Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Mircea MALUT - biografie, opera si referinte critice

Mircea MALUT - biografie, opera si referinte critice


Mircea MALUT n. 09.07.1963, Beclean, BN)



Pseudonimul lui Seserman Marcel, licentiat al Facultatii de Matematica (1987) din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. A functionat o vreme ca professor in invatamantul preuniversirar din judet, iar din 1993 lucreaza la Biblioteca Judeteana Bistrita-Nasaud.

Debut in poezie in 1989 ( Steaua, nr 2), iar in critica literara in revista Astra, in acelasi an. A debutat editorial in 1992, cu volumul de versuri Exilul lacrimii, Editura Clusium , Cluj- Napoca.

A fost redactor si redactor sef al publicatiei Saptamana din Bistrita, alaturi de scriitorul Lucian Valea, precum si colaborator la revistele: Astra, Steaua, Dacia literara, Minerva, 22, Miscarea literara etc.

A mai publicat volumele: Exilul lacrimii ( versuri ), Editura Clusium , 1992, Cluj-Napoca; Fragmente din monografiile imperiului( versuri ), Editura Limes , 2002, Cluj-Napoca; Topografii critice( critica literara ), Editura Eikon , 2004, Cluj-Napoca; Fragments des monographies de l'empire, Editura Limes, 2006, Cluj-Napoca, versiune franceza de Tudor Ionescu.

A ingrijit volumele: Generatia amanata de Lucian Valea, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002; Jucatorul de carti de Lucian Valea, Editura Limes, 2004.

Este detinatorul mai multor premii literare.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania

Din referinte critice:

"Figura lirica a lui Mircea Malut e una a retragerii: " sa ai reflexul retragerii / sa iubesti marginea / sa nu mai astepti " ( ecouri fierbinti ). Cele trei versuri, aparent disparate, prezinta o coerenta speculativa, care dezvolta conceptul de noi indicat drept factor generator al acestei productii. Intrucit retragerea , devenita reflex secund ( tinind de a doua natura, spirituala ), duce la cultul marginii si conservarii de sine a unui limbaj. Iar asteptarea nu e oare suspendata prin chiar asumarea existentei delimitate, inclusiv a celei inchinate poeziei? Retractil prin sensibilitate, ca si prin necesitatile stilistice ale creatiei, poetul se retrage strategic in propria fiinta, aidoma unui melc, a unei testoase. Nu e o " cedare de teren ", ci o manevra a identificarii defensive, o regasire in intimitatea eului creator, amenintat de intruziunile Celuilalt, ca si de rumoarea, de carnalitatea excesiva, de toate aspectele contingentului carora li se supune eul empiric: " daca ei sint cei care aduc / otrava in pocale de aur // acum nu ma simt sarbatoarea nimanui / aidoma celui ce iesea in plina / noapte sub luna / arata cu degetul golul si cinta // précis era un cintec din spatele / portativului / zgomote de aur striga / marele imperiu isi retrage tentaculele / si ar trebui sa se retraga si carnea / si doar singe pre singe calcind " ( singe pre singe calcind 0. Marginea devine obsedanta ca un factor vital al afirmarii de sine a poetului."

Gheorghe Grigurcu,

Retragere si expansiune in Poezie romana contemporana ( vol II, pg. 93 ), Editura Revistei " Convorbiri literare ", Iasi, 2000.

"Poet de agilitati melancolice si de abilitati speculare, Mircea Malut a iesit cu un debut remarcabil, chiar daca si-a supralicitat pe bune portiuni gama vocalica."

Al. Cistelecan,

Elegia vioaie in revista Luceafarul, nr. 23, 9 nov. 1994

"Al doilea volum de versuri al lui Mircea Malut (nascut in 1963, la Beclean) este o inteligenta constructie a unui crepuscul universal. Acesta pogoara mai intii asupra unui enigmatic imperiu, stigmatizat de-o decadenta ce ne-ar putea orienta gindul catre Imperiul roman, dar si de-o intemporalitate in care ne putem regasi si noi, deslusind in tabloul sau intunecat prezentul si - de ce nu? - viitorul erei contemporane, asa cum pare a se configura: 'cu asedii prelungi ma intimpina viitorul' (o durere cu degetele-nfipte in ziua de miine). Socotindu-se pesemne unul din 'cronicarii retrasi pe ascuns', un 'chirias al dedesubtului', poetul face figura unui subversiv sui generis, a unui 'clandestin' metafizic, ce, dindu-si seama ca 'acum nu se mai pot scrie epopei', declara soptit: 'in taina fie spus noi exersam la/ apocalipse' (tocmai acum). Sa intervina aci si reflexul conditionat al experientei dramatice la care ne-a supus Imperiul Raului, cel totalitar? E aproape sigur ca pirghiile constiintei barzilor apocaliptici ai literelor noastre postbelice, de la Ion Caraion si A. E. Baconsky la Ioan Alexandru si Dan Damaschin, sint puse in miscare (fie si intr-una involuntara, decelabila in mod obiectiv, in transluciditatea psihiei) de trauma produsa de flagelul in chestiune. Ca si in culegerea sa precedenta, Mircea Malut se arata obsedat de margine. E marginea impusa prin halucinantul dirijism orwellian, o limitare crunt artificiala a conditiei umane, menita a o agrava pe cea intrinseca. Marginea, in acest sens malefic, e vicleana si vorace, provocatoare de dezechilibruri: 'stiu ca de mult marginile ma asteapta flaminde/ si fac obositoare si complicate calcule/ pentru farimitura de echilibru' (o durere cu degetele-nfipte in ziua de miine). O purtatoare de vesti funeste: 'tot mai triste vesti/ de la marginile imperiului/ tot mai tirziu si tot mai triste/ vesti de la marginea imperiului' (o spaima nascuta in somnul batrinilor bar-bari). O forma a dementei obstesti: 'un mare azil/ prin care trece tremurind cu o margine/ sub brat nebunul imperiului' (trece tremurind cu o margine sub brat). Supusa unor margini mutilante, fiinta care, consemnind starea unui imperiu, poseda un indice exponential, e osindita la un exil sub egida tacerii si a mortii, inclusiv al stingerii credintelor. Este exilul unei populatii impinse spre degradare, prin secarea sevelor ce i-au dat viata si i-au inaripat idealurile: 'aici la hotar am inteles/ ca trebuie sa astept/ fara semne prevestitoare// imi bat valurile exilurilor in umeri/ valurile apelor moarte/ pasari ciudate isi leapada aripile uscate/ aproapele pasarii mute sunt// aici la hotarul tirziei/geme nestiutul de imbratisarea singelui/ inveninatule inveninatule/ tu crezi ca-i rasaritul timpului tau// parca aud geamatul surd/ al unei religii murind' (aproapele pasarii mute sunt). Pina si embrionii vietii, semintele, se vad harazite inevitabilului surghiun: 'dinspre dictionarele tacerii/ vin veghetorii insomniilor/ nu putem sa ne impotrivim au zis/ hotaririi de-a merge-n exil a semintelor' (si s-au hotarit semintele sa mearga-n exil). Acest exil misterios, decis de strafunduri abisale, naste, fireste, o reactie nostalgica, o asteptare.

Asteptarea reintoarcerii la fagasul originar s-ar cuveni sa fie antidotul sau macar in plan afectiv, o alinare in sine. Dar ea se izbeste de enormitatea dezamagirii, de proportiile catastrofice ale prabusirii, asa incit e blocata chiar in mecanismul propriu: 'ce-ar putea sa se uite/ ce-ar putea sa se retraga/ ce-ar putea sa intre in seceta/ ce-ar putea sa revina din exil// ce-ar putea sa se intimple/pentru a ne recunoaste cu adevarat/ sub cerul imperiului' (ucenicul). Sub blocul intunecimilor strivitoare ale imperiului blestemat, asteptarea devine o ecuatie a durerii, o modalitate suplimentara de alienare, impurificare, mortificare. Un sacrificiu surprins cu ajutorul unei tonalitati trakliene: 'si-o sa intimpin/ drumurile orbite de asteptare/ sunt cealalta parte neterminata/ partea a doua a durerii/ ridicind in memorie arhitecturile strainului/ indepartat de la purificarile anotimpului/ si-o sa intimpin/ drumurile orbite de asteptare/ pe care periferiile isi tot trimit solii/ cind in adincuri/ cind in adincuri mortii isi imprumuta/ pe ascuns lacrimi' (strainul indepartat de la purificarile anotimpului). Vizat apoftegmatic, viitorul nu e decit un incest: 'aici la marginea imperiului/ viitorul e ca un incest al destinului' (viitorul ca un incest al destinului).

Cheia istorica a acestui discurs sumbru ne e oferita de insusi autorul sau, fapt ce ne scuteste de suspiciunea unei interpretari abuzive. Situindu-se in 'oarba istorie a cararilor bolnave' (chiriasul dedesubtului sunt), poetul isi specifica in repetate rinduri marturia unor imprejurari epocale, ne-o livreaza in calitate de plins sau de cosmar al veacului, de suma a naufragiilor noastre colective, reconstituind o spaima mitologica: 'simburele de jertfa/ se rasucise de spaima in somn/ istoria plingea furisata/ goala pe undeva/ pe cimpurile de lupta ale imperiului/ plecatul si-a ridicat mina tacerii/ la el au venit desculte/ de s-au spovedit armele// o viata compusa din naufragiile noastre/ in veacul acesta ce viseaza urit/ cind lucrurile cad cu zgomot in lucruri/ cind se insereaza a spaima in mit' (si s-au hotarit semintele sa mearga-n exil). Insa poezia e prin definitie plurivalenta. In cazul de fata, ea nu ni se prezinta exclusiv drept produsul unui 'cronicar ascuns', care-si transcrie timpul zbuciumat in maniera bizantina a doua variante (prima sectiune a cartii se intituleaza, insidios-oficios, fragmente din monografiile oficiale ale imperiului, a doua, cu o detenta tehnica, dar si morala, fragmente din monografiile apocrife ale imperiului), ci si ca o viziune asupra lumii in genere, adica o lume in lume. Viciului de functionare a omenirii pentru o perioada data si intr-un spatiu dat ii corespunde un viciu de constructie a Cosmosului, perceput, precum la autorul Infernului discutabil, ca o infruntare absurda de energii stihiale. Intreg universul se zguduie, iese din titini, se razvrateste impotriva ordinii ce se presupune a-l fi intemeiat, deci impotriva sa insusi. E o sinucidere a lumii, din pricina unei vinovatii absconse, continute in principiul sau: 'in anul in care ne-a adus corabiile/ pentru totdeauna pe cind/ ferestrele noastre orbeau// cind se facuse o furtuna/ de silabe in larg/ si fintinile au strigat in somn/ sagetate de dincolo/ in noaptea aceea era lepadarea pietrei/ arborii s-au lasat in genunchi/ lepadindu-si aripile de umbra/ drumurile s-au ridicat in picioare/ ca niste sulite lungi si negre/ ranind vazduhul// in anul acela care ne-a dus corabiile/ pentru totdeauna in larg/ in noaptea fintinilor/ ce-au strigat in somn vinovat/ sfintii s-au desprins din icoane/ si umblau printre noi// era noaptea lepadarii pietrei/ v-am spus: (era noaptea lepadarii pietrei v-am spus). Apocalipsa nu mai constituie doar reverberatia unor circumstante databile si localizabile, ci si expresia unui tragism al existentei in fondul sau, o furioasa revarsare de irational rezultata din spargerea membranei aparentelor. Materia vaduvita de grai sufera laolalta cu omul, in chip uman, intr-o confuzie ce inghite disparitatile, asa incit nu ne dam seama daca omul isi proiecteaza criza asupra materiei sau aceasta si-o prelungeste in fiinta omeneasca (din punctul de vedere al evolutiei lirismului romanesc, avem a face in orice caz cu o prelungire a expresionismului optzecist): 'sa stea furtuna linga furtuna/ sa fie noaptea infricosarii pietrei/ sa aud radacinile plingind/ sa bata ploaia din partea refuzata// sa fie noaptea stingerii ochiului/ sa fie amiaza injunghierii semanatorului/ sa fie clipa singerarii unghiului/ sa fie trasa cortina frigului' (sa bata ploaia din partea refuzata). O liturghie neagra, a descompunerii si pieirii, infrateste organicul si anorganicul, veghea si visul, vazutul si nevazutul intr-o demonica 'prezenta' finala. Tromba vitalitatii rebele are un caracter iluzoriu, nefiind decit un act agonic: 'asa ne-a fost dat noua/ sa ne nastem intre doua caderi/ aflati totdeauna in dosarele calailor/ victimele necesare echilibrului// visurile noastre/ sunt insomniile gropii/ umbra ingerului/ si confidentii negatiei suntem/ de la o vreme numai asfintituri// prezenti la ora aceea/ cind se toarna moartea in lucruri' (prefata). Mircea Malut e un meditativ dens, a carui formatie de matematician ii determina tinuta de-o eleganta tenebroasa."


Gheorghe Grigurcu,

Un imperiu crepuscular, in revista Romania literara, nr. 43, 30, oct.- 5 nov. 2002, pg. 9.

"Ceea ce impresioneaza insa la Mircea Malut este gravitatea, precizia si transparenta versului. Sugestia este aceea a marturiilor disparate despre o lume aflata dincolo de marginea marginii, ceva in genul prozei lui Julien Gracq din Tarmul Sortelor: undeva in provinciile imperiului / se roaga fetii in pantecele femeilor / sa nu se mai nasca / si plang neauziti la marginea lumilor / nepregatiti pentru acest echinox ( nepregatiti pentru acest echinox ). Sau acest fragment din Monografiile apocrife ale imperiului, cea de a doua sectiune a cartii: imi bat valurile exilurilor in umeri / valurile apelor moarte / pasari ciudate isi leapada aripile uscate / aproapele pasarii mute sunt / aici la hotarul tarziei / geme nestiutul de imbratisarea sangelui / inveninatule inveninatule / tu vezi ca-i rasaritul timpului tau // parca aud geamatul surd / al unei religii murind ( aproapele pasarii mute sunt ).

In tot, o remarcabila carte de poeme care sintetizeaza disperari, angoase si frustrari ale unui exilat in proprie tara. Un poet al marginii care isi afla locul sau bine delimitat undeva intre poetul tristelor si cintaretul teritoriilor de dincolo de marginea marginii."

Mircea Petean

O carte dintr-o suta

Radio Renasterea 1 octombrie 2002

prefatǎ

asa ne-a fost dat nouǎ

ne nastem intre doua caderi

aflati totdeauna in dosarele calailor

victimele necesare echilibrului

visurile noastre

sunt insomniile gropii

umbra ingerului

si confidentii negatiei suntem

de la o vreme numai asfintituri

prezenti la ora aceea

cand se toarna moartea in lucruri

o durere cu degetele-nfipte in ziua de maine

calatorul

cu asedii prelungi ma-ntampina viitorul

stiu ca demult marginile ma asteapta flamande

si fac obositoare si complicate calcule

pentru faramitura de echilibru

linistea mea

pribeaga imperiului plecata-n exil

paraie obosite temeliile povestite

de cronicarii retrasi pe ascuns

pentru cel venit in numele treimii

e o tulbure vanatoare-n imperiu va spun

cerul si-a luat campiile-napoi

iau drumul in spate si-apun

in durerea cu degetele-nfipte

in ziua de maine

cu un sant si un val de pamant

in brate suntem gata

calatorul

suntem ecoul acestei mici erori imperiale

si se desfoliaza frica in fasii lungi

cand se toarna seara in azimi

nu mai masurati mortii

cand clipa ingenuncheaza-n inserarea aripii

nu ne mai putem impotrivi

semnului celui plecat

imprumutati-ne un clopot de drum

lasam descantecul despicat in tarana(7)

cu un sant si un val de pamant

in brate suntem gata

si scribii dorm in imperiu la capataiul religiilor

calatorul

orb intr-una din provinciile imperiului

cautand fratele vitreg

plecat pe aleile frigului

de ce l-au trimis tocmai pe el

dupa testamentele sacre

orb prin provinciile imperiului

isi pipaia cu atentie trecutul

o rana in crestere

de la un capat la altul

el era destinat echilibrului

si nu s-a gasit nimeni

potrivit de destinat echilibrului

o sa raporteze ca bemolii

umbla nestingheriti

o sa le povesteasca despre granitele provinciale

unde ar fi dorit sa-si construiasca

o certitudine pe verticala(8)

viitorul ca un incest al destinului

calatorul(

dupa noua luni

o femeie a nascut blestemul

acela care refuza

sa treaca-n trecut

voi sunteti fiii mlastinilor(9)

este tarziu daca radacinile s-au ratacit

si-ati aparut tremurand

in visurile tainuitorilor(10)

va spun

ca l-a intampinat

un refuz al semintelor

aici la marginea imperiului

viitorul e ca un incest al destinului

vesti despre voivodatul coloanelor de umbra

calatorul

in provinciile imperiale

ei calculau de zor

eficientele ratacirii

se intorceau amantii tarziului

mirosind a fantani

nu observati ce de riduri au lucrurile spuneau

n-am stiut ca esti unul dintre noi

spune ce se se aude dinspre supunere

si cine aduce nelinistea-n dogme(11)

ei calculeaza eficientele ratacirii

si se simte o teama printre clopotnite

vesti vrem despre ultimul vlastar

al voivodatului coloanelor de umbra(12)

calculele noastre exacte

arata numai caderi

si aici am ridicat altarele punctului

acestei geometrii

ii lipseste linia fricii le-a zis

porunca era sa-ngenuncheati

la marginea cantecului

ei sunt cei care s-au ridicat

contra algebrizarii durerii

luati aminte ce-si spun

doua umbre

sunt portile ascunse ale legii(13)

nerezolvatele teoreme ale marginii

calatorul(

pastram taina data in ziua sangelui

de calugarii septentrionului

vom face la marginea imperiului

o plantatie de inimi(14)





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.