Organizarea activitatii privind sanatatea si securitatea muncii

Sectiunea 1. Preliminarii

Prestarea muncii de catre salariat, in baza contractului incheiat, trebuie sa aiba loc cu protejarea vietii si sanatatii sale.

in acest sens art. 38 alin. (2) din Constitutie dispune ca "salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice stabilite prin lege"[1].

Potrivit art. 173 alin. l din Codul muncii, "in cadrul propriilor responsabilitati angajatorul va lua masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia".

Art. l alin. (l) din Legea nr. 90/1996[2] prevede "Protectia muncii constituie un ansamblu de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii corporale si sanatatii salariatilor si altor persoane participante la procesul de munca".

Activitatile de protectie a muncii asigura "aplicarea criteriilor ergonomice pentru imbunatatirea conditiilor de munca si reducerea efortului fizic, precum si masuri adecvate pentru munca femeilor si tinerilor"

Sectiunea 2. Obligatii generale ale angajatorilor privind sanatatea si securi­tatea muncii

Sunt prevazute de Codul muncii (art. 171-178) si anume:

asigurarea securitatii si sanatatii salariatilor in toate aspectele legate de munca (art. 171 alin. 2);

adoptarea unor norme de protectie a muncii (art. 172), a unor reguli si masuri privind securitatea si sanatatea in munca (art. 174);

evitarea, evaluarea si combaterea riscurilor;

inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau mai putin periculos;

aducerea la cunostinta salariatilor a instructiunilor corespunzatoare (art. 173 alin. 2);

asigurarea tuturor salariatilor pentru risc de accidente si boli profesionale (art. 175)[3];

organizarea instruirii angajatilor (art. 176) etc.

Detaliind, art. 18 din Legea nr. 90/1996[4] prevede ca "in vederea stabilirii conditiilor de protectie a muncii si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, conducerea persoanei juridice si persoana fizica au urmatoarele obligatii:

a) sa adopte, in faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a echipamentelor tehnice, precum si la elaborarea tehnologiilor de fabricatie, solutii conforme normelor de protectie a muncii, prin a caror aplicare sa fie eliminate riscurile de accidentare si de imbolnavire profesionala a salariatilor si a altor persoane participante la procesul de munca;

b) sa solicite inspectoratului teritorial de munca autorizarea functionarii unitatii din punct de vedere al protectiei muncii, sa mentina conditiile de lucru pentru care s-a obtinut autorizatia si sa ceara revizuirea acesteia in cazul modificarii conditiilor initiale in care a fost emisa;

c) sa stabileasca masurile tehnice, sanitare si organizatorice de protectie a muncii, corespunzatoare conditiilor de munca si factorilor de mediu specifici unitatii;

d) sa stabileasca pentru salariati si pentru ceilalti participanti la procesul de munca atributiile si raspunderea ce le revin in domeniul protectiei muncii, corespunzator functiilor exercitate;

e) sa elaboreze reguli proprii pentru aplicarea normelor de protectie a muncii, corespunzator conditiilor in care se desfasoara activitatea la locurile de munca;

f) sa asigure si sa controleze, prin compartimente specializate sau prin personalul propriu, cunoasterea si aplicarea, de catre toti salariatii participanti la procesul de munca, a masurilor tehnice, sanitare si organizatorice stabilite, precum si a prevederilor legale in domeniul protectiei muncii;

g) sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si educarii salariatilor si participantilor la procesul de munca: afise, pliante, filme, diafilme si alte asemenea cu privire la protectia muncii;

h) sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii in munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor de prevenire necesare;

i) sa asigure, pe cheltuiala unitatii, instruirea, testarea si perfectionarea profesionala a persoanelor cu atributii in domeniul protectiei muncii;

j) sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor prevazute in normele de protectie a muncii;

k) sa angajeze numai persoane care, in urma controlului medical si a verificarii aptitudinilor psiho-profesionale, corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute;

1) sa tina evidenta locurilor de munca cu conditii deosebite, vatamatoare, grele, periculoase, precum si a accidentelor de munca, bolilor profesionale, accidentelor tehnice si avariilor;

m) sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de masura si control, precum si a instalatiilor de captare, retinere si neutralizare a substantelor nocive degajate in desfasurarea proceselor tehnologice;

n) sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca in timpul controlului sau al efectuarii cercetarii accidentelor de munca;

o) sa asigure realizarea masurilor stabilite de inspectorii de munca cu prilejul controalelor si al cercetarii accidentelor de munca;

p) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, salariatii care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de munca;

q) sa nu modifice starea de fapt rezultata din producerea unui accident mortal sau colectiv, in afara de cazurile in care mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor si a altor persoane participante la procesul de munca[5];

Sectiunea 3. Obligatii ale salariatilor privind sanatatea si securitatea muncii

Normele de protectie si igiena a muncii, masurile organizatorice intreprinse de angajator si de alte organe sunt ineficiente daca cei ce participa direct la procesul muncii - salariatii si celalalt personal[6] - nu respecta aceste norme si masuri. De aceea, in art. 19 din Legea nr. 90/1996 se prevede ca acestia au urmatoarele obligatii:

a) sa-si insuseasca si sa respecte normele de protectie a muncii si masurile de aplicare a acestora;

b) sa desfasoare activitatea in asa fel, incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat persoana proprie, cat si pe celelalte persoane participante la procesul de munca;

c) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca orice defectiune tehnica sau alta situatie care constituie un pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala;

d) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca accidentele de munca suferite de persoana proprie si de alte persoane participante la procesul de munca;

e) sa opreasca lucrul la aparitia unui pericol iminent de producere a unui accident si sa informeze de indata pe conducatorul locului de munca;

f) sa utilizeze echipamentul individual de protectie in dotare, corespunzator scopului pentru care a fost acordat;

g) sa dea relatiile solicitate de organele de control si de cercetare in domeniul protectiei muncii[7].

Sectiunea 4. Organizarea serviciului de securitate a muncii

Conform Normelor generale de protectie a muncii, serviciul de securitate a muncii, se constituie la nivelul tuturor persoanelor juridice cu mai mult de 50 angajati (art. 28 lit. a). Functia lui principala este aceea de fundamentare a deciziilor privind securitatea muncii (art. 30 alin. l).

Printre atributiile acestui serviciu, se numara (art. 31):

evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala;

intocmirea programului anual de protectie a muncii;

asigurarea auditarii securitatii si sanatatii in munca;

controlul periodic al noxelor si incadrarea lor in limitele admise pentru mediul de munca;

controlul locurilor de munca in scopul prevenirii accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale;

avizarea angajarii personalului din punct de vedere al cerintelor de securitate;

instruirea si informarea personalului in probleme de protectie a muncii si evaluarea cunostintelor dobandite in procesul de instruire;

organizarea programului de protectie a muncii;

participarea in ceea ce priveste dotarea personalului cu echipamente individuale de protectie si de lucru;

evidentierea accidentelor de munca;

propunerea de sanctiuni sau stimulente angajatilor pentru modul in care respecta cerintele de securitate a muncii etc.

Sectiunea 5. Organizarea serviciului de medicina a muncii

Codul muncii prevede ca angajatorii au obligatia sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii (art. 182), care poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau unul asigurat de o asociatie patronala (art. 183).

Rolul determinant in cadrul acestui serviciu il are medicul de medicina a muncii. EI este salariat, atestat in profesia sa, titular al unui contract de munca, incheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronala (art. 184).

Conform Normelor generale de protectie a muncii, serviciul respectiv are urmatoarele atributii:

a) sa participe la evaluarea riscurilor privind imbolnavirile profesionale;

b) sa monitorizeze starea de sanatate a angajatilor prin: examene medicale la angajarea in munca;

examen medical de adaptare; control medical periodic;

examen medical la reluarea activitatii;

c) sa indrume activitatea de reabilitare profesionala, reconversia profesionala, reorientarea profesionala in caz de accident de munca, boala profesionala, boala legata de profesie sau dupa afectiuni cronice;

d) sa comunice existenta riscului de imbolnavire profesionala catre toti factorii implicati in procesul muncii;

e) sa consilieze angajatorul privind adaptarea muncii si a locului de munca la caracteristicile psihofiziologice ale angajatilor;

f) sa consilieze angajatorul pentru fundamentarea strategiei de securitate si sanatate la locul de munca;

g) sa participe la sistemul informational national privind accidentele de munca si bolile profesionale (art. 33 alin. 2).

Prestarea serviciilor medicale de medicina muncii se realizeaza sub coordonarea medicului de medicina muncii la nivelul structurilor medicale de medicina muncii, care sunt:

a) cabinete de medicina muncii din intreprinderi, organizate ca unitati publice sau private;

b) cabinete de medicina muncii din centre medicale, publice, private;

c) sectii de medicina muncii din institute de sanatate publica;

d) sectii clinice sau compartimente de medicina muncii si boli profesionale;

e) compartimente de medicina muncii din directiile de sanatate publica teritoriale (art. 34).

Pentru asigurarea atributiilor ce revin structurilor medicale de medicina muncii, angajatorii trebuie sa ia urmatoarele masuri:

a) angajarea personalului numai dupa un examen medical prealabil, cu confirmarea scrisa a medicului de medicina muncii ca locul de munca sau meseria propusa nu este contraindicata din punct de vedere medical viitorului angajat;

b) programarea, cu acordul personalului medical, a controlului medical periodic al angajatilor, potrivit reglementarilor tehnice ale Ministerului Sanatatii, si urmarirea efectuarii integrale a acestuia;

c) respectarea recomandarilor medicale rezultate in urma examenelor de angajare, a controalelor medicale de adaptare si periodice si a examenului medical la reluarea activitatii.

Angajatorii nu au dreptul sa intervina prin nici un mijloc in influentarea activitatii medicale, a continutului acesteia, a concluziilor si masurilor medicale stabilite (art. 39).

Sectiunea 6. Comitetul de securitate si sanatate in munca

Potrivit, dispo­zitiilor Codului muncii, (art. 179-181), acest comitet se constituie Ia nivelul fiecarui angajator - persoana juridica - din sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, ce desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei in care sunt incadrati cel putin 50 de salariati. Scopul sau este de a asigura implicarea salariatilor la elaborarea deciziilor in domeniul protectiei muncii[8].

Organizarea si functionarea comitetului sunt reglementate prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei.

In componenta sa intra reprezentanti ai angajatorului, ai compartimentului de protectie a muncii, ai sindicatelor si alti salariati.

Modalitatea de desemnare a reprezentantilor salariatilor va fi prevazuta in contractul colectiv de munca.

Atributiile principale ale comitetului sunt:

sa aprobe programul anual de securitate si sanatate;

sa urmareasca modul in care se aplica reglementarile legale privind protectia muncii;

sa analizeze factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala la locurile de munca;

sa promoveze initiative vizand prevenirea accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale, ca si imbunatatirea conditiilor de munca;

sa efectueze cercetari in cazul producerii unor accidente de munca sau al aparitiei de imbolnaviri profesionale;

sa efectueze inspectii la locurile de munca in scopul prevenirii accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale;

sa sesizeze inspectoratele teritoriale de munca pe raza carora isi desfasoara activitatea, atunci cand constata incalcarea normelor legale de protectie a muncii sau cand conducatorul unitatii si ceilalti membri ai comitetului exista divergente privind modul in care se asigura securitatea si sanatatea lucratorilor;

sa realizeze cadrul de participarea salariatilor la luarea unor hotarari care vizeaza schimbari ale procesului de productie (organizatorice, tehnologice, privind materiile prime utilizate etc.) cu implicatii in domeniul protectiei muncii.

Cel putin o data pe an, angajatorul trebuie sa prezinte comitetului un raport scris cu privire la situatia securitatii si sanatatii in munca, actiunile ce au fost intreprinse si eficienta acestora in anul incheiat, precum si programul de protectia muncii pentru anul urmator.

Sectiunea 7. Acordarea echipamentului de protectie si a celui de lucru

In sensul Legii nr. 90/1996, "echipamentul individual de protectie reprezinta mijloacele cu care este dotat fiecare participant la procesul de munca pentru a fi protejat impotriva factorilor de risc" [art. 13 alin. (l)]. Iar "echipamentul individual de lucru reprezinta mijloacele pe care persoanele juridice si fizice le acorda unui salariat in vederea utilizarii in procesul de munca pentru protejarea imbracamintei si incaltamintei personale" [art. 14 alin. (l)]. Trebuie observata o asemanare in ceea ce priveste cele doua categorii de materiale de protectie si anume amandoua sunt mijloace de protectie individuala.

Dar, pe cand primul se acorda in scopul prevenirii accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale[9], cel de al doilea este prevazut cu scopul de a inlocui - pe perioada prestarii muncii - bunurile personale (imbracamintea si incaltamintea) ale salariatului. De aceea, echipamentul individual de protectie se acorda, obligatoriu si gratuit , iar echipamentul individual de lucru se acorda de catre angajator in conditiile negociate prin contractul colectiv de munca, costul sau fiind suportat in proportie de 50% si de catre salariat .

Deci, echipamentul de protectie reprezinta mijlocul cu care este "dotat" participantul la procesul de munca pentru a fi ferit de actiunea factorilor de risc. Aceasta dotare va inceta la modificarea conditiilor de munca (in sens pozitiv) ori la schimbarea de catre utilizator (salariat) a locului de munca. Echipamentul respectiv nu intra in proprietatea utilizatorului, el avand doar un drept de folosinta asupra sa.

Din acest motiv, art. 145 alin. l din Normele generale de protectie a muncii prevede urmatoarele obligatii pentru salariatii dotati cu echipamente individuale de protectie:

a) sa cunoasca caracteristicile si modul corect de utilizare a mijloacelor individuale de protectie din dotare;

b) sa poarte intregul echipament individual de protectie pe toata durata indeplinirii sarcinii de munca sau a activitatii pe care o desfasoara in unitate;

c) sa utilizeze echipamentul individual doar in scopul pentru care acesta a fost atribuit si sa se preocupe de conservarea calitatilor de protectie ale acestuia;

d) sa prezinte mijloacele individuale de protectie la verificarile periodice prevazute in instructiunile de utilizare si pentru curatat sau denocivizare;

e) sa solicite un nou mijloc individual de protectie, atunci cand, din diverse motive, mijlocul individual de protectie avut in dotare nu mai prezinta calitatile de protectie necesare.

Obligatii revin, asa cum aratam anterior, si celor care trebuie sa asigure echipamentul individual de protectie. Astfel, la art. 13 alin. (3) din Legea nr. 90/1996 se dispune ca "in cazul degradarii echipamentului individual de protectie, respectiv al pierderii calitatilor de protectie, se acorda obligatoriu un nou echipament".

Pentru nerespectarea dispozitiilor legale cu privire la acordarea unui nou echipament de protectie sunt prevazute in Legea nr. 90/1996 sanctiuni; fapta constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3. 500. 000 la 7. 000. 000 lei, daca nu a fost comisa astfel incat, potrivit legii penale, sa fie considerata infractiune [art. 41 alin. (4) lit. a].

Utilizatorul este obligat sa foloseasca echipamentul individual de protectie numai in scopul in care i-a fost dat si, de asemenea, trebuie sa aiba grija sa nu-l deterioreze si prin aceasta sa-l faca impropriu folosirii.

Cu privire la acest aspect, la art. 13 alin. (4) din Legea nr. 90/1996 se dispune ca "degradarea au pierderea echipamentului individual de protectie, inainte de termenul de utilizare prevazut, din vina purtatorului, atrage raspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii".

Nedotarea cu echipament de protectie da dreptul salariatului sa se opuna dispozitiei de lucru fara ca astfel sa incalce relatia de subordonare fata de angajator, in acest sens, se prevede ca angajatul are dreptul de a refuza executarea sarcinii de munca daca nu i se asigura echipamentul individual de protectie necesar prevazut, fara ca refuzul sa atraga asupra sa masuri disciplinare (art. 146 din Normele generale de protectie a muncii).

Se impune sa facem unele referiri si la vestimentatia speciala. Astfel, art. 28 alin. (3) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national prevede: "in cazurile in care, in afara echipamentului de lucru prevazut de lege, patronul cere o anumita vestimentatie speciala, ca echipament de lucru, contravaloarea acestuia se suporta integral de catre patron".

Asadar, daca vestimentatia speciala tine loc de echipament de lucru, suportarea costului va avea loc in conditiile Legii nr. 90/1996. Daca insa se cere pe langa echipamentul de lucru si o vestimentatie speciala, atunci contravaloarea acesteia se suporta integral de catre patron, iar bunul respectiv este proprietatea exclusiva a acestuia

Sectiunea 8. Acordarea de materiale igienico-sanitare

Potrivit art. 17 alin. (l) din Legea nr. 90/1996, "materialele igienico-sanitare se acorda obligatoriu si gratuit de catre persoanele juridice si fizice, persoanelor care isi desfasoara activitatea in locuri de munca al caror specific impune o igiena personala deosebita"[12].

in Contractul colectiv de munca unic la nivel national [art. 23 alin. (2)], se arata ca locurile de munca cu conditii deosebite sunt cele grele, periculoase, nocive, penibile, sau altele asemenea, stabilite prin contractele colective de munca la nivel de ramura, grupuri de unitati, unitati, institutii, dupa caz. Art. 26 alin. (l) din acelasi contract dispune ca pentru prestarea activitatii in locurile de munca prevazute la art. 23 alin. (2) salariatii au dreptul, printre altele si la materiale igienico-sanitare.

Cu privire la aceste materiale, art. 17 alin. (2) din Legea nr. 90/1996 dispune: "Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum si locurile de munca care impun acordarea acestora se stabilesc pe baza normelor elaborate de Ministerul Sanatatii".

Sectiunea 9. Acordarea alimentatiei de protectie

Aceasta alimentatie se acorda potrivit art. 16 din Legea nr. 90/1996, obligatoriu si gratuit, de catre angajator, persoanelor care lucreaza in locuri de munca cu conditii grele si vatamatoare, pe baza normelor elaborate de catre Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei[13].

in acelasi sens, la art. 24 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national se prevede ca cel ce presteaza activitati in conditiile art. 23 alin. (2) Ia care ne-am referit deja, au dreptul la alimentatie de intarire a rezistentei organismului.

Sectiunea 10. Prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale

Constituie o obligatie generala a oricarei categorii de angajatori.

Cu caracter special, Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, contine, in acest sens, mai multe dispozitii.

Astfel se prevede ca raspunderea pentru asigurarea conditiilor de securitate si sanatate la locurile de munca revine angajatorilor (art. 55).

Ei au obligatia de a asigura informarea, participarea si colaborarea angajatilor pentru adoptarea si aplicarea masurilor de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale, iar salariatii au obligatia de a participa la actiuni privind adoptarea unor masuri de securitate si sanatate in munca, atunci cand sunt solicitati in acest scop de catre angajator (art. 56).

Angajatii sunt obligati sa cunoasca si sa respecte masurile tehnice si organizatorice luate de angajatori pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, aduse la cunostinta in cadrul instructajului de protectie a muncii (art. 59).

Ei au dreptul, fara ca acest lucru sa atraga consecinte asupra lor, de a sesiza autoritatea de stat competenta, asiguratorul sau comitetele de sanatate si securitate in munca, asupra neluarii de catre angajator a unor masuri de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale (art. 60).

Sectiunea 11. Declararea accidentelor de munca

Odata ce un accident de munca s-a produs, el trebuie comunicat imediat angajatorului de catre conducatorul locului de munca sau de catre orice alta persoana care are cunostinta de producerea lui [art. 26 alin. (l) din Legea nr. 90/1996].

Accidentul de munca urmat de incapacitate temporara de munca ori, dupa caz, urmat de invaliditate sau deces, precum si accidentul de munca colectiv vor fi comunicate de indata de catre conducerea persoanei juridice sau, dupa caz, de persoana fizica, in calitate de angajator, inspectoratului teritorial de munca si, dupa caz, organelor de urmarire penala competente.

in ipoteza producerii unui accident de circulatie pe un drum public, in care este angajat si mijlocul de transport al persoanei juridice sau fizice "in care, printre victime sunt si persoanele aflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu", de asemenea, va fi anuntat de indata inspectoratul teritorial de munca din judetul pe raza caruia s-a produc accidentul (art. 26 alin. 3 din Legea nr. 90/1996).

in temeiul art. 51 din Legea nr. 346/2002, angajatorii au obligatia de a comunica accidentele soldate cu incapacitate de munca sau cu decesul salariatului si asiguratorului (fondul teritorial sau asociatia profesionala de asigurare).

Conducerea persoanei juridice si persoana fizica au obligatia, potrivit art. 18 alin. (l) lit. r) din Legea nr. 90/1996, "sa nu modifice starea de fapt rezultata din producerea unui accident mortal sau colectiv, in afara de cazurile cand mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor si a altor persoane participante la procesul de munca".

Atunci cand accidentul s-a produs ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de vieti omenesti ori ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public - daca a avut loc in afara teritoriului unei persoane juridice sau fizice si nu a avut nici o legatura cu aceasta - comunicarea se va face primariei pe raza careia s-a produs, de orice persoana care are cunostinta de producerea evenimentului.

Orice accident urmat de incapacitate temporara de munca, se comunica, in maximum 48 de ore de la data producerii prin orice mijloace, de conducatorul persoanei juridice sau persoana fizica la care s-a produs accidentul, la inspectoratul teritorial de munca din judetul pe teritoriul caruia a avut loc accidentul, precum si celui din judetul pe teritoriul caruia isi are sediul persoana juridica unde era angajata victima.

Inspectoratele vor fi anuntate de catre aceleasi persoane, in cazul in care accidentul este mortal, a produs vatamare grava, este colectiv sau periculos, cu precizarea ca in aceste situatii vor fi anuntate si organele de urmarire penala competente.

Se va proceda la fel, in sensul ca angajatorul la care a fost angajata victima, va comunica evenimentul in 48 de ore, inspectoratelor de munca din cele doua judete (cel pe teritoriul caruia a avut loc accidentul si cel pe teritoriul caruia isi are sediul persoana juridica unde era angajata victima), precum si organului de urmarire penala, competent teritorial in cazul persoanei data disparuta, accidentului de traseu si accidentului de circulatie.

Comunicarea accidentului de munca cuprinde urmatoarele informatii: a) denumirea persoanei juridice sau persoanei fizice la care s-a produs accidentul si, daca este cazul, denumirea persoanei juridice la care a fost angajat accidentatul; b) adresa si numarul de telefon al victimei; c) locul unde s-a produs accidentul; d) data si ora la care s-a produs accidentul si, daca este cazul, data si ora la care a decedat accidentatul; e) datele personale ale victimei (numele si prenumele, ocupatia, varsta, starea civila, vechimea in ocupatie si la locul de munca); f) imprejurarile care se cunosc si cauzele prezumtive; g) consecintele accidentului; h) numele si functia persoanei care comunica accidentul; j) data comunicarii.

Sectiunea 12. Cercetarea accidentelor de munca

Potrivit art. 27 alin. (l) din Legea nr. 90/1996, cercetarea accidentelor de munca se efectueaza astfel:

a) de catre persoana juridica, in cazul accidentului care a produs incapacitate temporara de munca;

b) de catre inspectoratele teritoriale de munca, in cazul accidentelor care au produs invaliditate, deces, precum si al accidentelor colective, si in cazul accidentelor de munca care cu produs incapacitate temporara de munca salariatilor angajati la persoane fizice;

c) de catre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei in cazul accidentelor de munca colective, generate de unele evenimente deosebite, precum si avariile si exploziile.

Potrivit art. 63 lit. e din Legea nr. 346/2002, la cercetarea accidentelor de munca ce au ca urmare incapacitatea temporara de munca participa si reprezentantul asiguratorului (fondul teritorial sau societatea profesionala de asigurare).

Rezultatul cercetarilor se consemneaza intr-un proces verbal care, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 90/1996, va stabili:

a) cauzele si imprejurarile in care a avut loc accidentul;

b) prevederile din normele de protectie a muncii care nu au fost respectate;

c) persoanele care se fac raspunzatoare de nerespectarea normelor de protectie a muncii;

d) sanctiunile aplicate;

e) persoana juridica sau fizica la care se inregistreaza accidentul de munca;

f) masurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente.

Importanta procesului-verbal este deosebita; el permite stabilirea drepturilor de asigurari sociale pentru salariatul accidentat si constituie temei al raspunderii juridice a celor vinovati pentru producerea accidentului.

in situatia in care o persoana se considera nedreptatita de concluziile procesului-verbal de constatare, il poate ataca in justitie, in integralitatea sa ori numai in ceea ce priveste unele mentiuni ale sale.

Sectiunea 13. Inregistrarea si evidenta accidentelor de munca

Conform art. 28 alin. (l) din legea nr. 90/1996, "inregistrarea accidentului de munca se face in baza procesului-verbal de cercetare, de catre persoana juridica, precum si de persoana fizica, la care s-a produs accidentul".

Asa cum am mai aratat, ucenicilor, elevilor si studentilor pe timpul practicii profesionale li se aplica normele de protectie a muncii, in situatia producerii unui accident de munca, acesta se va inregistra de catre persoana juridica unde se desfasoara practica [art. 28 alin. (3) din Legea nr. 90/1996].

In cazul accidentarii celor care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activitati culturale, sportive, dar numai in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini, accidentul de munca se va inregistra potrivit dispozitiilor art. 28 alin. (3) la persoana juridica ce a organizat actiunea respectiva.

Exista in acceptiunea legii persoane a caror calitate nu este relevanta pentru calificarea vatamarii violente a organismului sau intoxicatiei acute ca accident de munca. Este vorba de acele persoane care au intreprins o actiune din proprie initiativa pentru prevenirea sau inlaturarea unui pericol ce ameninta avutul public sau pentru salvarea de vieti omenesti. Prin valorile pe care le-au salvat, in mod benevol, si acestor persoane li se vor aplica prevederile legale cu privire la accidentul de munca. Intr-un atare caz, art. 24 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 90/1996 dispune ca "accidentul de munca se inregistreaza de persoana juridica unde s-a produs evenimentul; in cazul accidentului de aceasta natura, produs in afara incintei persoanei juridice sau la persoana fizica si care nu are nici o legatura cu acestea, inregistrarea se face la primaria pe raza careia s-a produs".

Daca accidentul s-a produs in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers, el se va inregistra tot de catre unitatea la care este incadrat accidentatul.

Sectiunea 14. Declararea, cercetarea si evidenta bolilor profesionale

Art. 30 din Legea nr. 90/1996 dispune ca declararea bolilor profesionale este obligatorie si se face de catre medicii unitatii sanitare care acorda asistenta medicala participantilor la procesul de munca din cadrul angajatorului. Aceste boli se comunica inspectoratului de politie sanitara si medicala preventiva, indiferent daca sunt sau nu urmate de incapacitate temporara de munca.

Asadar, declararea unei boli profesionale parcurge mai multe etape. Prima, se refera la depistarea ei, a doua, la cercetarea pentru stabilirea exacta a diagnosticului si cea de a treia, de confirmare a acesteia. Numai astfel parcurse aceste etape se va putea spune ca o anumita boala este profesionala si se va dispune declararea ei. Protectia muncii nu are ca scop doar identificarea celor ce au contractat boli profesionale. Ea actioneaza si pentru cercetarea cauzelor care au stat la originea lor ori au favorizat imbolnavirea, precum si pentru a inlatura cauzele altor imbolnaviri. In acest sens, art. 34 alin. (l) din Legea nr. 90/1996 prevede ca " cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, in vederea confirmarii sau infirmarii lor, precum si pentru stabilirea de masuri pentru prevenirea altor imbolnaviri din aceleasi cauze se face de catre inspectoratul de politie sanitara si medicina preventiva al judetului si al municipiului Bucuresti, impreuna cu inspectoratul teritorial de munca.

Rezultatul cercetarii bolii profesionale se va materializa intr-un proces verbal, care contine aceleasi mentiuni ca in cazul accidentelor de munca.

Un exemplar din procesul-verbal se inmaneaza conducatorului unitatii in care lucreaza salariatul care s-a imbolnavit.

in scopul mentinerii permanente a unei stari corespunzatoare de sanatate a salariatilor, in Contractul colectiv de munca unic la nivel national, s-a prevazut examinarea acestora, cel putin anuala; ei sunt obligati a se supune examenelor medicale; refuzul de prezentare la examinare constituie abatere disciplinara (art. 31).

Sectiunea 15. Asigurarea salariatilor pentru risc de accidente si boli profesionale

Constituie o obligatie a angajatorului prevazuta de art. 175 din Codul muncii si de Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale.

in temeiul art. l din Legea nr. 346/2002, asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale face parte din sistemul de asigurari sociale, este garantata de stat si cuprinde raporturi specifice prin care se asigura protectia sociala impotriva urmatoarelor categorii de riscuri profesionale: pierderea, diminuarea capacitatii de munca si decesul ca urmare a accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

Prin intermediul sau se garanteaza un ansamblu de servicii si prestatii in beneficiul persoanelor asigurate in vederea:

a) promovarii sanatatii si a securitatii in munca si prevenirii accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

b) diminuarii si compensarii consecintelor accidentelor de munca si ale bolilor profesionale.

Potrivit Legii nr. 346/2002, nu numai asigurarea este in sarcina angajatorului, ci si riscul profesional (art. 3 lit. a si b).

Salariatii sunt asigurati obligatoriu (art. 5 lit. a din Legea nr. 346/2002), iar raporturile de asigurare se stabilesc intre angajatori si asigurator (Fondul National - prin fondurile teritoriale sau asociatiile profesionale de asigurare - art. 71).

Tot angajatorii sunt cei care platesc contributia de asigurare.

Aceasta se stabileste in functie de tarife si clase de risc (art. 98 alin. l), astfel incat sa acopere costul prestatiilor si serviciilor pentru cazurile asigurate, cheltuielile pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, precum si cheltuielile administrative (art. 97).

Cotele de contributie se vor situa in limita unui procent minim de 0,5% si a unui procent maxim de 4% aplicat asupra fondului brut de salarii (art. 101 alin. 3).

Riscurile asigurate sunt accidentele de munca si bolile profesionale cercetate, declarate, inregistrate si evidentiate potrivit prevederilor Legii protectiei muncii nr. 90/1996 (art. 16)

In vederea realizarii asigurarii pentru accidente de munca si boli profesionale si stabilirii cuantumului contributiei datorate, angajatorul are obligatia de a comunica asiguratorului, printr-o declaratie pe propria raspundere, numarul de angajati, domeniul de activitate conform Clasificarii Activitatilor din Economia Nationala, fondul de salarii, precum si orice alte informatii solicitate in acest scop.

Declaratia scrisa va fi depusa la sediul asiguratorului cu minimum 15 zile inainte de incheierea contractului de asigurare (art. 10).

In cazul punerii in functiune a unei noi unitati, angajatorul are obligatia sa depuna declaratia in termen de 15 zile de la inceperea activitatii. Orice modificare privind nivelul fondului de salarii sau al activitatilor desfasurate, se va anunta in acelasi termen (art. 11).

Dreptul la prestatiile si serviciile de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se naste de la data stabilirii raporturilor de asigurare si inceteaza o data cu aceste raporturi (art. 13).

In cazul in care din culpa angajatorului nu s-a platit contributia de asigurare, costul prestatiilor si al serviciilor de asigurare se suporta de el (art. 14).

Obiectivele asigurarii sunt:

a) prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

b) reabilitarea medicala si socio-profesionala a asiguratilor, victime ale accidentelor de munca si ale bolilor profesionale, precum si recuperarea capacitatii de munca a acestora;

c) acordarea de prestatii in bani pe termen lung si scurt, sub forma de indemnizatii si alte ajutoare (art. 17).

In conformitate cu dispozitiile Legii nr. 346/2002, asiguratii, in caz de producere a riscului, au dreptul la:

prestatii si servicii de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale (art. 19-­20);

prestatii si servicii pentru reabilitare medicala si recuperarea capacitatii de munca (art. 2 1-28);

prestatii si servicii pentru reabilitare si reconversie profesionala

indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca (art. 33-39);

indemnizatie pentru trecerea temporara in alta munca (art. 10-42);

compensatii pentru atingerea integritatii (art. 43-45);

despagubiri in caz de deces (art. 46-49).