Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » familie » medicina
INCEPUTURILE COMICULUI ONOMASTIC : ION BUDAI – DELEANU

INCEPUTURILE COMICULUI ONOMASTIC : ION BUDAI – DELEANU



INCEPUTURILE COMICULUI ONOMASTIC : ION BUDAI – DELEANU

”Aceast opera (lucrare) nu este furata, nici imprumutata de la vreo alta limba, ci chiar izvoditura noao si orighinala romaneasca. Deci, buna sau rea cum este, aduce in limba aceasta un product nou. Soiul acestor feliu de alcatuiri sa chiama comicesc, adeca de ras…”

(Ion Budai-Deleanu)



Cercetarea manifestarilor comicului onomastic din perioada moderna a literaturii noastre poate incepe cu Ion Budai-Deleanu, pentru ca, asa cum remarca T. Vianu, in prefata editiei intii a Artei prozatorilor romani, ”mai inainte se intinde drumul literaturii istorice si religioase, adica al unei productii a carei finalitate nu este propriu-zis estetica” si nici nu ofera material temei noastre de cercetare.

Nici chiar Istoria ieroglifica a lui Dimitrie Cantemir, acest ”adevarat roman de Renard romanesc”, cum il considera G. Calinescu, nu raspunde decit in mica masura cercetarilor noastre, caci alegoria constituie, mai degraba, o istorie mascata, iar, dincolo de conventii si de codul de interpretare, sunt sesizabile o doza mare de subiectivitate si vadite interese proprii. De altfel, si sugestiile satirice ale numelor alegorice sunt transparente, elementare uneori, alteori livresc complicate: corbul = tiran, vulpea = vicleana, hameleonul = ipocrit, strutocamila = prost etc. si demonstreaza influenta unei lucrari cunoscute in epoca medievala – Fiziologul sau Bestiarum. Astfel de manuale populare de zoologie, elementare si naive, descinzind din Egiptul elenistic al secolului al IV-lea e.n., au imprumutat folclorului si literaturii culte, pe langa descrieri devenite fabuloase, numeroase tente moralizatoare.

Tiganiada sau tabara tiganilor. Poemation eroi-comico-satiric alcatuit in doaosprezece cantece de Leonachi Dianeu este redactata, intr-o prima varianta, in 1800, apoi reluata si definitivata in 1812. Este plasmuita, deci, la hotarul dintre doua secole, dar si dintre doua lumi: feudalismul in descompunere si aspiratiile spre libertate ale burgheziei. Asa incat declaratia autorului din Prolog, cum ca a alcatuit aceasta ”jucareaua vrand a forma s-a introduce un gust nou de poezie romaneasca”, in parte adevarata, este, in acelasi timp, o mascare, in fata cenzurii, a adevaratului continut de idei. Prin intermediul odiseii burlesti a tiganilor, autorul osandeste vehement societatea feudala, isi ingroapa amaraciunea fata de decaderea politica a Tarilor romane; prin zugravirea unui domnitor viteaz si intransigent, isi ascunde continuu ostilitatea fata de obscurantism, ipocrizia clericala si nemernicia aristocrata, prin echivocuri, aluzii si anecdote.

”Farmecul mare al Tiganiadei – scria Paul Cornea –sta intr-o rara si fericita conjunctie: luministul cu vederi inaintate, eruditul cu larga informatie se contopesc cu taranul robust, mintos, jovial, in care s-a adunat toata sarea pamantului”.

Pe plan estetic, nucleul intentiilor, marturisite, de altfel, il constituie ambitia de a inzestra si literatura noastra cu o opera de tipul marilor modele consacrate de catre clasicism. De aici si nenumaratele trimiteri la maestrii genului: Homer, cu Batrahomiomahia, Tassomi, cu La secchia rapita, Ariosto, cu Orlando Furioso, Tasso, cu Gerusaleme liberata, ba chiar si Vergiliu, cu Eneida, sau Cervantes, cu Don Quijote etc. La fel, il preocupa dorinta crearii unui stil poetic original, in pofida ”neajungerilor limbii”, care il ”desmanta”, considerind ca ”vreme ar fi odata a ne cunoaste limba si a o vorbi cum se cuvine”.

Din impasul unei limbi de tranzitie intre doua epoci, saraca si greoaie, impestritata adesea cu elemente de virste si de origini diferite, aspect accentuat si de excesul de zel al Scolii Ardelene, il scoate pe autor apelul la sinteza intre limba poporului, chiar si in expresiile vulgare, si limba cartilor vremii: ”Inspiratia clasica, intalnindu-se cu ce era al nostru (limba, cintece, basme) iesit din sufletul poporului si contopindu-se intr-un tot, fara sa faca impresia a ceva artificial-iata o noutate la care nici un alt scriitor din ai nostri nu se gindise pina la Budai-Deleanu”.

Apartine insa Tiganiada clasicismului propriu-zis? Se inscrie ea in dogmele, in canoanele osificate ale unor prototipuri celebre, teoretizate de Boileau, printre altele: universalitatea eroilor clasici si caracterul anistoric al plasarii actiunii? Credem ca nu. Forma clasica si utilizarea unor procedee specifice curentului sunt doar paravane, in spatele carora Budai-Deleanu ne ofera o opera moderna, zidita sub un indiscutabil geniu baroc, prin care curge seva viguroasa a unei arte a adevarului concret, de tip iluminist.

Prin definitie o parodie, sub zodia spirituala a ironiei sau degradanta a grotescului, Tiganiada parodiaza necontenit.

