Teritorialitatea si spatiul personal. comportamentul uman in conditii de aglomeratie

TERITORIALITATEA SI SPATIUL PERSONAL. COMPORTAMENTUL UMAN IN CONDITII DE AGLOMERATIE

TERITORIUL UMAN

1. Tipuri de teritorii

Conceptul de teritorialitate s-a dezvoltat in studiile asupra comportamentului animal. De aceea, nu-l putem utiliza in psihologia sociala fara anumite precautii, caci propietatile fizice ale spatiului nu determina comportamentul animal in aceeasi maniera ca si comportamentul uman. Omul atribuie sensuri spatiilor fizice, ca atare teritoriul uman este prin excelenta social. Teritoriul nu exista in sine; el nu are realitate decit prin cel ce-l foloseste si face din el obiect de cunoastere. De aceea, teritoriul a fost definit ca un cimp topologic, o decupare a spatiului fizic in zone delimitate in mod subiectiv prin calitatea relatiilor stabilite cu el. Termenul de proxemica al lui Hall (1966) desemneaza tocmai felul in care utilizarile spatiului depind de calitatea lui de teritoriu si de componentele lui culturale. Conceptul de teritoriu se refera la maniera in care folosim locurile sau spatiile potrivit semnificatiilor psihologice si culturale pe care le-o confera cadrele sociale. Un teritoriu corespunde, in general, unui spatiu fizic precis delimitat; adesea, el este amenajat pentru o activitate definita si pentru a primi o persoana sau un grup. El are o configuratie particulara dupa functiile pe care le indeplineste si impune un stil de ocupare a spatiului pentru cei ce-l folosesc. In plus, ideea de teritoriu desemneaza in mod obisnuit personalizarea locului cu ajutorul unor marcatori si a unor elemente care indica cine il ocupa la un moment dat. Teritoriul reprezinta, asadar, un loc socializat in masura in care caracteristicile sale fizice si aspectele culturale ce-i sunt atribuite se combina intr-un singur sistem. Din acest punct de vedere, Altman (1975) a distins trei tipuri de teritorii:

1. Teritoriul primar este ocupat in mod constant de aceeasi persoana sau de acelasi grup de persoane. Ocupantul este intotdeauna cunoscut si controleaza teritoriul. Exemplul cel mai utilizat de teritoriu primar este locuinta. Un astfel de teritoriu asigura intimitatea. El poate fi personalizat si orice intruziune este resimtita ca o violare.

2. Teritoriul secundar nu este la fel de central pentru viata indivizilor ca si teritoriile primare. De obicei, nu este foarte clar cui apartine. Adesea, un numar relativ mare de persoane au acces la un teritoriu secundar. Un bun exemplu de teritoriu secundar il constituie locul unui student intr-un amfiteatru. Fiecare din noi are obiceiul de a sta pe un anume loc atunci cind participa la un curs intr-o anume sala. Daca o alta persoana se aseaza pe “locul nostru”, lucrul acesta ne va deranja, insa nu vom putea sa o alungam de acolo – tot ce vom putea face va fi sa sosim mai repede la curs saptamina urmatoare pentru a ocupa locul.

3. Teritoriul public este “deschis publicului” si nici un individ nu crede ca are drepturi asupra acestor teritorii atunci cind nu le ocupa. Cabina telefonica sau scaunul din tramvai

constituie exemple de teritorii publice. Distinctia dintre tipurile de teritorii este importanta pentru ca ne ajuta sa intelegem sentimentele cu care indivizii se raporteaza la teritoriu si sa prezicem cum va reactiona un individ cind un anume teritoriu este invadat. Oamenii sunt extrem de atasati fata de teritoriile primare. Altman a aratat ca multi indivizi deriva o parte din identitatea lor din aceste teritorii.

2. Functii ale teritorialitatii

Studiile asupra comportamentului animal au indicat numeroase functii ale controlului asupra teritoriului. Delimitarea teritoriului ajuta la reglarea densitatii speciei. In general, orice mascul revendica un teritoriu. Pentru a-l controla, animalul trebuie sa aiba puterea sa-i alunge pe invadatori. Astfel, numai exemplarele bine adaptate controleaza teritorii si numai ele se impreuneaza cu femelele. Ca atare, teritorialitatea constituie un factor important in perpetuarea exemplarelor cu potential reproductiv. Si in cazul speciei umane teritorialitatea are numeroase functii. Edney (1975) a aratat ca teritorialitatea constituie baza organizarii sociale stabile. De pilda, diadele izolate isi impart camera pe care o ocupa in teritorii distincte. Aceasta le ajuta sa evite conflictele, dat fiind ca cei doi membri nu-si vor disputa de fiecare data patul in care sa doarma ori scaunul pe care sa se asaze. Grupurile care functioneaza cel mai bine in izolare sunt cele care au stability delimitari teritoriale clare de la inceputul cohabitarii. Cuplurile casatorite au un coportament teritorial mai pregnant decit cele care locuiec temporar la un loc. Pentru ele, organizarea sociala are mai multa importanta, incit se stie exact ce loc ocupa la masa fiecare individ, pe care parte a patului doarme fiecare, etc. Teritorialitatea serveste la reglarea intimitatii. Individul se poate retrage in teritoriul primar si poate ramine singur. In felul acesta el “inchide” lumea exterioara pentru el si regleaza interactiunile cu ea. O a treia functie a teritorialitatii la oameni prezinta analogii cu protejarea teritoriului in lumea animala. Oamenii par sa aiba un avantaj limpede al “terenului propriu”: ei au performante mai bune cind se afla pe teritoriu care le apartine. In fotbal, avem de-a face cu o “surpriza” atunci cind se intimpla sa cistige echipa-oaspete. Desigur, familiaritatea cu teritoriul propriu joaca un rol insemnat in cadrul acestui fenomen. Cei ce studiza comportamentul animal au observat ca atunci cind animalele lupta pentru teritoriu, cel mai adesea cel care pierde este invadatorul. Ofiterii de cariera stiu ca soldatii lupta cu mult mai multa tragere de inima “acasa” decit intr-un teritoriu strain. Cind se afla pe propriul teritoriu, indivizii se simt mai bine si actioneaza cu mai multa autoritate. Martindale (1971) a efectuat un experiment in care subiectilor li se cerea sa discute cazul unui criminal ce urma a fi executat. Subiectii erau cu totii studenti, convorbirile aveau loc in diade si se desfasurau in camera de camin a unuia din membrii diadei. Autorul a putut nota faptul ca cel ce locuia in camera in care se purta discutia vorbea mai mult si aducea mai multe argumente.

3. Stabilirea si protejarea teritoriului

Atit animalele, cit si oamenii utilizeaza marcatori pentru a-si defini teritoriul. Marcatorii sunt obiecte care indica posesiunea teritoriului de catre un anumit individ. Unele animale, precum cerbul, isi traseaza granitele teritoriului zgiriind coaja copacilor. Ciinele domestic urineaza in jurul teritoriului pe care-l revendica. Oamenii inalta garduri pentru a delimita teritoriile care le apartin in exclusivitate. In general, marcatorii utilizati pentru a defini si a proteja teritoriul sunt vizibili si recunoscuti de toata lumea. Exista studii care atesta faptul ca indivizii incearca sa protejeze Teritori  secundare sau chiar publice prin intermediul marcatorilor. Sommer si Becker (1969) au examinat eficienta diferitilor marcatori in protejarea teritoriului. Pe un scaun dintr-o sala de lectura relativ aglomerata a unei biblioteci, experimentatorii au plasat marcatori si au observat reactiile celor ce aveau intentia sa ocupe scaunul. Rezultatele au indicat ca eficienta marcatorilordepinde de numarul lor si de caracterul lor personal. De pilda, atunci cind pe scaun au fost lasate o haina si un caiet, nimeni nu a indraznit sa se asaze. Haina singura este un marcator eficient, desi se produc acte de invazie. Cind s-au folosit ca marcatori reviste din rafturile bibliotecii, scaunul a fost ocupat de alti indivizi. Cu privire la marcarea teritoriilor secundare, un bun exemplu il reprezinta situatia din tramvai in care cineva isi lasa geanta pe un scaun pina isi cumparara bilet. Totusi, adeseori teritoriul pe care-l revendica un individ este invadat de altul. Animalele adopta lupta deschisa pentru a-si apara teritoriul. Si oamenii fac acelasi lucru cind este vorba de teritoriul primar. Numai rareori indivizii intra in conflict pentru a proteja un teritoriu secundar sau public.