efectul unei baze sigure;
  • reducerea anxietatii;
  • protestul separarii.


Efectele anxietatii

Comportamentul social este inhibat de anxietate. Totusi, comportamentul de atasament creste odata cu anxietatea. De exemplu, daca un strain intra in camera copilul isi incetineste joaca si adeseori isi cheama parintii. In mod normal, cand un copil este stresat sau anxios va incerca sa se apropie de parinti.

Efectul unei baze sigure

Un atasament puternic acorda copilului o baza sigura. Atunci cand unui copil ii este teama sau se simte nesigur, el revine la mama sa. Cand se simte in siguranta poate explora lumea, increzator.

Copilul are nevoie sa exploreze lumea, deoarece noutatea este o sursa de stimulare pentru el, singura cale de a invata. Cu cat este mai sigur, cu atat este mai in masura sa invete mai eficient. Un copil nesigur nu va fi atat de competent din punct de vedere psihic si social, iar aceasta incompetenta va continua si pe parcursul vietii de adult.

Reducerea anxietatii

Un copil mic este mai putin intristat de un mediu strain daca unul dintre parinti este prezent. Tocmai de aceea, in spitale, de exemplu, ii este permis mamei sa stea cu copilul.

Protestul separarii

Copilul care se bucura de un atasament puternic fata de parintii lui reactioneaza intr-un mod particular atunci cand este separat de acestia:

mai intai protesteaza, plange, este suparat, cere reantoarcerea parintilor;

apoi devine abatut, nelinistit, indurerat, disperat; ii este teama ca parintii lui nu vor reveni si este preocupat doar de acest lucru;

daca separarea se prelungeste copilul devine detasat emotional, apatic si posomorat; aparent nu se mai intereseaza de loc de parinti.

Teoria pierderii ii ajuta pe asistentii sociali sa inteleaga copii asistati. Una din deficientele importante in viata copiilor institutionalizati este lipsa oricarei legaturi stranse cu unul sau mai multi adulti, un timp mai indelungat. Numai intermediul atasamentului de lunga durata copilul poate dezvolta o imagine de sine favorabila, siguranta si este capabil de sentimente sau satisfactie in raport cu alti oameni.

Este evident ca orice copil care a crescut intr-o institutie are anumite dificultati in a-si crea o viata satisfacatoare, in a-si alege o directie de autorealizare si in a-si controla emotiile. De aceea solutia optima pentru un copil aflat in dificultate, printr-o strategie bine gandita trebui sa i se ofere posibilitatea de a iesi din institutiile sociale si de a i se oferi posibilitatea formarii unui comportament de atasament, timp indelungat.

Tipuri de atasament. Exista trei tipuri de atasament: atasamente sigure, atasamente nesigure sau auxiliare si atasamente foarte nesigure sau ambivalente.

Atasamente sigure

In acest tip de atasament copii sunt increzatori ca parintii vor fi mereu alaturi de ei. Vor fi afectuosi si vor putea explora linistit lumea, stiind ca parintii sunt prezenti in momente de stres, neliniste, nesiguranta. Este cazul in care mama intotdeauna este atenta la semnalele copilului si este dornica sa ofere dragoste si confort in orice situatie.

Atasamente nesigure (auxiliare)

Acest tip de atasament apare in cazul in care copilul nu este sigur ca mama sau tatal lui sunt disponibili sa-i ofere confort si ajutor in momente dificile. Aceasta nesiguranta il face pe copil anxios, sovaind sa exploreze lumea. Modelul este oferit de parintii care nu sunt totdeauna disponibili pentru copilul lor, mama nu este consecventa in raspunsurile ei si il ameninta pe copil cu parasirea pentru a-l putea controla.

Atasamente foarte nesigure (ambivalente)

In acest caz copilul nu poate fi sigur ca va primi dragoste si confort, atunci cand va avea nevoie de acestea, deoarece este deseori respins cand are nevoie de grija si atentie. Acest mode este oferit de parintele insensibil, neatent la nevoile copilului, arata putin interes fata de copil, si ca urmare copilul incepe sa simta ca nu este iubit, ca nu are nici o valoare, dezvoltand o atitudine slaba fata de sine. In acest moment copilul incepe sa caute o alta persoana care sa-i ofere si careia sa-i ofere dragoste. Sentimentele copilului sunt de genul: nu poti avea incredere in altii, ei nu te ajuta atunci cand ai mai multa nevoie, cel mai bine este sa te descurci singur, lumea este un loc ostil, explorarea este periculoasa, singurul lucru pe care-l poti face este sa ai singur grija de tine.

O prima cauza a atasamentelor nesigure este absenta unei figuri de atasament, prin: pierderea mamei prin moarte, abandon sau respingere. In acest caz nu mai exista nici o figura de atasament care sa o substituie pe prima. Un exemplu elocvent ni-l dau copiii crescuti in casele de copii care au suferit o astfel de pierdere si nu si-au gasit niciodata o alta figura de atasament.

O alta cauza o constituie calitatea slaba a parintelui care nu ofera dragoste, afectiune si interes pentru copil. Relatiile de paternitate sunt intrerupte si intermitente. Un exemplu in acest caz, ni-l dau copiii care sunt ingrijiti de mai multi parinti adoptivi.

In munca pentru protectia si bunastarea copilului trebuie sa se faca distinctie in trebuie privatiune si deprivare. Privatiunea inseamna ca unui copil i-a lipsit ocazia de a forma legaturi de afectiune. Deprivarea inseamna ca un copil a experimentat anumite legaturi de afectiune, insa acestea s-au destramat si nu au fost inlocuite cu altele.

Cel mai slab rezultat psihologic il avem atunci cand copiii ingrijiti de stat schimba mai multe institutii. Nu exista nici un adult in viata lor care sa reprezinte stabilitate si in aceste conditii copiii devi confuzi, nu stiu cine sunt si cui apartin. Singurul mod in care se autoprotejeaza este sa se retraga in ei, refuzand sa formeze noi atasamente.

MEDIUL FAMILIAL, AVANTAJELE SI IMPORTANTA INGRIJIRII DE TIP FAMILIAL ACORDATE COPILULUI SI EFECTELE ACESTEIA ASUPRA DEZVOLTARII COPILULUI

Familia constituie un cadru cu puternice influente formative asupra copilului chiar daca in perioada scolaritatii ponderea influentei familiei scade, incet, crescand treptat importanta institutiilor scolare, totusi, rolul familiei nu este neglijat nici in adolescenta. Familia este mediul care exercita asupra copilului cea mai indelungata influenta si in care acesta isi petrece cea mai mare parte a timpului sau.

Primele valori sociale sunt transmise de familie. Inainte de a beneficia de educatia institutionalizata copilul preia din familie modele de comportament pe care le imita si le practica. Educatia in familie are un rol functional raspunzand cerintelor multiple ale ingrijirii si cresterii copiilor. Procesul hotarator al educatiei familiale este cel al educatiei pe care o fac parintii copiilor. Acest proces central este insotit de alte procese de genul: coeducatia intre parinti, coeducatia intre frati, educatia parintilor.

Efectele educatiei in familie nu sunt datorate numai mamei, ca persoana centrala in ocrotirea, ingrijirea si educarea copilului, ci trebuie privite in ansamblul relatiilor dintre membrii familiei.