Ideea de parodie e anuntata inca din titlu – ”locul geometric al operei si sinteza a modalitatilor parodice” , cum remarca Elvira Sorohan, adaugand ca ”originalitatea Tiganiadei consta in autohtonizarea prin folclor a parodiei clasicului. Simpla parodie, fara adaptarea la national, n-ar fi avut decat o importanta redusa”.

Uneori subtila, alteori groasa, ilara, excesiva, dar intotdeauna cu scop declarat satirica, parodia este prezenta in toate planurile epopeii: si in cel real, si in cel fantastic-miraculos. O parodie este toata lumea Tiganiadei: ”aceasta lume de iarmaroc, de certuri si lupte intestine, care au loc in cer, pe pamant sau sub pamant, ca intr-un Turn Babel compus din trei mari etaje, vorbind stufos – gurile fiind mori stricate care macina vorbe multe – este invaluita in surasul demiurgic al poetului, in care personaje cu infatisari comice si grotesti joaca roluri diverse – univers simbolic, plin de semnificatii, marturisind, in cele din urma, talcuri majore, adevaruri tragice, gandite de un iluminist revolutionar”.

Modelele straine nu anuleaza valorile parodiei. Ele sunt aduse la unitate de tema, prin arta poetului, si la unitate de atmosfera, prin incadrarea lor in mentalitatea folclorica. Exista, in Tiganiada, o grija deosebita pentru localizarea intrigii si a personajelor, pentru ilustrarea abstractiunilor prin reprezentari concrete.

Intregul univers, real sau miraculos, este redus la dimensiuni umane: sfintii (care poarta nume de adaptare regionala, ca: San Giorgiu, San Medru, San Nicoara, San Spiridon) au trebuinte si slabiciuni omenesti, subtil ironizate. Armele cu care ei infrunta oastea dracilor sunt:

Cruci acolo si evanghelii sfinte,

Moaste, metanii cu sarindare,

Posturi cu rugaciuni fierbinte,

Miruri, paraclise, liturghii,

Canoane, aghiazme si tamai

Raiul insusi, din visul lui Parpangel, nu putea fi decat o imagine a desfatarilor gastronomice, de care tiganii nu au prea avut parte pe pamant. Chiar si Dumnezeu, prin dese folosiri si forma prescurtata zieu, rostite pina si de vistiernicul iadului, prin abuz, devine o simpla interjectie, sensul initial neantizandu-se.

Nici Iadul, cu Satana in frunte, cu sfetnicii sai, Velzevuz, Mamona, Velial, Moloh, Asmodeu si Velfegor, cu dracii si dracele sale (interesanta siluire a limbii, prin motiune), nu e atat de fantastic si nu scapa de sub semnul comicului. Satana insusi este, mai degraba, un razvratit, oarecum nobil si demn, care, acuzand nedreptatea izgonirii sale dintre arhangheli, ii pune pe draci la treaba, adica ”sa munceasca faptura osindita. Corcituri hibride, asemeni celor zugraviti pe peretii bisericilor noastre, dracii sunt, cum spune G. Calinescu, mai mult niste ”protagonisti umoristici” , dupa cum, in descrierea Gheenei si a chinurilor celor osanditi, comicul alterneaza cu grotescul. Astfel, Gheena e o valoaie mare, scufundata in bezna si fum, parjolita de riuri de foc si pardosita cu jar si spuza urat mirositoare, in care osanditii sunt trasi in teapa, li se despica limba, sunt pedepsiti cu scociorarea creierilor si a maruntaielor de catre corbi si ciori etc. In obtinerea sugestiilor grotesti si comice, autorul sconteaza si pe simtul moral al cititorului, deoarece osanditii sunt cu totii vinovati fata de omenire si societate. Ei sunt tradatorii, talharii, ucigasii, clevetitorii, lacomii, c’rciumarii si negustorii necinstiti si, in primul rind, asupritorii, raii judecatori.

”Clasicismul – scrie Paul Cornea - isi considera eroii in lumina fizionomiei lor morale. Decorul si personalitatea concreta a personajelor nu-l intereseaza, pentru ca tindea sa picteze tipuri si sa surprinda esenta omeneasca. Budai-Deleanu nu excelaza in portretistica psihologica, in schimb, e un admirabil observator al tuturor laturilor ce tin de corporalitate…si, de aici, expresivitatea obtinuta prin materialitate”.

Eroii Tiganiadei nu sunt fictiuni, ci oameni concreti, care, in afara valentelor lor general-umane, apartin unui anumit moment istoric, unui anumit popor si unor categorii sociale bine definite. ”Alegerea tiganilor – nota G.Calinescu – ca instrument de parodiere a eroicului implica o valoare literara superioara simplei umflari tassoniene, caci tiganii sunt de la sine o caricatura a societatii umane. Tiganiada este, de fapt, un poem etnologic, in care efectele sunt obtinute prin exces de documentatie. Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de harmalaie si orbeasca infuriere sunt aspecte tribale tipice, pe care poetul le-a condensat intr-un limbaj de o tiganie maxima, sintetic totusi si cu mirosuri ardelenesti”. Observatia-i este pertinenta prin sublinierea faptului ca atarnarea personajelor de imprejurari, dependenta lor de un mod de viata determinat se exprima, mai ales, prin modul lor de a vorbi. Personajul trebuie sa vorbeasca potrivit timpului si locului in care traieste, trebuie sa primeasca viata si contururi temperamentale si caracterologice prin limba pe care o vorbeste. Pentru Budai-Deleanu – consemna T. Vianu-, ”limba este un mijloc al caracterizarii artistice si se distinge in intrebuintarea pe care i-o da, printr-o suplete deosebita”.

