Situatia tratatelor internationale privind drepturile omului in dreptul intern din romania

SITUATIA TRATATELOR INTERNATIONALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI IN DREPTUL INTERN DIN ROMANIA

RESTRANGEREA EXERCITIULUI UNOR DREPTURI SAU AL UNOR LIBERTATI

1. Situatia tratatelor internationale privind drepturile omului in dreptul intern din Romania.

Relatia dintre legislatia internationala si cea interna a unei tari prezinta importanta atat din punct de vedere teoretic cat si practic.

De-a lungul timpului au fost elaborate diverse teorii cu privire la raportul dintre dreptul international si dreptul intern al statelor.

Statele si-au adaptat sau schimbat politica si legislatia in functie de teoria pe care au considerat-o ca avand castig de cauza. Toata elaborarea doctrinara are menirea sa dea raspunsuri unor chestiuni practice, indicand comportamentul care trebuie urmat de stat, pe plan intern, in sistemul legislativ si mai ales in domeniul infaptuirii justitiei, si pe plan extern, in domeniul relatiilor internationale in continua schimbare.[1]

Astfel, una dintre aceste teorii este teoria dualista. Conform acestei teorii, cele doua drepturi sunt egale, insa independente si separate. Ele nu s-ar intalni, asemenea liniilor paralele. Ca urmare, valoarea normelor lor nu depinde de concordanta dintre ele. Aceasta teorie absolutizeaza deosebirile existente intre cele doua sisteme de drept.[2]

O alta teorie este cea a prioritatii dreptului intern fata de dreptul international public. Aceasta teorie afirma ca dreptul international public deriva din dreptul intern al statelor si drept urmare cele doua drepturi constituie o unitate deplina numita "drept statal national". Se mai sustine ca dreptul international public ar fi doar o prelungire a dreptului intern al statelor in domeniul relatiilor internationale, care poate fi numit "dreptul public extern" al statului. Aceasta teorie se baza pe vechea conceptie a suveranitatii absolute a statelor.

Dupa primul razboi mondial s-a impus teoria prioritatii dreptului international public in raport cu dreptul intern al statului. Drept urmare dreptul international ar stabili limitele competentelor dreptului intern al statelor.

Aceasta teorie este sustinuta si dupa cel de-al doilea razboi mondial avand la baza urmatoarele argumente[3]:

recunoasterea superioritatii prevederilor tratatelor internationale fata de dreptul intern al statelor, fapt consemnat in unele sentinte arbitrare si in jurisprudenta internationala;

constitutiile unor state, in special cele membre ale Uniunii Europene, consacra superioritatea angajamentelor lor internationale fata de dreptul lor intern.

Pentru a deveni efective si a produce efecte, multe din tratatele internationale trebuie sa fie puse in actiune; dar acest lucru nu are loc doar prin simplul fapt al legiferarii lor pe plan international; ducerea mai departe a actiunii pentru atingerea obiectivului din tratat presupune includerea reglementarii in legislatia interna, iar aceasta se face prin activitatea legislativului.

Conform Conventiei de codificare a dreptului tratatelor din anul 1969 "o parte nu poate invoca dispozitiile dreptului sau intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat."

De aici rezulta ca in situatia in care o lege interna constituie un obstacol ori nu ar fi de natura sa conduca la indeplinirea obligatiilor contractuale asumate printr-un tratat, de vreme ce statul respectiv este obligat sa-si indeplineasca obligatiile si atata timp cat nu se poate prevala de acea lege, nu-i ramane alta alternativa decat aceea de a modifica o asemenea lege si a crea baza legala interna pentru aplicarea tratatului respectiv.[4]

In unele situatii, se formuleaza in tratat obligatia pentru parti de a include prevederile acestuia in legislatia interna a partilor, in altele, sunt consacrate drepturile care apar in virtutea aplicarii tratatului, dar pe care beneficiarii - subiectele de drept intern nu le pot invoca in lipsa unei reglementari interne. In cazul in care tratatul nu se poate aplica direct in ordinea juridica interna a unui stat, ca tratat, se pune problema prin ce modalitate acele prevederi conventionale internationale ajung sa fie incorporate in dreptul intern, astfel incat sa ajunga operationale, iar finalitatea tratatului sa poata fi atinsa.