Din punct de vedere educativ familia prezinta cateva caracteristici:

  • familia este un cadru optim in care copilul poate trai si se poate initia pentru viata;
  • ceea ce da mediului familial un caracter unic si face copilul sa se bucure de atentie, consideratie, devotament, este dependenta totala a copilului de varsta mica, de familie. Prin angajament total, parintii dau dovada de daruire de sine intemeiata pe dragoste;
  • stransele legaturi dintre membrii familiei, intemeiate pe relatii afective foarte intense face ca mediul familial sa fie apt de trebuintele initiale ale copilului si sa favorizeze prima elaborare a personalitatii proprii si a imaginii sale despre lume. Familia este cadrul in care copilul isi poate investi toate resursele emotionale, dezvoltandu-si, treptat, intreaga gama a sentimentelor;
  • in familie copilul descopera comportamentele sociale de baza, apararea propriilor drepturi si respectul fata de drepturile altuia;
  • incorporand copilul intr-un anumit cadru cultural, familia ii propune si ii impune caile de realizare a naturii sale umane. El devine uman potrivit formelor de cultura pe care i le prezinta mediul familial.

Specificul educatiei in familie consta in faptul ca incepe prin realizarea scopului de ansamblu a educatiei: formarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Desi educatia in familie este neorganizata, spontana, deseori inconstienta si nefinalizata, totusi, influenta formativa a familiei este permanenta si se exercita in cadrul actiunilor de viata, fiind astfel strans legata de ea. Aceasta influenta este foarte puternica deoarece se bazeaza pe afectivitatea naturala ce leaga copilul de parinte.

Exercitandu-se asupra individului in formare, educatia oferita in mediul familial, la o varsta cand el prezinta cea mai mare plasticitate, lasa amprente puternice in personalitate individului. Atata timp cat familia constituie unul dintre elementele de baza ale societatii, educatia in familie este si va ramane un fenomen social permanent.

Pana la trei ani, procesul educativ desfasurat de parinti consta in inculturare. Societatea, prin intermediul familiei, transmite copilului un patrimoniu cultural. La inceput copilul preia din familie limba neamului sau. Treptat se integreaza in societate, plecand din grupul familial, deprinde comportamente, isi insuseste valori si norme morale.

In momentul in care copilul intra in sfera altor sisteme educative, depasind „incultura” primita in familie, se produce un proces de aculturare, in sensul de adaos, de cumulare a noi sisteme si acte culturale.

Principalele cai si mijloace de realizare a educatiei la nivelul familiei:

Participarea directa. Traind impreuna cu parintii, copilul invata sa participe si sa se descurce in diverse situatii, uneori complexe, avand in fata, permanent, exemplul lor si luand contact cu viata directa prin actiune;

Munca. Acest mijloc de realizare a educatiei consta in apelarea la activitati prin care copilul se formeaza, dezvoltandu-i-se sentimentul utilitatii. Copilul isi gaseste satisfactii, invata sa se adapteze, invata sa respecte norme, reguli, invata sa relationeze;

Exemplul. Bazandu-se pe dragoste, exemplul parintilor este oferit copilului spre a fi imitat de buna-voie. Astfel parintele devine un model pe care copilul si-l poate insusi toata viata.

Autoritatea. In general autoritatea este bazata pe cunoasterea copilului desi presupune o interventie ferma a parintilor care favorizeaza, declanseaza si obliga copilul sa efectueze anumite actiuni, sau dimpotriva le franeaza. Nici o influenta educativa nu este posibila fara autoritate.

Pentru desfasurarea optima a activitatii educative in familie sunt necesare cateva conditii:

  • familia sa fie un colectiv unit, intr-o atmosfera familiala propice instaurarii unor relatii de incredere si de colaborare;
  • in familie sa existe un climat moral si spiritual favorabil dezvoltarii copilului;
  • atitudine corecta a parintilor fata de copii, evitarea severitatii prea mari sau a dragostei excesive;
  • autoritate bazata pe respect reciproc, simtul raspunderii, exigenta fata de propria comportare;
  • participarea fiecarui copil la viata culturala sau economica a familiei;
  • statornicia si periodicitatea unor fapte din viata familiei scot copilul din inconsecventa, indreptandu-l spre perseverenta;
  • asigurarea conditiilor optime de lucru, stabilirea unui regim normal de activitate.

Valentele educative ale mediului familial sunt expresia directa a relatiilor ce se stabilesc in interiorul familiei si a modelelor culturale pe care le ofera. Ele au un caracter potential, deoarece aceste modele pot fi abandonate la un moment dat in favoarea altor modele extrafamiliale.

Actiunea educativa a familiei se rasfrange asupra tuturor laturilor personalitatii copilului, in functie de particularitatile sale de varsta si de posibilitatile interne pe care le are. Aceasta actiune include toate laturile educatiei: educatia intelectuala (insusirea vocabularului ca instrument principal in achizitia cunostintelor, dezvoltarea gandirii, etc.), educatia morala (deprinderi de comportare morala, exersarea diverselor componente ale comportamentului moral, etc.), educatia estetica (dezvoltarea aptitudinilor artistice, cultivarea dragostei pentru frumos, dirijarea influentelor exercitate de mass-media, etc.), educatia fizica si corporala (efectuarea unor exercitii fizice pentru dezvoltarea corporala, ingrijirea corpului, a sanatatii, etc.), educatia profesionala (familiarizarea copilului cu profesiile parintilor, apoi a altor persoane din cercul familial, formarea unor deprinderi generale de munca sau specifice anumitor profesii, etc.), educatia sanitara (deprinderi igienico-sanitare, educatie sexuala).

Educatia familiala prezinta doua aspecte: aspectul valoric, adica mesajul ce se transmite prin educatie; aspectul pedagogic, adica modul in care trebuie transmis acest mesaj.

In ansamblul educatiei intra tot ansamblul de valori morale. Familia trebuie sprijinita direct in eforturile ei educative, deoarece nu poate fi lasata la discretia unor dificultati carora nu le poate face fata. Necesitatea pregatirii familiei pentru functia educativa s-a impus in urma cresterii numarului copiilor inadaptati social si a constatarii ca la baza acestor inadaptari stau carentele educative ale familiei. Este necesara formarea unui mediu educogen, favorabil dezvoltarii copilului. S-a ajuns la concluzia ca multi parinti ignora etapele de dezvoltare fizica si psihica a copilului si ca aceasta neglijenta este principala cauza a esecurilor pe plan educativ.

Se pune problema pe cine trebuie sa vizeze educatia parintilor: adolescentul din scoala, tanarul care este pe cale sa intemeieze o familie, sau pe cei care au alcatuit deja o familie ?

Educatia pentru viata de familie incepe din familie, prin exemplul permanent al membrilor ei. Ea continua in scoala si se completeaza apoi in viata, prin experienta proprie.

Scopul formelor organizate de educatie a parintilor este de a furniza acestora atat cunoasterea indatoririlor ce decurg din rolul de parinte, cat si a cailor si mijloacelor stiintifice care sa-i ajute in activitatea practica de educare a copiilor. Ca principale forme de lucru cu parintii sa-u impus: scoala mamei, scoala tatalui, scoala parintilor, lectoratele cu parintii, conferintele pentru tinerele familii, cabinetele de consultatii educative cabinetele de planning familial.