Lasand la o parte celelalte valori ale limbii lui Deleanu, ”de o varietate sonica neasemuita, o adevarata orchestra burlesca intemeiata mai ales pe onomatopee” , ne vom opri asupra comicului onomastic, procedeu artistic bazat pe functia de caracterizare a cuvintului, prin a carui abundenta, pitoreasca si expresiva folosire, scriitorul ardelean il anticipeaza pe neintrecutul creator de onomastice comice- Caragiale.

Si, intr-adevar, toate marile calitati artistice recunoscute lui Budai-Deleanu: geniu verbal, viziune satirica, enorma jovialitate, verva parodistica inepuizabila, capacitatea de a zugravi autentic realitatea sub cele mai pitoresti sau bufone aparente, isi dau o fericita intilnire si conlucrare la capitolul onomasticului comic, unde (iarasi il citam pe Calinescu): ”catalogul numelor de tigani (si nu numai acestea - n.n) este un grotesc de sonuri”.

Ideea de a ascunde satira impotriva contemporanilor sub numele unui popor exotic este tipica secolului lui Voltaire, asa incat demersul epic al lui Deleanu se inscrie pe o directie europeana a epocii, pe care chiar o depaseste. Cercetatoarea Elvira Sorohan remarca, in Introducere in opera lui I. Budai-Deleanu: ”Sociologic vorbind, poema romaneasca e mai cuprinzatoare, intrucat continutul ei de idei e un reflex al ideologiei europene a luminilor. Pentru ca este si ultima mare lucrare a seriei, ea poarta in sine, ca forma, disolutia genului, iar fondul de idei reprezinta autodiscreditarea ironica a ideologiei luminilor…Toate acestea filtrate prin prisma deformanta a comicului generat de constiinta degradarii unor idealuri generoase, pentru implinirea carora omenirea nu era inca suficient pregatitia. Vazuta in cadrul literaturii nationale, poema e de o noutate absoluta”.



Alegerea tiganilor ca obiect al alegoriei nu este, cum am vazut, intamplatoare. Aducand in scena gloata tiganilor, cu existenta lor tribala, gregara, cu manifestarile lor primitive, Budai-Deleanu asaza, parca, in fata oamenilor, o oglinda a propriilor lor imperfectiuni. Tiganii reprezinta imaginea aspiratiei esuate spre armonia sociala rationala. Masa informa aflata la periferia societatii si a civilizatiei, tiganii lui Deleanu nu sunt insa denigrati, ba, dimpotriva, zambetul ironic, dar si binevoitor al autorului ii protejeaza. Ei sint doar elemente de parodie, tintind pilda morala, prin alegorie. Umanitatea lor este acuzata si disculpata, in acelasi timp. Comicul situatiilor prin care trec rezulta nu din neputinta lor de a fi eroi, ci din eforturile disperate de a ocoli pericolul, de a cauta si propune solutii comice, istete, menite sa ocoleasca primejdiile.

Aceasta masa alegorica, desi compacta si neuniforma, este alcatuita din indivizi, care, putin diferentiati, au totusi trasaturi proprii, traiesc, gindesc si actioneaza intr-un anumit fel, sint individualitati in mijlocul unei colectivitati. Iar, daca Budai-Deleanu, cum s-a mai spus, nu exceleaza in portretistica psihologica, vadeste, in schimb, in alegerea numelor personajelor sale, o intuitie si o fantezie, pe care le vom gasi, potentate la maxim, abia la I.L.Caragiale.

Caraghioase si pestrite, alese pe criterii notionale sau pur acustice (”un grotesc de sonuri” - G. Calinescu), numele tiganilor par a avea doar o functie comica, de a produce ilaritate. O cercetare mai adinca, o retrospectiva a conditiilor social-istorice in care a trait acest popor al tiganilor, va sublinia semnificatii mai largi, va permite consideratii mai aproape de adevar.

Doua observatii importante se impun: prima, pe tot parcursul epopeii, tiganii nu poarta decit prenume, iar, a doua, toate aceste prenume reprezinta antroponomastice ale epocii.

Intr-o vreme cand structura numelui propriu (prenume+nume) era constituita, iata ca, in Tiganiada, tiganii sunt numiti simplu, numai cu prenumele: Aordel, Dondu, Gogoman, Ciormoi, Tandaler, Parpangel, Romica etc.

Explicatia o gasim in destinul vitreg al acestei colctivitati, tinuta multa vreme in robie, ramasa la periferia societatii si a civilizatiei. Sau, cum noteaza Lidia Sfirlea: ”Tiganii, desconsiderati de alte popoare, au conservat forme vechi antroponomastice, cum sunt cele romanesti de origine slava (Dragan, Draghici, Dragomir, Dragosin), devenite, la romani, nume de familie. Au pastrat obiceiul primitiv de a-si da nume de plante si animale si poseda nume depreciate de alte popoare, fie din transparenta lor fonetica, fie ca sunt purtate de tigani”.

Faptul ca Budai-Deleanu a speculat in mod deosebit sugestiile si semnificatiile comice ale acestor nume, cu scopuri pe care le-am amintit, nu-i decit de apreciat. De altfel, iluministul ardelean a privit cu o ironie binevoitoare, proteguitoare, soarta acestui popor napastuit, dar interesant prin modul nonsalant de a privi si trai toate greutatile vietii. Ba, mai mult, recunoscandu-se alegoric si pe el ca tigan, si pe destinatarul Epistoliei inchinatoare, preschimba, prin anagramare, numele sau, ION(achi) DELEANU, in LEON(achi) DIANEU, iar pe al lui PETRU MAIOR in MITRU PEREA, nume cu sonoritati bizare, apropiate celor tiganesti, sufixul diminutival –achi fiind o trimitere satirica la moda vremii, de grecizare a numelor, pe care o vom mai intilni si la alti autori de mai tirziu. O alta sugestie, creata prin anagrama LEONACHI DIANEU, ar fi aceea a unui Leut (ital.leone=leu) Zeiesc (lat. Diana>rom.zina). (Ciudata intentia autorului de a-si fi pastrat si in anagrama sugestia de stirpe aleasa, poate, ca semn al harului divin poeticesc, din numele DEL=tig.zeu+ -EANU, in forma rezultata DIANEU=zeesc!).

