ANALIZA CHELTUIELILOR INTREPRINDERII

ANALIZA CHELTUIELILOR INTREPRINDERII

Locul si rolul analizei cheltuielilor in ansamblul analizei economico - financiare este dat de importanta pe care o prezinta cheltuielile ca indicator economico - financiar de sinteza pe baza caruia pot fi diagnosticate si solutionate aspecte deosebit de importante legate mai ales de latura calitativa a desfasurarii intregii activitati economico - financiare a firmei. Analiza prin costuri prezinta un mare interes in activitatea firmei, deoarece in aceasta zona se produc o serie de fenomene economice legate de consumul si utilizarea factorilor de productie. Reducerea costurilor de productie constituie un obiectiv prioritar al oricarei firme, evident daca acest lucru este posibil. In acest sens, este necesara analiza detaliata a principalelor categorii de cheltuieli care duc la formarea costurilor.

Problematica analizei costurilor cuprinde: tipologia cheltuielilor (tendinte si semnificatii); metode de analiza a cheltuielilor; limitele metodelor actuale de analiza si evolutia actuala a metodologiei in analiza costurilor; reflectarea costului unitar in performantele economico - financiare ale firmei; costul si deciziile managementului firmei.

Cheltuielile reprezinta sumele sau valorile platite sau de platit pentru consumurile, lucrarile executate si serviciile prestate de terti, remunerarea personalului, executarea unor obligatii legale sau contractuale de catre unitatea patrimoniala, constituirea amortizarilor si provizioanelor, consumuri extraordinare.

In contabilitatea financiara, cheltuielile intreprinderii sunt structurate:

a) dupa modul de masurare a consumului de resurse:

costuri totale reprezentand ansamblul cheltuielilor globale efectuate pentru un volum de activitate;

costuri unitare ce reprezinta cheltuielile efectuate de unitatea de bun economic obtinut;

costuri marginale care masoara dimensiunea sporului de cost necesar obtinerii unei unitati suplimentare de bun economic.

b) in functie de perioada de calcul, costurile se impart in:

costuri pe termen scurt, reprezentand costurile ce se refera la activitatea curenta a firmei si sunt legate de dimensiunile, dotarea si structura curenta a unei unitati economice (ele au in vedere un singur exercitiu financiar);

costuri pe termen lung, ce sunt corespunzatoare gestiunii strategice a firmei, ele referindu-se la modificarile aparute sub incidenta progresului tehnic (ele au in vedere mai multe exercitii financiare).

c) dupa comportamentul fata de cifra de afaceri deosebim:

costuri fixe, ce reprezinta costurile indispensabile functionarii firmei, independente de volumul si dimensiunile productiei, dar dependente de capacitatea potentiala a firmei (ele au in vedere capacitatea de productie a firmei);

costuri variabile, sunt cele care depind de volumul de activitate si sunt consecinta a utilizarii capacitatilor existente.

d) dupa continutul lor, exista:

cheltuieli cu munca vie - cele legate de consumul potentialului uman de care dispune firma;

cheltuieli materiale - sunt datorate consumurilor de mijloace materiale.

e) dupa natura lor dupa cum urmeaza:

cheltuieli de exploatare

cheltuieli financiare

cheltuieli extraordinare

f) dupa modul de identificare si repartizare pe purtatori de cheltuieli, intalnim:

cheltuieli directe, sunt cele care au in vedere in mod direct un anumit produs sau o anumita activitate;

cheltuieli indirecte, cele care sunt legate de functionarea generala a firmei.

Considerarea unor cheltuieli ca fiind directe sau indirecte este relativa si depinde de nivelul la care se face calculul si analiza costului.

g) dupa gradul de autonomie al decidentului cunoastem:

costuri controlabile, care apar atunci cand deciziile corespunzatoare sunt la indemana centrului de responsabilitate;

costuri necontrolabile, care apar cand sunt impuse de puterea si autoritatea statului prin legislatia fiscala sau sociala.

h) dupa relatia costuri - efecte se disting:

costurile determinate care sunt definite ca fiind acelea al caror rol sau efect asupra indicatorilor de efecte ai intreprinderii este clar determinat;

costurile discretionare, ce se afla in relatie neclara, confuza cu efectul obtinut, neputand fi precizata influenta acestora.

i) dupa modul de inregistrare in contabilitate pot fi:

cheltuieli incorporabile, care se regasesc ca atare in contabilitatea firmei, modificand rezultatul total, dar nu corespund unor consumuri normale, fiind excluse din calculul costurilor;

cheltuieli neincorporabile:

- fara raport direct cu activitatea;

- cheltuieli care nu releva activitatea curenta.

cheltuieli supletive ce se regasesc in contabilitatea de gestiune, dar nu se regasesc in contabilitatea generala din motive juridice sau fiscale.

j) dupa caracterul lor exista:

costuri evidente, ce se regasesc expres in evidentele contabile;

costuri ascunse, care sunt suportate de firma dar nu sunt evidentiate in mod direct;

costuri de oportunitate care au semnificatia de valoare a

unei ocazii pierdute, ratate sau, altfel spus, ele masoara pierderea (lipsa) unor incasari ca urmare a unei optiuni economice diferite a firmei.

k) dupa incidenta asupra fluxurilor de trezorerie distingem:

cheltuieli monetare - sunt cele generatoare de fluxuri monetare;

cheltuieli non - monetare (numite si calculate sau contabile), cele care nu genereaza fluxuri monetare, de genul platilor.

Concentrarea atentiei in directia unei analize sistematice a volumului, structurii si tendintelor pe care le inregistreaza diferitele categorii de cheltuieli, ofera posibilitatea identificarii masurilor care trebuie intreprinse in directia reducerii costurilor.

Trebuie, de asemenea, avut in vedere corelatia care exista intre venituri si cheltuieli, prin aceea ca realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Exista si exceptii de la aceasta regula, in cazul cheltuielilor financiare care nu genereaza venituri, iar realizarea acestora nu implica o cheltuiala. O situatie similara se intalneste si in ceea ce priveste cheltuielile si veniturile extraordinare.

Veniturile intreprinderii reprezinta sumele sau valorile incasate sau de incasat in cursul exercitiului si sunt structurate dupa natura lor, astfel:

a) venituri din exploatare;

b) venituri financiare;

c) venituri extraordinare.

Functionarea in conditii de eficienta a firmelor, in contextul economiei de piata, reprezinta un obiectiv important care contribuie la definirea si realizarea scopului fundamental al activitatii lor. Elementul dominant al acestei actiuni il reprezinta fenomenul concurential care stimuleaza si impulsioneaza agentii economici sa aplice masurile si deciziile care contribuie la realizarea produselor, executarea lucrarilor si prestatiilor la costuri cat mai mici.

In activitatea economica se pot intalni mai multe variante eficiente, dar una singura este optima, cea pentru care eficienta este maxima. Intre optim si eficient exista o relatie ca de la parte la intreg, intregul constituind-o solutia optima. Optimul are un caracter relativ, deoarece ceea ce la un moment dat are eficienta cea mai ridicata, la un alt moment poate fi doar eficient sau chiar ineficient[1].

Reducerea costurilor de productie reprezinta o rezerva a cresterii eficientei activitatii, cu conditia ca aceasta reducere sa fie rezultatul efortului propriu al firmei si sa asigure respectarea sau chiar imbunatatirea calitatii produselor.