Istoria unui "traumatism sexual": recunoasterea dorintei inconstiente la o adolescenta

Atunci cand am primit-o pe prima oara pe Marie, era insotita de mama sa. Acesta venise la cererea Mariei, pentru ca "nu voia sa fie singura la primul interviu". Maria are 17 ani. Este primul copil. Este cea mai mare dintre surori, sora sa avand cu 5 ani mai putin. Mama mi-a explicat in fata fiicei sale ca, in urma cu aproximativ un an, aceasta a suferit "un traumatism". Aceasta s-a intamplat intr-o "colonie" cu un monitor. Mama a depus plangere. Era in curs un proces. Ea a constat ca fiica sa este "deprimata" si a sfatuit-o sa consulte pe cineva.

Tanara era reticenta privind consultatiile. Se gandea ca psi-i sunt doar pentru cei grav bolnavi. Totusi, ea accepta inca de la aceasta prima intrevedere propunerea sedintelor saptamanale, despre care i-am explicat ca acestea nu ne vor privi decat pe noi. Trebuie precizat ca mama este secretara intr-un departament de psihiatrie pentru adulti, dintr-un sector vecin. Alta precizare, fata pe care o primesc in consultatie publica mi-este adresata personal. Nu se intampla mereu asa, recomandarile se pot face de fapt la centrul ce repartizeaza pacientii in functie de disponibilitatile de moment sau de cererea catre un medic sau un psiholog.

Aveam deci o pozitie aparte; eram recomandat, valorizat, desemnat ca trebuind sa fac fata dificultatilor acestei tinere. Pozitie dificila, dar care dadea inca de la inceput o coloratura net pozitiva transferului.

In cursul acestei prime intrevederi, aflu de la mama ca parintii s-au separat pe cand Maria avea 6 ani.

Au divortat in urma cu 12 ani. Mama nu mi-a oferit spontan motivele de divort, dar fiica ei mi-a vorbit mai tarziu despre asta. Retin din aceasta intrevedere in prezenta mamei amintirea unei fete cumva stangace, timide, eclipsata de mama. Mama era lipsita de feminitate, ca si cum ar fi renuntat la orice mijloc de seductie.

Am avut atunci sentimentul unei mame care consacra si isi consacrase viata celor doi copii si muncii sale. La una dintre intrebarile mele privind viata sa, mama mi-a confirmat ca "nu si-a refacut viata". (Mama fara viata sexuala in contrast cu traumatismul sexual al fiicei sale?).

Inainte de a ma angaja intr-un travaliu psihoterapeutic, m-am preocupat de posibilitatea de a-l contacta pe tata. El mi-a raspuns ca nu mai are autoritate parentala, ca nu isi mai vede fiica aproximativ din momentul separarii. In aceste conditii, nefiind necesara autorizatia paterna pentru a incepe psihoterapia, i-am propus Mariei sa incepem intrevederile noastre.

Intreaga prima parte a curei se centreaza asupra locului pe care ea il acorda tatalui sau. Am intitulat acest moment:

In cautarea tatalui real

Marie este o fata tanara, care se increde cu usurinta. Ea imi explica faptul ca rabufneste adesea in lacrimi "fara sa stie de ce". Ele nu par legate de un eveniment exterior, ea percepe bine ca este vorba despre o miscare emotionala interioara, al carei sens ii ramane ascuns. Pe de alta parte, Marie este cuprinsa de crize frecvente de angoasa, care o obliga sa o sune pe mama ei pe mobil. Imediat ce se afla in contact cu ea, se linisteste. Acest fapt nu apare decat atunci cand este singura acasa sau in mijloacele de transport. Dar ea nu percepe imperativul. Linistirea nu survine decat daca aude vocea materna. Ea "ii verifica prezenta". Va lega mai tarziu aceasta nevoie cu plecarea tatalui.

Marie se simte rau in multime, in magazine. Ea se intreaba, marcand o dorinta profunda de a afla sensul profund al maladiei sale, pentru "a se debarasa de ea".

Chestiunea sensului este unul dintre elementele initiale din terapia sa. Este vorba de "a intelege" fara a aparea, daca nu poate doar in aprecierea mea contra-transferentiala, trairea, experienta analizei. [1] Doar foarte tarziu in terapie Maria a putut resimti anumite perceptii transferentiale.

In acest moment din terapie, interlocutorul transferential imi pare evident: un tert patern valorizat, prezentat de mama si investit de ele doua. Marie s-a aratat multumita ca sunt interlocutorul ei privilegiat. Ea stie sa isi declare multumirea ca discutiile noastre nu vor fi aflate de mama si de sora. Vorbeste despre imbunatatirea atentiei sale la scoala, "de cand a inceput sa vina la mine". Desfasurarea curei este deosebit de pozitiva. In ce ma priveste, sunt oarecum bulversat de rapiditatea schimbarilor, simtind mai mult o nevoie de a-si arata capacitatea de a merge mai bine, decat o autentica fortificare narcisica.

Intr-un moment important al curei, ezita sa imi vorbeasca despre tatal ei. Trebuie sa tina seama de el, sau sa-l stearga din gand? Ea isi da seama ca face bine, ca nu se poate impiedica sa se gandeasca la el. Se intreaba daca poate realmente sa faca ceva cu aceste sentimente pe acre le are fata de el. Cuvintele ar putea sa schimbe ceva? Ea crede totusi ca acest spatiu din terapie ii va permite sa exprime lucruri care ii vor face bine. Ea simte ca, datorita tacerii mele, care este contrara discutiilor cu mama sa, ea isi poate construi propriile idei (tacerea paterna?).

Are loc un travaliu de diferentiere.

Tatal este descris drept alcoolic, socialmente dezintegrat, pe acre ea ezita sa il revada. Nu stie daca vrea sa-i scrie pentru a-l revedea. Nu stie ce sa ii spuna. Ezitarile ei apar repetitiv in sedinte. Ii este "rusine" cu el. Se intreba daca tinea chiar asa mult sa il revada asa cum este.

In timpul unei sedinte i-am remarcat , atunci cand isi pune intrebari iar si iar despre tata, ca si alegerea unui terapeut de sex masculin corespunde unei alte intrebari asupra tatalui. Ea a ales efectiv un terapeut barbat, fiindca "este mai usor". Ii este frica sa vorbeasca despre tata mamei sale. "Asta ar face-o sa sufere De fiecare data cand am amintit de tata sau am incercat sa o fac, mama a evitat subiectul." Este vorba insa si de a o parasi pe mama pentru a se apropia de tata, prin ceea ce imi poate incredinta mie si nu mamei sale.

Ea se sprijina pe mine pentru a pregati intalnirea cu tatal sau, indraznind sa o infrunte pe mama. Cu ocazia unei discutii cu aceasta, ea a distins dimensiunea imaginara a interdictiei pe care si-o impunea. Mama ii spusese ca "este libera" sa se manifeste alaturi de el. Aceasta perceptie a constructiilor imaginare, care ii ingradise miscarile, a dat un nou elan sedintelor si a impins-o spre intalnirea cu tatal.

Dupa indelungi tergiversari, Marie si-a permis sa ii scrie tatalui sau si sa-l intalneasca. Considera ca "trebuie sa isi faca o parere personala, poate diferita de cea a povestilor mamei". Remarcam ca ezita in fata mea sa indrazneasca sa isi spuna o parere diferita de a mamei, chiar sa intrebe despre viata personala a mamei. Se teme sa nu primeasca critici din partea acesteia. Voia sa o ajut sa isi scrie scrisoarea chiar daca stia ca "nu este acesta rolul meu".

Eliberata ca a putut scrie aceasta scrisoare, experimenteaza cu mine un interval lung de asteptare, ce ii permite sa evoce reverii in jurul acestui tata indepartat si absent.

Toate acestea il plaseaza pe tata intr-o situatie dificila. Este cersetor, dependent de parintii lui, alcoolic. Isi imagineaza deceptia lui proiectandu-se pe scena intalnirii cu el. Se teme de efectele distructive asupra ei a acestei intalniri. Si-a construit, de la absenta lui, o anumita imagine, pe care o alimenteaza cu reverii si simte bine ca ezita sa le vorbeasca cu mine. Ceva din intalnirea noastra ar redefini sau ar face sa dispara figurile ce-i compusesera existenta, figurile ce-i sustinusera constructia identitatii sale de adolescenta.

Dar ea se vede de asemenea intr-un rol reparator, ajutand-o in starea sa de neajutorare, restabilind o scena infantila idilica, idealizata. Isi salveaza tatal, el se sprijina pe ea, intr-o scena oedipiana idealizata. Familia se reuneste datorita Mariei.

Ea asociaza totusi faptul ca nu are amintiri din copilarie cu tatal. Il descrie ca pe un barbat pe care il vedea putin, a carui voce o auzea alaturi de a mamei, seara, cand ea dormea. Adesea, zgomotul conflictelor ii impiedicau pe copii sa adoarma.

Intr-o zi, ajungand la sedinta, ma anunta ca si-a vazut tatal. A fost profund deceptionata. Nu avusesera nimic sa isi spuna, nu era asa de degradat, dupa cum crezuse ea, dar i se paruse a fi pasiv, putin interesat de ceea ce facea ea. Era murdar. Ea percepuse intalnirea ca pe un moment formal, care nu i-a permis decat sa "il vada", ca si cum acest contact vizual ar fi fost necesar. Pierzandu-l din vedere, ar fi fost ca si cum el nu ar mai fi fost viu pentru ea. Cuvintele nu erau suficiente. Doar contactul vizual calma angoasa sau tristetea in fata absentei paterne, care era si felul in care utiliza cu mine privirea in "fata-in-fata".

In primele sedinte care au urmat, a ezitat sa imi vorbeasca despre tristetea resimtita. Tatal sau redevenise prezent, dar nu asa cum ar fi vrut ea. Evocarea lui in sedinte a produs o bulversare emotionala si plans spontan. In final, a remarcat ca lacrimile sunt similare cu acele plansete spontane pe care le avea si le mai are. Se intreaba daca nu cumva se complace in relatarea suferintelor ei. Tatal ii foloseste mai putin in sedinte pentru a se plange, subliniind astfel coltul ei de "cosette".

I-am remarcat faptul ca la fel are nevoie poate sa faca si cu mama ei, atunci cand o suna neincetat la birou. Asociaza cu faptul ca, fiindca mica, avusese mereu tulburari somatice, de care se plangea. Era sigura ca astfel capteaza atentia mamei. Ii amintesc ca imi spusese de mai multe ori ca nu stie daca ceea ce imi spune este interesant.

Efectiv, i-ar fi placut sa stie daca eu eram interesat de ea. Se gandea asa, in felul in care se gandea la prietenii ei. Ii este rusine sa spuna ce face tatal ei. I se intamplase sa scrie uneori pe fise de inscriere la scoala: tata decedat. I-ar fi placut sa le fi putut spune ca este avocat, medic ("stie ca eu sunt medic"), adaug eu, "psihanalist" ea surade. Cu acest ttaa, nu stie ce sa faca; sa-l astepte, dar pana cand? Sa il distruga, uitandu-l? Dar.. ea provine din acest cuplu! Dar a existat oare vreodata un cuplu? Intrebarile asupra originii, pornind de la locul parintilor in procesul transferential, oscileaza intre figura paterna si figura materna.

Intr-un al doilea moment, Marie se intereseaza din ce in ce mai mult de piedicile in gandirea ei. Devine curioasa si mi se adreseaza direct pentru a rezolva cu ea ceea ce o stanjeneste, anume obsesiile ei.

Mecanisme obsesionale si autoerotism

Psihoterapia evolueaza.

Marie ma surprinde prin capacitatea ei de a cauta mai bine aplicatia regulii asocierii libere.

S-a lansat intr-o zi, cu o anumita jena, sa imi povesteasca fenomene personale aparte. Eu ma pierd la randul meu de mai multe ori in explicatiile ei. Cuvintele ii vin fie prin lecturi, fie printr-o senzatie autentica pe care eu o calific drept idee incidentala. Se simte obligata sa se joace cu cuvintele acestea. Resimte cumva o constrangere in a se juca cu tastele mobilului sau. Construieste si deconstruieste cuvinte care nu au neaparat sens. S-a jucat mereu cu literele de cand a intrat in clasele primare.

Trebuie fie sa le descompuna, fie sa le inverseze. Un joc nesfarsit o absoarbe si nu inceteaza decat atunci cand este legata de exterior, fie in clasa, fie este obligata sa-si faca temele de a doua zi sau de saptamana urmatoare. Ea percepe bine ca este o forma de joc necesara doar pentru ea, ce rezulta din eliberarea placuta atunci cand ii iese o combinatie adecvata.

Eu nu scriu notite prea des dupa sedinte si de aceea nu as putea spune despre ce cuvinte era vorba. Imi amintesc ca ma solicitase interior asupra repetitiei si functiei sale. Remarcase acest joc de cuvinte? Acesta nu intervenea atunci cand venea la sedinta, ci doar pe drum. Trebuia sa rezolve combinatia inainte de a ajunge la intrevederea noastra. Asocierea se facea mereu intre cuvant, necesitatea unei rasturnari simetrice, o reducere in multe aranjamente, intr-o ordine aparent de neinteles. Trebuia ca anumite litere sau cuvinte sa se intalneasca regulat intre ele. Trebuia si ca ea sa isi termine descompunere intr-un numar par.

Simetrie, numar par. I-am interpretat ca se indeparta astfel de diferenta (nu accepta) dintre sexe, simultan cu faptul ca eu ii impartaseam placerea solitara pe care o resimtea astfel. Ma simteam foarte intruziv in interpretarea mea, in pofida fortei reprezentarilor mele imagistice interne. Nu facusem nici o aluzie la placerea erotica cuprinsa in jocul gandirii, de dinainte de a adormi, in schimb ea a recunoscut ca nu acceptase diferentierea de baieti, pe care o resimtea indeosebi la orele de sport. (Sigura urma sexuala a diferentei, mobilizata de interventie?)

In cursul acestei evocari, Marie incepu sa evoce si o angoasa mai veche:

Angoasa de separatie.

In timpul unei intreruperi de vacanta a terapiei, si-a dat seama cate sedinte lipsise. Se simtise singura si se intreba daca voi reveni. A facut singura legatura intre acest sentiment si absenta tatalui. Dar ea mi-a spus si cu o anume jena ca nu poate dormi singura. Inca din copilarie are tulburari de adormire; copila fiind, tatal parasea patul conjugal, iar ea se ducea si dormea cu mama. Apoi, cand mama a ramas singura cu fetele ei, ea dormea fie cu mama, fie cu sora ei. Nu putea adormi decat daca familia adormea inaintea ei. (A fost constienta cu aceasta ocazie de importanta zgomotului din casa, a curiozitatii sale de copil care-si asculta parintii, de excitatia si angoasa ei.)

In timpul primei sedinte, mama evocase cu o anume culpabilitate dificultatea ei de a se separa de fiica ei pentru a dormi. In fata mea, Marie resimtea aceasta culpabilitate. Ea evoca starea ei infantila: "se simtea fetita". Nu ii placea sa se arate in acest fel. Evoca astfel si imposibilitatea de a adormi fara un "doudou", pe care il are inca din copilaria timpurie.  Are sentimentul ca este inca atasata de el, chiar de la plecarea tatalui sau. Se simte rau trebuind sa imi relateze acest atasament, aceasta imposibilitate de a se separa de "doudou".

Va evoca, intr-una dintre sedinte, starea de panica pe care a avut-o intr-o zi cand si-a dat seama de ea, ducandu-se sa doarma la prietena, pe care o uitase. Doar printr-o evolutie progresiva s-a putu indeparta de imaginea ideala a tatalui sau, sa accepte sustinere suficienta in timpul sedintelor. Si-a dat seama intr-o zi ca a putut dormi, uitand de "doudou", si a facut legatura ca ce se intampla in ea este stergerea progresiva a durerii pierderii tatalui.

Apropo de tata, chestiunea atasamentului dureros fata de acesta a durat foarte mult. De multe ori i-am remarcat faptul ca se plangea de caracterul dureros al gandului la tatal sau, manifestand totodata un atasament paradoxal fata de acest obiect.

Au aparut astfel intrebari privind dimensiunea masochista a atasamentului de obiect, dar pe locul acestui atasament in dezvoltarea subiectului. Transferul in apres-coup demonstreaza lupta care se desfasura intre atasamentul idealizat fata de tata, cu idealizarea analistului si capacitatea mamei de a se situa in raport cu tatal real.

Actual si (re)constructie a trecutului infantil

In cursul sedintelor, apare adesea, se pare, la adolescenti, manifestarea actualului, ce domina. Marie revine putin asupra copilariei sale. De fapt, ea evoca eczema sa, eczema importanta ale carei variatiuni le recunoaste in functie de starea psihica, de angoasele sale. Va avea ocazia sa ma faca partas la relatia deosebita instaurata de asemenea cu mama ei. Aceasta o ingrijea, intra in contact corporal cu ea. Ea ar vrea, mi-a spus, sa se descurce singura, dar chiar si aici arata ambivalenta in relatia cu mama. Totul se intampla in momentul cand percepe aceasta legatura corporala erotica, ce este dificil de verbalizat, dar care se sfarseste cand ea isi recunoaste ambiguitatea. Completeaza cu asociatii asupra a ceea ce resimte in durerea si placerea amestecata prin zgarierea leziunilor. Ea regaseste astfel calitatea placerii sale de a-si arata leziunile, pentru a se plange.

Marie vine regulat la sedinte. Nu relateaza vise, constatand, impreuna cu mine, ca pentru ea este important sa fie mereu in activitate. Nu trebuie sa se lase reveriei, nici macar cu mine. Sa-r fi simtit fara aparare. A lipsit si, in saptamana urmatoare, mi-a spus ca a ezitat sa vina fiindca are "o revelatie sa imi relateze".

Revelatia

In urma cu un an, in timp ce era in tabara, un monitor i-a facut avansuri. A intrat in cortul ei, a atins-o, a incercat sa aiba relatii sexuale, pe care ea le-a refuzat. Una dintre prietenele ei i-a fost confidenta si amandoua au hotarat sa denunte faptele responsabililor taberei. Tanarul monitor a recunoscut faptele, dar ea isi aminteste de rusinea si culpabilitatea ei atunci cand acesta a plecat din tabara. I-a trebuit o zi pentru a parasi locurile. Mi-a spus ca vrea sa povesteasca ceva ce nu ii poate povesti mamei. Desigur, mama depusese plangere, a avut loc o confruntare, un proces in curs.

Dar, pentru Marie, ceea ce a contat cel mai mult a fost sentimentul de rusine si vinovatie resimtite. Mi-a spus ca nu i-a putut spune mama ei despre atitudinea ei seducatoare fata de acest barbat, inainte de episodul din cort. A vrut sa-l ascunda. S-a confesat unei prietene apropiate si s-a simtit apoi eliberata ca mi l-a destainuit. Ea crede ca eu nu o judec si ca isi poate permite sa imi spuna ca a vrut sa-l agate pe baiat. Ea ar fi putut accepta ceea ce dorea el, daca prietena ei nu ar fi fost in cort.

In acelasi timp, considera ca a transgresat o lege, reguli care i-ar fi permis functionarea in tabara. Dar ea stie bine ca a folosit pozitia de victima. Si-a dat seama, in timp ce imi relata, ca, pentru ea, este un fel de a nu spune ca l-a dorit pe acest baiat. Ia stie cum poate atrage privirea si compasiunea celorlalti lasand eczemele si leziunile sa se dezvolte. Imi spune astfel cat se intrica in ea placerea si durerea acestor leziuni. Este la fel de surprinsa ca si mine de aceasta revelatie, ca si Cum ar fi fost ceva nou pentru ea, ca si pentru mine, seductia infantila si refularea dimensiunii masochiste de chemare a celuilalt.

Comentarii

In aceasta cura, mi s-a parut interesant de pus in discutie travaliul nostru de interpretare si constructie la adolescent. Imi pare adesea mai complex decat la adult. Desigur, sexualitatea adulta transforma raportul nostru cu subiectul, eliberandu-l din copilarie, dar locul infantilul se pune in aceasta perioada a vietii: cum emerge refulatul sexualitatii infantile.

Transferul adolescent se organizeaza intr-adevar in actualitate. Travaliul constructiei infantile se face pornind de la repetitie acestui agieren transferential. Luarea in considerare a regresiei poate fi o indicatie pentru lucru., dar adesea presiunea pubertarase opune regresiei. In cura Mariei, modificarile percepute sunt cuprinse in campul preconstient. Sexualul este prezent in legatura transferentiala, dar fantasma se construieste in jurul unei ezitari a analistului de a traduce in cuvinte directe chestiunile sexuale.

Intregul management al acestei cure vizeaza a se lasa campul asociativ sa se dezvolte, tinand seama de constructia contra-transferentiala.

Putin cate putin, Marie descopera extensia campului pulsional, ponderea imaginarului sau. Ea poate, purtata de un transfer puternic pozitiv asupra mea, sa atenueze incarcarea supraeului, dupa cum a aratat.

Pornind de la intalnirea cu tatal real, cura se modifica. Ea poate evoca acum actiunile si gandurile autoerotice din jocurile de cuvinte si sa accepte separatia. Ne putem intreba, pe de alta parte, daca taierile, reasamblarile cuvintelor nu trimit la o modalitate de a controla pierderea si separarea.

(Numai dupa ce s-a separat de mama a putut evoca scena sexuala. Ea isi permite sa imi vorbeasca despre reveriile ei legate de baieti. Se teme ca nu poate intemeia un cuplu. Imediat ce stabileste o relatie cu unul dintre ei, se gandeste deja la sfarsit. Se intreaba daca ar putea fi mama, daca exemplul parintilor ei nu o va paraliza. I-ar fi placut sa ii pot spune ce cred despre acest lucru, dar ea stie bine ca ea trebuie sa gaseasca solutii. Evoca pe jumatate existenta unui prieten, dar nu il poate aduce acasa. Familia "nu este asa cum si-ar fi dorit". Ea reia astfel intrebarile sale asupra relatiei cu prietenele. Poate avea o relatie duala, dar, imediat ce sunt trei, ea se simte exclusa.)

Intr-un grup, ea are adesea sentimentul ca ceilalti "au ceva ce ea nu poate avea". De multe ori resimte o lipsa. Se compara cu mama, in treburile cotidiene, in sacrificiul pe care l-a facut crescandu-si singura copiii. Si aici putem evoca acele "lucruri" pe acre ceilalti el au intotdeauna cand ne aflam in rivalitate. Ea crede ca nu poate detine o asemenea putere, o asemenea autoritate asupra prietenelor sale.

Ea percepe rivalitatea cu mama, celelalte fete si baieti prin plangerea ei asupra lipsei. Imi poate spune: "ca i-ar placea foarte mult sa ii dau aceasta putere".

Imi solicita in transfer, in mod manifest, sa ii transfer acest obiect, sa ii dau ceea ce isi doreste. Problematica falica se instaleaza deplin, in timp ce ea isi evoca dorinta de copil.

Dificultatea travaliului psihoterapeutic tine de modalitatile de interpretare si interventii. In aceasta cura, simptomele sunt relativ clare. Totusi, in acest constient si transferul terapeutului se manifesta reprezentarile scenelor familiale in raport cu ceea ce poate spune marie despre ele.

In aceasta terapie, intoarcerea in trecut pune din nou in discutie locul traumatismului sexual. Dar, plecand de la cererea materna, desigur acceptata de marie, se constituie o traiectorie marcata esential de un transfer pozitiv, ceea ce pune in chestiune pozitia mea de analist, fata-in-fata cu o adolescenta, pentru a permite ca aceasta parte negativa sa se conceapa si sa fie tratata.

In aceasta perspectiva pozitiva a transferului, putem urma o incercare de restaurare a imaginii paterne, confruntarea cu tatal Real[3], ca necesitate in constitutia existentiala.

In relatia cu mine, a recurs, dimpotriva, la un tata Imaginar, idealizat. Este vorba despre un tata care uneori se confunda cu figura materna. Marie incearca sa gaseasca cu aceasta, intr-un mod regresiv, atentia fizica, prin intermediul eczemei, ceea ce mama si fiica si fac. In ce ma priveste, ea lasa sa apara leziuni ale pielii, alimentand astfel o dimensiune de exhibare si compasiune.

In acest caz, aflat in terapie de un an, pare dificil de explicat sexualul infantil. Chiar daca este gandit de analist, este dificil de transpus intr-o interpretare. Se pune valoarea traumatismului repetitiv. La aceasta tanara, seductia adolescentei rejoaca o actualitate care nu face decat sa reactiveze scena seductiva primara .

Conducerea curei oscileaza intre un respect fata de aparari, de alura preconstienta, si preocuparea de a face sa apara complexele de imagini refulate prezente la Maria.

Partea de refulare proprie analistului vine sa se rejoace asupra receptivitatii discursului pacientei. Cu adolescentii, cum s-a spus, navigam intre o reprezentare a lor insisi in actualitate, fara trecut reprezentabil si, ulterior, constructia-reconstructia acestui trecut.

Locul separarii pune in evidenta aparitia starii de neajutorare infantila, solitudinea nocturna a Mariei lasand-o deprivata de mijloace de simbolizare. Vedem, pe de alta parte, ca in aceasta narativitate se constituie un spatiu de reprezentare si simbolizare.

Aceasta analiza a permis recunoasterea dorintei inconstiente sexuale si masochiste. Dorinta sexuala se poate deghiza, asa cum o arata in cazul nostru scena in care ea este, desigur, supusa unei agresiuni sexuale de catre un barbat, tarnsgresor al Legii, dar vedem si ca ea percepe capacitatea sa de a seduce un adult. Are ea oare aceleasi ganduri cu mine? Este dificil de spus in acest stadiu al terapiei, dar nu putem exclude aceasta repetitie legata de o scena infantila care apare in filigran, sub forma fantasmatica a unei agresiuni sexuale de catre tata.

Continuarea curei ne poate indica acest fapt. Mentinerea cadrului verbal arata, in orice caz, capacitatea de a explora dincolo de traumatism, permitand accesul la reprezentarile refulate.