Formarea statelor medievale romanesti

Formarea statelor medievale romanesti

Intemeierea Tarii Romanesti

Constituirea statelor medievale romanesti a fost favorizata de faramitarea politica a regatului Ungariei si slabirea influentei statului tatar al Hoardei de Aur asupra teritoriilor romanesti.

Diploma cavalerilor ioaniti, de la 1247, are o importanta exceptionala pentru romani, deoarece prezinta o radiografie politica a spatiului dintre Carpati si Dunare, cu cateva decenii inainte de intemeierea Tarii Romanesti.

Potrivit acestui document existau cinci formatiuni statale: Tara Severinului, cnezatele lui Ioan si Farcas, voievodatele lui Litovoi si Seneslau.

Anihilarea autonomiei Tarii Fagarasului, de regele maghiar Andrei II in 1291, a determinat trecerea muntilor de Negru-Voda. Primul oras intemeiat de el a fost Campulung, iar cel de-al doilea, unde si-a stabilit resedinta a fost Argesul.

Asezarea scaunului domnesc la Campulung a fost urmata de agregarea cnezatelor si voievodatelor existente in stanga Oltului intr-o formatiune mai puternica

Desavarsirea constituirii Tarii Romanesti a avut loc in timpul lui Basarab, prin unirea voievodatelor de la vest de Olt cu voievodatul de la Campulung. Unificarea sub autoritatea lui Basarab a formatiunilor dintre Carpati si Dunare s-a facut prin buna intelegere, ca si prin forta.

El apare pe scena istoriei in 1324, in postura de vasal al regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou. Intr-un document din 1324, emis de regele maghiar, se recunoaste stapanirea lui Basarab in Tara Romaneasca, cu titlul: "marele nostru voievod transalpin".

Dar in 1330, datorita neintelegerilor asupra Severinului si legaturilor lui Basarab cu bulgari si tatarii, Carol Robert vine in Muntenia pentru a-si impune autoritatea cu o mare armata.

In faza initiala a actiunii regelui maghiar, voievodul roman i-a oferit, in schimbul retragerii armatei ungare, suma de 7000 marci de argint, marturie a bogatiei de care dispunea Basarab.

Inaintarea ostirii ungare in interiorul tarii a fost deosebit de anevoioasa, aceasta fiind lipsita de mijloace de aprovizionare.

Dupa ce il cauta in zadar pe Basarab, pentru a da cu el batalia decisiva, armata maghiara a fost surprinsa la intoarcere in trecatoarea de la Posada. Trei zile a durat macelul in care a pierit floarea nobilimii maghiare.

Prin victoria de la Posada, din 9-12 noiembrie 1330, Basarab a obtinut independenta tarii sale. Ulterior, fiul sau, Nicolae Alexandru a restabilit colaborarea cu regele maghiar si a participat la luptele contra tatarilor.

Dar in 1359, suparat pe regele Ludovic ca-i obstructioneaza corespondenta directa cu Papa, voievodul roman se adreseaza Patriarhului de la Constantinopol

A obtinut de la acesta infiintarea unei mitropolii la Curtea de Arges si recunoasterea ca domnitor autocrat de catre imparatul bizantin.

Anul 1359 ramane o data exceptionala, an in care dinastia Basarab a ales sa se lege definitiv de Biserica Ortodoxa de la Constatinopol.

Aceasta intorsatura nu a fost pe placul regelui Ludovic I, care a continuat presiunea asupra urmasului lui Nicolae Alexandru, si anume Vladislav. Dar nici el nu a schimbat linia politica tarii sale, preferand sa-l infrunte cu armele pe regele ungar.

Ajunge in cele din urma la un compromis favorabil tarii sale. Regele maghiar, in schimbul juramantului de credinta, ii recunostea lui Vladislav domnia asupra Tarii Romanesti.

In acelasi timp, Vladislav a consolidat legaturile cu Bizantul si a infiintat o a doua mitropolie ortodoxa in Oltenia. Datorita politicii sale ortodoxe, a intrat in conflict cu regele catolic al Ungariei. In timpul razboiului ce a urmat, Vladislav a fost ucis.

Intemeierea Moldovei

Impulsul statal pornit din teritoriul sud-carpatic s-a manifestat curand si la est de Carpati, unde a luat nastere Moldova. Formarea Moldovei a urmat un tipar asemanator Tarii Romanesti.

Incursiunile peste Carpati ale armatei regale maghiare in cursul confruntarii cu tatarii, la care au participat si romani maramureseni, au consolidat structurile politice de pe teritoriul viitoarei Moldove.

In timpul acestor incursiuni, este infiintata la est de Carpati o marca de aparare, sub conducerea voievodului Dragos din Maramures. El se mentine in dependenta fata de regele Ludovic, situatie pe care localnicii nu au acceptat-o.

In Maramures, voievodul Bogdan din Cuhea conduce lupta pentru mentinerea autonomiei in fata maghiarilor.

In anul 1365, Moldova se rascoala impotriva dominatiei ungare, initiatorul fiind chiar voievodul Bogdan, care trecuse intre timp Carpatii.

Descendenta lui Dragos a fost alungata si, sub noul voievod, Moldova devine stat independent. Cronica domniei regelui Ludovic I, scrisa de Ioan de Tarnave, semnaleaza esecul expeditiilor repetate intreprinse de ostile regatului maghiar in Moldova.

Succesorul lui Bogdan, fiul sau Latcu(1369-1377), intra in legatura directa cu papalitatea, care ii recunoaste titlul de duce al Moldovei, tara despre care papa afirma ca era parte a poporului roman.

Mai mult de atat, Latcu a obtinut din partea papei Urban V un scaun episcopal cu sediul in resedinta sa, orasul Siret.

Cu domnia lui Petru I(1377-1392), Moldova face pasi importanti pe planul politicii externe si organizarii statale.

Indepartandu-se de Ungaria a carei hegemonie in estul Europei se destrama dupa moartea lui Ludovic I, Petru I depune omagiul regelui Poloniei, Vladislav Jagiello, inaugurand astfel principala directie de politica externa a Moldovei timp de un secol.

Tot prin intermediul lui Petru, Mircea cel Batran a perfectat si el un tratat de alianta cu regele Poloniei, al carei scop declarat era stavilirea expansiunii regatului maghiar.

Acelasi domnitor creeaza o mitropolie ortodoxa la Suceava, unde va muta si resedinta domneasca. Desi conflictul dintre domn si Patriarhia din Constantinopol in problema dreptului de-al numi pe titularul scaunului mitropolitan a amanat ani in sir instalarea unui mitropolit canonic, Moldova si-a asigurat sursa proprie de legitimare a puterii sale.

Sub Roman I(1392-1394), care se intituleaza domn din munti pana la mare, Moldova devine stat riveran al Marii Negre, desavarsindu-si unitatea teritoriala prin inlaturarea ultimilor resturi ale dominatiei tatare si prin inglobarea formatiunilor politice din sudul tarii.

In Moldova insa, domnia nu a reusit sa impuna o centralizare similara celei muntene. Marii stapani de pamant au pastrat o putere superioara celei detinute de boierii munteni.

Daca romanii de la sud si est de Carpati au reusit sa se elibereze de sub dominatia ungara si tatara, infiintand state proprii, romanii transilvaneni au devenit obiectul discriminarii de catre regatul maghiar.