Cel mai important scop in formarea personalitatii parintilor este modificarea sistemului de idei si convingeri astfel incat conflictele pe planul relatiilor familiale sa se reduca si influenta personalitatii parintelui asupra copilului sa fie pozitiva.

Poate ca nici un stereotip nu este mai puternic decat acela conform caruia sarcina cresterii si educatiei copiilor revine in mod natural mamei. Este, oare, mama principalul – daca nu chiar singurul – agent legitim si real al educatiei in familiile contemporane ?

Rolul educativ al mamei a constituit multa vreme tema privilegiata a studiilor privind dezvoltarea copilului si integrarea sa sociala. Plasata sub “umbrela” teoretica a psihanalizei si a functionalismului structuralist parsonsian, cercetarea empirica nordamericana a impus, in anii 50-60, ca universal modelul familiei nucleare izolate structurate pe axa instrumental (masculin) /expresiv (feminin). Maternitatea a fost transformata intr-un cult, iar femeia-mama glorificata. Toate studiile actuale concura la a pune in evidenta importanta extrema a mediului familial asupra dezvoltarii copilului. Numeroase variabile sunt astazi recunoscute ca fiind determinante care actioneaza puternic asupra “infloririi” intelectuale in copilaria mica. Aceste variabile sunt: Q.I. al mamei, atitudinile sale educative, trasaturile sale de personalitate, comportamentele sale educative, stilul sau interactional, sintaxa sa.

La ora actuala este evident ca intelegerea genezei raporturilor cu celalalt impune studiul relatiilor copilului cu intreaga varietate a partenerilor sai : tatal, fratii si surorile, bunicii, adultii familiari si prietenii, tovarasii de joaca au cu totii functii importante si diferite.

Dezvoltarea perspectivei sistemice a permis analiza familiei ca unitate educativa dupa ce s-a aratat ca interactiunea mamei cu copilul este puternic dependenta de natura raporturilor dintre soti, azi se atrage atentia asupra necesitatii depasirii nivelului diadic (al raporturilor mama-copil, tata-copil, copil-copil) intr-o analiza integratoare care considera familia ca unitate educativa, nu in sens structural-functional, ci din punctul de vedere al interactiunii membrilor. Luarea in considerare a interactiunilor familiale permite analiza familiei ca sistem deschis catre exterior, dar si ca sistem deschis in interior, respectiv ca sistem adaptiv complex. (Hill 1971)

Prin interactiunile membrilor sai, familia sintetizeaza influentele pe care diferite instante exterioare (scoala, grupul de egali, mediul profesional, retelele de sociabilitate) le exercita asupra fiecaruia in parte.

Cercetarile evidentiaza importanta a doua variabile familiale: coeziunea si adaptabilitatea membrilor familiei. Coeziunea familiala este definita ca o legatura emotionala intre membri si este masurata prin intermediul a noua variabile : angajare emotionala, independenta, frontiere, coalitii, timp, spatiu, prieteni, luarea deciziilor, interese si loisirs. In ceea ce priveste coeziunea aceasta este definita prin capacitatea sistemului familial de a-si schimba structurile de putere, rolurile si regulile ca raspuns la un stress situational sau de dezvoltare si masurata prin intermediul a sapte variabile : disciplina, control, posibilitati de afirmare a sinelui, stil al negocierii, complementaritatea rolurilor, reguli relationale, mecanisme de autoreglare. Din punct de vedere al adaptabilitatii familiile pot fi de patru tipuri : familii rigide, familii structurate, familii flexibile si familii haotice. S-au adus argumente ca pentru dezvoltarea psihosociala a copilului tipul de interactiune familiala si comportamentul fiecareia dintre membrii conteaza mai mult decat prezenta sau absenta unuia dintre parinti sau a fratilor ; de asemenea, un rol important il are flexibilitatea familiei.

La fel de important in ceea ce priveste educarea copilului in familie este stilul educativ al parintilor. Modul in care parintii se comporta este mai important decat faptul de a locui sau nu cu copiii lor. Un stil caracterizat printr-un grad inalt de acceptare, de afectiune si intelegere a copilului mic de catre persoana care il ingrijeste (indiferent daca persoana respectiva este mama, tatal sau altcineva) favorizeaza dezvoltarea urmatoarelor componente ale personalitatii: incredere, sentiment de securitate, posibilitate de a conserva respectul de sine si respectul celorlalti, disponibilitate de a face fata exigentelor vietii sociale. Acesti copii isi fac prieteni si intretin cu usurinta relatii „orizontale” (cu egalii) si nu au probleme in a face fata relatiilor „verticale” (care impun respectarea unor norme exterioare si a unor ierarhii). Dimpotriva, pentru copiii care traiesc intr-o atmosfera familiala lipsita de securitate emotionala (iar aceasta se poate asocia atat stilului autoritar, cat si celui permisiv si supraprotector) lumea sociala apare ca instabila, periculoasa si greu de controlat; ei manifesta putina incredere in ceilalti, au dificultati in a-si face prieteni si, mai ales, se simt incapabili sa faca fata solicitarilor unui mediu pe care il percep ca ostil. Varsta critica pentru constituirea structurilor emotionale pare sa fie cuprinsa intre 0-5 ani.

Intr-un mediu de tip familial este favorizat procesul de socializare, care este influentat, in cea mai mare parte de parinti deoarece ei actioneaza ca modele pentru o conduita acceptabila; ei asigura suportul afectiv si decid care dintre aceste comportamente vor fi interzise si care vor fi permise. Dar din ce in ce mai mult, rezultatele cercetarilor indica si importanta raporturilor copiilor cu alte persoane, in afara de parinti, de exemplu cu fratii si bunicii.

Parintele intervine ca factor de dezvoltare, deoarece il ajuta pe copil sa-si dezvolte deprinderi adecvate de interactiune sociala. Copiii par a fi programati sa se comporte intr-un anumit fel, iar parintii, prin raspunsurile lor, le asigura cadrele optime pentru a se dezvolta si invata. Kaye (1984) numeste aceste cadre esafodaj sau schela formativa, sugerand asemanarea copilului cu ucenicul care invata de la expert deprinderile de interactionare sociala. Autorul sustine ca parintii capabili asigura aceste cadre de dezvoltare in mai multe modalitati:

  • ei isi cresc copiii asiguradu-le satisfacerea nevoilor fizice si emotionale. Aceasta pregateste terenul pentru comunicare si o intelegere mutuala in privinta dezvoltarii;
  • isi protejeaza copiii de pericol, desi le permit sa incerce lucruri de care inca nu sunt capabili;
  • se comporta ca indrumatori, fie prin realizarea unor lucruri pe care copiii nu sunt inca in stare sa le faca, fie adaptand o activitate specifica astfel incat copilul sa-i poata face fata;
  • asigura copiilor un feedback asupra activitatilor lor pentru a-i ajuta sa-si imbunatateasca performantele sau pentru a evita pericolele;
  • actioneaza ca modele, demonstrand deprinderi si aptitudini;
  • incurajeaza conversatia, favorizand participarea copilului si puterea de intelegere;
  • actioneaza ca baza de date pentru copil, fapt care ajuta copilul sa-si organizeze informatia si sa elaboreze planuri.

Schaffer (1977) atrage atentia asupra a ceea ce se numeste “reciprocitate mutuala”, in relatia copil-mama. El a descris modelele interactionale concrete si fin echilibrate care apar pe masura ce fiecare individ raspunde la activitatile celorlalti si le influenteaza comportamentul. Asadar, cum se desfasoara aceste interactiuni (cruciale) sociale timpurii si care sunt factorii ce ajuta la dezvoltarea interactiunilor sociale intre copil si ceilalti oameni ?

Smith si Cowie (1991) descriu o serie de caracteristici observabile in repertoriul comportamental al copilului. Aceste caracteristici sunt:

Abilitatea de invatare. De la o varsta foarte frageda, copiii isi orienteaza atentia, mai ales, catre fizionomiile si vocile umane. Spre bucuria parintilor, ei invata sa faca diferenta intre vocea familiara a mamei, tatalui si vocile unor persoane mai putin familiare. Un comportament cum este acesta ii face pe parinti sa se simta „speciali” si sa devina chiar mai atenti cu copilul.

Comportamente care favorizeaza raspunsuri sociale. Pentru sugar, surasul sau plansetul nu are nici o semnificatie sociala. El plange daca ii este foame sau nu se simte confortabil si deseori pare sa zambeasca la intamplare. Totusi, parintii au tendinta sa raspunda la aceste semnale pe care le considera incercari de initiere a interactiunii sociale. Daca copilul plange, ei sunt inclinati sa-l ia in brate si sa-i vorbeasca; daca zambeste, parintii tind sa-i raspunda la fel si de asemenea, ii vorbesc. Copilul invata gradual consecintele sociale ale plansului si surasului, datorita importantei sociale pe care le-o acorda parintii. Atunci copilul retine efectele acestor comportamente ale lui asupra mamei si apoi le foloseste deliberat pentru a face impresie.

Bucuria „raspunsului prin contingenta”. Elaborarea raspunsului prin contingenta se refera la reactia imediata a parintelui la o actiune provocata de copil. De exemplu, in cazul unui sugar, raspunsul prin contingenta este reactia activa si adecvata a parintilor la surasul copilului. Mai tarziu, aceasta bucurie de a obtine raspunsuri prin contingenta se transforma in activitati ludice cum ar fi „jocul de-a v-ati ascunselea” – promovate, initial, de catre adulti, iar ulterior dezvoltandu-se in interactiuni veritabile care implica anticiparea si reluarea.

Raportarea sociala. Cercetarile au aratat ca sugarul, in jurul varstei de 1 an, este in realitate destul de bun in aprecierea raspunsului emotional al parintelui intr-o situatie particulara, inainte de a decide cum sa reactioneze el insusi. Acest fenomen, cunoscut sub denumirea de raportare sociala apare in situatii oarecum ambigue, dar si atunci cand copilul nu este sigur cum ar trebui sa raspunda. Copilul exploreaza fizionomia mamei in cautarea unor indicii emotionale, iar daca mama nu se afla langa el, va incerca acelasi lucru cu ceilalti din preajma lui. De exemplu, Klinert (1984) a observat reactia copilului fata de jucarii cu care nu este familiarizat. El privea adesea catre mama ca si cum ar aprecia reactia ei. Cand mama raspundea pozitiv, asa proceda si copilul. Daca raspunsul mamei era negativ, la fel era si raspunsul copilului. Aceasta raportare sociala timpurie este considerata a fi inceputul formarii abilitatii copilului de a empatiza cu ceilalti oameni.

Sunt rare situatiile in care copilul se gaseste intr-o de extrema deprivare si in care interactioneaza slab sau deloc cu celelalte fiinte umane. De exemplu, Davis (1947) a descris cazul unei fetite in varsta de 6 ani pe nume Anna, care a fost gasita intr-o mansarda unde crescuse fara nici un contact social. Cand a fost descoperita, Anna nu putea vorbi si nu stia sa se hraneasca, fiind total apatica. Ceea ce avea in comun cu ceilalti copii aflati in circumstante similare era ca isi pierduse total deprinderile normale de interactionare sociala – de fapt, aproape ca nu era considerata un om. Prin prisma unor astfel de cazuri, precum acela al Annei, s-a conchis ca dezvoltarea copiilor se realizeaza in mare masura prin intermediul relatiilor sociale. Comportamentul celorlaltor persoane orientate spre copil si comportamentul copilului directionat spre acestea influenteaza dezvoltarea personalitatii, proceselor cognitive (perceptia, memoria, gandirea, limbajul), afectivitatii si, desigur, dezvoltarea comportamentului social.

CUM SA COMUNICI CU COPILUL?

Atunci cand comunicam cu un copil trebuie sa fim constienti in primul rand despre relatia inegala dintre noi ca adulti si copii. Ca adulti avem o pozitie de putere si puterea de a defini situatia. In relatie cu asistentul social, copilul poate resimti mai puternic aceasta relatie de inegalitate pentru ca acesta este perceput ca o autoritate. Din acest motiv este important sa se creeze o relatie de incredere. Aceasta relatie de incredere poate fi creata atunci cand noi, adultii, dovedim respect fata de unicitatea copilului din fata noastra.

O modalitate de a dovedi respect este sa apreciem unicitatea copilului. Aceasta inseamna sa intelegem ce simte el in situatia sa si cum vede acesta relatiile cu adultii, precum si sa sprijinim copilul in gasirea unei solutii atunci cand copilul are nevoie de aceasta sau este in pericol. A aprecia nu inseamna a fi autoritar, ci a-ti mentine autoritatea intr-un mod respectuos fata de persoana cu care comunici.



Teoriile moderne despre comunicarea intre profesionisti si copii se concentreaza asupra crearii unei relatii bazate pe recunoastere si apreciere. Daca noi, in calitate de specialisti, fie ca suntem politisti, cadre didactice, asistenti sociali, doctori sau asistente medicale, devenim constienti de pozitia de putere pe care o detinem si suntem hotarati sa recunoastem si sa apreciem in comunicarea noastra caracterul individual al copilului si dreptul acestuia de a participa la deciziile care il privesc, atunci il vom putea ajuta sa-si imbunatateasca situatia, luand in considerare capacitatile lui in continua dezvoltare si resursele lui individuale.

In calitatea dumneavoastra de profesionisti trebuie sa cautati sa stabiliti o asemenea relatie reciproca. Acest principiu este valabil si in cazul comunicarii cu parintii. Putem spune ca cele mai importante ingrediente in comunicare sunt: a) abilitatile interpersonale: ascultarea cu atentie si incurajarea interlocutorului, intelegerea sentimentelor si a opiniilor sale, b) respectul fata de interlocutor si c) capacitatea de a intelege opinia si situatia acestuia. Ca asistent social, este de asteptat sa va asumati raspunderea de a stabili un contact bun, caracterizat prin deschidere, implicare, interes si respect. Cu o asemenea atitudine puteti comunica eficient atat cu copiii, cat si cu parintii lor.

Stabilirea unei relatii de recunoastere este o conditie necesara pentru comunicarea cu copiii si parintii lor. Cand dumneavoastra, ca specialisti, va asumati raspunderea de a stabili contactul si cand dovediti respect si intelegere, ii ajutati sa aiba incredere si sa comunice eficient.

Comunicarea apreciativa este comunicare eficienta.

Criterii pentru o buna comunicare cu copiii:

Cu ajutorul principiilor mentionate mai sus, putem construi urmatoarele criterii pentru o buna comunicare cu copiii:

Nu uitati ca fiecare copil este unic si necesita o abordare individualizata.

Fiecare copil este unic, la fel cum fiecare dintre noi este unic. Circumstantele in care copilul vine sa va ceara sprijinul sunt diferite.

Copiii pot avea diferite niveluri de dezvoltare emotionala si morala sau de responsabilitate. Faptul ca ei se afla intr-o situatie dificila este consecinta unor imprejurari de care nu pot fi facuti responsabili; toti copiii merita respect si intelegere.

Unii copii au o „retea de sustinere” mai buna decat a altora: ei sunt inconjurati de adulti care ii ajuta sau sprijina. De aceea, parintii copiilor mai putin „norocosi” din acest punct de vedere trebuie sustinuti pentru a-si asuma responsabilitatile sau, impreuna cu acestia, trebuie gasite alte solutii pentru asigurarea drepturilor si dezvoltarii copiilor.

Unii copii au mai multe oportunitati decat altii.

Aceste criterii se aplica si in cazul grupurilor de copii. Grupurile de copii care au nevoie de ingrijire si de protectie nu trebuie tratate global. Fiecare copil din interiorul grupului trebuie tratat individual.

Adaptati-va comunicarea la persoana cu care comunicati: copil, parinte sau un alt profesionist.

Ascultati si luati in considerare perspectiva si situatia celuilalt.

Comunicarea adaptata la copil

Atunci cand vorbiti cu un copil, este important sa folositi un stil de comunicare prietenos fata de copil, sa fiti constienti de limbajul trupului si de faptul ca trebuie sa folositi un limbaj adaptat nivelului de intelegere al copilului.

Urmatoarele principii ar trebui urmate in timpul comunicarii:

Folositi intotdeauna un limbaj simplu

Folositi intotdeauna un limbaj simplu, luand in considerare varsta, gradul de maturitate si dezvoltarea intelectuala a copilului din fata dumneavoastra.

Asigurati-va ca mesajul si cuvintele dumneavoastra sunt intelese corect de copil.

Limbajul trupului

• Evitati sa va incruntati, deoarece incruntarea poate fi luata drept dezaprobare.

• Uitati-va in ochii copilului si adoptati o atitudine de interes, coborandu-va la nivelul la care copilul va poate privi in ochi.

• Evitati posturi rigide ale trupului.

• Nu uitati ca postura pe care o adoptati va antrena automat un anumit raspuns din partea copilului.

Comportamentul

• Nu folositi forta decat atunci cand este absolut necesar (daca, la urgente, un adolescent intr-o situatie critica devine agresiv si periculos pentru sine si pentru altii, s-ar putea sa fiti nevoiti sa folositi forta fizica. Incercati intotdeauna sa calmati adolescentul. Anuntati daca ati fost nevoiti sa recurgeti la forta).

• Tonul vocii (aveti grija sa pastrati un ton calm si respectuos – un asemenea ton il va face pe copil sa asculte mult mai bine).

• Nu tratati niciodata copilul intr-un mod degradant, umilitor, agresiv sau nemilos.

Lista de verificare pentru comunicarea cu parintii si copiii

Contact: Asumati-va responsabilitatea contactului si pentru crearea unei atmosfere de incredere/intelegere. Aveti grija la tonul vocii, limbajul trupului si la reactia parintilor/copilului.

Competenta: Explicati competenta dumneavoastra, de ce trebuie sa faceti evaluarea situatiei sociale, ce aveti de gand sa faceti si cu ce anume ii puteti ajuta. In cazul unei intalniri, verificati care sunt asteptarile parintilor / copilului.

Clarificare si consultare: Explicati ca trebuie sa puneti intrebari pentru a lamuri situatia, astfel incat sa gasiti impreuna o solutie potrivita pentru copil. Incepeti cu intrebari deschise (Ce s-a intamplat? Cum vad ei situatia? Ce solutii intrevad la problema? Cum pot contribui acestia la gasirea unei solutii? Cine ar mai trebui implicat?)

Concluzii: Prezentati pe scurt solutiile care au fost gasite si, daca este posibil, puneti-va de acord asupra: Ce vor face parintii/copilul, ce veti face dumneavoastra, cine ar mai putea fi implicat in solutie. O propunere de urmarire a actiunii (sedinte, alte masuri).

Capitolul 12. Dreptul copilului la protectie impotriva abuzului, neglijarii, a pedepselor fizice si a oricarei forme de exploatare

12.1. Cum se defineste abuzul?

„Prin abuz asupra copilului se intelege orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului” (art.89 alin.1 din Legea nr.272/2004).

Abuzul asupra copiilor se clasifica in patru categorii – abuz fizic, neglijare, abuz sexual si abuz emotional – iar aceste forme se intalnesc mai des in diverse combinatii decat singure. De exemplu, un copil abuzat fizic este deseori abuzat si emotional, si un copil abuzat sexual este de obicei si neglijat. Orice copil poate fi victima oricarei forme de abuz la orice varsta. Abuzul fizic si chiar vatamarea corporala par a fi insa mai frecvente in cazul copiilor mai mari de 5 ani.

Violenta in familie poate afecta pe oricine, indiferent de religie, culoare sau statut social. Se intampla atat in familii bogate cat si in cele sarace, atat in familiile monoparentale cat si in cele cu ambii parinti. Uneori parintii se abuzeaza reciproc, iar pentru copilul care este martor poate fi dificil. Unii parinti isi abuzeaza copiii prin folosirea violentei verbale sau fizice ca modalitate de disciplina. Atat baietii cat si fetele pot avea parte de pedepse fizice abuzive din partea parintilor – dar baietii sunt batuti mai des decat fetele.

Abuzul copiilor poate aparea si in institutiile pentru copii.

In ultimii cativa ani, in multe tari s-au adunat probe care arata ca abuzul copiilor se intampla mult mai des decat se credea.

Abuzul fizic este, de obicei, cea mai evidenta forma de abuz. Poate lua multe forme: lovituri, scuturari, arsuri, ciupituri, muscaturi, sufocari, aruncari, biciuiri, batai si alte actiuni ce pot cauza rani fizice, pot lasa urme sau pot produce durere fizica.

Abuzul sexual consta in orice tip de contact sexual intre un adult si un copil sau intre doi copii de varste semnificativ diferite. Daca o persoana este abuzata de un alt membru al familiei, atunci avem de a face cu un incest.

Abuzul emotional poate fi mai greu de evidentiat deoarece nu exista semne fizice vizibile. Bineinteles ca oamenii tipa unii la altii, isi exprima furia, se si insulta reciproc uneori, iar exteriorizarea nemultumirilor poate fi uneori sanatoasa. Abuzul emotional, insa, apare atunci cand tipetele si furia merg prea departe, sau atunci cand un parinte minimalizeaza, ameninta, sau respinge in mod constant un copil, intr-atat incat ii afecteaza respectul de sine si sentimentele de pretuire a propriei persoane. Asa cum abuzul fizic produce cicatrice de ordin fizic, abuzul emotional poate afecta emotional copilul.

La fel ca formele mai violente de abuz, abuzul emotional poate afecta imaginea si respectul de sine ale copilului si poate avea anumite efecte asupra capacitatii sale de a functiona in societate, de a da si de a primi afectiune. Copilul ar putea avea dificultati in a-si face prieteni si a relationa cu cei de aceeasi varsta, evitand sa participe la activitati impreuna cu alti copii. Pe de alta parte, ar putea deveni inclinat catre agresivitate si un comportament provocator. Este posibil, de asemenea, sa prezinte probleme de invatare, sa devina hiperactiv sau sa aiba probleme precum enurezisul. S-ar putea sa adopte o atitudine „pseudo-matura”, devenind preocupat sa aiba grija de adulti si sa-si asume alte asemenea roluri mult peste dezvoltarea normala la varsta lui.

Atunci cand apare si, in mod special, cand persista o perioada mai indelungata, abuzul emotional poate avea impact pe toata durata vietii, afectand fericirea, relatiile si succesul unui tanar in viata. E posibil ca acesta sa devina tacut, incapabil sa se destinda si inclinat catre un comportament defetist. In cazuri extreme, poate deveni auto-distructiv, poate incerca sa se automutileze, chiar sa incerce sa se sinucida.

Ca si in cazul altor tipuri de abuz, abuzul emotional este deseori rezultatul comportamentului parintilor, care la randul lor au crescut intr-un mediu in care au fost abuzati din punct de vedere emotional de propriii parinti. Constientizarea modului in care se poarta cu copiii lor este un prim pas important pentru stoparea comportamentului abuziv. De multe ori, ei nu realizeaza ca purtarea lor are un impact negativ; daca si-ar constientiza actiunile si ar fi mai sensibili la durerea copilului lor, probabil ca ar dori sa faca ceva pentru a-i pune capat.

Abuzurile nu se intalnesc doar in familii. Teroarea este o forma de comportament abuziv care apare in grupuri de indivizi cu aceeasi varsta, la orice varsta. Terorizarea cuiva prin intimidare, amenintari sau umilire poate fi un comportament la fel de abuziv precum bataia. Cei care ii terorizeaza pe altii au fost adeseori abuzati ei insisi. Acest lucru este valabil si pentru cei care isi abuzeaza partenerii. Totusi, abuzurile pe care le-a suferit o persoana in trecut nu sunt o scuza pentru a-i abuza pe altii.

„Prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului” (art. 89 alin. 2 din Legea nr.272/2004).

Neglijarea apare atunci cand un copil nu beneficiaza de hrana, casa, haine, ingrijire medicala sau supraveghere adecvate. Neglijarea emotionala survine cand parintele nu ii ofera copilului suficient sprijin emotional sau, in mod premeditat si repetat, nu ii acorda destula atentie sau nu ii da atentie deloc. Nu vorbim insa de neglijare atunci cand parintele nu-i da copilului tot ce pretinde, precum un alt calculator sau un telefon mobil nou.

Abuzul poate, de asemenea, imbraca forma infractiunilor bazate pe ura, indreptate impotriva oamenilor din cauza rasei lor, a religiei, capacitatilor, sexului sau orientarii sexuale.

Diferite tipuri de abuz

Ca si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului si Protocolul sau optional asupra vanzarii copiilor, a prostitutiei si pornografiei avand ca subiect copiii, Legea nr. 272/2004 protejeaza copiii impotriva diferitelor forme de violenta, neglijare, abuz sau rele tratamente (Articolul 85, 89), impotriva exploatarii economice (Articolul 87), impotriva consumului de droguri (Articolul 88), impotriva rapirii sau oricaror forme de traficare (Articolul 98) si impotriva oricaror alte forme de exploatare (Articolul 99).

Copiii trebuie sa fie protejati impotriva oricarei forme de violenta, abuz, rele tratamente sau neglijenta (Articolul 85) si, in consecinta, trebuie luate toate masurile necesare pentru prevenirea acestora. Legea prevede masuri specifice care trebuie luate in aceste cazuri, masuri care aproape intotdeauna necesita cooperarea intre mai multe categorii de profesionisti.

Exploatarea prin munca reprezinta in prezent cel mai raspandit mod de exploatare si de abuz asupra copiilor din intreaga lume. Acest subiect va fi prezentat pe larg in capitolul 13.

Articolul 88 din Legea nr. 272/2004 garanteaza protectia copiilor impotriva folosirii ilicite de stupefiante si substante psihotrope. Acestea includ substante precum opiul, morfina si alcaloizii de opiu si morfina sintetica, frunzele de coca si cocaina, produsele pe baza de canabis si orice drog cu efecte psihotrope/psihoactive capabil sa induca o stare de dependenta sau, in cazul unui abuz, poate duce la probleme de sanatate publica sau sociala (sedative precum barbituricele, stimulante precum amfetaminele si halucinogene, precum LSD).

Agentia Nationala Antidrog, in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copiilor si cu alte autoritati, are obligatia de a lua masurile corespunzatoare pentru prevenirea folosirii copiilor la productia si traficul ilicit al acestor substante si pentru constientizarea publicului larg si, in mod special, a copiilor cu privire la aceasta problematica. Sprijinirea copiilor si a familiilor acestora in vederea prevenirii si interventiei in caz de consum de droguri include consiliere si indrumare, dar si elaborarea de politici si strategii care sa garanteze recuperarea fizica si psihica si reintegrarea sociala a copiilor dependenti de droguri, inclusiv prin dezvoltarea de metode de interventie alternativa la institutiile psihiatrice traditionale.

Asistentii sociali trebuie sa contribuie la protectia copiilor impotriva folosirii drogurilor, afland daca in comunitatea lor exista situatii de consum sau trafic de droguri, informand autoritatile competente si participand la programele de prevenire dezvoltate de acestea. Ei trebuie sa coopereze si sa lucreze cu scoala, pentru a-i informa pe copii despre efectele consumului de alcool si alte droguri. Asistentii sociali trebuie sa informeze si sa orienteze parintii ai caror copii care consuma alcool sau droguri, catre serviciile specializate.

Articolul 98 din Legea nr. 272/2004 se refera la rapirea si traficul de copii. Traficul de persoane este definit in Conventia ONU impotriva Crimei Organizate Transfrontaliere ca fiind “recrutarea, transportarea, transferul, adapostirea sau primirea de persoane prin amenintare sau folosirea violentei sau a altor forme de coercitie, de rapire, de frauda, de inselare, de abuz de putere sau a unei pozitii de vulnerabilitate, sau prin darea sau acceptarea de beneficii sau plata pentru obtinerea consimtamantului unei persoane de a avea controlul asupra altei persoane, in scopul exploatarii acesteia”. Ministerul Administratiei si Internelor impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Oficiul Roman pentru Adoptii, in cooperare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, au un rol important in aceasta problema. Aceste institutii vor intreprinde pasii necesari in vederea luarii tuturor masurilor de natura legala, administrativa si educationala destinate sa asigure protectia efectiva impotriva oricarei forme de traficare interna si internationala a copiilor, cu orice scop si in orice forma, inclusiv de catre parintii lor.

