1. FORMELE VIETII AFECTIVE

Perceptia, reprezentarea, gandirea sunt procese de cunoastere a realitatii obiective. Omul nu inregistreaza insa evenimentele lumii externe in mod indiferent. Unele situatii/evenimente ne bucura, altele ne intristeaza, unele fapte produc entuziasm, in timp ce altele trezesc indignare. Individul, fiind confruntat cu diferite situatii sau imprejurari de viata, acestea au anumite repercusiuni asupra trebuintelor si intereselor sale, asupra aspiratiilor, convingerilor sau obisnuintelor formate, in sensul ca le impiedica desfasurarea - creand noi sarcini de adaptare - sau dimpotriva le ofera conditii optime de manifestare, inlesnind astfel echilibrarea cu mediul. E. Claparede observa: ,,Emotia apare cand adaptarea este impiedicata din diferite motive'. In functie de aceste relatii iau nastere anumite procese afective sau emotii, in sensul larg al cuvantului.

Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificari fiziologice mai mult sau mai putin extinse, printr-o conduita marcata de expresii emotionale (gesturi, mimica etc.) si printr-o traire subiectiva.

S-au conturat trei moduri de abordare a procesului emotional. S-a pornit, mai intai, de la ceea ce individul "simte" in chip nemijlocit, mai precis de la raportul sau introspectiv pus in relatie cu o anumita situatie concreta. Pentru descrierea trairilor subiective vizavi de aceste situatii repetate s-au oferit liste de cuvinte, obtinandu-se relatari tipice in imprejurari determinate. S-au consemnat raspunsuri emotionale tipice in situatii bine definite, studiul inscriindu-se in schema S-R. Marshall A. si Izard, C.E. au identificat astfel un set de 11 stari emotionale distincte: bucurie, surpriza, curiozitate, dezgust manie, teama, rusine, dispret, vina oboseala, stres. S-a presupus ca fiecare din aceste emotii de baza s-ar caracteriza printr-o combinatie unica de reactii nervoase si fiziologice, ipoteza care nu s-a validat decat partial in plan fiziologic. Metoda de analiza aplicata face studiul dependent de vocabularul unei persoane, respectiv al unei limbi, de unde dificultatea acordului intersubiectiv, absenta fidelitatii datelor. Marturia introspectiva nu poate intemeia pana la capat investigatia, relatarile verbale fiind instabile. Adesea descrierea verbala surprinde structura de suprafata a unui proces afectiv, in timp ce cercetatorul-psiholog este interesat sa patrunda structura sa de adancime.

A doua cale de studiu a fost aceea a corelarii trairii subiective a raportului introspectiv, cu expresia emotionala a individului (mimica, gesturi etc.). S-au reperat pe aceasta baza categorii emotionale distincte, intemeiate pe concordantele intre trairea subiectiva si expresia comportamentala. Fara a se epuiza inventarul lor, s-au identificat sase emotii de baza: manie, dezgust, bucurie, tristete, frica si surpriza. Corelarea simpla intre marturia introspectiva si expresia comportamentala ignora insa momentul cognitiv, interpretarea situatiilor de viata cu care individul este confruntat. Persoana umana este considerata numai prin prisma sistemului ,,intrari' - ,,iesiri'; ori, inca la nivelul perceptiei, stimulii sau evenimentele externe isi au efectele lor nu doar in forma ,,bruta", ci prelucrate prin filtrul cognitiv.

O abordare mai completa a procesului afectiv impune si considerarea componentei cognitive. S-a propus in aceasta privinta un model tridimensional, potrivit caruia emotia ar reprezenta o combinatie de trei factori: atentia, nivelul de activare fiziologica si nota de placere/neplacere. Potrivit teoriei cognitive, subiectul interpreteaza aceasta combinatie unica drept o emotie particulara. Numarul starilor afective ar fi practic nelimitat, intrucat combinatiile celor trei factori, precum si valorile acestora ar fi nenumarate. Studiul comporta astfel dificultati insemnate.

2. TEORII ASUPRA EMOTIILOR

2. 1. TEORIA INTELECTUALISTA

Teoria intelectualista considera emotiile, starile afective in general, drept efecte ale acordului/conflictului dintre reprezentari. De pilda, acordul dintre reprezentari produce bucurie, in timp ce conflictul dintre ele genereaza tristetea. Trairile afective odata aparute dau nastere unei serii de modificari organice.

Conceptia intelectualista era unilaterala si simplista facand emotia reductibila la actul de cunoastere.

2. 2. TEORII FIZIOLOGICE PERIFERICE

Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzala in determinismul emotiei ar fi: stimulul (situatia) perceptia situatiei emotia expresia emotiilor (mimica, modificari fiziologice etc.). W. James rastoarna aceasta ordine si propune alta: stimul perceptia stimulului expresia emotionala emotia. Se pare deci ca se aseaza caruta inaintea cailor. Fiziologic, succesiunea evenimentelor apare astfel: stimulul (S) perceperea stimulului (PS) excitatia reflexa a organelor interne si a musculaturii striate (EO) perceptia reactiilor viscerale si somatice (= emotia E). Sursa emotiei o constituie - dupa James - excitatiile, semnalele provenite de la viscere, muschi etc. (Fig. 9), reflectate in creier ca senzatii. Trairea emotionala nu ar fi decat o reverberatie a viscerelor, o cenestezie somatica, o colectie de semnale interoceptive.

La intrebarea: ce este primar si ce este secundar in emotie, se raspunde: primar este evenimentul neurovegetativ iar secundara este trairea emotionala. In consecinta, emotia apare ca un simplu epifenomen, un fapt subiectiv fara eficienta. Ea ar avea doar functia de a dubla, pe planul constiintei, o stare organica, fiind proiectia simpla a acesteia. In sens mai larg, constiinta ar fi un simplu dispozitiv de inregistrare a datelor intero- si proprioceptive furnizate de periferia organismului. Teoria lui James a fost numita periferica, intrucat reduce continutul emotional la senzatii de ordin periferic si in acelasi timp, fiziologica, pentru ca reactiile fiziologice apar ca fiind determinante in constituirea semnificatiei afective constiente.

Aproximativ in acelasi timp - deceniul ultim al secolului trecut medicul fiziolog danez Lange reducea emotia la modificarile vasomotorii, adica la ceea ce simte individul ca efect al dilatarii si constrictiei vaselor sanguine, a modificarii afluxului sanguin in organe. Daca la James, emotia era cauzata de feed-back-ul modificarilor organice (somatice si vegetative) - fiind trairea subiectiva a acestor modificari -la K. Lange acest feed-back era doar vascular, vasomotor. Oricum, emotia este redusa la perceptia schimbarilor corporale ("Schimbarile corporale sunt emotii" - spunea Lange).

Aceasta teorie a fost infirmata de fapte.

Experiente - facute pe animale - de separare a creierului de viscere au aratat ca reactiile emotionale nu se suprima. In consecinta, emotia nu poate fi redusa la constiinta reactiilor viscerale si glandulare periferice. De asemenea, ea nu poate fi redusa la constiinta expresiilor motorii (mimica, gesturi). Dovada sunt faptele din clinica: bolnavii parkinsonieni, care au pierdut capacitatea de expresie mimica, pastreaza viata emotiva nuantata. Tot asa la bolnavii zisi pseudobulbari, atinsi de ras si plans spasmodic, se constata usor rasul fara bucurie si lacrimile fara tristete.

Aceleasi date fiziologice arata ca modificarile viscerale au o aparitie si o evolutie destul de lenta pentru a putea fi considerate sursa de emotie. S-a verificat apoi ca producerea artificiala a unor modificari viscerale tipice - prin injectarea de substante de tipul adrenalinei - nu aduce dupa sine trairea univoca a unei emotii specifice.

Teoria fiziologica periferica include totusi o parte de adevar. Avand in vedere caracterul procesual al emotiei, feed-back-ul vegetativ al organelor efectoare joaca un anumit rol: acesta intretine si uneori exagereaza intr-o anumita masura emotia. Este cunoscut, de pilda, fenomenul de ereutotofobie (teama de a rosi) la adolescenti. Faptul ca tanarul roseste usor - ceea ce devine perceptibil pentru altii - creeaza un sentiment negativ care, adaugandu-se la socul emotiv initial, intensifica emotia inclusiv sensibilitatea organica. Tot asa, transpiratia ca efect al emotiei prin faptul ca este inregistrata de altii, se transforma oarecum in cauza intensificand reactia insasi - ceea ce eclipseaza aspectul adaptativ al vietii de relatie (prin concentrarea asupra sa). Influenta feedback-ului vegetativ a fost demonstrata si experimental. Administrarea de blocante beta-adrenergice de tipul propanolului duce la diminuarea sau ,,cuparea' procesului emotional. intr-o experienta, S. Valins a prezentat subiectilor (studenti de sex masculin) un set de 10 diapozitive cu seminuduri feminine, decupate din reviste. Paralel, s-au aplicat electrozi falsi pentru ,,a le inregistra' bataile inimii, care sa fie apoi amplificate pentru a deveni perceptibile. In realitate, asemenea sunete autorul le avea inregistrate dinainte si le oferea subiectilor in doua variante: a) pentru 5 diapozitive ritmul cardiac creste, se accelereaza; b) pentru alte 5 diapozitive ritmul cardiac descreste. Constatarea: perceperea activarii simpatice influenteaza in sensul prevazut indicele de atractie al imaginilor proiectate proportional cu emotionabilitatea subiectilor. In grupele de control un asemenea efect lipseste. Emotia avand un caracter procesual, este potentata sau diminuata de feed-back-ul vegetativ in functie de gradul de emotivitate al individului.

2. 3. TEORII COGNITIVE FIZIOLOGIGE

Sistematizarea datelor culese in experiente fiziologice au dus la modele partiale, care ajung sa fie depasite progresiv prin integrarea unor informatii inedite in modele mai cuprinzatoare. Se contureaza ideea ca emotia reprezinta un sindrom organizat in care dimensiunea cognitiv-subiectiva, cea vegetativa si manifestarile motorii comportamentale isi au fiecare importanta lor. Oricum diversitatea trairilor emotionale este departe de a fi egalata de varietatea relativ redusa a tablourilor fiziologice corelate.

Teoriile cognitiv-fiziologice care domina scena psihologiei emotiei in ultimii 20 de ani, se bazeaza pe datele unor experiente - efectuate mai ales cu subiecti umani - in care se manipuleaza doi factori: componenta neurovegetativa si contextul cognitiv-social. Se urmareste modul in care un anumit dublaj informational ce insoteste modificari fiziologice controlate, determina tipul de evaluare subiectiva in procesul emotional.

S. Schachter si J. Singer au organizat un experiment interesant care a fost reluat apoi in diferite variante. Sub titlul ca testeaza un produs farmaceutic, ei au format doua loturi de comparatie dintre studenti, pe baza acceptului benevol. Primului lot - cel experimental - i s-a administrat sub forma de injectie o solutie de epinefrina, iar lotului de control - o solutie salina cu efecte neutre (placebo). Epinefrina, ca substanta adrenalinica, produce aproximativ aceleasi efecte cu acelea ale descarcarilor sistemului nervos simpatic: creste tensiunea sistolica, se accelereaza pulsul si ritmul respirator, se mareste concentratia de zahar in sange, eventual tremur muscular etc. Asadar, in cadrul lotului experimental - impartit la randul sau in trei grupe - se va obtine o activare a sistemului simpatic, marcata de modificarile amintite, ceea ce va lipsi in lotul de control, la care s-a utilizat o solutie placebo.

Al doilea factor manuit in experiment a fost informatia furnizata subiectilor. Primul grup din lotul experimental a primit o informatie exacta despre simptomele fiziologice pe care le va resimti fiecare subiect intr-un interval de circa 20 minute. Cel de-al doilea grup experimental nu primea nici o explicatie cu privire la efectele fiziologice ale injectie in timp ce al treilea grup experimental era dezinformat, adica era avertizat asupra urmarilor injectiei in termeni inexacti. Pe scurt, cele trei conditii experimentale s-ar putea nota: Epi-Inf, Epi-Noninf si Epi-Dezinf.

In perioada de 20 de minute, in care injectia urma sa-si faca efectul s-a adaugat o noua procedura. In camera de experienta se introducea - alaturi de subiectul experimental - un partener, in fapt un, "complice" al cercetatorului, care era prezentat a fi in aceeasi situatie. Sarcina persoanei-complice era de a simula fie o stare de euforie, fie una de manie - in functie de programul stabilit - in vederea crearii unui context sugestiv controlat. Sensul procedurii era usor de intrevazut: in conditiile in care subiectul experimental nu-si va putea explica starea sa psihofiziologica va accepta probabil sugestia contextului cognitiv creat ad-hoc. Rezultatul a fost, ca grupul "Epi-Noninf" si "Epi-Dezinf" au imprumutat in mai mare masura sugestia contextului, respectiv al persoanei-complice. Cotele de euforie, respectiv manie in situatiile experimentale au fost sensibil mai mari decat ale grupului informat si ale celui de control. Subiectii neinformati etichetau starea lor emotionala - creata prin activarea simpatica - in primul rand in functie de sugestia contextului cognitiv, ceea ce releva importanta dublajului informational in evaluarea tipului de emotie. In acelasi timp, subiectii din grupul informat (Epi-Inf). si cei din lotul de control s-au lasat mult mai putin influentati de comportarea persoanelor-complice. Reiese ca o stare de activare pentru a fi incadrata intr-o emotie de frica sau de bucurie etc., este necesar sa fie dublata de anumiti factori cognitivi. Emotia cu eticheta ei, traita diferentiat ca "manie" sau "dezgust" etc. poate sa apara doar atunci cand cei doi factori - activarea fiziologica si momentul cognitiv - sunt integrati intr-o unitate.

Rezumand: teoriile cognitiv-fiziologice sustin ca o stare emotionala este produsul interactiunii intre doua componente: o activare fiziologica (marcata de o activare simpatica ridicata) si o cunoastere asupra cauzei activarii. In timp ce prima componenta este privita ca emotional nespecifica - ea determina numai intensitatea procesului emotional - informatia, cunoasterea este aceea care determina calitatea starii afective.

Pe marginea acestei experiente s-a facut imediat remarca de ordin critic: explicatia propusa de autori postuleaza caracterul nespecific al activitatii simpatice, fapt contestat cel putin pentru emotiile fundamentale (manie, frica, bucurie etc.).

Reluarea in alte variante a experimentului au adus corectii si nuantari, a scos in evidenta atat rolul modificarilor vegetative, cat si ale dublajului informational. Grupe de subiecti, injectati cu epinefrina (care activeaza SNS), cu clorpromazina (care blocheaza SNS) si substante placebo au fost puse sa vizioneze un film distractiv. Gradul de amuzament a depins de nivelul activarii simpatice: subiectii injectati cu epinefrina s-au amuzat cel mai mult. (Nici unul din grupurile de subiecti nu a fost avertizat asupra efectelor injectiei). A reiesit, de asemenea, ca efectele dezinformarii sau non-informarii, ca si ale feed-back-ului vegetativ, se fac resimtite mai ales in conditiile unui nivel de activare redus pana la moderat a activarii simpatice. In conditiile unei activari fiziologice puternice aceasta induce afecte negative indiferent de sugestiile contextului.

Intr-o serie de experiente, efectuate de R. S. Lazarus si colaboratorii sai timp de peste 10 ani, s-au combinat marturiile introspective si inregistrarile fiziologice. Subiectii asistau la proiectia unui film stresant - accidente sau scene de operatii fara anestezie - in timp ce banda sonora care insotea imaginile sublinia caracterul daunator al evenimentului ori valoarea informatiilor stiintifice obtinute. Dublajul cognitiv sugera intr-un caz un efect stresant iar in al doilea caz - o detasare intelectuala. S-a inregistrat paralel conductanta pielii si ritmul cardiac. Rezultatul: impactul emotional a fost diferit in cele doua conditii, dublajul informational a decis coloratura afectiva in sensul sugerat de contextul cognitiv. Lazarus a extins cercetarea dandu-i si o tenta transculturala. Studii efectuate timp de 2 ani in Japonia au scos in evidenta variabilitatea expresiei emotionale in diferite culturi, care isi pun amprenta si asupra definirii spectrului de stimuli emotionali.

In procesele afective fuzioneaza asadar informatia despre situatia care produce emotia, relatia persoanei fata de situatie si modificarile vegetative si comportamentale care apar in organism.

Bibliografie de referinta

Obligatorie

Atkinson, R. L., Atkinson, R. C., Smith, E. E., Bem, D. J. (2002). Introducere in psihologie. Editura Tehnica, Bucuresti.

Radu, I. (coord, 1993). Introducere in psihologia contemporana. Editura Sincron, Cluj-Napoca.