Cornel COTUTIU (15.02.1945, Beclean, BN)
Licentiat in filologie (Cluj, 1971). Profesor de limba si literatura romana la unitati scolare din judetele Satu Mare, Cluj (Izvoru Crisului, Calatele) si Bistrita-Nasaud (Bozies). Din 1975 pana in prezent: profesor la Liceul Industrial, actualmente Colegiul National "Petru Rares" din Beclean. Intre 1 dec. 1985 - 18 iunie 1989: inspector scolar. In perioada ian. - iunie 1990: membru in Biroul executiv al C.P.U.N. Bistrita-Nasaud. In anul scolar 1996-1997: profesor la Colegiul National "Liviu Rebreanu" Bistrita. In perioada 1997-1998: consilier teritorial sef al Inspectoratului pentru Cultura Bistrita-Nasaud.
Debut revuistic: cu povestirea Luna, in Tribuna (11 martie 1964).
Colaborari la revistele: Steaua, Vatra, Astra, Familia, Pagini botosanene, Euphorion, Convorbiri literare, Cadran (Bistrita), Pagini romanesti (Montréal), Cuvantul adevarului si Aici Romania (Edmonton), Discobolul (Alba Iulia), Sinteze (Ploiesti), Aradul cultural, Carnetele de la Beclean (nr. 1-6, 2001-2006) s.a., la posturi de radio si tv. din tara.
Redactor, apoi redactor-sef al revistei de literatura, arta si cultura MINERVA (1990-1999); redactor al publicatiei Floare de colt (Beclean, 1990-1992). Colaborator al cotidienelor Rasunetul si Mesagerul de Bistrita-Nasaud.
Debut editorial cu volumul de nuvele In cautarea altui final, Ed. Dacia, 1978. Alte volume de proza: Opt zile pentru totdeauna (1982), Sarpele albastru (1989), Ce ramane (2002) - romane; Spate in spate, 2004 (proza scurta).
Volume de publicistica: Taifas in purgatoriu (1995), Am fost pe lumea cealalta (2000), Carabusii de sub perna (2001), Securea cu rotile (2005).
A alcatuit antologiile Nexus editorial al scolilor din Beclean (2006) si Saeculum dincolo de nostalgii (2007); a publicat editia a doua, revazuta si adaugita a cartii Amintirile unui scolar de altadata de Ion Pop Reteganul (2006).
Prezent in mai multe dictionare, antologii si volume colective.
Premiul
Uniunii Scriitorilor din Romania - Filiala Tg. Mures, 1995, pentru
publicistica; Marele premiu
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Referinte critice:
"Meritul lui Cotutiu (in volumul de nuvele In cautarea altui final - n.n.) vine si din stradania sa de a deosebi adevarul vietii de falsitatea care de atatea ori creeaza confuzii, de a descoperi diferenta dintre ce pare ca este si ce este cu adevarat."
D. R. Popescu, 1984
"Norocul lui Cornel Cotutiu sta in darul sau de observator (in romanul Opt zile pentru totdeauna - n.n.), in sustinuta atentie ceruta de urmarirea nuantelor psihologice de extrema finete, in capacitatea transmutarii cuvintelor chiar sordide in tot atatea manifestari ale unor stari sufletesti ori mintale decantate pana la sfertul de ton si la granulatia infinitesimala."
N. Steinhardt, 1987
"Cartea lui Cornel Cotutiu (Sarpele albastru - n.n.) este dintre cele pe care mi-ar placea sa le recitesc in reeditari fara catuse si fara calus. Deci, asa cum este ea acum, isi poate ajunge. Apartinand ultimelor luni de pacla reuseste, ca si eroul principal, sa lumineze straniu, ici-colo, semnalizand primejdia."
Irina Petras, 1990
"Dupa Taifas in purgatoriu (Ed. Clusium, 1995), cota lui Cornel Cotutiu, un spirit rafinat (.) semnand comentarii acide patrunse - parca - de o malitie obosita si, totodata, un interesant prozator, urca, credem noi."
Adrian Dinu Rachieru, 1996
"Cornel Cotutiu este un virtuoz al tabletei, articol publicistic de mici dimensiuni, de obicei pe o tema de actualitate si adesea ca o varianta a pamfletului literar. Sensul de baza al termenului este unul medical, si legatura de posibila relatie semantica este, pentru cititor, tonica, optimista, la gandul ca scriitorul, prin asemena "tablete", poate indrepta relele moravuri ale vremii. Asa cum se stie, aceasta specie a publicisticii a fost consacrata si cultivata cu stralucire de Tudor Arghezi si Geo Bogza. Primul introduce in tableta adeseori virulenta pamfletara a verbului. Geo Bogza este de cele mai multe ori si solemn si grav, encomiastic si profetic. Cornel Cotutiu merge pe linia tabletei argheziene caci el insusi se autoprezinta ca "un observator trist al unor realitati umane din preajma". Daca anticul poet latin spunea ca "indignarea face versuri", am putea zice ca tristetea produce tablete. Motivele tristetii/indignarii nu-i lipsesc acestui "observator" si ele pot fi sintetizate intr-o degradare accentuata si tot mai evidenta a vietii romanesti (.)."
Ion Buzasi, 2002
"Cartea sa (Securea cu rotile - n.n.) - o adevarata colectie de intamplari cotidiene - este structurata in sapte capitole - parti dintr-o suita de teme - pe care autorul le abordeaza, spre deliciul cititorului, cu aceeasi siguranta si maiestrie. "Momente si schite" s-ar mai putea numi tabletele lui Cornel Cotutiu, acest maestru al conciziei, cu un acut simt al proportiilor si cu darul de-a ajunge direct la esenta subiectului; greu, insa, de stabilit cata realitate si cata fictiune ascund textele sale. Dar un lucru e cert: bucuria si placerea lecturii acestor pagini, emblematice pentru publicistica romaneasca. Aici, publicistul Cornel Cotutiu si prozatorul Cornel Cotutiu isi dau, frateste, mana. Si cu real folos pentru cititor."
Aurel Podaru, 2006
SONATA LA PATRU
MAINI NESTIUTE
Allegro
Pute al naibii, ametitor , ceapa asta si usturoiul maramuresenilor. Bine cel putin ca cearta, sau mai bine zis harjoana de oameni nerabdatori s-a potolit. Nerabdatori in drumul spre casa Mi-e foame. Probabil din jena maramuresenii nu ne imbie cu mancare. Iar tuica arde pe gatlej. N-am mai vazut atata pofta de mancare, batranul e grozav; de mai sta alaturi, ma innebuneste. Si totusi nu cred ca e batran. Pe la 15 ani aveam o pricepere mai mare - sau indrazneala? - sa apreciez varsta cuiva, mai ales a batranilor. Dumnezeule, se mananca rudimentar, dar fantastic, magnific! Zau asa: Ce poate fi mai strasnic decat o bucata de slanina taiata cu cutitul si zmulsa de pe sorici cu dintii si o ceapa cat o varza zdrobita in stergarul de canepa? Apoi, in rastimpuri, cate un "Dumnezeu te-mbucure" si un gat de tuica de pruna drept incheiere. Mardare face pe distribuitorul si nu cred c-am sa scap usor.
- Fumam pipa pacii !
Afurisitule Nu stiu sa urez . Noroc ? Ar spune-o firesc oricine, nu eu. La multi ani? - banal. Dumnezeu sa va dea sanatate? - nu tine, mi s-ar pune un nod in gat. Mai cinstit e asa si gata : ii intind sticla tanarului certaret si-i arat printr-un zambet ca sunt dispus sa-i intru in gratie .
- Degeaba zici ca te-a calcat pe bataturi consateanul d-tale.