Asa cum s-a afirmat, ”alegerea si distribuirea numelor proprii ramane unul dintre cele mai ingenioase si originale procedee artistice ale lui I. Budai-Deleanu”.[16]

Si, intr-adevar, avand in vedere o categorie etnica, Budai-Deleanu o depaseste, obtinind sugestii comice, prin vizarea simultana a domeniului social si a celui caracterologic.

Vom trece in revista imensa majoritate a acestor nume, incepand cu cele de o constructie mai elaborata, cu precizarea ca, intalnite, in general, cu aceleasi etimologii si explicatii, in mai multe lucrari de referinta, nu vom mai indica numele autorilor respectivi, decat rareori.

Baroreu provine din tiganescul baro=om mare, sus-pus. Dar nu poate fi exclusa nici trimiterea spre maghiarul barom, potrivit ca sens peroratiilor personajului intru apararea monarhiei (barom=bou, animal).

Jundadel e un compus din tiganescul giundo=a cunoaste si tiganescul del=zeu. Cu alte cuvinte, cel care-l cunoaste pe Dumnezeu. De altfel, Jundadel se afla in rai, unde inmineaza nepotului sau un inel fermecat si-i prezice viitorul tiganimii. Acest personaj este tatal lui Tandaler, pentru al carui nume exista mai multe explicatii. Prima, mai facila, este asocierea cu Tandala. Alta etimologie trimite spre doua acceptii tiganesti ale notiunii de than = 1.rang; 2.loc unde se poate ridica o constructie, pentru tigani, seful capabil sa realizeze un stat tiganesc, dar pastreaza si dominantele comico-satirice ale lui Tandala.

Alte nume cu semnificatii sociale si caracterologice sugestive construite sint: Borosmandru, derivat de la ungurescul boros=ametit, adica cel ametit de mindrie; Corcodel, format prin compunere, din tig. corco=insusi si del=zeu, adica cel care face totul dupa bunul sau plac, fiindusi el insusi dumnezeul sau. Nu ni se pare, insa, gresit a cauta o alta explicatie in analogia onomastica si comportamentala a eroului cu pasarea cufundar, numita popular corcodel, iute ca o zvarluga, ce se vara peste tot, asa cum este si aparitia personajului in mijlocul tiganilor, provocand, de fiecare, data, o stare de tensiune prin interventiile-i neavenite.

Daca, pentru Romandor si Slobozan, cuvinte nascute din fantezia autorului, nu exista semnificatii comice, ele fiind, mai degraba, nume simbolice, in cazul lui Janalau, intentia sugestiei comice e vadita. Numele partizanului monarhiei luminate, ca forma de guvernamant demo-aristo-monarhiceasca (!), provine din tiganescul geanau = a sti, a intelege, a fi cumpatat. Deci, numele sugereaza un personaj, chipurile, destept, inteligent, in contrast cu ideile pe care le sustine. In cazul lui Janalau, exista unele presupuneri (Ion Rotaru si altii) ca numele sau ar sugera, nu numai prin asociatie sonora, o aluzie la Jean-Jacques Rousseau.

Demn de semnalat este faptul ca, in cazul personajelor Baroreu, Slobozan (derivat din slobod=liber, partizan al republicii) si Janalau, fiecare sustine o teorie politica potrivita sugestiilor continute in numele sau, ceea ce demonstreaa ca Budai-Deleanu urmareste, in numirea personajelor (nu numai in cazurile citate mai sus), patru cerinte: alegerea, potrivirea, puterea de sugestie, statornicia.

Daca alegerea, cel putin pentru numele tiganesti, a fost demonstrata si este evidenta, ramane sa demonstram, cu ajutorul altor exemple, si respectarea celorlalte cerinte.

Sa-l luam, de pilda, pe Gogoman, al carui nume deriva din regionalismul gog=baiat prost, nataflet, sugestie amplificata si de sufixul augmentativ -–an. Nici ca se putea selecta un nume cu semnificatii comice mai expresive pentru un personaj care propune ca armata pe picior de bataie a tiganilor sa fie insotita de o garda care s-o apere de hoti.

Parpangel inseamna, in tiganeste, tanar, dar sugestiile numelui sunt mai complexe. Tanarul care se perpeleste de dor pentru Romica (cu sensul de tigancusa frumoasa) este, prin neobosita lui lupta pentru marea sa iubire, cand o parodie a lui Menelaos, pornit s-o recistige pe Elena, prin razboi, cind o parodie a lui Ahile doborandu-l pe Hector (Corcodel); cand o parodie a lui Orfeu, coborat in Infern, intru cautarea Euridicei sale; cand chiar o parodie a lui Dante, calatorind, insotit de o umbra, prin Infern. Prin asociatie, si Romica parodiaza comic eroinele antice.

Si in cazul celorlalte nume de tigani, imens de multe, procedeele de selectare a numelor raspund cerintelor potrivirii, puterii de sugestie, statorniciei.

Chiar si numele care se refera la defecte fizice: Butea (derivat din regionalismul but= bucata mare de carne, ”coapsa de dinapoi a animalelor rumegatoare, a caror carne serveste ca aliment”), Ciuntul, Carlig, Cocolos, Covrig, Sfarcul, Titirez, Tintea sau a celor care ingaduie o aproximativa apreciere a varstei personajului: Neicu (om in varsta), Parnavel (la tigani=copil mic), Purdea (de la puradel=tigan copil) s.a., in afara sublinierii trasaturii dominante a personajului, poarta in ele semnificatiile comice, potrivite nu numai individului, ci, prin extindere, si intregii colectivitati tiganesti.

La fel, in cazul derivatelor care sugereaza starea de mizerie materiala si morala a masei intregi de tigani: Barbu (derivat de la barba, ca semn al primitivitatii), Ciormoi (din tig. cior=hot, tilhar sau din tig. ciorom=tigan sarac, om de nimic), Colbei (de la colb=praf), Dondul (de la a dondani=a vorbi fara rost), Ghitu (din regionalismul ghitos=mitos, laios), Gogu, Gogoman (cu sensul de prost, nataflet), Gurila (de la gura, deci cu sensul de cel care vorbeste mult, de prisos), Neagul (articulat, potrivit specificului regional, ca si Dondul, are sensul de barbat prost si incapatanat), Sperlea (are doua posibile etimologii:1. Sperla=cenusa de carbuni, cu sens, aici, de neingrijit, si 2. a sparli= a fura, mai potrivit obiceiurilor tiganesti). In Goleman (de la gol=dezbracat, sarac), autorul unei diatribe impotriva monarhiei, G.Calinescu vedea ”un Imparat si Proletar de satra”.

Alte surse, simbol al starii de primitivitate, aproape de salbaticie, a tiganilor, sunt derivate din numiri de plante si animale: Balaban (specie de vultur), Bobul (din slavul bob= cereala), Brindusa (=floare de cimp), Carabus, Corbea (de la corb, sugerind insa si culoarea), Cucu, Cucovel, Cacacea (sens ce nu necesita comentarii), Mozoc (ca regionalism, desemneaza un ciine mare, ciobanesc), Mugurel, Peperig (deformare a numelui plantei de mlastina, pipirigul), Sosoi (tig. sosoi=iepure, cu sensul de fricos, dar si trimitere la o superstitie tipic tiganeasca, potrivit careia iepurele le aduce nenoroc), Zagan (=specie de vultur, cu intentie, aici, vadit ironica).

Am lasat mai la urma numele care indica inclinarea tiganilor spre latura materiala a vietii, indeosebi spre gastronomie, unde sugestia comica e transparenta.

Desi numele de acest fel sint mai putine: Ciurila (de la ciur=sita), Darloiu (de la darla=vatrai de lemn), Gavan (strachina de lemn), Hargau (=hardau, vas mare de lut sau de lemn, in care se fierb sau se pastreaza bucatele), Papara (=fel de mancare), ele sugereaza, nu numai pentru indivizii respectivi, ci pentru intreaga comunitate tiganeasca, preocuparea permanenta pentru potolirea foamei, apetitul lor nefiind niciodata satisfacut.

Pledeaza, in acest sens, si faptul ca Parpangel imagineaza, in visul lui, un rai exclusiv culinar, vrand, parca, sa spuna: ”Fericiti cei ce maninca!”

Comentatorul Chir Criticos intareste afirmatia: ”Acesta-i adevaratul rai al tiganilor!”

Vis al oricarui sarman de a fi si el o data satul, imaginea raiului, din visul lui Parpangel, e construita dupa retete rustice, proprii unui taran ardelean si flamind, dar si gurmand: garduri de carnati aiosi, cu pari tot cartabosi, tarmuri de mamaliga, dealuri de cas, balti de vin, raiuri de lapte etc.

Dar ce nu se gaseste in acest tablou baroc, halucinant, sugestie a unui delir provocat de foame, de inanitie? Sub aspectul comic al unei voluptati gurmande, pantagruelice, se ascunde o amara critica si satira sociala.

Dar mai descoperim, in subsolul imaginilor raiului tiganesc, si crezul filozofic al lui Budai-Deleanu, care, contrazicand preceptele stoicilor, se manifesta ca epicureian, atribuind o viziune taraneasca sanatoasa si simpla starii de inspiratie, intr-un dialog cu muza, poetul si filozoful band si mincand pe saturate:

Dumnezeiescu Platon si el

Bea si manca cumsecade, domneste;

Nici iscusitul Aristotel

Traia fara vin, carne si peste

”…In Tiganiada, a manca e un ceremonial care are nu numai functii fiziologice. Se maninca pentru a trai, dar se si traieste pentru a manca… Medicamentele tamaduitoare insotite de tainice exorcisme se administreaza bolnavilor in calde placinte, iar fabricarea leacurilor de medicina populara are aspectul de bucatarie magica.”

Infometata, fricoasa, fanfarona, poltrona, ilara prin excelenta, tiganimea este si ramane, in Tiganiada, o masa informa, compacta aproape si cu slabe diferentieri, amintite deja.

Ideea de gloata stereotipa este subliniata de Budai-Deleanu si la capitolul onomastic


Atasand numelor tiganesti sufixe invariabile diminutivale   (-el, -ea), augmentative ( -au, -an, -oi), realizeaza, prin sonoritate, onomastice comice din cele mai izbutie: Aordel, Corcodel, Cucavel, Jundadel, Mugurel, Nasturel, Parpangel, Parnavel, Suvel; Romica; Calaban, Gavan, Ghiolman, Gogoman, Slobozan, Zagan; Butea, Corbea, Costea, Purdea, Soldea, Sperlea, Tintea; Ciormoi, Darloi, Gormoi, Sosoi; Hargau, Jumalau s.a.m.d.

Interesante consideratii asupra diminutivelor, in Tiganiada, face Lidia Sfirlea, in studiul amintit. Dupa ce remarca folosirea, pana la uzura, a diminutivului, in poezia populara, banalizarea lui, in cea lautareasca si vulgarizarea acestuia, la nobilii cintareti ai unor Zulnia sau Lucsandra, precum Costachi Conachi, cercetatoarea conchide ca ”diminutivul si-a gasit locul cel mai potrivit in Tiganiada. Departe de a servi false dulcegarii sentimentale, diminutivul intregeste atmosfera poemului, realizind savuroase efecte comice… Cunoscuta slabiciune a tiganilor pentru diminutiv este, asadar, ridiculizata si nu incurajata.”

Efectul comic al onomasticului tiganesc este intregit, subliniat si prin toponimica folosita de poet.

Aluziv la tigani, manastirile unde se afla izvoarele istoriei lor se numesc Cioara si Zanoaga; tabara tiganilor este asezata intre Spateni si Barbatesti; locurile de adunare sunt Alba si Flamanda.

Prin apelative, ca Cioroiule!, Laieti spurcati!; interjectii (cha, car, cra); epitete, marcand contrastul comic continut de oximoron (dalba tiganie, laie viteaza, tiganime barbata, fuga voiniceasca), precum si printr-o serie de fonetisme proprii pronuntiei tiganesti (ha da pa urma, halui=acelui, ahele, ahasta-ti-hie etc.), impresia de realism lingvistic creste vadit.

Daca, asa cum subliniam mai inainte, numele tiganesti sunt autentice, realitati antroponomastice ale vremii respective, carora talentul lui Budai- Deleanu a izbutit sa le dea, prin utilizare potrivita, nebanuite virtuti comice, nu acelasi lucru se poate spune despre numele comentatorilor operei.

Mai degraba porecle, in general bazate pe speculatii filologice, cu exceptia lui Mitru Perea (anagrama lui Petru Maior), aceste nume sunt creatii proprii ale poetului, cu intentionalitate comico-satirica evidenta.

In primul rand, acesti nenumarati comentatori ce alcatuiesc un bizar sobor academic, o parodie a ultraeruditiei enciclopedice, se deosebesc de restul personajelor epopeii prin apelativul care indica apartenenta lor sociala.

O adevarata galerie de coconi, arhonzi, chiri, jupani, capitani, sfinti parinti si preoti de tara, ce se constituie intr-o stranie, dar talcuitoare alegorie, se intregeste astfel. Pentru ei, pornind nemijlocit de la dominanta intelectuala sau morala a purtatorului, scriitorul a creat transparente nume ridicole, pitoresti, caricaturi grecizante sau latinizante, false abstractiuni, sarja comica nascand o usturatoare satira sociala.

Inainte de orice alte consideratii, vom observa ca toti acesti reprezentanti ai unor clase sociale sus-puse cugeta si se exprima la nivelul gloatei. Desi discreta, sugestia arbitrarei impartiri nedrepte in clase sociale este evidenta.

Neiertator cu mania (moda) specifica boierilor din Muntenia si Moldova de a-si greciza numele, autorul alatura epitetelor de politete (apelative), imprumutate de la greci (chir, arhonda, cocon), nume inventate, purtind sufixul grecesc –os, precum: Cuconul Musofilos, Chir Criticos, Cocon Politicos (cu sens de politica, nu de politete); sfinti parinti, ca Apologhios, Apistos (=neincrezator), Agnosios (=nestiutorul, ignorantul), Filologos, Ortodoxos, Capitan Alazonios (=laudarosul) s.a. Ba, uneori, compune nume din cuvinte comune grecesti: Cocon Onochefalos (=Domnul Capdemagar) sau Musofilos (=iubitor de muze).

Nu scapa sarjei satirice nici exagerarile latinizante, unii comentatori numindu-se graitor: Eruditian, Simplitian, Dubitantius s.a.

In alte cazuri, comicul onomastic al comentatorilor se naste din contrastul dintre pretentiile numelui si personalitatea relevata de interventiile critice ale acestora.

Astfel, boieri precum Cocon Politicos sau Arhonda Suspusanul (semnificatie directa) sunt departe de a fi, asa cum pretind, oameni politici. Eruditian, Parintele Apologhios, Dubitantius sunt nu atit eruditi, cat, uneori, simpli pana la elementar (Cocon Simplitianu) sau de-a dreptul idioti (Cocon Idiotiseanul).

Nici preotii sau alte fete bisericesti nu sant numai filologi (Filologos), drepti (Ortodoxos), evlaviosi (Evlavios), ci si ignoranti (Agnosie), carcotasi (Ascriteanu), ba chiar natarai (Popa Nataroi din Tindarinda ori Popa Ciuhurezu din Brosteni).

Alte nume sant intr-atat de relevante prin sugestiile continute, incat orice explicatie devine inutila: cocon Adevarovici (!), Capitan Patitul, Mandrila, jupin Rabdaceanul, Parintele Sfantoievici etc., etc.

Si numele celor trei eroi din poemul neterminat Trei viteji se bucura, din partea lui Budai-Deleanu, de un tratament mai subtil, mai rafinat.

Originari, nu intimplator, din cele trei mari provincii romanesti, Transilvania, Muntenia si Moldova, cei trei viteji pornesc fiecare, asemeni lui Don Quijote sau oricarui alt cavaler ratacitor, in cautarea iubitei. Ne dam seama, din primele strofe, ca patrundem intr-un univers comic, in care parodia este un pretext de vehementa satira sociala si politica. De altfel, intentia satirica e vadita in chiar alegerea numelor personajelor. Originea numelui Bescherec Istoc se afla in cea a localitatii Bechicerecul Mic, aflata in vestul Transilvaniei (Bechicerec Istoc=Bechicerecul Mic). Deci, eroul este un nobil parvenit prin tradarea neamului, devenind nemes. Tigan de origine, stramosul lui a fost ridicat la rang de nemes:

”…prin o hartie domneasca,

Caci multi ani cu lauta si tandale

Desfatase curtea Mariii sale.

Dup-aceasta, el, dobandind mosie,

Se tinea roman, pentru ca ungureste

Nu stia, macar ca lui pe ungurie

Ii placea mai mult decat pe romaneste

Asadar, Bescherec Istoc de Uram Haza isi alcatuieste o genealogie ce incepe (vezi culoarea) cu Negru-Voda. Fanfaron, falos, viseaza aventuri cavaleresti, alegandu-si ca ideal pe Alexandru Macedon. Ca toti eroii literaturii cavleresti, el are si un scutier, in persoana lui Craciun, care, desigur, nu intamplator pentru satira social-politica, e un iobag roman, de prin partile Banatului.

Al doilea viteaz e un grec din Bucuresti, figura tipica de ciocoi din epoca fanariota. El se numeste, graitor, Kyr Calos de Cucureaza si pretinde, nici mai mult, nici mai putin, ca e urmas al imparatilor bizantini Paleologi sau, mai precis, al lui Ioan Calau (Ioan Caloian), imparatul Imperiului Romano-Bulgar, uitind ca, de copil mic inca, fusese vanzator de placinte si covrigi. (Lui i s-ar fi potrivit punerea la punct cu care Caragiale ironiza fumurile aristocratice ale fiului sau Mateiu, amintindu-i ca partea plata de pe crestetul capului este urma tavilor cu placinte purtate de inaintasii sai.) Ascensiunea lui Kyr Calos e asemanatoare cu a unui alt fanariot parvenit, Andronache Tuzluc, eroul din Ciocoii vechi si noi de N.Filimon. Boierit si el (de Cucureaza), la fel de fanfaron ca si Bescherec, isi alege ca model de eroism pe Ahile si are un scutier, pe Trandafir tantariul (porecla data macedoromanilor), sluga credincioasa.

Nascocor de Carlibaba (nume comic, prin excelenta) nu are scutier. El este doar un boier mazil din fundul Moldovei, care, asa cum il caracterizeaza mentorul si magistrul nostru pe drumurile cercetarii literare, G.Calinescu, nu e atat un ciocoi, cat un exponent al clasei boiernasilor care incepeau sa patrunda in lume (intaii scriitori boieri sunt dintre acestia) si sa-si dea aere evghenite (situatie specifica Moldovei, unde ciocoii vor aparea mai tirziu-n.n.). El este:

Unul dintre cei cu mintea nebuna

Ce vreu sa zvarle cu toporul in luna

Poate este cel mai fericit caz de aplicare, in Trei viteji, a cerintelor pe care un scriitor trebuie sa le aplice in selectarea numelor personajelor sale: alegerea, potrivirea, puterea de sugestie, statornicia. Bescherec Istoc de Uram-Haza, Kyr Calos de Cucureaza si Nascocor de Carlibaba sunt, in fond, masti comice, ironizind si satirizind aristocratia parvenita, in timp ce scutierii lor simbolizeaza poporul asuprit, oprimat.

Ca si Tiganiada, Trei viteji dovedeste elocvent vocatia epico-satirica de polemist social-politic a lui Budai-Deleanu.

Referindu-ne, asadar, la intreaga sa opera artistica, putem conchide ca poetul are, cu aproape un secol inaintea lui Caragiale, geniul numelor proprii.

ION BUDAI-DELEANU
(Bibliografie minimala)

I.Lucrari de orientare generala

Dictionar de estetica generala. Colectiv de redactie, Bucuresti, Editura Politica, 1972.

Estetica. Volum editat de un colectiv de la Inst. de Filozofie al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, Bucuresti, 1983.

Prelegeri de estetica. Comicul, M.Turbaceanu si un colectiv de redactie, Bucuresti, EDP, 1967.

Academia Romana, Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti, Editura Univers enciclopedic, 1998.

Borev, Iuri, Sistemul categoriilor estetice, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1963.

Calinescu, George, Principii de estetica, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1967.

Graur, Alexandru, Nume de persoane, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1965.

Ionescu, Christian, Mica enciclopedie onomastica, Bucuresti, Editura Enciclopedica Romana, 1975.

Iordan Iorgu, Dictionar al numelor de familie romanesti, Bucuresti, Editura Enciclopedica si Stiintifica, 1983.

Popa, Marian, Comicologia, Bucuresti, Editura Univers, 1975.

Popa, Marian, Homo fictus, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1968.

Ralea, Mihail, Valori, Bucuresti, 1935.

Ralea, Mihail, Prelegeri de estetica. Text stabilit, studiu introductiv si note de St. Pascadi, Bucuresti, Ed. Minerva, 1972.

Vianu, Tudor, Estetica. Studiu introductiv de Ion Ianosi, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1968.

Zarifopol, Paul, Pentru arta literara. Editie ingrijita, note bibliografice si studiu introductiv de Al. Sandulescu, vol.I-II, Bucuresti, Editura Minerva, 1971.

II. Opere ale autorilor studiati



Budai-Deleanu, Ion, Tiganiada, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969.

Budai-Deleanu, Ion, Opere, vol.I, Tiganiada. Editie critica de Florea Fugariu. Studiu introductiv de Al.Piru, Bucuresti, Editura Minerva, 1974.

Budai-Deleanu, Ion, Tiganiada, Bucuresti, Editura Minerva, 1981.

III.Studii critice despre I.Budai-Deleanu

Istoria literaturii romane, vol.II: De la Scoala Ardeleana la “Junimea”. Comitet de redactie, Bucuresti, Editura Academiei RSR, 1968.

Mic dictionar. Scriitori romani. Coordonare si revizie stiintifica de Mircea Zaciu, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978.

Modele de analize literare si stilistice. Editie ingrijita si prefata de Al.Sandulescu, Bucuresti, Editura Albatros (Lyceum), 1971.

Calinescu, George, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent. Editie si prefata de Al.Piru, Bucuresti, Editura Minerva, 1982.

Cioculescu, Serban, Streinu, Vl., Vianu, T., Istoria literaturii romane moderne, vol.I, Bucuresti, EDP, 1971.

Constantinesciu, Pompiliu, Studii si cronici literare, Bucuresti, Editura Minerva, (BPT), 1981.

Cornea, Paul, I. Budai-Deleanu, un scriitor de renastere timpurie intr-o renastere intarziata, in vol. Studii de literatura romana moderna, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1962.

Densusianu, Ovidiu, I. Budai-Deleanu, in Literatura romana moderna, vol.1, Bucuresti, 1920.

Druhet, Charles, Studii de literatura romana si comparata, Bucuresti, Edit. Eminescu, 1983.

Ibraileanu, Garabet, Scriitori romani si straini, Bucuresti, EPL, 1968.

Iorga, Nicolae, Pagini din trecut, Bucuresti, EPL, 1968.

Marino, Adrian, Dictionar de idei literare, vol.I, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973.

Petrescu, Ioana Em., Budai-Deleanu si eposul comic, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1974.

Piru, Alexandru, Precursorii lui Caragiale, in vol. Varia II. Studii si observatii critice, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973.

Piru, Alexandru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, Bucuresti, Editura Univers, 1981.

Radian, S., Dogaru, V., Sinteze de istoria literaturii romane, Bucuresti, EDP, 1978.

Rotaru, Ion, O istorie a literaturii romane, vol.I, De la origini pina la 1900, Bucuresti, Editura Minerva, 1971.

Sfirlea, Lidia, Observatii asupra limbii si stilului ”Tiganiadei” lui I.Budai-Deleanu, in vol. De la Varlaam la Sadoveanu, ESPLA, Bucuresti, 1968.

Sorohan, Elvira, Introducere in opera lui Ion Budai-Deleanu, Bucuresti, Editura Minerva, 1984.

Vaida, M., Ion Budai-Deleanu, Bucuresti, Editura Univers, colectia Monografii.

Vianu, Tudor, Din problemele limbii romane a secolului al XIX-lea, in vol. Probleme de stil si arta literara, Bucuresti, ESPLA, 1955.



- T. Vianu, Arta prozatorilor romani, vol.1, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1966, p.3.

- G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent, Editura Minerva, Bucuresti, 1983, p.38.

- Paul Cornea, I. Budai-Deleanu, un scriitor de renastere timpurie intr-o renastere intirziata, in vol. Studii de literatura romana moderna, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1962, p.22.

- Ov. Densusianu, I. Budai-Deleanu, in Literatura romana moderna, vol.1, Bucuresti, 1920, p.19.

- E. Sorohan, Introducere in opera lui Ion Budai-Deleanu, Bucuresti, Editura Minerva, 1984, p.193.

- M. Vaida, Ion Budai-Deleanu, Bucuresti, Editura Univers, colectia Monografii, 1977, p.100.

- I. Budai-Deleanu, Tiganiada, Bucuresti, Editura Minerva, 1981, p.223.

- G. Galinescu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent, Editura Minerva, Bucuresti, 1983, p.76.

- Paul Cornea, I. Budai-Deleanu, un scriitor de renastere timpurie intr-o renastere intirziata, op. cit., p.25.

- G. Calinescu, op. cit., p.77.

-T. Vianu, Din problemele limbii romane a secolului al XIX-lea, in vol. Probleme de stil si arta literara, Bucuresti, ESPLA,1955, p.183.

- G. Calinescu, ibidem, p.77.

- G. Calinescu, op.cit, p.77.

- E. Sorohan, Introducere in opera lui Ion Budai-Deleanu, Bucuresti, Editura Minerva, 1984, p.192.

- Lidia Sfirlea, Observatii asupra limbii si stilului ”Tiganiadei” lui I.Budai-Deleanu, in vol. De la Varlaam la Sadoveanu, ESPLA, Bucuresti, 1968, p.172.

- Lidia Sfirlea, idem, p.174.

- G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent, Editura Minerva, Bucuresti, 1983, p.77.

- Mircea Vaida, Ion Budai-Deleanu, Bucuresti, Editura Univers, 1977, p.156.

- Lidia Sfirlea, Observatii asupra limbii si stilului ”Tiganiadei” lui I. Budai-Deleanu, in vol. De la Varlaam la Dosoftei, ESPLA, Bucuresti, 1968, p.153.

- Ion Budai-Deleanu, Tiganiada, Bucuresti, Ed. Minerva, 1977, p.396.





loading...





Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




PURPURA TROMBOCITOPENICA IDIOPATICA (boala Werlhoff)
PATOLOGIA PULMONARA
OBTINEREA COMPRIMATELOR PRIN GRANULARE PE CALE UMEDA
PATOLOGIA FICATULUI
Urmarirea efectului medicamentelor la pacientii cu tratament medicamentos
ROLUL ALELELOR HLA-B IN SUSCEPTIBILITATEA GENETICA PENTRU DZ TIP 1 PENTRU POPULATIA DIN ROMANIA
DRUMUL SPRE DIABET
Pubertatea



loading...

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu