Admisibilitatea cererii in fata CEDO

Universitatea "Spiru Haret"

Facultatea de drept si administratie publica

Disciplina: PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI SI A LIBERTATILOR

FUNDAMENTALE IN SISTEMUL CONSTITUTIONAL SI

CONVENTIONAL EUROPEAN

Tema referat: "Admisibilitatea cererii in fata CEDO

1.Introducere

Curtea europeana a drepturilor omului este direct accesibila persoanelor, iar jurisdictia sa este obligatorie pentru toate statele contractante. ea functioneaza permanent, ocupandu-se de toate etapele preliminare si elaboreaza decizii. Curtea este alcatuita dintr-un numar de judecatori egal cu cel al Statelor Contractante. Candidatii sunt propusi la inceput de guverne, dar judecatorii beneficiaza de o independenta totala in indeplinirea obligatiilor lor, fara sa reprezinte statul care i-a propus.

Primele alegeri au avut loc in ianuarie 1998, iar judecatorii au inceput sa-si indeplineasca obligatiile la 3 noiembrie 1998. Actualul presedinte al Curtii este Luzius Wildhaber (Elvetia).

Cazurile care nu prezinta nici o sansa de reusita sunt retrase din sistem, intr-un stadiu incipient, ca urmare a deciziei unanime a Curtii, luate de un comitet alcatuit din 3 judecatori. In marea majoritate a cazurilor, Curtea decide intr-o Camera de 7 judecatori. daca apoi, cazurile sunt declarate admisibile, Camera se va afla la dispozitia partilor pentru a se ajunge la o intelegere amiabila. In cazul in care partile nu se inteleg, Camera isi formuleaza decizia proprie.

In situatiile exceptionale in care un caz ridica o problema grava de interpretare sau de aplicare a Conventiei, de exemplu, acesta poate fi trimis catre o Camera Mare de 17 judecatori, fie de o Camera inainte ca aceasta sa decida, fie de una din parti, in timp de 3 luni dupa decizia unei Camere. Deciziile Camerelor devin definitive dupa 3 luni iar cele ale Marii Camere - imediat. Deciziile Curtii sunt obligatorii pentru statele in cauza.

Controlarea executarii deciziilor Curtii si constatarea incalcarilor survenite revine Comitetului Ministrilor, care asigura, in special, adoptarea de catre state a masurilor generale (modificarea legislatiei, jurisprudentei, reglementarilor si practicilor) necesare evitatii noilor incalcari. el asigura, de asemenea, plata catre reclamant/a a satisfactiei echitabile acordate de Curte si, in anumite cazuri, aplicarea masurilor concrete care garanteaza o reparatie integrala (redeschiderea procedurii, ridicarea unei decizii de interdictie sau a unei ordonante de confiscare, stergerea mentiunilor din cazierul judiciar, acordarea unui permis de sedere, etc.).

2. Consideratii generale

Conditiile de admisibilitate a sesizarii Curtii sunt cuprinse in articolul 35 din Conventia europeana a drepturilor omului. Astfel:

Curtea nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de recurs interne, asa cum se intelege din pricipiile de drept international general recunoscute, si intr-un termen de 6 luni, incepand cu data deciziei interne definitive.

Curtea nu retine nici o cerere individuala daca:

a.      ea este anonima

b.     ea este in mod esential aceiasi cu o cerere examinata anterior de catre Curte sau deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare si daca ea nu contine fapte noi.

Curtea declara indamisibila orice cerere individuala atunci cat ea considera cererea incompatibila cu dispozitiile conventiei sau ale protocoalelor sale, in mod vadit nefondata sau abuziva.

Curtea respinge orice cerere pe care o considera inadmisibila in aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel in orice stadium al procedurii.

3. Epuizarea cailor interne de atac si termenul de 6 luni

Conditiile de admisibilitate a sesizarii Curtii cu o cerere individuala sunt urmatoarele:

 Curtea nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de recurs interne unei cereri Aceasta presupune ca persoana respectiva sa fi sesizat cea mai inalta jurisdictie competenta, cu respectarea regulilor si a termenelor de procedura.

 Termenul in care poate fi sesizata este de 6 luni de la data deciziei interne definitive. Termenul de 6 luni curge de la data la care autoritatea nationala competenta cea mai inalta si-a pronuntat decizia (daca plangerea se refera la o condamnare, termenul curge de la pronuntarea hotararii finale in ordinea normala a cailor de atac si nu de la respingerea ulterioara a unei eventuale cereri de revizuire). Daca se depaseste acest termen, Curtea nu mai poate examina plangerea.

Toata literatura juridica si intreaga jurispudenta a organelor Conventiei au evidentiat intotdeauna ca necesitatea epuizarii cailor interne de atac inainte de exercitarea dreptului la recurs individual se intemeiaza pe principiul subsidiaritatii in dreptul international in general. Conventia este un tratat international cu un obiect de reglementare precis delimitat - protectia internationala a drepturilor si a libertatilor fundamentale pe care le garanteaza -, ce-si produce efecte atat in ordinea juridica interna a statelor contractante, in care, practic, in prezent ea are aplicabilitate directa in toate aceste state, dar si in ordinea juridica internationala, deoarece statele au acceptat controlul obligatoriu al modului cum ele isi respecta angajamentul de a asigura apararea acelor drepturi in ordinea lor interna, controlul exercitat de o jurisdictie internationala. Inainte de aceasta insa, ele trebuie sa aiba posibilitatea sa inlature o eventuala incalcare a acestpr drepturi si a consecintelor ei in ordinea ei interna.

Dupa cum a statutat in mod constant Curtea Internationala de Justitie de la Haga, "regula potrivit careia recursurile interne trebuie sa fie epuizate inaintea angajaarii unei proceduri internationale este o regula bine stabilita in dreptul international cutumiar; ea a fost respectata, in general, in cazul in care un stst acorda asistenta unui national ale carui drepturi i-u fost incalcate intr-un alt stat, in dispretul normelor de drept international Inainte de a recurge la jurisdictia internationala, s-a considerat ca, intr-o asemenea situatie, este necesar statul in care s-a produs acea incalclcare sa o poata remedia, prin propriile mijloace, in cadrul ordinii sale juridice interne. Aceeasi instanta internationala a Natiunilor Unite a decis ca partile unui tratat international pot conveni in textul acestuia fie ca regula epuizarii cailor interne de atac nu se va aplica "actiunilor" intemeiate pe eventualele incalcari ale acelui taratat, fie sa confirme aplicarea ei; niciodata insa Curtea nu ar putea accepta ca un principiu important al dreptului international cutumiar sa fie considerat indepartat in mod tacit, fara ca intentia partilor sa se fi exprimat clar in acest sens.

In doctrina s-a araatat ca "nu este posibil a fi pusa in evidenta ratio legis a regulii epuizarii cailor interne de atac fara a fi evocat, in prealabil, caracterul fundamental subsidiar pe acre-l are , in ansamblul sau, mecanismul european de protectie a drepturilor omului prin raportare la instantele nationale. Vocatia acestui mecanism nu consta nicum in a inlocui sau a submina jurisdiciile nationale, ci, mai degraba, in a se adauga acestora, cu scopul de a remedia, atunci cand va fi cazul, carentele sau slabiciunile ce le afecteaza pe acestea din urma. Dintr-o asemenea complementaritate necesara, rezulta ca misiunea sigurarii apararii derpturilor direct aplicabile cosacrata de Conventie revine, in primul rand, autoritatilor competente ale statelor contractante; in aceasta materie, ele reprezinta principalii vectori de protectie si, in consecinta, raman libere in a asigura masurile pe care le considera a fi cele mai importante in acest scop.

Sanctionarea supranationala a drepturilor si libertatilor garantate de Convetie apare subsidiara.

Conditia instituata de art. 35 din Conventie, potrivit caruia reclamantul trebuie sa se adreseze jurisdictiei europene in termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii ultimei instante din sistemul national de drept care s-a pronuntat in cauza, aminteste de notiunile de drept intern referitoare la exercitiul drepturilor subiective materiale sau procedurale, anume prescriptia si, respectiv, decaderea.

Aceasta regula are o dubla justificare: procedurala si substantiala, in acelasi timp. Din punct de vedere procderual, s-a spus ca, in general, dreptul la actiune privitor la posibilitata sesizarii unei instnte jurisdictionale sau cvasi-jurisdictionala, cum era Comisia Europeana a Drepturilor Omului, are a fi limitat in timp si ca buna administrare a justitiei impune restrangerea, in timp, a dreptului de a sesiza o jurisdictie, pentru ca aceasta nu ar putea examina toate situatiile contrare ordinii juridice ce s-ar produce intr-un timp nedeterminat. Aceasta apreciere de ordin strict faptic ni se pare justificata, nu insa si din punct de vedere teoretic: indeplinirea termenului de 6 luni nu stinge insusi dreptul de a te adresa instantei europene, ca drept la actiune in sens procedural, ci numai dreptul reclamantului de a-si vedea cererea examinata spre a se vedea daca s-a produs sau nu incalcarea dreptului garantat de Conventie, incalcare denuntata prin cerere.

Din punct de vedere substantial, se poate accepta ca factorul timp poate fi de natura sa legitimeze situatii ce nu sunt contestate intr-un interval determinat. Nu mai putin, examinarea unei situatii intr-o perioada ce se poate plasa la un moment indepartat prin raportare la cel care s-a produs "factorul declansator" poate pune jurisdictia astfel sesizata in imposiobilitatea de a stabili temeinicia acestuia. De aceea, se poate spune ca, prin impunerea termenului de 6 luni, statele contractante au voit, in mod suveran, sa nu creeze prin Conventie "drepturi imprescriptibile" pe terenul angajarii raspunedrii lor intr-un cadru international, pentru eventualele lor incalcari savarsite pe plan inter, fara ca, prin aceasta, sa puna in discutie modul si timpul in care sunt examinate asemenea fapte pe acest din urma plan.

Prin instituirea termenului de 6 luni in care poate fi sesizata instanta europeana cu privire la pretinsa incalcare a drepturilor garantate prin Conventie statele contractante au voit sa nu creeze un drept la actiune imptrescriptibil; insasi drepturile si libertatile aparate de Conventie si de protocoalele sale aditionale sunt s raman imprescriptibile. Aceasta regula marcheaza limitele temporale ale controlului efectuat de organele Conventiei si indica atat particularilor, cat si autoritatilor perioada dincolo de care nu se mai exercita acest control.

4.Calculul termenului de 6 luni

Art. 35 parag. 1 prevede ca termenul de 6 luni in care poate fi sesizata Curtea curge de la data ultimei decizii interne definitive. Cat priveste notiunea de decizie interna definitiva, in jurusprudenta s-a decis ca prin aceasta se va intelege decizia definitiva pronuntata in cadrul normal al epuizarii cailor de atac interne, astfel cum acest cadru este stabilit de principiile general recunoscute ale dreptului international, prin luare in considerare numai a cailor de atac ordinare ce constituie mijloace eficace pentru inlaturarea incalcarii drepturilor garantate de Conventie si a conseci9ntelor acesteia. In mod normal, remenul de 6 luni curge de la data deciziei celei mai Inalte autoritati natonale competente, chemata a se pronunta asupra problemei care face obiectul cererii introduce in fata organelor Conventiei.

In sistemele nationale de drept ale statelor contractante, reclamantul ce are a se conforma conditiei impuse de partea finala a art. 35 parag. 1 poate lua la cunostinta in diverse moduri de data deciziei definitive a instantei interne care s-a pronuntat in ultimo grad de jurisdictie cu privire la pretinsa incalcare a unui drept garantat de Conventie; data pronuntarii in prezenta sa sau a aparatorului sau, data inscrierii pronuntarii in condica instantei etc.

Pentru a putea formula si argumenta cererea sa in fata organelor Conventiei, reclamantul trebuie ca in principiu, sa cunoasca motivarea solutiei pronuntate de ultima instanta nationala competenta sa statuteye cu privire la incalcarea dreptului garantat de Conventie pe care el intelege apoi sa o denunte in fata Curtii europene.

5.Natura juridical a termenului de 6 luni

Termenul de 6 luni pe care rt. 35 din Conventie il promoveaza nu poate fi considerat un termen de prescriptie, chiar daca, uneori, jurisprudenta organelor Conventiei a admis in mod generic faptul ca ar putea fi suspendat, fara a retine vreodata macar una din posibilele cauze ce l-ar putea suspenda, sau ca ar putea fi intrerupt. Atunci cand s-a admis ca prima comunicare facuta de reclamant ntrerupe termenul de 6 luni, s-a avut in vedere situarea acestui moment in cadrul acestui termen; eventuala pasivitate nejustificata a reclamantului in a preciza continutul cererii sale este sancionata cu decaderea din dreptul de a mai face ca cererea sa fie examinata de Curte. Survenirea unor eventuale evenimente, care, l-ar face, independent de vointa lui, sa nu raspunda la scrisorile ce-i sunt adresate de grefa Curtii in termenele ce-i sunt acordate nu are nici efectul de a suspenda si nici pe acela de a intrerupe termenul de 6 luni; instanta europenaa va aprecia intotdeauna, in mod suveran, daca si intr-o asemenea situatie va putea continua examinarea cererii initiale, introdusa insa cu respectarea conditiei termenului de 6 luni prevazuta de art. 35 parag. 1 din Conventie, acest termen nu poate fi considerat intrerupt, deoarece u va incepe sa curga un nou termen de 6 luni si, cu atat mai putin, se poate spune ca el ar putea fi suspendat.

Termenul de 6 luni priveste exclusiv raporturile dintre reclamant si instanta europeana; din acest punct de vedere devine determinanta stabilirea cu certitudine atat a momentului de la care el incepe sa curga - data hotararii interne definitive -, cat si a celui la care este sesizata instnta europeana, respectiv, de regula, data primei comunicari in care reclamantul expune - fie si sumar - obiectul cererii sale, astfel cum dispune art. 47 parag. 5 din Regulamentul Curtii, text ce permite instantei europene d[ retina, pentru acest din urma moment, daca gaseste justificat si o alta data, spre exemplu data la care reclamantul a luat la cunostinta efectiva despre decizia interna deifinitva. Termenul analizat este un termen procedural specific raporturilor procesuale in care se realizeaza punerea in valoare, pe calea unei actiuni in justitie, la fel despecifica - recursul individual -, protectia europeana a drepturilor omului instituita de Conventie. Regimul sau juridic, astfel cum acesta este determinat de dispozitiile Conventiei, cele ale Regulamentului Curtii, precum si de jurisprudenta organelor Conventiei, conduce la ideea ca el este un termen specific de decadere, prefix nesusceptibil de suspendare sau de intrerupere, si priveste, in principiu, numai exercitiul dreptului la recurs individual.[4]

6.Alte conditii de admisibilitate a cererilor individuale

Pentru a se putea adresa Curtii, reclamantul trebuie sa invoce incalcarea unui drept garantat de Conventie, a carei victima este in mod direct sau chiar si in mod indirect; De aceea nu este permisa sesizarea Curtii de catre un reclamant anonim.

Desi, astfel cum dispune art. 33 din Regulamentul Curtii, toate documentele depuse de grefa Curtii care au legatura cu o cerere, cu exceptia celor privitoare la incercarea de reglementare amiabila a litigiului, sunt publice, de unde rezulta ca acelasi este si regimul numelui reclamantilor, ce constituie, in acelasi timp, si anumite temeri, evitarea unei publicitati europene privitoare la o anumita situatie, consideratiuni de ordin personal etc - un reclamant poate dori ca numele sau sa nu fie facut public. Art. 47 paragraful 3 din Regulament prevede ca reclamantul aflat intr-o asemenea situatie trebuie sa precizeze acest lucru in scrisoarea intiaiala, in formularul introductiv de instanta sau chiar ulterior introducerii cererii, printr-o alta corespondenta, si sa faca o expunere a motivelor ce justifica derogarea de la regula normala a publicitatii procedurii in fata Curtii. Acelasi text dispune ca presedintele camerei investite cu solutionarea acelei cereri poate autoriza anonimatul, in cazuri exceptionale, temeinic justificate.

Orice situatie litigioasa are a fi solutionata o singura data, indiferent aceasta presupune sau nu aplicarea unei sanctiuni de catre organul de jurisdictie competent. Necesitatea parcurgerii cailor interne de atac nu poate conduce la o alta concluzie; orice sistem judiciar reglementeaza asemenea cai de atac, ordinare sau extraordinare, ce privesc intotdeauna aceeasi cauza.[5]

Deasemenea o cauza nu poate fi examinata decit o singura data, fie ca acest examen s-a facut de catre Curte iar noua cerere nu contine fapte noi, fie ca, eventual, ea a fost supusa si unei alte instante internationale de ncheta sau de reglementare a diferendelor; in asemenea situatii cererea reclamantului va fi declarata inadmisibila. O cauza deja supusa unei instente pentru solutionare nu mai poate fi supusa alteia, in acelasi scop, evitindu-se astfel paralelismul unor proceduri internationale cu toate complicatiile pe care acestea le prezinta, mai eles ca nu exista nici o ierarhie intre instantele internationale implicate in solutionare lor, nici una dintre ele nefiind competenta spre a revizui, in fapt, decizia unei alte asemenea instante.

Prin notiunea de instanta interntionala de ancheta sau de reglementare in sensul art. 35 parag. 2 lit. B) din Conven'ie trebuie intelese organisme interguvernamentale cu competenta in materie, fiind astfel excluse instantele de arbitraj international, precum si organismele neguvernamentale, cum ar fi instantele create de federatiile sportive internationale.[6]

7. Concluzii

Art. 35 din Conventie este foarte clar intitutal "Conditii de admisibilitate", iar primele sale doua paragrafe prevad conditiile pe care le-am analizat in sectiunile anterioare: epuizarea cailor interne de atac, respectarea regulii de 6 luni, iar, in privinta unei cereri individuale, aceasta san u fie anonima sis a nu fie in mod essential aceeasi cu o cerere examinata anterior de Curte, daca nu contine fapte noi, sau san u fi fost deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare a diferendelor.

Procedura de examinare a unei cereri individuale sau interstatale de catre instanta europeana presupune doua faze: analiza admisibilitatii ei si, daca sunt intrunite conditiile de admisibilitate, analiza fondului, adica a existentei sau inexistentei incalcarii dreptului garantat de Conventie sau de protocoalele sale aditionale.

8. Bibliografie

1. Corneliu Barsan, Conditiile in care se pot adresa plangeri Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Curierul Judiciar nr. 1-2002, pag. 1-32;
2. Corneliu Barsan, "Conventia europeana a drepturilor omului", vo.II, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006;
3. J.L. Charrier, "Code de la Conention europenne de droits de l'homme, Litec, 2005;
4. Diverse site-uri.