Globalizare si integrare

GLOBALIZARE SI INTEGRARE

O problema de cea mai mare actualitate, care prezinta interes, pentru cunoasterea situatiei actuale si a perspectivelor deschiderii economiilor nationale este aceea a schimbarilor profunde din economia mondiala, in fluxurile economice internationale din ultimii 10 ani. Pentru ca in acest deceniu au avut loc mutatii - economice si politice - de o profunzime fara precedent, fapt care l-a facut pe cunoscutul economist american Peter F. Drucker sa afirme ca 'economia mondiala nu este - in curs de transformare -, ci s-a transformat deja, atat in privinta fundamentului, cat si in cea a structurii ei, iar aceasta transformare este foarte posibil ireversibila'. El isi argumenteaza aceasta afirmatie subliniind ca in economia mondiala s-au petrecut trei schimbari fundamentale:

Economia produselor primare s-a 'decuplat', s-a separat de economia industriala;

In cadrul economiei industriale, productia s-a 'decuplat', a devenit relativ independenta de gradul de utilizare a fortei de munca;

Miscarile de capital au luat locul comertului (cu produse si servicii) si au devenit principala forta motrice a economiei mondiale.

Declinul cererii de materii prime se explica, in principal, prin faptul ca productia industriala se indeparteaza tot mai mult de produsele si procesele ce necesita un consum mare de materiale, ceea ce face ca preturile materiilor prime sa scada vertiginos. Una din cauzele acestui fenomen o constituie noile ramuri industriale bazate pe tehnologia avansata. Dar aceasta reducere a cantitatii de materii prime pe unitatea de produs se manifesta si in industriile traditionale. In plus, acest declin include si energia si mai cu seama petrolul. Ca urmare, in sfera comertului international au inceput sa se produca schimbari profunde ce se vor accentua - vizand atat tarile care exporta mari cantitati de materii prime (de exemplu Japonia). Aceste tari, ca si multe altele, isi pun tot mai mult intrebarea daca este intelept si avantajos sa continue sa exporte, respectiv sa importe, materii prime, ceea ce va influenta, evident, fluxul international de marfuri.

In ceea ce priveste modificarile in distribuirea fortei de munca, in tarile avansate are loc o accentuare pronuntata a fenomenului de inlocuire a muncitorilor cu utilaje automatizate si robotizate. Totodata, se manifesta tendinta - care s-ar putea sa fie si mai importanta - de mutare a ponderii de la ramurile industriale, bazate de multa vreme pe folosirea unui volum mare de forta de munca, la industrii care, de la bun inceput, folosesc un mare volum de stiinta. Ca urmare, se cristalizeaza doua tipuri distincte de industrie producatoare de bunuri finite.

Prima se bazeaza pe materiale si cuprinde ramurile industriale care au generat dezvoltarea economica in primele trei sferturi ale secolului nostru.

A doua se bazeaza pe informatii si stiinta si cuprinde industria farmaceutica, telecomunicatii, productia de instrumente analitice si industria producatoare de aparatura destinata prelucrarii datelor, precum si calculatoarelor electronice. In prezent, dezvoltarea se petrece in cea mai mare masura in industriile bazate pe informatii si stiinta.

Aceste doua categorii, arata Peter F. Drucker, se deosebesc nu numai in ceea ce priveste caracteristicile lor economice, ci mai ales in ceea ce priveste pozitia lor in cadrul economiei mondiala. 'Produsele industriilor bazate pe materiale trebuie exportate sau importate ca <produse>. Ele apar in termeni concreti in balanta comerciala. Produsele industriilor bazate pe informatii pot fi exportate sau importate atat ca <produse >, cat si ca <servicii >, caz in care exista posibilitatea ca ele sa nu-si gaseasca o reflectare precisa in balanta comerciala de ansamblu'.

Globalizarea actioneaza ca un factor de stimulare a regionalismului, dupa cum urmeaza:

Adancirea integrarii creeaza probleme care cer management colectiv. Aceasta reprezinta un stimul pentru regionalism avand in vedere ca este mult mai viabila construirea unor asemenea institutii la nivel regional decat la nivel global. In acest context, comunitatea de cultura, istorie, omogenitatea sistemelor sociale si de valori, convergenta intereselor politice si de securitate, precum si caracterul coalitiilor interne, faciliteaza enorm identificarea formei adecvate de management, atat in ceea ce priveste elaborarea legislatiei cat mai ales implementarea acesteia.

Caracterul global al multor probleme este deseori exagerat. Desi exista probleme cu adevarat de nivel global (schimbarea climatului, probleme legate de biodiversitate) si desi alte probleme (problema mediului pentru refugiati) reprezinta aspecte de importanta globala, efectele acestora se simt mai direct la nivelul unor regiuni si atunci este mai degraba util sa se actioneze zonal decat la nivel global. Echilibrul intereselor si facilitatilor existente la nivel regional exercita o presiune mai eficienta asupra statelor pentru a gasi un raspuns politic in cauza.

Regionalismul reprezinta cel mai viabil model la care se reconciliaza piata integrata si presiunile tehnologice spre globalizare si integrare, pe de o parte si tendinta vizibila catre fragmentare, pe de alta parte.

Integrarea globala poate actiona ca un puternic stimul pentru regionalismul economic prin intensificarea competitiei economice. Schimbarile din tehnologie, din comunicatii, din functionarea pietelor globale si din cresterea sistemelor globale de productie au avut un profund impact asupra cailor in care guvernele au definit cele doua obiective fundamentale ale politicii externe – dezvoltarea economica si autonomia politica – si stabilirea unui raport intre ele. Pe de o parte, globalizarea inseamna ca statele se confrunta cu puternice presiuni spre armonizarea politicilor economice in scopul atragerii investitiilor straine si noilor tehnologii. Aceste presiuni pentru o politica de piata liberala a condus la cresterea importantei expansiunii exportului si a liberalizarii comertului atat la nivel global, cat si la nivel regional. Pe de alta parte, natura competitiei preseaza spre formarea unor „unitati” mai mari atat pentru eficienta economica cat si pentru a asigura puterea politica necesara aplicarii regulilor si crearii institutiilor care guverneaza economia mondiala. In cadrul acestui tablou, statele inceteaza sa mai reprezinte singurii actori importanti.

Daca privim strict in domeniul liberalizarii comertului multa vreme s-a sustinut ca regionalismul poate compromite ideea de liberalizare globala a acestuia.

In practica, insa, ca acordurile regionale de liber schimb au devenit un instrument important al obiectivului principal mentionat in acordul General pentru Tarife Vamale si Comert (GATT) vizand liberalizarea comertului. Explicatia este relativ simpla, si anume, este mult mai usor sa se procedeze la o liberalizare, in prima etapa, a comertului la nivel regional avand in vedere numarul mai restrans de state decat la nivelul OMC, la care participa ca tari membre peste 140 de state.

Totodata, interesele comune in plan regional ale tarilor participante faciliteaza incheierea acordurilor de liber schimb la nivel regional. In final, proliferarea acestor acorduri regionale conduce la realizarea obiectivului global de liberalizare a comertului international.

Este neindoielnic faptul ca cea mai recenta faza a globalizarii economice este propulsata de progresele revolutionare din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor, asociate cu schimbarile de mare anvergura in planul abordarilor nationale vizand politicile de reglementare si de liberalizare a regimurilor comerciale si investitionale.

Reducerile substantiale de costuri si cresterile remarcabile de productivitate pe care le antreneaza noile tehnologii, coroborate cu mutatia dinspre conditiile economice „inchise” inspre conditii economice „deschise”, ca urmare a liberalizarii pietelor de marfuri si de capitaluri, reconfigureaza nu numai harta industriala, ci si cea a relatiilor economice internationale. In contextul acestor procese deosebit de dinamice, numeroase dintre granitele care in trecut delimitau produsele comercializabile de cele necomercializabile se estompeaza, liniile de demarcatie dintre sectoarele economice traditionale devin mai difuze, structura produselor se schimba, iar relatiile de interdependenta dintre sectoarele producatoare de bunuri si cele furnizoare de servicii se adancesc. Se schimba fundamental structurile de productie si modelele organizationale, se petrec bulversari de ierarhii si de moduri de viata si, nu in ultimul rand, se produc schimbari in structura relatiilor economice internationale si in configuratia competitiei in plan global.

In planul relatiilor economice internationale aceste mutatii se traduc prin cresterea sustinuta a comertului international si devansarea dinamicii productiei mondiale, cresterea importantei schimburilor comerciale in interiorul aceleiasi ramuri industriale, devansarea formelor clasice de comert de catre fluxurile de investitii straine directe (ISD) circumscrise productiei internationale controlate de corporatiile transnationale, amplificarea relevantei serviciilor pentru fluxurile comerciale si investitionale, tendintele de „dezintegrare” a productiei prin delocalizarea si respectiv, relocalizarea activitatilor la nivel international si nu in ultimul rand, cresterea exploziva a pietelor financiare internationale insotita de cursuri de schimb fluctuante si de instabilitate sporita.

Fortele motrice care pun in miscare noile realitati economice, au implicatii in plan mondial prin intermediul globalizarii. Toate partile lumii sunt afectate prin canalele interdependente ale globalizarii - respectiv, prin comertul international, fluxurile de capital, migratia fortei de munca, noile tehnologii si internetul, difuziunea tehnologiei – dar deplina forta a schimbarilor este resimtita doar de un numar relativ mic de tari cu venituri ridicate si medii. Majoritatea economiilor este doar partial integrata in sistemul global, fiind astfel impiedicata sa valorifice resursele, energiile si ideile inerente globalizarii. Nu in mod intamplator tarile membre ale OCDE avand cele mai inalte venituri sunt cele care sunt cel mai strans interconectate prin intermediul comertului, al miscarilor de capital si al retelelor de comunicatii. Aceste tari sunt urmate indeaproape de un grup de economii cu venituri medii din Centrul Europei si Estul Asiei, care, sub aspectul venitului pe locuitor, converg in ritm sustinut cu nivelurile natiunilor industrializate. Restul tarilor cu venituri medii si tarile in curs de dezvoltare sunt ramase sensibil in urma, iar decalajul in termeni de venituri dintre acestea si natiunile cele mai bogate continua sa se mareasca. In urma cu 40 de ani, veniturile pe locuitor ale primelor 20 dintre cele mai bogate tari din lume, erau de 15 ori mai mari decat nivelul respectiv din cele mai sarace 20 de tari din lume. Acest raport s-a dublat acum la 30.

Tocmai datorita faptului ca gradul in care tarile s-au deplasat catre globalizare variaza considerabil, iar in ultimii ani nu pare a se fi manifestat o legatura stransa intre integrarea globala si cresterea standardelor de viata a marii majoritati a populatiei, exista un larg consens al analistilor ca viitorul curs al globalizarii nu este asigurat, in pofida impulsului dat acestui proces de progresele spectaculoase din domeniul tehnologiilor informatiei si comunicatiilor si de expansiunea dinamica a Internetului. Atat in tarile industrializate, cat si in cele in curs de dezvoltare scepticii pun la indoiala beneficiile acesteia si se manifesta o rezistenta notabila fata de o integrare si mai avansata, rezistenta care s-a accentuat mai ales dupa criza asiatica din anii 1997/98 si s-a reflectat prin intensitatea opozitiei fata de globalizare si acutizarea dezbaterilor pe marginea acesteia. Esuarea lansarii Rundei Mileniului la Seattle (SUA) in 1999 sau esecul lucrarii celei de-a cincea reuniuni ministeriale a OMC de la Cancun (Mexic), din septembrie 2003, sunt doar cateva exemple.

In timp ce putini sunt cei care contesta beneficiile economice derivand din deschiderea economica mai mare, aceste beneficii sunt percepute ca fiind inegal distribuite atat intre tari, cat si in interiorul tarilor. In mod paradoxal, fenomenele circumscrise globalizarii sunt de natura sa inspire temeri celor mai diverse grupuri si categorii sociale deopotriva din tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Numeroase temeri sunt asociate cu cresterea fluxurilor comerciale si investitionale, care a acutizat problema vulnerabilitatii. Forta de munca cu calificare scazuta – dar si superioara – din tarile industrializate se simte amenintata de pericolul dislocarii, din cauza concurentei din partea fortei de munca mai ieftine din tarile in curs de dezvoltare. Volumul si volatilitatea fluxurilor de capital au sporit riscurile crizelor bancare si valutare, precum si costul acestora. Productia si comertul sunt dominate tot mai mult de corporatiile transnationale care valorifica oportunitatile oferite de globalizare in propriul lor avantaj si fara a tine seama neaparat de obiectivele de dezvoltare pe termen lung ale tarilor individuale. In aceste conditii tarile in curs de dezvoltare se tem de marginalizarea economica, de penetrarea valorilor straine si de asimilarea subsecventa a diversitatii culturale, ca si de posibila pierdere a fortei de munca inalt calificate prin emigrarea in tarile mai avansate. La acestea se adauga temerile impartasite de majoritatea tarilor ca mediul inconjurator a ajuns sa fie iremediabil degradat, iar „capitalul cultural” erodat, ca urmare a unei omogenizari incipiente a gusturilor, conceptiilor si traditiilor culturale.

Si, nu in ultimul rand, pe masura ce lumea se integreaza, statele nationale – si elitele care domina guvernele – se tem de pierderea autoritatii in ceea ce priveste elaborarea politicilor macroeconomice si industriale, alocarea resurselor, definirea institutiilor politice, sociale, economice si gestionarea problemelor nationale. Temerile au la baza si presiunea concurentiala din partea celorlalte tari, forta opiniei publice globale si a institutiilor internationale – precum OMC, FMI, Banca Mondiala -, presiunile exercitate de organizatiile neguvernamentale si, nu in ultimul rand de corporatiile transnationale.

In timp ce numeroase argumente ridicate impotriva globalizarii sunt golite de substanta economica, raman totusi numeroase temeri care asteapta tot atatea raspunsuri adecvate in termeni politici, cum ar fi cele vizand rolul statului – natiune in conditiile in care globalizarea are tendinta de a reduce spatiul de manevra al acestuia pentru integrarea globala crescanda se afla in miezul dezbaterilor pe marginea globalizarii in numeroase tari. Intrebarea care se ridica cu tot mai multa insistenta in acest context este: cum isi pot indeplini statele-natiune rolul traditional de furnizor de bunuri publice si de redistribuitor al veniturilor prin intermediul politicilor sociale in conditiile in care slabeste autonomia lor fiscala prin erodarea bazei de impozitare, ca urmare a mobilitatii nelimitate a factorilor de productie indusa de globalizare.

In spatiul Uniunii Europene (UE), introducerea euro a intensificat dezbaterile pe tema constrangerilor la adresa politicilor bugetare din cauza globalizarii, intrucat este asteptata o crestere in continuare a mobilitatii capitalului real si financiar. In aceste conditii, un numar crescut de politicieni considera liberalizarea ca un pericol pentru atingerea obiectivelor politicilor interne, mai ales in domeniul securitatii sociale. Ca reactie la aceste evolutii, unii pledeaza pentru coordonarea internationala in domeniul taxelor si impozitelor, cantarind inclusiv posibilitatea crearii in perspectiva a unei Organizatii Fiscale Mondiale, in timp ce altii se pronunta pentru impunerea de restrictii asupra mobilitatii internationale a capitalului. Pe de alta parte, concluziile unor studii empirice recente ( bazate pe experienta tarilor membre ale OCDE incepand din anul 1970) arata ca, desi globalizarea restrange spatiul de manevra pentru politica bugetara nationala, ramane totusi loc suficient pentru politicile nationale individuale.

Pe de alta parte, rezistenta fata de globalizare care se manifesta la scara mondiala pare a fi canalizata in ultimii ani nu atat pe consecintele economice presupuse sau reale ale acesteia, cat mai ales pe organizatiile internationale in calitatea lor de sustinatoare ale unor politici economice considerate ca fiind daunatoare pentru forta de munca si pentru mediul inconjurator deopotriva in tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare. Astfel, Organizatia Mondiala a Comertului este tot mai vehement criticata pentru utilizarea unor reguli „nedemocratice”, care ar avea drept scop reducerea barierelor existente in comertul international si prohibirea implementarii de noi bariere. Unii observatori considera ca regulile de acest gen ar servi doar intereselor marilor corporatii transnationale, carora le revine o fractiune considerabila din comertul international si din fluxurile de capital, in timp ce regulile care ar fi mai putin benefice pentru aceste corporatii (precum standardele internationale de munca sau de mediu) ar fi fost tinute in mod deliberat in afara sferei de incidenta a OMC. Unii critici identifica intreaga activitate a OMC cu globalizarea, considerand-o ca un fel de conspiratie din partea marilor corporatii in detrimentul muncitorilor si mediului, mai ales din tarile sarace, fiind acuzata de altii ca ar fi responsabila pentru somajul si lipsa de securitate a veniturilor fortei de munca din tarile dezvoltate. Dar dincolo de aceste aspecte, in toate partile lumii se manifesta temeri serioase privind impactul globalizarii asupra interventiei si rolului statului-natiune si, in cele din urma, asupra suveranitatii nationale. Aceste temeri reflecta reactiile fata de tendintele de crestere a influentei politicilor internationale si de imixtiune a acestora in politicile interne, in contextul in care se poate constata o extindere a sferei de coordonare a politicilor prin intermediul organizatiilor internationale – indeosebi OMB, FMI si Banca Mondiala – ca raspuns la nivel global fata de efectele procesului de globalizare.

Chiar daca provocarile inerente globalizarii crescande a economiei mondiale sunt numeroase iar temerile legate de efectele acesteia pot fi intemeiate, este tot atat de adevarat ca in ultima instanta, globalizarea se impune ca un proces obiectiv sustinut de realitatea schimbarilor tehnologice si economice curente si nu poate fi asimilata nicidecum cu o politica, care sa poata fi apreciata ca buna sau rea si care sa poata fi, ca atare, acceptata sau respinsa.

Desigur, o perspectiva asupra globalizarii care se bazeaza exclusiv pe temeri – chiar daca unele par justificate – este unilaterala, fenomenul fiind perceput mai curand ca o sursa de noi confruntari dintre natiunile independente. La fel de valida poate fi insa si perceptia ca procesul de globalizare deschide noi oportunitati pentru cooperarea internationala, in masura in care introduce un nou grad de libertate in materie de posibilitati de actiune si furnizeaza un canal suplimentar pentru schimbul reciproc de idei si de activitati. Si chiar daca noile evolutii introduc numeroase elemente de incertitudine si pot conduce in anumite situatii inclusiv la confruntari, acestea din urma nu sunt in mod necesar inevitabile.

De aceea, pare a fi mai pertinenta aprecierea ca transformarile care stau sub semnul globalizarii crescande a economiei mondiale creeaza noi conditii pentru cresterea si dezvoltarea economica si noi alternative pentru atingerea acestor obiective, dar, ca acestea ridica in acelasi timp si numeroase sfidari la adresa tuturor statelor, deopotriva dezvoltate, in curs de dezvoltare sau in tranzitie. Dupa cum, la fel de pertinenta pare a fi si opinia acelor analisti care considera ca viitorul integrarii globale va depinde – asa cum a depins si in trecut – de forta beneficiilor percepute si de capacitatea castigatorilor de a-si sustine cauza in termeni politici, de succesul in construirea unor structuri institutionale – interne si internationale – care sa corespunda obiectivului de gestionare a unei varietati de fluxuri intre tari si, nu in ultimul rand, de politicile de natura sa pregateasca tarile in vederea infruntarii provocarilor derivand din deschiderea economica mai mare.