Conform art.11 din Constitutie, in cazul tarii noastre, incorporarea tratatului in dreptul intern se face prin ratificarea acestor tratate internationale de catre Parlament.

In Dictionarul de drept international public ratificarea este definita ca fiind "actul juridic prin care un stat isi exprima consimtamantul, prin intermediul organelor sale competente, de a fi legat de un tratat international, semnat de plenipotentiarii sai.[5]

Articolul 20 al Constitutiei prevede urmatoarele:

(1)    - Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2)    - Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.

Solutia constitutionala oferita de art.20 exprima nu doar atasamentul fata de reglementarile internationale, ci si marea receptivitate fata de dinamica posibila si previzibila a acestora. In domeniul drepturilor omului raman inca multe lucruri de infaptuit, care presupun colaborarea intre state si care se vor realiza prin tratate internationale.

Dispozitiile art.20, in perspectiva aplicarii lor, implica doua consecinte majore[6]:

o prima consecinta il priveste chiar pe legiuitor, care va trebui intotdeauna si obligatoriu sa verifice daca proiectele de legi pe care le discuta si le adopta se coreleaza cu tratatele internationale la care Romania este parte;

o a doua consecinta priveste autoritatile publice competente a negocia, incheia si ratifica tratate internationale, care vor trebui sa manifeste o atentie sporita la observarea corelatiei dintre prevederile dreptului international si dreptul romanesc, iar in situatii mai dificile sa se foloseasca de procedeul rezervelor.

Conform Conventiei din anul 1969 privind dreptul tratatelor, rezerva este definita ca fiind "o obligatie unilaterala, oricare ar fi continutul sau denumirea sa, facuta de un stat atunci cand semneaza, ratifica, accepta sau aproba un tratat, ori adera la acesta, prin care isi manifesta intentia de a exclude sau modifica efectul juridic al unor dispozitii din tratat cu privire la aplicarea lor, fata de statul respectiv." Conform unei alte definitii, mai simple, aparuta intr-un dictionar diplomatic, rezerva reprezinta "o declaratie de vointa prin care statul, in timp ce admite tratatul in ansamblul sau, exclude de la acceptarea sa anumite dispozitii determinate, de care nu va fi legat."

O problema ce se poate ridica in legatura cu art.20 este aceea de a sti care este solutia in situatia in care unele reglementari internationale ar contraveni Constitutiei. Conform art.51 din Constitutie, respectarea Constitutiei si a suprematiei acesteia este obligatorie. Deci suprematia Constitutiei nu permite ratificarea unui tratat international care ar contraveni prevederilor sale.

In sistemul dreptului romanesc, prevederile tratatelor internationale nu pot fi situate, sub aspectul fortei lor juridice deasupra prevederilor Constitutiei. De aici rezulta obligatia constitutionala pentru autoritatile competente in negocierea si incheierea tratatelor internationale de a observa concordanta lor cu Constitutia. Daca prevederile unor tratate internationale care se negociaza contin prevederi contrare Constitutiei, ratificarea lor se poate face fie cu rezervele corespunzatoare, fie numai dupa ce Constitutia este revizuita.[7]

2. Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

Articolul 39 al Constitutiei prevede urmatoarele:

(1)    - Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)    - Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.

Exercitarea drepturilor si libertatilor prevazute de Constitutie trebuie realizata in cadrul unor coordonate morale, politice, religioase si juridice, fiind de regula admis ca respectarea drepturilor si libertatilor individuale, inclusiv a celor care se exercita in grup, ale celorlalti, tine de chiar conceptul de libertate.[8]

Declaratia Drepturilor Omului si cetateanului din Franta din anul 1789 prevedea in art.4 ca: "Libertatea consta in a putea face tot ceea ce nu dauneaza altuia; astfel, exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu are alte limite decat cele care asigura celorlalti membri ai societatii sa se bucure de aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decat de lege."

Posibilitatea juridica a stabilirii unor limitari raspunde nevoii de a asigura securitatea juridica a drepturilor si libertatilor celorlalti, atat in perspectiva intereselor lor individuale, cat si a celor nationale sau de grup, a binelui public ca expresie sintetica a acestor interese.

Din prevederile art.49 al Constitutiei rezulta ca s-a optat pentru institutia restrangerii drepturilor sau libertatilor si nu pentru posibilitatea suspendarii lor. Aceasta optiune corespunde prevederilor art.29, alin.2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit carora: "In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decat numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica."

Deci, restrangerea nu poate aduce atingere existentei dreptului sau libertatii.

Aceasta, in fond, reprezinta diferenta esentiala dintre suspendarea sau pierderea dreptului si restrangerea exercitiului sau. Restrangerea constituie o limitare si, deci, ea nu poate avea ca efect suprimarea dreptului. Un drept al carui exercitiu a fost restrans constituie un drept al carui exercitiu in aceste limite, este liber. Aceasta reprezinta o garantie constitutionala ce rezulta din insasi consacrarea prin Constitutie a drepturilor si libertatilor fundamentale.[9]

O alta garantie prevazuta de art.49 este aceea a principiului proportionalitatii, in virtutea caruia restrangerea unui drept sau a unei libertati trebuie sa fie proportionala cu situatia care a generat-o. Aceasta presupune ca orice restrangere sa fie facuta numai in scopul pentru care a fost prevazuta si in anumite limite strict necesare, in functie de situatia care justifica restrangerea exercitiului unor drepturi.

Cea mai importanta garantie constitutionala a legalitatii restrangerii o reprezinta faptul ca aceasta nu poate fi instituita decat prin lege si numai daca este necesar, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Acest fapt permite atat controlul judecatoresc al actului administrativ prin care s-ar introduce o restrictie a unui drept sau al unei libertati, un asemenea act fiind nelegal si, deci anulabil pe calea contenciosului administrativ, cat si controlul constitutionalitatii de catre Curtea Constitutionala, o lege sau ordonanta prin care s-ar depasi cazurile limitativ prevazute de alin.(1) al art.49 fiind de asemenea nelegala, ca urmare a incalcarii prevederilor Constitutiei.[10]

APLICATII SI INTREBARI DE AUTOEVALUARE

1.Prezentati teoriile elaborate de-a lingul timpului privitoare la raportul dintre reptul interational si dreptul intern al statelor.

2.Ce se intelege prin ratificarea tratatelor interationale ?

3.Precizati ce se intampla in cazul existentei unei neconcordante intre pactele si tratatele privitoare ladrepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile sale interne.

4.Ce se intelege prin rezerva la un tratat international ?

5.Specificati in ce situatii poate fi restrans exercitiul unor drepturi sau al unor libertati.

6.Precizati in ce consta diferenta esentiala dintre suspendare sau pierderea unui drept si restrangerea exercitiului sau.

7.Care este garantia constitutionala a legalitatii restrangeri unui drept ?

DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

PREAMBUL

Considerand ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume.

Considerand ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au condus la acte de barbarie care revolta constiinta omeniri si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane vor beneficia de libertatea cuvantului si a convingerilor, eliberate de teroare si de mizerie, a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a omului.

Considerand ca este esential ca drepturile omului sa fie protejate de un sistem de drept pentru a omul sa nu fie constrans, ca mijloc suprem, la revolta impotriva tiraniei si asupririi.

Considerand ca este esential sa fie incurajata dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni.

Considerand ca in Carta, popoarele Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor si ca s-au hotarat sa favorizeze progresul social si sa instaureze conditii mai bune de viata in cadrul unei libertati mai mari.

Considerand ca statele membre s-au angajat sa promoveze, in cooperare cu Organizatia Natiunilor Unite, respectul universal si efectiv al drepturilor omului si al libertatilor fundamentale.

Considerand ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament,

Adunarea generala,

Proclama prezenta Declaratie Universala a Drepturilor Omului ca ideal comun catre care trebuie sa tinda popoarele si toate natiunile pentru ca toate persoanele si toate organele societatii, avand in vedere permanent aceasta Declaratie, sa se straduiasca, prin invatatura si educatie, sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure, prin masuri progresive de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atat in cadrul statelor membre insesi, cat si in teritoriile aflate sub jurisdictia lor.

Articolul 1.

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de celelalte in spiritul fraternitatii.

Articolul 2.

1.     Fiecare se  poate prevala de toate drepturile si de toate libertatile proclamate in prezenta Declaratie, fara nici o deosebire, ca de exemplu, de rasa, de culoare, de sex, de limba, de religie, de opinie politica sau de orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, de avere, de nastere sau decurgand din orice alta situatie.

2.Pe langa aceasta, nu se va face nici o deosebire bazata pe statut politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care apartine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu este independent, sub tutela, neautonom sau supus unei limitari oarecare a suveranitatii.

Articolul 3.

Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4.

Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in robie; sclavia si traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5.

Nimeni nu va fi supus la tortura, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6.

Fiecare are dreptul sa i se recunoasca personalitatea sa juridica, oriunde s-au afla.

Articolul 7.

Toti oamenii sunt egali in fata legii si au dreptul, fara deosebire, la protectie egala a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si impotriva oricarei provocari la o astfel de discriminare.

Articolul 8.

Orice persoana are dreptul sa se adreseze, in mod efectiv, instantelor judiciare competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale care ii sunt recunoscute de Constitutie sau de lege.

Articolul 9.

Nimeni nu poate fi arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.

Articolul 10.

Orice persoana are dreptul, in deplina egalitate, sa fie ascultata in mod echitabil si public de un tribunal independent si impartial, care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva ei.

Articolul 11.

1.     Orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni este prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa va fi dovedita, in mod legal, in cursul unui proces public, in cadrul caruia I s-au asigurat toate garantiile necesare apararii sale.

2.     Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care, in momentul in care au fost comise, nu constituiau infractiuni potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai aspra decat aceea care era aplicabila in momentul in care a fost savarsita infractiunea.

Articolul 12.

Nimeni nu va fi supus unor imixtiuni arbitrare in viata sa particulara, in familia sa, la domiciliul sau ori in corespondenta, nici unor atingeri aduse onoarei sau reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13.

1.     Orice persoana are dreptul sa circule liber si sa-si aleaga resedinta in interiorul oricarui stat.

2.     Orice persoana are dreptul sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa, si de a reveni in aceasta.

Articolul 14.

1. In cazul persecutiei, orice persoana are dreptul sa caute azil si sa beneficieze de azil in alte tari.

2. Acest drept nu poate fi invocat in cazul unor urmariri penale, bazate pe comiterea unei infractiuni de drept comun sau pe actiuni contrare scopurilor si principiilor Natiunilor Unite.

Articolul 15.

1.     Oricine are dreptul la o cetatenie.

2.     Nimeni nu poate fi lipsit, in mod arbitrar, de cetatenia sa, nici de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16.

1. Cu incepere de la varsta nubila, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in privinta rasei, cetateniei sau religiei, au dreptul sa se casatoreasca si sa intemeieze o familie. Ei au drepturi egale la incheierea casatoriei, pe durata casatoriei si la desfacerea ei.

2. Casatoria nu poate fi incheiata decat cu consimtamantul liber si deplin al viitorilor soti.

3. Familia este elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17.

1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura cat si in asociere cu altii.

2. Nimeni nu va fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.

Articolul 18.

Orice persoana are dreptul la libertatea gandirii, a constiintei si a religiei; acest drept implica libertatea de a-si schimba religia sau convingerile, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile sale, individual sau in colectiv, atat in public cat si in mod privat, prin invatamant, practici, cult si indeplinirea de rituri.

Articolul 19.

Orice persoana are dreptul la libertatea de opinie si de exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale si acela de a cauta, de a primi si de a raspandi, fara a se tine seama de granite, informatii si idei prin orice mijloc de exprimare.

Articolul 20.

1. Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica.

2. Nimeni nu poate fi obligat sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21.

1. Orice persoana are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanti liber alesi.

2. Orice persoana are dreptul de acces, in conditiile de egalitate, la functiile publice din tara sa.

3. Vointa poporului este fundamentul autoritatii puterilor publice; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri libere, care trebuie sa aiba loc periodic, prin sufragiu universal egal si prin vot secret sau dupa o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22.

Orice persoana, in calitate de membru al societatii, are dreptul la securitate sociala; ea este indreptatita sa obtina satisfacerea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea si libera dezvoltare a personalitatii sale, prin efort national si cooperare internationala, tinandu-se seama de organizarea si de resursele fiecarei tari.

Articolul 23.

1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotire impotriva somajului.

2. Toti oamenii au dreptul, fara nici o discriminare, la salariu egal pentru munca egala.

3. Orice om care munceste are dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare, care sa-i asigure lui, precum ti familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, daca este cazul, cu alte mijloace de protectie sociala.

4. Orice persoana are dreptul sa intemeieze cu alte persoane sindicate si de a se afilia la sindicate, pentru apararea intereselor sale.

Articolul 24.

Orice persoana are dreptul la odihna si la timp liber si, indeosebi, la o limitare rezonabila a timpului de munca, precum si la concedii periodice platite.

Articolul 25.

1. Orice persoana are dreptul la u nivel de viata corespunzator asigurarii sanatatii sale, bunastarii proprii si a familiei, cuprinzand hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala precum si servicii sociale necesare, dreptul la asigurare in caz de somaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau in alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, ca urmare a unor imprejurari independente de vointa sa.

2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire speciale. Toti copiii, indiferent daca s-au nascut in cadrul sau in afara casatoriei, se bucura de aceeasi ocrotire sociala.

Articolul 26.

1. Orice persoana are dreptul la educatie. Educatia trebuie sa fie gratuita cel putin in ce priveste invatamantul elementar si de baza. Invatamantul elementar este obligatoriu. Invatamantul tehnic si profesional trebuie sa fie accesibil tuturor, iar accesul la studii superioare trebuie sa fie deschis tuturor, pe baza deplinei egalitati, in functie de merit.

2. Educatia trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului pentru drepturile omului si libertatile fundamentale. Ea trebuie sa stimuleze intelegerea, toleranta si prietenia intre toate natiunile, grupurile rasiale sau religioase, ca si dezvoltarea activitatii Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii.

3. Parintii au, cu prioritate, dreptul sa aleaga felul educatiei care urmeaza sa fie data copiilor sai.

Articolul 27.

1. Orice persoana are dreptul sa ia parte, in mod liber, la viata culturala a colectivitatii, sa se bucure de arte si sa participe la progresul stiintific si la binefacerile care rezulta din acestea.

2. Fiecare are dreptul la protectia intereselor morale si materiale care decurg din orice opera stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28.

Fiecare are dreptul sa beneficieze, pe plan social si international, de existenta unei ordini care sa permita ca drepturile si libertatile enuntate in prezenta Declaratie sa-si poata gasi o realizare deplina.

Articolul 29.

1.     Fiecare are indatoriri fata de colectivitate, numai in

cadrul acesteia fiind posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.

2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare este supus numai ingradirilor stabilite de lege, in scopul exclusiv al asigurarii recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti si in vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ale ordinii publice ale bunastarii generale, intr-o societate democratica.

3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea sa fie exercitate, in nici un caz, contrar scopurilor si principiilor Natiunilor Unite.

Articolul 30.

Nici o prevedere a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicand pentru un stat, un grup sau pentru o persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savarsi vreun act care sa conduca la desfiintarea drepturilor si libertatilor enuntate in aceasta.