Mardare a prins momentul.
- Da, da. Buba e dumneaei!
Aratand-o pe fata cu un deget acuzator, simt ca Mardare pregateste o farsa.
- Ti-a fost ciuda cand s-a asezat el langa ea si nu d-ta. Ei bine, eu sunt cel care trebuia sa fac pe grozavul. Ca-i nevasta-mea!
- Cum , domnule ?
Pacat ca n-am un aparat de fotografiat, scoteam o fotografie clasa intai batranului. Uimire amestecata cu neincredere, foarte expresive amandoua si in contrast de tot hazul cu situatia ca atare: dintii infipti in slanina si uitati acolo dintr-o pricina care a produs toata scena.
- Pai, da. Ca am vrut sa fac si eu o experienta cu nevasta-mea si iaca, nu mi-a reusit, c-am dat de niste oameni mai focosi decat ne asteptam .
Fata accepta jocul. Mi-o spune privirea ostentativ familiala destinata lui Mardare.
- Eu i-am zis ca nu se uita nici dracul la ea si-atunci ea mi-a zis: Uite, cum tot trebuie noi sa plecam la socri , in tren sa ne comportam ca doi straini.
- E , cum se poate ?
Morocanosul din colt se vede ca-i doar intamplator asa .
- Gresesti, dom'le. Ocasa doamna, zau, nu va fie cu suparare. Si sa va traiasca. Ii si dumneaei studenta ?
- Absolut!
In sfarsit, si un adevar la o minciuna asa de gogonata. Oricum, nu visa fata sa aiba parte la ora asta de asemenea biografie .
- Dati-i si ei o gura de palinca !
- Ca bine ziceti.
- O, nu!
- Vedeti ? E clar ca la mine acasa eu sunt seful. Ies cand vreau de sub pat.
- Ha - ha -ha ! Va pricepeti la comédii.
- Si-acuma pupati-o, va dau voie.
- Mardare, ce-am ajuns ?!
- Ne-vas-ta .
Maramuresenii sunt incantati de idee: se sterg pe gura.
- Pe obraz, numai pe obraz !
Tanarul pesemne-i de varsta noastra . Isi apropie cu sfiala buzele de obrazul fetei si chiar de-ar fi sa renunte nu mai are cum, Mardare il impinge de ceafa. Putin a sarit peste cal Mardare, si cu fata si cu baiatul. Se inchide in sine dintr-odata, asezandu-se pe bancheta, plecandu-si pleoapele cu sfiala feciorelnica.
- Parca a pupat-o pe Maica Precesta! A pe tine, Radu, nu te las. Caci prea bine se stie, dupa cum spune si scriptura, ca ciorapii de dama nu ajung pana acolo pana unde poate ajunge prietenul familiei. Altul la rand !
Menuet
Si totusi ce se intampla? Nu conteaza atat de mult ca-ti descoperi deodata senzatia ce te incearca, dar ramai tu insuti surprins de prezenta efemera a unui spatiu bine delimitat si stralucitor in ceata gandirii si simtirii tale. S-a deschis o poarta enorma si, uluit, ai pretentia din partea cuiva sa ti-o mentina deschisa.
- Cu palaria asta pe cap semeni bine a maramuresean.
Nimic. Poate doar intentia de a-mi asculta glasul. Plus niste cuvinte pe care Mardare le poate lua drept compliment sau aprobare pentru clovneria ce-o desfasoara, spre satisfactia copilareasca a maramuresenilor.
- Asta-mi place cum se-nvarte ,
C-are picioare de harte !
Exista ceva nedefinit. Sau confuz? si straniu. In insotirea nedumeririi sau spaimei. La mine in tristete. Si de la o vreme, de la o varsta, incepi sa-1 simti, asa cum se spune ca in pantecele mamei pe la 4-5 luni rodul da intaiul semn. Un ceva ce-1 purtam cu noi, in noi, pretutindeni. Nu stiu ce este. Stim doar ca este. Si iata ca deodata acest ceva se detaseaza de noi. Nu-l intelegem in continuare, dar incercam sa-1 oprim. El insa fuge, dispare. De esti un imaginativ, mai apuci sa te compari cu un copac care infloreste la mari intervale Apoi ?
- Si prietenul meu ii fiu de taran, da' face pe fandositu'.
Nu era cazul sa ma bata Mardare pe umar chiar asa de elocvent.
- Face pe pedantul.
Bautura lucreaza mai puternic in sangele lui. A si baut, de altfel, cel mai mult dintre noi.
- Tie, nevasto, nu-ti plac pedantii, nu-i asa ?
- Fa-ma, doamne, ce-am fost,
Gestionar si sef de post!
- Ha , ca-i buna !
Vasazica cel tanar a prins curaj. Cine stie daca n-a inteles in cele din urma adevarul situatiei. Cand doi genunchi impresoara un al treilea, tu, ca martor ocular, iti lepezi sfiala si dai in chiot sau exclami un Ha, ca-i buna
Lied
Apoi? Pronosticuri. Poate ca probabil pesemne ca probabil sa Acel ceva Acest ceva Cel mai cuprinzator cuvant in clipa asta! Apoi? Apoi acel ceva vom incepe sa-1 recunoastem. Sa avem incredere ca va veni, mai bine zis ca va reveni. Si, intr-adevar, iata-l din urma, din ce in ce mai aproape. Langa noi. In dreptul nostru. Apoi contopit cu noi. Integrat. Va inceta sa mai fie ceva. Fara miros, culoare, forma. Toate valentele vor fi fiind scurse deja in noi, redevenind un bun al nostru. Firesc de cand lumea Ce-ar putea fi? Poate timpul? Sau un sentiment. Sau un gest? O imagine? Un sunet? Si platosa care te-a inrobit atata vreme va dispare? Privirea tinerei trece pe langa a mea, dar parca vibreaza atingandu-mi obrazul.
Numele garii citit invers capata sonoritati de limba italiana. Nici n-am observat cand s-a imbracat. Nu-i prea placut sa fii singurul care cobori pe peron, lipsind un compartiment de regizorul spectacolului. "Ti se pare", ar spune Mardare. De fapt, el a coborat pe furis si cuminte. Fara explicatii, cum, de altfel, nu mi le-a dat nici cand ne-am intalnit in tren. Pentru cine semnul grabit de despartire si oarecum in treacat, ca sa nu para timid? Maramuresenii nu stiu, iar fata tocmai acum si-a gasit sa-si plece fruntea. Ultimul pas, inainte de a disparea in cladirea garii, indoaie pingeaua pantalonului mai ferm. Ca pe un panou din depozitul de carburanti: "Blache-ul poate provoca incendiu!"
- Intram in compartiment, domnisoara? Sunteti sumar imbracata.
Mi-ar placea sa stiu ca Mardare nu-i cunoaste nici macar numele.
- Fa-ma, doamne, ce n-am fost
- Ha, ca-i buna !
Fata-si surade siesi, ca unui gand la ce s-ar putea sa fie.
Deodata - ochii mari - privirea ei o intalni pe a mea, pregatita s-o intampine
Rondo
Esti tu?!
Ochiul nedumerit are o deschidere cat orizontul. Lumina se agita in irizari fulgurante. Irisul, cuprins intre pleoape, e un soare negru abia ridicat intre cer si pamant.
Asa a fost sa fie ?
Inca nu deosebesc nimic, dar speranta imi scutura temerile.
Sunt eu !
Esti tu, asadar?
Niciodata n-ai prins chip in reveriile mele. Te cautam aiurea, dar cu fata catre mine.
Ce intamplare mi te-a adus in cale! Ce facem? Adica nu, pe mai tarziu Sau niciodata. Acum nu pot mai mult.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |