Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice


Acasa » referate » literatura romana
Inceputurile literaturii in limba romana

Inceputurile literaturii in limba romana




INCEPUTURILE LITERATURII IN LIMBA ROMANA

Problema originii literaturii in limba vulgara. Problema originilor este intotdeauna, in toate domeniile, una din cele mai anevoioase si in general este ocolita de cercetatorii prudenti. in literatura noastra, problema originilor in datele ei prime este asemanatoare cu aceea din literaturile apusene ale Europei, adica trecerea de la limba clasica, limba Bisericii, la limba vulgara pentru expresia literara si stiintifica. Literaturile medievale erau dominate de conceptia ca ceea ce ramane ca idee si ca forma aleasa, nu se poate exprima decat in cateva limbi, limbile clasice, pentru ca aceste limbi sunt desavarsite ca structura, pe cand limba vorbita de popor, limba vulgara, ar fi incompatibila sa imbrace tot ceea ce este delicat, subtil si abstract. in Apus, limba latina era nu numai limba Bisericii catolice, asa cum a ramas pana astazi, dar si a filosofiei, stiintei si literaturii. A trebuit sa se faca o revolutie in spirite, ca sa se poata admite mai intai in literatura socotita usoara, povestiri pentru femei, si in genere cea distractiva, apoi in cea mai inalta, limba vulgara. Limba poporului a patruns tarziu de tot in filosofie si in stiinta, iar ca sa intre in Biserica, a trebuit o revolutie religioasa: Reforma, care a avut drept urmare mii de morti si o serie de razboaie ce au tinut un veac si mai bine. Istoricii literari apuseni sunt de acord admitand ca originea literaturilor in limba nationala — e vorba numai de cele beletristice — purcede de la nobilime, si anume este opera nobilimii provensale, care a inraurit apoi literatura franceza si cea italiana. Proventa, regiune de nobili bogati si puternici, a luat initiativa acelei literaturi de povestiri eroice, epopei medievale, povestiri romantate ale faptelor cavalerilor (romans courtois) care se citeau la castele si in „camerele femeilor'. Fara influenta provensala nu se poate concepe opera revolutionara a lui Dante in introducerea limbii nationale. Cu alte cuvinte, originea literaturii in limba nationala se explica pe baze sociale. Literatura in limba latina era in genere opera clerului cult si a universitatilor, conduse si ele de clerici. Nobilimea era mai putin culta decat clerul si curtile regale; ea nu putea manui cu aceeasi usurinta si nu putea intelege limba lui Virgil, de aceea a creat o literatura pe seama ei, nu numai in privinta fondului (eroism si aventuri erotice), dar si ca limba, limba nationala. Originea literaturii in limba nationala in apusul Europei, sta deci la intrarea clasei nobile in creatia literara. Nu putem intra in amanunte in aceasta chestiune, care pentru scopul urmarit de noi este numai un punct de plecare, asa ca ne-am multumit sa schitam problema pentru Apus in forma foarte generala '.




in literatura romana exista, desigur, aceeasi problema. Si la noi a existat o literatura in limba „clasica', limba Bisericii, anume literatura slavona, care, insa, la un moment dat a incetat si a facut loc literaturii in limba „vulgara', adica in romaneste. Bineinteles, limba slavona intrebuintata la noi, e vorba de limba traducerilor cartilor sfinte de catre Metodie si Chirii, un dialect macedonean al limbii bulgare care in secolul al XV-lea se transforma sub influenta elementelor medio-bulgare, nu are dreptul la calificativul de clasica, decat in calitatea ei de limba sacra Limba slavona la noi n-a fost numai limba Bisericii, ea a dat o literatura istorica: letopisetele Moldovei in limba slavona, o literatura juridica, didactica: invataturile lui Pseudo-Neagoe Basarab, si chiar versificata2. Si la noi s-a produs, deci, la un moment dat, o revolutie in spirite, a venit o epoca in care oamenii au inceput a gandi altfel, au vazut ca se poate si se cuvine a scrie romaneste, de unde pana atunci credeau ca nu se poate si nu se cuvine. Problema originilor sta, deci, in aceasta transformare a cugetelor: cand si de ce si sub ce inrauriri s-a produs ea?

Istoriile literaturii romane admit in genere ca de la Biserica a pornit exemplul: primele traduceri ale cartilor sfinte, la inceput izolate, chiar proscrise, au creat, incetul cu incetul, un curent literar si, o data cu acest curent, in literatura bisericeasca se naste si un imbold pentru literatura profana, in special pentru cea istorica. Astfel, de la Biserica ar purcede literatura noastra nationala. in privinta influentelor care au determinat trecerea l;teraturii bisericesti de la limba slavona la cea romana, parerile sunt impartite. Parerea mai veche a lui N. Iorga, impartasita de Sextil Puscariu, Al. Procopovici si J. A. Candrea3, este ca marea revolutie religioasa a husitismului a patruns prin Maramures la romani si a determinat la inceputul veacului al XV-lea inceputurile literaturii in limba romana. O. Densusianu si apoi Al. Rosetti sunt de parere ca cele mai vechi texte bisericesti in romaneste dateaza abu din veacul al XVI-lea si au fost rezultatul influentei Reformei luterane introduse in mijlocul pamantului romanesc de catre sasii ardeleni4. Alte ipoteze demne de mentionat sunt si acelea ale lui Ilie Barbulescu: influenta catolicismului, care, pentru motive de propaganda, ingaduia traducerea cartilor bisericesti in limba nationala, a fost determinata ca prima influenta literara in limba nationala la noi5, iar de curand Milan Sesan si Stefan Ciobanu au afirmat ca o miscare interna in Biserica ortodoxa romana din veacul al XV-lea, deci pe teren romanesc, fara a mai alerga la influente externe, a produs aceasta schimbare6. Autorii acestei teorii nu arata de altfel cauzele sociale si intelectuale schimbate, care sa fi necesitat parasirea limbii slavone.

Credem ca problema trebuia pusa pe alt teren si anume pe acela pe care a fost pusa pentru literaturile occidentale si ca in acest chip vom dobandi rezultate neasteptate pentru istoriografia noastra literara. Fenomenele de istorie nationala castiga intotdeauna cand sunt puse intr-un cadru de istorie universala, iar analogiile istorice sunt intotdeauna instructive.

Cele mai vechi texte romanesti. Cele mai vechi texte romanesti sunt, precum se stie, manuscrisele care poarta numele date de cercetatorii zilelor noastre, Psaltirea si Codicele Voronetean, Psaltirea Scheiana, Codicele Hurmuzachi, un grup de catehisme, plus alte cateva fragmente, toate texte bisericesti. Am spus ca asupra vechimii lor si a influentelor care le-au produs, parerile sunt impartite. Sunt, insa, cateva fapte sigure: toate aceste texte sunt inrudite, limba, stilul lor arata un grup de traducatori din slavoneste, care lucrau in acelasi timp, in aceeasi regiune, sub aceeasi influenta. Deoarece „simbolul credintei'din Psaltirea Scheiana nu este cel pravoslavnic, ci cuprinde pe filioque, iar catehismele romanesti care fac parte din aceeasi grupa de texte, sunt vadit de influenta luterana, putem conchide ca influenta literara care a dat nastere acestor texte este neortodoxa. E vorba, deci, de o literatura pentru romani, comandata de eterodocsi si stand sub influenta lor directa. Fenomenul rotacismului, care se vede in aceste manuscrise, este o dovada ca au fost scrise in Maramures sau Ardealul de nord, deci in regiuni unde nu romanii erau stapani. Amestecati cu alte neamuri, care din punct de vedere politic stateau pe o treapta superioara, romanii ardeleni au suferit in oarecare masura influenta lor. Totusi, ei n-au primit religia natiunilor dominante (luteranism la sasi, calvinism la unguri), asa ca putem spune ca textele rotacizante reprezinta o influenta straina, pe care Biserica si neamul romanesc n-a primit-o. Aceasta constatare fixeaza locul acestor texte in literatura romana: ele n-au putut crea un curent national de literatura romana, pentru ca romanii l-au respins. E drept ca intre textele rotacizante si tipariturile lui Coresi au existat legaturi si ca tipografii de la Brasov au folosit aceste texte, modificand particularitatile dialectale. E locul sa spunem aci, in subsidiar, ca folosirea de catre Coresi a traducerilor maramuresene este pentru noi o dovada ca primele traduceri romanesti ale cartilor sfinte dateaza din secolul al XVI-lea, sub influenta luterana, si nu din al XV-lea, sub influenta husita. in adevar, editorii si tipografii din Brasov n-au putut face cercetari arhivalice ca sa dezgroape manuscrisele uitate, vechi de un veac, parasite de toata lumea si e logic sa admitem ca au continuat cu mestesugul tiparului acelasi curent inceput cu putin inainte pe calea manuscriselor. Deosebirile dintre limba tipariturilor coresiene si aceea a textelor maramuresene se datoresc nu departarii seculare in timp dintre ele, ci faptului ca unele au fost alcatuite in nordul Ardealului in dialectul de acolo, iar tipariturile l-au transpus in dialectul din sudul provinciei. intre centrele de traduceri maramuresene din nord si initiativa de raspandire prin tipar din sud, trebuie in chip necesar sa admitem

o legatura.

Dar nici tipariturile lui Coresi nu pot fi socotite ca stand Ia inceputul literaturii romane. Lucrari eretice din punct de vedere romanesc, ele n-au putut crea un curent de imitatie. Nu de la acest model eretic s-a tras opera de traduceri ale cartilor bisericesti din veacul al XVII-lea in Principatele Romane. Cartile lui Coresi n-au servit ca model, nici ca ajutor traducatorilor din principate, din marea epoca a lui Vasile Lupu si Matei Basarab, si cu atat mai putin lui Dosqftei si Antim Ivireanu, care probabil ca nici nu le-au cunoscut. Nicaieri cartile lui Coresi nu sunt citate, nici nu se poate dovedi folosirea lor in traducerile din Muntenia si Moldova. Dimpotriva, se poate dovedi usor ca toate traducerile lui Varlaam, Dosoftei, ca si ale scolii mai vechi de la curtea lui Matei voda, sunt traduceri executate direct dupa manuscrisele sau cartile slavone si nu reproduceri sau prelucrari ale traducerilor tiparite in Ardeal in secolul al XVI-lea7 . intre acestea din urma si curentul de traduceri din Muntenia si Moldova este nu numai o prapastie de un veac, dar si prapastia deosebirii de credinta. Prin nimic nu se poate face o legatura de cauza la efect intre miscarea de traduceri luterane si calvine pentru romanii din Ardeal, miscare care se termina prin-tr-un insucces complet din punctul de vedere al credintei, si intre introducerea limbii romane in Biserica ortodoxa in veacul al XVII-lea. Adevarata introducere a limbii in Biserica, adevaratul inceput al literaturii romane este independent de miscarea de traduceri dm Ardeal din veacul al XVI-lea. Operele iesite din influenta luterana si calvina su.it un episod local si izolat in timp si in spatiu, voit de straini pentru romani, ere n-au creat un curent si nu pot sta la originea literaturii romane, inceputurile literaturii romane, ca un curent continuu, trebuiesc cautate abia in veacul al XVII-lea.

Introducerea limbii romane in Biserica. Introducerea limbii romane in Biserica ortodoxa din principate si din Ardeal in locul celei slavone se constata numai incepand din a doua jumatate a veacului al XVII-lea. Multa vreme s-a crezut ca aceasta mare opera nationala se datoreste lui Matei Basarab si Vasile Lupu, domnii luminati si protectori ai culturii pravoslavnice. Dar I. Bianu a aratat, inca din 1904, ca sub egida acestor domni s-au tiparit numai carti romanesti de lectura pentru invatatura preotilor: Cazanii, Trebnicul, acele carti pe care si Biserica catolica le admite in limba vulgara si nu cartile fundamentale ale liturghiei: Liturghierul si Sfanta Scriptura.  Cu acestea nu se implineste introducerea limbii nationale in biserici; abia la 16 /y Dosoitei traduce Liturgnierut si, ia ie>««, iratn ureceanu traauc pemru prima oara 5/ Scriptura in romaneste. Cu toate acestea, nici atunci introducerea limbii romane in Biserica nu e deplina, caci Antim Ivireanu, la 1700, tipareste la manastirea Snagov o gramatica slavona pentru preotii romani9. Asadar, in plina epoca brancoveneasca, victoria limbii romane nu era inca un fapt implinit. Introducerea limbii romane in Biserica este, deci, mult mai tarzie decat se crede indeobste; ea dateaza de la sfarsitul secolului al XVII-lea si de la inceputul celui urmator si s-a facut, fireste, treptat. Cateva marturisiri ramase neobservate de istorici, sunt decisive pentru aceasta datare. Cea mai veche dovada ca se canta liturghia in romaneste in unele biserici, este, totusi, din vremea lui Vasile Lupu, cand diaconul arab Paul de Alep, in amintirile sale de calatorie, spune ca, la 1653, la manastirea Galata de langa Iasi, copii de casa (paji) ai domnului cantau, cand voda era de fata, in cele doua coruri de la strana, „in corul de la dreapta cantau greceste si in cel de la stanga romaneste'10. Dar aceasta nu inseamna ca liturghia propriu-zisa si cetirea Evangheliei se facea in limba tarii, caci e vorba numai de anumite cantari. Dar opera de romanizare a cultului nu era implinita nici in vremea lui Brancoveanu. Calatorul englez Chisthult spune, la 1702, ca in cele mai multe biserici muntene slujba e rostita in slavoneste, iar dupa secretarul italian Del Chiaro, care scrie dupa 1716 si a carui marturie este foarte importanta : „Chiar in unele biserici din Tara Romaneasca s-a adoptat limba romana, despre care lucru eu mi-am aratat mirarea fata de cativa boieri, dar mi s-a raspuns ca acest abuz in cele religioase a fost introdus in zilele noastre pentru ca multi preoti, cand au fost hirotonisiti, nu stiau alta limba decat cea romaneasca'11. Dimitrie Cantemir spune si el in aceeasi epoca ca adesea, in serile de iarna, traducea batranului sau parinte, Constantin Cantemir (1685 — 1693), om fara stiinta .de carte, pasaje din Sf. Scriptura slavona in romaneste. Deci, pe atunci, la curtea domneasca din Iasi, la sfarsitul veacului al XVII-lea, nu era nici un text romanesc al Sf. Scripturi12. in Oltenia, liturghia slava se mentine in biserica [pana] la 172613.

Cand Dosoftei, la 1679, publica la Iasi primul Liturghier romanesc, isi da seama ca face opera de inovator si initiator. Prefata la aceasta carte decisiva pentru evolutia literaturii noastre bisericesti arata temeiurile marei reforme din Biserica romana. intii sunt precedente: ortodoxia de origine greaca a ingaduit si in alte parti liturghia in limba nationala, liturghia siriaca si cea armeana. in al doilea rand, sunt citatele din epistoia ir. ravei si din alte lucrari ale parintilor Bisericii, in slava, ereaca si latina, aratand ca e permisa liturghia in limba nationala: „Deci ceea ce-s pravoslavnici intru totu si de va fi de eikneasca limba totul nepartnici, pre limba sa sa slujeasca Sf. Liturghie'. Apoi s-a cerut pentru Biserica Moldovei dezlegare de la Patriarhul Alexandriei, „luandu de la Svintia sa voe, tamplandu-sa in Iasi Svintia sa, am tiparit aceasta svanta carte'. Nevoia pentru popor si preoti de a avea liturghia intr-o limba pe inteles este, desigur, si ea aratata, alaturi de aceste justificari canonice : „Sa inteliaga toti, carii nu-ntalegu sarbeste sau ellineste'14.

Deci, se poate spune ca prefata aceasta a lui Dosoftei din 1679 este prefata introducerii limbii romane in Biserica caci ea cuprinde dezlegarea pentru aceasta reforma. Imediat dupa aparitia Liturghierului lui Dosoftei la Iasi, apare si Liturghierul romanesc din Bucuresti, la 1680, tiparit din porunca lui Serban Cantacuzino15. Reforma nu era totala: in acelasi an apare si un Liturghier slavon la Bucuresti16. Asadar, inainte de a stabili cauzele care au dus la introducerea limbii romane in Biserica, am fixat datele fenomenului. El incepe in forma timida, prin carti de lectura, in mijlocul veacului al XVII-lea, ia forma hotarata prin traducerea liturghiei, cu o prefata justificativa din punct de vedere canonic al reformei (1679) si nu este o opera implinita decat la inceputul veacului al XVIII-lea. Este, asadar, o reforma pe care cu drept cuvant o putem numi in istoria culturii noastre tarzie, precedata de alte fenomene culturale, care au putut-o influenta.



Literatura istorica a precedat pe cea bisericeasca. in genere, in istoriile literaturii romane, capitolul privitor la literatura bisericeasca precede pe cel inchinat cronicarilor, adica inceputurilor literaturii istorice. Aceasta asezare a materiei provine din ideea preconceputa ca originile literaturii romane se trag de la Biserica, dar la o mai atenta cercetare a faptelor se vede usor ca ea nu este indreptatita.

in epoca slavona a literaturii noastre, in veacurile al XV-lea si al XVI-lea, productia literara e dominata de doua genuri, cel religios si cel istoric. Dar, pe cand literatura rt'igioasa ortodoxa la romani, prin natura ei, este lipsita de originalitate, muiiumindu-se cu reproducerea textelor slave, traduse din greceste in Bulgaria si Serbia, cea istorica reprezinta o sfortare originala de a pune in scris faptele de seama ale voievozilor. Noi n-am avut teologi medievali. Romanii, popor prea modest si cuviincios, n-au cutezat a se inalta cu gandul pana la legile lui Dumnezeu si au primit supusi si respectuosi cuvantul Bisericii venit de la Bizant, prin mijlocire slava. Dar istorici in limba slavona am avut in Moldova si poate si in Tara Romaneasca (daca inceputurile cronicii muntene, pastrate azi in mai multe compilatii romanesti, au fost, cum se pare, alcatuite la inceput in slavoneste).

Prima cronica in limba romana este aceea a lui Mihai Viteazul (intercalata in compilatia lui Stoica Ludescu). Aceasta cronica este vadit, dupa limba, o opera originala, nu o traducere17. Ea are particularitatea de a fi, nu o cronica a domnului, ci a familiei boieresti a Buzestilor olteni, ce apare pe primul plan in toata lucrarea aceasta plina de viata si de pasiune. Cronicarul face chiar rezerve asupra lui Mihai voda, cand marele domn cuteaza sa nu asculte de sfatul Buzestilor: „Mihai voda isi inalta mintea de sfatul cel neintelept'18. Este, deci, o opera istorica romaneasca din jurul anului 1600. Tot in Tara Romaneasca iese Ia iveala Cronograful lui Mihai Moxa, scris la 162019, o traducere dupa cronica medio-bulgara a lui Manasse si dupa cronica bulgara din veacul al XV-lea, descoperita de I. Bogdan, cu modificari si adausuri la sfarsit, privitoare la istoria romanilor20 (Moxa omite din izvorul sau, cronica bulgara, retragerea lui Mircea dupa lupta de la Rovine si amanuntul ca Baiazid a lasat garnizoane in Tara Romaneasca).

in Moldova, dupa marturia lui Miron Costin, cel mai vechi cronicar al tarii care scrie romaneste a fost Eustratie logofatul al treilea : „Istoricul cel dintai, Istrate logofatul al treilea; avem si al doilea dupa dansul, pe Ureche vornicul'21. Eustratie a ocupat functia aceasta inainte de domnia lui Vasile Lupu si a mai trait fara slujba sub acest domn. Este autorul unei traduceri a Pravilelor din neogreaca (1632), iar letopisetul sau in forma originala s-a pierdut22. Dar este clar, pe baza acestei afirmatii a lui Miron Costin, ca vechiul „letopiset moldovenesc', folosit ca izvor de Grigore Ureche, este opera predecesorului sau, Eustratie. Deoarece Ureche lucreaza ca un compilator, nu este greu de aflat care sunt pasagiile din cronica lui culese din vechiul letopiset moldovenesc al lui Eustratie (aceste pasaje sunt indicate in genere astfel : „spune letopisetul nostru cel moldovenesc'23). Cronica lui Eustratie apare ca o scriere istorica independenta de vreun partid sau domnitor, o traducere a vechilor anale slavone, cu adausuri din legende: minunile sfantului Procopie si ale sfantului Dimitrie24.

Grigore Ureche el insusi moare la 1647 si a scris probabil cronica sa pe la inceputul domniei lui Vasile Lupu, iar Eustratie, care este mai vechi decat dansul, trebuie s-o fi scris pe a lui pe la 1625—1630.

Din aceste fapte amintite pe scurt, rezulta o concluzie interesanta : istoriografia in limba romana a precedat cu aproape un veac introducerea limbii romane in Biserica. Daca tinem seama de faptul ca prima cronica romaneasca cunoscuta, aceea a lui Mihai Viteazul, apare la 1600, iar introducerea limbii nationale in Biserica se face abia la sfarsitul veacului, avem o distanta de un veac intre aceste doua fenomene literare. Este, deci, gresita parerea ca literatura romana purcede de la Biserica, caci literatura bisericeasca in limba romana a fost precedata de genul istoric. Acestui gen ii revine intaietatea in privinta originilor literaturii noastre; literatura romana purcede de la istorie, adica de la slavirea faptelor trecutului romanesc. Foarte instructiv si elocvent este faptul ca in cronica lui Miron Costin, care reprezinta la 1675 apogeul scolii cronicarilor, atunci cand autorul citeaza pasaje din Sf Scriptura, o face in limba slavona, pentru ca nu cunostea nici o traducere romaneasca.

Asadar, daca vrem sa punem corect problema originilor, trebuie sa ne intrebam care este originea literaturii istorice romanesti, sub ce influente sau in legatura cu ce transformari interne, romanii, care scriau pana atunci faptele trecutului in slavoneste, au inceput deodata sa le scrie romaneste. Chestiunea introducerii limbii romane in istoriografie este tot asa de interesanta ca si aceea a introducerii acestei limbi in Biserica. Nu putem pretui prea putin aceasta problema, caci nasterea literaturii istorice in limba romana a fost o revolutie, intocmai ca si aceea a nasterii literaturii religioase romanesti. in secolele al XV-lea si al XVI-lea se socotea ca numai limba slavona, limba clasica a Bisericii, poate cuprinde laudele domnilor drepteredinciosi aparatori ai Bisericii, desi scrisori particulare, instructiuni de soli si socoteli, ca si alte materiale, mai putin eterne ca istoria domnilor si cartea Bisericii, se scriau in limba romana. Ce s-a intamplat ca scriitorii sa aiba deodata curajul de a scrie romaneste, in limba miseilor, faptele cele vesnice ale veacurilor? A fost hotarator un model strain, exemplul si influenta altor tari, cu istoriografie in limba nationala, sau lucrul se datoreste unui imbold intern?

Originile literaturii in limba romana. Cele mai vechi cronici romanesti sunt cele slavone din Moldova. Aceste cronici moldovenesti sunt destul de numeroase; peu-ru veacul al XV-lea avem cele doua versiuni, numite de editorul lor Letopisetul de la Bistrita si de la Putna, desi denumirea nu e deplin justificata. Din cercetarea lor atenta (pasaje identice ca forma de expresie in slavoneste) rezulta ca ele deriva dintr-un letopiset comun. Tot de la acest letopiset comun deriva si formele straine ale letopisetului moldovenesc: letopisetul anonim rusesc (la sfarsitul cronicii Voskresenskaia), cronica moldo-polona si cea a lui Stefan cel Mare sau mol-do-germana, versiuni alcatuite pentru informarea strainatatii25. Letopisetul comun din care deriva toate aceste versiuni a fost scris in vremea lui Stefan cel Mare, ca rezultat al faptelor marete ale acestui domnitor, ce nu se cuveneau sa fie lasate uitarii. Stirile din letopiset, privitoare la istoria Moldovei dinaintea domniei lui Stefan, sunt neprecise, scurte si adeseori cu date gresite. Alcatuirea letopisetului domnesc din veacul al XV-lea s-a facut la curtea domneasca. Nu numai pasajul despre un cutremur „cand sedea domnul la pranz' (deci autorul era la curte), ci si anume date si amanunte precise despre lupte si legaturile diplomatice cu vecinii arata ca autorul era din anturajul domnului si nu izolat intr-o manastire in munti26. Letopisetul slavon al lui Stefan cel Mare este, deci, un letopiset domnesc, o opera oficiala.

in veacul al XVI-lea, letopisetul domnesc este continuat prin cronica lui Macarie, episcop de Roman, a lui Eftimie, egumenul de la Capriana, si Azarie calugarul, care sunt din punct de vedere stilistic mai complicate, sub influenta versiunii medio-bulgare a cronicii lui Manasse. Aceste opere nu mai sunt anonime ca cele din veacul precedent, dar in privinta inspiratiei lor domnesti nu se deosebesc de acelea. Macarie scrie din porunca lui Petru Rares, Eftimie din a lui Alexandru Lapusneanu si Azarie isi pune pana in serviciul lui Petru Schiopul. Sunt toti clerici, scriitori oficiali, operele lor sunt letopisetele domnesti27.

. intreaga istoriografie slavona din Moldova (pe cea munteana n-o cunoastem) este, deci, o istoriografie domneasca, oficiala, pornind din initiativa si sub directa supraveghere a curtii voievodale.

Cu totul altfel se prezinta, in aceasta privinta, literatura istorica in limba romana, care incepe de la 1600, atat cea munteana, cat si cea moldoveneasca. Am aratat cum „cronica lui Mihai Viteazul' este in realitate cronica boierilor Buzesti, proslavind acest neam boieresc si criticand pe insusi Mihai voda, cand acesta nu e de acord cu Buzestii. La fel, in Moldova, cronica lui Eustratie si aceea a lui Ureche, care-1 copiaza, sunt cronici caracteristice boieresti, nu numai pentru ca autorii lor sunt boieri, care nu scriu din porunca nimanui, dar si ca spirit. La fiecare pagina aproape rasare spiritul aristocratic, infierand puterea abuziva a domnilor celor rai, aparand pe boierii socotiti ca stalpii tarii. Petru Schiopul este laudat de Ureche pentru ca nu iesea din cuvantul boierilor, uciderea lui Stefan Rares e aprobata de acelasi cronicar pentru ca se purta rau cu boierii. Pentru Ureche, idealul unui stat este democratia sleahtei polone, in care nobilii guverneaza, iar monarhul este ca o „matca fara ac'28.

intreaga opera a cronicarilor nostri din veacul al XVII-lea este datorata boierilor, nu clericilor, si inspirata din spirit boieresc. in aceasta privinta, cronica lui Miron Costin este cea mai caracteristica; el este un boier mandru, care crede in boierime, singura menita, prin superioritatea ei de cultura si de avere, sa conduca tara. Domnii pentru el sunt instrumentele sau cel mult emanatia trecatoare si schimbatoare a clasei boieresti29. Acelasi lucru se poate spune despre Neculce si despre cronicile de partide boieresti din Muntenia: cronica Balenilor, a Cantacuzinilor, cronica balaceneasca.

intre istoriografia slavona din veacurile al XV-lea si al XVI-lea si cea romaneasca din al XVII-lea, deosebirea nu este numai de limba, ci si prin faptul ca una este a domniei, cealalta a nobilimii. Aci sta si cauza introducerii limbii romane in istoriografie, caci nu poate fi o simpla coincidenta in schimbarea limbii de expresie, indata ce mestesugul istoricesc trece din mana domniei si a clerului in acea a boierilor. Domnii din secolele al XV-lea si al XVI-lea aveau o cancelarie cu gramatici de slavonie, erau ei insisi stiutori de slavoneste (Stefan cel Mare se adreseaza in slavoneste solului polon Firley, care in raportul sau reproduce textual convorbirea cu marele domn)30. Boierii, insa, reprezentau o treapta mai de jos a culturii, cei mai multi nu stiau slavoneste, multi nici nu stiau sa scrie. Nici Costin postelnicul, tatal lui Miron Costin, nici Constantin Cantemir, tatal lui Dimitrie voda, un batran boier militar, ajuns domn la sfarsitul vietii, nu stiau carte, nici macar sa iscaleasca31. O istoriografie a boierilor pentru boieri nu putea fi in slavoneste, ci numai in romaneste. Trecerea istoriografiei la boieri a insemnat, in chip automat, dezbracarea formelor slave si coborarea la limba poporului. Era de asteptat, de altfel, ca istoria tarii sa constituie o nevoie sufleteasca pentru boieri, clasa militara, care cultiva exemplele eroice. Boierimea era o clasa nobila intemeiata, fireste, pe traditia de familie, si cultul stramosilor se concretiza pentru ea in scrierea istoriei. Dintre toate genurile literare, cel eroic al istorie; era cel mai apropiat de spiritul boierimii si de aceea ea a creat literatura cronicilor romanesti. Originea literaturii istorice in limba romana sta, deci, in intrarea unei noi clase sociale, la inceputul veacului al XVII-lea, in literatura, clasa care a cautat o noua forma de expresie potrivita cu gradul ei de cultura, adica limba nationala.



in aceasta privinta se poate face o analogie cu cele petrecute in Apus, asa cum le-am schitat la inceputul acestui studiu : acolo, literatura latina era a clerului si a curtii regale; cand nobilimea a inceput sa creeze opere eroice si erotice, indata latina a facut loc limbii nationale. Asa s-a petrecut si la noi, cu deosebirile inerente mediului de cultura romanesc. Cata vreme cultura literara a fost numai a curtii domnesti si a manastirilor, ea a ramas in slavoneste; de indata ce cercul literaturii s-a largit, cuprinzand si pe boieri, a trebuit sa se faca loc limbii poporului. Dar pentru a intelege deplin chestiunea, ramanem datori cu o explicatie: de ce, de la 1600, domnia n-a mai avut istoriografia ei, a renuntat la istoriografia oficiala si de ce tocmai atunci incepe cea boiereasca?

Istoriografia si transformarea societatii si statului romanesc in veacul , XVI-lea. Principatele Romane, Moldova si Muntenia, sunt opera voievozilor. Ce doua dinastii romanesti au tinut cu autoritatea lor, cu talentele militare si politice a reprezentantilor lor, unitatea tarilor si independenta lor. Domnul era ereditar ] familia sa, reprezenta puterea suprema, schimba pe sfetnici si pe dregatori, strange impozitele din tara, afara de mosiile imune (ohabnice), el era judecator si armai toata era a lui, caci „steagurile' de adunare erau in cetatile domnesti. Fara a neg puterea si rolul politic al boierimii in secolul al XV-lea, putem spune totusi ca roii domnului era superior, pentru ca exista o dinastie ereditara si pentru ca putere economica a domniei intrecea pe cea a boierimii. Cu venitul provenit din comerti extern, domnia era mult mai bogata decat boierimea redusa la produsele agricole ai mosiilor. in secolul al XV-lea si in parte si in cel urmator, cateva artere al comertului international treceau peste pamantul nostru: cea mai importanta era cale ce pornea din Flandra si de la orasele hanseatice, de la Baltica, prin Polonia, ] Lemberg. Acolo se intalneau negustorii germani cu cei din rasarit: armeni, moldoven dar mai ales italieni. Acestia erau cei mai mari capitalisti de la sfarsitul Evului Medi si aveau coloniile lor la Chilia, Cetatea Alba si Suceava, cu asezari comercial importante in vremea lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare. Ei aduceau i schimbul marfurilor locale, in special vite, si a celor hanseatice (postavuri de Flandra] marfuri „de peste mare', aduse de caravane din Asia: piper, mirodenii, bumbac Drumul moldovenesc a fost un mare drum de comert al Evului Mediu32. Pe o scari ceva mai redusa, comertul sasilor din Ardeal, prin Brasov, Bran, Braila si Sibiu Vidin, Ia Marea Adriatica (Raguza), forma o alta cale europeana a negotului prii Ardeal si Tara Romaneasca. Drumul de comert, cu vamile si iarmaroacele locale participarea economiei tarii la acest comert european, au imbogatit pe domni romani. Astfel se explica de ce domnii in aceasta epoca, in ambele principate, ba moneta proprie de argint, sau cum poate Petru Musatin din Moldova sa imprumut* sume mari regelui polon, care e nevoit sa puie zalog o provincie a Coroanei, Pocutia Si splendida sfortare eroica a lui Mircea, de 32 de ani, si a lui Stefan, de 47 de ani d< razboaie aproape neintrerupte, au, pe langa aceea a meritelor personale, si c explicatie economica: tara, cu voievodul ei, putea rezista decenii intregi vecinilor ma mari, pentru ca dispunea de mijloace, care erau ale domniei. Astfel, statul romanesc pana in veacul al XVI-lea poate fi caracterizat ca un stat voievodal;   este perioada voievodala a istoriei noastre. Dar in veacul al XVI-lea, care este o perioada de lenta tranzitie, lucrurile se schimba. Puterea economica a domniei scade si apoi se prabuseste, iar puterea ei politica urmeaza aceeasi cale. Cauza principala este, fara indoiala, inchiderea drumurilor comerciale ce treceau prin tara noastra. Dupa caderea Chiliei si Cetatii Albe, ca si a Brailei, in mainile turcilor, popor cuceritor, fara calitati comerciale, comertul european prin tarile noastre a scazut, pana s-a stins cu totul; coloniile comerciale italiene au fost retrase, Marea Neagra a devenit un lac turcesc, oprit pentru corabiile crestine. Lembergul a decazut, ca si Brasovul si Sibiul; vamile domnesti de la noi au saracit, vechile privilegii de negot ale lui Alexandru cel Bun si Mircea au cazut in desuetudine. Domnii romani au incetat a mai bate moneta din primele decerni nle veacului al XVI-lea (in Muntenia si mai devreme). Puterea domnilor a scazut intr-atata, incat dinastiile Moldovei si Tarii Romanesti au pierdut scaunele domnesti la sfarsitul veacului al XVI-lea si in locul familiilor domnesti se inscauneaza pe rand diferiti boieri, care nu erau os de domn. Pe masura ce decade puterea domneasca, se ridica a boierilor si cauza trecerii autoritatii in clasa aristocratica este usor de inteles. Cand veniturile comerciale scad (comertul grecesc din veacul al XVII-lea la noi n-are amploarea celui germano-italian din veacurile precedente), singura bogatie a tarii ramane cea agricola, adica venitul mosiilor, si mosiile erau in mainile boierilor. in veacurile al XVI-lea si al XVII-lea se produce un proces de deposedare a micii proprietati razasesti in favoarea latifundiilor boieresti, care si mai inainte erau impozante. Boierii devin, in acest chip, stapanii economiei tarii si, in curand, si stapanii politici, inlocuind autoritatea subrezita a domnilor. in veacul al XVII-lea sunt boieri care stau in demnitati 20—30 de ani, dar voievozii domnesc in medie 4—5 ani si sunt tot dintre boieri. Elementul de continuitate in politica tarii nu mai este domnia, ci boierimea mare. Veacul al XVII-lea si al XVlII-lea formeaza in istoria noastra o noua perioada, perioada aristocratica, dupa cea voievodala33. Si in Ardeal s-a petrecut acelasi fenomen; dupa domnia regilor unguri, a urmat perioada principatului ardelean din veacurile al XVI-lea si al XVII-lea, condus de nobilii ardeleni. Numai ca aceasta nobilime fiind de origine straina, fenomenul din Ardeal nu ne intereseaza pentru problema literaturii in limba nationala, care formeaza obiectul prezentei cercetari.

Perioada aristocratica a istoriei noastre isi are radacinile in schimbarile economice din secolul al XVI-lea si completa ei dezvoltare este in veacul al XVII-lea.

Am facut acest excurs in istoria sociala si economica a romanilor, pentru a pute i explica momentul nasterii istoriografiei in limba nationala. Am vazut cum isto lografia in limba romana este creatia boierimii, pe cand cea slavona era a domniei. Trecerea de la istoriografia domneasca in limba slavona la cea boiereasca in limba romana coincide, in lumina celor spuse mai sus, cu epoca trecerii statului si societatii romanesti de la perioada voievodala la cea aristocratica. Veacurile al XV-lea si al XVI-lea sunt, pentru istoria politica, perioada voievodala, pentru istoria literara — perioada slavona. Veacul al XVII-lea cade in domeniul politic in perioada aristocratica, in cel literar — in perioada romaneasca. intre aceste doua fenomene este, deci, o legatura de cauza la efect. Cat timp a tinut perioada de autoritate a domniei si au dainuit vechile dinastii intemeietoare, istoriografia a fost a curtii in legatura cu Biserica de rit slavon. De indata ce puterea voievozilor a scazut si a fost inlocuita in rosturile ei de catre boierime, aceasta a luat asupra sa sarcina de a pastra amintirea trecutului tarii si anume in forma populara. Istoriografia romaneasca s-a nascut la trecerea de la statul voievodal la cel aristocratic, ca o urmare a ridicarii clasei boieresti in locul ocupat pana atunci de domnie.

in treacat numai, trebuie sa examinam si ipoteza unui model strain care ar fi dat nastere istoriografiei nationale. Dintre istoriografiile straine din tarile vecine ce ar fi putut influenta pe cronicarii nostri la inceputul secolului al XVII-lea, numai cea polona daduse cateva lucrari in limba nationala pana atunci: cronica Ienicerului, acelea ale celor doi Bielski, Martin si Ioachim, dar influenta literaturii polone se simte numai in Moldova si abia incepand cu Grigore Ureche, pe cand cele dintai cronici in limba nationala sunt aceea a Buzestilor in Muntenia si a lui Eustratie in Moldova, care n-au cunoscut cronicile si poate nici limba polona.

Este limpede, deci, ca nu un impuls venit dinafara, ci numai transformarea politica si sociala dinauntru, au dat nastere istoriografiei in romaneste.

Cum am aratat mai sus, istoriografia a precedat literatura religioasa in limba romana si in genere ea are intaietate asupra intregii literaturi romanesti scrise, cu exceptia operelor izolate de traduceri reformate din Ardeal. Concluzia noastra asupra originilor istoriografiei romanesti se aplica, astfel, intregii literaturi romanesti, care incepe cu dansa.

Influenta literaturii istorice asupra celei bisericesti. Daca, precum am dovedit, literatura romaneasca purcede de la istorie si nu, cum se crede indeobste, de la scrierile bisericesti, ramane intrebarea daca, invers de ce s-a crezut pana acum, nu cumva istoriografia in limba romana a avut vreo influenta asupra introducerii limbii romane in cartile bisericesti. Oare ivirea unui gen literar in limba nationala n-a putut avea prin imitatie vreo influenta si asupra celorlalte?

Ar fi, desigur, o conceptie prea simplista, daca am socoti ca introducerea limbii romane in Biserica ortodoxa s-ar datora numai influentei istoriografiei. Pentru Biserica se puneau alte probleme si impedimente, trecerea la alta limba de cult era o chestiune care atingea primejdia ereziei. Totusi, exemplul istoriografiei a fost un real imbold, unul din cele care au ingaduit traducerea cartilor cultului in limba vulgara. in acest sens putem aduce cateva argumente si anume : cu cronicile s-a facut dovada ca se poate scrie romaneste intr-un domeniu mai inalt si mai subtil. Piedica pe care am numit-o psihologica, ideea preconceputa ca limba vulgara nu exista pentru asa ceva, a fost inlaturata. Existenta acestui impediment psihologic si lupta unora dintre carturarii nostri vechi spre a-1 inlatura e reala. Cand Miron Costin scrie intaia oara versuri romanesti, el compune o prefata in care spune : „Nu sa poftesc vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai mult sa se vada ca poate si in limba noastra a fi acest feliu de scrisoare, ce se cheama stihuri. Si nu numai acesta, ci si alte dascalii si invataturi ar putea fi pe limba noastra, de n-ar fi covarsit veacul nostru cel de acum de mari greutati si sa fie si spre invataturile scripturei mai plecata a locuitorilor tarii noastre voie'34. Se vede cum scriitorul moldovean lupta sa inlature o prejudecata, pe care o stia adanc inradacinata, impotriva limbii vulgare.

De vreme ce, insa, dovada a fost facuta prin aparitia cronicilor ca se poate scrie literatura in romaneste, una din piedici era inlaturata si pentru scriitorii bisericesti. Genul istoric mai concret, deci mai simplu, a servit de punte de trecere spre cel bisericesc, care cere o limba mai abstracta si a servit ca indemn pentru el. in al doilea rand, trebuie sa tinem seama ca, de la o vreme, inaltii ierarhi ai Bisericii romane erau in parte boieri, din clasa care daduse nastere genului istoric in romaneste. Nu cunoastem sigur originea tuturor episcopilor si mitropolitilor romani din veacul al XVII-lea. Se stie ca Dosoftei era dintr-o familie de negustori oraseni bogati din Lemberg, Papara, dar altii au fost boieri mari, ca Gheorghe Movila, Mitropolitul Moldovei, fratele lui Ieremia voda, inscaunat inca dinainte de urcarea in scaunul domnesc a fratelui sau. Petru Movila, mitropolit la Kiev, a influentat direct traducerea cartilor bisericesti in Muntenia. in veacurile al XVIII-lea si al XlX-lea, boieri mari au fost mitropoliti, ca Gavril Callimachi, Veniamin Costache, Costache Stamate, Calinic Miclescu. Scaunele episcopale de unde porneau initiativele de publicatii bisericesti, fiind, macar in parte, la dispozitia acelorasi boieri iubitori de istorie si nestiutori de slavona, s-a produs in chip firesc o intrepatrundere intre cele doua genuri.

Mai mult, aceleasi persoane, deci cu aceeasi mentalitate si cultura, scriau si istorie si literatura bisericeasca. intre cele doua genuri nu era o deosebire in privinta persoanelor ce le scriau; istoricii scriau carti bisericesti si clericii lucrari istorice. Mitropolitul Dosoftei, traducatorul liturghiei in romaneste, este autorul unei cronici versificate a Moldovei, pe care o tipareste in doua din cartile lui bisericesti (Psaltirea si Molitvelnicul). Dosoftei era prieten cu Miron Costin si marele cronicar a publicat versuri despre descalecat in fruntea Psaltirei in versuri a lui Dosoftei. Nicolae Milescu, boier din Moldova, autor sau traducator de carti de istorie in ruseste, este primul traducator al Bibliei in romaneste, iar Radu Grecianu, unul din traducatorii Bibliei lui Serban Cantacuzino este si autorul cronicii lui Constantin Brancoveanu. Mihail Moxa compileaza un cronograf, dar traduce si o Pravila bisericeasca din slavoneste, iar Eustratie logofatul, autorul Letopisetului moldovenesc, traduce pentru tiparnita lui Vasile Lupu si Sapte taine ale Bisericii.



in aceste conditiuni, pare evident ca literatura istorica a mers mana in mana cu cea bisericeasca si de vreme ce aceleasi persoane au scris istorie in romaneste, in chip firesc au trecut si la infatisarea operelor bisericesti in haina romaneasca. O influenta a literaturii istorice asupra nasterii celei bisericesti in romaneste este, deci, dovedita.

Biserica ortodoxa si transformarea sociala a veacului al XVI-lea. Desi aparitia cronicilor romanesti precede introducerea limbii romane in Biserica si desi intre scrierile istorice si cele bisericesti au fost legaturi vadite, nu putem, fireste, sa explicam marea reforma a ritualului bisericesc implinita la romani la sfarsitul veacului al XVII-lea numai prin influenta unui gen asa de departat de cuvantul divin, cum este istoria. De fapt, succesiunea in timp nu dovedeste o legatura genetica, ci aceleasi cauze sociale care au dat nastere miscarii istorice au putut da nastere si celei de traduceri bisericesti. in adevar, am constatat mai sus ca Biserica, prin rangurile ei inalte, era in mana boierilor. Se poate spune ca dupa decaderea puterii domnesti si dupa stingerea dinastiilor nationale, si Biserica, intocmai ca si statul, devine din domneasca, boiereasca. Biserica nu mai e legata de permanenta dinastiei, de curte, ci de boieri. Mitropolitul si episcopii, care judeca si delibereaza in divan alaturi de boieri, devin un fel de dregatori ai tarii. Aceeasi mentalitate, aceeasi cultura, adica ruperea cu slavonismul si coborarea la popor. Mitropolitul Dosoftei, cand traduce Psaltirea in versuri, pare a se fi inspirat si din versul popular, iar inainte de dansul Varlaam, in Cazanii, ia pilde din viata taraneasca moldoveneasca. Departandu-se de curte si de traditia ei medievala si apropiindu-se de popor, ierarhii Bisericii merg direct spre introducerea limbii vulgare in Biserica. Putem spune cu siguranta de a nu gresi ca si introducerea limbii romane in Biserica este in legatura cu aceeasi transformare sociala din veacul al XVI-lea si al XVII-lea, ridicarea la putere a boierimii, care a produs si nasterea istoriei in limba nationala.

Daca lucrurile stau asa, se pune intrebarea de ce istoriografia romaneasca s-a nascut mai intai si literatura bisericeasca mai tarziu si nu s-au intemeiat simultan? Este usor de inteles motivul distantei in vreme, pe care am constatat-o de la inceput. Reforma de cultura, introducerea limbii vulgare, s-a produs mai inainte acolo unde era mai usor si mai firesc sa se produca. Pentru scrierea unei cronici in limba romana nu se puteau ivi scrupule in legatura cu dreapta credinta, nu putea fi cineva invinuit de erezie, cum ar fi fost cazul cu cel ce se atingea de forma cuvantului lui Dumnezeu. Mai mult au sovait romanii sa traduca liturghia si Sf. Scriptura, de teama de a nu pasi gresit in fata legii divine, decat sa traduca sau sa alcatuiasca cronografe si cronici. Am vazut cu cate asigurari, argumente si aprobari de sus s-a inconjurat Mitropolitul Dosoftei, cand a tradus liturghia, ca nu cumva sa fie judecat drept eretic. Pe de alta parte, materia istorica este concreta, mai usor de manuit pentru un scriitor, decat abstractia teologica; era mai usor sa scrii in limba vulgara istorie, decat sa traduci cartile sfinte. Limba veche romaneasca era o limba mai mult saraca si greu maleabila in formele ei topice si sintactice, in stadiul in care se afla in secolul al XVII-lea si numai cu multa cazna si indemanare putea imbraca bogatia de limba a cartilor sfinte. Dosoftei, traducand Psalmii in versuri romanesti, ii face de doua ori mai lungi, din cauza perifrazelor pe care e silit sa le intrebuinteze si tot el se exprima astfel despre munca sa istovitoare : „Talcovania (traducerea) acestei sfinte carti, cu multa truda si vreme indelungata'35. in aceste conditiuni, este usor de inteles de ce scriitorii romani din perioada boiereasca au inceput cu genul istoric si numai mai tarziu, cand au vazut posibilitatile limbii romane, au cutezat sa se adreseze domeniului mai greu si mai delicat al literaturii bisericesti. Dar aceasta nu inseamna ca ambele miscari de nationalizare a scrisului, opera ce aminteste in mic marile reforme din scrisul medieval apusean, nu se datoresc aceleiasi cauze: trecerea statului si societatii romanesti de la forma voievodala la cea aristocratica. O data cu aceasta trecere a fost parasita slavona si inlocuita cu limba tarii. Slavona era forma de expresie hieratica a statului voievodal cu aspectul sau de traditie sacra, romana a devenit forma de expresie nationala a statului boieresc.

in aceasta privinta, socotim ca deosebit de semnificativ in favoarea teoriei noastre, constatarea epocii in care s-a introdus limba romaneasca in locul celei slavone intr-alt domeniu mai departat de preocuparile literare. E vorba de cancelaria domneasca. Hrisoavele domnesti, adica privilegiile de proprietate date de domni sub pecetia lor, erau scrise,   conform traditiei, in slavoneste. Afara de rare exceptii de hrisoave romanesti date in graba, la vremuri de nevoie, ca ale lui Simion Movila, in scurta sa domnie de lupta in Tara Romaneasca36, toate hrisoavele erau in slavoneste, atat in Muntenia, cat si in Moldova. in vremea lui Matei Basarab si Vasile Lupu, domnii sub care apar carti tiparite in limba romana, hrisoavele emise de cancelaria domneasca raman, totusi, in slavoneste. Alexandru Ilias, la 1629, da un hrisov in romaneste37, dar cea mai mare parte din hrisoavele lui Matei Basarab sunt in slavoneste38. Urmasii lui, dupa 1654, incep a scrie regulat romaneste, dar totusi se mai ivesc din cand in cand si hrisoave slavone (d.e. Radu Leon la 1665)39. in Moldova, Gaspar Gratiani da o porunca romaneasca la 162040, dar Vasile Lupu are cele mai multe hrisoave slavonesti, pe cand Gheorghe Stefan (1654—1657) incepe a da cand hrisoave romanesti, cand slavonesti41. Zapisele (contracte) particulare incep ceva mai devreme sa fie scrise romaneste. Deci, abia la sfarsitul secolului al XVII-lea hrisoavele sunt date regulat in romaneste, adica dupa inceperea literaturii istorice si a primelor carti bisericesti in limba nationala42. Hrisovul era legat de cancelaria domneasca, unde traditia era mai puternica si a ramas mai multa vreme ideea ca un act de proprietate n-ar fi investit cu toate formele juridice, daca n-ar fi scris in limba slavona. De aceea limba slavona s-a mentinut in acest domeniu timp mai indelungat, dar si aci, in cele din urma, curentul de limba nationala inaugurat de boierime a invins.

De ce s-a imputinat cunoasterea limbii slavone? Cu acest prilej, trebuie sa ' inlaturam o parere scumpa altor autori care s-au ocupat cu istoria literaturii romane, anume ca in definitiv inlaturarea slavonismului si inlocuirea lui cu limba romana s-ar fi facut in chip firesc, din momentul ce s-a imputinat numarul celor ce stiau slavoneste si nu mai era cine sa invete aceasta limba. Atunci s-a recurs, vrand nevrand, la limba romana. Secarea izvorului slavoniei este pus, se pare, de acesti autori, in legatura cu caderea independentei Bulgariei si Serbiei, si robirea acestor tari de catre turci si, implicit, disparitia culturii lor43. Aceasta teorie nu are, insa, temeiuri solide. Caderea Bulgariei, tocmai la 1393, este abia la inceputul perioadei slavonismului literar la noi, iar caderea definitiva a Serbiei, la 1459, este abia cu o jumatate de veac mai tarziu decat a Bulgariei si sa se noteze ca limba cancelariei domnesti si a literaturii in Tara Romaneasca era medio-bulgara si nu medio-sarba. Oameni stiutori de limba cartilor bisericesti in slavoneste au ramas in Serbia si Bulgaria si dupa cucerirea turceasca, dovada ca popii din orase si sate au cantat liturghia in slavoneste in tot timpul stapanirii otomane si erau destui ca sa vie si pana la noi. Manastirile bulgare, focare de limba slava, la Rilo, Bacicovo, dainuiau neatinse sub turci, ca si cele sarbesti de la Frusca Gora si erau in stranse legaturi cu domnii nostri. Chiar la sfarsitul perioadei fanariote, Alexandru Ipsilanti face danie manastirii bulgare Sf. Naum de la Ohrida44. in aceasta privinta, deci, cucerirea turceasca asupra slavilor balcanici nu a adus nici o schimbare si nu coincide in timp, nici macar pe departe, cu caderea slavonismului la noi. Cu atat mai mult parerea amintita nu se potriveste cu Moldova; in aceasta tara, limba bisericeasca si literara nu era medio-bulgara, ci versiunea rusa-apuseana a limbii slave bisericesti. Limba aceasta s-ar fi putut oricand improspata la noi cu oameni de cultura bisericeasca de la Liov si Kiev, unde erau episcopii si scoli slavonesti. Asadar, de ce in Moldova a scazut si a disparut slavonia la un moment dat? La aceasta intrebare n-a raspuns pana acum nimeni. inlaturarea limbii slavone trebuie cautata nu in influentele dinafara sau in caderea lor, ci in transformarea interna a societatii romanesti, asa cum am aratat mai sus. Este adevarat ca intr-un sens s-a imputinat cunoasterea limbii slavone ; anume, cata vreme ea a fost apanajul curtii si al cancelariei domnesti, al dregatorilor mari, diecii si cunoscatorii de slavonie erau suficienti; chiar boierii din cauza contactului lor cu curtea stiau slavoneste si chiar vorbeau aceasta limba. Foarte numerosi boieri munteni si moldoveni din secolele al XV-lea si al XVI-lea scriu slavoneste tidule catre municipalitatile din Brasov si Sibiu. Bucioc vornicul, la 1619, vorbea slavoneste; el traducea pentru popor cuvintele slavone ale lui Gaspar Gratiani, domnul Moldovei, de origine croat45. Dar cand curtea n-a mai insemnat asa de mult, atunci nu mai era necesar sa inveti slavona; curtea insasi s-a romanizat prin ridicarea de boieri multi si noi cu invatatura mai putina. Numarul stiutorilor de carte a crescut in randurile boierimii, pe masura ce aceasta se imbogatea, dar au fost stiutori de carte romaneasca, nu slavoneasca. Astfel, printr-o revolutie interna, a disparut slavonismul in tarile noastre si s-a pregatit izbanda limbii romane.

O alta obiectie contra teoriei noastre ar putea fi scoasa din faptul ca in Ardeal introducerea limbii romane in Biserica, in locul celei slavone (e vorba de Biserica ortodoxa, nu de cea calvinizanta), s-a implinit tot in secolul al XVII-Iea, desi in aceasta provincie nu mai era atunci o boierime romaneasca. Sa nu uitam ca si in Ardeal a existat o Biserica romaneasca, in limba slavona. in aceasta provincie, spre deosebire de Muntenia si Moldova, s-a simtit inraurirea Reformei adoptate de conducerea tarii si chiar, formal numai, de Biserica ortodoxa (sinodul de la Aiud, 1569)46. Nu consideram, insa, aceasta influenta ca hotaratoare, intrucat ortodocsii au pastrat legea lor si nu s-au lasat ademeniti de Reforma. Explicatia izbandei limbii romane este alta. Ardealul secolului al XVII-lea era tributar in privinta culturii romanesti, si mai ales a Bisericii, celor doua principate. Mitropolitii ortodocsi romani de Alba Iulia erau hirotonisiti la Targoviste; cartile bisericesti tiparite la Bucuresti, Buzau, Snagov si Iasi au fost trimise in tot Ardealul si toate bisericile romane, pana in Maramures si Bihor, le foloseau. Cazaniile lui Varlaam se afla in biserici din satele pierdute in Muntii Apuseni si in partile Sighetului47. Iata cum Ardealul a urmat reforma ritualului, introducerea limbii romane in Biserica dupa reforma din principate. Dovada ca Ardealul a urmat principatele in introducerea limbii romane in Biserica este faptul ca in aceasta provincie cu conducatori straini, catolici sau calvini, liturghia slava s-a mentinut mult mai tarziu ca in Muntenia si Moldova, tocmai pentru ca acolo nu exista o boierime romaneasca. Astfel, la 1750—1767, in diferite parti ale Ardealului se mentine liturghia slava (Oradea, Nasaud, Tara Oltului)48.

in acest chip, inceputurile literaturii in limba nationala apar ca o opera comuna romaneasca, peste granitele ce desparteau vremelnic pe romani.






Politica de confidentialitate







.com Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 Proiect didactic Clasa: a-IX-a, Luarea deciziilor
 PROIECT DIDACTIC 3-5 ani dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale - „Cine face, ce face”
 PROIECT MOTOR ASINCRON - Determinarea parametrilor schemei echivalente si a caracteristicilor de functionare in regim stabilizat de la gol la sarcina
 TEMA DE PROIECTARE - arbore de masina rotativa

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta - cercetare si analiza financiara asupra deseurilor de ambalaje la sc.ambalaje sa
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Atestat la informatica cu tema “gestionarea unui magazin de confectii”
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM

Exercitii de creativitate bazate pe insusirea corecta a operatorilor critici maiorescieni
CLASICISM vs. ROMANTISM
Comunicarea non-verbala - limbaj
George Bacovia - Universul poetic
Modernismul; Eugen Lovinescu
Vasile George DANCU - biografie, opera si referinte critice
METATAXE
Viziunea lui Propp asupra basmului





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu