Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » psihologie psihiatrie
Despre fantome in viata psihica a copiilor

Despre fantome in viata psihica a copiilor



Copilul, batran intelept

sau Despre fantome in viata psihica a copiilor

Intr-un colocviu desfasurat in acest cadru omagial, la 150 de ani de la nasterea lui Sigmund Freud, este implicit necesar sa vorbim despre transmitere inter- si transgenerationala. Intreaga opera freudiana este scrisa pentru a transmite peste generatii, este predominant paterna, aduce in noi figura tertului aproape ca un imperativ necesar filiatiei si afiliatiei.

Freud a simtit „fantoma” din viata psihica – in sens de prezenta, inca de cand redacta Interpretarea viselor, lucrare scrisa ca o elaborare a doliului dupa tatal sau. In „Doliu si melancolie”, in „Tulburare de memorie pe Acropole”, in „Gradiva”, in „Straniul”, de asemenea, transmiterea psihica inconstienta a „umbrei” obiectului (intern) si simfonia de tulburari psihice determinate a fost si este inca prilej de explorare psihanalitica. Voi ramane in aceasta linie, fiindca Sandor Ferenczi, despre a carui pasiune filiala fata de Freud s-a scris foarte mult, este si cel care a vorbit pentru prima oara despre „the wise baby” si destinul sau. Tot in aceasta prezentare, ma voi sprijini pe teoria Annei Freud despre tipurile de angoase/mecanisme de aparare la copil si despre liniile de dezvoltare, precum si pe conceptiile si cercetarile intreprinse de Serge Lebovici si echipa sa asupra triadei mama-tata-copil, transmitere inter/transgenerationala, mandat, filiatie materna si paterna.




Voi prezenta astazi un copil a carui viata psihica este bantuita de „fantome” (cf. Selma Freiberg), al carui tata refuza a-i fi tata, refuzand astfel intreaga linie paterna, a carui mama inca poarta in ea durerea pierderii unei fetite-fetus. Un copil – batran intelept, copil-terapeut pentru mama sa, copil de inlocuire, care percepe endopsihic orice miscare in sine si in celalalt, care poarta in el cripta surorii sale moarte si se declara inca de la 4 ani „batran”, „special”, „strain”, „martian”, „altfel decat familia mea”.

Primele intrevederi

Prima intalnire este revelatoare. Deoarece apar fire esentiale pentru analiza, care, daca nu sunt prinse in memorie si prelucrate, este posibil sa ramana ulterior in umbra sau chiar nemaiatinse.

Terapia pentru Vlad a fost solicitata de mama sa, la telefon. Avea o voce alarmata, ingrijorata, cu nuante depresive, fara a da impresia de „urgenta”, ca in alte cazuri, ci de neputinta, de blocaj, de cerc vicios din care nu se poate iesi, in plus, cu un soi de ezitare, de cuvinte spuse pe jumatate, care m-au determinat inca de la inceput sa ma intreb „ce se ascunde aici? Ce secret pluteste in familie?”. Aceasta mama fusese atentionata de nenumarate ori de catre invatatoarea baietelului ei — aflat in clasa 1 —, ca el este „aerian, pierdut, viseaza intruna, nu vorbeste, nu raspunde cand este intrebat, de multe ori nu copiaza nimic de pe tabla, deseneaza in timpul orei, e prea timid, e aproape inert”. Niciuna dintre masurile punitive — de la amenintari verbale, note mici, admonestari in fata colegilor, chiar si palme —, nu il trezeau din starea lui de incremenire. Invatatoarea devenea din ce in ce mai agresiva, fapt pentru care copilul se inchista si inversuna mai mult, refuzand la un moment dat sa mearga la scoala. Consilierul scolii a considerat sa este necesara o terapie. Paradoxal pentru mama, ca si pentru intreaga familie (formata din 6 persoane: Vlad, mama, tatal, fratele mai mare al lui Vlad — Bogdan —, si bunicii materni locuind in aceeasi casa cu totii) era faptul ca acasa, respectiv numai in mediul familial, Vlad era extraordinar de energic, activ, ca un argint viu, enervant chiar, plin de furie uneori, cu izbucniri de nervi, cu revendicari si incapatanari, cu refuz de a se supune diverselor indrumari sau imperative venite dinspre cei adulti, se batea adesea cu fratele lui — cu 7 ani mai mare —, era de nestapanit. In orice alt mediu, era acelasi copil supus, taciturn, timid, linistit, prea linistit, abia vorbind, abia miscand, nu se juca cu alti copii, nu se apropia de alti adulti decat daca se simtea el in largul lui sau ii deveneau familiari.

Toate aceste date mi-au fost spuse de mama la telefon, fiindca ea nu putea veni la prima intrevedere, lucrand 12 ore pe zi. Mi-a comunicat ca va face tot posibilul atunci cand va fi programata urmatoarea intalnire sa ajunga. Si nu stia exact daca vor veni cu Vlad bunicii sau tatal.

In ziua primului interviu, au venit Vlad, tatal si Bogdan, fratele cel mare. Am ales sa intre in cabinet cu totii.

Vlad — firav corporal, filiform si scund, slabut, cu mers usor evitant la inceput, neridicand privirea decat pe furis, ca sa scaneze imprejur, discret si cumva smechereste, zambind, crezand ca nu il vede nimeni, cumva intr-o atitudine de opozitie, de „ok, o fac si pe-asta”. Ma prezint. Ramane uimit si ma priveste direct in ochi. Aceasta a fost intalnirea: o privire deosebit de vie, de comunicativa, de transmisiva, de vehicul al lumii interioare, o privire care parca spunea „stiu tot, tot ce se va vorbi despre mine”, o privire ampla si patrunzatoare totodata, exploratoare, fara teama, fara retinere, emotie ponderata, limpezime, ca si cum ar fi vorbit. Intr-adevar, acest copil imi va vorbi aproape tot timpul prin privire, de-a lungul terapiei, prin gestica si mimica, prin miscarile interioare manifestate non-verbale, spre a fi in legatura cu mine, altfel decat cu ceilalti. Dialogul acesta insa, pe parcursul sedintelor, s-a conturat si verbal, si voi marca evolutia spre finalul prezentarii.

Tatal — alura demna, usor stingher, ascuns, se ferea cumva de o situatie necunoscuta, ca si cum nu stia ce-l asteapta sau de ce el trebuia sa fie aici, cu acest copil, cu mine. Nu stia ce il voi intreba si ce imi va spune. Zambea politicos, privea atent in jur, ma privea atent si parea sa imi ceara sa vorbesc eu in locul sau.

Bogdan — aproape 15 ani, inalt, atlet, robust, ferm, sigur pe sine, deschis, a fost singurul netulburat la intrare, degajat, dornic sa asiste si sa comunice. Sa fie martor. Il simteam ca pe un martor la toate miscarile celorlalti, dar cumva detasat, alegand sa nu se implice prea mult. Ca si cum ar fi spus: „oricum nu sunt eu cel in cauza, voi sunteti”.

Interesanta a fost si asezarea in cabinet. Tatal si Vlad, aproape unul de altul, dar Vlad pe alt scaun, eu pe un scaun fata-in-fata, Bogdan alegand un scaun de pe margine, la mijlocul distantei intre mine si cei doi, astfel incat putea vedea si in dreapta si in stanga ce miscari face fiecare. Ca un arbitru, m-am gandit atunci, si aceasta intuitie mi s-a confirmat, ulterior, el facand de.a lungul anilor mai multe sporturi, dar performantele actuale fiind la aykido (tehnici de aparare-atac).

Tatal a fost cel care, la intrebarea mea „spuneti-mi ce credeti ca se intampla cu Vlad, in familie, la scoala”, a detaliat despre paradoxalul comportament al copilului, asa cum descrisese si mama. Cerand detalii despre cum era Vlad cand era mic, tatal se intristeaza brusc si spune cu durere chiar ca el nu prea stie, fiindca sotia s-a ocupat de copii mai mult. In acel moment, Vlad s-a incruntat si si-a incrucisat mainile, stand cu privirea in jos pe tot parcursul marturisirii tatalui, si ascultand atent. Bogdan isi privea tatal, se simtea legatura intre ei, intensa, in timp ce intre Vlad si tata parea ca este un zid, reciproc construit. Aflam astfel ca tatal a fost plecat aproape 6 ani din tara, sa lucreze in strainatate, fiindca nu s-ar fi descurcat altfel, nu aveau cum supravietui, iar de cand s-a intors ii este dificil sa se reintegreze, si in familie, si in serviciu, acum lucreaza mult, dar tot ii e greu. Simt apasare, simt o voce grava, plina de vinovatie, simt secret si remuscare, simt fuga si tendinta de a se elibera, ca un animal haituit, purtand in el ceva impovarator de care nu va putea scapa niciodata. Vorbeste despre familie cu greu, pune accent pe timpul ocupat, pe treburi, pe probleme, relatia cu sotia ramane in umbra, despre parintii proprii nu vorbeste deloc, doar despre socrii, care ii ajuta mult stand cu cei doi baieti. Mereu il priveste pe Bogdan, inseninandu-se. Remarc ca il evita pe Vlad si mie se contureaza o imagine vaga, aparuta pentru doar cateva secunde, ca acest tata nu il poate privi pe fiul sau, ca acest fiu ii aminteste de ceva sau de cineva, ca ceva e rupt demult in relatia tata-fiu, ca singurul in care a investit este cel mare, chiar prea mult, spre a compensa, ca plecarea sa in strainatate imediat dupa nasterea celui mic a insemnat si o ruptura in filiatia paterna, o fuga, o ratacire. Tatal se intreaba acum ce e de facut cu Vlad, nu stie cum sa comunice cu el, Vlad nu face lectii cu taica-sau, ei doi se cearta permanent din te miri ce, nu se inteleg.

Interpretez in aceasta intrevedere vinovatia tatalui care si-a lasat copiii, tendinta lui Vlad de a-l pedepsi pentru ca a plecat, pentru ca nu a fost acolo, pentru ca acum a venit si a stricat paradisul creat cu ceilalti din familie, sentimentul tatalui de non-apartenenta. Nu doar confirma, ci completeaza ca acolo, in Italia, deja avusese o alta viata, ca se pusese la un moment dat problema divortului, a dat de inteles privind complice ca avusese o alta relatie, a accentuat ca e greu pentru un barbat singur in alta lume, e greu si acum, se simte cumva tot singur. Iar din familie cel mai usor ii este cu Bogdan. Ii privesc pe cei doi, Vlad fiind exclus, gasindu-si de lucru cu bucati de plastilina, facand continuu serpisori.



Tabloul se contura din ce in ce mai clar, astfel incat era timpul sa vorbim mai mult despre Vlad, despre tendinta lui de a se izola de oameni. Am facut o interpretare subliniind asemanarea intre ei doi, intre nevoia lor de a se indeparta de lume, de ceilalti, de a cauta doar persoane confiante, de a se inchide in fata celorlalti, de a nu iesi din carapace decat acolo unde se simt in siguranta. Si am spus ca acest fiu ii seamana mai mult decat crede si poate ca el simte cumva acest fapt si de aceea ii este si atat de greu. Raspunsul sau a fost prompt: „Vlad, da, cumva imi seamana mult, si nu doar cu mine, si cu tatal meu. Si pe tata am refuzat sa il vad de zece ani.” M-a privit. Era alt secret. Mereu un ceva nespus, un negativ, un ascuns, insa Vlad tresarea de fiecare data, la fiecare umbra din discurs. Asa am aflat si ca tatal se poate relationa mai usor cu Bogdan fiindca e diferit, e robust, au preocupari comune, e mai mare, este altfel, se simt bine impreuna, fac sporturi.

Mi-am indreptat atentia spre Vlad si i-am vorbit deodata: „Oare cum sa nu te simti strain, cand tot ceea ce vezi te indeparteaza de cei mari, cand te simti singurul intre 5 adulti si nimeni parca nu vede ca esti ca un batran intelept?”.

In acel moment,  Vlad a ridicat privirea, uimit, inseninat, a zambit privindu-ma fix si a spus: „Eu stiu ce gandesc oamenii, nu toti. Si ma cam plictisesc la scoala. Ca sunt lucruri pe care deja le stiu demult si doamna de multe ori tipa la mine si uneori mai si da in mine.”

I-am spus ca, intr-un fel, ceilalti nu au cum sti ce este in mintea lui, fiindca el prefera sa se ascunda, fiindca el simte ca poate si cei mari au cate ceva de ascuns, iar lucrurile stiute nu il deranjeaza, in schimb cele nestiute il fac sa fie nelinistit si sa isi inchipuie tot soiul de povesti despre oameni.”

Am stabilit intalniri saptamanale. Tatal a spus ca nu vor putea veni decat uneori, dar de obicei il va aduce bunicii sau poate chiar Bogdan. L-am intrebat pe Vlad daca el doreste sa vina sa vorbim despre lucrurile la care se gandeste el, la cele stiute, la cele despre care isi inchipuie ca exista in lume, in mintea oamenilor mari, i-am aratat ce putem face impreuna in cabinet: desene, modelaj, jocuri, tablita etc. A spus senin ca i-ar placea sa vina, fiindca are multe de facut aici.

A doua intrevedere a fost cu mama si cei doi baieti. Asezarea in cabinet a fost similara cu cea din sedinta cu tatal, insa Vlad se asezase lipit de mama lui si se purta ca un copil excesiv de tandru, cumva de o varsta mai mica, 2-3 ani.

Mama a adaugat in tabloul istoriei familiei si al lui Vlad alte elemente, care mi-au confirmat intuitiile referitoare la „secret”, „mandat”, „fantoma” si triangulare sparta. Mama e o femeie mignona, tanara, insa pe chipul ei se vedea suferinta si arata muncita, obosita. Coplesita de neputinta de a se imparti intre copii, parintii sai, sot, serviciu, treburile casei, deja simtea cum ea isi pierde mintile, este din ce in ce mai deprimata, mai nelinistita, mai epuizata. Cel mai grav i se pare comportamentul sotului, care nu se mai implica deloc in cresterea celui mic, de multe ori chiar inchizandu-se in camera, singur, ore in sir si interzicandu-le celorlalti sa il deranjeze. A vorbit mult de perioada in care sotul fusese plecat, de cat de greu a indurat, de faptul ca au avut vieti cam separate, el deja alegand alt drum, de sansa ei ca parintii au ajutat-o. Intreband de parintii sotului, spune ca au rupt demult legatura cu ei, fiindca oricum sotul era demult certat cu tatal lui, un om foarte dur, agresiv, autoritar, greu suportabil, cu care de mic nu s-a putut impaca. Mai avea o sora, dar murise. Si prea multe nu stia nici ea, fiindca el, sotul, nu suporta niciodata sa aduca vorba de trecut si familia lui. Isi amintea de necazurile care le-au facut familia sotului inainte de a se casatori, fiindca nu au vrut-o, s-au opus casatoriei.

Mirata cumva de tonul si privirea mamei, care pareau sa imi transmita iar un secret, intreb: „De ce s-au opus?”. Cu greu si jenata, si-a indreptat privirea spre Bogdan, cumva ferindu-se de Vlad. Atunci am intervenit, spunand: „Fiindca Bogdan este din alta casatorie a dvs., eu cred ca deja Vlad a intuit, a simtit cumva acest fapt, ii putem spune adevarul, nu este nimic jenant acum. Mami a mai avut un sot, l-a avut pe primul ei baiat, pe Bogdan, iar apoi s-a despartit, l-a cunoscut pe tati lui Vlad si asa s-a nascut Vladut, nu-i asa?”. Vlad a zambit, privindu-ma iar cu acea privire care „stie totul”. Intreb: „tu stiai despre toate astea?”, el incuviinteaza si spune: „Si mai stiu multe altele.” Mama confirma si spune uluita ca acest copil al ei este diferit, percepe de mic tot felul de lucruri, i-a spus la 2 ani ca vrea sa faca o scena pe care sa arate cum a aparut el pe lume, adus de un batran in alb, cu barba lunga si un toiag, ca de multe ori isi aranjeaza „teatru” in camera si joaca piese cu personaje; tatalui sau i-a spus, dupa ce s-a intors si vazand ca nu poate iesi din camera lui si sta singur: „Tu nu esti matur, tu esti un copil care sufera.” Mama era in continuare ravasita de faptul ca cu acest copil se poate vorbi uneori ca cu un batran, ca intelege tot, si ce simt oamenii, si ce vor, ca spune inaintea ei lucruri pe care ea le gandeste, ca intre ei doi exista o legatura deosebita, aproape telepatica, ea e singura care il vede si il intelege asa cum este el, insa foarte mult o supara ca acum la scoala el nu vrea sa vorbeasca, isi face greu temele, certat tot timpul, chiar si la lucrurile cotidiene, spalat, imbracat, strans lucrurile, el se opune, se revolta, spune ca il plictisesc, in schimb poate sa se uite ore in sir la documentare, pe carti de tipul enciclopediilor, la calculator. Nu ii place deloc sa piarda la jocuri, nici la scoala, nici cu fratele lui, se supara imediat, uneori chiar plange, si renunta. A refuzat sa faca sport. Iar cel mai straniu pentru ceilalti este ca el are asa o ciudatenie, de mic, de pe la 2 ani, pozitia cea mai confortabila pentru el este sa stea in cap, se sprijina in maini si poate sta asa minute in sir, in echilibru.

Vlad urmarea cu atentie discursul mamei, intrebarile mele. In momentul cand a spus despre statul in cap, iar a tresarit inseninat, bucuros. Era „ceva-ul” lui, special, aparte, deosebit, ceva-ul care il diferentia de toti oamenii cunoscuti, ceva-ul care ii soca pe multi si prin care el se simtea unic. L-am intrebat daca doreste sa imi arate si mie. Foarte bucuros, mi-a aratat. A stat asa 3-4 minute. I-am spus ca este interesant sa fii unic, sa vezi lumea invers, sa poti face ceea ce majoritatea oamenilor nu reusesc, dar poate asta este si cauza pentru care multi sunt socati, iar el vrea sa ii socheze. A ras.

Tot in a doua intrevedere plutea in atmosfera ceva mai greu decat acest prim mariaj al mamei. Am vorbit despre faptul ca tatalui ii este mai usor sa fie tata cu baiatul vitreg decat cu propriul fiu, tocmai fiindca este propriul fiu, iar acest lucru o apasa pe ea, ca mama, care ii iubeste pe amandoi. Tot discret si cu tendinta de a dezvalui pe jumatate a dat de inteles ca ei, ca si cuplu, nu mai traiesc demult impreuna, ca sunt cumva separati, iar ea depune tot efortul sa mentina aceasta casatorie, mai ales dupa intoarcerea lui in tara. Intreband-o ce ar dori de la aceasta terapie pentru Vlad, a spus: „Sa poata sa fie mai deschis cu alti oameni, la scoala, oriunde, iar acasa sa ne putem intelege cu el, ca a ajuns greu de suportat si de stapanit.” I-am spus mamei, desigur de fata cu Vlad si Bogdan, ca sunt multe lucruri pe care acest copil le poarta in el, fiindca i s-au transmis, fiindca le-a absorbit, ca un burete, el percepe ce se intampla cu ceilalti si are nevoie de adevaruri, are nevoie sa nu mai duca poveri in el, poverile celor mari, secretele, sentimentele, durerile, fiindca toate acestea ii perturba si relationarea cu ceilalti si opozitia fata de scoala sau alte autoritati, ii inhiba uneori dorinta de a cunoaste altceva, de a invata. La final, i-am spus mamei ca atunci cand doreste, sa revina, pentru a comunica ceea ce mai are de comunicat, ceea ce ar mai fi de completat, ce mai simte in legatura cu toate evenimentele din familie. Fapt care s-a si intamplat la a sasea sedinta cu Vlad, cand mama a dezvaluit un alt secret si marea ei durere: inainte de Vlad, cam cu 2 ani, mai fusese insarcinata, ar fi fost o fetita, dar a murit in luna a saptea de sarcina, iar ea se prabusise apoi in depresie. Ulterior si-a dorit iar copil, desigur tot o fetita, dar a fost sa fie Vlad, baiat. La inceput au fost dezamagiti, insa dupa ce l-a nascut, a avut sentimentul ca este o minune, nu un copil. Ceea ce o socheaza inca, este ca la 3-4 ani, Vlad i-a spus ca el stie ca el s-a nascut dupa un alt copil care nu s-a mai nascut. Pe mama au coplesit-o atunci cuvintele copilului, fiindca nimeni nu ii povestise despre acest secret al ei, fiindca in casa nu s-a vorbit niciodata despre asta. Insa ea a inteles atunci ca intre oameni exista anumite legaturi inexplicabile, ca ceva se transmite chiar daca nu este spus si de aceea a iubit si iubeste acest copil ca pe nimic altceva in viata ei.



Desfasurarea terapiei

Terapia are in prezent aproape 6 luni, incluzand vacantele si intreruperile, un total de 17 sedinte. Vlad a fost adus de cele mai multe ori de bunici. Au mai existat in afara sedintelor mai sus prezentate, o sedinta la care a participat bunica si a precizat lucrurile din perspectiva ei, accentul fiind pus pe obstinatia si incapatanarea lui Vlad, pe faptul ca nimeni nu reuseste — in afara ei — sa il stapaneasca, ca ii vrajeste si impresioneaza pe toti. A adus iar in prim-plan non-implicarea tatalui si dificultatile fiicei sale. Si a fost constienta in acea sedinta de cat de multe lucruri a auzit si cunoaste acest copil, maturizandu-l prea mult, de parca ar fi trait deja o viata. 

A mai avut loc si o alta intrevedere cu Vlad si tatal, care era nemultumit de faptul ca, in pofida incercarilor lui, nu se mai poate impaca cu Vlad, ca si el, si Vlad ajung cumva la conflict imediat, lui ii vine sa tipe, Vlad ii vorbeste rastit, nu accepta sa i se mai spuna nimic. In aceasta intrevedere am discutat mult despre neputinta lui de a fi tata pentru Vlad, de a se simti parte din aceasta familie. Am vorbit si de rolul de tata pe care l-a preluat insa Bogdan, fratele vitreg, fata de Vlad, iar el, tatal, fiind „strainul”, cel care se autoelimina si este eliminat, fiindca ii este dificil din cauza istoriei proprii, sa fie acolo, prezent psihic.

Terapia a avut pana acum 3 segmente. Unul de inceput, in care au avut loc toate aceste relatari din partea membrilor familiei, interpretari date in functie de noile piese care apareau, de secrete care se dezvaluiau, de insight-urile avute de fiecare in parte si care au permis copilului sa capete o incredere nu doar in terapeuta, ci si in el insusi si in ceilalti, fiindca de la o sedinta la alta reusea sa iasa din carapacea lui, reusea sa comunice atat cu terapeuta, cat si cu ceilalti. Re-compunerea istoriei familiei, a istoriei traumatice a mamei, estomparea „ratacirii” tatalui si sublinierea alternantei absentei-prezentei lui, discutarea aspectelor de identificari incrucisate care au avut loc in Vlad, fie cu tatal absent, fie cu mama deprimata, fie cu bunicul protector, fie cu fratele-patern, fie cu bunica-interdictiva, toate acestea au fost relevate si de evolutia copilului in terapie.

In al doilea segment a fost explorarea de catre Vlad a terapeutei – diferit de ceilalti maturi din jurul sau, considerata a fi „prietena mea, careia ii pot spune orice”. Explorarea a fost si in sensul invers, a lumii sale interioare. Tehnica terapeutica a inceput cu squiggle-uri, fiindca initial Vlad prefera comunicarea non-verbala. Extrem de imaginativ, contura spontan obiecte din mazgalitura mea, cu detalii, observa imediat ce se poate face din acea linie, dezvolta. De fiecare data insa ii ieseau fiinte bizare: melci cu antene otravitoare, bulbazzar, o vulpe-lup, o balena-rechin, o fantoma, sau obiecte taioase - o secera cu care bunicul taie iarba, un cutit care taie un cap de om (al unui barbat sau unui baiat mare). Interpretandu-i squiggle-urile in raport cu relatarile familiei, cu secretele dezvaluite, cu trairile lui, a reusit sa comunice direct, sa povesteasca singur intamplari de-acasa sau de la scoala, sau chiar sa solicite el jocuri. Intr-una din sedinte mi-a povestit ca a jucat squiggle cu tatal sau; i-am spus ca a vrut sa comunice cu el asa cum a comunicat cu mine initial, dar si ca a vrut sa ii arate tatalui cata imaginatie are el si cate lucruri stie, chiar daca nu isi face temele. Dupa interpretarea asta, a spus ca oricum tata facea chestii mai simple decat el, iar eu am adaugat: „da, iar asta iar ti-a confirmat ca oamenii mari sunt plictisitori, nu au asa imaginatie ca tine.” A ras in hohote si, din acea sedinta, intai mi-a dat de facut squiggle-uri din ce in ce mai complicate, ca treptat sa ma provoace la jocul „spanzuratoarea”, sa ghicim cuvinte cat mai dificile. In acest al doilea segment al terapiei, am mers pe palierul competitiei, al temerii lui sa piarda la orice fel de joc, pe rivalitatea cu tatal si cu fratele, pe dorinta lui de a fi mai mare decat ei, decat chiar bunicul. Jocul „de-a spanzuratoarea”, la care respecta toate regulile, se alterna cu desene in serial. Lega intre ele sedintele ca pe episoade, in care actiunea dintr-o sedinta se continua in cealalta, legand astfel, psihic, elemente pana atunci disparate sau continuand miscari pulsionale si afective. Principalele elemente din desene erau luptele, in care exista intotdeauna un singur personaj bun si foarte multe personaje rele. Intotdeauna un personaj (monstru, pitic, extraterestru, de fiecare data altceva) era strivit, se facea pipi sau caca pe el, era taiat in bucati, era umplut de sange, insa nu murea, niciodata nu murea fiindca spre finalul unei sedinte invia, pentru a se continua episodul sedinta urmatoare. Personajul acesta l-a identificat cand a fi fratele, cand a fi tatal, uneori chiar bunicul, iar el era „celelalte personaje”, care se luptau cu acela. Niciodata nu era clar pentru el cine este cel bun. Abia cand i-am spus ca cel bun e tot el, cu tot ce a luat bun de la mama, tata, frate, bunici, a zambit si a transformat desenele in alt „film”. Au aparut de asta data fantomele: intotdeauna erau amenintatoare dar haioase, de sex feminin, insa nu multe seceri sau coase in mana, ca moartea, a spus el, insa nimeni  nu murea din cauza lor. Incercand sa detaliem ce este fantoma asta, el a spus ca e singura care ii nimiceste pe cei rai. Prin urmare, are un rol bun. Era parte din el, el simtea asta, il ajuta sa lupte cu raul. Aici am facut legaturile impreuna despre fiintele „speciale” pe care el le vede si altii nu le vad, el dorind sa fie mai degraba martian, decat sa fie un pamantean plictisitor. Confirmarile lui era de fiecare data insotite de un hohot de ras, ca apoi sa ma provoace la un joc mai complicat, sa transforme actiunea desenului sau jocului in ceva si mai agresiv sau mai distructiv, iar eu in felul acesta sa pot supravietui, sa nu mor, sa nu il consider bizar, rau, insuportabil.

In al treilea segment al terapiei, care a urmat dupa dezvaluirea secretului mamei cu privire la fetita moarta, Vlad a trecut de la a desena furia lui, care era tot o fantoma cu muuulte brate pline de coase, apoi familia, intotdeauna mama fiind cea mai frumoasa, iar el desenandu-se cu un corp mic si un cap enorm, eu interpretandu-i de cate lucruri tine in minte si cate viseaza, cate isi inchipuie, cate isi imagineaza, cat toti ceilalti la un loc. Bunicul era un caraghios, singurul de care putea rade, iar Bogdan avea de fiecare data ceva lipsa (desigur, tatal biologic al lui Bogdan, primul sot al mamei). Imi povestea mereu prin desen ce se intampla in el, cum se lupta, cu cine se lupta, cum ii percepe pe ceilalti, cum evolueaza ceilalti, deja aveau nume, nu mai erau personaje bizare sau pitici sau omuleti. Eu eram spectatorul la toata aceasta scena, care participa la ea, ii dadea sensuri, facea legaturi, refacea legaturi.



Intr-o alta sedinta, a vrut sa imi arate ca el stie sa scrie, nu doar la spanzuratoarea, si stie sa scrie cu ochii inchisi chiar si literele care nu s-au predat la scoala. Si a scris. Numele lui si numele meu. Si i-am spus ca a scris asta fiindca aici eu ii permit sa fie el insusi, nemaisperiindu-ma de ceea ce il sperie pe el insusi sau pe ceilalti, ca el stie ca eu am vazut si vad ceea ce poate sa faca si nici nu ma supar, nu il pedepsesc, nu il bat fiindca nu isi face temele sau nu e atent la ore. Am adaugat apoi ca totodata mie imi pasa ca el sa le arate si celorlalti capacitatile lui, tocmai ca ei sa nu il considere ciudat. A spus ca e plictisitor la scoala, e plictisitor cu colegii, iar doamna il pedepseste mereu. Am facut un pact impreuna ca el, atunci cand poate si cand simte, sa raspunda la ore, sa scrie, sa vada si cei din jur macar putin din cate vedem impreuna, din cate stie si mama lui ca el e in stare.

In prezent, terapia este in plina desfasurare. Desenele nu mai sunt incarcate de distructivitate, de explozii, de caca si sange, de bucati de oameni striviti. Acum, de opt sedinte, compunem impreuna, din plastilina, pe foi de hartie, peisaje. Intai au fost 2 schiori, care calatoreau in munti impreuna si intampinau tot soiul de obstacole, dar le depaseau. De fiecare data era dornic sa invete lucruri pe care eu i le puteam arata si le insusea imediat. In ultimele sedinte, explorarea aceasta, in spatiul comun, este intr-un peisaj insorit, un soare care rade, un cer albastru senin, doi copaci o piatra pe care sta un paianjen, un om singur care colinda, iar in ultima sedinta a trebuit sa facem alti paianjeni, care atacau sarpele ce voia sa il muste pe om. Discutiile au fost asupra agresivitatii si sexualitatii sale, asupra faptului ca el este baiat nu fetita, chiar daca a fi baiat uneori inseamna a fi ca tati, dar e mai suportabil decat a fi fetita, asa cum si-au dorit parintii lui si asa cum stie ca a fost fetita care nu s-a mai nascut. Ca piatra pe care o duce nu este a lui, iar paianjenul-mama il apara de sarpe, adica de amenintarea ca si cu el sa se intample ceva rau.

Cateva discutii teoretice

Atunci cand copilul este purtator al mandatului parental, cand poarta in el sepultura unui alt copil decedat, si de sex opus, la care mama inca nu poate renunta, caruia inca nu i-a putut face doliul, cand tatal este pierdut el insusi de filiatia sa paterna, traindu-si neputinta prin ochii propriului fiu ca si cum l-ar judeca permanent, proiectand asupra lui un imago patern tiranic, cand triangularea se face de multe ori prin transgresari intre triunghiuri: mama-tata absent-copil, mama-fratecuroldetata-copil, mama-bunicmatern-copil, cand identificarile sunt incrucisate si fragmentare, cand exista si identificare endocriptica (Abraham si Torok), cand secretul matern este pe mai multe staturi implicand afecte greu psihizabile si elaborabile de rusine, vinovatie profunda, ura inconstienta masiva, cand secretul patern este inca nedezvaluit dar perceput, atunci copilul are ca solutie posibila de supravietuire sa fie – inconstient ales – vindecatorul, inteleptul, batranul, cum ar spune Ferenczi, fiind cel care tine in echilibru linia materna si paterna. Insa transmiterile intergenerationale au creat nuclee de psihism in care se reunesc fantasme inconstiente, conflicte si trairi, umbre si fantome, obiecte bizare si straine de eu, care dau alura de straniu si de ciudat.  Mai mult, cripta psihica il determina pe copil sa fie vulnerabil la tot ce este mortifer in celalalt, indiferent cine este celalalt, la suferinta lui, la boala lui psihica, la lumea sa interioara. Coplesit de lumea celuilalt, la un moment dat, inconstient, incearca sa-l reanime. Insa pe fetita moarta, care domina inca psihismul mamei, nu o poate anima, fiindca este vie. Este vie tocmai prin prezenta ei continua, pe care o simte intens, simte cum ii secera si mama, si posibilitatea lui de a fi baiatul dorit, baiatul real, cu viata lui, cu identitatea lui, cu sexualitatea lui. Perceput de mama mai mult ca un inger, el se revolta, chiar daca un timp aceasta pozitie a fost acceptata cu usurinta si satisfacatoare a dorintei de omnipotenta. Rivalitatea cu tatal si cu fratele (vitreg) iubit de tata, i-a trezit masculinitatea, revendicarea virilitatii si necesitatea de a omori fantoma, umbra, obiectele bizare, piticii etc. Acest „altul din eu”, cum spunea Alain de Mijolla, trebuie ucis pentru ca Eul sa isi continue existenta. Cripta trebuie deschisa pentru ca viata sa poata continua.

Privind din perspectiva Annei Freud, Vlad a evoluat prea rapid pe linia dezvoltarii intelectuale si a limbajului, in detrimentul celei afective si somatice. Vorbind despre dezvoltarea afectiva, nu putem neglija deficitul afectiv din primul an de viata al lui Vlad: mama in doliu dupa fata nenascuta, moarta, dezamagita ca are baiat, tatal nesuportand sa fie tata si fugind, rupandu-se din triada, copilul crescand alaturi de frate si bunici. In perspectiva winnicottiana, spatiul tranzitional s-a putut crea, prin capacitatea mamei de a fi indeajuns de buna, in pofida doliului neelaborat in care se afla, insa acest spatiu tranzitional a permis includerea si a elementelor de doliu patologic din mama si copil, astfel incat in toate fenomenele tranzitionale ale copilului mortiferul e dominant. Indiferent ca e vorba de desen, de joc, de squiggle, de modelaj, moartea este prezenta si desface legaturile psihice in Self. Pulsiunea vietii este si ea in lucru, insa are loc o erotizare a „fantomei”, ceea ce nu permite copilului iesirea din lantul negativului si al fantasmelor inconstiente transmise intergenerational. Pe de alta parte, aceasta triangulare sparta si recompusa cu diferite imago-uri paterne, nu ii permite baiatului, precum spune Lebovici, o schema de a fi in trei impreuna. Intotdeauna exista doi plus-minus 1, sau un al treilea fragmentat, absent, fantasmat, fantoma. Tatal aici se autoelimina si se lasa eliminat. Totusi, Vlad a fost salvat de la psihoza prin construirea unui fals Self, prin a deveni magicianul familiei, cel care sta in echilibru in cap si uimeste pe toata lumea, spune vorbe intelepte, ghiceste gandurile, este telepat si este inventiv, imaginativ si creator. Cu pretul, insa, a unei clivari in care partea rea este uneori nu un obiect interiorizat (matern/patern), ci o sepultura, care deja devine obiect al Self-ului, iar partea buna este mereu in pericol de a fi inghitita de cea rea, de a fi ucisa. Daca Freud spunea despre umbra obiectului care cade asupra Eului, aici este vorba despre mai mult: este umbra umbrei obiectului matern. Cu atat mai mult cu cat ceva din viata tatalui ramane inca in secret: ceva de asemenea mortifer si amenintator.

Terapia incearca acum o restabilire a identificarilor si identitatii de sine si sexuale, o modulare a liniilor de dezvoltare, o cat de posibila atenuare a efectului „fantomei” asupra evolutiei ulterioare a copilului, o unire a fragmentelor astfel incat bizarul sa devina o imperfectiune a Eului, nu o „deformare”, cum spunea Freud.

Cu toate acestea, ne intrebam in continuare ce rol are in acest caz anume moartea in viata psihica, mai ales in momentul nasterii acestui copil, si prin ce mecanisme interioare se declanseaza atat de intens lantul de transmiteri inter/transgenerationale a lipsei, a absentei, a „vidului”, a criptei, ce blocheaza devenirea, trairea, dezvoltarea sa afectiva, psihica. Ce urme vor lasa si ce destine pot urma toate aceste obiecte-umbra, ce risc sau ce sanse are acest copil. Vom urmari toate acestea, precum si alte elemente ce stau inca sub semnul intrebarii, cel putin pe parcursul acestei terapii.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Chestionarul celor 16 factori ai personalitatii
Importanta dezvoltarii gandirii logice prin rezolvarea si compunerea de probleme
Metodologia in psihologia cognitiva
Personalitatea in campul muncii
Stresul ocupational – definire si clarificari conceptuale
14 solutii optime anti-stres
Dezvoltarea fizica si psihica a copilului pana la 3 ani
METODE – TEHNICI – INSTRUMENTE DE FORMARE




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu