Principiile dreptului penal

PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL

Bibliografie:

Lucretia Dogaru, "TEORIA GENERALǍ A DREPTULUI", Tg. Mures, 2004.

Alexandru Boroi, "DREPT PENAL, PARTEA GENERALǍ", Editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2000.

Codul penal

Dreptul penal este o ramura a sistemului de drept, fiind format din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativa care stabilesc ce fapte constituie infractiuni, conditiile raspunderii penale, sanctiunile judecatoresti si alte masuri ce urmeaza a fi aplicate sau luate de catre instantele judecatoresti persoanelor care au savarsit infractiuni, in scopul apararii celor mai importante valori sociale ale statului de drept.

Din aceasta definitie se pot observa caracteristicile dreptului penal:

dreptul penal este o ramura de drept distincta;

dreptul penal are autonomie in raport cu celelalte ramuri de drept deoarece reglementeaza un domeniu distinct de relatii sociale, si anume, cele care privesc reactia sociala impotriva infractiunilor;

dreptul penal are o structura unitara, intrucat dispozitiile sale - partea generala si partea speciala - au un caracter unitar, se compleateaza reciproc si nu pot exista unele fara celelalte;

dreptul penal este format din totalitatea normelor juridice penale;

normele dreptului penal stabilesc faptele considerate infractiuni, conditiile de tragere la raspundere penala a persoanelor ce le savarsesc, precum si sanctiunile ce trebuie aplicate sau luate in cazul incalcarii lor;

normele juridice penale se aplica in scopul ocrotirii statului de drept.

Dreptul penal, ca ramura distincta in sistemul dreptului, are la baza anumite idei ce caracterizeaza continutul normelor juridice penale. Totalitatea ideilor, conceptiilor si regulilor care calauzesc si strabat dreptul penal formeaza principiile fundamentale ale dreptului penal.

Normele si institutiile dreptului penal isi subordoneaza actiunea lor fata de continutul si semnificatia principiilor fundamentale. Astfel in materie de drept penal, principiile fundamentale au o semnificatie foarte importanta, intrucat ele ne arata modul si limitele in care trebuie dusa lupta impotriva fenomenului infractional.

Principiile dreptului penal sunt:

1) Principiul legalitatii

Principiul legalitatii in dreptul penal a fost formulat si inscris pentru prima oara in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1879 de catre ideologii revolutiei franceze. Acest principiu a fost afirmat ulterior si in Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U la 10 decembrie 1948 si in Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de acelasi organism la 16 dec 1966.

Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrata in vigoare in 1953 face o referire directa la principiul legalitatii prin prevederile art. 7: "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost comisa, nu constituia infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsa mai severa decat aceea aplicabila in momentul in care infractiunea a fost comisa."

Principiul legalitatii in domeniul penal imbraca doua aspecte:

a) principiul legalitatii incriminarii - este exprimat de regula "nullum crimen sine lege" ( nu exista infractiune fara lege), ceea ce presupune ca nici o persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru o fapta care, in momentul savarsirii ei, nu era prevazuta de lege ca infractiune. Aceasta formulare a principiului legalitatii incriminarii garanteaza respectarea juridica a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Legalitatea incriminarii are urmatoarele implicatii:

- datorita faptului ca numai legea prevede ce fapte constituie infractiuni rezulta ca izvor al dreptului penal nu poate fi decat leagea;

- legea penala poate fi aplicata numai acelor fapte care in momentul comiterii lor erau prevazute de lege ca infractiune;

- prin interpretarea legii penale nu se pot crea infractiuni, nu se pot adauga sau suprima elemente din lege.

b) principiul pedepsei si a masurilor - este exprimat de regula "nulla poena sine lege" (nu exista pedeapsa fara lege), ceea ce presupune ca unei personae care a savarsit o infractiune trebuie sa I se aplice numai pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune si numai in conditiile stabilite de lege. Pedepsele aplicabile infractiunilor sunt stabilite dinainte de lege, instantta avand posibilitatea sa aleaga o pedeapsa de o anumita naturea si durata.

2) Principiul umanismului dreptului penal

Acest principiu actioneaza in dublu sens:

in primul rand se refera la protectia pe care trebuie sa o asigure persoanei fizice, incriminand faptele ce sunt indreptate impotriva vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii si demnitatii persoanei, dar si faptele care pot afecta interesele omului precum: infractiuni contra avutului particular, infractiuni contra familiei etc.

cel de-al doilea aspect al principiului umanismului dreptului penal se refera la constrangerea penala care are un caracter uman, adica se respecta drepturile infractorului la asistenta juridica, asistenta medicala, demnitatea acestuia; sunt interzise provocarea de suferinte fizice sau psihice ale condamnatilor.

3) Principiul egalitatii in fata legii penale

Prin acest principiu se sustine excluderea privilegiilor, imunitatilor sau inegalitatilor de tratament in aplicarea legii penale. Toti membrii societatii, incepand cu presedintele tarii si pana la ultimul locuitor, fie ca este cetatean roman, cetatean strain, fara nici o deosebire de sex, varsta, etnie, apartenenta politica sau religioasa etc, sunt egale in fata dispozitiilor penale.

4) Principiul caracterului personal al raspunderii penale

Potrivit acestui principiu, pot fi trase la raspundere penala numai persoanele care au savarsit o infractiune si care sunt vinovate de aceasta. Responsabilitatea penala personala a faptuitorului decurge in mod obiectiv din savarsirea infractiunii care naste dreptul statului de a aplica pedeapsa si obligatia personala a infractorului de a suporta consecintele juridice ale faptei savarsite. Aceasta demonstreaza specificul raspunderii penale care este personala si care nu poate fi transferata niciodata altei persone (parinti, tutori, institutori etc.), posibilitate existenta spre exemplu in dreptul civil.

5) Infractiunea este unicul temei al raspunderii penale

In Codul penal la art. 17 alin.1, infractiunea este definita ca "fapta prevazuta de lege, care reprezinta un pericol social si este savarsita cu vinovatie", iar alin. 2 afirma ca "Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.", fapt ce garanteaza libertatea persoanei. Din acest articol putem deduce ca fara savarsirea unei fapte, fara ca aceasta sa prezinte pericolul social al unei infractiuni si fara vinovatia persoanei care a savarsit-o nu poate exista raspundere penala. Simpla intentie a unei persone de a savarsi o infractiune ori posibilitatea ca ea sa o savarseasca in viitor, precum si asa zisa imputabilitate obiectiva (adica comiterea unei fapte periculoase fara existenta vinovatiei) nu constituie un temei pentru tragerea ei la raspundere penala.

Legea penala a stabilit ca infractiunea este singurul temei al raspunderii penale, dar pentru a asigura constrangerii penale o functionalitate adecvata, a stabilt limitativ unele situatii numite cauze care inlatura raspundrea penala, ca de exemplu: amnistia, lipsa plangerii sau inmpacarea partilor.

6) Prevenirea faptelor prevazute de legea penala

Conform acestui principiu reglementarile juridico-penale au drept scop prevenirea savarsirii faptelor periculoase, fie prin conformare, fie prin constrangerea fata de cei care savarsesc astfel de fapte.

Reglementarile juridico-penale si politica penala a statului de drept urmaresc reducerea infractionalitatii, protejarea valorilor sociale ce cad sub incidenta legii penale si asigurarea sentimentului de protecttie si aparare sociala pentru toti membrii societatii. Prevenirea infractiunilor se realizeaza prin aducearea la cunostinta tuturor persoanelor asupra severitatii legii, prin publicitate si propaganda juridica, sau prin pedepsirea corespunzatoare a celor ce au nesocotit obligatia de a respecta legea.