Asistentii sociali pot contribui la prevenirea vanzarii si traficului de copii prin desfasurarea de actiuni de informare a comunitatii, familiilor si copiilor si prin informarea autoritatilor competente in cazul in care suspicioneaza existenta unor asemenea cazuri in comunitatea lor.

Recunoasterea abuzului asupra copiilor si a neglijarii acestora

Pentru a-si putea indeplini aceste obligatii, este important ca asistentii sociali sa cunoasca semnele specifice ale abuzului sau neglijarii, fiind receptivi la indicii relevate de comportamentul copiilor, parintilor sau al altor responsabili legali ai copilului:

Indicii ale abuzului sau neglijarii

La copil

La parinte

􀂃Prezinta schimbari neasteptate de comportament sau de randament scolar;

􀂃Arata interes scazut pentru copil;

􀂃Nu a primit ajutor pentru problemele fizice sau medicale supuse atentiei parintilor;

􀂃Neaga existenta problemelor de acasa sau de la scoala ale copilului sau da vina pe acesta;

􀂃Are probleme de invatare care nu pot avea cauze fizice sau de natura psihica;

􀂃Il vede pe copil ca fiind in intregime rau, fara valoare sau ca pe o povara;

􀂃Este intotdeauna circumspect, ca si cum ar astepta mereu sa se intample ceva rau;

􀂃Cere perfectiunea sau un nivel de performanta fizica sau academica la care copilul nu poate ajunge;

􀂃Ii lipseste supravegherea unui adult;

􀂃Ii cere copilului sa ii arate grija, atentie si satisfacerea nevoilor sale afective.

􀂃Se plange tot timpul, se straduieste prea mult sau este prea responsabil.

In raportul dintre parinte si copil

􀂃Se ating sau se privesc rareori;

􀂃Manifesta o atitudine negativa in relatia lor;

􀂃Declara ca nu se plac.

Nici unul dintre aceste semne nu indica in mod automat un abuz. Oricare dintre ele poate fi gasit la orice parinte sau copil, intr-un moment sau altul. Dar cand indiciile apar in mod repetat sau combinate, ele trebuie sa determine asistentii sociali sa acorde atentie sporita situatiei si sa ia in considerare posibilitatea unui abuz asupra copilului.

Posibilitatea existentei abuzului fizic poate fi luata in considerare atunci cand copilul si/ sau parintele sau o alta persoana in grija careia se afla copilul manifesta urmatoarele semne:

Semne ale abuzului fizic

Copil

Parinte (sau alta persoana)

􀂃Are arsuri, muscaturi, vanatai, oase rupte

sau ochi invinetiti in mod inexplicabil;



􀂃Da explicatii neconvingatoare,

contradictorii sau nu da nici o explicatie privind ranile copilului;

􀂃Are vanatai vechi sau alte semne vizibile, dupa o absenta de la scoala;

􀂃Descrie copilul ca fiind „rau” sau intr-un alt mod negativ;

􀂃Pare inspaimantat de parinti si protesteaza sau plange cand trebuie sa mearga acasa;

􀂃Utilizeaza pedepse fizice dure;

􀂃Se crispeaza la apropierea adultilor;

􀂃A fost abuzat in copilarie.

􀂃Declara ca a fost batut de un parinte sau de o alta persoana care il ingrijeste.

Sindromul copilului zdruncinat este un tip de leziune traumatica a creierului care apare la bebelusii scuturati cu violenta. Bebelusul are muschii gatului putin dezvoltati si capul mare si greu. Scuturatul face ca fragilul creier al copilului sa se miste in interiorul cutiei craniene si astfel apar striviri, umflaturi si hemoragii ce pot determina leziuni grave, permanente ale creierului sau chiar decesul. Leziunile caracteristice sindromului copilului zdruncinat sunt hemoragiile subdurale (sangerari in interiorul creierului), hemoragii ale retinei (in interiorul acesteia), leziuni ale coloanei vertebrale, ale gatului, fracturi ale coastelor sau altor oase. Aceste efecte nu sunt intotdeauna usor observabile. Simptome ale sindromului copilului zdruncinat includ: iritabilitate extrema, letargie, pofta slaba de mancare, probleme de respiratie, convulsii, voma si piele alba sau vanata. De obicei, astfel de leziuni apar la copiii mai mici de 2 ani, dar pot fi intalnite si la copii de maxim 5 ani.

Posibilitatea neglijarii copilului poate fi luata in considerare atunci cand copilul si/ sau parintele sau o alta persoana in grija careia se afla copilul manifesta urmatoarele semne:

Semne ale neglijarii

Copil

Parinte (sau alta persoana)

􀂃Nu a beneficiat de ingrijire medicala sau stomatologica necesara la timp, vaccinari sau tratament oftalmologic ori ochelari;

􀂃Pare sa fie indiferent fata de copil;

􀂃Este adesea murdar si miroase neplacut;

􀂃Pare apatic sau deprimat;

􀂃Nu are haine adecvate anotimpului si temperaturii de afara;

􀂃Se comporta irational sau intr-o maniera ciudata;

􀂃Consuma alcool sau alte droguri;

􀂃Consuma alcool sau alte droguri.

􀂃Sustine ca nu are pe nimeni acasa care sa il ingrijeasca.

Posibilitatea abuzului sexual poate fi luata in considerare atunci cand copilul si/ sau parintele sau o alta persoana in grija careia se afla copilul manifesta urmatoarele semne:

Semne ale abuzului sexual

Copil

Parinte (sau alta persoana)

􀂃Are dificultati la mers sau la statul pe scaun;

􀂃Este excesiv de protector cu copilul, limitand sever contactul acestuia cu alti copii, in special de sex opus;

􀂃Refuza deodata sa se schimbe pentru ora de educatie fizica sau refuza sa participe la activitati fizice;

􀂃Este secretos si izolat;

􀂃Da dovada de cunostinte sau comportament sexual ciudat, sofisticat sau neobisnuit;

􀂃Descrie dificultati in casnicie care implica lupte pentru putere in familie sau relatii sexuale.

􀂃Contracteaza o boala venerica sau, in cazul unei fete, ramane insarcinata;

􀂃Fuge de acasa;

􀂃Acuza abuzul sexual din partea unui parinte sau altei persoane in grija careia se afla.

Posibilitatea abuzului emotional poate fi luata in considerare atunci cand copilul si/ sau parintele sau o alta persoana in grija careia se afla copilul manifesta urmatoarele semne:

Semne ale abuzului emotional

Copil

Parinte (sau alta persoana)

􀂃Are un comportament alcatuit din extreme, cum ar fi comportamentul servil sau revendicativ exagerat, pasivitate sau agresivitate extrema;

􀂃Acuza, cearta si minimalizeaza copilul in mod constant;

􀂃Este fie prea matur (ingrijeste un alt copil, de exemplu), fie prea infantil (se leagana sau da din cap in mod frecvent);

􀂃Nu este preocupat de soarta copilului si refuza sa ia in considerare problemele copilului la scoala;

􀂃Este intarziat in dezvoltarea fizica sau emotionala;

􀂃Respinge copilul in mod evident.

􀂃Incearca sa se sinucida;

􀂃Declara o lipsa de atasament fata de parinti.

Asistentii sociali sunt obligati sa faca verificari in cazul unei suspiciuni de abuz, neglijare sau exploatare, si sa sesizeze si sa coopereze cu DGASPC, atunci cand suspiciunile se confirma.

Asa cum am mai mentionat in repetate randuri in acest manual, asistentii sociali au un rol important in prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii. Ei realizeaza aceasta activitate prin procesul de monitorizare permanenta a copiilor din comunitate, prin activitatea de informare a parintilor cu privire la drepturile copiilor lor, la modalitatile de crestere fara violenta a copiilor, la efectele distructive pe care abuzul de alcool sau dependenta de droguri, sau comportamentele abuzive ale parintilor le pot avea asupra copiilor, prin consilierea si orientarea parintilor in ceea ce priveste serviciile de care pot beneficia, ori prin includerea acestor servicii in planurile de servicii atunci cand este necesar.

Asistentii sociali trebuie sa stie ca saracia nu inseamna neglijenta si abuz. Daca un copil nu merge la scoala sau nu are anumite facilitati, acest lucru trebuie vazut in contextul familiei. Daca este asa, SPAS trebuie sa puna la dispozitie niste elemente minimale pentru ca familia sa poata avea grija de copii.

Comunicarea si confidentialitatea in caz de neglijenta si abuz

Cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa ii promiteti copilului sa il ajutati pe el si pe familia lui, indiferent de ce va va spune. Nu promiteti niciodata ca nu veti dezvalui sau nu veti transmite mai departe informatiile oferite de copil.

In situatii de abuz si neglijare, este important sa acordati atentie comunicarii cu copilul si sa va folositi abilitatile de comunicare interpersonala. Situatia este dificila, deoarece copilul nu mai are incredere in adulti. Consecintele acestei increderi distruse pot fi frica, nelinistea, rusinea si vina. Copilul poate incerca sa se protejeze si, deseori, sa isi protejeze intreaga familie, in special in cazul unui abuz comis de un membru al familiei..

In timpul comunicarii cu un copil neglijat sau abuzat, este important sa aratam consideratie fata de parintii acestuia, in pofida a ceea ce s-a intamplat, deoarece copilul este atasat de ei. Poate fi de ajutor pentru copil daca mentionam ca parintii lui vor ce e mai bun pentru el, dar, pentru moment, nu sunt capabili sa ii ofere aceasta. Pentru stima de sine a parintilor, pentru binele copiilor si loialitatea lor fata de parinti si pentru cooperarea viitoare a parintilor cu personalul specializat, este important ca parintii sa isi pastreze pe cat posibil demnitatea. Abuzul comis de un adult din afara retelei familiale este, la randul lui, foarte grav, insa experienta traita si consecintele acesteia pot fi tratate intr-un mod diferit, deoarece reteaua familiala ii poate acorda sprijin copilului pentru a trece peste situatia respectiva.

E, de asemenea, important sa creati un mediu deschis, bazat pe incredere si siguranta. Deseori, copilul poate sa regrete ca i-a informat pe altii despre situatia lui si ca si-a dezvaluit secretul, ceea ce poate avea implicatii majore pentru familie, de exemplu. Copilul fie se teme de aceste consecinte, fie a fost amenintat si ii este frica sa nu fie pedepsit.

Cel mai bun lucru pe care il poate face asistentul social este sa ii promita copilului ca il va ajuta pe el si familia lui, indiferent de ceea ce va spune. Niciodata nu trebuie sa promita ca nu va dezvalui sau nu va transmite mai departe informatiile oferite de copil. Nu trebuie sa uitam ca, odata ce copilul a dezvaluit abuzul sau neglijarea, inseamna ca situatia poate fi remediata. Aceasta este o usurare pentru copil, intrucat poate face fata sentimentelor de neliniste, frica, singuratate.

Interlocutorul copilului trebuie sa se exprime concret, dandu-i acestuia posibilitatea de a exterioriza ce simte si cum isi vede propria situatie, precum si prilejul de a-si cunoaste interlocutorul si motivul pentru care se afla acolo. Obiectivul este reducerea sentimentelor de neliniste si frica ale copilului in legatura cu ce se va intampla. Copilul poate fi ingrijorat ca vor afla si altii ce povesteste si se poate intreba ce vor crede si cum vor reactiona ei. E posibil sa-i fie si teama de consecintele implicarii unei persoane straine..

Daca va aflati intr-o asemenea postura , spuneti-i direct ca intelegeti prin ce a trecut. Puteti face asta in termeni mai generali, spunand ca este greu pentru un copil sa treaca prin situatii in care nu sunt protejati. Incercati sa diminuati sentimentele de insecuritate, neliniste si ingrijorare ale copilului.

Atitudinea dumneavoastra este foarte importanta. Copilul are nevoie de sprijin. Aveti incredere in informatiile pe care le veti primi si in orientarea pe care i-o puteti oferi. Cand copilul are curajul de a comunica o astfel de situatie, trebuie sa fiti deschis si sa ascultati. NU utilizati intrebari si observatii cum ar fi: „Sigur spui adevarul? Poate ai inteles gresit? Poate tu ai fost de vina, nu ai fost cuminte? De ce nu ai spus mai devreme?”. Asemenea comentarii il pot determina pe copil sa nu se simta in siguranta sau chiar sa nege ce s-a intamplat.

Exemplele de mai jos ilustreaza modul in care puteti comunica concret cu copilul. Este important sa nu ii spuneti nimic copilului din ceea ce nu vreti sa auda parintii

o “Cred ca ti-a fost urat cand te-ai trezit si nu era nimeni acasa. Adultii nu trebuie sa lase copiii singuri in timpul noptii.”

o “Stiu o fata de varsta ta, care nu a povestit nimanui ca mama ei era foarte bolnava. Cand nu avea haine curate de imbracat, fata spunea ca e bolnava si nu mai mergea la scoala.”

o “Cunosc multi copii in situatia ta. Ei nu povestesc nimanui ca sunt batuti acasa.”

Un copil nu vede intotdeauna un asistent social ca pe un sprijin, ci, dimpotriva, mai mult ca pe o amenintare. Din acest motiv este important sa ii dati posibilitatea copilului sa afle cine sunteti si ce puteti face, prin mentionarea acestor lucruri.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




TEORII CRIMINOLOGICE CU RELEVANTA PENTRU MUNCA DE ASISTARE SOCIALA
Tipuri de servicii sociale destinate persoanelor varstnice
Comunicarea cu persoana varstnica
PERFECTIONAREA SISTEMULUI DE FINANTARE EXTERNA A SERVICIILOR SPECIALIZATE DE PROTECTIA COPILULUI SI ADULTULUI
STRATEGIA DIRECTIEI GENERALE DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI ARAD
Legislatia nationala privind adoptia
MANAGEMENTUL DE CAZ IN ASISTENTA SOCIALA
Procedura adoptiei interne




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu