Modernismul; Eugen Lovinescu

Modernismul; Eugen Lovinescu

Eugen Lovinescu (nascut la 31 octombrie 1881, la Falticeni si mort in 1943, 16 iulie, la Bucuresti) a fost cel mai important critic literar al primei jumatati a secolului al XX-lea. A pus bazele "modernismului" romanesc, atat in privinta conceptiei teoretice, cat si prin actiunea de orientare a literaturii noastre catre sensibilitatea contemporana. El confera criticii literare stralucirea, autoritatea si demnitatea unei discipline umniste autohtone, creatoare.

Modernismul include, in sens larg, toate acele miscari artistice, fundamentate sau nu ideologic, care exprima o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca sau curentul care le-a precedat. Atitudinea modernista este, deci, anticlasica si antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei. Toate curentele postromantice de avangarda literara (simbolismul, futurismul, dadaismul, expresionismul, suprarealismul) sunt implicit si explicit moderniste, contestand vechile valori si repere culturale si, nu de putine ori, chiar ideea de arta si de literatura. Modernismul subsumeaza totalitatea manifestarilor de "independenta absoluta" a modernitatii, de abandonare ostentativa a conventiilor si de incalcare programatica a regulilor.

In critica literara romaneasca, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, gandind si creand in spiritul lui, a fost Eugen Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin cenaclul si revista "Sburatorul", la intrarea literaturii noastre intr-o noua faza de evolutie: "o buna parte a literaturii, mai ales moderniste, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a "Sburatorului"", va scrie el, in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel, modernismul lovinescian este unui "teoretic", iar nu revolutionar, si consta intr-o "bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiere litarara", in timp ce modernismul avangardist si experimental se sincronizeaza perfect cu formele extreme ale modernismului apuseam". E. Lovinescu a construit o teorie a sincronismului, conform careia cultura si civilizatia se dezvolta prin imprumut si imitatie, dupa un model mai evoluat. Exista un spirit comun al veacului (saeculum) care determina, in ansamblu, aceeasi configuratie a culturilor. Teoria maioresciana a formelor fara fond, prin care era condamnat importul de forme culturale straine, este contrazisa de Lovinescu prin ideea formelor care isi creeaza, treptat, fondul; de la simulare la stimulare, imprumutarea unor forme din alte culturi poate fi, in timp, benefica. El se indeparteaza, asadar, de linia organicismului pe care mersesera Kogalniceanu, Maiorescu si Emnescu, intalnindu-se, insa, doctrinar cu mentorul "Junimii" in punctul esential al autonomiei esteticului. Esteticul, acea "valoare autonoma realizata prin limba si fond sufletesc intr-un material etnic", trebuie disociat de alte valori (eticul si etnicul), intr-o epoca in care acestea se confunda din nou. "Biruinta conceptului estetic, fara alterari de elemente straine" (de care sunt responsabile atitudinea si conceptia samanatoriste, critica "nationalista sau sociala" de la inceputul secolului) ii datoreaza foarte mult lui E. Lovinescu, si ea este legata, in mod evident, si de modernismul teoretic, cuprinzator si neextremist pe care marele critic si l-a asumat.